Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de "Materiale sanitare Diverse pentru UPU-SMURD-SPITAL-MEDICIN LEGALA 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare. Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim 3, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 luni. Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/07.09.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital. Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite: Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari. AC: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini; CS: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini; CS: Pentru fiecare lot in parte, val est min si max a unui CS in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini; Pentru fiecare lot in parte, Cantitatea celui mai mare contract subsecvent=cantitatea maxima pe 12 luni. Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor cadru se regasesc in Anexa la caietul de sarcini. Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative. Termenul limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor conform art.160 coraborat cu art.161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare. Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 zile.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2020-11-02.
Achiziția publică a fost publicată pe 2020-09-22.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2020-09-22) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Consumabile medicale
Număr de referință: 3963722_2020_PAAPD1150258
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de "Materiale sanitare Diverse pentru UPU-SMURD-SPITAL-MEDICIN LEGALA 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim 3, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/07.09.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite:
Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari.
AC: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
CS: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
CS: Pentru fiecare lot in parte, val est min si max a unui CS in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
Pentru fiecare lot in parte, Cantitatea celui mai mare contract subsecvent=cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor cadru se regasesc in Anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor conform art.160 coraborat cu art.161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 zile.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Consumabile medicale📦
Cod CPV suplimentar: Consumabile medicale📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Satu Mare
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2020-09-22 📅
Termen-limită de depunere: 2020-11-02 📅
Data publicării: 2020-09-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 187-449264
Număr JO-S: 187
Informații suplimentare
Documentatia va fi descarcata de pe site-ul www.e-licitatie.ro.
Acordul cadru se incheie cu 3 operatori economici fara reluarea competitiei.
Modalitatea de departajare a ofertantilor clasati pe acelasi loc, cu preturi egale, conform prevederilor HG NR. 395/2016.
În cazul în care criteriul utilizat este "preţul cel mai scăzut"
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă solicită ofertanţilor o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.La solicitarea Autoritatii contractante,operatorii economici vor transmite raspunsul lor online in SICAP. Iar pentru ofertantii clasati pe acelasi loc (cu referire la locurile 2-3) se va solicita reofertare a pretului online in SICAP, putand fi efectuata pana la limita ofertei clasate pe locul anterior, operatorii economici transmitand raspunsul lor in rubrica REOFERTARE din SICAP.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de "Materiale sanitare Diverse pentru UPU-SMURD-SPITAL-MEDICIN LEGALA 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de "Materiale sanitare Diverse pentru UPU-SMURD-SPITAL-MEDICIN LEGALA 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim 3, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/07.09.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite:
Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari.
AC: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
CS: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
CS: Pentru fiecare lot in parte, val est min si max a unui CS in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
Pentru fiecare lot in parte, Cantitatea celui mai mare contract subsecvent=cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor cadru se regasesc in Anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor conform art.160 coraborat cu art.161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Termenul limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor conform art.160 coraborat cu art.161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 zile.
Valoarea totală estimată: 7405100.64 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 45
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 45
Denumirea lotului: Cutit oftalmologic ptr incizii 2,3mm; Cutit oftalmologic ptr. incizii1,1 mm; Cutit oftalmologic ptr incizii 2,2 mm
