Modernizare Sistem GIS și achiziție senzori monitorizare (balize de monitorizare)

Autoritatea Navala Romana

Autoritatea Navală Română este organismul tehnic de specialitate aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin care aceasta din urma își exercita funcția de autoritate de stat in domeniul siguranței navigației. Autoritatea Navală Română este singura instituție din România, abilitată prin lege să efectueze inspecții privind siguranța navigației pe Dunăre. Personalul ARN are cunoștințele și experiența necesara pentru a efectua astfel de inspecții la cel mai înalt nivel tehnic. Autoritatea Navală Română cooperează cu alte autorități din România și din țările vecine în vederea protejării mediului de-a lungul Dunării. Autoritatea contractantă, prin cererea de finantare pentru proiectul „Romanian-Bulgarian Cooperation for Green Fit Danube System”, cod ROBG00177, urmărește modernizarea Sistemului Informațional Geografic Integrat (GIS) implementat în cadrul proiectului „Danube Safety Net” și achiziția a trei module cu senzori de monitorizare a calitatii apei de tip baliza de monitorizare. Obiectivul este creșterea protecției și conservării ariilor naturale protejate din Regiunea transfrontalieră bulgaro-română, prin dezvoltarea unui sistem pilot de monitorizare, prevenire și reacție la poluarea apei, cauzată de navigația pe fluviul Dunărea. Proiectul răspunde nevoilor populației și partenerilor, de îmbunătățire a controlului pe căile navigabile interioare ale României și Bulgariei și vor contribui la îmbunătățirea cooperării in vederea protecției mediului. Conform Analizei Teritoriale, ariile protejate si zonele urbane sunt afectate în special de poluare. Monitorizarea insuficientă a infrastructurii împiedică urmărirea parametrilor de calitate a aerului și apelor fapt ce conduce in final la lipsa soluțiilor eficiente de management. Astfel, apare necesitatea implementării de activități suplimentare pentru a îmbunătăți calitatea biodiversității și pentru a elimina/reduce poluarea si efectele acesteia asupra mediului. Zona transfrontalieră are numeroase arii naturale protejate, cum ar fi siturile Natura 2000 și Ramsar. Implementarea proiectului va oferi oportunitatea reducerii tuturor tipurilor de poluare, prin sprijinirea investițiilor în monitorizarea și colectarea de date privind poluarea aerului, a solului și a apei. Implementarea procedurilor de intervenție din acest proiect, infrastructura și echipamentele achiziționate vor îmbunătăți monitorizarea, prevenirea și reacția imediată în caz de poluare prin deversare de la bordul navelor de transport naval, limitând efectele poluării asupra ariilor naturale protejate.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-05-05. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-03-25.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-03-25 Anunţ de participare
2026-04-15 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-03-25)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Modernizare Sistem GIS și achiziție senzori monitorizare (balize de monitorizare)
Număr de referință: 11055818_2026_PAAPD1596120
Scurtă descriere:
Autoritatea Navală Română este organismul tehnic de specialitate aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin care aceasta din urma își exercita funcția de autoritate de stat in domeniul siguranței navigației. Autoritatea Navală Română este singura instituție din România, abilitată prin lege să efectueze inspecții privind siguranța navigației pe Dunăre. Personalul ARN are cunoștințele și experiența necesara pentru a efectua astfel de inspecții la cel mai înalt nivel tehnic. Autoritatea Navală Română cooperează cu alte autorități din România și din țările vecine în vederea protejării mediului de-a lungul Dunării. Autoritatea contractantă, prin cererea de finantare pentru proiectul „Romanian-Bulgarian Cooperation for Green Fit Danube System”, cod ROBG00177, urmărește modernizarea Sistemului Informațional Geografic Integrat (GIS) implementat în cadrul proiectului „Danube Safety Net” și achiziția a trei module cu senzori de monitorizare a calitatii apei de tip baliza de monitorizare. Obiectivul este creșterea protecției și conservării ariilor naturale protejate din Regiunea transfrontalieră bulgaro-română, prin dezvoltarea unui sistem pilot de monitorizare, prevenire și reacție la poluarea apei, cauzată de navigația pe fluviul Dunărea. Proiectul răspunde nevoilor populației și partenerilor, de îmbunătățire a controlului pe căile navigabile interioare ale României și Bulgariei și vor contribui la îmbunătățirea cooperării in vederea protecției mediului. Conform Analizei Teritoriale, ariile protejate si zonele urbane sunt afectate în special de poluare. Monitorizarea insuficientă a infrastructurii împiedică urmărirea parametrilor de calitate a aerului și apelor fapt ce conduce in final la lipsa soluțiilor eficiente de management. Astfel, apare necesitatea implementării de activități suplimentare pentru a îmbunătăți calitatea biodiversității și pentru a elimina/reduce poluarea si efectele acesteia asupra mediului. Zona transfrontalieră are numeroase arii naturale protejate, cum ar fi siturile Natura 2000 și Ramsar. Implementarea proiectului va oferi oportunitatea reducerii tuturor tipurilor de poluare, prin sprijinirea investițiilor în monitorizarea și colectarea de date privind poluarea aerului, a solului și a apei. Implementarea procedurilor de intervenție din acest proiect, infrastructura și echipamentele achiziționate vor îmbunătăți monitorizarea, prevenirea și reacția imediată în caz de poluare prin deversare de la bordul navelor de transport naval, limitând efectele poluării asupra ariilor naturale protejate.
