Furnizare corpuri de iluminat stradal si telegestiune

SC Servicii publice, agrement si salubritate SPAS SA

Obiectivul general al achiziției echipamentelor de iluminat este de a permite autorității contractante SERVICII PUBLICE AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SRL realizarea lucrărilor aferente proiectului „Modernizare iluminat public stradal în comuna Sânmartin, județul Bihor – etapa II”, în vederea obținerii unui sistem de iluminat public modern, eficient energetic și sustenabil. Furnizarea corpurilor de iluminat și a sistemului de telegestiune contribuie în mod direct la reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public existent, în vederea conformării acestuia cu cerințele standardelor naționale și europene aplicabile în domeniu. Contractul de achiziție publică de produse are un impact semnificativ asupra creșterii performanței sistemului de iluminat public, prin îmbunătățirea parametrilor luminotehnici, creșterea eficienței energetice, reducerea consumului de energie electrică și diminuarea costurilor de exploatare și mentenanță. De asemenea, implementarea soluțiilor tehnice prevăzute contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la creșterea siguranței rutiere și pietonale, precum și la îmbunătățirea confortului vizual al utilizatorilor. Furnizarea produselor face parte dintr-un ansamblu de măsuri promovate de autoritatea contractantă în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, eficiență energetică și digitalizare a serviciilor publice, prin integrarea sistemului de iluminat într-o platformă de telegestiune care permite monitorizarea și controlul în timp real. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire, cu respectarea termenului limita stabilit de autoritatea contractanta in anuntul de participare si fisa de date a achizitiei –Sectiunea I.3). Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile. Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari prin publicarea raspunsurilor în Secțiunea ”Documentație, clarificări, decizii” aferentă anunțului de participare, inainte cu 11 zile de termenul limita stabilit in Anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.