Numărul lotului: 26
Scurtă descriere:
Cutit oftalmologic ptr incizii 2,3mm
CANT MIN/36 LUNI 36 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 72 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 175.92 RON
Cutit oftalmologic ptr. incizii1,1 mm
CANT MIN/36 LUNI 124 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 468 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1560 RON
Cutit oftalmologic ptr incizii 2,2 mm
CANT MIN/36 LUNI 324 BUC
Valoarea estimată fără TVA: 9887.76 RON 💰
Durata: 36 luni
Denumirea lotului: Pansament hemostatic noncompresiv ptr interventii chiruirgicale5x5cm; Pansament hemostatic noncompresiv ptr interventii chiruirgicale5x7.5cm; Pansament hemostatic noncompresiv ptr interventii chiruirgicale10x10cm; Pansament hemostatic noncompresiv pentru tarumatisme 8x20 cm
Numărul lotului: 30
Scurtă descriere:
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 25200 RON
Pansament hemostatic noncompresiv pentru tarumatisme 8x20 cm
CANT.MAX/36 LUNI 180 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 14880 RON
Valoarea estimată fără TVA: 240 840 RON 💰
Denumirea lotului: Pipete de plastic nesterile de 1 ml
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
CQANT MIN/36 LUNI 18000 BUC
CANT MAX/36 LUNI 54000 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 3600 RON
Valoarea estimată fără TVA: 10 800 RON 💰
Denumirea lotului: Flacoane de plastic de capacitate 15-20ml fara anticoagulant sau gel,cu capac cu inchidere prin infiletare
Numărul lotului: 41
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 2160 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 2520 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1260 RON
Valoarea estimată fără TVA: 3 780 RON 💰
Denumirea lotului: Targa mobila cu 6 manere
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 216 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 43680 RON
Valoarea estimată fără TVA: 131 040 RON 💰
Denumirea lotului: Substanta oftalmica viscoelastica
Numărul lotului: 25
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 2880 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 3600 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 44400 RON
Valoarea estimată fără TVA: 133 200 RON 💰
Denumirea lotului: Camp operator steril oftalmologic
Numărul lotului: 23
Valoarea estimată fără TVA: 54 000 RON 💰
Denumirea lotului: Lama ferestrau oscilant
Numărul lotului: 43
Denumirea lotului: Fir acid poliglicolic USP 0; Fir acid poliglicolic USP 1; Fir acid poliglicolic USP 2
Numărul lotului: 45
Scurtă descriere:
Fir acid poliglicolic USP 0
CANT MIN/36 LUNI 9000 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 10800 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 37800 RON
Fir acid poliglicolic USP 1
CANT MIN/36 LUNI 12600 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 14400 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 50400 RON
Fir acid poliglicolic USP 2
CANT MIN/36 LUNI 16200 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 18000 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 63000 RON
Valoarea estimată fără TVA: 453 600 RON 💰
Denumirea lotului: Electrod neutru ptr.generator de radiofrecventa
Numărul lotului: 34
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 36 SET A 2 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 72 SET A 2 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 22320 RON
Valoarea estimată fără TVA: 66 960 RON 💰
Denumirea lotului: Protectie pentru sonda de temperatura
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 1800 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 7800 RON
Valoarea estimată fără TVA: 23 400 RON 💰
Denumirea lotului: Catetere pentru punctie sinusala; Tub pentru lavaj sinusal
Numărul lotului: 39
Scurtă descriere:
Catetere pentru punctie sinusala
CANT MIN/36 LUNI 144 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 216 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 3816 RON
Tub pentru lavaj sinusal
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 2448 RON
Valoarea estimată fără TVA: 18 792 RON 💰
Denumirea lotului: Lama shaver artroscopie
Numărul lotului: 38
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 180 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 720 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 132000 RON
Valoarea estimată fără TVA: 396 000 RON 💰
Denumirea lotului: Fixator extern tip Delta
Numărul lotului: 37
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 180 SET
CANT.MAX/36 LUNI 540 SET
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 270000 RON
Valoarea estimată fără TVA: 810 000 RON 💰
Denumirea lotului: Ace Seringa Subcutanate (Hipodermice) Unica Folosinta, marime 24G (0.55mm x 25mm), mov
Numărul lotului: 20
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 540 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 67.20 RON
Valoarea estimată fără TVA: 201.60 RON 💰