Arată mai mult
Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Sisteme Informaţionale Geografice (GIS sau echivalent) 📦
Valoarea estimată fără TVA: 2 041 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectivul general este monitorizarea, prevenirea și reacția imediată în caz de poluare prin deversare de la bordul navelor de transport naval, limitând efectele poluării asupra ariilor naturale protejate. Datorita faptului că deversările de substanțe poluante se datorează in mare parte accidentelor navale, produsele achiziționate vor limita efectele poluării cu substanțe poluante prin monitorizarea continua si alarmare in caz de depasire a limitelor normale a calitatii apei, dar si prin monitorizarea video la cerere pentru edificare asupra situatiei reale in zona in care s a produs incidentului. Adăugarea de module și funcționalități la sistemul integrat DTSGIS (Danube Transport Safety Geographical Information System) al ANR asigurând integrarea cu instalația tehnică plutitoare a senzorului (baliza), precum și cu alte sisteme relevante, senzori și aparate de măsură. Modernizarea DTSGIS va include adăugarea necesarului de module de integrare, funcționalități ale tabloului de bord, funcționalități de procesare, analiză și utilizare a datelor primite de la sistemele de senzori și vizualizarea lor într-un mod adecvat. În derularea contractului, activitatea contractantului va fi condusă de următoarele principii: i. Contractantul acționează în interesul autorității/entității contractante pe durata furnizării produselor, în condițiile și cu limitele descrise în documentația aferentă prezentei proceduri de atribuire; ii. Contractantul acționează în sensul realizării obiectivelor prezentate pentru contract în ceea ce privește optimizarea folosirii resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor contractului.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Obiectivul este creșterea protecției și conservării ariilor naturale protejate din Regiunea transfrontalieră bulgaro-română, prin dezvoltarea unui sistem pilot de monitorizare, prevenirea și reacția la poluarea apei, cauzată de navigația pe fluviul Dunărea. Proiectul răspunde nevoilor populației și partenerilor, de îmbunătățire a controlului pe căile navigabile interioare ale României și Bulgariei și vor contribui la îmbunătățirea cooperării in vederea protecției mediului. Conform Analizei Teritoriale, ariile protejate si zonele urbane sunt afectate în special de poluare. Monitorizare insuficientă a infrastructurii împiedică urmărirea parametrilor de calitate a aerului și apelor fapt ce conduce in final la lipsa soluțiilor eficiente de management. Astfel, apare necesitatea implementării de activități suplimentare pentru a îmbunătăți calitatea biodiversității și pentru a elimina/reduce poluarea si efectele acesteia asupra mediului. Zona transfrontalieră are numeroase arii naturale protejate, cum ar fi siturile Natura 2000 și Ramsar. Implementarea proiectului va oferi oportunitatea reducerii tuturor tipurilor de poluare, prin sprijinirea investițiilor în monitorizarea și colectarea de date privind poluarea aerului, a solului și a apei. Implementarea procedurilor de intervenție din acest proiect, infrastructura și echipamentele achiziționate vor îmbunătăți monitorizarea, prevenirea și reacția imediată în caz de poluare prin deversare de la bordul navelor de transport naval, limitând efectele poluării asupra ariilor naturale protejate. Proiectul are ca scop monitorizarea, prevenirea și răspunsul imediat la poluarea cauzată de activitatea de transport naval pe tronsonul general româno-bulgar al fluviului Dunărea. Principalele obiective pe care ANR intenționează să le atingă prin acest proiect sunt următoarele: - Reacția la poluare prin deversarea de produse petroliere și substanțe periculoase și nocive ca urmare a activității de transport naval. Astfel de evenimente dezastruoase duc de obicei la contaminare și poluare în zonele porturilor şi sunt deosebit de periculoase în zonele de captare a apei si pregătirea acesteia ca sursă de alimentare cu apă a unor grupuri mari de cetățeni. Astfel de evenimente nedorite provoacă daune majore florei si faunei aferente regiunii Dunării. - Reacția în caz de urgență în transportul mărfurilor periculoase - Reacția în caz de incendiu la bordul unei nave - această situație de urgență poate duce la victime umane și deversări de hidrocarburi. - Reacția în cazurile de poluare transfrontalieră - care apare de obicei în accidente majore petrecute în vecinătate - Reacția in cazurile de accidente navale - in cadrul acțiunilor de salvare
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare:
Balize 📦
Senzori 📦
Locul principal sau locul de desfășurare:
Modulelele de monitorizare (Balizele) se vor amplasa cu suport tehnic al AFDJ Giurgiu, in locatiile agreate de AFDJ Giurgiu. Locațiile vor fi in proximitatea celor 3 porturi: • Drobeta Turnu Severin • Giurgiu • Chiciu/ Calarasi Echipamentele IT (hardware) și aplicațiile software vor fi instalate la sediul ANR Constanta. Toate costurile cu amplasarea și instalarea echipamentelor și aplicațiilor software sunt incluse în prețul bunurilor achizitionate.
Arată mai mult
