Achiziționarea a 14 tram-trenuri electrice destinate conectării MUNICIPIULUI ORADEA de ZONA METROPOLITANĂ și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor tram-trenuri

Judetul Bihor

Beneficiul major care justifică implementarea unei rețele de tren metropolitan îl reprezintă faptul că acest tip de transport îmbină avantajele esențiale ale transportului urban (în cazul de față cu tramvaiul și autobuzul) cu cele ale trenului regional în zonele suburbane, contribuind semnificativ la reducerea numărului de autoturisme, ajutând astfel la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de sectorul transporturilor. Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în furnizarea a 14 tram-trenuri electrice (3 VEHICULE 25KV C.A./ 0,6 KV C.C./autonomie + 11 VEHICULE 0,6 KV C.C./autonomie), conform celor menționate în cuprinsul Caietului de sarcini. Durata contractului de achiziție: 84 luni (24 de luni livrarea produselor și 60 de luni perioada de garanție tehnică necondiționată), începând cu data semnării acestuia de către ambele părți contractante. În conf cu prev art. 160 alin.(1) din Lg nr. 98/2016, termenul limita pana la care orice op ec are dreptul de a solicita clarificari sau informatii in legatura cu doc de atrib este cu 25 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.In conf cu prev art. 160 alin. (2) din Lg 98/2016. Termenul limită până la care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor va fi: în a 11 a zi înainte de data limită de depunere a oferelor. Valoarea estimată a contractului de achiziție publică este 461,968,200 lei fără TVA din care: - 455,810,145.00 lei fără TVA furnizare 14 tram-trenuri electrice - 6,158,055.00 lei fără TVA servicii mentenanță și reparații;

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-03-26. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-01-22.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-01-22 Anunţ de participare
2026-03-09 Anunţ de participare
2026-04-14 Anunţ de participare
2026-04-27 Anunţ de participare
2026-04-29 Anunţ de participare
2026-05-21 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-01-22)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achiziționarea a 14 tram-trenuri electrice destinate conectării MUNICIPIULUI ORADEA de ZONA METROPOLITANĂ și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații necesare funcționării respectivelor tram-trenuri
Număr de referință: 4244997/14/2025
Scurtă descriere:
Beneficiul major care justifică implementarea unei rețele de tren metropolitan îl reprezintă faptul că acest tip de transport îmbină avantajele esențiale ale transportului urban (în cazul de față cu tramvaiul și autobuzul) cu cele ale trenului regional în zonele suburbane, contribuind semnificativ la reducerea numărului de autoturisme, ajutând astfel la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de sectorul transporturilor. Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în furnizarea a 14 tram-trenuri electrice (3 VEHICULE 25KV C.A./ 0,6 KV C.C./autonomie + 11 VEHICULE 0,6 KV C.C./autonomie), conform celor menționate în cuprinsul Caietului de sarcini. Durata contractului de achiziție: 84 luni (24 de luni livrarea produselor și 60 de luni perioada de garanție tehnică necondiționată), începând cu data semnării acestuia de către ambele părți contractante. În conf cu prev art. 160 alin.(1) din Lg nr. 98/2016, termenul limita pana la care orice op ec are dreptul de a solicita clarificari sau informatii in legatura cu doc de atrib este cu 25 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.In conf cu prev art. 160 alin. (2) din Lg 98/2016. Termenul limită până la care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor va fi: în a 11 a zi înainte de data limită de depunere a oferelor. Valoarea estimată a contractului de achiziție publică este 461,968,200 lei fără TVA din care: - 455,810,145.00 lei fără TVA furnizare 14 tram-trenuri electrice - 6,158,055.00 lei fără TVA servicii mentenanță și reparații;
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Material rulant 📦
Valoarea estimată fără TVA: 461 968 200 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Beneficiul major care justifică implementarea unei rețele de tren metropolitan îl reprezintă faptul că acest tip de transport îmbină avantajele esențiale ale transportului urban (în cazul de față cu tramvaiul și autobuzul) cu cele ale trenului regional în zonele suburbane, contribuind semnificativ la reducerea numărului de autoturisme, ajutând astfel la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de sectorul transporturilor. Drept urmare se va achiziționa materialul rulant necesar precum și serviciile accesorii de mentenanță a acestora, pe parcursul perioadei de funcționare.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Contractul ce face obiectul prezentei proceduri de achiziție urmează a primi finanțare în cadrul proiectului ”DEZVOLTAREA REȚELEI DE TRAM-TRAIN METROPOLITAN ORADEA”, cod SMIS 334319, este depus spre finanțare prin PROGRAMUL TRANSPORT 2021-2027.