Termen limită

Deadline 2026-09-18

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-08-10 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-08-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare corpuri de iluminat stradal si telegestiune
Număr de referință: 29595527/ 1/ 2026
Scurtă descriere:
Obiectivul general al achiziției echipamentelor de iluminat este de a permite autorității contractante SERVICII PUBLICE AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SRL realizarea lucrărilor aferente proiectului „Modernizare iluminat public stradal în comuna Sânmartin, județul Bihor – etapa II”, în vederea obținerii unui sistem de iluminat public modern, eficient energetic și sustenabil. Furnizarea corpurilor de iluminat și a sistemului de telegestiune contribuie în mod direct la reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public existent, în vederea conformării acestuia cu cerințele standardelor naționale și europene aplicabile în domeniu. Contractul de achiziție publică de produse are un impact semnificativ asupra creșterii performanței sistemului de iluminat public, prin îmbunătățirea parametrilor luminotehnici, creșterea eficienței energetice, reducerea consumului de energie electrică și diminuarea costurilor de exploatare și mentenanță. De asemenea, implementarea soluțiilor tehnice prevăzute contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la creșterea siguranței rutiere și pietonale, precum și la îmbunătățirea confortului vizual al utilizatorilor. Furnizarea produselor face parte dintr-un ansamblu de măsuri promovate de autoritatea contractantă în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, eficiență energetică și digitalizare a serviciilor publice, prin integrarea sistemului de iluminat într-o platformă de telegestiune care permite monitorizarea și controlul în timp real. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire, cu respectarea termenului limita stabilit de autoritatea contractanta in anuntul de participare si fisa de date a achizitiei –Sectiunea I.3). Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile. Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari prin publicarea raspunsurilor în Secțiunea ”Documentație, clarificări, decizii” aferentă anunțului de participare, inainte cu 11 zile de termenul limita stabilit in Anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Lămpi de iluminat stradal 📦
Valoarea estimată fără TVA: 1370074.75 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectivul general al achiziției echipamentelor de iluminat este de a permite autorității contractante SERVICII PUBLICE AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SRL realizarea lucrărilor aferente proiectului „Modernizare iluminat public stradal în comuna Sânmartin, județul Bihor – etapa II”, în vederea obținerii unui sistem de iluminat public modern, eficient energetic și sustenabil. Furnizarea corpurilor de iluminat și a sistemului de telegestiune contribuie în mod direct la reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public existent, în vederea conformării acestuia cu cerințele standardelor naționale și europene aplicabile în domeniu. Contractul de achiziție publică de produse are un impact semnificativ asupra creșterii performanței sistemului de iluminat public, prin îmbunătățirea parametrilor luminotehnici, creșterea eficienței energetice, reducerea consumului de energie electrică și diminuarea costurilor de exploatare și mentenanță. De asemenea, implementarea soluțiilor tehnice prevăzute contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la creșterea siguranței rutiere și pietonale, precum și la îmbunătățirea confortului vizual al utilizatorilor. Furnizarea produselor face parte dintr-un ansamblu de măsuri promovate de autoritatea contractantă în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, eficiență energetică și digitalizare a serviciilor publice, prin integrarea sistemului de iluminat într-o platformă de telegestiune care permite monitorizarea și controlul în timp real. Valoarea totala estimata privind achizitia publica: 1.370.074,75 lei fara TVA. Obiectul contractului se referă la achizitionarea unui numar total de corpuri luminoase controlate prin telegestiune: 1080 bucăți si materialele aferente; • Corpuri de iluminat LED de 40 W echipate cu controller de telegestiune: 172 bucăți; • Corpuri de iluminat LED de 25 W echipate cu controller de telegestiune: 903 bucăți; • Corpuri de iluminat LED de 10 W echipate cu controller de telegestiune și senzor PIR: 5 bucăți. Sistemul de telegestiune implementat va permite controlul, monitorizarea și gestionarea funcționării rețelei de iluminat public în timp real, contribuind astfel la: • reducerea consumului de energie electrică; • optimizarea costurilor de exploatare; • reducerea emisiilor de CO₂; • creșterea fiabilității sistemului de iluminat public. Termenii si conditiile contractului includ o garantie a produselor de minim 60 luni de la data livrarii efective catre beneficiar. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire, cu respectarea termenului limita stabilit de autoritatea contractanta in anuntul de participare si fisa de date a achizitiei –Sectiunea I.3). Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 18 zile. Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari prin publicarea raspunsurilor în Secțiunea ”Documentație, clarificări, decizii” aferentă anunțului de participare, inainte cu 11 zile de termenul limita stabilit in Anuntul de participare pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: Comuna Sanmartin, judetul Bihor
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bihor 🏙️
Durata: 61 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 60
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de livrare (”TL”)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Garanția extinsă (”GE”)
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de gratie cu privere la perceperea penalitatilor de intarziere pentru facturile neachitate
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-09-18 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-09-18 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-09-18 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: „Operatorii economici vor completa Partea IV din DUAE selectând DA sau NU, fiind activată opțiunea «α: indicația globală pentru toate criteriile de selecție”,conform prevederilor art.193 alin.(6) din Legea nr.98/2016, cu modificările ulterioare . Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității/entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertanții vor face dovada că în ultimii 3 (trei) ani calculați până la data limită stabilită pentru depunerea ofertelor, au furnizat și au dus la bun sfârșit furnizarea de produse similare cu cele care fac obiectul contractului ce se atribuie prin prezenta procedură, cu o valoare totală cumulată fără TVA de minim 1.300.000,00 lei fara TVA.” Se acceptă însumarea valorilor aferente produselor furnizate în cadrul a maximum 3 contracte. Prin produse similare ofertanții vor înțelege echipamente de iluminat public sau alte produse de aceeași natura si complexitate, sau superioare din punctul de vedere al complexității si/sau scopului, similare din punctul de vedere al complexităţii şi/sau utilităţii. Pentru calcul echivalentei leu/alta valuta, se va aplica cursul mediu anual leu/alta valuta, comunicat de BNR pentru fiecare an în parte. Nota: Perioada de 3 ani se va raporta la data limită de depunere a ofertelor stabilită inițial (prin anunțul de participare). Dacă autoritatea contractantă va decala termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare. Prin livrări duse la bun sfârșit se înțelege: -Livrări recepționate însoțite de proces verbal de recepție finală. Prin produse similare se înțelege acele produse care fac parte din gama normală de produse care sunt furnizate/comercializate de către operatori economici cu activitate constantă ȋn sectorul respectiv, cum ar fi de exemplu: furnizare echipamente de iluminat public, la un beneficiar, solicitându-se dovedirea faptului că au fost recepţionate în cadrul perioadei de 3 ani calculată conform art. 13 din Instrucțiune ANAP nr. 2/2017. Modalitate prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: Se va completa DUAE, „Criteriile de selecție” – „Secțiunea A: Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” de către toți operatorii economici (ofertanți / ofertanți asociați / subcontractanți / terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, in functie de situatia fiecarui operator economic. Odata cu depunerea DUAE se va depune in mod obligatoriu si Acordul de asociere, in cazul in care ofertantul participa sub forma de asociere. Asociatul/asociații nominalizați va/vor prezenta distinct DUAE în care se vor cuprinde informațiile solicitate si va fi insotit de Acordul de asociere. Operatorul economic clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor după aplicarea criteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile, face dovada îndeplinirii cerinței privind experiența similară, prin înscrisuri reprezentând certificări/documente constatatoare pentru acele furnizari pe care ofertantul consideră că autoritatea contractantă trebuie să le ia in considerare pentru evaluarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței, vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: - copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit; - certificate de predare-primire; - recomandări; - certificate constatatoare; - procesul-verbal de predare-primire, procese verbale de recepție a produselor din care sa rezulte conformitatea produselor livrate; - beneficiarul, indiferent dacă acesta este autoritate contractantă sau client privat, - în cazul în care contractul a fost executat într-o formă de asociere, ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil - cantitatea; - perioada (data de început și data de finalizare), - tipul/categoriile de produse astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară, - valoarea produselor receptionate
