Servicii de asistență tehnică - dirigenție de șantier pentru lucrările aferente obiectivului de investiții ,, Construire subunitate de Pompieri Comuna Pișchia, Sat Pișchia în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Banat” al județului Timiș
Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,BANAT” al județului Timiș în calitate de Autoritate contractantă, este beneficiara unui contract de finanțare pentru obiectivul de investiții denumit „Construire subunitate de pompieri Comuna Pișchia, Sat Pișchia în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș”, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027 (PDD) În conformitate cu prevederile Capitolului III, Secțiunea 1 - Obligații și răspunderi ale investitorilor, art.22, lit. d) din Legea nr. 10/1995 , investitorii au obligația de a „asigura verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate sau operatori economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor”. Astfel, pentru implementarea cu succes a obiectivului de investiții sus menționat, în termenul contractat, coroborat cu necesitatea asigurării verificării corecte a tuturor lucrărilor aferente acestuia, Autoritatea contractantă achiziționează serviciul de asistență tehnică - dirigenţie de şantier asigurată de personal tehnic specializat,autorizat conform prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1496/2011 . Dirigenția de șantier poate fi asigurată fie de persoană fizică autorizată fie de societate comercială care să aibă ca activitate serviciile de consultanță în construcții - dirigenție de șantier, denumiți în continuare Prestator. În cadrul acestui document, pentru ușurința exprimării vor fi folosiți și termenii de Ofertant și Prestator, care vor avea același înțeles. Termenul limită în care Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informațiilor suplimentare: În a 15-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor / candidaturilor : 25. Solicitările de clarificare în legatură cu documentația de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP (https://e-licitatie.ro), prin accesarea secțiunii dedicate „Întrebări” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfășurare. ATENȚIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire / răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul ca documentele atașate la secțiunea „Întrebări" NU VOR CONȚINE DATELE DE IDENTIFICARE ALE ACESTORA, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă!
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-02-18.
Achiziția publică a fost publicată pe 2026-01-15.
Anunţ de participare (2026-01-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de asistență tehnică - dirigenție de șantier pentru lucrările aferente obiectivului de investiții ,, Construire subunitate de Pompieri Comuna Pișchia, Sat Pișchia în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Banat” al județului Timiș
Număr de referință: 4250794_2025_PAAPD1579296
Scurtă descriere:
“Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,BANAT” al județului Timiș în calitate de Autoritate contractantă, este...”
Scurtă descriere
Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,BANAT” al județului Timiș în calitate de Autoritate contractantă, este beneficiara unui contract de finanțare pentru obiectivul de investiții denumit „Construire subunitate de pompieri Comuna Pișchia, Sat Pișchia în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș”, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027 (PDD)
În conformitate cu prevederile Capitolului III, Secțiunea 1 - Obligații și răspunderi ale investitorilor, art.22, lit. d) din Legea nr. 10/1995 , investitorii au obligația de a „asigura verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate sau operatori economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor”.
Astfel, pentru implementarea cu succes a obiectivului de investiții sus menționat, în termenul contractat, coroborat cu necesitatea asigurării verificării corecte a tuturor lucrărilor aferente acestuia, Autoritatea contractantă achiziționează serviciul de asistență tehnică - dirigenţie de şantier asigurată de personal tehnic specializat,autorizat conform prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1496/2011 .
Dirigenția de șantier poate fi asigurată fie de persoană fizică autorizată fie de societate comercială care să aibă ca activitate serviciile de consultanță în construcții - dirigenție de șantier, denumiți în continuare Prestator.
În cadrul acestui document, pentru ușurința exprimării vor fi folosiți și termenii de Ofertant și Prestator, care vor avea același înțeles.
Termenul limită în care Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informațiilor suplimentare: În a 15-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor / candidaturilor : 25.
Solicitările de clarificare în legatură cu documentația de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP (https://e-licitatie.ro), prin accesarea secțiunii dedicate „Întrebări” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfășurare. ATENȚIE!!!
Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesați vor respecta prevederile notificării ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitărilor de clarificări și a informațiilor suplimentare la documentațiile de atribuire / răspunsurile formulate în cazul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică prin intermediul mijloacelor electronice (on-line), în sensul ca documentele atașate la secțiunea „Întrebări" NU VOR CONȚINE DATELE DE IDENTIFICARE ALE ACESTORA, întrucât acestea vor deveni publice în momentul transmiterii răspunsului de către autoritatea contractantă!
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de supraveghere a lucrărilor📦
Valoarea estimată fără TVA: 18106.56 RON 💰
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Serviciu de asistență tehnică - dirigenţie de şantier asigurată de personal tehnic specializat, autorizat conform prevederilor Ordinului ministrului...”
Descrierea achiziției publice
Serviciu de asistență tehnică - dirigenţie de şantier asigurată de personal tehnic specializat, autorizat conform prevederilor Ordinului ministrului dezvoltării regionale și turismului nr.1496/2011, pentru realizarea în bune condiții a obiectivului de investiții „Construire subunitate de pompieri Comuna Pișchia, Sat Pișchia în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș”.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare:
“Comuna Pișchia, Sat Pișchia”
Locul de desfășurare: Timiş🏙️
Durata: 90 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesională a persoanei nominalizată in calitate de diriginte de șantier potrivit domeniului 2.2. (construcții civile noi)
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesională a persoanei nominalizată in calitate de diriginte de șantier potrivit domeniului 3.3. (construcții de drumuri/platforme betonate noi)
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională a persoanei nominalizate in calitate diriginte de șantier potrivit domeniului 8.1. instalații electrice
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională a persoanei nominalizate in calitate diriginte de șantier potrivit domeniului 8.2. Instalații sanitare, termoventilație
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅ Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-02-18 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-02-18 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Cerinta nr.1.
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să...”
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Cerinta nr.1.
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți pentru partea din contract pe care aceștia urmează să o realizeze, care vor completa informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea de îndeplinire:
1. Se va completa DUAE de către operatorii economici participant (inclusiv asociații /subcontractanții) la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini (definiți la art. 3 litera jj) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice), documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc.
2. Documentele emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba româna.
3. Documentele depuse trebuie să fie valabile la momentul prezentării.
NOTĂ:
În vederea îndeplinirii cerinței privind “capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului” este necesar ca operatorul economic (ofertant/subcontractant) să fie autorizat astfel încât să aibă dreptul să presteze serviciile care fac obiectul contractului.
Obligația privind autorizarea activității reiese din prevederile legale privind autorizarea funcționării operatorului economic, respective Legea 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, iar activitățile autorizate reies din mențiunile aferente Certificatului constatator emis de ONRC.
Cu toate acestea, în cazul ofertanților străini, astfel cum sunt definiți la art. 3 lit. jj) din Legea nr. 98/2016, îndeplinirea cerinței se va asigura prin depunerea unor documente echivalente emise în țara de rezidență.
Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Autoritatea contractantă solicita operatorilor economici să precizeze partea/părțile din contract pe care intentionează să o/le subcontracteze. In acordul...”
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Autoritatea contractantă solicita operatorilor economici să precizeze partea/părțile din contract pe care intentionează să o/le subcontracteze. In acordul de subcontractare se vor mentiona - Denumire subcontractant, date de identificare subcontractant, denumirea lucrarilor / serviciilor ce vor fi executate / prestate de subcontractant, procentul lucrarilor executate / serviciilor prestate de catre subcontract.
Se va prezenta DUAE in conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, iar documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate in DUAE urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Daca este cazul, odata cu prezentarea DUAE se vor transmite si acordurile de subcontractare
Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că...”
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți pentru partea din contract pe care aceștia urmează să o realizeze, care vor completa informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
“Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016”
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
“Programul Dezvoltare Durabilă (P.D.D.) 2021-2027, Prioritatea 3 - Promovarea adaptării la schimbările climatice şi managementul riscurilor, Acțiunea 3.2...”