Produse/servicii suplimentare: Servicii de reparare şi de întreţinere a materialului rulant 📦
Locul principal sau locul de desfășurare: Judetul Bihor
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bihor 🏙️
Durata: 84 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): 2. Eficienta energetica. 2.1. Consumul energiei la tracțiune a vehicolului cu încărcare nominală
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): 2. Eficienta energetica. 2.2. Garanția acordată pentru sistemul/instalatia electrica de autopropulsare (autonomie)
2. Eficienta energetica 2.3. Eficienta consumului de energie al instalatiei electrice auxiliare
3. Timpul necesar pentru înlocuirea unui bandaj
4. Performanța de mediu și reciclabilitatea materialelor
5. Performanța tehnologică. 5.1. Unghiul de rotație a boghiului față de caroserie
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): 5. Performanța tehnologică. 5.2. Incărcarea axială
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-03-26 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-03-26 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Membrii Comisiei de evaluare.
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-03-26 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii Comisiei de evaluare.
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasă ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea de îndeplinire: La secțiunea „Criterii de selecție” din DUAE, la pct. A: ”Indicație globala pentru toate criteriile de selecție” unde apare textul: ”In ceea ce privește criteriile de selecție, autoritatea contractanta cere operatorului economic sa declare ca ACESTA INDEPLINESTE TOATE CRITERIILE DE SELECTIE IMPUSE INDICATE IN ANUNTUL RELEVANT SAU IN DOCUMENTELE ACHIZITIEI MENTIONATE IN ANUNT”, Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul va selecta una din opțiunile DA sau NU. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autorității Contractante, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial în integralitate, din care să rezulte că activitatea principală/ secundară pe care o desfășoară conform codificării CAEN corespunde obiectului contractului. De asemenea, în Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie să se regăseasca și următoarele informații: datele de identificare ale operatorului economic, acționarii/ asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare. Nota 1: Toate documentele justificative care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale a operatorilor economici vor conține informații reale, valabile si actuale la data prezentării acestora. Nota 2: Pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă. Nota 3: În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atestă forma de înregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza. Nota 4: Pentru subcontractanții declarați în DUAE, obiectul de activitate înscris în documentele care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale va fi în concordanță cu partea din contract pe care aceștia o vor realiza.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Listă a produselor furnizate în cel mult ultimii 3 ani, însoţită de certificate de bună execuţie pentru livrările cele mai relevante; Ofertantul va face dovada că a produs și/sau livrat minim 14 vehicule, livrabile de natură și complexitate similara în ultimii 3 ani, la nivelul a maxim 3 contracte. Prin livrări duse la bun sfarsit se intelege: -Livrări receptionate insotite de proces verbal de receptie finala/Punere în uncțiune/Fișă partener/Document constatator/Recomandare beneficiar etc. - Prin similar se înțelege orice vehicul feroviar ce dispune de cel puțin 2 surse de alimentare nepoluante distincte și care poate accesa 2 tipuri de infrastructuri feroviare diferite (De exemplu tren și tramvai sau tren și metrou sau metrou și tramvai ). - Prin livrări realizate se înțelege livrări duse la bun sfârșit în cadrul perioadei de 3 ani (calculată conform art. 13, alin (1), lit. b) din Instrucțiune ANAP nr. 2/2017 - prin raportare la data limită de depunere a ofertelor stabilită în anunțul de participare și cu respectarea art.13, alin.(3) din Instrucțiunea ANAP nr.2/2017), prin această sintagmă înțelegându-se: a) produse recepţionate parţial, cu condiţia ca specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţă similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; b) produse recepţionate la sfârşitul furnizării; Nota: 1. Perioada de 3 ani se va raporta la data limită de depunere a ofertelor stabilită inițial (prin anunțul de participare). Dacă autoritatea contractantă va decala termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. 2. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. yy). din Legea nr. 98/2016 activitatea principală de ”furnizare” nu poate fi subcontractată, subcontractarea fiind permisă de lege doar, pentru activitățile secundare/conexe din cadrul contractului de furnizare. Modalitatea de indeplinire MODALITATE DE ÎNDEPLINIRE: La secțiunea „Criterii de selecție” din DUAE, la pct. A: ”Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” unde apare textul: ”In ceea ce priveste criteriile de selectie, autoritatea contractanta cere operatorului economic sa declare ca ACESTA INDEPLINESTE TOATE CRITERIILE DE SELECTIE IMPUSE INDICATE IN ANUNTUL RELEVANT SAU IN DOCUMENTELE ACHIZITIEI MENTIONATE IN ANUNT”, Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/Tertul susținător/ va selecta una din optiunile DA sau NU. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate în SEAP purtând semnătura electronică extinsă, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, astfel: Certificate de bună execuție și/sau alte documente emise sau contrasemnate de către o autoritate sau de către clientul beneficiar care să ateste faptul că produsele au fost furnizate în conformitate cu normele profesionale în domeniu și din care să reiasă următoarele informații: denumirea părților; obiectul contractului astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară; beneficiarii, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați;cantitatea; valoarea în lei, fără TVA, perioada (inclusiv data încheierii contractului) mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) și locul; procent îndeplinit. NOTA 1: Dacă valorile contractelor de natură similară sunt în altă monedă decât leu, pentru conversie se va lua în considerare cursul mediu de referință publicat de BNR pentru anul/anii îndeplinirii contractului/contractelor, disponibil pe adresa www.bnr.ro. Aceste documente vor fi prezentate și de către Ofertantul asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței. În cazul în care beneficiază de susținere din partea unui terț, ofertantul va prezenta: a)Angajamentul ferm privind susținerea capacității tehnice acordată de terțul susținător, în conformitate cu Formularul nr. 3B. Angajamentul ferm va fi încărcat în SEAP împreună cu oferta și va fi semnat cu semnătură electronică extinsă, în condițiile legii. b)documentele transmise ofertantului de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, care se constituie în anexe la angajamentul ferm. Documentele prezentate trebuie să indice concret care sunt resursele (materiale/ umane/ tehnice etc.) pe care terțul le va mobiliza în cazul în care ofertantul întâmpina dificultăți pe parcursul derulării contractului sau se va afla în imposibilitatea derulării contractului, tipul acestor documente fiind determinat de obligațiile asumate de ofertant și terțul susținător prin angajamentul ferm. Terțul susținător va dovedi prin documentele prezentate că deține toate resursele invocate ca element de susținere a ofertantului. Aceste documente vor fi încărcate în SEAP împreună cu Angajamentul ferm și cu oferta, și vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, în condițiile legii. c)documente/recomandări emise de beneficiarul produselor și/sau PV de recepție pe produs și/sau PV de recepție finală și/sau Documente constatatoare emise de autoritățile contractante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerințelor de capacitate tehnică. Documentele menționate la pct c) vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului, la solicitarea AC, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Nota 2: Autoritatea Contractantă va lua în considerare susținerea acordată de terțul/ terții susținător/i pentru îndeplinirea criteriilor minime impuse în documentația de atribuire, dacă sunt
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Proiectul ”DEZVOLTAREA REȚELEI DE TRAM-TRAIN METROPOLITAN ORADEA”, cod SMIS 334319, este depus spre finanțare prin PROGRAMUL TRANSPORT 2021-2027
Condiții legate de contract
Condiții de executare a contractului:
Prezenta procedură de achiziție publică este supusă următoarei condiții suspensive: Contractul de furnizare aferent procedurii de achiziție se va putea semna doar la momentul semnării Contractului de finanțare în cadrul proiectului ”DEZVOLTAREA REȚELEI DE TRAM-TRAIN METROPOLITAN ORADEA”, cod SMIS 334319, ce este depus spre finanțare prin PROGRAMUL TRANSPORT 2021-2027. Astfel că, dacă într-un termen de 24 de luni de la finalizarea procedurii de achiziție (transmiterea comunicării privind rezultatul procedurii de achiziție), Autoritatea Contractantă nu are semnat Contractul de finanțare aferent acestei achiziții și nici nu identifică alte surse de finanțare, atunci aceasta este îndreptățită să procedeze la anularea procedurii de achiziție, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ofertanții din cadrul prezentei proceduri de achiziție publică acceptă utilizarea condiției suspensive menționată în cele de mai sus, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele pierderi pe
