Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Cerinta nr. 1.
Ofertanții/ofertanți asociați, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluării ofertelor, sunt:
- certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), valabile la momentul prezentării;
- certificate de atestare fiscală privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc) din care să rezulte lipsa datoriilor restante la momentul prezentării - pentru sediul central;
- declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor datorate la bugetul general consolidat – pentru sediile secundare/punctele de lucru;
- cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
- după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- alte documente edificatoare, după caz.
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea/entitatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Documentele justificative solicitate conform celor de mai sus se vor prezenta de către fiecare asociat în parte în caz de ofertă comună, iar în caz de subcontractare atât de ofertant, cât şi de subcontractant/ţi, iar în cazul ofertei susţinute de terţ/i documentele se vor prezenta atât de ofertant, cât şi de terţul/ii susţinător/i.
Cerinta nr. 2.
Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Subcontractantul/Tertul sustinator trebuie sa prezinte Formularul -"Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 60 alin (1) din Legea 98/2016", in conformitate cu modelul prezentat in sectiunea Formulare - (Formularul nr. 4):
Formularul va fi transmis in mod obligatoriu impreuna cu DUAE, prin intermediul SEAP si va fi semnat cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii.
Pentru ca declaratia sa fie emisa in cunostiinta de cauza, autoritatea contractanta nominalizeaza persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire: Constantin - Sorin Mimiligă- Comandant, Fratila Mihai – Șef de Stat Major, Andrei Ornaru- Contabil, Ionut Spînu – Consilier juridic șef, Vigheci Nicolae – Șef Secție Achiziții, Lungana Gigi – Șef Birou Planificare Achiziții, Petrescu Adina – Subofiter de Stat Major / Achiziții, Tocitu Daniel – Referent Achiziții, Popovici Aurelia – Consilier juridic.
Autoritatea contractanta are obligația completării formularului de integritate conform art. 5 din Legea nr. 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.
Notă:
1. Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/subcontractant/terț susținător)atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
2. Se vor depune, odată cu DUAE următoarele documente: angajamentul ferm al tertului susținător din care rezultă modul efectiv in care se va materializa susținerea acestuia, acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertente de forma ale informațiilor cuprinse in secțiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât și ale subsontractantului/tertului susținăror, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire
3. Autoritatea contractanta va exclude de la procedura orice ofertant/ofertant asociat/tert sustinator/subcontractant care se incadreaza in vreuna din situatiile prevazute la art.58-63, art.164, art.165 şi art.167 din Legea nr.98/2016.
Cerința nr.1. ÎNREGISTRARE
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale.
Ofertantul individual/ofertantul asociat/subcontractantul propus/terţul susţinător organizat ca societate pe acţiuni cu capital social reprezentat prin acţiuni la purtător are obligația de a respecta prevederile art.53 alin.(2) şi (3) din Legea nr.98/2016.
DUAE va fi configurat de către autoritatea contractantă direct în SEAP la definirea documentației de atribuire. Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant. Detalii cu privire la întocmirea DUAE veți regăsi, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE” – Ghid de completare DUAE.
Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertanţii clasaţi pe primele trei locuri, după aplicarea criteriului de atribuire.
In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la momentul prezentarii acestuia, la solicitarea autoritatii contractante.
Cerința nr.2. Demonstrarea faptului că ofertantul face parte din categoria producătorilor validaţi, conform Ordinului nr. 324 din 27 februarie 2020, completat cu Ordinul nr. 784 din 22 martie 2023 al ministrului mediului, pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, cu modificarile si completarile ulterioare.
Modalitate de îndeplinire:
Se solicită prezentarea documentelor doveditoare care să ateste faptul că ofertantul face parte din categoria producătorilor validaţi, astfel cum sunt aceştia definiţi la art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Ghidul de finanţare a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional aprobat prin Ordinului nr. 324/2020, completat cu Ordinul nr. 784 din 22 martie 2023, după evaluarea ofertelor.