Servicii de supervizare și dirigenție de șantier, asigurate pe toată perioada de execuție a lucrărilor, la recepția la terminarea lucrărilor și în perioada de garanție până la recepția finală a lucrărilor de execuție pentru obiectivele de investiții
Aut contract urmăreşte prin achiz contr de supervizare și dirigenție de șantier, asigurate pe toată perioada de exec a lucr, la recepția la termin lucr și în per de garanție până la recepția finală a lucr de exec pt obiectiv de invest: Lot 1 “Moderniz Blvd Independenței și Decebal și crearea unor trasee dedicate cu prioritate transportului public în comun și pistă de biciclete” si Lot 2 ”Moderniz blvd București, Republicii, Unirii, Traian și moderniz str Gării și crearea unor trasee dedicate cu priorit transp public în comun și pistă de biciclete” – Tronson 1 Blvd Unirii și Traian. Scopul serv de superviz și dirigenție de șantier este asig controlului calit lucr de constr, resp legislației în vigoare, a normat tehnice, precum și a proiectului tehnic. Activit superviz va fi condusă pe baza următ principii generale: Independenţă – supervizorul acţionează ȋn interesul exclusiv al aut contr; Imparţialitate – atât faţă de aut contract, cât si faţă de constructor şi furnizori; Profesionalism – supervizorul trebuie să aibă pregătire profesională confirmată prin studii de specialitate şi prin practică; Fidelitate - faţă de cerinţele investiţiei din pdv al calităţii, costului şi duratei de execuţie; Respect tuturor prev legale, multitudinii de regulamente, prescripţii, normative, instrucţiuni şi norme tehnice specific, ȋn vigoare, aplicabile ob de investiţii. Princip obiectiv este acela de a oferi o infrastr dezv în mod adecvat, modernă și durabilă, întreținută în mod corespunz, care să faciliteze o circulație sigură și eficientă persoanelor și va conduce spre performanțe în sectoarele: comerț, turism și stimularea inițiativei în zonă. Obiect princip al viitorului contr este acela de a furniza serv de supervizare de înaltă calitate si servicii de dirigentie de santier atât în timpul perioadei de exec a lucr de construcție, cât și pe parcursul per de garanție a lucr, în vederea urmăririi corectei utilizări a fondurilor disponibile și pentru a se asigura că antrepr execută lucr în conf cu oblig contr, în ceea ce privește durata, cantitatea, calitatea și costul lucrărilor de exec a obiectivelor de invest. Obiectiv proiect la îndepl căruia/cărora contribuie satisf necesit și legătura cu activit aut contr: Reabilit/Moderniz infrastr rutiere viabile din pdv ec, pt mobilit urbană și acces la propriet; Creșterea gradului de siguranță și confort al utilizat străzilor și a locuitorilor din Mun BM, Reducerea transp auto individual și creșterea nr de pasageri care utilizează transp în comun, respectiv al bicicliștilor; Alinierea la cerințele UE cu privire la siguranța în trafic; Desconges traficului și reducerea poluării în Mun BM; îmbunătățirea confortului tuturor particip la trafic; Diminuarea efectelor negative ale traficului rutier asupra vieții sociale din localitate; Reducerea costurilor cu exploatarea și întreținerea străzilor; Protejarea mediului prin reducerea poluării fonice și atmosferice. Având în vedere că în data de 11.07.2025 s-a semnat contr de exec lucrări nr. 38449/11.07.2025, ținând cont de term de exec a lucr de 36 luni, precum și de “Anexa 2. Plan de monitoriz- format cadru” din contr de finant pt lotul 1 nr. 208/10.08.2025 care prevede term de finaliz a lucr 30.06.2028, fiind nevoită să reducă term de dep al ofertelor, conf art. 74 alin (3) din L98/2016, pt atingerea obiectivelor și implem în bune condiții a proiectului. Aut contr se află într-o situație de urgență, fiind nevoită să aplice reducerea term de depunere al ofertelor, în vederea implem în bune condiții a proiectului și atingerii obiectivelor. Term până la care orice op ec interesat are dreptul de a solicita clarif/infoi supl în legătură cu doc de atrib până cel târziu cu 10 zile înainte de data limită de dep a ofert. Se va răsp la clarificări în a 6-a zi înainte de data lim de dep. Solic de clarif vor fi transm în format editabil.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-08-11.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-07-18.
