In prezent, Comunele Cozmești și Moșna nu dețin un parc auto propriu cu mijloace de transport public tip microbuz, autobuz sau minibus. Transportul public pe raza comunelor este realizat de operatori privați cu mijloace de transport învechite, care de cele mai multe ori sunt supra încărcate cu persoane având capacități mici de 9+1 și au un orar nefuncțional în raport cu nevoile comunității. Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență. Fondul local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale. Necesitatea proiectului este dată de nevoia de a moderniza transportul public local prin achiziționarea de mijloace de transport public moderne, nepoluante, care să asigure atât siguranța în trafic al călătorilor, dar și un impact pozitiv asupra factorului de mediu aer, prin utilizarea de mijloace de transport electrice. Oportunitatea proiectului este dată de posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile, ce asigură 100% din cheltuielile eligibile, fără de care, autoritatea publică nu ar putea realiza investiția, neavând resurse financiare la nivelul bugetului local. Scopul proiectului este reprezentat de promovarea unui transport public sigur, curat, cu un nivel ridicat de confort pentru călători. Prin proiectul propus se va contribui la atingerea obiectivelor propuse prin Program; Astfel, Autoritatea Contractanta, Comuna Cozmesti, Judetul Iasi considera necesara realizarea achizitiei de produse (autobuz electric) aferente proiectului MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC PRIN ACHIZITIA DE MIJLOC DE TRANSPORT NEPOLUANT, PENTRU COMUNELE COZMESTI SI MOSNA, JUDETUL IASI.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-05-26.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-04-13.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2023-04-13) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Vehicule electrice
Număr de referință: 1/ 2023/ 4540623
Scurtă descriere:
In prezent, Comunele Cozmești și Moșna nu dețin un parc auto propriu cu mijloace de transport public tip microbuz, autobuz sau minibus. Transportul public pe raza comunelor este realizat de operatori privați cu mijloace de transport învechite, care de cele mai multe ori sunt supra încărcate cu persoane având capacități mici de 9+1 și au un orar nefuncțional în raport cu nevoile comunității.
Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Fondul local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Necesitatea proiectului este dată de nevoia de a moderniza transportul public local prin achiziționarea de mijloace de transport public moderne, nepoluante, care să asigure atât siguranța în trafic al călătorilor, dar și un impact pozitiv asupra factorului de mediu aer, prin utilizarea de mijloace de transport electrice.
Oportunitatea proiectului este dată de posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile, ce asigură 100% din cheltuielile eligibile, fără de care, autoritatea publică nu ar putea realiza investiția, neavând resurse financiare la nivelul bugetului local.
Scopul proiectului este reprezentat de promovarea unui transport public sigur, curat, cu un nivel ridicat de confort pentru călători. Prin proiectul propus se va contribui la atingerea obiectivelor propuse prin Program;
Astfel, Autoritatea Contractanta, Comuna Cozmesti, Judetul Iasi considera necesara realizarea achizitiei de produse (autobuz electric) aferente proiectului MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC PRIN ACHIZITIA DE MIJLOC DE TRANSPORT NEPOLUANT, PENTRU COMUNELE COZMESTI SI MOSNA, JUDETUL IASI.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Vehicule electrice📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Iaşi
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2023-04-13 📅
Termen-limită de depunere: 2023-05-26 📅
Data publicării: 2023-04-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 076-228918
Număr JO-S: 76
Informații suplimentare
Achizitionarea produsului/autobuzului este necesara realizarii obiectivului Contractului de finantare nr. 135268 / 28.11.2022 in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta, Componenta 10- Fondul Local, I.1.1- Innoirea parcului de vehicule destinate transportului public.Titlu apel: PNRR/2022/C10/I.1.1, Runda 1 incheiat cu Ministerul Dezvoltarii , Lucrarilor Publice si Administratiei , denumi in continuare MDLPA, avand ca obiect proiectul MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC PRIN ACHIZITIA DE MIJLOC DE TRANSPORT NEPOLUANT, PENTRU COMUNELE COZMESTI SI MOSNA, JUDETUL IASI.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
In prezent, Comunele Cozmești și Moșna nu dețin un parc auto propriu cu mijloace de transport public tip microbuz, autobuz sau minibus. Transportul public pe raza comunelor este realizat de operatori privați cu mijloace de transport învechite, care de cele mai multe ori sunt supra încărcate cu persoane având capacități mici de 9+1 și au un orar nefuncțional în raport cu nevoile comunității.
