In vederea asigurarii conditilor de functionare eficienta a Spitalului Municipal Campina prin cresterea capacitatii de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului COVID-19 a fost accesată facilitatea de finanțare nerambursabilă în vederea creșterii capacității de gestionare, prin sistemul medical public, a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID-19, prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare, Axa Prioritara (AP) 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific (OS) 9.1 Cresterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, Proiect 142249. In contextul actual Spitalul Municipal Campina doreste sa achizitioneze echipamente medicale conform caiet de sarcini atasat. Cerinţele precizate în Caietul de Sarcini sunt considerate ca fiind minimale. Orice ofertă de bază prezentată care se abate de la prevederile Caietului de Sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ echivalent sau superior cerinţelor minimale din Caietul de Sarcini. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/ informatiilor suplimentare cu 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea 98 /2016. Spitalul Municipal Campina in calitate de autoritate contractanta doreste sa achizitioneze echipamente medicale, prezenta procedura de achizitie publica impartita in 22 loturi fiind finantata in cadrul unui proiect cu finantare Europeana, dupa cum urmeaza: 1. Aparat anestezie de inalta performanta - 1 bucata 2. Aparat ventilatie de inalta performanta - 8 bucati 3. Pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare- 8 bucati 4. Aparat radiologie mobil digital- 1 bucata 5. Injectomat - 75 bucati Infuzomat - 20 bucati Statie centrala de injectomate si infuzomate- 1 bucata 6. Robot sterilizare cu lampa xenon - 3 bucati 7. Ecograf cardiologie cu sonde cardio,tesut moale si transesofagiana- 1 bucata 8. Holter - 2 bucati 9. Paturi 3 sectiuni cu saltea - 69 bucati 10. Masina spalat/dezinfectat podele- 4 bucati 11. Linie laparoscopie clasica- 1 bucata 12. Linie endoscopie digestiva- 1 bucata 13. Masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l- 1 bucata 14. ESWL - aparat de litotritie extracorporala - 1 bucata 15. EKG- 9 bucati 16. Pat urgente hidraulic cu butelie O2 - 5 bucati 17. Sistem inchis PCR - 1 bucata 18. Termostat 100l - 1 bucata 19. Autoclav 100l - 1 bucata 20. Sistem decontaminare aer- 8 bucati 21. Dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200kg- 1 bucata 22. Rampe oxigen - aer si traseu aferent- 90 bucati Dispozitivele medicale vor fi livrate si montate in baza contractului de furnizare ce se va incheia, termenul de livrare fiind de maxim 60 zile de la semnarea acestuia. Echipamentele medicale sunt finantate din fonduri europene si contractele de furnizare vor fi incheiate numai daca echipamentele vor fi aprobate de catre Comisia de evaluare a Ministerului Sanatatii, in urma incheierii contractului de finantare. In contextul implementarii proiectului POIM exista ca mijloc de a accelera implementarea proiectelor, posibilitatea pentru beneficiari de a lansa procedurile de achizitii publice prin folosirea unei clauze suspensive. Termenul de plata: in maxim 60 de zile de la primirea facturii, emisa ulterior semnarii procesului verbal de predare - primire si punere in functiune. Autoritatea contractanta se obliga sa plateasca pretul echipamentelor medicale, ulterior incheierii procesului verbal de receptie, instalare, punere in functiune a acestora si instruirea personalului, numai dupa primirea fondurilor in cont, in urma aprobarii cererii de plata de catre AM POIM. In cazul in care cererea de finantare nu este apro... detalii pe www.e-licitatie.ro
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-01-13.
Achiziția publică a fost publicată pe 2020-12-08.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2020-12-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Echipamente medicale
Număr de referință: 2845818_2020_PAAPD1156765
Scurtă descriere:
In vederea asigurarii conditilor de functionare eficienta a Spitalului Municipal Campina prin cresterea capacitatii de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului COVID-19 a fost accesată facilitatea de finanțare nerambursabilă în vederea creșterii capacității de gestionare, prin sistemul medical public, a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID-19, prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare, Axa Prioritara (AP) 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Obiectivul Specific (OS) 9.1 Cresterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, Proiect 142249.
In contextul actual Spitalul Municipal Campina doreste sa achizitioneze echipamente medicale conform caiet de sarcini atasat. Cerinţele precizate în Caietul de Sarcini sunt considerate ca fiind minimale. Orice ofertă de bază prezentată care se abate de la prevederile Caietului de Sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ echivalent sau superior cerinţelor minimale din Caietul de Sarcini.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/ informatiilor suplimentare cu 10 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea 98 /2016.
Spitalul Municipal Campina in calitate de autoritate contractanta doreste sa achizitioneze echipamente medicale, prezenta procedura de achizitie publica impartita in 22 loturi fiind finantata in cadrul unui proiect cu finantare Europeana, dupa cum urmeaza:
1. Aparat anestezie de inalta performanta - 1 bucata
2. Aparat ventilatie de inalta performanta - 8 bucati
3. Pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare- 8 bucati
4. Aparat radiologie mobil digital- 1 bucata
5. Injectomat - 75 bucati
Infuzomat - 20 bucati
Statie centrala de injectomate si infuzomate- 1 bucata
6. Robot sterilizare cu lampa xenon - 3 bucati
7. Ecograf cardiologie cu sonde cardio,tesut moale si transesofagiana- 1 bucata
8. Holter - 2 bucati
9. Paturi 3 sectiuni cu saltea - 69 bucati
10. Masina spalat/dezinfectat podele- 4 bucati
11. Linie laparoscopie clasica- 1 bucata
12. Linie endoscopie digestiva- 1 bucata
13. Masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l- 1 bucata
14. ESWL - aparat de litotritie extracorporala - 1 bucata
15. EKG- 9 bucati
16. Pat urgente hidraulic cu butelie O2 - 5 bucati
17. Sistem inchis PCR - 1 bucata
18. Termostat 100l - 1 bucata
19. Autoclav 100l - 1 bucata
20. Sistem decontaminare aer- 8 bucati
21. Dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200kg- 1 bucata
22. Rampe oxigen - aer si traseu aferent- 90 bucati
Dispozitivele medicale vor fi livrate si montate in baza contractului de furnizare ce se va incheia, termenul de livrare fiind de maxim 60 zile de la semnarea acestuia.
Echipamentele medicale sunt finantate din fonduri europene si contractele de furnizare vor fi incheiate numai daca echipamentele vor fi aprobate de catre Comisia de evaluare a Ministerului Sanatatii, in urma incheierii contractului de finantare.
In contextul implementarii proiectului POIM exista ca mijloc de a accelera implementarea proiectelor, posibilitatea pentru beneficiari de a lansa procedurile de achizitii publice prin folosirea unei clauze suspensive.
Termenul de plata: in maxim 60 de zile de la primirea facturii, emisa ulterior semnarii procesului verbal de predare - primire si punere in functiune.
Autoritatea contractanta se obliga sa plateasca pretul echipamentelor medicale, ulterior incheierii procesului verbal de receptie, instalare, punere in functiune a acestora si instruirea personalului, numai dupa primirea fondurilor in cont, in urma aprobarii cererii de plata de catre AM POIM. In cazul in care cererea de finantare nu este apro... detalii pe www.e-licitatie.ro

