Execuție lucrări aferente obiectivului de investitii: “Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”– cod SMIS 338319 -PMT-2026-P-022, Cod unic de identificare procedura: 4279944–2026-12.1
Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în execuția de lucrări aferente obiectivului de investiții “Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița“- cod SMIS 338319 -PMT-2026-P-022, Cod unic de identificare procedura: 4279944–2026-12.1. Pentru acest obiectiv de investitii Municipiul Targoviste a semnat cu AM_PRSM_Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) Contractul de finantare nr. 752/01.04.2026 prin care i s-a acordat o finantare nerambursabila in valoare de 10.430.670,10 lei, echivalentă cu 98,00% din valoarea totală eligibilă aprobată. Obiectivul general al PRSM 2021-2027 il constituie cresterea competitivitatii economice si imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatii locale si regionale prin sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri, a conditiilor infrastructurale si a serviciilor, care sa asigure o dezvoltare sustenabila a regiunilor, capabile sa gestioneze in mod eficient resursele, sa valorifice potentialul lor de inovare si de asimilare a progresului tehnologic. Principalele lucrari propuse sunt:Constructia se va reconfigura in vederea asigurarii functiunii conform normelor in vigoare. Astfel se va crea un grup sanitar pentru persoane cu dizabilitati la parter, compartimentari pentru suplimentarea dusurilor in zona de vestiare situate la etaj, realizare goluri in zidaria existenta pentru asigurarea evacuarii din sala de sport. Se va realiza refacerea trotuarelor degradate cu prevederea unui cordon de bitum intre acesta si fundatiile cladirii, precum si injectarea in fisurile din pereti cu rasini bicomponente. Pentru peretii exteriori se propune solutia izolarii peretilor exterior cu vata minerala bazaltica de fatada de 20 cm grosime, protejat cu o masa de spaclu de minim 5 mm grosime si tencuiala acrilica structurata de minim 1.5 mm grosime. Este necesar ca pe conturul tamplariei exterioare sa se realizeze o captusire termoizolanta, in grosime de cca 3 cm a glafurilor exterioare, prevazandu-se si profile de intarire-protectie adecvate din aluminiu precum si benzi suplimentare din tesatura din fibre de sticla. Se vor prevedea glafuri noi din tabla vopsita in camp electrostatic, avand latimea corespunzatoare acoperirii pervazului. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor sol.de clarificare/informatii suplim. adresate de catre op.ec., in a 12 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea nr.98/2016, coroborat cu art. 27 alin (3) din HG 395/2016, in masura in care aceste solicitari vor fi adresate pana la termenul limita de 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Solicitarile de clarificari vor fi transmise in format editabil. Conform Devizului general intocmit de proiectant valoarea estimata a contractului se compune din: Lucrari- 12.685.847,50 lei fara TVA compus din : CAP 1 -1.2. Amenajarea terenului = 82.800,00 lei fara TVA;-1.3. Amenajari pt protectia mediului şi aducerea terenului la starea iniţială = 52.000,00 lei fara TVA;CAP 2 -2. Cheltuieli cu utilitatile =95.000,00 lei fara TVA;CAP 4 - 4.1. Construcții și instalații = 10.467.426,00 lei fara TVA- 4.2. Montaj utilaje tehnologice si functionale = 174.056,50 lei fara TVA;- 4.3. Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj = 1.740.565,00 lei fara TVA;CAP 5 - 5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier = 62.000,00 lei fara TVA; -5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului 12.000,00 lei fara TVA. Au fost prevazute in clauzele contractuale posibilitatea de revizuire a contractului conform art. 221 alin. (1) litera a), e) si f) din Legea nr. 98/2016, referitor la modificari nesubstantiale raportate la valorile contractelor in procent de maxim : 10%.Pt. alte situatii se vor aplica proceduri conform Legii 98/2016.
