Obiectul contractului îl constituie furnizarea, transportul, instalarea și punerea în funcțiune a sistemului de închiriere biciclete (Bike-Sharing) în Municipiul Gheorgheni, componentă a obiectivului de investiții “Modernizarea infrastructurii de mobilitate urbană și a sistemului de transport public în Municipiul Gheorgheni”, elaborat la faza de Proiect Tehnic de Execuție de S.C. KONTUR S.R.L., în baza Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) aprobate prin H.C.L. Gheorgheni nr. 126/2021. Sistemul de bike-sharing va cuprinde: • 100 de biciclete electrice, cu acționare asistată electric, compatibile cu posturile de andocare și cu sistemul automatizat de închiriere; • 8 stații de andocare, cu o capacitate totală de 128 de posturi/stâlpi de andocare, distribuite între cele 8 stații; • 8 terminale principale inteligente (câte unul pentru fiecare stație), capabile să controleze simultan minimum 30 de posturi de andocare, pentru a permite extinderea ulterioară a stației; • elementele/platformele de legătură aferente stațiilor de andocare, necesare instalării și configurării fiecărei stații; • sistem informatic central (platformă software) pentru managementul flotei, al stațiilor, al clienților și al operațiunilor, inclusiv activitățile de mentenanță, service și reechilibrare a bicicletelor între stații; • aplicație mobilă pentru utilizatorii sistemului; • portal web pentru informarea publicului și gestionarea conturilor de utilizator; • soluțiile de comunicații și integrare necesare funcționării unitare a sistemului (terminale – posturi de andocare – biciclete – sistem central), inclusiv posibilitatea de integrare cu alte sisteme prin interfețe/API; • 6 panouri digitale de informare/totem de numerotarea traficului velo, conform fișei tehnice aferente, prevăzute pentru afișarea de conținut digital, imagini, materiale video, informații web, widget-uri și alte informații destinate utilizatorilor, cu posibilitatea administrării de la distanță prin sistem CMS. Produsele vor fi livrate și instalate în cele 8 amplasamente prevăzute în documentația tehnică, respectiv: 1. Parcare autobuze – Bd. Frăției 2. Cartier Bucin – zona Kaufland/Pepco 3. Cartier Florilor Sud – Casa de cultură 4. Liceul Salamon Ernő 5. Liceul Tehnic Batthyány Ignác 6. Strada Aluniș 7. Școala Kós Károly 8. Piața Libertății
Anunţ de participare (2026-11-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare, transport, instalare și punere în funcțiune Sistem de închiriere biciclete (Bike-Sharing) în Municipiul Gheorgheni
Număr de referință: 4245070-PA003/82
Scurtă descriere:
Obiectul contractului îl constituie furnizarea, transportul, instalarea și punerea în funcțiune a sistemului de închiriere biciclete (Bike-Sharing) în Municipiul Gheorgheni, componentă a obiectivului de investiții “Modernizarea infrastructurii de mobilitate urbană și a sistemului de transport public în Municipiul Gheorgheni”, elaborat la faza de Proiect Tehnic de Execuție de S.C. KONTUR S.R.L., în baza Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) aprobate prin H.C.L. Gheorgheni nr. 126/2021.
Sistemul de bike-sharing va cuprinde:
• 100 de biciclete electrice, cu acționare asistată electric, compatibile cu posturile de andocare și cu sistemul automatizat de închiriere;
• 8 stații de andocare, cu o capacitate totală de 128 de posturi/stâlpi de andocare, distribuite între cele 8 stații;
• 8 terminale principale inteligente (câte unul pentru fiecare stație), capabile să controleze simultan minimum 30 de posturi de andocare, pentru a permite extinderea ulterioară a stației;
• elementele/platformele de legătură aferente stațiilor de andocare, necesare instalării și configurării fiecărei stații;
• sistem informatic central (platformă software) pentru managementul flotei, al stațiilor, al clienților și al operațiunilor, inclusiv activitățile de mentenanță, service și reechilibrare a bicicletelor între stații;
• aplicație mobilă pentru utilizatorii sistemului;
• portal web pentru informarea publicului și gestionarea conturilor de utilizator;
• soluțiile de comunicații și integrare necesare funcționării unitare a sistemului (terminale – posturi de andocare – biciclete – sistem central), inclusiv posibilitatea de integrare cu alte sisteme prin interfețe/API;
• 6 panouri digitale de informare/totem de numerotarea traficului velo, conform fișei tehnice aferente, prevăzute pentru afișarea de conținut digital, imagini, materiale video, informații web, widget-uri și alte informații destinate utilizatorilor, cu posibilitatea administrării de la distanță prin sistem CMS.