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2020-12-08 📅
Termen-limită de depunere: 2021-01-13 📅
Data publicării: 2020-12-11 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 242-596472
Număr JO-S: 242
Informații suplimentare
POIM 2014- 2020, Cod SMIS 142249
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției

Valoarea totală estimată: 14 587 490 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 22
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 22
Denumirea lotului: Sistem inchis PCR
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere: Sistem inchis PCR, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 200 000 RON 💰
Durata: 24 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: PROIECTUL: Consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la spitalul Campina, Cod SMIS 142249
Informații suplimentare: POIM 2014- 2020, Cod SMIS 142249
Denumirea lotului: Autoclav 100l
Numărul lotului: 19
Scurtă descriere: Autoclav 100l, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 50 000 RON 💰
Denumirea lotului: Ekg
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere: EKG, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 179 775 RON 💰
Denumirea lotului: Pat urgente hidraulic cu butelie O2
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere: Pat urgente hidraulic cu butelie O2, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 99 950 RON 💰
Denumirea lotului: Masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere: Masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 23 000 RON 💰
Denumirea lotului: Aparat anestezie de inalta performanta
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere: Aparat anestezie de inalta performanta, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 130 000 RON 💰
Denumirea lotului: ESWL - aparat de litotritie extracorporala
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere: ESWL - aparat de litotritie extracorporala, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 2 900 000 RON 💰
Denumirea lotului: Dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200kg
Numărul lotului: 21
Scurtă descriere: Dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200kg, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 35 000 RON 💰
Denumirea lotului: Paturi 3 sectiuni cu saltea
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere: Paturi 3 sectiuni cu saltea, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 927 705 RON 💰
Denumirea lotului: Ecograf cardiologie cu sonde cardio,tesut moale si transesofagiana
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Ecograf cardiologie cu sonde cardio,tesut moale si transesofagiana, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 700 000 RON 💰
Denumirea lotului: Holter
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere: Holter, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 40 000 RON 💰
Denumirea lotului: Masina spalat/dezinfectat podele
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere: Masina spalat/dezinfectat podele, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 59 900 RON 💰
Denumirea lotului: Aparat radiologie mobil digital
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere: Aparat radiologie mobil digital, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 799 985 RON 💰
Denumirea lotului: Robot sterilizare cu lampa xenon
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere: Robot sterilizare cu lampa xenon, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 2 700 000 RON 💰
Denumirea lotului: Sistem decontaminare aer
Numărul lotului: 20
Scurtă descriere: Sistem decontaminare aer, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 783 600 RON 💰
Denumirea lotului: Linie laparoscopie clasica
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere: Linie laparoscopie clasica, conform caiet sarcini
Denumirea lotului: Rampe oxigen - aer si traseu aferent
Numărul lotului: 22
Scurtă descriere: Rampe oxigen - aer si traseu aferent, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 630 000 RON 💰
Denumirea lotului: Pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
Pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 1 280 000 RON 💰
Denumirea lotului: Injectomat, Infuzomat si Statie centrala de injectomate si infuzomate
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
Injectomat, Infuzomat si Statie centrala de injectomate si infuzomate, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 873 575 RON 💰
Denumirea lotului: Termostat 100l
Numărul lotului: 18
Scurtă descriere: Termostat 100l, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 15 000 RON 💰
Denumirea lotului: Linie endoscopie digestiva
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere: Linie endoscopie digestiva, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 900 000 RON 💰
Denumirea lotului: Aparat ventilatie de inalta performanta
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere: Aparat ventilatie de inalta performanta, conform caiet sarcini
Valoarea estimată fără TVA: 560 000 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: SPITALUL MUNICIPAL CAMPINA, B-DUL CAROL I, NR. 117
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantii,tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art.164,165,167 din Legea 98/2016.
Ofertantii,tertii sustinatori si subcontractantii trebuie sa declare in mod justificat confidentialitatea documentelor, in acord cu dispozitiile art.57 din Legea 98/2016 si cele ale art.123 din HG 395/2016 precum si a celorlalte prevederi ce fac vorbire despre Sistemul Electronic de Achizitii Publice confidentialitatea documentelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: se va completa si se va prezenta DUAE de catre ofertanti, terti sustinatori si subcontractanti, cu informatiile aferente situatiei lor.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Aceste documente pot fi:
a)certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii;
b)cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b)cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
c) cazierul fiscal al operatorului economic; d)dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.166 alin.(2),art. 167 alin.(2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
c) cazierul fiscal al operatorului economic; d)dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.166 alin.(2),art. 167 alin.(2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
e)alte documente edificatoare, dupa caz.
Ofertantii straini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autoritati competente din tara in care acestia sunt rezidenti, prin care sa dovedeasca lipsa datoriilor restante catre bugetul de stat si bugetul local, in conformitate cu legislatia din tara de rezidenta. Documentele se vor prezenta insotite de traducere autorizata a acestora in limba romana.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Ofertantii straini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autoritati competente din tara in care acestia sunt rezidenti, prin care sa dovedeasca lipsa datoriilor restante catre bugetul de stat si bugetul local, in conformitate cu legislatia din tara de rezidenta. Documentele se vor prezenta insotite de traducere autorizata a acestora in limba romana.
Pentru persoanele juridice straine ca modalitate de indeplinire a cerintei este si completarea DUAE conform art.193 din Legea 98/2016, urmand ca documentele edificatoare sa fie prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor. In ceea ce priveste obligatiile fiscale acestea vor fi indeplinite in conformitate cu prevederile din tara de rezidenta. - Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii trebuie sa respecte Regulile de evitare a conflictului de interese prevazute la art. 59- 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Se va prezenta o Declaratie de neincadrare in prevederile art.60. Declaratia se va prezenta odata cu DUAE, de catre toti participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant si tert sustinator). In cazul in care ofertantul se incadreaza in oricare din situatiile prevazute la art.59 din legea nr.98/ 2016 oferta acestuia va fi respinsa ca inacceptabila.