Anunţ de participare (2026-05-19) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Execuție lucrări aferente obiectivului de investitii: “Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”– cod SMIS 338319 -PMT-2026-P-022, Cod unic de identificare procedura: 4279944–2026-12.1
Număr de referință: 4279944–2026-12.1
Scurtă descriere:
Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în execuția de lucrări aferente obiectivului de investiții “Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița“- cod SMIS 338319 -PMT-2026-P-022, Cod unic de identificare procedura: 4279944–2026-12.1. Pentru acest obiectiv de investitii Municipiul Targoviste a semnat cu AM_PRSM_Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) Contractul de finantare nr. 752/01.04.2026 prin care i s-a acordat o finantare nerambursabila in valoare de 10.430.670,10 lei, echivalentă cu 98,00% din valoarea totală eligibilă aprobată. Obiectivul general al PRSM 2021-2027 il constituie cresterea competitivitatii economice si imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatii locale si regionale prin sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri, a conditiilor infrastructurale si a serviciilor, care sa asigure o dezvoltare sustenabila a regiunilor, capabile sa gestioneze in mod eficient resursele, sa valorifice potentialul lor de inovare si de asimilare a progresului tehnologic.
Principalele lucrari propuse sunt:Constructia se va reconfigura in vederea asigurarii functiunii conform normelor in vigoare. Astfel se va crea un grup sanitar pentru persoane cu dizabilitati la parter, compartimentari pentru suplimentarea dusurilor in zona de vestiare situate la etaj, realizare goluri in zidaria existenta pentru asigurarea evacuarii din sala de sport. Se va realiza refacerea trotuarelor degradate cu prevederea unui cordon de bitum intre acesta si fundatiile cladirii, precum si injectarea in fisurile din pereti cu rasini bicomponente.
Pentru peretii exteriori se propune solutia izolarii peretilor exterior cu vata minerala bazaltica de fatada de 20 cm grosime, protejat cu o masa de spaclu de minim 5 mm grosime si tencuiala acrilica structurata de minim 1.5 mm grosime. Este necesar ca pe conturul tamplariei exterioare sa se realizeze o captusire termoizolanta, in grosime de cca 3 cm a glafurilor exterioare, prevazandu-se si profile de intarire-protectie adecvate din aluminiu precum si benzi suplimentare din tesatura din fibre de sticla. Se vor prevedea glafuri noi din tabla vopsita in camp electrostatic, avand latimea corespunzatoare acoperirii pervazului.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor sol.de clarificare/informatii suplim. adresate de catre op.ec., in a 12 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea nr.98/2016, coroborat cu art. 27 alin (3) din HG 395/2016, in masura in care aceste solicitari vor fi adresate pana la termenul limita de 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Solicitarile de clarificari vor fi transmise in format editabil.
Conform Devizului general intocmit de proiectant valoarea estimata a contractului se compune din: Lucrari- 12.685.847,50 lei fara TVA compus din : CAP 1 -1.2. Amenajarea terenului = 82.800,00 lei fara TVA;-1.3. Amenajari pt protectia mediului şi aducerea terenului la starea iniţială = 52.000,00 lei fara TVA;CAP 2 -2. Cheltuieli cu utilitatile =95.000,00 lei fara TVA;CAP 4 - 4.1. Construcții și instalații = 10.467.426,00 lei fara TVA- 4.2. Montaj utilaje tehnologice si functionale = 174.056,50 lei fara TVA;- 4.3. Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj = 1.740.565,00 lei fara TVA;CAP 5 - 5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier = 62.000,00 lei fara TVA; -5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului 12.000,00 lei fara TVA.
Au fost prevazute in clauzele contractuale posibilitatea de revizuire a contractului conform art. 221 alin. (1) litera a), e) si f) din Legea nr. 98/2016, referitor la modificari nesubstantiale raportate la valorile contractelor in procent de maxim : 10%.Pt. alte situatii se vor aplica proceduri conform Legii 98/2016.

Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de reparaţii generale şi de renovare📦
Valoarea estimată fără TVA: 12685847.5 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Valoarea estimată fără TVA: 12685847.5 RON 💰
Descrierea achiziției publice:
Proiectul “Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița” este cuprins in lista obiectivelor de investitii ce sunt finantate in cadrul Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Apel: PRSM/249/PRSM_P2/OP2/RSO2.1/PRSM_A34 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice.
