Servicii realizare ateliere de lucru pentru diseminarea informatiei cu privire la procesul de tranzitie justa in licee/universitati din județul Gorj realizate în cadrul proiectului „Asistență tehnică în coordonarea tranziției la neutralitatea climatică în Județul Gorj”
Se vor organiza un număr de 6 ateliere de lucru destinate tinerilor din liceele/universitățile din județul Gorj, având ca obiectiv principal diseminarea informațiilor privind procesul de tranziție justă. Fiecare atelier va avea minim 50 de participanți. Atelierele vor fi distribuite astfel: • 2 ateliere se vor desfășura în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Municipiul Târgu Jiu; • 4 ateliere se vor desfășura în liceele din localitățile afectate de procesul de tranziție justă, din județul Gorj, respectiv: Turceni, Motru, Rovinari, Târgu Cărbunești. Atelierele de lucru pentru diseminarea informației cu privire la procesul de tranziție justă în liceele/universitățile din județul Gorj vor respecta prevederile contractului de finanțare nr. 1/182/PTJ_P7/AT_CJ/17.12.2024, înregistrat la Consiliul Județean Gorj sub nr. 24804 din 18.12.2024 și prevederile Ghidului de identitate vizuală - vizibilitate, transparență și comunicare în perioada de programare 2021-2027, versiunea noiembrie 2023, Strategiei de promovare pentru PTJ 2021-2027 și Manualului de brand PTJ. În conformitate cu prevederile art. 160 și ale art. 161 din Legea nr. 98/2016, - termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire este cu 18 înainte de data limită de depunere a ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP/SICAP; - în cazul în care se vor solicita clarificări în termenul precizat mai sus (18 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor), autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informații suplimentare în a 11 a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-03-03.
Achiziția publică a fost publicată pe 2026-01-29.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2026-01-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii realizare ateliere de lucru pentru diseminarea informatiei cu privire la procesul de tranzitie justa in licee/universitati din județul Gorj realizate în cadrul proiectului „Asistență tehnică în coordonarea tranziției la neutralitatea climatică în Județul Gorj”
Număr de referință: 4956057_2025_PAAPD1531712
Scurtă descriere:
Se vor organiza un număr de 6 ateliere de lucru destinate tinerilor din liceele/universitățile din județul Gorj, având ca obiectiv principal diseminarea informațiilor privind procesul de tranziție justă. Fiecare atelier va avea minim 50 de participanți.
Atelierele vor fi distribuite astfel:
• 2 ateliere se vor desfășura în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Municipiul Târgu Jiu;
• 4 ateliere se vor desfășura în liceele din localitățile afectate de procesul de tranziție justă, din județul Gorj, respectiv: Turceni, Motru, Rovinari, Târgu Cărbunești.
Atelierele de lucru pentru diseminarea informației cu privire la procesul de tranziție justă în liceele/universitățile din județul Gorj vor respecta prevederile contractului de finanțare nr. 1/182/PTJ_P7/AT_CJ/17.12.2024, înregistrat la Consiliul Județean Gorj sub nr. 24804 din 18.12.2024 și prevederile Ghidului de identitate vizuală - vizibilitate, transparență și comunicare în perioada de programare 2021-2027, versiunea noiembrie 2023, Strategiei de promovare pentru PTJ 2021-2027 și Manualului de brand PTJ.
În conformitate cu prevederile art. 160 și ale art. 161 din Legea nr. 98/2016,
- termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire este cu 18 înainte de data limită de depunere a ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP/SICAP;
- în cazul în care se vor solicita clarificări în termenul precizat mai sus (18 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor), autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informații suplimentare în a 11 a zi înainte de data limită stabilită pentru depunerea ofertelor.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii pentru evenimente📦
Valoarea estimată fără TVA: 293743.14 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Se vor organiza un număr de 6 ateliere de lucru destinate tinerilor din liceele/universitățile din județul Gorj, având ca obiectiv principal diseminarea informațiilor privind procesul de tranziție justă. Fiecare atelier va avea minim 50 de participanți.
Atelierele vor fi distribuite astfel:
• 2 ateliere se vor desfășura în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Municipiul Târgu Jiu;
• 4 ateliere se vor desfășura în liceele din localitățile afectate de procesul de tranziție justă, din județul Gorj, respectiv: Turceni, Motru, Rovinari, Târgu Cărbunești.
