Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Cerinta 1: Ofertanții, asociații, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regaseasacă în situațiile prevăzute la art.177, art.178 și art.180 din Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificarile și completările ulterioare.
Modalitatea de indeplinire a cerinței:
Se va completa DUAE de către toți operatorii participanți la procedura (ofertant/ofertant asociat/ subcontractant/terț sustinator).
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate (conform art.205 din Legea nr. 99/2016), la solicitarea entității contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire.
Documente justificative:
1) Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
2) Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării acestora.
3) după caz,
Operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 178 alin. (1), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o Declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
Persoanele juridice/fizice străine vor prezenta orice documente edificatoare eliberate de instituțiile autorizate ale țării de origine(certificate de atestare fiscală, caziere judiciare, alte documente echivalente, etc.) prin care să dovedească că nu au datorii restante către bugetul de stat și bugetul local, la momentul prezentării. Aceste documente pot fi prezentate în original sau copie, însoțite de traducere autorizată. În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor solicitate sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 177, 178 şi 180 din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă acceptă o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.
Cerinta 2: Evitarea conflictului de interese
Operatorul economic/fiecare membru al asocierii, subcontractanţii si terţii susţinători (dacă există) trebuie sa dovedească că nu se afla într-o situaţie generatoare de conflict de interese în cadrul sau /în legătură cu procedura în cauză, conform art. 72 si 73 din Legea nr. 99/ 2016.
Modalitatea de îndeplinire:
1)Prezentare DUAE completat, urmând ca documentele justificative (Formular) să fie prezentate doar la solicitarea entităţii contractante si doar de către ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Persoane care detin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire, respectiv persoanele care aprobă / semnează documente emise în legatură cu sau pentru procedura de atribuire, inclusiv persoanele care aprobă bugetul aferent autorității contractante, necesar finanțării contractului de achiziție publică sunt:
1. Ing.Liviu -Nicolae Ștefan - Director General ;
2. Alin Cătalin Cirimpei - Director General Adjunct;
3. Marcela Daniela Jîtaraşu - Contabil Sef;
4. Radu Fegher – Inginer sef ;
5. Margareta Țapu - Șef Serviciu Financiar- Contabilitate;
6. Liliana Ilincaru - Șef Serviciu Achiziții Aprovizionare ;
7. Daniela Orășanu – Specialist achiziții, responsabil de procedură, presedinte al comisiei de evaluare;
8. Anton Ghercă – Șef Centru de Servicii Comune;
9. Cezar- Iulian Talpă - Inginer- Compartiment Investiții, membru al comisiei de evaluare;
10. Constantin Paveliuc - Inginer- Șef sector auto, responsabil de contract, membru al comisiei de evaluare;
11. Daniel Laurențiu Dutca - Impegat auto, membru de rezerva al comisiei de evaluare;
12. Constantin Benone Ungureanu - Specialist Achiziții Aprovizionare, președinte de rezerva a comisiei de evaluare;
13. Gabriela Chiriac, economist- compartiment Investiții, membru de rezerva a comisiei de evaluare,
14. Teodora Hutanu – Șef Serviciu Juridic .
15. Emanuela Radu - Consilier juridic.
2) Se solicită a se prezenta Declararția pe propria răspundere privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 72 si 73.
Cerinta 1: Operatorul economic/fiecare membru al asocierii, subcontractanţii și terţii susţinători (dacă exista) trebuie să dovedească forma de înregistrare ca persoana fizică /juridică și de atestare ori apartenența din punct de vedere profesional conform legii țării de rezidență a operatorului economic, și faptul ca domeniul de activitate autorizat corespunde domeniului obiectului contractului. Documentele scrise în altă limba decât limba română vor fi însoțite de traducere autorizata în limba română.
Modalitatea de indeplinire: Se va completa DUAE, distinct de catre fiecare dintre operatorii economici / fiecare membru al asocierii, subcontractantii, urmând ca documentele justificative să fie prezentate la solicitarea entitații contractante, de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire.
Documente justificative pot fi:
Pentru persoanele juridice române :
- Prezentarea Certificatului constatator, valabil la data prezentarii acestuia, emis de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Teritorial, sau echivalent din care să rezulte domeniul de activitate principal /secundar, codurile CAEN aferente acestora, iar pentru activitatea specifică domeniului obiectului contractului să se facă dovada autorizarii conf. Art. 15 din Legea nr. 359/2004. Dovada autorizarii reiese din mențiunea cuprinsă în certificatul ORC la pct. “Sedii și/sau activități autorizate”, respectiv identificarea la acest punct a codului CAEN autorizat.
Pentru persoanele juridice straine:
- Prezentarea de documente, valabile la data prezentării acestora, care dovedesc o formă de înregistrare / atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, conforme legii țării de rezidență a operatorului economic din care să reiasă ca domeniul de activitate principal/secundar corespunde obiectului contractului.
- Prezentarea Certificatului de Rezidența Fiscală, valabil la data prezentarii acestuia, (evitarea dublei impuneri) sau o declarație valabila pentru anul calendaristic în curs.