Pentru acest obiectiv de investitii Municipiul Targoviste a semnat cu AM_PRSM_Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) Contractul de finantare nr. 752/01.04.2026 prin care i s-a acordat o finantare nerambursabila in valoare de 10.430.670,10 lei, echivalentă cu 98,00% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Obiectivul de investitii este cuprins in BVC 2026- Anexa nr. 6 - PROGRAMUL DE INVESTIȚII FINANȚATE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE pe anul 2026 - aprobata prin H.C.L. nr. (RI9)149 din 30.04.2026 privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al Municipiului Târgoviște pentru anul 2026 și a estimărilor pentru anii 2027-2029, Capitolul 65 Invatamant - Pozitia 2.
Cod de angajament : AAB4CEENCDH.
Principalele lucrari propuse sunt:
Constructia se va reconfigura in vederea asigurarii functiunii conform normelor in vigoare. Astfel se va crea un grup sanitar pentru persoane cu dizabilitati la parter, compartimentari pentru suplimentarea dusurilor in zona de vestiare situate la etaj, realizare goluri in zidaria existenta pentru asigurarea evacuarii din sala de sport.
Se va realiza refacerea trotuarelor degradate cu prevederea unui cordon de bitum intre acesta si fundatiile cladirii, precum si injectarea in fisurile din pereti cu rasini bicomponente.
Pentru peretii exteriori se propune solutia izolarii peretilor exterior cu vata minerala bazaltica de fatada de 20 cm grosime, protejat cu o masa de spaclu de minim 5 mm grosime si tencuiala acrilica structurata de minim 1.5 mm grosime. Este necesar ca pe conturul tamplariei exterioare sa se realizeze o captusire termoizolanta, in grosime de cca 3 cm a glafurilor exterioare, prevazandu-se si profile de intarire-protectie adecvate din aluminiu precum si benzi suplimentare din tesatura din fibre de sticla. Se vor prevedea glafuri noi din tabla vopsita in camp electrostatic, avand latimea corespunzatoare acoperirii pervazului.
Pentru tamplaria exterioara se va asigura o tamplarie performanta cu tocuri si cercevele din PVC, cu geam termoizolant low-e, avand un sistem de garnituri de etansare si cu posibilitatea montarii sistemului de ventilare controlata a aerului. Geamul termoizolant va avea suprafata tratata cu un strat reflectant.
Pentru reabilitarea sarpantei, termoizolarea se va realiza cu vata minerala bazaltica de 30 cm. Izolarea termica a planseului spre pamant se va realiza cu polistiren extrudat de 10 cm.
Reabilitarea instalatiilor va include:
-ventilatie cu recuperator de caldura cu o eficienta de minim 70%;
-sistem racire aer-aer;
-schimbarea corpurilor de iluminat cu unele noi cu LED cu durata mare de viata si consum redus;
-schimbarea circuitelor electrice cu unele noi si adaptarea instalatiei la consumatorii noi propusi;
-schimbarea distributiei instalatiei de incalzire si izolarea termica corespunzatoare a acestora;
-schimbarea distributiei instalatiei de apa calda menajera si izolarea termica corespunzatoare a acestora;
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor sol.de clarificare/informatii suplim. adresate de catre op.ec., in a 12 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea nr.98/2016, coroborat cu art. 27 alin (3) din HG 395/2016, in masura in care aceste solicitari vor fi adresate pana la termenul limita de 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Solicitarile de clarificari vor fi transmise in format editabil.
Conform Devizului general intocmit de proiectant valoarea estimata a contractului se compune din: Lucrari-12.685.847,50 lei fara TVA compus din : CConform Devizului general intocmit de proiectant:
CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului:
-1.2. Amenajarea terenului = 82.800,00 lei fara TVA;
-1.3. Amenajari pt protectia mediului şi aducerea terenului la starea iniţială = 52.000,00 lei fara TVA;
CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului de investiţii:
-2. Cheltuieli cu utilitatile =95.000,00 lei fara TVA;
CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiția de bază:
- 4.1. Construcții și instalații = 10.467.426,00 lei fara TVA;
- 4.2. Montaj utilaje tehnologice si functionale = 174.056,50 lei fara TVA;
- 4.3. Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj = 1.740.565,00 lei fara TVA;
CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli:
- 5.1.1. Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier = 62.000,00 lei fara TVA;
-5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului 12.000,00 lei fara TVA.