Se vor organiza un număr de 6 ateliere de lucru destinate tinerilor din liceele/universitățile din județul Gorj, având ca obiectiv principal diseminarea informațiilor privind procesul de tranziție justă. Fiecare atelier va avea minim 50 de participanți.
Atelierele vor fi distribuite astfel:
• 2 ateliere se vor desfășura în cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Municipiul Târgu Jiu;
• 4 ateliere se vor desfășura în liceele din localitățile afectate de procesul de tranziție justă, din județul Gorj, respectiv: Turceni, Motru, Rovinari, Târgu Cărbunești.
Produse/servicii suplimentare: Servicii de promovare📦
Locul principal sau locul de desfășurare: Licee din județul Gorj
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Gorj
🏙️
Durata: 7 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 85
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională a Expertului în public speaking, concretizată în numărul de proiecte similare în care expertul a îndeplinit același tip de activitate ca cele pe care urmează să le îndeplinească în viitorul contract.
Criteriul de calitate (pondere): 15
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-03-03 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-03-03 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-03-03 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1: Lista cu principalele servici similare obiectului contractului, realizate în ultimii 3 ani, raportați la data limita de depunere a ofertelor. În cazul în care termenul de depunere al ofertelor se decalează, perioada aferentă experienței similare se va extinde corespunzător cu zilele de decalare, respectiv limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării.
Lista cu serviciile similare care confirmă îndeplinirea cerinței va cuprinde: denumire servicii(inclusiv numărul și data contractului aferent), valoarea și după caz, ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, perioade de prestare, beneficiari publici sau privați, data și numărul documentului ce atestă prestarea serviciilor.
Experienta similară trebuie să privească prestare servicii organizare evenimente - campanii de informare, promovare sau conștientizare / organizare și desfășurare ateliere educaționale / workshopuri / evenimente educaționale.
Pentru serviciile similare din listă se vor prezenta: certificări de bună execuție/procese verbale de recepție /recomandări din partea beneficiarului/documente constatatoare/alte documente semnate de către beneficiar, ce atestă prestarea serviciilor și care să indice: denumirea serviciilor, beneficiarul (indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați), valoarea, perioada de prestare și modalitatea de îndeplinire a contractului.
Modalitate de îndeplinire:
Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) cu informații care confirmă prestarea serviciilor similare, de tipul celor solicitate prin Fișa de date.
La nivelul DUAE trebuie precizate de către ofertanți informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia, data și numărul documentului ce atestă execuția lucrărilor, valoarea (fără TVA), precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil.
Conform art. 196, alin. 2 din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
- Lista cu principalele servici similare obiectului contractului, realizate în ultimii 3 ani, raportați la data limita de depunere a ofertelor.
- Certificări de bună execuție/procese verbale de recepție /recomandări din partea beneficiarului/documente constatatoare/alte documente semnate de către beneficiar, ce atestă prestarea serviciilor, care să fie înregistrate (număr/data emiterii) și care să indice:
- denumire servicii;
- beneficiarul (indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați);
- valoarea (fără TVA);
- perioada de prestare și
- modalitatea de îndeplinire a contractului.
Notă: Dacă se vor prezenta ca experiență similară contracte care au ca obiect mai multe tipuri de prestări servicii, atunci ofertantul are obligația să evidențieze și să dovedească în mod clar prin documentele depuse, care sunt serviciile de natură să îndeplinească cerința din Fișa de date a achiziției.
Pentru echivalarea serviciilor similare prezentate într-o altă monedă decât leul, se va utiliza cursul mediu anual leu/valută, comunicat de BNR.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința: Declararea cifrei de afaceri anuală pe ultimii 3 ani (2022, 2023, 2024), precum și a mediei cifrei de afaceri globale.
Valoarea medie a cifrei de afaceri globale a operatorului economic (individual, asociere de operatori economici sau cu susținere terț) pe ultimii trei ani, trebuie să fie de cel puțin 500.000 lei.
Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător, după caz) care confirmă media cifrei de afaceri globale a operatorului economic pe ultimii 3 ani.
Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate cu privire la cifra de afaceri, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț înregistrate la organele competente, raport de audit (dacă este aplicabil) iar dacă din motive obiective parte din acestea nu sunt disponibile, se vor prezenta alte documente edificatoare, aferente exercițiilor financiare 2022, 2023, 2024 prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE.
