Servicii de proiectare privind elaborarea Proiectului Tehnic și a Detaliilor de Execuție (PT+DE), a caietului de sarcini pentru execuția lucrărilor, precum și asistența tehnică din partea proiectantului, pentru obiectivul de investiții „RESTAURAREA ZIDURILOR CETĂȚII ADA-KALEH”, insula Șimian, sat Șimian, comuna Șimian, județul Mehedinți
FAZA DE PROIECTARE CARE FACE OBIECTUL PREZENTEI ACHIZIȚII: Proiect Tehnic și Detalii de Execuție (PT+DE) pentru corpurile Etapei I, Caiet de sarcini pentru execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului. Realizarea Proiectului Tehnic și a Detaliilor de Execuție (PT+DE) pentru lucrările de restaurare, consolidare și punere în valoare a zidurilor cetății Ada-Kaleh, verificarea tehnică atestată a documentației, caiet de sarcini pentru execuția lucrărilor, precum și asistența tehnică din partea proiectantului pe toată durata execuției lucrărilor, costurile aferente fiind cele prevăzute în oferta financiară. ETAPA I – PROIECT TEHNIC ȘI DETALII DE EXECUȚIE (PT+DE) Proiectul tehnic se va întocmi în conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016, pe baza și cu respectarea strictă a soluțiilor tehnice, a Scenariului 2 – minimal și a indicatorilor tehnico-economici aprobați prin D.A.L.I., fără să fie necesară suplimentarea cantităților de lucrări sau modificarea tehnologiilor de execuție prevăzute, și fără a se depăși valoarea aprobată. - VERIFICAREA TEHNICĂ A PROIECTULUI Serviciile de verificare tehnică atestată a documentației tehnico-economice fac parte integrantă din prezenta achiziție, având o valoare estimată de 130.000 lei, fără TVA, conform devizului general aprobat prin D.A.L.I. Prestatorul are obligația de a asigura, prin personal atestat, verificarea tehnică a documentației la fazele DTAC, PT și DE, precum și pe perioada asistenței tehnice la execuția lucrărilor (Etapa III), pentru toate cerințele fundamentale aplicabile documentației. - ETAPA II – CAIETUL DE SARCINI PENTRU EXECUȚIA LUCRĂRILOR Elaborarea caietului de sarcini pentru execuția lucrărilor . - ETAPA III – ASISTENȚĂ TEHNICĂ DIN PARTEA PROIECTANTULUI Proiectantul are obligația de a răspunde solicitării Autorității Contractante privind prezența sa pe șantier, la notificarea Dirigintelui de șantier/Autorității Contractante sau ori de câte ori situația o impune, precum și de a participa, la solicitare, la întâlnirile cu Dirigintele de șantier și/sau cu Inspectoratul de Stat în Construcții. În cazul în care cantitățile rezultate din măsurători diferă de cele înscrise în listele de cantități din documentația tehnică, se impune confirmarea acestora de către proiectant, prin Dispoziție de șantier, aprobată, după caz, de verificatorul de proiect și de expertul tehnic, urmând ca acestea să fie regularizate prin Note de Comandă/Renunțare, în condițiile contractului de execuție. Pe toată durata execuției, până la recepția la terminarea lucrărilor, proiectantul: - va oferi soluții de tratare a neconformităților eventual apărute; - va răspunde solicitărilor Achizitorului privind asigurarea conformității cu proiectul și cu nivelul de calitate impus; - va soluționa neconformitățile, defectele și neconcordanțele apărute în execuție, prin soluții tehnice, cu acordul beneficiarului; - va urmări, pe șantier, utilizarea în execuție a materialelor și tehnologiilor prevăzute în proiect (zidărie și mortare compatibile cu structura istorică). Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile. Autoritatea Contractantă va răspunde o singură dată solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limita de depunere a ofertelor.