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
Programul Dezvoltare Durabilă (P.D.D.) 2021-2027, Prioritatea 3 - Promovarea adaptării la schimbările climatice şi managementul riscurilor, Acțiunea 3.2 Îmbunătățirea sistemului de răspuns la risc ”.
Modalitatea de plata si penalitati:conform prevederilor contractuale.
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta BANAT al Judetului Timis
Numărul național de înregistrare: 4250794
Adresa poștală: Strada: INFRATIRII, nr. 13
Cod poștal: 300126
Orașul poștal: Timisoara
Regiune: Timiş🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii@isutimis.ro📧
Telefon: +40 256434870📞
Fax: +40 256435875 📠
URL: https://www.isutimis.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Ordine şi siguranţă publică
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100204073🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Informații complementare Informații suplimentare
“A. În ceea ce privește persoanele la care se face referire la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin...”
A. În ceea ce privește persoanele la care se face referire la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile Legii nr. 31/1990, se pot distinge următoarele categorii, care au, după caz, în funcție de forma juridica de organizare si de modul de administrare a operatorului economic, calitatea de membrii cu putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia:
I. În cazul societăților în nume colectiv: persoana fizică numită/aleasă să reprezinte societatea în calitatea de administrator sau după caz persoanele fizice numite/alese să reprezinte societatea în calitatea de administratori (art. 7 și art. 77 din Legea nr. 31/1990);
II. În cazul societăților în comandită simplă: asociați comanditați numiți/aleși în calitatea de administratori (art. 88 și art. 90 din Legea nr.31/1990);
III. În cazul societăților pe acțiuni: 1.Societăți pe acțiuni administrate în sistem unitar: - persoana desemnată/numită în calitate de administrator sau după caz persoanele desemnate/numite în calitate de administratori care constituie consiliul de administrație (art. 137 și art. 137^1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990);
În conformitate cu prevederile art. 153^13 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 persoana juridică poate fi numită administrator. Odată cu această numire persoana juridică (fără a fi exonerată de răspundere) este obligată să își desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică, care este supus acelorași condiții și obligații și are aceeași răspundere civilă și penală ca și un administrator; - directorii societății pe acțiuni (persoane fizice) în cazul în care într-o societate pe acțiuni, consiliul de administrație deleagă atribuțiile de conducere ale societății către aceștia (art. 138^1, art. 143 și art. 153^13 alin. (1) din Legea nr. 31/1990); - persoana desemnată în calitate de cenzor, supleant sau după caz în calitate de auditor intern (art. 159, art. 160, art. 161 alin. (1), 162 alin. (1) și art. 163 din Legea nr. 31/1990). 2. Societăți pe acțiuni administrate în sistem dualist: - directorul general unic sau după caz persoanele fizice membre ale directoratului (art. 153 alin. (1) și (2), art. 153^1 și art. 153^13 alin. (1) din Legea nr. 31/1990); - membrii consiliului de supraveghere (art. 153 alin. (1) și (2) și art. 153^9 alin. (3) din Legea nr. 31/1990). - persoana desemnată în calitate de auditor intern (art. 160 și art. 163 din Legea nr. 31/1990).
IV. În cazul societăților în comandită pe acțiuni: - asociatul/asociații comanditați numiți în calitate de administrator (art. 188 alin. (1) din Legea nr. 31/1990); - persoana desemnată în calitate de cenzor, supleant sau după caz în calitate de auditor intern (art. 187 din Legea nr. 31/1990).