Informații suplimentare:
Finantare nermbursabila conform:
o Contract de finantare nr. 752/01.04.2026 incheiat cu AM_PRSM_Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) în calitate de Autoritate de Management pentru Program Regional Sud Muntenia, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritate: P2 - O regiune cu orașe prietenoase cu mediu Obiectiv specific: RSO 2.1. - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027 Operațiunea C - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice Apel de proiecte: PRSM/249/PRSM_P2/OP2/RSO2.1/PRSM_A34, Cod SMIS: 338319
o Bugetul local al Municipiului Targoviste
Finantare nermbursabila conform:
o Contract de finantare nr. 752/01.04.2026 incheiat cu AM_PRSM_Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) în calitate de Autoritate de Management pentru Program Regional Sud Muntenia, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritate: P2 - O regiune cu orașe prietenoase cu mediu Obiectiv specific: RSO 2.1. - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027 Operațiunea C - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice Apel de proiecte: PRSM/249/PRSM_P2/OP2/RSO2.1/PRSM_A34, Cod SMIS: 338319
o Bugetul local al Municipiului Targoviste
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de reparaţii generale şi de renovare📦
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Altele
Utilizarea în specificațiile tehnice a criteriilor de accesibilitate pentru persoanele cu handicap.: Sunt incluse criterii de accesibilitate pentru persoanele cu handicap
Criterii privind achizițiile ecologice: Alte criterii privind achizițiile publice ecologice
Locul principal sau locul de desfășurare:
Club Sportiv Scolar Targoviste, Str. Lt. Maj.Liviu Dragomirescu, nr. 2B, Jud. Dambovita.
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Dâmboviţa🏙️
Durata: 6 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 80
Criteriul de calitate (denumire): P2 - Perioada de garantie acordata lucrarii
Criteriul de calitate (pondere): 13
Criteriul de calitate (denumire): P3 - Gestionarea deşeurilor de pe şantier P3
Criteriul de calitate (pondere): 7
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-06-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-06-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-06-30 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Completare DUAE de catre ofertant/asociat si separat de subcontractanti/tert sustinator la Criterii de selectie, litera A
I.La solicitarea autoritatii contractante se vor prezenta de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, documente ce vor contine informatii reale/valide in momentul prezentarii, astfel :
A. Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului in raza caruia este situat sediul ofertantului, sau alt document justificativ. Se poate prezenta certificatul constatator emis de catre O.N.R.C. in forma electronica, avand incorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica .
B. Persoane juridice/fizice straine: documente echivalente emise in tara de rezidenta. Documentele se vor prezenta însotite de traducerea acestora în limba româna.
C. În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele solicitate la acest capitol.
II.La solicitarea autoritatii contractante se vor prezenta de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor referitor la datele privind beneficiarul real:
A) Pentru ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC sau alt doc. justificativ, dupa caz ;
B) Pentru ofertantul declarat câștigător ce are în structura acționariatului entități juridice străine, o declarație pe proprie răspundere dată de către repr. legal, conform prev. art. 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice străine în conformitate cu Legea 129/2019 ;
C) Pentru ofertanții străini, înregistrați în afara României, doc.justificative, certificate sau alte înscrisuri eliberate de autoritatea responsabilă de datele beneficiarului real din țara ofertantului, Persoane juridice/fizice straine pot prezenta orice alte doc. edificatoare in acest sens pentru situatiile descrise, conform art.168 din Legea 98/2016 însoțit de traducerea în limba română, în condițiile legii.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinta 1 - Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat
Criteriu selectie-Referințe despre lucrări specificate
Descriere
Cerinta 1: Operatorii economici participanti la procedura sa poata realiza din punct de vedere tehnic contractul de lucrari.
Ofertantul trebuie sa prezinte dovada ca a dus la bun sfarsit în ultimii 5 ani, raportati la termenul limita de depunere a ofertelor, lucrari similare din punctul de vedere al complexitatii si/sau utilitatii, in valoare cumulata de minim 6.000.000 lei fara TVA. Menționam că ultimii 5 ani se calculează retroactiv de la data-limită a depunerii ofertelor și în cazul decalării termenului de depunere al ofertelor, perioada pentru care se solicită experiența similară se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare).