Anunţ de participare (2025-07-18) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de supervizare și dirigenție de șantier, asigurate pe toată perioada de execuție a lucrărilor, la recepția la terminarea lucrărilor și în perioada de garanție până la recepția finală a lucrărilor de execuție pentru obiectivele de investiții
Număr de referință: 3627692/2025
Scurtă descriere:

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de supraveghere a lucrărilor📦
Valoarea estimată fără TVA: 1 177 972 RON 💰
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 2
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 2
1️⃣
Identificator intern: 1
Titlu: Lot 1 “Modernizarea Bulevardelor Independenței și Decebal și crearea unor trasee dedicate cu prioritate transportului public în comun și pistă de biciclete”
Descrierea achiziției publice:
Obiectivul general aferent fiecărui lot în parte vizează achiziționarea serviciilor de supervizare și dirigenție de șantier, asigurate pe toată perioada de execuție a lucrărilor, la recepția la terminarea lucrărilor și în perioada de garanție până la recepția finală a lucrărilor de execuție pentru obiectivele de investiții: Lot 1 “Modernizarea Bulevardelor Independenței și Decebal și crearea unor trasee dedicate cu prioritate transportului public în comun și pistă de biciclete”
Durata: 156 luni (conform prevederilor caietului de sarcini).
Având în vedere că în data de 11.07.2025 s-a semnat contractul de execuție lucrări nr. 38449/11.07.2025, ținând cont de termenul de execuție a lucrărilor de 36 luni, precum și de “Anexa 2. Plan de monitorizare- format cadru” din contractul de finanțare pentru lotul 1 nr. 208/10.08.2025 care prevede termenul de finalizare a lucrarilor 30.06.2028, fiind nevoită să reducă termenul de depunere al ofertelor, conform art. 74 alin (3) din Legea nr. 98/2016, pentru atingerea obiectivelor și implementarea în bune condiții a proiectului. Autoritatea contractantă se află într-o situație de urgență, fiind nevoită să aplice reducerea teremenului de depunere al ofertelor, în vederea implementării în bune condiții a proiectului și atingerii obiectivelor.

Informații suplimentare:
Propunerea tehnică și propunerea financiară se depun distinct, pentru fiecare lot în parte. Oferta se poate depune pe unul sau ambele loturi.
Municipiul Baia Mare, Judeţul Maramureş
Bulevardul Independenței și Bulevardul Decebal
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Maramureş
🏙️
Durata: 156 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): II. Experienţa profesională a Experților cheie
II.1. Experienţa profesională a persoanei nominalizate ca Manager / Coordonator proiect Inginer CFDP
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): II. Experienţa profesională a Experților cheie
II.2. Experienţa profesională a persoanei nominalizate ca Inginer asigurarea calității (CQ)- inginer constructor
II. Experienţa profesională a Experților cheie
II.3 Experiența deținută de Inginer constructor – responsabil cantități
III. Planul de lucru propus
Criteriul de calitate (pondere): 30
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
2️⃣
Identificator intern: 2
Titlu: Lot 2 ”Modernizarea bulevardelor București, Republicii, Unirii, Traian și modernizare strada Gării și crearea unor trasee dedicate cu prioritate transportului public în comun și pistă de biciclete” Tronson 1 BULEVARDELE UNIRII ȘI TRAIAN”
Descrierea achiziției publice:
Obiectivul general aferent fiecărui lot în parte vizează achiziționarea serviciilor de supervizare și dirigenție de șantier, asigurate pe toată perioada de execuție a lucrărilor, la recepția la terminarea lucrărilor și în perioada de garanție până la recepția finală a lucrărilor de execuție pentru obiectivele de investiții: Lot 2 ”Modernizarea bulevardelor București, Republicii, Unirii, Traian și modernizare strada Gării și crearea unor trasee dedicate cu prioritate transportului public în comun și pistă de biciclete” - Tronson 1 BULEVARDELE UNIRII ȘI TRAIAN”

Locul principal sau locul de desfășurare:
Municipiul Baia Mare, Judeţul Maramureş
Bulevardele București, Republicii, Unirii, Traian și strada Gării
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): II. Experienţa profesională a Experților cheie
II.3 Experiența deținută de Inginer constructor – responsabil cantități
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
Având în vedere că în data de 11.07.2025 s-a semnat contr de exec nr. 38449/11.07.2025, ținând cont de termenul de exec a lucr de 36 luni, precum și de “Anexa 2. Plan de monitoriz- format cadru” din contr de finanț pt lotul 1 nr. 208/10.08.2025 care prevede termenul de finaliz a lucr 30.06.2028, fiind nevoită să reducă termenul de dep al ofertelor, conf art. 74 alin (3) din L98/2016, pt ating obiectiv și implem proiectului.

Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-08-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-08-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare a ofertelor
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 12 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-08-11 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare a ofertelor
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerința nr. 1 (cerință valabilă pentru fiecare lot în parte):
Ofertanții, ofertanții asociați și terții susținători nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative actualizate la momentul depunerii acestora, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în urma clasamentului întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, pentru fiecare lot în parte.
Aceste documente pot fi:
1. certificate constatatoare pentru sediul principal, din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din Legea 98/2016 cu modificările si completările ulteioare, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul depunerii acestora;
2. cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
3. după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
Persoanele juridice străine, vor prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență. Documentele vor fi prezentate în traducere în limba română. Traducerile vor fi semnate și ștampilate pe fiecare pagină de către traducătorul autorizat.
Cerința nr. 2 (cerință valabilă pentru fiecare lot în parte):
Ofertanții, ofertanții asociați și terții susținători nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 59-60 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente.
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante implicate în procedura de achiziție publică sunt:
1. Ioan Doru Dăncuș – Primarul Municipiului Baia Mare;
2. Ionuț Rareș Pîrvu - Viceprimar;
3. Zsolt Istvan Pap - Viceprimar;
4. Lia Augustina Mureșan – Secretarul General al Municipiului Baia Mare;
5. Carmen Ecaterina Pop – Director executiv Direcţia Economică;
6. Ioana Băban – Director executiv adjunct, Direcţia Gestiune Bugetară;
7. Angela Amalia Vasc – Şef Serviciul Financiar Contabil;
8. Rodica Bozga – Şef Serviciu Buget Public;
9. Raluca Solomon - Șef Serviciul Monitorizare Bugete și Execuție Bugetară;
10. Nicoleta Mitre – Director executiv, Direcția Juridică, Administrație Publică Locală;
11. Adriana Gheție – Șef Serviciu, Serviciul Achiziții Publice;
12. Linda Misner - Consilier juridic, Serviciul Achizitii Publice;
13. Raluca Tătar – Consilier superior, Serviciul Achiziții Publice;
14. Radu Bolchiş – Director executiv Direcţia Proiecte;
15. Cosmina Vâlcu - Director executiv adjunct Directia Proiecte;
16. Bogdan Breban - Sef Serviciu Serviciul Dezvoltare și Contractare Proiecte;
17. Paula Antonela Hodacsek - Inspector superior, Serviciul Dezvoltare și Contractare Proiecte;
18. David Catriscau - Inspector asistent, Direcția Proiecte;
19. Cornelia Luca - Director general, Direcția Generală Utilități și Investiții;
20. Andrei Grad – Șef Serviciul Infrastructură;
21. Simona Nistorică – Inspector de specialitate Serviciul Implementare Proiecte și Evidență Operațiuni;
22. Ioan-Tamas Pop - inspector superior Serviciul Infrastructură;
23. Ionuț Achim - Șef Serviciul Derulare și Monitorizare Contracte de Lucrări/Servicii;
24. Raluca Brata - Consilier juridic, Serviciul Juridic;
25. Mihaela Mureșan – Inspector superior, Serviciul Buget Public;
26. Luminița Buciuman - Inspector superior, Serviciul Buget Public;
Cerința nr. 3 (cerință valabilă pentru fiecare lot în parte):
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să prezinte declarația privind beneficiarul real în condițiile prevăzute de Legea nr.129/2019. Declarația privind beneficiarul real trebuie să certifice care sunt beneficiarii reali ai persoanei juridice, precum și modalitatea de exercitare a controlului.
Modalitatea de îndeplinire: Completare DUAE
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmează să fie prezentat la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art.132 alin.(2) din Norme, este:
- Documentul eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (O.N.R.C.), în temeiul prevederilor art. 56 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificãrile și completãrile ulterioare (Declaratia privind beneficiarul real). În cazul persoanelor străine se vor prezenta documente care dovedesc în mod similar cerința. Documentele vor fi prezentate cu traducerea autorizată în limba română.