Denumirea lotului: Seringa goala cu tub de umplere Hand-FilTM, pentru injectomatele CT tip OptiOne, CT9000ADV, Optivantage DH Racord de joasa presiune, spiralat sau drept, pentru seringa compatibila cu injectomatele pentru CT tip Optivantage Dual Head, CT9000ADV, OptiOne Conector in Y cu doua supape de unic sens
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere:
Seringa goala cu tub de umplere Hand-FilTM, pentru injectomatele CT tip OptiOne, CT9000ADV, Optivantage DH
CANT MIN/36 LUNI 1260 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 42000 RON
Racord de joasa presiune, spiralat sau drept, pentru seringa compatibila cu injectomatele pentru CT tip Optivantage Dual Head, CT9000ADV, OptiOne
CANT MIN/36 LUNI 27000 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 54000 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 234000 RON
Conector in Y cu doua supape de unic sens
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 34800 RON
Valoarea estimată fără TVA: 932 400 RON 💰
Denumirea lotului: Sonda Tieman cu balonas 12 CH Sonda Tieman cu balonas 14 CH Sonda Tieman cu balonas 16 CH
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere:
Sonda Tieman cu balonas 12 CH
CANT MIN/36 LUNI 720 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 1080 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 7020 RON
Sonda Tieman cu balonas 14 CH
Sonda Tieman cu balonas 16 CH
Valoarea estimată fără TVA: 63 180 RON 💰
Denumirea lotului: Sonda endotrahela fara balonas nr.2
Numărul lotului: 42
Scurtă descriere:
CANT.MAX/36 LUNI 540 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 720 RON
Valoarea estimată fără TVA: 2 160 RON 💰
Denumirea lotului: Gluga protectie intraoperatorie, de unica folosinta
Numărul lotului: 14
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 4032 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 9000 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 240000 RON
Valoarea estimată fără TVA: 720 000 RON 💰
Denumirea lotului: Masca supraglotica I-gel nr.2,5
Numărul lotului: 40
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 6240 RON
Valoarea estimată fără TVA: 18 720 RON 💰
Denumirea lotului: Ventuze cauciuc set a 12 buc
Numărul lotului: 11
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 72 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 252 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 18480 RON
Valoarea estimată fără TVA: 55 440 RON 💰
Denumirea lotului: Pahar Erlenmeyer cu slif si dop rodat, de 100 ml
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
CANT. MIN /36 LUNI 108 BUC
CANT MAX/36 LUNI 252 BUC
VAL MAX A CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 3360 RON
Valoarea estimată fără TVA: 10 080 RON 💰
Denumirea lotului: Trusa perfuzie cu micropicuratori
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 900 BUC
CANT MAX/36 LUNI 1800 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 19686 RON
Valoarea estimată fără TVA: 59 058 RON 💰
Denumirea lotului: Lanceta laser; Capac UF pentru protectia lancetei laser
Numărul lotului: 19
Scurtă descriere:
Lanceta laser
ANT MIN/36 LUNI 72 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 144 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 100320 RON
Capac UF pentru protectia lancetei laser
ANT MIN/36 LUNI 3600 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 7200 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1440 RON
Valoarea estimată fără TVA: 305 280 RON 💰
Denumirea lotului: Set cateter venos central copil dublu lumen 4 F/8 cm; Set cateter venos central copil dublu lumen 5 F/8 cm
Numărul lotului: 32
Scurtă descriere:
Set cateter venos central copil dublu lumen 4 F/8 cm
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 3120 RON
Set cateter venos central copil dublu lumen 5 F/8 cm
Denumirea lotului: Fir autostatic USP 0 polidioxanona Fir autostatic USP 2/0 polidioxanona ac dublu Fir autostatic USP 2/0 polidioxanona ac simplu Fir autostatic USP 3/0 polidioxanona Fir autostatic USP 0 polipropilena Fir autostatic USP 2/0 polipropilena
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
Fir autostatic USP 0 polidioxanona
CANT MAX/36 LUNI 432 BUC
VAL.CELUI MAI AMRE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 12528 RON
Fir autostatic USP 2/0 polidioxanona ac dublu
VAL.CELUI MAI AMRE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 13536 RON
Fir autostatic USP 2/0 polidioxanona ac simplu
VAL.CELUI MAI AMRE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 13824 RON
Fir autostatic USP 3/0 polidioxanona
CANT MAX/36 LUNI 216 BUC
VAL.CELUI MAI AMRE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 6984 RON
Fir autostatic USP 0 polipropilena
VAL.CELUI MAI AMRE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 6264 RON
Fir autostatic USP 2/0 polipropilena
Valoarea estimată fără TVA: 178 200 RON 💰
Denumirea lotului: Suport pentru tuburi si canule
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 360 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 2498.40 RON
Valoarea estimată fără TVA: 7495.20 RON 💰
Denumirea lotului: Bandă pentru ochi cu sticla de ceas
Numărul lotului: 22
Scurtă descriere:
CANT.MAX/36 LUNI 2160 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 10800 RON