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Giurgiu 🏙️
Durata: 12 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Termen de livrare, montaj și punere în funcțiune
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Capacitatea de ridicare necesară la instalarea și ancorarea balizei
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Stabilitatea balizei
Criteriul de calitate (pondere): 30
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-05 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-05 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-05-05 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa: Certificat Constatator emis de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Operatorul economic trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului, respectiv că desfășoară autorizat activitatea/activitățile supusă/supuse prezentei proceduri. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței : se va completa DUAE de către ofertanții (inclusiv pentru asociați/subcontractanți/terți susținători) participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanților străini documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe loc I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Obiectul principal al contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN autorizat din Certificatul Constatator, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 265/2022 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare. Solicitarea acestui document devine fundamentală în contextul în care un operator economic ce nu are în obiectul de activitate autorizat, principal sau secundar, corespondent al obiectului contractului nu se poate angaja din punct de vedere legal în derularea şi gestionarea acestuia. Precizări: - în cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfășoare partea sa din contract în vederea participării la procedura de atribuire a contractului; cerința se aplică şi pentru subcontractanți şi/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul DUAE distinct; - informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării lor. - în cazul persoanelor juridice străine se solicită documente echivalente emise în conformitate cu legislația țării de rezidență a operatorului economic, însoțite de traducerea acestora în limba română
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre livrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul trebuie să demonstreze că a livrat în ultimii 3 ani produse similare cu cele supuse obiectului contractului ce urmeaza a fi atribuit, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin „produse similare” se înțelege: baliză de semnalizare şi/sau monitorizare;echipamente/software tip GIS (afișare informații pe sisteme de hartă electronică. Ultimii 3 ani se calculează prin raportare la termenul limită pentru depunerea ofertelor cu aplicarea corespunzătoare a Instructiunii ANAP nr. 2/2017 (art.13). Se vor lua în considerare numai produsele livrate în acest interval pentru care se poate face dovada recepţionării. În cazul în care autoritatea contractantă este nevoită, indiferent de motive, să procedeze la decalarea termenului-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat Se va completa DUAE conform art. 193-195 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi conform Notificării ANAP nr. 240/2016, de către ofertanţi şi, dacă este cazul, de către terţi susţinători şi subcontractanţi, dacă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei (la nivelul DUAE se vor preciza informaţii cum ar fi: părți relevante din contract / procese-verbale de recepţie / alte documente care să ateste livrarea produselor contractului). Partea IV. Criteriile de selecție Pentru contractele de achiziție de produse: executarea de livrări de tipul specificat Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE (părți relevante din contract/ procese-verbale de recepţie/ alte documente), prin care se demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc al clasamentului intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Informaţii privind subcontractanții/asociaţii – dacă este cazul Informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze. În cazul în care ofertantul are subcontractanți, la nivelul DUAE, va declara partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze, precum și datele de identificare ale subcontractanților propuși. De asemenea, ofertantul va transmite informații și documente relevante referitoare la capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși, cu privire la partea/părțile din contract pe care aceștia urmează să o/le îndeplinească efectiv. În cazul în care din informațiile și documentele prezentate potrivit prevederilor de mai sus nu rezultă că subcontractantul propus are capacitatea tehnică și profesională necesară pentru partea/părțile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv, autoritatea contractantă respinge subcontractantul propus și solicită ofertantului/candidatului o singură dată înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant care să aibă capacitatea tehnică și profesională necesară pentru partea/părțile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv. Autoritatea