Cerinta specifica:
Se considera lucrari similare din punct de vedere al complexitatii si/sau utilitatii, lucrarile de constructii si/sau modernizare si/sau reabilitare si/sau reparatii pentru cladiri, avand categoria de importanta minim C- construcții de importanță normală, in conformitate cu prevederile H.G. nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea in constructii, in valoare cumulata de minim 6.000.000 lei fara TVA.
In cazul decalării termenului de depunere al ofertelor, perioada pentru care se solicită experiența similară se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare).
Modalitatea de indeplinire:
Completare DUAE de catre ofertant/asociat si separat de tert sustinator la Criterii de selectie, litera C.
Se vor completa:
La rubrica Descriere: numarul si data contractului invocat drept experienta similara; tipul/categoriile de lucrari; calitatea (unic ofertant, asociat, subcontractant, etc.), ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil impreuna cu valoarea acestora, lei fara TVA, valoarea lucrarilor similare, lei fara TVA, data si numarul documentului de receptie din care reiese indeplinirea contractului (P.V. receptie, document constatator, etc), categoria de importanta a cladirii;
La rubrica valoare: valoarea lei fara TVA;
La rubrica Moneda: lei;
La rubrica Data: data incepere si data incheiere contract;
La rubrica Beneficiari: denumire completa a beneficiarului contractului.
Capacitatea tehnica si profesionala a ofertantului poate fi sustinuta, pentru indeplinirea unui contract, de o alta persoana, conform art.182 din legea 98/2016.
Se va prezenta la depunerea ofertei:
- Angajament privind sustinerea tehnica susţinerea tehnică - experiență similară a ofertantului/ grupului de operatori economici impreuna cu anexa.Persoana care asigura sustinerea tehnica si profesionala nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.165, art.167, art.164 din Legea 98/2016.
La solicitarea autoritatii contractante se vor prezenta de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
- Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerinţa privind experienţa similară sunt urmatoarele documente care intra in categoria certificatelor de buna executie: procesele verbale la terminarea lucrarilor sau procesele-verbale de receptie finala sau procese verbale de receptie pentru parti/obiecte din/de lucrare daca acestea sunt distincte din punct de vedere fizic si functional sau documentele constatatoare sau alte documente echivalente continand informatiile solicitate.
Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar si vor trebui sa indice:
a) obiectul lucrarii astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara;
b) beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi;
c) perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare) in care s-a executat contractul;
d) locul execuţiei lucrărilor şi sa precizeze dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit;
e) valoarea lucrarilor in lei fara TVA;
f) categoria de importanta a cladirii;
- B. Persoane juridice/fizice straine vor atasa copii dupa documentele similare, insotite de traducere in limba romana. Echivalenta pentru sume exprimate in alta valuta se va face la cursul mediu anual leu/valuta comunicat de BNR.
- C. Documente prezentate de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/terţii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea angajamentului de susţinere inclusiv documentele pentru indeplinirea cerintei similare.

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Informatii privind partea/partile din contract care sunt indeplinite de subcontractanti
Modalitatea de indeplinire: Completare DUAE de catre ofertant/asociat si separat de subcontractant dupa caz la Criterii de selectie, litera C.
Se va prezenta la depunerea ofertelor:
- Acord de subcontractare încheiat între ofertant si subcontractanti care va contine :categoria de lucrari subcontractate ce vor fi insusite si semnate de amble parti, precum si valoarea aferentă ( valoare sau procent ); datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi.
La solicitarea autoritatii contractante se vor prezenta de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
- Declaratia subcontractantului privind modalitatea de aplicare a prevederilor art.218 alineat (1) din Legea 98/2016 (daca opteaza sau nu pentru posibilitatea mentionata in articol) si documente doveditoare.
Subcontractantul nu trebuie sa se afle în situatia care determina excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.60, art.165, art.167 si art.164 din Legea 98/2016.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Proiectul “Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița” este cuprins in lista obiectivelor de investitii ce sunt finantate in cadrul Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Apel: PRSM/249/PRSM_P2/OP2/RSO2.1/PRSM_A34 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice.