Arată mai mult
Condiții de participare
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Judetul bihor
Numărul național de înregistrare: 4244997
Adresa poștală: Strada: Parcul Traian, nr. 5
Cod poștal: 410033
Orașul poștal: Oradea
Regiune: Bihor 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Maria cristina joca
E-mail: achizitii@cjbihor.ro 📧
Telefon: +40 259441317 📞
URL: https://www.cjbihor.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100204211 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. 1.) Autoritatea contractanta are obligatia de a stabili oferta câstigatoare pe baza criteriului de atribuire precizat in Documentatia de Atribuire. Evaluarea ofertelor se realizeaza prin acordarea, pentru fiecare oferta in parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul stabilit in documentatia de atribuire. Clasamentul ofertelor se stabileste prin ordonarea descrescatoare a punctajelor respective, oferta castigatoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. 2.) Documentul DUAE editabil este disponibil in format electronic, pe SEAP, atasat Documentatiei de atribuire. 3.) Operatorii ecocomici au obligatia de a depune DUAE odata cu oferta, conform instrucțiunilor din cadrul SEAP – GHID utilizare DUAE - in caz contrar, oferta va fi declarata inacceptabila conform prevederilor art. 137 alin (2) lit. b) din HG nr. 395/2016. Documentul DUAE se va depune in SICAP, insotit, dupa caz, de: Angajamentul ferm al tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/terti sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora), Acordul de asociere, Acordul de subcontractare. 4.) In cazul in care oferta si documentele care o insotesc nu sunt semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, oferta va fi declarata inacceptabila conform prevederilor art. 137 alin (2) lit. j) din HG nr. 395/2016.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute la art. 8 din legea 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 016-049792 (2026-01-22)
Anunţ de participare (2026-03-09)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 461 968 200 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
În vederea elaborării și publicării răspunsului consolidat, raportat la prevederile legale în vigoare, Autoritatea Contractantă va proceda la decalarea termenului de depunere al ofertelor.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: e04bebba-c13e-4601-984c-8ce0255d82f1-01
Sursa: OJS 2026/S 049-169348 (2026-03-09)
Anunţ de participare (2026-04-14)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 461 968 200 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-05-11 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
In vederea respectarii termenelor legale cu privire la publicarea raspunsului consolidat, emis ca urmare a solicitarilor de clarificare, Autoritatea Contractanta va proceda la decalarea termenului de depunere al ofertelor.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: e04bebba-c13e-4601-984c-8ce0255d82f1-01
Sursa: OJS 2026/S 073-255888 (2026-04-14)
Anunţ de participare (2026-04-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 461 968 200 RON 💰

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-04-16 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasă ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitate profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autorității Contractante, Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial în integralitate, din care să rezulte că activitatea principală/ secundară pe care o desfășoară conform codificării CAEN corespunde obiectului contractului. De asemenea, în Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie să se regăseasca și următoarele informații: datele de identificare ale operatorului economic, acționarii/ asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare. Nota 1: Toate documentele justificative care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale a operatorilor economici vor conține informații reale, valabile si actuale la data prezentării acestora. Nota 2: Pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă. Nota 3: În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atestă forma de înregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza. Nota 4: Pentru subcontractanții declarați în DUAE, obiectul de activitate înscris în documentele care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale va fi în concordanță cu partea din contract pe care aceștia o vor realiza.