Precizare: Cerinta privind beneficiarul real se aplica atât pentru ofertanți și/sau asociați, cât și pentru subcontractanti si/sau terti sustinatori care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerința nr. 1 (cerință valabilă pentru fiecare lot în parte):
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorii economici sunt legal constituiţi, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitate de indeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmează să fie prezentat la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art. 132 alin.(2) din Norme, este:
- Certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul depunerii acestuia.
În cazul persoanelor străine se vor prezenta documente care dovedesc în mod similar cerința. Documentele vor fi prezentate împreunã cu traducerea autorizată în limba română.
Nota: Daca exista incertitudini referitoare la situatia personala a unui operator economic, autoritatea contractanta poate solicita informatii direct de la autoritatile competente.
Precizări: În cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare asociat trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfășoare partea sa din contract (Certificat constatator).
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN al unei activități autorizate a ofertantului, iar în cazul subcontractării, lucrările executate de către subcontractanți trebuie să aibă corespondent în codul CAEN al unei activități autorizate desfășurate de către aceștia.
Pentru persoane juridice straine vor fi prezentate: Documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică și, după caz, de apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din țara în care ofertantul este stabilit. Din conținutul acestora trebuie să rezulte că obiectul contractului are corespondent în obiectul de activitate al ofertantului.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Experiența similară în “Realizări de servicii similare”:
Ofertantul (Operator Economic individual sau asociere de Operatori Economici) trebuie să demonstreze că a realizat în ultimii 3 ani, la nivelul unuia sau a maxim 3 contracte, servicii de aceeași natură si complexitate sau superioare din punctul de vedere al complexității și scopului, constând în servicii similare cu o valoare totală fără TVA mai mare sau cel puțin egală cu: 500.000 lei – Lot 1, 550.000 lei – Lot 2.
Prin servicii similare se înțelege: servicii de supervizare care să fi inclus cel puțin într-un contract activități de dirigenție de șantier, prestate în cadrul unor proiecte care vizează lucrări de proiectare si execuție, contracte de executie de lucrări aferente construirii și/sau extinderii și/sau reabilitării (reparații capitale) și/sau modernizării unei infrastructuri rutiere de strazi/drumuri.
Serviciile trebuie să fi fost prestate în ultimii 3 ani, calculaţi prin raportarea la data limită de depunere a ofertelor. Limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat. Astfel, dacă se decalează termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare.
În cazul în care Ofertantul este o asociere de operatori economici, cerința minimă privind experiența similară poate fi îndeplinită de toți membrii asocierii, respectiv îndeplinirea cerinței se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În acest caz, toți membrii asocierii răspund în mod solidar pentru executarea contractului.
În cazul în care ofertantul este o asociere de operatori economici, cerința minimă privind experiența similară poate fi îndeplinită de toți membrii asocierii, respectiv îndeplinirea cerinței se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În acest caz, toți membrii asocierii răspund în mod solidar pentru executarea contractului.
Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE.
Completare DUAE. La nivelul DUAE se vor preciza următoarele informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, obiectul, valoarea fara TVA, perioada de execuție, beneficiarul si datele de contact ale acestuia, data și numărul documentului de recepție, ponderea și activitățile pentru care a fost responsabil, impreuna cu valoarea acestora fara TVA.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt certificate/ documente, emise sau contrasemnate de o autoritate sau de clientul privat (ex.: PV de recepţie/ certificate constatatoare/ recomandări/ certificări de bună execuție, etc.), care vor conţine valori real executate, modul de îndeplinire a obligaţiilor, beneficiari, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi.
Documentele prin care se confirmă prestarea serviciilor, respectiv certificate/ documente emise sau contrasemnate de către clientul beneficiar public sau privat care să conțină informații din care să rezulte faptul că au fost efectuate în conformitate cu obligaţiile contractuale, urmează să fie prezentate obligatoriu, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire.
Pentru evaluarea îndeplinirii criteriilor referitoare la experienţa similară se va utiliza cursul de referinţă dintre leu şi monedă ţării de origine a ofertantului stabilit de Banca Naţională a României. Conversia leu-valută se va face prin raportare la cursul mediu anual comunicat de BNR aferent fiecărui an în parte.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Proporția de subcontractare: Cerinţa nr. 2 (cerință valabilă pentru fiecare lot în parte):
În cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze o parte din contract, acesta va include informațiile cu privire la subcontractanți în DUAE, va declara identitatea subcontractanţilor, partea lor de implicare în contract, ponderea, activitatile de care vor fi responsabili, numarul si data acordului de subcontractare.