Nota 1: Autoritatea contractanta exclude de la procedura de atribuire orice operator economic care se incadreaza in oricare din prevederile art.59,60,164,165 si 167 din Legea nr.98/2016 cu completarile si modificarile ulterioare.
Nota 2: In cazul asocierii, criteriile de calificare privind situatia personala vor fi indeplinite de fiecare asociat. Forma juridica pe care trebuie sa o ia asocierea grupului de operatori economici carora li s-a atribuit contractul; autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a solicita legalizarea asocierii in cazul in care oferta comuna va fi declarat castigatoare.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nota 2: In cazul asocierii, criteriile de calificare privind situatia personala vor fi indeplinite de fiecare asociat. Forma juridica pe care trebuie sa o ia asocierea grupului de operatori economici carora li s-a atribuit contractul; autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a solicita legalizarea asocierii in cazul in care oferta comuna va fi declarat castigatoare.
Nota 3: Fiecare document va fi semnat de reprezentantul legal al ofertantului. În cazul în care documentele sunt semnate de o alta persoana, aceasta va prezenta o împuternicire. Documentele emise în alta limba decât româna vor fi însotite de traducerea autorizata în limba româna Toate documentele vor avea, pe lânga semnatura, mentionat în clar numele, prenumele si functia semnatarului. Tertul care sustine capacitatea tehnica si profesionala/economica sau financiara a operatorului economic participant la procedura precum si subcontractantul au obligatia de a prezenta documentele enumerate mai sus. Toate documentele se vor depune in S.I.C.A.P. semnate cu semnatura electronica extinsa, conform art 60 alin. (4) din HG 395/2016 cu completarile si modificarile ulterioare. La finalizarea evaluarii intermediare a ofertelor, autoritatea contractanta va solicita operatorilor economici clasati pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele justificative actualizate (conf.art.196 alin.2 din Legea nr.98/2016 cu completarile si modificarile ulterioare) prin care sa demonstreze indeplinirea criteriilor de calificare, Atentionari speciale: 1. Nedepunerea DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinator) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila. 2. Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: - Declaratia privind neincadrarea la art.58-63 din Legea 98/2016. - angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv în care se va materializa sustinerea acestuia, a acordului de subcontractare si/sau a acordului de asociere, dupa caz. Nedepunerea acestora odata cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse în sectiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât si ale subcontractantului/tertului sustinator, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire.

CERINTA 1: Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Cerinta II: Aviz de functionare emis de Ministerul Sanatatii Publice, pe numele ofertantului, pentru activitatea de distribuire, comercializare si pentru furnizare, montare, punere în functiune si service pentru echipamentele medicale ofertate care fac obiectul contractului/lotului, în termen de valabilitate la data prezentarii documentului, conform art. 926 din Legea nr.95/2006, modificata si actualizata, privind reforma in domeniul sanatatii referitoare la avizarea activitatilor in domeniul dispozitivelor medicale, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 566/2020 sau document echivalent în conformitate cu prevederile legale din tara în care ofertantul este rezident (coroborat cu prevederile legislatiei nationale aplicabile), în cazul ofertanților străini. Excepţie de la această cerinţă fac activităţile care se realizează de către însuşi producătorul dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive ce fac obiectul acestor activităţi. Modalitatea de indeplinire: completarea DUAE de către operatorii economici participanti la procedura de atribuire (ofertant individual/ofertant asociat/tert sustinator, dupa caz), cu menționarea informatiilor ce descriu existenta autorizatiilor, în conformitate cu legislatia în vigoare de mai sus. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul 1 loc în clasamentul intermediar întocmit, dupa aplicarea criteriului de atribuire. Note: In cazul unei oferte comune fiecare participant la asociere trebuie sa prezinte documentele justificative solicitate conform art. 196 din Legea nr. 98/2016 din care sa rezulte indeplinirea criteriilor de calificare privind capacitatea de exercitare a activitatii profesionale pentru partea din contract pe care o realizeaza. În situaţia în care autoritatea contractantă solicită în cadrul criteriilor referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale şi/sau cerinţelor de executare a contractului anumite autorizaţii specifice, cerinţa se consideră îndeplinită în cazul operatorilor economici ce participă în comun la procedura de atribuire, dacă aceştia demonstrează că dispun de respectivele resurse autorizate şi/sau că unul dintre membrii asocierii deţine autorizaţia solicitată, după caz, cu condiţia ca respectivul membru să execute partea din contract pentru care este solicitată autorizaţia respectivă. În cazul în care ofertantul/candidatul sau operatorii economici care participă în comun la procedura de atribuire subcontractează o parte din contractul de achiziţie publică, cerinţa prevăzută la alin.(1)se consideră îndeplinită dacă subcontractantulnominalizat deţine autorizaţia solicitată prin documentaţia de atribuire, cu condiţia ca acesta să execute partea din contract pentru care este solicita autorizatia respectiva.