Valoarea estimată fără TVA: 32 400 RON 💰
Denumirea lotului: Colorant capsular
Numărul lotului: 24
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 432 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 4140 RON
Valoarea estimată fără TVA: 12 420 RON 💰
Denumirea lotului: Cotiere sterile UF
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 7200 RON
Valoarea estimată fără TVA: 21 600 RON 💰
Denumirea lotului: Parafilm
Numărul lotului: 18
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 180 ROLA
CANT.MAX/36 LUNI 2160 ROLA
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 170640 RON
Valoarea estimată fără TVA: 511 920 RON 💰
Denumirea lotului: Electrozi multifunctionali de unica folosinta compatibili cu defibrilator Life-Point AED
Numărul lotului: 28
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 72 SET A 2 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 576 SET A 2 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 86400 RON
Valoarea estimată fără TVA: 259 200 RON 💰
Denumirea lotului: Dializor tip Sureflux
Numărul lotului: 29
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 1872 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 3744 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 87360 RON
Valoarea estimată fără TVA: 262 080 RON 💰
Denumirea lotului: Filtre ptr aspirator Eschman
Numărul lotului: 33
Denumirea lotului: Sort autopsie din piele ecologica
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
CANT MAX/36 LUNI 144 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 2880 RON
Valoarea estimată fără TVA: 8 640 RON 💰
Denumirea lotului: Ace punctie abdominala 14 G x 100mm Ace punctie abdominala 14 G x 50 mm
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Ace punctie abdominala 14 G x 100mm
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 2604 RON
Ace punctie abdominala 14 G x 50 mm
CANT MAX/36 LUNI 720 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1041,60 RON
Valoarea estimată fără TVA: 10936.80 RON 💰
Denumirea lotului: Trusa de perfuzie gravitationala cu umplere automata si port de injectare fara latex
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 4320 RON
Valoarea estimată fără TVA: 12 960 RON 💰
Denumirea lotului: Fixator extern antebrat
Numărul lotului: 35
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 72 SET
CANT.MAX/36 LUNI 360 SET
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 108000 RON
Valoarea estimată fără TVA: 324 000 RON 💰
Denumirea lotului: Fixator extern femur/tibie
Numărul lotului: 36
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 360000 RON
Valoarea estimată fără TVA: 1 080 000 RON 💰
Denumirea lotului: Pansament ocular autoadeziv100x72 mm
Numărul lotului: 21
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1800 RON
Valoarea estimată fără TVA: 5 400 RON 💰
Denumirea lotului: Fir de sutura monofilemant lent resorbabil 5/0; Fir de sutura monofilemant lent resorbabil 6/0
Numărul lotului: 31
Scurtă descriere:
Fir de sutura monofilemant lent resorbabil 5/0
CANT.MAX/36 LUNI 864 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 2727.36 RON
Fir de sutura monofilemant lent resorbabil 6/0
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 2620.80 RON
Valoarea estimată fără TVA: 16044.48 RON 💰
Denumirea lotului: Fixator ptr doua catetere nou nascuti
Numărul lotului: 44
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 3612 RON
Valoarea estimată fără TVA: 10 836 RON 💰
Denumirea lotului: Ace seringa 30 G
Numărul lotului: 27
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 38.40 RON
Valoarea estimată fără TVA: 115.20 RON 💰
Denumirea lotului: Bazinet de UF
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 3600 BUC
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 26100,00 RON
Valoarea estimată fără TVA: 78 300 RON 💰
Denumirea lotului: Ac+fir de sutura nonabsorbabil 3-0 19mm 3/8 RC Ac+fir de sutura nonabsorbabil 4-0 19mm 3/8 RC Ac+fir de sutura nonabsorbabil 5-0 15mm 1/2 C Ac+fir de sutura absorbabil 6-0 13mm 1/2 C
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
Ac+fir de sutura nonabsorbabil 3-0 19mm 3/8 RC
CANT MIN/36 LUNI 432 SET
CANT MAX/36 LUNI540 SET
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1080 RON
Ac+fir de sutura nonabsorbabil 4-0 19mm 3/8 RC
CANT MAX/36 LUNI 432 SET
Ac+fir de sutura nonabsorbabil 5-0 15mm 1/2 C
CANT MAX/36 LUNI 540 SET
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1141.20 RON
Ac+fir de sutura absorbabil 6-0 13mm 1/2 C
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 1170 RON
Valoarea estimată fără TVA: 13413.60 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: SJUSM
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta 1: Ofertantii/ asociatii/tertii sustinatori/subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:
a) Ofertantii vor completa cu informatiile aferente situatiei lor fisierul DUAE, publicat de autoritatea contractanta in cadrul Documentatiei de atribuire, in SEAP – semnat, stampilat, scanat in format .pdf cu semnatura electronica;
b) Documentele justificative care vor proba îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele 3 locuri.