Pentru acest obiectiv de investitii Municipiul Targoviste a semnat cu AM_PRSM_Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) Contractul de finantare nr. 752/01.04.2026 prin care i s-a acordat o finantare nerambursabila in valoare de 10.430.670,10 lei, echivalentă cu 98,00% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Ob de invest este cuprins in BVC 2026- Anexa nr. 6 - PROGRAMUL DE INVESTIȚII FINANȚATE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE - aprobata prin H.C.L. nr. (RI9)149 din 30.04.2026, Cap 65 Invatam. poz 2
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
Proiectul “Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița” este cuprins in lista obiectivelor de investitii ce sunt finantate in cadrul Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Apel: PRSM/249/PRSM_P2/OP2/RSO2.1/PRSM_A34 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice.
Pentru acest obiectiv de investitii Municipiul Targoviste a semnat cu AM_PRSM_Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia) Contractul de finantare nr. 752/01.04.2026 prin care i s-a acordat o finantare nerambursabila in valoare de 10.430.670,10 lei, echivalentă cu 98,00% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Ob de invest este cuprins in BVC 2026- Anexa nr. 6 - PROGRAMUL DE INVESTIȚII FINANȚATE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE - aprobata prin H.C.L. nr. (RI9)149 din 30.04.2026, Cap 65 Invatam. poz 2
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
1. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
2. Modalitatea de departajare a ofertelor:
Este declarata castigatoare oferta care indeplineste cel mai mare punctaj in urma aplicarii criteriului de atribuire “cel mai bun raport calitate-pret”. Punctaj maxim:100.
In cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
3.Ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii va prezenta la solicitarea comisiei de evaluare documente-suport actualizate la zi,corespondente celor declarate in DUAE privind neincadrarea in prevederile art.60, 164, 165, 167, respectiv art. 51 din Legea 98/2016, cum ar fi : Caziere judiciare pentru operatorul economic si membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic si persoanele cu putere de reprezentare, de decizie sau de control asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv; Certificat de atestare fiscala eliberat de organul de administrare fiscala al UAT de pe raza careia societatea are sediul social privind plata la bugetul general consolidat-formulare tip emise de organismele competente; Certificate de atestare a platii impozitelor si taxelor locale eliberate de autoritatea publica locala in circumscriptia careiaare sediul social;In conformitate cu prevederile art. 165 alin. (3) din Legea 98/2016 , pentru sediile secundare/punctele de lucru se va prezenta o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate; Documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.166 alin.(2), art.167 alin.(2), art.171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; alte documente edificatoare, dupa caz;Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului in raza caruia este situat sediul ofertantului. Se poate prezenta certificatul constatator emis de catre O.N.R.C. in forma electronica, avand incorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica ; Certificate constatatoare negative, daca este cazul, potrivit art. 167 lit. g) din Legea nr. 98/2016 impreuna cu doc prevazute la art.171 din Legea 98/2016; Pentru ofertanții a căror acționari sunt persoane fizice sau persoane juridice înregistrate pe teritoriul României, se va depune un extras ONRC sau alt doc. justificativ privind beneficiarul real, respectiv daca ofertantul câștigător are în structura acționariatului entități juridice străine, o declarație pe proprie răspundere dată de către repr. legal, conform prev. art. 326 din Codul Penal privind falsul in declarații, ce va conține datele privind beneficiarii reali ai entităților juridice străine în conformitate cu Legea 129/2019 ;
Persoane juridice/fizice straine vor prezenta documente echivalente emise in tara de rezidenta. Documentele se vor prezenta însotite de traducerea acestora în limba româna. Persoane juridice/fizice straine pot prezenta orice alte doc. edificatoare in acest sens pentru situatiile descrise, conform art.168 din Legea 98/2016.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Contencios Juridic si Autoritate Tutelara- Primaria Targoviste
Numărul național de înregistrare: 4279944_3
Adresa poștală: Str. Revolutiei nr.1-3, judetul Dambovita
Cod poștal: 130011
Orașul poștal: Targoviste (Dambovita)
Regiune: Dâmboviţa🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: primar@pmtgv.ro📧
Telefon: +40 245611222📞
Fax: +40 245217951 📠
URL: http://www.pmtgv.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute la art. 8 alineat 1 litera a din Legea nr.101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 097-346871 (2026-05-19)