Pentru aceasta procedura, persoanele care detin functii de decizie în cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii sunt urmatoarele: Dr.Tiu Calin-Iulian - manager, ec.Burchiu Eugenia dir.fin.ctb, ing.Mihalache Amalia-sef birou achizitii, jurist Visan Larisa-oficiul juridic, ing.Iordache Marius-responsabil contract, ec.Sava Camelia-economist birou achizitii, ec.Corneanu Liv... detalii pe www.e-licitatie.ro

… Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificat Ofertantul trebuie sa faca dovada ca în ultimii 3 ani de la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor a livrat, la nivelul unui contract sau mai multe contracte, produse similare de natura si complexitate similara/comparabila sau superioara cu produsele care fac obiectul contractului/lotului. Pentru echivalarea experientei similare declarata în alta moneda decât leul si euro, se va utiliza cursul mediu anual leu/valuta, comunicat de BNR. Ultimii 3 ani se raporteaza la termenul limita de depunere a ofertelor. In cazul in care se decaleaza termenul limita de depunere a ofertelor (fiind publicata o erata in acest sens), limita inferioara a perioada de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferenta decalarii. Lista cu principalele furnizari similare (conform art. 179 lit. b din Legea 98/2016 si conform instructiunii nr. 2/27.04.2017), din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani calculati pana la data limita de depunere a ofertelor, au fost furizate produse similare in valoare CUMULATA cel putin egala sau mai mare decat valoarea estimata pe fiecare lot in parte, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Astfel valoarea estimata pentru fiecare lot in parte este: 1 Aparat anestezie de inalta performanta = 130.000 RON fara tva 2 Aparat ventilatie de inalta performanta = 560.000 RON fara tva 3 Pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare= 1.280.000 RON fara tva 4 Aparat radiologie mobil digital= 799.985 RON fara tva 5 Injectomat, Infuzomat, Statie centrala de injectomate si infuzomate=873.575 RON fara tva 6 Robot sterilizare cu lampa xenon=2.700.000 RON fara tva 7 Ecograf cardiologie cu sonde cardio,tesut moale si transesofagiana=700.000 RON fara tva 8 Holter=40.000 RON fara tva 9 Paturi 3 sectiuni cu saltea=927.705 RON fara tva 10 Masina spalat/dezinfectat podele=59.900 RON fara tva 11 Linie laparoscopie clasica=700.000 RON fara tva 12 Linie endoscopie digestiva=900.000 RON fara tva 13 Masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l=23.000 RON fara tva 14 ESWL - aparat de litotritie extracorporala=2.900.000 RON fara tva 15 EKG=179.775 RON fara tva 16 Pat urgente hidraulic cu butelie O2=99.950 RON fara tva 17 Sistem inchis PCR=200.000 RON fara tva 18 Termostat 100l =15.000 RON fara tva 19 Autoclav 100l=50.000 RON fara tva 20 Sistem decontaminare aer=783.600 RON fara tva 21 Dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200kg=35.000 RON fara tva 22 Rampe oxigen - aer si traseu aferent=630.000 RON fara tva Cerinta este formulata in temeiul art. 179 litera b) din legea 98/ 2016 privind achizitiile publice. La solicitarea autoritatii contractante se vor prezenta contracte de furnizare si/sau procese verbale de receptie a produselor, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Nota: Prin produse similare se intelege produse asemanatoare de tipul/natura, cat si din punctul de vedere al rezultatului sau functionalitatii urmarite prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achizitiei, ai caror beneficiari sunt autoritati contractante sau clienti privati. Se vor lua in considerare si contracte avand ca obiect furnizarea de produ...
… Proportia de subcontractare Informatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze. Ofertantul are obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze si datele de recunoastere ale subcontractantilor propuși. Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. - Ofertantul are obligatia de a preciza in detaliu partea/partile din contract pe care ofertantul urmeaza sa le subcontracteze, valoarea acestora, denumirea subcontractantilor, datele de contact ale acestora precum si acordul subcontractantului/subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta si acordul de subcontractare.
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,2,20,21,22,3,4,5,6,7,8,9 Diplome de studii si calificari profesionale Operatorul economic trebuie sa faca dovada calificarilor educationale si profesionale ale personalului furnizorului / subcontractanti /tert sustinator prin prezentarea unor documente.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile ce descriu nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate in trecut corespunzator cerintelor autoritatii contractante. Urmatoarele documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei pe lot vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. - Certificari /documente pentru produsele similare. Documentel vor trebui sa indice: a. obiectul contractului astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara, b. beneficiarii finali, indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau clienti privati, c. valoarea-in lei fara TVA, d. perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de livrare) in care s-a executat contractul e. sa precizeze daca au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu si daca au fost duse la bun sfârsit; Certificarile vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate contractanta sau client privat). Nota: Certificarile vor fi emise sau contrasemnate de beneficiarul final (autoritate contractanta sau client privat). Intra in această categorie procese verbale de receptie /procesele verbal de punere în funcțiune/recomandari /documente constatatoare sau alte documente similare in masura in care acestea sunt emise sau contrasemnate de beneficiar si furnizeaza toate informatiile solicitate pentru demonstrarea indeplinirii cerintei de calificare privind experienta similara.