Aceste documente sunt:
— Certificat de atestare fiscala privind lipsa datoriilor restante referitoare platii impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii – semnat, stampilat, scanat in format .pdf cu semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat,
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

— Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul – semnat, stampilat, scanat in format .pdf cu semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

Cerinta 2: Ofertantii/ asociatii/ tertii sustinatori/ subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art. 59-60 din Legea 98/2016. Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante:
Cadar Marinela Lacramioara – Sef Serviciu Achizitii Publice Interimar
Presedinte fara Drept de Vot -Ec. Sabo Coman Ioana - Economist Serviciu Achizitii Publice
Membru comisie evaluare Adela Craciun-asistenta
Membru comisie evaluare Peres Nicoleta-asistenta
Membru comisie de evaluare: Mirela Lazar- asistenta
Membru de rezerva comisie de evalure: Corina Morar- asistenta
Membru de rezerva comisia de evaluare: Stan Renata- asistenta
Membru de rezerva comisia de evaluare: Torok Elena Crinuta Cristiana - asistenta
Membru de rezerva comisia de evaluare: Ziman Ramona Maria
a) Ofertantii vor completa cu informatiile aferente situatiei lor fisierul DUAE, publicat de autoritatea contractanta in cadrul Documentatiei de atribuire, in SEAP – semnat cu semnatura electronica extinsa bazat pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de certificare acreditat;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
a) Ofertantii vor completa cu informatiile aferente situatiei lor fisierul DUAE, publicat de autoritatea contractanta in cadrul Documentatiei de atribuire, in SEAP – semnat cu semnatura electronica extinsa bazat pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de certificare acreditat;
b) Documentele justificative care vor proba îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate odata cu documentele de calificare.
— Declaratie conform Art 60 din Legea 98/2016.
Cerinta 3: Operatorul economic ce depune ofertă trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, este legal constituit si nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitătile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Cerinta 3: Operatorul economic ce depune ofertă trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, este legal constituit si nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitătile care fac obiectul contractului.
b) Documentele justificative care vor proba îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele 3 locuri in clasamentul intermediar dupa aplicarea criteriului de atribuire.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) Documentele justificative care vor proba îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele 3 locuri in clasamentul intermediar dupa aplicarea criteriului de atribuire.
a)Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului – semnat, stampilat, scanat in format .pdf cu semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
Nota: In cazul ofertantilor straini, se vor prezenta documente echivalente eliberate de autoritati competente din tara de resedinta – semnat, stampilat, scanat in format .pdf cu semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nota: In cazul ofertantilor straini, se vor prezenta documente echivalente eliberate de autoritati competente din tara de resedinta – semnat, stampilat, scanat in format .pdf cu semnatura electronica extinsa bazata pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,2,20,21,22,23,24,25,26,27,28,29,3,30,31,32,33,34,35,36,37,38,39,4,40,41,42,43,44,45,5,6,7,8,9 Pentru contractele de achizitie de bunuri: esantioane, descrieri sau fotografii, fara certificate de autenticitate In conformitate cu prevederile Art.179 alin 1 din legea 98/2016, autoritatea contractanta poate sa solicite esantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmeaza a fi livrate. Astfel, avand in vedere natura autoritatii contractante, respectiv spital, precum si importanta produselor in stabilirea diagnosticului, autoritatea contractanta va solicita operatorului economic esantioane, descrieri sau fotografii ale produselor pentru care depun oferta.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
a) Ofertantii vor completa cu informatiile aferente situatiei lor fisierul DUAE, publicat de autoritatea contractanta in cadrul Documentatiei de atribuire, in SEAP – semnat cu semnatura electronica extinsa bazat pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de certificare acreditat; b) Documentele justificative care vor proba îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele 3 locuri in clasamentul intermediar dupa aplicarea criteriului de atribuire. Aceste documente sunt: -esantioane, descrieri sau fotografii.

Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-04-02 📅
Data deschiderii ofertelor: 2020-11-02 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Acordul cadru se incheie cu 3 operatori economici fara reluarea competitiei.
Modalitatea de departajare a ofertantilor clasati pe acelasi loc, cu preturi egale, conform prevederilor HG NR. 395/2016.