Anunţ de participare (2026-09-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare privind elaborarea Proiectului Tehnic și a Detaliilor de Execuție (PT+DE), a caietului de sarcini pentru execuția lucrărilor, precum și asistența tehnică din partea proiectantului, pentru obiectivul de investiții „RESTAURAREA ZIDURILOR CETĂȚII ADA-KALEH”, insula Șimian, sat Șimian, comuna Șimian, județul Mehedinți
Număr de referință: PAAP pe anul 2026 pozitia 1 - servicii
Scurtă descriere:
FAZA DE PROIECTARE CARE FACE OBIECTUL PREZENTEI ACHIZIȚII: Proiect Tehnic și Detalii de Execuție (PT+DE) pentru corpurile Etapei I, Caiet de sarcini pentru execuția lucrărilor și asistența tehnică din partea proiectantului.
Realizarea Proiectului Tehnic și a Detaliilor de Execuție (PT+DE) pentru lucrările de restaurare, consolidare și punere în valoare a zidurilor cetății Ada-Kaleh, verificarea tehnică atestată a documentației, caiet de sarcini pentru execuția lucrărilor, precum și asistența tehnică din partea proiectantului pe toată durata execuției lucrărilor, costurile aferente fiind cele prevăzute în oferta financiară.
ETAPA I – PROIECT TEHNIC ȘI DETALII DE EXECUȚIE (PT+DE)
Proiectul tehnic se va întocmi în conformitate cu prevederile H.G. nr. 907/2016, pe baza și cu respectarea strictă a soluțiilor tehnice, a Scenariului 2 – minimal și a indicatorilor tehnico-economici aprobați prin D.A.L.I., fără să fie necesară suplimentarea cantităților de lucrări sau modificarea tehnologiilor de execuție prevăzute, și fără a se depăși valoarea aprobată.
- VERIFICAREA TEHNICĂ A PROIECTULUI
Serviciile de verificare tehnică atestată a documentației tehnico-economice fac parte integrantă din prezenta achiziție, având o valoare estimată de 130.000 lei, fără TVA, conform devizului general aprobat prin D.A.L.I. Prestatorul are obligația de a asigura, prin personal atestat, verificarea tehnică a documentației la fazele DTAC, PT și DE, precum și pe perioada asistenței tehnice la execuția lucrărilor (Etapa III), pentru toate cerințele fundamentale aplicabile documentației.
- ETAPA II – CAIETUL DE SARCINI PENTRU EXECUȚIA LUCRĂRILOR
Elaborarea caietului de sarcini pentru execuția lucrărilor .
- ETAPA III – ASISTENȚĂ TEHNICĂ DIN PARTEA PROIECTANTULUI
Proiectantul are obligația de a răspunde solicitării Autorității Contractante privind prezența sa pe șantier, la notificarea Dirigintelui de șantier/Autorității Contractante sau ori de câte ori situația o impune, precum și de a participa, la solicitare, la întâlnirile cu Dirigintele de șantier și/sau cu Inspectoratul de Stat în Construcții.
În cazul în care cantitățile rezultate din măsurători diferă de cele înscrise în listele de cantități din documentația tehnică, se impune confirmarea acestora de către proiectant, prin Dispoziție de șantier, aprobată, după caz, de verificatorul de proiect și de expertul tehnic, urmând ca acestea să fie regularizate prin Note de Comandă/Renunțare, în condițiile contractului de execuție.
Pe toată durata execuției, până la recepția la terminarea lucrărilor, proiectantul:
- va oferi soluții de tratare a neconformităților eventual apărute;
- va răspunde solicitărilor Achizitorului privind asigurarea conformității cu proiectul și cu nivelul de calitate impus;
- va soluționa neconformitățile, defectele și neconcordanțele apărute în execuție, prin soluții tehnice, cu acordul beneficiarului;
- va urmări, pe șantier, utilizarea în execuție a materialelor și tehnologiilor prevăzute în proiect (zidărie și mortare compatibile cu structura istorică).
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 20 zile. Autoritatea Contractantă va răspunde o singură dată solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data limita de depunere a ofertelor.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Pregătire de proiecte şi proiectare, estimare a costurilor📦
Valoarea estimată fără TVA: 1 090 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:

Durata contractului este de 140 zile, reprezentând durata de realizare de către contractant a tuturor activităților din obiectul contractului, astfel cum sunt acestea sintetizate în Caietul de sarcini.

