Achizitie de servicii de „Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș”

Judetul Arges

Achizitie de servicii de Elaborare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș, conform documentatiei de atribuire.
P.A.T.J. Arges reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului, cuprinzând prevederi cu caracter director ce stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a teritoriului la diverse niveluri de complexitate. Propunerile cu caracter director sunt detaliate ulterior prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, prin planurile urbanistice generale ale acestora și regulamentele locale de urbanism aferente.
Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (P.A.T.J.) se va aplica întregului spaţiu judeţean, fiind o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă. P.A.T.J. va cuprinde măsuri pentru gestionarea teritoriului printr-un ansamblu de activităţi complexe de interes general, ce vor contribui la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit și la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale din judetul Arges.
Termene pentru depunerea/raspunsul la solicitarile de clarificari/informatii suplimentare:
A. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de maxim 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
B. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarficare/informatiilor suplimentare in a 11-a zi dinainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-07-31. Achiziția publică a fost publicată pe 2023-06-23.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2023-06-23 Anunţ de participare
2023-08-01 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2023-06-23)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de urbanism
Număr de referință: 4229512/2023/PAAPD1407207
Scurtă descriere:
Achizitie de servicii de Elaborare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș, conform documentatiei de atribuire. P.A.T.J. Arges reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului, cuprinzând prevederi cu caracter director ce stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a teritoriului la diverse niveluri de complexitate. Propunerile cu caracter director sunt detaliate ulterior prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, prin planurile urbanistice generale ale acestora și regulamentele locale de urbanism aferente. Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (P.A.T.J.) se va aplica întregului spaţiu judeţean, fiind o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă. P.A.T.J. va cuprinde măsuri pentru gestionarea teritoriului printr-un ansamblu de activităţi complexe de interes general, ce vor contribui la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit și la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale din judetul Arges. Termene pentru depunerea/raspunsul la solicitarile de clarificari/informatii suplimentare: A. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de maxim 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. B. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarficare/informatiilor suplimentare in a 11-a zi dinainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de urbanism 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Argeş 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Judetul arges
Adresa poștală: Strada: Piata Vasile Milea, nr. 1
Orașul poștal: Pitesti
Contact
Adresă internet: http://www.cjarges.ro 🌏
E-mail: florescumirela2002@yahoo.com 📧
Telefon: +40 248210056 📞
Fax: +40 248220075 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100167566 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-06-23 📅
Termen-limită de depunere: 2023-07-31 📅
Data publicării: 2023-06-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 122-386463
Număr JO-S: 122
Informații suplimentare
Proiectul „Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș”, nr.cod/număr contract C10-I4-84, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.4 Elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, Titlu apel: PNRRR/2022/C10/14, Runda 1, apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, din care: -fonduri europene nerambursabile: 1.166.679,90 lei, fara TVA, la care se adauga TVA in suma de 221.669,18 lei si -buget local: 233.320,10 lei, fara TVA, la care se adauga TVA in suma de 44.330,82 lei, conform Contractului de finantare nr. 127240/10.11.2022 (M.D.L.P.A.) / nr. 26707/06.12.2022 (C.J. Argeș).
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Achizitie de servicii de Elaborare a Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș, conform documentatiei de atribuire.
P.A.T.J. Arges reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului, cuprinzând prevederi cu caracter director ce stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a teritoriului la diverse niveluri de complexitate. Propunerile cu caracter director sunt detaliate ulterior prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, prin planurile urbanistice generale ale acestora și regulamentele locale de urbanism aferente.
Arată mai mult
Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (P.A.T.J.) se va aplica întregului spaţiu judeţean, fiind o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă. P.A.T.J. va cuprinde măsuri pentru gestionarea teritoriului printr-un ansamblu de activităţi complexe de interes general, ce vor contribui la dezvoltarea spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit și la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi rurale din judetul Arges.
Arată mai mult
Termene pentru depunerea/raspunsul la solicitarile de clarificari/informatii suplimentare:
A. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de maxim 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
B. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarficare/informatiilor suplimentare in a 11-a zi dinainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 1 400 000 RON 💰
Durata: 23 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Nr.cod/număr contract C10-I4-84, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.4 Elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, Titlu apel: PNRRR/2022/C10/14, Runda 1, apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României
Informații suplimentare:
Proiectul „Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș”, nr.cod/număr contract C10-I4-84, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.4 Elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, Titlu apel: PNRRR/2022/C10/14, Runda 1, apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, din care:
Arată mai mult
-fonduri europene nerambursabile: 1.166.679,90 lei, fara TVA, la care se adauga TVA in suma de 221.669,18 lei si
-buget local: 233.320,10 lei, fara TVA, la care se adauga TVA in suma de 44.330,82 lei, conform Contractului de finantare nr. 127240/10.11.2022 (M.D.L.P.A.) / nr. 26707/06.12.2022 (C.J. Argeș).