Produsele vor fi livrate și instalate în cele 8 amplasamente prevăzute în documentația tehnică, respectiv:
1. Parcare autobuze – Bd. Frăției
2. Cartier Bucin – zona Kaufland/Pepco
3. Cartier Florilor Sud – Casa de cultură
4. Liceul Salamon Ernő
5. Liceul Tehnic Batthyány Ignác
6. Strada Aluniș
7. Școala Kós Károly
8. Piața Libertății

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Biciclete📦
Valoarea estimată fără TVA: 4 017 951 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Informații suplimentare:
Acțiunea 4.1 Dezvoltarea mobilității urbane durabile în municipiile regiunii centru (inclusiv zone metropolitane și zone funcționale urbane), Apel 2, Contract de finanțare nr. 577/05.12.2025
Abordarea pentru reducerea impactului asupra mediului: Prevenirea și controlul poluării
Criterii privind achizițiile ecologice: Alte criterii privind achizițiile publice ecologice
Locul principal sau locul de desfășurare: Pe teritoriul Municipiul Gheorgheni
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Harghita
🏙️
Durata: 9 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): CAPACITATEA ENERGETICĂ NOMINALĂ A ACUMULATORULUI (Wh)
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): CAPACITATEA TERMINALULUI (nr. posturi de andocare comandate simultan)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): TIMPUL DE ÎNCĂRCARE (20% → 100%)
PERIOADA SUPLIMENTARĂ DE GARANȚIE (ani întregi, peste perioadele minime din Caietul de sarcini)
MEMORIA RAM ȘI CAPACITATEA DE STOCARE INTERNĂ ALE UNITĂȚII DE PROCESARE (GB, peste 4 GB RAM / 32 GB stocare)
Proporția de material reciclat în ambalajul primar (%)
Criteriul de calitate (pondere): 5
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-12-09 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-12-09 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-12-09 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertanţii/operatorii economici care depun ofertă comună trebuie să facă dovada că, în ultimii 3 ani (raportați la data limită de depunere a ofertelor), au furnizat produse similare obiectului contractului, în valoare cumulată de cel puțin 2.000.000,00 lei, fără TVA, la nivelul a maximum 3 contracte.
Pentru scopul prezentei proceduri:
1. perioada de referință — respectiv ultimii 3 ani — va fi întotdeauna calculată în sens invers pornind de la data comunicată în anunțul de participare (publicat la inițierea procedurii) ca fiind termenul limită de depunere a Ofertei, fără a lua în considerare existența și numărul de extinderi ale termenului limită pentru depunerea Ofertei;
2. furnizarea de produse similare efectuate în mod corespunzător înseamnă livrări efectuate de Ofertant și recepționate de beneficiar în limitele acordului/contractului dintre Ofertant și beneficiarul produselor nominalizat de către Ofertant în DUAE.
Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, Ofertantul trebuie să utilizeze Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională în DUAE (răspuns), rubrica “Pentru contractele de achiziție de produse: executarea de livrări de tipul specificat”.
Operatorul economic va completa și prezenta formularul DUAE din documentația de atribuire, unde va indica: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil. Înainte de a fi declarat câștigător, ofertantul clasat pe primul loc va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, după cum urmează: certificări/recomandări/documente întocmite în condițiile actelor normative care reglementează recepția produselor, care să ateste că livrările au fost executate în conformitate cu normele legale în domeniu și au fost duse la bun sfârșit, și din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul (autoritate ori client privat beneficiar), cantitatea/valoarea produselor livrate, perioada și locul livrării/instalării.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
1. Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă ca operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
La solicitarea AC se vor prezenta documentele justificative, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, următoarele:
a) Persoane juridice române:
1) Certificat constatator emis de ONRC de pe raza căruia este situat sediul operatorul economic. Din certificatul constatator/extrasul de registru prezentat trebuie să rezulte:
a) obiectul de activitate al operatorului economic ce va avea corespondent în CAEN din CC emis de ONRC;
b) starea ofertantului;
c) persoanele care reprezintă ofertantul în relația cu terții.