Contractantă va solicita o singură dată ca un Ofertant să înlocuiască un Subcontractant pentru care s-a demonstrat în urma evaluării că există motive de excludere. Dacă o asociere de operatori economici depune o ofertă comună, atunci îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională se demonstrează potrivit dispozițiilor art.185 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care doi sau mai mulți operatori economici se vor asocia cu scopul de a depune ofertă comună, se va prezenta Acordul de asociere semnat de către părți, acesta urmând să fie legalizat, doar în situația în care oferta comună a acestora va fi declarată câștigătoare, înainte de data semnării contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Se va completa DUAE de către subcontractanții/asociații participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente, după caz: Declaraţia privind lista asociatilor și a subcontractorilor și partea / părţile din contract care sunt îndeplinite de aceștia; Centralizator cu asociații și subcontractanții (Formular); Acordul de asociere (Formular) şi/sau Acordul de subcontractare (Formular). Documentele justificative care probează cele asumate în angajamente/acorduri vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Informaţii privind terţul susţinător – dacă este cazul Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic poate fi susținuta în conformitate cu art.182-183 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. Un ofertant poate invoca susținerea unui terț doar în legătură cu cele reglementate de art.179 lit.b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare (îndrumare privind instituția ”terțului susținător” așa cum este aceasta reglementată în art. 182 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare). Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței : Se va completa DUAE de către ofertant și se va atașa angajamentul ferm ale terțului susținător/angajament ferm (Formular – Angajament privind susținerea tehnică - experiență similară a ofertantului/grupului de operatori economici) din care trebuie să rezulte modul efectiv în care terțul susținător va asigura îndeplinirea angajamentului. Documentele justificative solicitate în susținerea îndeplinirii acestei cerințe urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Autoritatea navala romana
Numărul național de înregistrare: 11055818
Adresa poștală: Strada: Incinta Port, nr. 1
Cod poștal: 900900
Orașul poștal: Constanta
Regiune: Constanţa 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Mihai - Victor Frățilă
E-mail: mfratila@rna.ro 📧
Telefon: +40372754309 📞
Fax: +40 241616229 📠
URL: https://www.portal.rna.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100206332 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
1. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. 2. Documentul Unic de Achiziție European (DUAE) se generează direct în SEAP. 3. Solicitările de clarificări referitoare la conținutul documentaţiei de atribuire se vor adresa cf. art. 160 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare și vor fi postate in mod exclusiv in SEAP la Sectiunea „ Intrebari” din cadrul procedurii, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP de catre Autoritatea contractanta. Autoritatea contractanta nu va da curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita in prezenta documentatie de atribuire. Termenul limită până la care se pot solicita clarificări referitoare la conținutul documentaţiei de atribuire de către operatorii economici interesați de accesul la procedura de atribuire – în a 19–a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va raspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificări/informaţiilor suplimentare - în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Aceste răspunsuri vor face parte din documentația de atribuire și este obligatoriu ca la elaborarea ofertei să fie avute în vedere. 4,Informatii privind departajarea ofertelor cu punctaje egale. În conformitate cu art 139 alin (3) din HG nr 395/2016, în cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. 5.Pentru informaţii suplimentare privind depunerea în format electronic a ofertelor în SEAP, ofertanţii se pot adresa la Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR), tel. 021/303.29.97, fax: 021/305.28.99, e-mail: contact@aadr.ro
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Juridic și Evidența Centralizată Nave
Numărul național de înregistrare: 11055818_3
Adresa poștală: Incinta Port, nr.1, Cladirea ANR, et.9
Cod poștal: 900900
Orașul poștal: Constanta
Regiune: Constanţa 🏙️
E-mail: rna@rna.ro 📧
Telefon: +40 241616624 📞
URL: https://www.portal.rna.ro/ 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prevăzute de art. 8 alin (1) lit. a) din Legea 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 061-211087 (2026-03-25)
Anunţ de participare (2026-04-15)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 2 041 000 RON 💰