In prezent, Comunele Cozmești și Moșna nu dețin un parc auto propriu cu mijloace de transport public tip microbuz, autobuz sau minibus. Transportul public pe raza comunelor este realizat de operatori privați cu mijloace de transport învechite, care de cele mai multe ori sunt supra încărcate cu persoane având capacități mici de 9+1 și au un orar nefuncțional în raport cu nevoile comunității.
Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Obiectivul general al PNRR este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Fondul local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Fondul local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Necesitatea proiectului este dată de nevoia de a moderniza transportul public local prin achiziționarea de mijloace de transport public moderne, nepoluante, care să asigure atât siguranța în trafic al călătorilor, dar și un impact pozitiv asupra factorului de mediu aer, prin utilizarea de mijloace de transport electrice.
Necesitatea proiectului este dată de nevoia de a moderniza transportul public local prin achiziționarea de mijloace de transport public moderne, nepoluante, care să asigure atât siguranța în trafic al călătorilor, dar și un impact pozitiv asupra factorului de mediu aer, prin utilizarea de mijloace de transport electrice.
Oportunitatea proiectului este dată de posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile, ce asigură 100% din cheltuielile eligibile, fără de care, autoritatea publică nu ar putea realiza investiția, neavând resurse financiare la nivelul bugetului local.
Oportunitatea proiectului este dată de posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile, ce asigură 100% din cheltuielile eligibile, fără de care, autoritatea publică nu ar putea realiza investiția, neavând resurse financiare la nivelul bugetului local.
Scopul proiectului este reprezentat de promovarea unui transport public sigur, curat, cu un nivel ridicat de confort pentru călători. Prin proiectul propus se va contribui la atingerea obiectivelor propuse prin Program;
Astfel, Autoritatea Contractanta, Comuna Cozmesti, Judetul Iasi considera necesara realizarea achizitiei de produse (autobuz electric) aferente proiectului MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC PRIN ACHIZITIA DE MIJLOC DE TRANSPORT NEPOLUANT, PENTRU COMUNELE COZMESTI SI MOSNA, JUDETUL IASI.
Astfel, Autoritatea Contractanta, Comuna Cozmesti, Judetul Iasi considera necesara realizarea achizitiei de produse (autobuz electric) aferente proiectului MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC PRIN ACHIZITIA DE MIJLOC DE TRANSPORT NEPOLUANT, PENTRU COMUNELE COZMESTI SI MOSNA, JUDETUL IASI.
Valoarea totală estimată: 1 230 675 RON 💰
Scurtă descriere:
Valoarea estimata este de 1.230.675,00 lei fara TVA si cuprinde:
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt primite cu cel puțin 20 zile înainte de termenul limită stabilit pentru

depunerea ofertelor, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor acestor solicitări de clarificare în a 11-a zi
înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Durata: 5 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Contractului de finantare nr. 135268 / 28.11.2022
Informații suplimentare:
Achizitionarea produsului/autobuzului este necesara realizarii obiectivului Contractului de finantare nr. 135268 / 28.11.2022 in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta, Componenta 10- Fondul Local, I.1.1- Innoirea parcului de vehicule destinate transportului public.Titlu apel: PNRR/2022/C10/I.1.1, Runda 1 incheiat cu Ministerul Dezvoltarii , Lucrarilor Publice si Administratiei , denumi in continuare MDLPA, avand ca obiect proiectul MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC PRIN ACHIZITIA DE MIJLOC DE TRANSPORT NEPOLUANT, PENTRU COMUNELE COZMESTI SI MOSNA, JUDETUL IASI.