Informațiile cuprinse în acest document, trebuie să fie reale/actuale la data prezentării.
Se permite dovedirea capacitații de exercitare a activității profesionale și prin prezentarea CC emis de către ONRC în forma electronică, prin intermediul serviciului online InfoCert, având incorporată semnătura electronică.
b) Persoane juridice străine:
Ofertantii vor prezenta documentele edificatoare, traduse în română de către un traducător autorizat, reale/actuale la data prezentării, care sa dovedească o forma de înregistrare ca persoană fizica/juridica sau de înregistrare/atestare sau apartenența din punct de vedere profesional și în care să se menționeze persoanele care reprezintă entitatea în relațiile cu terții, în conformitate cu prevederile legale din țara în care o este rezident. De asemenea, documentele prezentate trebuie să dovedească faptul că obiectul sau activitatea include activități de tipul celor care fac obiectul achiziției publice și să conțină informații cu privire la starea ofertantului.
Informațiile cuprinse în Certificatul Constatator trebuie să fie reale/actuale la data prezentării și din acestea să rezulte: obiectul principal/secundar, codurile CAEN aferente acestora, datele de identificare, sediul social, persoanele autorizate /administratori, acționarii/asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare, sedii secundare, puncte de lucru, filiale, sucursale, subunități.
Nota: In cazul unei oferte comune fiecare participant la asociere trebuie să prezinte documentele justificative solicitate conform art.196 din Legea 98/2016, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor de calificare privind capacitatea de exercitare a activității profesionale, pentru partea din contract pe care o realizează.
2. Cerință – Respectarea măsurilor restrictive prevăzute la art. 5k din Regulamentul (UE) nr. 833/2014
Operatorii economici participanți la procedură nu trebuie să se afle în situațiile prevăzute la art. 5k din Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, cu modificările și completările ulterioare.
Interdicția se aplică ofertantului individual, membrilor asocierii, precum și subcontractanților, furnizorilor și entităților ale căror capacități sunt utilizate, în condițiile și limitele prevăzute de art. 5k din regulament.
Modalitatea de îndeplinire:
Ofertanții vor prezenta, odată cu oferta, o declarație pe propria răspundere privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 5k din Regulamentul (UE) nr. 833/2014.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53 din Legea privind achizițiile publice nr. 98/2016;
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Conform Model contract.
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 19
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Potențiali Ofertanți, rezidenți în țările Comunității Europene și țările Spațiului Economic European (EEA), pot consulta site-ul web al Comisiei Europene - DG Creștere economică disponibile la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/markt/ecertis/searchDocument.do pentru a identifica și compara documentele echivalente (dacă sunt disponibile) solicitate de către Autoritatea Contractantă în FDA.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Persoanele care consideră că au fost lezate de o eroare sau de o abatere în timpul procedurii de atribuire,ca rezultat al unei acțiuni a Autorității Contractante,care încalcă legile privind achizițiile publice,au obligația de a notifica Autoritatea Contractantă,prin trimiterea unei notificări preliminare,privind solicitarea de remediere,în totalitate,sau parțial,a încălcării legislației privind achizițiile publice,conform prevederilor Legii 101/2016.
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Persoanele care consideră că au fost lezate de o eroare sau de o abatere în timpul procedurii de atribuire,ca rezultat al unei acțiuni a Autorității Contractante,care încalcă legile privind achizițiile publice,au obligația de a notifica Autoritatea Contractantă,prin trimiterea unei notificări preliminare,privind solicitarea de remediere,în totalitate,sau parțial,a încălcării legislației privind achizițiile publice,conform prevederilor Legii 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 214-763978 (2026-11-03)