Arată mai mult
Listă a produselor furnizate în cel mult ultimii 3 ani, însoţită de certificate de bună execuţie pentru livrările cele mai relevante; Ofertantul va face dovada că a produs și/sau livrat minim 14 vehicule, livrabile de natură și complexitate similara în ultimii 3 ani, la nivelul a maxim 3 contracte. Prin livrări duse la bun sfarsit se intelege: -Livrări receptionate insotite de proces verbal de receptie finala/Punere în uncțiune/Fișă partener/Document constatator/Recomandare beneficiar etc. - Prin similar se înțelege orice vehicul feroviar ce dispune de cel puțin 2 surse de alimentare nepoluante distincte și care poate accesa 2 tipuri de infrastructuri feroviare diferite (De exemplu tren și tramvai sau tren și metrou sau metrou și tramvai ). - Prin livrări realizate se înțelege livrări duse la bun sfârșit în cadrul perioadei de 3 ani (calculată conform art. 13, alin (1), lit. b) din Instrucțiune ANAP nr. 2/2017 - prin raportare la data limită de depunere a ofertelor stabilită în anunțul de participare și cu respectarea art.13, alin.(3) din Instrucțiunea ANAP nr.2/2017), prin această sintagmă înțelegându-se: a) produse recepţionate parţial, cu condiţia ca specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţă similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; b) produse recepţionate la sfârşitul furnizării; Nota: 1. Perioada de 3 ani se va raporta la data limită de depunere a ofertelor stabilită inițial (prin anunțul de participare). Dacă autoritatea contractantă va decala termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. 2. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. yy). din Legea nr. 98/2016 activitatea principală de ”furnizare” nu poate fi subcontractată, subcontractarea fiind permisă de lege doar, pentru activitățile secundare/conexe din cadrul contractului de furnizare. Modalitatea de indeplinire MODALITATE DE ÎNDEPLINIRE: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantului clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire/ofertantii clasati pe locurile cu care se intentioneaza încheierea acordului-cadru după aplicarea criteriului de atribuire. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate în SEAP purtând semnătura electronică extinsă, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, astfel: Certificate de bună execuție și/sau alte documente emise sau contrasemnate de către o autoritate sau de către clientul beneficiar care să ateste faptul că produsele au fost furnizate în conformitate cu normele profesionale în domeniu și din care să reiasă următoarele informații: denumirea părților; obiectul contractului astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară; beneficiarii, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați;cantitatea; valoarea în lei, fără TVA, perioada (inclusiv data încheierii contractului) mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) și locul; procent îndeplinit. NOTA 1: Dacă valorile contractelor de natură similară sunt în altă monedă decât leu, pentru conversie se va lua în considerare cursul mediu de referință publicat de BNR pentru anul/anii îndeplinirii contractului/contractelor, disponibil pe adresa www.bnr.ro. Aceste documente vor fi prezentate și de către Ofertantul asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței. În cazul în care beneficiază de susținere din partea unui terț, ofertantul va prezenta: a)Angajamentul ferm privind susținerea capacității tehnice acordată de terțul susținător, în conformitate cu Formularul nr. 3B. Angajamentul ferm va fi încărcat în SEAP împreună cu oferta și va fi semnat cu semnătură electronică extinsă, în condițiile legii. b)documentele transmise ofertantului de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, care se constituie în anexe la angajamentul ferm. Documentele prezentate trebuie să indice concret care sunt resursele (materiale/ umane/ tehnice etc.) pe care terțul le va mobiliza în cazul în care ofertantul întâmpina dificultăți pe parcursul derulării contractului sau se va afla în imposibilitatea derulării contractului, tipul acestor documente fiind determinat de obligațiile asumate de ofertant și terțul susținător prin angajamentul ferm. Terțul susținător va dovedi prin documentele prezentate că deține toate resursele invocate ca element de susținere a ofertantului. Aceste documente vor fi încărcate în SEAP împreună cu Angajamentul ferm și cu oferta, și vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, în condițiile legii. c)documente/recomandări emise de beneficiarul produselor și/sau PV de recepție pe produs și/sau PV de recepție finală și/sau Documente constatatoare emise de autoritățile contractante, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerințelor de capacitate tehnică. Documentele menționate la pct c) vor fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului, la solicitarea AC, cu respectarea cerințelor privind semnarea electronică a documentelor. Nota 2: Autoritatea Contractantă va lua în considerare susținerea acordată de terțul/ terții susținător/i pentru îndeplinirea criteriilor minime impuse în documentația de atribuire, dacă sunt