Achizitionarea produsului/autobuzului este necesara realizarii obiectivului Contractului de finantare nr. 135268 / 28.11.2022 in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta, Componenta 10- Fondul Local, I.1.1- Innoirea parcului de vehicule destinate transportului public.Titlu apel: PNRR/2022/C10/I.1.1, Runda 1 incheiat cu Ministerul Dezvoltarii , Lucrarilor Publice si Administratiei , denumi in continuare MDLPA, avand ca obiect proiectul MODERNIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC PRIN ACHIZITIA DE MIJLOC DE TRANSPORT NEPOLUANT, PENTRU COMUNELE COZMESTI SI MOSNA, JUDETUL IASI.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: COMUNA COZMESTI, JUDETUL IASI
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
A) Situatia personala a canditatului sau a ofertantului:
1. Ofertanţii, terţii susţinători şi subcontractanţii nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzuta la art. 164, 165 şi 167 din Legea
nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi la
procedura de atribuire (inclusiv pentru asociați/subcontractanți/terți susținători) cu informaţiile aferente situaţiei lor, ca prima
dovadă a neîncadrării în situațiile de excludere și a îndeplinirii cerințelor de capacitate. Dacă este cazul, odată cu depunerea DUAE
se prezintă angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, şi
după caz, acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate
prin completarea DUAE, urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în
clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. În sensul celor de mai sus, operatorul economic situat pe primul
loc, la solicitarea autorităţii contractante va prezenta : - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata
impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul
prezentării. La solicitarea autoritatii contractante, operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar va prezenta
pentru sediul principal documente in termen de valabilitate din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din Legea
98/2016, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată
a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate); - cazierul judiciar al operatorului economic și al
membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au
putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC /
actul constitutiv; - după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările
prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
NOTA: 1. Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/terț susținător, subcontractant) atrage respingerea acesteia ca
inacceptabilă.
2.Operatorii economici nerezidenţi (străini) vor prezenta inițial DUAE, urmând ca la solicitarea autoritatii contractante daca este
cazul sa prezinte documente doveditoare conform art. 168 alin. (3) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice. Documentele emise
in alta limba decat limba romana, trebuie sa fie insotite de traduceri autorizate in limba romana.
2.Evitarea conflictului de interese.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: Se va completa şi semna Declaraţie pe propria răspundere privind
neîncadrarea în situaţiile de conflict de interese prevăzute în art. 58-60 din Legea nr. 98/2016 (Formularul nr.1). În acest sens,
ofertantul, ofertantul asociat, tertul sustinator si subcontractantul nu trebuie sa se afle în conflict de interese cu următoarele
persoane cu functie de decizie din cadrul autoritătii contractante (....)Încadrarea oricăruia dintre asociaţi, subcontractanţi sau susţinători în oricare din situaţiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016,
atrage excluderea ofertei din procedura de atribuire a contractului. Ofertantul declarat câștigător, înainte de semnarea contractului,
va transmite Autorității contractante, o declarație pe propria răspundere care va conține datele privind beneficiari reali ai
destinatarilor fondurilor (cel puțin nume, prenume și data nașterii). Această obligație va fi aplicabilă inclusiv pentru asociați și
subcontractanți, după caz. Precizăm că această declarație se solicită în vederea îndeplinirii de către Autoritatea Contractantă a
obligațiilor din contractul de finanțare. Conform prevederilor Legii nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare se va
p r e z e n t a F o r m u l a r u l 6 A e l a b o r a t d e O N R C a c c e s i b i l l a
%20semnatura%20privatanr.6A.pdf, Contractantul are obligația de actualizare a datelor şi informaţiilor privind beneficiarul real, de
fiecare dată când are loc o modificare a acestora, pe durata contractului cu Autoritatea contractanta, sub rezerva aplicării
sancţiunilor legale. Eventualele modificări intervenite după semnarea contractului de achiziţie publică, vor fi aduse atât la cunoştinţa
Autorității contractante cât şi a ONRC.
