Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa și prezenta inițial documentul DUAE cu informațiile aferente situației lor, ca primă dovadă a neîncadrării în situațiile de excludere și a îndeplinirii cerințelor de capacitate. (Documentul DUAE se va prezenta atât de ofertantul/ ofertanții asociat/asociați cât și de subcontractantul/subcontractanți și de terțul/terții susținător/ susținători, dacă este cazul).
Ofertanții odată cu depunerea DUAE vor prezenta și angajamentul terțului/terților susținător/ susținători, acordul de asociere și/sau acordul de subcontractare, dacă este cazul.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea documentului DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire.
Aceste documente justificative sunt:
— certificatul eliberat de Administrația Finanțelor Publice din care să rezulte lipsa datoriilor restante către bugetul de stat la momentul prezentării acestuia (va fi prezentat atât de ofertant (lider, asociat), subcontractanții propuși precum și de terțul susținător dacă este cazul),
— certificatul eliberat de Autoritățile Publice Locale din care să rezulte lipsa datoriilor restante către bugetul local la momentul prezentării acestuia (va fi prezentat atât de ofertant (lider, asociat), subcontractanții propuși precum și de terțul susținător dacă este cazul),
— cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv (caierul judiciar va fi prezentat atât de subcontractanții propuși cât și de terțul susținător dacă este cazul).
Notă:
— se vor prezenta caziere judiciare pentru acționar sau asociat semnificativ respectiv persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă̆ cel puțin 10 % din capitalul social sau îi conferă̆ deținătorului cel puțin 10 % din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
1. - după caz, se vor prezenta documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.
Nota:
1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care are cunoștință că și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv și obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectivul operator economic este înființat. Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire un operator economic în cazul în care poate demonstra prin orice mijloace adecvate că respectivul operator economic și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat. Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, își îndeplinește obligațiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalități de stingere a acestora sau beneficiază, în condițiile legii, de eșalonarea acestora ori de alte facilități în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalități de întârziere acumulate sau a amenzilor.
2. Un operator economic nu este exclus din procedura de atribuire atunci când cuantumul impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate și restante este mai mic de 10.000 RON;
3. În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței.
4. În cazul în care este identificată o situație de excludere prevăzute la art.164, 165 si 167 din Legea nr.98/2016 în legătură cu subcontractanții propuși, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 171 din Legea nr.98/2016, autoritatea contractantă solicită ofertantului o singură dată să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, că se află în această situație.
5. Operatorii economici nerezidenți (străini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare pentru demonstrarea faptului că și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu reglementările aplicabile în țara de origine/țara în care operatorul economic este stabilit, eliberate de autoritățile competente din aceste țări (cum ar fi certificate, caziere fiscale sau alte documente echivalente), precum și un certificat de rezidență fiscală (evitarea dublei impuneri) valabil pentru anul calendaristic în curs ori, în lipsa acestuia, a unui angajament de obținere a acestui document, cel mai târziu până la data semnării contractului de achiziție publică. Documentele se vor prezenta însoțite de traducerea autorizată în limba română.
6. In cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, 165 si 167, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe propria răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competente în acest sens.
7. Documentele justificative pot fi prezentate în oricare din formele original/copie legalizată/copie lizibilă cu menţiunea „conform cu originalul”. Certificarea pentru conformitate cu originalul se face de către reprezentantul legal/împuternicit al operatorului economic în cauză prin înscrierea pe fiecare pagină certificată a menţiunii „conform cu originalul”, însoţită de semnătura persoanei respective,
Autoritatea contractantă rezervându-şi dreptul de a solicita prezentarea documentelor originale/copii legalizate în vederea verificării conformităţii cu originalul a copiilor prezentate.
Cerința nr. 2: Declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59-60 din Legea nr. 98/2016
Declarația pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016, conform model de la secțiunea Formulare, se va întocmi de către fiecare ofertant/asociat, inclusiv de către terț susținător/subcontractant, după caz si, va fi prezentată de toți participanții odată cu depunerea DUAE-ului si ofertei în SEAP, cu informații aferente situației lor. Persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante sunt: Constantin Stelian Emil Mot - Primar; Vîlceleanu Gigi Ernes – Viceprimar; Stăncioiu Georgel Claudiu – Viceprimar; Constantin Cristian Cismaru – Administrator Public; Alin Calotă Sălcianu – responsabil financiar; Moanță Daniela – Șef Serviciu Achiziții Publice; Militaru Alin Cristian – Manager de proiect; Cîrstea Ilie – Asistent de proiect; Andreiana Bogdan Ilie – Responsabil tehnic; Stoicănescu Ileana – Responsabil financiar; Vâlceanu Maria – Responsabil achiziții; Otincelescu Mihaela - Responsabil juridic, Mirela Marius – Expert achiziții publice; Gheorghe Cercel – Expert tehnic.
Atenționări speciale:
1. Nedepunerea documentului DUAE odată cu oferta de către ofertanți/asociați/terți susținători/subcontractanți, atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă (art.137, alin.(2) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare).
2. Se vor depune odată cu documentul DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz.
3.Potrivit art.193 alin.2, în cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE-ul, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate conform art.193 alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.
4. Nesemnarea ofertei si a documentelor care o insotesc cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat duce la RESPINGEREA OFERTEI ca inacceptabila (art.137, alin.(2), lit.j, din HG 395/2016 cu modificarile si completarile ulterioare).
Cerința 1. Orice operator economic participant la procedură, indiferent dacă este ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant sau terț susținător, trebuie să demonstreze capacitatea de exercitare a activității sale profesionale. În acest sens trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul c... detalii pe
www.e-licitatie.ro