Odată cu depunerea DUAE se va prezenta și acordul de subcontractare – Formularul nr. 4, asumat de ambele părți, înregistrat și datat.

În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/ subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia.
Documentele justificative actualizate, care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza sa fie prezentate obligatoriu, la solicitarea autoritatii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire.
Precizare: Completarea și prezentarea inițială a DUAE este obligatorie, atât de către ofertanți, cât și de către asociați/subcontractanți/ (dacă este cazul).
Informaţii suplimentare:
1. Asociatul/asociaţii vor prezenta aceleași documente solicitate la cap III.1.1-3 ca și liderul de asociere, cu mențiunea că cerințele privind capacitatea tehnică și profesională vor fi îndeplinite prin cumul de grupul de asociați. Totodată, se va prezenta acordul de asociere - Formularul nr. 3, din care să rezulte cine este liderul asocierii precum și detalierea obligațiilor fiecărui membru al asocierii, inclusiv cele legate de semnarea documentelor ofertei și procentul care revine fiecăruia, precum și precizarea clară că toți membri grupului vor răspunde în mod solidar pentru executarea contractului.
2. Tertul sustinator poate să susțină capacitatea tehnică și/sau profesională a ofertantului. În acest caz, ofertantul trebuie să dovedească susţinerea de care beneficiază prin prezentarea unui "angajament ferm" - Formular nr. 5, al persoanei respective prin care confirmă că pune la dispoziţia ofertantului resursele tehnice şi profesionale invocate. Persoana care asigura susţinerea tehnică şi sau profesională (terţul susţinător) nu trebuie să se afle în nicio situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire.
Modalitate de îndeplinire - Completare DUAE.
Se va prezenta DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 din Legea 98/2016.
Odată cu depunerea DUAE se va prezenta și angajamentul ferm al terțului susținător - Formular nr. 5, împreună cu documentele anexe la angajament, transmise ofertanților de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/ acestora; acordul de subcontractare – Formularul nr. 4 și/sau acordul de asociere – Formularul nr. 3.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate obligatoriu, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în urma clasamentului intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Precizare: Completarea și prezentarea inițială a DUAE este obligatorie, atât de către ofertanți, cât și de către asociați/subcontractanți/terți susținători (dacă este cazul).

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Cerința nr. 1 (cerință valabilă pentru fiecare lot în parte):
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorii economici sunt legal constituiţi, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitate de indeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmează să fie prezentat la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art. 132 alin.(2) din Norme, este:
- Certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul depunerii acestuia.
În cazul persoanelor străine se vor prezenta documente care dovedesc în mod similar cerința. Documentele vor fi prezentate împreunã cu traducerea autorizată în limba română.
Nota: Daca exista incertitudini referitoare la situatia personala a unui operator economic, autoritatea contractanta poate solicita informatii direct de la autoritatile competente.
Precizări: În cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare asociat trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfășoare partea sa din contract (Certificat constatator).
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN al unei activități autorizate a ofertantului, iar în cazul subcontractării, lucrările executate de către subcontractanți trebuie să aibă corespondent în codul CAEN al unei activități autorizate desfășurate de către aceștia.
Pentru persoane juridice straine vor fi prezentate: Documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică și, după caz, de apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din țara în care ofertantul este stabilit. Din conținutul acestora trebuie să rezulte că obiectul contractului are corespondent în obiectul de activitate al ofertantului.
Înscrierea în registrul comerțului: Cerința nr. 1 (cerință valabilă pentru fiecare lot în parte):
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorii economici sunt legal constituiţi, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitate de indeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE si care urmează să fie prezentat la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire, conform prevederilor art. 132 alin.(2) din Norme, este:
- Certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul depunerii acestuia.
În cazul persoanelor străine se vor prezenta documente care dovedesc în mod similar cerința. Documentele vor fi prezentate împreunã cu traducerea autorizată în limba română.
Nota: Daca exista incertitudini referitoare la situatia personala a unui operator economic, autoritatea contractanta poate solicita informatii direct de la autoritatile competente.
Precizări: În cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare asociat trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfășoare partea sa din contract (Certificat constatator).
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN al unei activități autorizate a ofertantului, iar în cazul subcontractării, lucrările executate de către subcontractanți trebuie să aibă corespondent în codul CAEN al unei activități autorizate desfășurate de către aceștia.