Informații suplimentare:
Autoritatea contractanta intenționează sa atribuie contractul cu obiectul: Servicii de proiectare privind elaborarea Proiectului Tehnic și a Detaliilor de Execuție (PT+DE), a caietului de sarcini pentru execuția lucrărilor, precum și asistența tehnică din partea proiectantului, pentru obiectivul de investiții „RESTAURAREA ZIDURILOR CETĂȚII ADA-KALEH”, insula Șimian, sat Șimian, comuna Șimian, județul Mehedinți

Locul principal sau locul de desfășurare:
Consiliul Județean Mehedinți, Strada Traian, nr.89, Drobeta-Turnu Severin, Județul Mehedinți, România
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Mehedinţi
🏙️
Durata: 860 zile
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Metodologia de lucru
Criteriul de calitate (pondere): 38
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională
Criteriul de calitate (pondere): 22
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-10-22 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-10-22 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 5 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-10-22 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat
1. Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani (calculați prin raportare la data limită de depunere a ofertelor) a prestat și dus la bun sfârșit servicii similare cu cele care fac obiectul achiziției, respectiv servicii de proiectare (indiferent de faza de proiectare) aferente unor lucrari de restaurare/consolidare/conservare sau punere in valoare a monumentelor istorice, in valoare cumulata de minim 1.000.000 lei fara TVA, in cadrul a maximum 3 proiecte/ contracte.
Prin servicii realizate se înțelege servicii duse la bun sfârșit în cadrul perioadei de 3 ani (calculata conform art. 13, alin. (l), lit. b) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017 - prin raportare la data limită de depunere a ofertelor stabilită în anunțul de participare și cu respectarea art.13, alin.(3) din Instrucțiunea ANAP nr.2/2017), prin această sintagmă înțelegându-se:
a) servicii recepționate parțial, cu condiția ca specificul contractului/activităților ce reprezintă experiență similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent;
b) servicii recepționate la sfârșitul prestării; sfârșitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanție, respectiv a perioadei de notificare a defectelor în cadrul contractelor de tip FIDIC;
Nota: Perioada de 3 ani, se va raporta la data limită de depunere a ofertelor stabilită inițial (prin anunțul de participare). Dacă autoritatea contractantă va decala termenul de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzător (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare.
2. Capacitatea tehnica si/sau profesionala poate fi dovedita prin susținere, în conformitate cu prevederile art. 182, alin. (1) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
NOTA:
a) Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime de calificare, se va lua in calcul numai cota de participare a ofertantului la contractul respectiv. Cota de participare a ofertantului reprezintă proporția din valoarea finala a contractului, corespunzătoare participării acestuia la contractul respectiv.
b) În cazul unei oferte depuse în asociere, cerința privind experiența similară poate fi îndeplinită prin cumul de către asociați.
Modalități de îndeplinire
1. Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (inclusiv eventualii asociați, terți) cu informațiile aferente situației lor. La nivelul DUAE trebuie precizate următoarele informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, obiectul contractului, beneficiarul acestuia și datele sale de contact, serviciile prestate în cadrul contractului, valoarea acestora în lei, fără TVA, data și numărul documentului de recepție a serviciilor prestate. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, conform prevederilor art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016. Operatorul economic are obligația de a arata gradul de îndeplinire al contractelor. Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similară sunt următoarele, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă:
- copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;
- recomandări;
- procese-verbale de recepție;
- certificări de bună execuție;
- certificate constatatoare.
Nota:
Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinței, în cazul contractelor încheiate într-o altă monedă, pentru calculul echivalenței se va aplica cursul mediu anual lei/altă valuta comunicat de BNR pentru fiecare an in parte, disponibil pe adresa www.bnr.ro.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
1. COMPLETARE secțiunea III.1.3.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului
A. Neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 164 din Legea nr. 98/2016.
Ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), trebuie să demonstreze că nu se încadrează în prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016.
Se va depune DUAE din care trebuie să rezulte neîncadrarea în dispozițiile art. 164 din Legea nr. 98/2016. Odata cu DUAE, se vor încărca în SEAP angajamentul ferm, acordul de subcontractare și acordul de asociere (dupa caz). În acest sens, ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), vor completa în DUAE la "Motive de excludere", Secțiunea A "Motive referitoare la condamnările penale".