În cazul în care criteriul utilizat este "preţul cel mai scăzut"
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă solicită ofertanţilor o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.La solicitarea Autoritatii contractante,operatorii economici vor transmite raspunsul lor online in SICAP. Iar pentru ofertantii clasati pe acelasi loc (cu referire la locurile 2-3) se va solicita reofertare a pretului online in SICAP, putand fi efectuata pana la limita ofertei clasate pe locul anterior, operatorii economici transmitand raspunsul lor in rubrica REOFERTARE din SICAP.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă solicită ofertanţilor o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.La solicitarea Autoritatii contractante,operatorii economici vor transmite raspunsul lor online in SICAP. Iar pentru ofertantii clasati pe acelasi loc (cu referire la locurile 2-3) se va solicita reofertare a pretului online in SICAP, putand fi efectuata pana la limita ofertei clasate pe locul anterior, operatorii economici transmitand raspunsul lor in rubrica REOFERTARE din SICAP.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare- In conformitate cu prevederile Legii 101/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Sursa: OJS 2020/S 187-449264 (2020-09-22)
Anunt de atribuire (2021-02-24) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de „Materiale sanitare diverse pentru UPU + SMURD + Spital + medicină legală 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord-cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim 3, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 de luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/7.9.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite:
— frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari;
— AC: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini;
— CS: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini;
— CS: pentru fiecare lot in parte, val. est. min. si max. a unui CS in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
Pentru fiecare lot in parte, cantitatea celui mai mare contract subsecvent = cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor-cadru se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul-limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare va fi a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor conform art. 160 coraborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 de zile.

Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2021-02-24 📅
Data publicării: 2021-03-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 041-102291
Se referă la anunț: 2020/S 187-449264
Număr JO-S: 41

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-02-09 📅
Nume: Sanprodmed s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 13362380
Adresa poștală: Strada Aeroportului, Nr. 2, Sector: 1
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 013594
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 212424477📞
E-mail: ramona.constantin@sanprodmed.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.sanprodmed.ro🌏
Nume: Oftamedica
Numărul național de înregistrare: RO 1363594
Adresa poștală: Strada Cameliei, Nr. 15
Orașul poștal: Ploiesti
Cod poștal: 100091
Telefon: +40 724395731📞
E-mail: oftamedica.ro@gmail.com📧
Țara: Prahova
🏙️
Adresă internet: www.oftamedica.ro🌏
Nume: B.braun medical
Numărul național de înregistrare: RO 11080242
Adresa poștală: Strada Bernd Braun, Nr. 1
Orașul poștal: Sanandrei
Telefon: +40 0256284905/+40 0256284906📞
E-mail: beatrix.velimirovici@bbraun.com📧
Țara: Timiş
🏙️
Adresă internet: www.bbraun.ro🌏
Nume: Novomed international srl
Numărul național de înregistrare: RO 31266046
Adresa poștală: Strada Ramuri Tei, Nr. 20
Cod poștal: 020355
Telefon: +40 735219216📞
E-mail: office@novomedint.ro📧
Nume: Stryker romania
Numărul național de înregistrare: 12704530
Adresa poștală: Strada Maniu Iuliu, Nr. 7, Sector: 6
Cod poștal: 061072
Telefon: +40 215299115📞