Pentru persoane juridice straine vor fi prezentate: Documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică și, după caz, de apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din țara în care ofertantul este stabilit. Din conținutul acestora trebuie să rezulte că obiectul contractului are corespondent în obiectul de activitate al ofertantului.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Operatorii economici vor accesa DUAE in vederea completarii la urmatorul link: https://ec.europa.eu/growth/toolsdatabases/espd/filter.
Criteriul de atribuire a contractului este “cel mai bun raport calitate-preţ”.
Punctajul total se calculează însumând Punctajul pentru factorul de evaluare “Prețul ofertei”, cu Punctajul pentru factorul “Experienţa profesională a Experților cheie” și cu punctajul pentru factorul de evaluare ”Planul de lucru propus”. Punctaj maxim 100 puncte. Va castiga oferta cu punctajul cel mai mare obtinut.
Precizări suplimentare cu privire la determinarea ofertei câștigătoare:
1. Clasamentul pe baza căruia se stabilește oferta câștigătoare se întocmește în ordinea descrescătoare a punctajelor, oferta câștigătoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj în urma aplicării criteriului de atribuire.
2. În situația în care, după aplicarea algoritmului de calcul, punctajul rezultat al ofertelor (clasate pe primul loc) este egal, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora.
3. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractanta va solicita ofertanților respectivi o nouă propunere financiară, caz în care contractul de servicii va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are prețul cel mai scăzut.
Pentru vizualizarea documentației de atribuire încarcate în SEAP, este necesar ca operatorii economici să dețină/instaleze pe stația de lucru, aplicația care permite verificarea semnăturii electronice și vizualizarea documentelor semnate electronic (disponibile pe site-urile furnizorilor de semnătură electronică). Pentru vizualizarea anexelor la caietul de sarcini se vor descărca și salva toate părțile, se va elimina semnatura electronică și se va utiliza programul WinRAR.
Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.elicitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art. 5 alin.(1) din H.G. nr.395/2016 și vor transmite solicitările prin intermediul aplicației având în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante prevăzute în documentația de atribuire.
Deoarece procedura este online, corespondența cu ofertanții va avea loc exclusiv prin intermediul S.E.A.P., atasat la anunțul de participare atât eventualele solicitări de clarificări, cât și răspunsul ofertantului.
Toate documentele ofertei vor fi semnate electronic de reprezentantul legal/imputernicitul acestuia cu conditia prezentarii actului de imputernicire cu privire la acest lucru. In cazul documentelor depuse de un eventual subcontractant la oferta, acestea vor fi semnate electronic sau de reprezentantul legal al subcontractantului declarat sau de un imputernicit desemnat de subcontractant prin actul de imputernicire cu privire la semnarea electronică a acestora.
In cazul unei oferte depuse in asociere, documentele vor fi semnate electronic fie de reprezentatii legali ai fiecarui operator economic care face parte din asociere fie de imputernicitul unuia dintre operatorii economici participanti la asociere cu conditia ca acesta sa detina imputernicire in acest sens.
Referitor la Documentele însoțitoare ofertei, autoritatea contractantă face următoarea observație: potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) din HG 395/2016 “prin excepţie de la prevederile alin. (2), autoritatea contractană are dreptul să solicite în original orice document cu regim special a cărui valabilitate este condiţionată de prezentarea în această formă”.
! Se va avea în vedere încărcarea tuturor documentelor aferente documentației transmise, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
! Toate documentele prezentate vor fi în limba română.
VIZITAREA AMPLASAMENTULUI: Se recomanda operatorilor economici vizitarea amplasamentelor pentru a evalua pe proprie răspundere, cheltuiala si risc, toti factorii necesari a fi luati in calcul la pregatirea ofertei proprii.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Municipiul Baia Mare – Serviciul Achiziții Publice
Numărul național de înregistrare: 3627692_3
Adresa poștală: Str. Gheorghe Şincai nr. 37
Cod poștal: 430311
Orașul poștal: Baia Mare
Regiune: Maramureş
🏙️
E-mail: serviciul.achizitiipublice@baiamare.ro📧
Telefon: +40262211001📞
Fax: +40262212171 📠
URL: www.baiamare.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform art. 4 din Legea nr. 101/2016. Termen depunere contestație 10 zile, conform art. 8 alin. (1) lit a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 137-473033 (2025-07-18)