Conform prevederilor art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE.
Astfel, se vor depune documente justificative actualizate precum:
• Certificatul constatator emis de O.N.R.C. / Actul constitutiv emis de Registrul asociațiilor și fundațiilor din care rezultă persoanele menționate la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016;
• Cazierul judiciar pentru operatorul economic și cazierele judiciare ale membrilor organului de administrare, conducere sau supraveghere și pentru persoanele cu putere de reprezentare, decizie sau control (în conformitate cu art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016);
• Orice alte documente echivalente edificatoare în acest sens;
• Dacă este cazul, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
• Pentru ofertanții străini se depun doc echivalente emise în conform cu legislației aplicabile în țara de rezidență însoțite de traducerea autorizată în limba română.
B. Neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 165 din Legea nr. 98/2016.
Ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), trebuie să demonstreze că nu se încadrează în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016.
Se va depune DUAE din care trebuie să rezulte neîncadrarea în dispozițiile art. 165 din Legea nr. 98/2016. În acest sens, ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii), vor completa în DUAE la „Motive de excludere”, Secțiunea A „Motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale”.

• Certificate de atestare fiscală privind plata impozitelor, taxelor și a contribuțiilor la bugetul general consolidat și la bugetul local, valabile la momentul prezentării, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea acestor obligații de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat;

• Dacă este cazul, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 165 alin.(2), art. 166 alin. 2 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;

C. În cazul în care, în țara de origine sau țara în care este stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
D. Ofertantul (asociații în cazul ofertelor comune, subcontractanții în cazul subcontractării și terții susținători în cazul susținerii) vor depune odată cu DUAE:
• FORMULARUL – „Declarație pe proprie răspundere privind beneficiarul real” completat.
• FORMULARUL – „Declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal”.
2. COMPLETARE - Garanția de participare sau, după caz, garanția de bună execuție trebuie să fie irevocabilă, necondiționată și se constituie prin:
a) virament bancar;
b) instrumente de garantare emise în condițiile legii astfel:
(i) scrisori de garanție emise de instituții de credit bancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanție emise de instituții financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achizițiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA și respectiv pentru achizițiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
(iii) asigurări de garanții emise:
– fie de societăți de asigurare care dețin autorizații de funcționare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene și/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, după caz;
– fie de societăți de asigurare din state terțe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
c) depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei;
d) rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, în cazul garanției de bună execuție;
e) combinarea a două sau mai multe dintre modalitățile de constituire prevăzute la lit. a)-c), în cazul garanției de bună execuție.
3. Potrivit prevederilor art. 53 alin (1 indice 1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 și 167.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. jj), operatorul economic este orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entități, care oferă în mod licit pe piață executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, și care este/sunt stabilită/stabilite în:
(i) Un stat membru al Uniunii Europene;
(ii) Un stat membru al Spațiului Economic European (SEE);
(iii) Țări terțe care au ratificat Acordul privind Achizițiile Publice al Organizației Mondiale a Comerțului (AAP), în măsura în care contractul de achiziție publică atribuit intră sub incidența anexelor 1, 2, 4 și 5, 6 și 7 la Apendicele al Uniunii Europene la acordul respectiv;
(iv) Țări terțe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană;
(v) Țări terțe care nu intră sub incidența pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaționale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piața în domeniul achizițiilor publice;
4. Specificațiile tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație, sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurința a tipului de produs și nu au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse. Aceste specificații vor fi considerate ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Judetul Mehedinti
Numărul național de înregistrare: 4337344_3
Adresa poștală: Strada Traian nr.89
Cod poștal: 220132
Orașul poștal: Drobeta-Turnu Severin
Regiune: Mehedinţi
🏙️
E-mail: achizitiicjmh@cjmehedinti.ro📧
Telefon: 0756139584📞
URL: https://www.cjmehedinti.ro/🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de formulare a contestației și de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute în Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii cu modificările și completările ulterioare precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu modificările și completările ulterioare.
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare
Termenele de formulare a contestației și de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute în Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii cu modificările și completările ulterioare precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu modificările și completările ulterioare.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 180-642876 (2026-09-16)