Arată mai mult
Se va completa DUAE, „Criteriile de selecție” – „Secțiunea A: Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” de către terții susținători participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, in functie de situatia fiecarui operator economic. Odată cu depunerea DUAE se prezintă angajamentul terțului susținător (model orientativ pus la dispozitie de Autoritatea Contractanta) împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora. Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă, faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin identificarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament. După caz, odată cu depunerea DUAE, se prezintă pe lângă angajamentul terțului susținator (impreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora) și acordul de asociere. Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/ candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. Autoritatea contractantă va lua în considerare această susţinere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentaţiei de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a)terţul/terţii susţinător(i) pot dovedi că deţin resursele invocate ca element de susţinere a ofertantului/candidatului; b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităţilor ce acordă susţinerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terţul susţinător nu este declarat subcontractant.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze, cota procentuala estimata de subcontractare și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei. Se va completa DUAE, „Criteriile de selecție” – „Secțiunea A: Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” de către subcontractanții participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, in functie de situatia fiecarui operator economic și va avea anexat acordul de subcontractare (model orientativ pus la dispozitie de Autoritatea Contractanta). Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul vor completa la rândul lor un DUAE separat, incluzând informațiile referitoare la situațiile de excludere astfel cum acestea sunt menționate la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016. Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Depozite și garanții solicitate:
Ofertantul va constitui gp în cuantum de 13.000,00 lei. Gp se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis de o instituție de credit din România sau din alt stat sau de o societate de asigurări, în condițiile legii. Gp trebuie să fie irevocabilă și să fie constituită în suma și pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentația de atribuire, cel putin pe perioada de valabilitate a ofertelor. Instrumentul de garantare sau ordinul de virament se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor; Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata gp se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a autorității/contractante, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. În cazul viramentului bancar, plata se va realiza în contul RO18BTRLRONCRT00T3171802, deschis la Banca Transilvania. Documentul de plată va fi încărcat în SEAP, semnat cu semnătură electronică, până la data limită de depunere a oferelor. După această dată, autoritatea contractantă solicită ofertanților clarificări în scopul prezentării în original a documentului privind gp, în cazul în care acesta face parte din categoriadocumentelor cu regim special a căror valabilitate este condiționată de prezentarea în forma originală. În cazul participării în comun la procedura de atribuire, GP trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze că acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici. Cuantumul garantiei de buna executie este de 10% din valoarea contractului fara TVA. Garanţia de bună execuţie se constituie conform art. 154 alin 3, alin 4 si alin 5 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
Arată mai mult
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Achizitorul are obligația de a achita prețul aferent produselor furnizate în termenul convenit prin propunerea tehnică, respectiv în termenul de grație ofertat de Furnizor, calculat de la data primirii facturii acceptate la plată. Plata se va efectua prin virament bancar în contul Furnizorului indicat în contractul de furnizare.
Arată mai mult
Condiții legate de contract
Condiții de executare a contractului:
Executarea contractului este supusa conditiilor prevazute in caietul de sarcini si in clauzele contractuale
Condiții de participare
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: SC Servicii publice, agrement si salubritate SPAS SA
Numărul național de înregistrare: RO29595527
Adresa poștală: Strada: Bdul Felix, nr. 105, cam. 10
Cod poștal: 417495
Orașul poștal: Sanmartin
Regiune: Bihor 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Sorin-Daniel Popa
E-mail: sc_spas_sa@yahoo.ro 📧
Telefon: +40 259318003 📞
URL: https://www.sanmartin.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Servicii publice generale
Electricitate
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100210841 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Interacțiunea cu ofertanții, respectiv procesul de evaluare a ofertelor se va desfășura după următoarele reguli: Pentru vizualizarea documentației de atribuire incarcate in SEAP, operatorii economici trebuie sa aibă un program necesar vizualizarii fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor de semnatura electronică). Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea ”Întrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Sectiunea ”Documentatie, clarificari si decizii” din cadrul anuntului de participar simplificat. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentația de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.elicitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art.5 alin.(1) din H.G. nr.395/2016 si prevăzute art. 103 din HG 395/2016. Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare în legatura cu oferta prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (Secțiunea “Întrebari”). Comisia de evaluare va analiza DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin fișa de date a achiziției. Comisia de evaluare va analiza și verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. În urma finalizării fiecăreia dintre fazele de verificare prevăzute mai sus, autoritatea contractantă va introduce în SEAP rezultatul admis/respins, și va deschide în SEAP sesiunea pentru prezentarea documentelor suport aferente DUAE depuse de ofertantul de pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, acordând un termen de răspuns. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP (Sectiunea “Întrebari”), în format electronic, semnate cu semnatura electronica, conform Legii 455/2001. Notă: Modalitatea de departajare a ofertelor clasate pe primul loc cu prețuri egale: • Departajarea se va face exclusiv în funcție de preț și nu prin cuantificarea altor elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici În vederea departajării ofertelor autoritatea contractantă va solicita depunerea în SEAP a unor noi oferte financiare (procedura fiind desfășurată integral prin mijloace electronice).
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: 0 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
În conformitate cu Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor publicat în Monitorul Oficial al României nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare. Conform prevederilor Legii 101/2016
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 153-555431 (2026-08-10)