Operatorii economici care depun ofertă individuală sau comună trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din
țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a
constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică
inclusiv pentru asociați în cazul ofertei comune, terți și subcontractanți, daca este cazul, care completează informațiile aferente
situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitate de îndeplinire: Se va completa DUAE – „Criteriile de selecție” - Secțiunea A „Indicatie globala pentru toate criteriile de
selectie” de către toți operatorii economici (ofertanți/ ofertanți asociați /subcontractanți/terți susținători) participanți la procedura
de atribuire a contractului de achiziție publică, în funcție de situația fiecarui operator economic în conformitate cu prevederile art.
193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. La solicitarea autorității
contractante doar ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar rezultat după aplicarea criteriului de atribuire asupra
ofertelor admisibile, vor prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind capacitatea de exercitare a
activității profesionale. Aceste documente sunt: Pentru persoanele juridice/fizice române: Se va prezenta certificat constatator emis
de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul competent, în original/copie legalizata/copie lizibila cu mențiunea „conform
cu originalul”. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/valide la data prezentării acestuia. Obiectul
contractului trebuie sa aibă corespondent in codurile CAEN din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, iar
ofertantul trebuie să fie autorizat sa desfasoare activitatile aferente contractului, conform art. 15 din Legea nr. 359/2004. Pentru
persoane juridice/fizice străine: Se vor prezenta documente echivalente care sa dovedească forma de înregistrare/autorizare ori
apartenenta , din punct de vedere profesional în conditiile legii din tara de rezidentă, din care sa rezulte că operatorul economic
este adecvat constituit, că nu se află în niciuna din situatiile de anulare a constituirii si că are capacitatea profesională de a realiza
activitatile care fac obiectul prezentului contract în corelare cu cerintele mai sus mentionate si reglementarile aplicabile în tara de
origine/ tara în care operatorul economic este stabilit, în limba în care au fost emise, în copie lizibila cu mențiunea „conform cu
originalul”, însoțite de o traducere autorizata a acestora în limba română. Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent în
domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate. Informațiile cuprinse în aceste documente trebuie sa fie reale/valide la
data prezentării acestora.
NOTE: 1. În cazul participarii cu oferta comuna (a unei asocieri), se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii
pentru partea de contract pe care o realizează.
2. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților
principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea
din contract pe care o vor realiza. Subcontractanții trebuie sa fie autorizați să desfașoare activitățile aferente contractului, conform
art. 15 din Legea nr. 359/2004.
Capacitatea tehnică și profesională:
Proportia de subcontractareCerinta nr 2: Proportia de subcontractareOfertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei.

Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatCerinta nr. 1: Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatOfertanții vor face dovada furnizării de produse similare (autovehicule de transport public de persoane) la nivelul a maxim 3 contracte, in valoare de 1.230.000 lei, derulat în ultimii 3 ani, calculați retroactiv de la data-limită de depunere a ofertelor.Ultimii 3 ani se raportează la termenul de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a instrucțiunii ANAP nr 2/2017 (art.13).

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Subcontractanții vor completa la rândul lor DUAE. Odată cu DUAE se prezintă și acordul de subcontractare (Formularul nr.4).Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele excludere și solicita ofertantului o singură dată înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant. Contractele incheiate cu subcontractantul/ subcontractantii vor fi prezentate de ofertantul castigator la semnarea contractului.