Valoarea în EURO pentru cifra de afaceri se va determina pe baza cursului mediu leu/euro comunicat de BNR pentru anul respectiv, după cum urmează: cursul mediu leu/euro 2022 = 4,9315 lei; cursul mediu leu/euro 2023 = 4,9465 lei și cursul mediu leu/euro 2024 = 4,9746 lei.
Pentru echivalarea unei cifre de afaceri declarată în altă monedă decât leul și euro, se va utiliza cursul mediu anual leu/valută, comunicat de BNR.
Se vor depune formulare tip eliberate de autoritățile competente din țara în care ofertantul este rezident - copii lizibile.
Ofertanții străini pot prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți prin care să dovedească îndeplinirea cerinței privind cifra de afaceri, în conformitate cu legislația din țara de rezidență.
Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Proporția de subcontractare - Informații privind partea/părțile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanți si specializarea acestora (dacă este cazul).
Ofertanții trebuie să furnizeze informații privind partea/părțile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanți si specializarea acestora (dacă este cazul), respectiv:
„Autoritatea contractantă solicită ofertantului/ candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare:
a) categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi; şi
b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare”..
Modalitate de îndeplinire:
Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic care confirmă proporția de subcontractare. Se vor atașa acordurile de subcontractare, cu precizarea părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze.
În secțiunea „Documente de calificare”, odată cu DUAE, se vor prezenta acordurile de subcontractare, cu precizarea părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, dacă este cazul.
În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit contractul a nominalizat în cadrul ofertei subcontractanţi, acesta are obligaţia de a prezenta la semnarea contractului, contractul/contractele încheiate cu subcontractanţii nominalizaţi in oferta (art. 218 din Legea nr. 98/2016).

Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă ca operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru/contractelor subsecvente.
Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
- Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului/alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentării acestuia. Obiectul acordului cadru trebuie sa aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator.
Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării acordului cadru, documentele depuse recunoscute de autoritățile române.
Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă ca operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru/contractelor subsecvente.
Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor.
Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
- Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului/alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentării acestuia. Obiectul acordului cadru trebuie sa aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator.
Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării acordului cadru, documentele depuse recunoscute de autoritățile române.
Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Consiliul judetean gorj
Numărul național de înregistrare: 4956057
Adresa poștală: Strada: Victoriei, nr. 4
Cod poștal: 210165
Orașul poștal: Targu Jiu
Regiune: Gorj
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Liliana vladoescu
E-mail: liliana@cjgorj.ro📧
Telefon: 0253211821📞
Fax: +40 253212023 📠
URL: https://www.cjgorj.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100204415🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
1. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, urmând să fie desemnată ca oferta câştigătoare, oferta cu propunerea financiară cea mai mică.
2. Nu se acceptă oferte alternative.
3. DUAE se poate accesa, in vederea completarii de catre operatorii economici interesati, prin intermediul SEAP.
4. Operatorii economici au obligația de a completa DUAE până la data limită stabilită pentru depunerea ofertei, în caz contrar, oferta va declarată inacceptabilă conform art. 137, alin.(2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016. Documentul DUAE va fi însoțit de dovada constituirii garanției de participare și, după caz de: acordurile de subcontractare, Acordul de asociere și Angajamentul ferm al terțului.
5. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
6. Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea de oferte, cât şi motivul concret care a determinat decizia de anulare.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Consiliul Judetean Gorj - Directia Juridica, Dezvoltarea Capacitatii Administrative și Achizitii Publice
Numărul național de înregistrare: 4956057_3
Adresa poștală: Strada Victoriei, nr.4, judetul Gorj
Cod poștal: 210165
Orașul poștal: Targu Jiu
Regiune: Gorj
🏙️
E-mail: consjud@cjgorj.ro📧
Telefon: 0253-214006📞
Fax: 0253-212023 📠
URL: https://www.cjgorj.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare: Conform prevederilor art. 8 din Legea nr.101/2016:
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 021-069315 (2026-01-29)
Anunţ de participare (2026-01-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 293743.14 RON 💰
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-02-13 15:00:00.0000000 📅
1. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, urmând să fie desemnată ca oferta câştigătoare, oferta cu propunerea financiară cea mai mică.
2. Nu se acceptă oferte alternative.
3. DUAE se poate accesa, in vederea completarii de catre operatorii economici interesati, prin intermediul SEAP.
4. Operatorii economici au obligația de a completa DUAE până la data limită stabilită pentru depunerea ofertei, în caz contrar, oferta va declarată inacceptabilă conform art. 137, alin.(2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016. Documentul DUAE va fi însoțit de dovada constituirii garanției de participare și, după caz de: acordurile de subcontractare, Acordul de asociere și Angajamentul ferm al terțului.
5. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
6. Autoritatea/entitatea contractantă are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligaţiilor pe care aceştia şi le-au creat prin depunerea de oferte, cât şi motivul concret care a determinat decizia de anulare.
7.”Operatorii economici (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care depun oferta trebuie să facă dovada că nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 (…) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Încadrarea în una din situațiile prevăzute la art. 59-60, 164, 165 (…) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv:
1.1. Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor la bugetul local și bugetul de stat, cu privire la plata impozitelor și taxelor pentru sediul principal pentru care există obligații de plată și a contribuțiilor la bugetul general consolidat. Certificatele trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și vor atesta „lipsa datoriilor restante”.
1.2. O declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul local, pentru sediile secundare/punctele de lucru.
1.3. O declarație pe propria răspundere (dată de lider, asociat, subcontractant, terț susținător), privind beneficiarii reali ai fondurilor, în înțelesul art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, al art. 41 din L. 129/11 iulie 2019 pt. prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, conform Formular anexat la documentația de atribuire, însoțită de orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente (de exemplu: Extras Registru Beneficiari Reali, alt document oficial emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, etc.), prin care să dovedească faptul că informațiile privind beneficiarii real ai persoanei juridice sunt păstrate într-un registru central din țara în care aceștia sunt rezidenți, de exemplu un registru comercial, un registru al societăților, astfel cum sunt menționate la articolul 3 din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), sau un registru public.
1.4. Declarația pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59-60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
Ofertanții străini vor depune formulare tip sau orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente din țara în care acesta sunt rezidenți, prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plată a impozitelor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu legislația din țara de rezidență.
După caz, se vor depune documente care demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea nr. 98/2016.
1.5. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.

Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE Valoare nouă
Text: VI.3) Informatii suplimentare
Alte informații suplimentare
S-a constatat că la data publicării în SEAP a prezentei documentații de atribuire (27.01.2026) Motive referitoare la condamnări penale și Motivele legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurări sociale”, respectiv:
Operatorii economici (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care depun oferta trebuie să facă dovada că nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 (…) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Încadrarea în una din situațiile prevăzute la art. 59-60, 164, 165 (…) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

Ofertanții străini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, în conformitate cu legislația din țara de rezidență.
Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată. În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, art.165 și art.167, autoritatea contractanta are obligația de a accepta o declarație pe propria răspundere sau, dacă în tara respectiva nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens
nu au fost preluate/completate automat în Fișa de date, la Sectiunea III: Informatii juridice, economice, financiare si tehnice, cap. III.1) Conditii de participare, pct. III.1.3.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului. Pentru corelarea informațiilor menționate mai sus, pentru informarea operatorilor economici, considerăm că se impune completarea Fișei de date, la o secține disponibilă cu informții suuplimentare, respectiv: Sectiunea VI: Informatii complementare, pct. VI.3) Informatii suplimentare,

Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: a02343ab-1bb6-4c84-a353-1e1b78a53a86-01
Sursa: OJS 2026/S 029-099863 (2026-01-29)
Anunt de atribuire (2026-05-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 293743.14 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 124041.3 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 267 000 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 124041.3 💰
Atribuirea contractului
Se atribuie un contract/lot ✅
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 8873
Data încheierii contractului: 2026-05-12 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 8
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 8
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 8
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 267 000 💰
Cea mai mică ofertă: 124041.3 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 124041.3 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1167833/CIF: 33706968
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000 Numele și adresa contractantului
Nume: Synesis partners
Numărul național de înregistrare: 33706968
Adresa poștală: Strada Gârleni, Nr. 9, Sector: 6
Cod poștal: 061652
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@synesispartners.ro📧
Telefon: +40 721600489📞
URL: https://www.synesispartners.ro🌏
Dimensiunea operatorului economic: Mică
Sursa: OJS 2026/S 094-335927 (2026-05-14)
Anunt de atribuire (2026-05-14) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 293743.14 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 124041.3 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 267 000 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 124041.3 💰
Atribuirea contractului Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 267 000 💰
Cea mai mică ofertă: 124041.3 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 124041.3 RON 💰
Sursa: OJS 2026/S 094-336695 (2026-05-14)