Documentele justificative care probeaza cele asumate in acord/acorduri vor fi prezentate la solicitarea AC doar de ofertantul clasat pe locul 1 in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.La momentul depunerii ofertei subcontractantii vor prezenta DUAE, conform art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, completand sectiunile aferente cerintelor pentru care sunt subcontractati si sectiunile relevante astfel incat sa reiasa ca nu se afla in niciuna dintre situatiile care determina excluderea din procedura conform art. art. 164, 165, 167 din Legea 98/2016.Subcontractantul nu trebuie sa se afle în situatia prevazuta de art. 59 din Legea nr.395/2016, sub sanctiunea excluderii din procedura de atribuire.Ofertantul are obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi si sa prezinte Lista cu subcontractantii si Acordul sau scrisoarea preliminara de subcontractare. In cazul in care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului pentru a indeplini criteriile de calificare se va prezenta cate un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti, completat sisemnat in mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia. Odata cu depunerea DUAE ofertantul va avea in vedere faptul ca orice autoritate pe care intentioneaza sa o utilizeze in prestarea unei/unor parti din Contract trebuie sa aiba calitatea de subcontractant.AC are dreptul de a solicita ofertantului sa transmita informatii si documente relevante referitoare la capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor

Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire. Documentele justificative care probeaza indeplinirea cerintei pe lot vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Executarea contractului
Condiții de executare a contractului:
Finalizarea procedurii de atribuire prin incheierea contractului de achizitie publica este supusa urmatoarei conditii:
Incheierea contractului de achizitie publica este conditionata de obtinerea/ aprobarea finantarii proiectului din fonduri europene nerambursabile, semnarea contractului fiind posibila doar in situatia in care respecta dispozitiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislatiei privind finantele publice.

In cazul in care, indiferent de motive, obtinerea/ aprobarea finantarii proiectului din fonduri europene nerambursabile nu se realizeaza pana la data de 25.02.2021, Autoritatea Contractanta va aplica prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) teza a II- a din Legea 98/ 2016, fiind imposibila incheierea contractului de achizitie publica.

Ofertantii din cadrul acestei proceduri accepta utilizarea conditiei suspensive de mai sus, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele pierderi pe care ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-05-13 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-01-13 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Caracteristici tehnice si de calitate, conform caiet sarcini
Criteriul de calitate (pondere): 50
Preț (pondere): 50
Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documentele justificative actualizate prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu informatiile cuprinse în DUAE. DUAE se va depune, dupa caz, si de catre tertul sustinator. În cazul operatorilor economici straini se vor prezenta documente echivalente emise în conformitate cu legislatia aplicabila în tara de rezidenta.

Nota-In cazul in care in urma aplicarii criteriului de atribuire"cel mai bun raport calitate-pret", avem doua sau mai multe oferte cu acelasi pret, se va solicita ofertantilor care au oferit pret egal, sa depuna o noua oferta in SICAP.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Spitalul Municipal Câmpina, Biroul juridic
Adresa poștală: Bulevardul Carol I nr. 117
Orașul poștal: Câmpina
Cod poștal: 105600
Telefon: +40 244335989📞
E-mail: achizitii@spitalcampina.ro📧
Fax: +40 244335989 📠
Adresă internet: www.spitalcampina.ro🌏
Sursa: OJS 2020/S 242-596472 (2020-12-08)
Informaţii suplimentare (2021-01-16) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
In vederea asigurarii conditilor de functionare eficienta a Spitalului Municipal Campina prin cresterea capacitatii de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului COVID-19 a fost accesată facilitatea de finanțare nerambursabilă în vederea creșterii capacității de gestionare, prin sistemul medical public, a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID-19, prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare, Axa prioritara (AP) 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”, Obiectivul specific (OS) 9.1 „Cresterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, proiect 142249.
In contextul actual Spitalul Municipal Campina doreste sa achizitioneze echipamente medicale conform caiet de sarcini atasat. Cerinţele precizate în caietul de sarcini sunt considerate ca fiind minimale. Orice ofertă de bază prezentată care se abate de la prevederile caietului de sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ echivalent sau superior cerinţelor minimale din caietul de sarcini.
Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatii suplimentare cu 10 zile inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea 98/2016.
Spitalul Municipal Campina in calitate de autoritate contractanta doreste sa achizitioneze echipamente medicale, prezenta procedura de achizitie publica impartita in 22 de loturi fiind finantata in cadrul unui proiect cu finantare europeana, dupa cum urmeaza:
1. aparat anestezie de inalta performanta – 1 bucata;
2. aparat ventilatie de inalta performanta – 8 bucati;
3. pat ATI radiotransparent, cu mobilitate laterala, antiescare – 8 bucati;
4. aparat radiologie mobil digital – 1 bucata;
5. injectomat – 75 bucati; infuzomat – 20 bucati; statie centrala de injectomate si infuzomate – 1 bucata;
6. robot sterilizare cu lampa xenon – 3 bucati;
7. ecograf cardiologie cu sonde cardio, tesut moale si transesofagiana – 1 bucata;
8. holter – 2 bucati;
9. paturi trei sectiuni cu saltea – 69 bucati;
10. masina spalat/dezinfectat podele – 4 bucati;
11. linie laparoscopie clasica – 1 bucata;
12. linie endoscopie digestiva – 1 bucata;
13. masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l – 1 bucata;
14. ESWL – aparat de litotritie extracorporala – 1 bucata;
15. EKG – 9 bucati;
16. pat urgente hidraulic cu butelie O2 – 5 bucati;
17. sistem inchis PCR – 1 bucata;
18. termostat 100 l – 1 bucata;
19. autoclav 100 l – 1 bucata;
20. sistem decontaminare aer – 8 bucati;
21. dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200 kg – 1 bucata;
22. rampe oxigen-aer si traseu aferent – 90 bucati.
Dispozitivele medicale vor fi livrate si montate in baza contractului de furnizare ce se va incheia, termenul de livrare fiind de maximum 60 de zile de la semnarea acestuia.
Echipamentele medicale sunt finantate din fonduri europene si contractele de furnizare vor fi incheiate numai daca echipamentele vor fi aprobate de catre comisia de evaluare a Ministerului Sanatatii, in urma incheierii contractului de finantare.
In contextul implementarii proiectului POIM exista ca mijloc de a accelera implementarea proiectelor, posibilitatea pentru beneficiari de a lansa procedurile de achizitii publice prin folosirea unei clauze suspensive.
Termenul de plata: in maximum 60 de zile de la primirea facturii, emisa ulterior semnarii procesului verbal de predare-primire si punere in functiune.
Autoritatea contractanta se obliga sa plateasca pretul echipamentelor medicale, ulterior incheierii procesului verbal de receptie, instalare, punere in functiune a acestora si instruirea personalului, numai dupa primirea fondurilor in cont, in urma aprobarii cererii de plata de catre AM POIM. In cazul in care cererea de finantare nu este apro [...] detalii pe www.e-licitatie.ro

Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Aparate medicale respiratorii📦
Referință Date
Data trimiterii: 2021-01-16 📅
Termen-limită de depunere: 2021-01-20 📅
Data publicării: 2021-01-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 014-029499
Se referă la anunț: 2020/S 242-596472
Număr JO-S: 14
Informații suplimentare
Termenul-limita pentru primirea ofertelor pentru lotul 4 si 7: in loc de 13.1.2021, a se citi 20.1.2021.

Sursa: OJS 2021/S 014-029499 (2021-01-16)
Anunt de atribuire (2021-05-25) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
In vederea asigurarii conditilor de functionare eficienta a Spitalului Municipal Campina prin cresterea capacitatii de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului COVID-19 a fost accesată facilitatea de finanțare nerambursabilă în vederea creșterii capacității de gestionare, prin sistemul medical public, a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID-19, prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare, Axa Prioritara (AP) 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”, Obiectivul Specific (OS) 9.1 „Cresterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, proiect 142249.
In contextul actual Spitalul Municipal Campina doreste sa achizitioneze echipamente medicale conform caiet de sarcini atasat. Cerinţele precizate în caietul de sarcini sunt considerate ca fiind minimale. Orice ofertă de bază prezentată care se abate de la prevederile caietului de sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ echivalent sau superior cerinţelor minimale din caietul de sarcini.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare cu 10 zile inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea 98/2016.
Spitalul Municipal Campina in calitate de autoritate contractanta doreste sa achizitioneze echipamente medicale, prezenta procedura de achizitie publica impartita in 22 de loturi fiind finantata in cadrul unui proiect cu finantare europeana, dupa cum urmeaza:
1. aparat anestezie de inalta performanta – 1 bucata;
2. aparat ventilatie de inalta performanta – 8 bucati;
3. pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare – 8 bucati;
4. aparat radiologie mobil digital – 1 bucata;
5. injectomat – 75 bucati, infuzomat – 20 bucati, statie centrala de injectomate si infuzomate – 1 bucata;
6. robot sterilizare cu lampa xenon – 3 bucati;
7. ecograf cardiologie cu sonde cardio, tesut moale si transesofagiana – 1 bucata;
8. holter – 2 bucati;
9. paturi trei sectiuni cu saltea – 69 bucati;
10. masina spalat/dezinfectat podele – 4 bucati;
11. linie laparoscopie clasica – 1 bucata;
12. linie endoscopie digestiva – 1 bucata;
13. masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l – 1 bucata;
14. ESWL - aparat de litotritie extracorporala – 1 bucata;
15. EKG – 9 bucati;
16. pat urgente hidraulic cu butelie O2 – 5 bucati;
17. sistem inchis PCR – 1 bucata;
18. termostat 100 l – 1 bucata;
19. autoclav 100 l 1 bucata;
20. sistem decontaminare aer – 8 bucati;
21. dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200 kg – 1 bucata;
22. rampe oxigen – aer si traseu aferent – 90 bucati.
Dispozitivele medicale vor fi livrate si montate in baza contractului de furnizare ce se va incheia, termenul de livrare fiind de maximum 60 de zile de la semnarea acestuia.
Echipamentele medicale sunt finantate din fonduri europene si contractele de furnizare vor fi incheiate numai daca echipamentele vor fi aprobate de catre comisia de evaluare a Ministerului Sanatatii, in urma incheierii contractului de finantare.
In contextul implementarii proiectului POIM exista ca mijloc de a accelera implementarea proiectelor, posibilitatea pentru beneficiari de a lansa procedurile de achizitii publice prin folosirea unei clauze suspensive.
Termenul de plata: in maximum 60 de zile de la primirea facturii, emisa ulterior semnarii procesului-verbal de predare-primire si punere in functiune.
Autoritatea contractanta se obliga sa plateasca pretul echipamentelor medicale, ulterior incheierii procesului-verbal de receptie, instalare, punere in functiune a acestora si instruirea personalului, numai dupa primirea fondurilor in cont, in urma aprobarii cererii de plata de catre AM POIM. In cazul in care cererea de finantare nu este apro [...] detalii pe www.e-licitatie.ro

Valoarea totală a achiziției: 11422308.62 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2021-05-25 📅
Data publicării: 2021-05-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 102-267390
Număr JO-S: 102