Modalitatea de indeplinire:Se va completa DUAE – „Criteriile de selecție” - Secțiunea A „Indicatie globala pentru toate criteriile de selectie” de către toți operatorii economici (ofertanți/ ofertanți asociați /subcontractanți/terți susținători) participanți la procedura de atribuire acontractului de achiziție publică, in functie de situatia fiecarui operator economic în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.La solicitarea autorității contractante Ofertantul (subcontractantul/ terțul susținător, după caz) clasat pe primul loc în clasamentul intermediar rezultat după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind experiența similară.Aceste documente sunt: contracte, procesul-verbal de recepție la furnizarea produselor/document constatator/ recomandare care să ateste faptul că produsele au fost livrate și/sau alte documente din care sa reiasă următoarele informații:beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada şi locul livrării.Informații privind asocierea, dacă este cazul:În cazul în care operatorii economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În acest caz, aceștia trebuie sarăspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziție publică. Fiecare asociat va depune DUAE. Operatorii economici aflați în această situație vor depune Acordul de asociere (Formularul nr. 2) , din care trebuie să rezulte, sub formă de procente, pentru fiecare asociat în parte, contribuția financiară/tehnică/profesională a fiecărei părți la îndeplinirea contractului deachiziție publică și repartizarea beneficiilor sau pierderilor rezultate din activitățile comune desfășurate de asociați. Acordul de asociere se va depune odată cu DUAE.Terț/i susținător/i, dacă este cazul:Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic poate fi susținută în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016.Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate. Odată cu depunerea DUAE se prezintă Angajament terț/i susținători (Formularul nr. 3) și documente anexe la angajament, transmise de terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia. Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziție publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja subcondiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.Nota: 1. Perioada de 3 ani, se va raporta la data limita de depunere a ofertelor stabilita initial ( prin anuntul de participare ), chiar daca ulterior initierii procedurii autoritatea contractanta va decala aceasta data.2. Prin "produs similar" se întelege: vehicul rutier de transport electric sau alte produse de aceeasi natura si complexitate sau superioare din punctul de vedere al complexitatii si/sau scopului.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-09-26 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-05-26 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Solicitările de clarificări ale potențialilor ofertanți se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la Secțiunea ”Întrebări” din cadrul
procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice. Răspunsurile la solicitările de clarificări se vor posta in termen legal la rubrica de
"Documentații, clarificări si decizii" a anunțului de participare publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro. Autoritatea contractanta nu va da curs
solicitărilor adresate prin alta modalitate de comunicare. Comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare privind ofertele
depuse, in SEAP la Secțiunea “Întrebări”. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări si eventualele documente solicitate
pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea “Solicitare clarificări”), integral in secțiunea corespunzătoare respectivei
solicitări, sub forma unuia sau a mai multor documente/fișiere distincte semnate cu semnătura electronica. DUAE va fi configurat de către
autoritatea/entitatea contractantă direct în SEAP la definirea documentației de atribuire.
Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare,
de către fiecare participant (detalii cu privire la întocmirea DUAE veți regăsi, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE” –
Ghid de completare DUAE). FORMULARUL DUAE VA FI COMPLETAT DE CATRE TOTI PARTICIPANTII LA PROCEDURA
(ASOCIATI/TERTI/SUBCONTRACTANTI).
În conformitate cu prevederile art.139, alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care două sau
mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de
evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să
solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea
standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de
fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Conform legii 101/ 2016 actualizat
Sursa: OJS 2023/S 076-228918 (2023-04-13)
Anunt de atribuire (2023-08-07) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 230 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-07 📅
Data publicării: 2023-08-11 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 154-490159
Se referă la anunț: 2023/S 076-228918
Număr JO-S: 154
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-07-10 📅
Nume: Anadolu automobil rom s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 13610337
Adresa poștală: Strada SOS BUCURESTI-PLOIESTI, Nr. 110
Orașul poștal: Ciolpani
Cod poștal: 077050
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 212668300📞
E-mail: juridic@isuzu.com.ro📧
Țara: 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 1 230 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 154-490159 (2023-08-07)