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-04-16 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa: Certificat Constatator emis de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Operatorul economic trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului, respectiv că desfășoară autorizat activitatea/activitățile supusă/supuse prezentei proceduri. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței : se va completa DUAE de către ofertanții (inclusiv pentru asociați/subcontractanți ) participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanților străini documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe loc I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Obiectul principal al contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN autorizat din Certificatul Constatator, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 265/2022 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul Comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare. Solicitarea acestui document devine fundamentală în contextul în care un operator economic ce nu are în obiectul de activitate autorizat, principal sau secundar, corespondent al obiectului contractului nu se poate angaja din punct de vedere legal în derularea şi gestionarea acestuia. Precizări: - în cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfășoare partea sa din contract în vederea participării la procedura de atribuire a contractului; cerința se aplică şi pentru subcontractanți care completează informațiile aferente situației lor la nivelul DUAE distinct; - informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării lor. - în cazul persoanelor juridice străine se solicită documente echivalente emise în conformitate cu legislația țării de rezidență a operatorului economic, însoțite de traducerea acestora în limba română
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Informații suplimentare
1. Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. 2. Documentul Unic de Achiziție European (DUAE) se generează direct în SEAP. 3. Solicitările de clarificări referitoare la conținutul documentaţiei de atribuire se vor adresa cf. art. 160 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare și vor fi postate in mod exclusiv in SEAP la Sectiunea „ Intrebari” din cadrul procedurii, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP de catre Autoritatea contractanta. Autoritatea contractanta nu va da curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decat cea stabilita in prezenta documentatie de atribuire. Termenul limită până la care se pot solicita clarificări referitoare la conținutul documentaţiei de atribuire de către operatorii economici interesați de accesul la procedura de atribuire – în a 19–a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va raspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificări/informaţiilor suplimentare - în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Aceste răspunsuri vor face parte din documentația de atribuire și este obligatoriu ca la elaborarea ofertei să fie avute în vedere. 4,Informatii privind departajarea ofertelor cu punctaje egale. În conformitate cu art 139 alin (3) din HG nr 395/2016, în cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. 5.Pentru informaţii suplimentare privind depunerea în format electronic a ofertelor în SEAP, ofertanţii se pot adresa la Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR), tel. 021/303.29.97, fax: 021/305.28.99, e-mail: contact@aadr.ro 6.Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie sa se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente pot fi: A. pentru sediul principal certificate fiscale cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, se va prezenta o declarație pe propria răspundere; B. cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor cu putere dereprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC /actul constitutiv; C. după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE care sa prezinte informații reale/actuale la data prezentării acestora, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență.
Arată mai mult

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Descriere factor evaluare la "Termen de livrare, montaj și punere în funcțiune"
Algoritm de calcul la "Termen de livrare, montaj și punere în funcțiune"
Descriere factor evaluare la "Capacitatea de ridicare necesară la instalarea și ancorarea balizei"
Algoritm de calcul la "Capacitatea de ridicare necesară la instalarea și ancorarea balizei"
Descriere factor evaluare la "Stabilitatea balizei"
Algoritm de calcul la "Stabilitatea balizei"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text: Descriere modalitate de conformare
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2026-04-15 📅
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, inclusiv cerintele privind inscrierea in registrele profesionale sau comerciale"
VI.3) Informatii suplimentare
Descriere motiv (criteriu) de excludere lot
Alte informații suplimentare
Având în vedere Avizul conform condiţionat nr. 1480/12.02.2026/DGEDACMISP,coroborat cu Adresa nr 1480/3770/DGEDACMISP, Autoritatea Contractantă a constatat necesitatea clarificării şi modificării din oficiu a unor cerinţe
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 0c081277-f163-4c11-8e23-b67a81476693-01
Sursa: OJS 2026/S 076-269077 (2026-04-15)