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Judetul Arges

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantul va face dovada ca nu se incadreaza la situatiile prevazute de art.59-60, art.164, art 165, art.167 din Legea 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintelor: Se va prezenta DUAE in conformitate cu prevederile art 193 alin.(1) coroborat cu alin.(6) din Legea 98/2016 iar documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate in DUAE urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Cerintele privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.60, art.164, art 165, art.167 se adreseaza si subcontractantilor si tertilor conform art 170/1 si 183/1 din Legea 98/2016.
Documentele justificative vor putea fi, in masura in care furnizeaza toate informatiile solicitate in DUAE, urmatoarele :
1.Certificat privind plata obligatiilor la bugetul general consolidat (bugetul local si bugetul de stat) care sa confirme faptul ca ofertantul si-a indeplinit obligatiile RESTANTE de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale la sediul social, sediile secundare, precum si punctul/punctele de lucru „pentru care exista obligatii de plata" la momentul prezentarii.
Arată mai mult
Dovada îndeplinirii obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor locale pentru sediile secundare/punctele de lucru stabile pentru care contribuabilul figurează cu bunuri (mobile/imobile) impozabile se va realiza pe baza unei declaratii pe proprie raspundere din care sa reiasa ca nu si-a incalcat obligatiile privind plata impozitelor sau cele privind contributiile la asigurarile sociale, fara alte documente suplimentare.
Arată mai mult
2.Cazier judiciar pentru operatorul economic,
3.Cazier judiciar al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
Arată mai mult
4.Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
5.Orice documente echivalente emise de autoritati din tara in care ofertantul este rezident.
6.Orice alte documente edificatoare.
7.Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice; Operatorul economic (lider,asociat, tert sustinator,subcontractant-daca este cazul) va prezenta formularul DUAE din documentatia de atribuire. Încadrarea în situatia prevazuta la art. 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice atrage excluderea ofertantului din procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie publica.
Arată mai mult
Persoanele ce detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante:
Presedinte C.J. Arges: Mȋnzȋnă Ion
Administrator public: Puiu Marius-Cristian
Vicepresedinti C.J.Arges: Nicolaescu Marius Florinel si Bughiu Adrian Dumitru
Secretar General al Judetului: Voica Ionel
Consilieri Judeteni: Barbuceanu Mihail-Dorin; Balan Iosif-Bogdan; David Emilian; David Bogdan- Angelin; Deaconescu Valentin Ion; Lupas Diana Elena; Enache Valentin Viorel; Ghita Cosmin Constantin; Grecu Dumitru; Iacsa Aurel; Iana Ion; Ilie Ion; Ionescu Marilena-Steluta; Ioniță Marina Monalisa; Istrate Ion; Ivan Marius-Bogdan; Jinga Valerian; Mindroc Catalin-Viorel; Nae Eugen, Negoescu-Frintura Vasile; Nicolescu Nicoleta-Tatiana; Nitoiu Ramona Corina; Popa Cristina Elena; Popa Florentin Marius; Pirvu Marius; Stefan Mihai Alexandru; Sofianu Narcis Ionut, Stana Stelian; Tudose Nicolae; Turturoiu Maria Liliana; Tica Manuel; Zidaru Cristian-George.
Arată mai mult
Aparat de specialitate CJ Arges, prin raportare la implicarea în procesul de achiziţie publică: Ciobanu Alisa Simona, Ivașcu Sorin, Mocanu Eugenia Carmen, Zamfir Larisa Georgeta, Mara Emil Codruț, Tache Cosmina Andreea, Voicu Olteanu Cristina, Gȋdoiu Mădălina Simona, Hajnšek Alexandra, Ghitulescu Gabriel, Ionescu Claudia Constanta, Florescu Aurelia Mirela.
Arată mai mult
Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura, inclusiv eventualii terti sustinatori si subcontractanti. O data cu DUAE se va depune si declaratia privind absenta conflictului de interese, conform formularului prezentat in fisierul Formulare. Autoritatea contractanta are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Arată mai mult
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidența, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitațile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitate de indeplinire: Operatorii economici vor completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, potrivit Notificarii nr. 1/2021 cu privire la posibilitatea de completare a DUAE conferită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic.