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-05-12 📅
Nume: Drager medical romania
Numărul național de înregistrare: RO 2836925
Adresa poștală: Strada Daniel Danielopolu, Nr. 42, Sector: 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 014314
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 212331060📞
E-mail: monica.tasca@draeger.com📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 129 900 RON 💰
Nume: Primera med technology
Numărul național de înregistrare: 18858660
Adresa poștală: Strada CAMINULUI, Nr. 2
Orașul poștal: Mioveni
Cod poștal: 115400
Telefon: +40 748085236📞
E-mail: office@primeramed.ro📧
Țara: Argeş
🏙️
Valoarea totală a achiziției: 783 200 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-05-19 📅
Nume: Karl storz endoscopia romania
Numărul național de înregistrare: RO 22505268
Adresa poștală: Strada Colorian Anton, prof. dr., Nr. 74, Sector: 4
Cod poștal: 041393
Telefon: +40 314250800📞
E-mail: cristian.turcu@karlstorz.com📧
Adresă internet: www.karlstorz.com🌏
Valoarea totală a achiziției: 696 972 RON 💰
49 500 RON 💰
2 610 000 RON 💰
873 100 RON 💰
699 400 RON 💰
Nume: Btl romania aparatura medicala s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 9731314
Adresa poștală: Strada CPT MIRCEA VASILESCU, Nr. 12-14, Sector: 4
Cod poștal: 040184
Telefon: +40 213265320📞
E-mail: vanzari@btl.ro📧
Adresă internet: www.btl.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 175 500 RON 💰
199 900 RON 💰
Nume: Tehnoplus medical
Numărul național de înregistrare: RO 4261939
Adresa poștală: Strada Odobeşti, Nr. 1
Cod poștal: 032151
Telefon: +40 213485282📞
E-mail: licitatii@tehnoplus.ro📧
Adresă internet: www.tehnoplus.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 1141369.12 RON 💰
39 000 RON 💰
Nume: Proton Impex 2000 S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO9000578
Adresa poștală: Str. Caraiman 86, sector 1
Cod poștal: 011564
Telefon: +40 212245281📞
E-mail: licitatii2@proton.com.ro📧
Adresă internet: www.proton.com.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 503 700 RON 💰
Nume: S.c. maxigel s.r.l. s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 6219272
Adresa poștală: Strada: Laboratorului, nr. 29B, Sector: -, Judet: Prahova, Localitate: Ploiesti, Cod postal: 100070
Orașul poștal: Ploiesti
Cod poștal: 100070
Telefon: +40 244510891📞
E-mail: laura.bodea@maxigel.ro📧
Valoarea totală a achiziției: 59 088 RON 💰
Nume: Medist imaging & p.o.c.
Numărul național de înregistrare: RO 24205100
Adresa poștală: Strada Urdăreanu Ion, Nr. 34, Sector: 5
Cod poștal: 050688
Telefon: +40 214107026📞
E-mail: licitatii-imaging@medist.ro📧
Adresă internet: www.medist-imaging.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 433 300 RON 💰
Nume: S.C. Medical Gazplus S.R.L.
Numărul național de înregistrare: 32666172
Adresa poștală: Strada: Puţul lui Zamfir, nr. 48, Sector: 1, Judet: Bucuresti, Localitate: Bucuresti, Cod postal: 011684
Cod poștal: 011684
Telefon: +40 736337746📞
E-mail: office@medicalgp.ro📧
Adresă internet: www.medicalgp.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 498 125 RON 💰
Nume: Medicare technics
Numărul național de înregistrare: RO 12766347
Adresa poștală: Strada Valea Merilor, Nr. 30, Sector: 1
Cod poștal: 011272
Telefon: +40 212226774/+40 212226714📞
E-mail: pm@medicare.ro📧
Adresă internet: www.medicare.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 900 000 RON 💰
Nume: Clini-lab
Numărul național de înregistrare: RO 3102218
Adresa poștală: Strada STR. RODNEI, Nr. 15
Orașul poștal: Targu Mures
Cod poștal: 540342
Telefon: +40 265218784 / 218785📞
E-mail: oferte@clinilab.ro📧
Țara: Mureş
🏙️
Adresă internet: www.clinilab.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 14 990 RON 💰
Nume: Sof Medica
Numărul național de înregistrare: RO 6719715
Adresa poștală: Strada Titulescu Nicolae, Nr. 3, Sector: 1
Cod poștal: 011131
Telefon: +40 213082100📞
E-mail: teodora_grigoras@sofmedica.eu📧
Adresă internet: www.sofmedica.com🌏
Valoarea totală a achiziției: 899 500 RON 💰
22 800 RON 💰
559 200 RON 💰
34 814 RON 💰
98950.50 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
2
3
Informații complementare Revizuirea organismului
Orașul poștal: Bucureşti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Spitalul Municipal Câmpina – Birou juridic
Sursa: OJS 2021/S 102-267390 (2021-05-25)
Anunt de atribuire (2021-07-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
In vederea asigurarii conditilor de functionare eficienta a Spitalului Municipal Campina prin cresterea capacitatii de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului COVID-19 a fost accesată facilitatea de finanțare nerambursabilă în vederea creșterii capacității de gestionare, prin sistemul medical public, a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID-19, prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare, Axa Prioritara (AP) 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”, Obiectivul Specific (OS) 9.1 „Cresterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, Proiect 142249.
In contextul actual, Spitalul Municipal Campina doreste sa achizitioneze echipamente medicale conform caiet de sarcini atasat. Cerinţele precizate în caietul de sarcini sunt considerate ca fiind minimale. Orice ofertă de bază prezentată care se abate de la prevederile caietului de sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ echivalent sau superior cerinţelor minimale din caietul de sarcini.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare cu 10 zile inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea 98 /2016.
Spitalul Municipal Campina, in calitate de autoritate contractanta, doreste sa achizitioneze echipamente medicale, prezenta procedura de achizitie publica impartita in 22 de loturi fiind finantata in cadrul unui proiect cu finantare europeana, dupa cum urmeaza:
1. aparat anestezie de inalta performanta – 1 bucata;
2. aparat ventilatie de inalta performanta – 8 bucati;
3. pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare – 8 bucati;
4. aparat radiologie mobil digital – 1 bucata;