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. 1.) Autoritatea contractanta are obligatia de a stabili oferta câstigatoare pe baza criteriului de atribuire precizat in Documentatia de Atribuire. Evaluarea ofertelor se realizeaza prin acordarea, pentru fiecare oferta in parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicarii algoritmului de calcul stabilit in documentatia de atribuire. Clasamentul ofertelor se stabileste prin ordonarea descrescatoare a punctajelor respective, oferta castigatoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mare punctaj. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. 2.) Documentul DUAE editabil este disponibil in format electronic, pe SEAP, atasat Documentatiei de atribuire. 3.) Operatorii ecocomici au obligatia de a depune DUAE odata cu oferta, conform instrucțiunilor din cadrul SEAP – GHID utilizare DUAE - in caz contrar, oferta va fi declarata inacceptabila conform prevederilor art. 137 alin (2) lit. b) din HG nr. 395/2016. Documentul DUAE se va depune in SICAP, insotit, dupa caz, de: Angajamentul ferm al tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/terti sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora), Acordul de asociere, Acordul de subcontractare. 4.) In cazul in care oferta si documentele care o insotesc nu sunt semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, oferta va fi declarata inacceptabila conform prevederilor art. 137 alin (2) lit. j) din HG nr. 395/2016. 5).III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului; Motive de excludere/motive referitoare la condamnările penale și motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevzute la art. 164 și 165 din Lgea nr. 98/2016. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin.(1) din Legea nr. 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire. Documentele suport includ, dar nu se limitează la: caziere judiciare, certificate de atestare fiscală și/sau alte documente justificative sau alte documente echivalente emise de autoritățile competente din țara în care este stabilit operatorul economic.Pentru sediul principal, certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat, etc. ) VALABILE la momentul prezentării.
Arată mai mult

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Algoritm de calcul la "2. Eficienta energetica. 2.1. Consumul energiei la tracțiune a vehicolului cu încărcare nominală"
Algoritm de calcul la "2. Eficienta energetica 2.3. Eficienta consumului de energie al instalatiei electrice auxiliare"
Algoritm de calcul la "3. Timpul necesar pentru înlocuirea unui bandaj"
Algoritm de calcul la "5. Performanța tehnologică.
5.1. Unghiul de rotație a boghiului față de caroserie"
5.2. Incărcarea axială"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text: Descriere modalitate de conformare
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2026-04-27 📅
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale"
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
VI.3) Informatii suplimentare
Descriere motiv (criteriu) de excludere lot
Alte informații suplimentare
Autoritatea contractantă procedează la publicarea clarificării din oficiu automată în vederea punerii în aplicare a adresei de implementare măsuri de remediere.
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: e04bebba-c13e-4601-984c-8ce0255d82f1-01
Sursa: OJS 2026/S 083-295634 (2026-04-27)
Anunţ de participare (2026-04-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 461 968 200 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-05-25 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
În vederea respectării termenelor legale privind publicarea răspunsului consolidat Autoritatea Contractantă procedează la decalarea termenului de depunere al ofertelor.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: e04bebba-c13e-4601-984c-8ce0255d82f1-01
Sursa: OJS 2026/S 085-304328 (2026-04-29)
Anunţ de participare (2026-05-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 461 968 200 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-06-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-06-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-06-08 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Având în vedere solicitarea de decalare a termenului de depunere oferte, transmisă de către un posibil ofertant, vă informăm, prin prezenta, că Autoritatea Contractantă, Județul Bihor – Consiliul Județean, va da curs acestei solicitări și, drept urmare, va proceda la decalarea termenului de depunere al ofertelor până la data de 08.06.2026. Totodată, pentru respectarea procedurii, dat fiind faptul că la momentul prezentei mai este doar o singură zi lucrătoare până la data de 25.05.2026, termen insuficient pentru publicarea eratei de decalare a termenului, după transmiterea eratei vom suspenda procedura de atribuire a contractului de achiziție publică.
Arată mai mult
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: e04bebba-c13e-4601-984c-8ce0255d82f1-01
Sursa: OJS 2026/S 098-351767 (2026-05-21)