V. În cazul societăților cu răspundere limitată: - persoana numită în calitate de administrator sau după caz persoanele numite în calitate de administrator (art. 197 alin. (1) din Legea nr.31/1990); - persoana desemnată în calitate de cenzor, supleant sau după caz în calitate de auditor intern (art. 199 alin. (1)-(4) din Legea nr.31/1990); - asociatul/asociații care nu au calitatea de administrator al societății, dar care în lipsă de cenzori sau după caz de auditori financiar exercita dreptul de control pe care aceștia îl au în cadrul societății (art. 199 alin.(5) din Legea nr. 31/1990). Totodată, în ceea ce privește asociații persoane fizice care nu au și calitatea de administrator (deci nu figurează ca persoane împuternicite), în Actul constitutiv al societăţii se menționează puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite. În cazul operatorilor economici străini (definiți la art. 3 litera jj) din Legea nr 98/2016 privind achizițiile publice), aceștia se vor raporta la legislația din țara de rezidență cu privire la forma juridică de organizare și de modul de administrare a operatorului economic.
B. Departajare oferte clasate pe primul loc: Potrivit art. 139 alin (3) din Anexa la HG nr. 395/2016, în cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
C. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
D.INSTRUCTIUNI PRIVIND SEMNAREA CONTRACTULUI: Autoritatea contractantă va încheia contractul de achizitie publica cu ofertantul desemnat câștigător, în perioada de valabilitate a ofertelor, dar nu mai devreme de 11 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire pentru a acorda termenul legal de 10 zile pentru formularea eventualelor contestații administrative. Ofertantul desemnat câștigător are obligația de a se prezenta în termen de maxim 5 zile lucratoare de la primirea invitației pentru semnarea contractului de achizitie publica, transmisă de Autoritatea contractantă. Dacă termenului de 5 zile lucratoare a expirat iar ofertantul desemnat câștigător nu s-a prezentat pentru semnarea contractului de achizitie publica, situația va fi asimilată refuzului de a semna contractului de achizitie publica. În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul de achizitie publica a nominalizat in cadrul ofertei subcontractanți, acesta are obligația de a prezenta la semnarea contractului, contractul/contractele încheiate cu subcontractanții nominalizați in oferta. In cazul în care Autoritatea contractantă nu poate încheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, din cauza faptului că ofertantul se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul de achizitie publica, atunci aceasta are dreptul să declare câștigătoare oferta clasată pe locul doi, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă. În caz contrar, procedura de atribuire se anulează. La semnarea contractului, ofertantul desemnat câștigător va prezenta dovada deținerii unui cont deschis la Trezoreria Statului, în conf. cu O.M.F.P. nr 1235/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, cu modificările și completările ulterioare, CU EXCEPȚIA operatorilor economici menționati la pct. 6.1.6 din O.M.F.P. nr 1235/2003.
Arată mai mult Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta BANAT al Judetului Timis
Numărul național de înregistrare: 4250794_3
Adresa poștală: Strada: INFRATIRII, nr. 13
Cod poștal: 300126
Orașul poștal: Timisoara
Regiune: Timiş🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii@isutimis.ro📧
Telefon: +40 256434870📞
Fax: +40 256435875 📠
URL: https://www.isutimis.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“Termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prevăzute la art. 8 alin (1) lit. a) din legea 101/2016.” Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 012-037593 (2026-01-15)
Anunt de atribuire (2026-04-02) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 18106.56 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 16295.9 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 16295.9 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 16295.9 💰
Atribuirea contractului
Se atribuie un contract/lot ✅
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 4.359.558
Data încheierii contractului: 2026-03-24 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 2
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 2
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 16295.9 💰
Cea mai mică ofertă: 16295.9 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 16295.9 RON 💰
Informații despre subcontractare
Valoare fără TVA susceptibilă de a fi subcontractată unor terți: 16295.9 RON 💰
Proporție (%): 100
Contractul este susceptibil de a fi subcontractat ✅ Numele și adresa contractantului
Nume: H.c.&d.construct srl
Numărul național de înregistrare: 15157225
Adresa poștală: Strada M-tir Petru Hateganu, Nr. 3A
Cod poștal: 300271
Orașul poștal: Timisoara
Regiune: Timiş🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: mihaelahogea25@yahoo.com📧
Telefon: +40 723325939📞
Fax: +40 356007149 📠
Sursa: OJS 2026/S 066-232745 (2026-04-02)