5. injectomat – 75 bucati; infuzomat – 20 bucati; statie centrala de injectomate si infuzomate – 1 bucata;
6. robot sterilizare cu lampa xenon – 3 bucati;
7. ecograf cardiologie cu sonde cardio, tesut moale si transesofagiana – 1 bucata;
8. holter – 2 bucati;
9. paturi trei sectiuni cu saltea – 69 bucati;
10. masina spalat/dezinfectat podele – 4 bucati;
11. linie laparoscopie clasica – 1 bucata;
12. linie endoscopie digestiva – 1 bucata;
13. masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l – 1 bucata;
14. ESWL – aparat de litotritie extracorporala – 1 bucata;
15. EKG – 9 bucati;
16. pat urgente hidraulic cu butelie O2 – 5 bucati;
17. sistem inchis PCR – 1 bucata;
18. termostat 100l – 1 bucata;
19. autoclav 100l – 1 bucata;
20. sistem decontaminare aer – 8 bucati;
21. dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200 kg – 1 bucata;
22. rampe oxigen – aer si traseu aferent – 90 bucati;
Dispozitivele medicale vor fi livrate si montate in baza contractului de furnizare ce se va incheia, termenul de livrare fiind de maximum 60 de zile de la semnarea acestuia.
Echipamentele medicale sunt finantate din fonduri europene si contractele de furnizare vor fi incheiate numai daca echipamentele vor fi aprobate de catre comisia de evaluare a Ministerului Sanatatii, in urma incheierii contractului de finantare.
In contextul implementarii proiectului POIM exista ca mijloc de a accelera implementarea proiectelor, posibilitatea pentru beneficiari de a lansa procedurile de achizitii publice prin folosirea unei clauze suspensive.
Termenul de plata: in maximum 60 de zile de la primirea facturii, emisa ulterior semnarii procesului-verbal de predare-primire si punere in functiune.
Autoritatea contractanta se obliga sa plateasca pretul echipamentelor medicale, ulterior incheierii procesului-verbal de receptie, instalare, punere in functiune a acestora si instruirea personalului, numai dupa primirea fondurilor in cont, in urma aprobarii cererii de plata de catre AM POIM. In cazul in care cererea de finantare nu este apro [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
In vederea asigurarii conditilor de functionare eficienta a Spitalului Municipal Campina prin cresterea capacitatii de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului COVID-19 a fost accesată facilitatea de finanțare nerambursabilă în vederea creșterii capacității de gestionare, prin sistemul medical public, a situației de urgență cauzată de criza sanitară COVID-19, prin intermediul Programului Operational Infrastructura Mare, Axa Prioritara (AP) 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”, Obiectivul Specific (OS) 9.1 „Cresterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, Proiect 142249.
In contextul actual, Spitalul Municipal Campina doreste sa achizitioneze echipamente medicale conform caiet de sarcini atasat. Cerinţele precizate în caietul de sarcini sunt considerate ca fiind minimale. Orice ofertă de bază prezentată care se abate de la prevederile caietului de sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ echivalent sau superior cerinţelor minimale din caietul de sarcini.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 15 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare cu 10 zile inainte de termenul-limita de depunere a ofertelor, conform art. 161 din Legea 98 /2016.
Spitalul Municipal Campina, in calitate de autoritate contractanta, doreste sa achizitioneze echipamente medicale, prezenta procedura de achizitie publica impartita in 22 de loturi fiind finantata in cadrul unui proiect cu finantare europeana, dupa cum urmeaza:
1. aparat anestezie de inalta performanta – 1 bucata;
2. aparat ventilatie de inalta performanta – 8 bucati;
3. pat ATI radiotransparente,cu mobilitate laterala, antiescare – 8 bucati;
4. aparat radiologie mobil digital – 1 bucata;
5. injectomat – 75 bucati; infuzomat – 20 bucati; statie centrala de injectomate si infuzomate – 1 bucata;
6. robot sterilizare cu lampa xenon – 3 bucati;
7. ecograf cardiologie cu sonde cardio, tesut moale si transesofagiana – 1 bucata;
8. holter – 2 bucati;
9. paturi trei sectiuni cu saltea – 69 bucati;
10. masina spalat/dezinfectat podele – 4 bucati;
11. linie laparoscopie clasica – 1 bucata;
12. linie endoscopie digestiva – 1 bucata;
13. masina de spalat instrumentar cu ultrasunete 60 l – 1 bucata;
14. ESWL – aparat de litotritie extracorporala – 1 bucata;
15. EKG – 9 bucati;
16. pat urgente hidraulic cu butelie O2 – 5 bucati;
17. sistem inchis PCR – 1 bucata;
18. termostat 100l – 1 bucata;
19. autoclav 100l – 1 bucata;
20. sistem decontaminare aer – 8 bucati;
21. dispozitiv de ridicat persoane grele min. 200 kg – 1 bucata;
Dispozitivele medicale vor fi livrate si montate in baza contractului de furnizare ce se va incheia, termenul de livrare fiind de maximum 60 de zile de la semnarea acestuia.
Echipamentele medicale sunt finantate din fonduri europene si contractele de furnizare vor fi incheiate numai daca echipamentele vor fi aprobate de catre comisia de evaluare a Ministerului Sanatatii, in urma incheierii contractului de finantare.
In contextul implementarii proiectului POIM exista ca mijloc de a accelera implementarea proiectelor, posibilitatea pentru beneficiari de a lansa procedurile de achizitii publice prin folosirea unei clauze suspensive.
Termenul de plata: in maximum 60 de zile de la primirea facturii, emisa ulterior semnarii procesului-verbal de predare-primire si punere in functiune.
Autoritatea contractanta se obliga sa plateasca pretul echipamentelor medicale, ulterior incheierii procesului-verbal de receptie, instalare, punere in functiune a acestora si instruirea personalului, numai dupa primirea fondurilor in cont, in urma aprobarii cererii de plata de catre AM POIM. In cazul in care cererea de finantare nu este apro [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Valoarea totală a achiziției: 11422308.62 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-07-27 📅
Data publicării: 2021-07-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 146-386768
Număr JO-S: 146