Arată mai mult
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial, urmează să fie prezentat, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit după finalizarea evaluării ofertelor.
Arată mai mult
Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial va fi prezentat in integralitate, din continutul sau trebuie sa rezulte ca activitatea principala/ secundara pe care o desfasoara conform codificarii CAEN corespunde obiectului contractului.
Arată mai mult
De asemenea, in Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial trebuie sa se regaseasca si urmatoarele informatii: datele de identificare ale operatorului economic, actionarii/ asociatii, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administratie, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare.
Arată mai mult
Nota 1: Toate documentele justificative care atesta capacitatea de exercitare a activitatii profesionale a operatorilor economici vor contine informatii reale, valabile si actuale la data prezentarii acestora.
Nota 2: Pentru persoanele juridice straine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o forma de inregistrare in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, Persoanele juridice străine vor prezenta documente relevante echivalente, emise de autoritățile competente din țara în care își are sediul operatorul economic, care să dovedească o formă de înregistrare și, după caz, de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării contractului, documentele depuse recunoscute de autoritățile române.
Arată mai mult
Nota 3: In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atesta forma de inregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru sa fie in concordanta cu partea din contract pe care o va realiza.
Arată mai mult
Nota 4: In situatia in care Ofertantul subcontracteaza parti din contract, acesta va prezenta documentele care atesta forma de inregistrare si pentru Subcontractantii declarati in DUAE.
Nota 5: Pentru subcontractantii declarati in DUAE, obiectul de activitate inscris in documentele care atesta capacitatea de exercitare a activitatii profesionale va fi in concordanta cu partea din contract pe care acestia o vor realiza.
Nota 6: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatOfertanții vor face dovada că în ultimii 3 (trei) ani calculați până la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, au prestat, la nivelul unuia sau a mai multor contracte și au dus la bun sfârșit servicii similare cu cele care fac obiectul contractului ce se atribuie prin prezenta procedură, fără a se solicita un anumit minim valoric, ci doar prin raportare la tipul de servicii care să fie similare celor care fac obiectul contractului. Prin servicii similare, autoritatea contractantă intelege servicii de aceeasi natura si complexitate sau superioare din punctul de vedere al complexitatii si/sau scopului, cu cele care fac obiectul contractului ce urmeaza a fi atribuit, constand in activități/servicii de elaborare/actualizare a unor planuri de amenajare a teritoriului județean, planuri de amenajare a teritoriului regional, planuri de amenajare a teritoriului interjudețean, planuri de amenajare a teritoriului frontalier, planuri de amenajare a teritoriului metropolitan și/sau planuri de amenajare a teritoriului periurban al principalelor municipii şi oraşe si/sau plan urbanistic general de municipiu. ( prin simbolul „/” se întelege „si/sau”) Prin servicii duse la „bun sfarsit” autoritatea contractantă intelege:- servicii recepţionate parţial, cu condiţia ca specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţă similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent;- servicii receptionate la sfarsitul prestarii, prestate de Ofertant si receptionate de beneficiarul serviciilor, în limitele acordului/contractului dintre Ofertant si beneficiarul serviciilor si pentru care au fost emise documente justificative -“referinte adecvate”- in sensul art. 58 din Directiva 24/2016. Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar si vor trebui sa indice:- Denumirea contractului si obiectul serviciului prestat astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară;- Beneficiarul, indiferent dacă este autoritate contractanta sau client privat;- Perioada, mai exact intervalul periodic (data de început și data de finalizare) în care s-au prestat serviciile;Ultimii 3 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor cu aplicarea corespunzătoare a Instructiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13), calculul perioadei efectuandu-se prin raportare inversa la data limită de depunere a ofertelor. În caz de decalare a termenului limită de depunere a ofertelor din anunțul de participare publicat inițial, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării lucrărilor invocate ca experiență similară, în intervalul de timp nou rezultat.
Arată mai mult
Proportia de subcontractareIn conformitate cu cerinta Documentatiei de atribuire, a se vedea: INSTRUCTIUNI PENTRU OFERTANTI, document atasat anuntului de participare.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorii economici vor completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, potrivit Notificarii nr. 1/2021 cu privire la posibilitatea de completare a DUAE conferită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic.Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autorității Contractante documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerinţele privind experienţa similară. Aceste documente pot fi, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă:- copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;- certificate de predare-primire;- recomandări;- procese-verbale de recepţie;- certificări de bună execuţie;- certificate constatatoare.Documentele/înscrisurile trebuie să ateste că serviciile prestate au fost acceptate de către beneficiar.Aceste documente vor fi prezentate și de către ofertantul asociat, în situația în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței.La contractele unde nu a fost unic responsabil pentru realizarea lor, ofertantul va prezenta ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil.Nota 1: Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerința se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În această situație, și ofertantul asociat va completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, potrivit Notificarii nr. 1/2021 cu privire la posibilitatea de completare a DUAE conferită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic. De asemenea, impreuna cu DUAE si cu oferta, se va incarca in SEAP si Acordul de Asociere, semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.Nota 2: În vederea îndeplinirii cerinței, ofertantul poate beneficia de susținerea unui/ unor terț/ terți. In acest sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/ 2016 si ale art. 48 din HG nr. 395/ 2016, cu modificarile si completarile ulterioare.Nota 3: Terțul susținător va completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE, potrivit Notificarii nr. 1/2021 cu privire la posibilitatea de completare a DUAE conferită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic. În cazul în care ofertantul / asocierea beneficiază de susținere din partea unui terț, ofertantul va prezenta Angajamentul ferm privind susținerea capacității tehnice acordată de terțul susținător, în conformitate cu Formularul solicitat, precum si documentele indicate în cadrul acestuia din care să rezulte modul efectiv prin care terțul susținător asigură îndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta (documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament). Acestea vor fi încărcate în mod obligatoriu în SEAP împreună cu DUAE și cu oferta și vor fi semnate cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.Nota 5: În cazul în care ofertantul / asocierea apelează la subcontractanți pentru îndeplinirea unei / unor părți din contractul de achiziție publica, se solicită subcontractantului / subcontractanților completarea DUAE. Referitor la capacitatea tehnică și/sau profesională a subcontractantului / subcontractanților propus/i în ofertă, privitor la modalitatea de îndeplinire a acestor criterii pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, acesta/aceștia va/vor completa Secțiunea Criterii de selecție din DUAE A. INDICAȚIE GLOBALĂ PENTRU TOATE CRITERIILE DE SELECȚIE. Odată cu depunerea DUAE se vor depune acordul / acordurile de subcontractare încheiate între contractant și subcontractantul / subcontractanții nominalizat / nominalizați în ofertă cu precizarea procentului din contract ce urmează a fi subcontractat în baza respectivului acord.
Arată mai mult
In conformitate cu cerinta Documentatiei de atribuire, a se vedea fisierul- INSTRUCTIUNI PENTRU OFERTANTI, document atasat anuntului de participare.

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-01-31 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-07-31 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare a ofertelor
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experienţa profesională a specialiştilor din cadrul echipei de proiect
Criteriul de calitate (pondere): 30
Criteriul de calitate (denumire): Demonstarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4229512
Contact
Punct de contact: Aurelia-mirela florescu
Adresă internet: www.cjarges.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100167566 🌏

Referință
Informații suplimentare
Modul de departajare a ofertelor cu punctaje egale.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea ofertelor cu punctaj egal, aflate pe primul loc, se va face după punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora.
Arată mai mult
În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă va solicita prin SEAP depunerea de noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mica.
Documentatia va fi descarcata de pe site-ul https://sicap-prod.e-licitatie.ro .
Toate raspunsurile la solicitarile de clarificari cerute de operatorii economici sau formulate de autoritatea contractanta/decizii CNSC/contestatii/note de informare/masuri de remediere, vor fi postate pe site-ul https://sicap-prod.e-licitatie.ro la rubrica Documentatii/clarificari/decizii aferenta procedurii precum si prin publicare de erate.
Arată mai mult
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent. Aceste specificatii tehnice sunt mentionate doar pentru identificarea cu usurinta a tipului de produs si NU au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Conform prevederilor Legii nr.101/2016
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Consiliul judetean arges – serviciul juridic contencios
Adresa poștală: Piata Vasile Milea, nr.1, Mun.Pitesti, judetul Arges
Orașul poștal: Pitesti
Cod poștal: 110053
Fax: +40 248220075 📠
Adresă internet: www.cjarges.ro 🌏
Sursa: OJS 2023/S 122-386463 (2023-06-23)
Anunt de atribuire (2023-08-01)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-08-01 📅
Data publicării: 2023-08-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 149-476920
Se referă la anunț: 2023/S 122-386463
Număr JO-S: 149
Sursa: OJS 2023/S 149-476920 (2023-08-01)