E-mail: cristina.iakab@stryker.com📧
Adresă internet: www.stryker.com🌏
Nume: Rombiomedica
Numărul național de înregistrare: RO 8936885
Adresa poștală: Strada Paris, Nr. 48
Cod poștal: 011815
Telefon: +40 212302390📞
E-mail: lorena.gogot@rombiomedica.com📧
Adresă internet: www.rombiomedica.com🌏
Nume: Vodimedicor s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 4133530
Adresa poștală: Strada Brezeanu Iancu, Nr. 15, Sector: 3
Cod poștal: 031477
Telefon: +40 213125120📞
E-mail: vodimedicor@yahoo.com📧
Adresă internet: www.vodimedicor.com🌏
Nume: Rafi medical
Numărul național de înregistrare: RO 9245101
Adresa poștală: Strada Foişorului, Nr. 9, Sector: 3
Cod poștal: 031173
Telefon: +40 213227121📞
E-mail: achizitii.rg@rafi.ro📧
Adresă internet: www.rafi.ro🌏
Nume: Zenmed solutions
Numărul național de înregistrare: 16574751
Adresa poștală: Strada Mihăileanu Ştefan, Nr. 1
Cod poștal: 024021
Telefon: +40 738192333📞
E-mail: officezenmed@gmail.com📧
Nume: Three pharm
Numărul național de înregistrare: RO 26361386
Adresa poștală: Strada Evreilor Martiri, Nr. 4
Orașul poștal: Targu Mures
Cod poștal: 540545
Telefon: +40 265268670📞
E-mail: licitatii@threepharm.ro📧
Țara: Mureş
🏙️
Adresă internet: www.threepharm.ro🌏
Nume: Megacons-brillago
Numărul național de înregistrare: 26560036
Adresa poștală: Strada Str. Atelierului, Nr. 5
Orașul poștal: Iasi
Telefon: +40 742856204📞
E-mail: megaconsbrillago@yahoo.ro📧
Țara: Iaşi
🏙️
Adresă internet: www.bizoo.ro/firma/brillago🌏
Nume: Medimpact
Numărul național de înregistrare: RO 13720895
Adresa poștală: Strada Lunetei, Nr. 14
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400504
Telefon: +40 264430891📞
E-mail: office@medimpactco.ro📧
Țara: Cluj
🏙️
Adresă internet: www.medimpactco.ro🌏
Nume: Valdomedica trading
Numărul național de înregistrare: 23100700
Adresa poștală: Strada Croitoru Z. Eftimie, cap., Nr. 32
Cod poștal: 062326
Telefon: +40 214344299📞
E-mail: valdomedica.licitatii@gmail.com📧
Adresă internet: www.valdomedica.ro🌏
Nume: Steril romania
Numărul național de înregistrare: RO 12284240
Adresa poștală: Strada Metalurgiei, Nr. 3-5, Sector: 4
Cod poștal: 041831
Telefon: +40 214600779📞
E-mail: sales@steril.ro📧
Nume: Coramed medizinische produkte
Numărul național de înregistrare: RO 16623412
Adresa poștală: Strada Glădiţei, Nr. 42, Sector: 4
Cod poștal: 041211
Telefon: +40 269561474📞
E-mail: office@coramedmp.ro📧
Adresă internet: www.coramedmp.ro🌏
Nume: Dr k medical legist s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 25003460
Adresa poștală: Strada TUTEA PETRE, Nr. 8
Cod poștal: 700730
Telefon: +40 753918787📞
E-mail: office@doctork.ro📧
Adresă internet: www.doctork.ro🌏
Nume: Medical grup
Numărul național de înregistrare: RO 17845905
Adresa poștală: Strada Orastie, Nr. 10
Cod poștal: 400689
Telefon: +40 374468283📞
E-mail: dandutu@medicalgrup.ro📧
Adresă internet: www.domeniu.ro🌏
Nume: Tms - top medical supplier
Numărul național de înregistrare: RO 26950950
Adresa poștală: Strada Splaiul Unirii, Nr. 86, Sector: 4
Cod poștal: 040038
Telefon: +40 213313333📞
E-mail: office@topmedicals.ro📧
Adresă internet: www.topmedicals.ro🌏
Nume: Dutchmed s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 2456853
Adresa poștală: Strada Alba Iulia, Nr. 112A
Orașul poștal: Sibiu
Cod poștal: 550052
Telefon: +40 269253078📞
E-mail: office@dutchmed.ro📧
Țara: Sibiu
🏙️
Adresă internet: www.dutchmed.ro🌏
Nume: Medical ortovit
Numărul național de înregistrare: RO 9625593
Adresa poștală: Strada Miron Costin, Nr. 8, Sector: 1
Cod poștal: 011098
Telefon: +40 0212228067/ +40 0212228068/ +40 0212228069📞
E-mail: office@ortovit.eu📧
Adresă internet: www.ortovit.eu🌏
Nume: CO&CO Consumer 2002 S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 14934994
Adresa poștală: Strada Preciziei, Nr. 1, Sector: 6
Cod poștal: 062202
Telefon: +40 213164455📞
E-mail: denisa.visinica@gmail.com📧
Adresă internet: www.consumer2002.com🌏
Nume: Medtronic romania
Numărul național de înregistrare: 35182347
Adresa poștală: Strada sos.bucuresti-ploiesti, Nr. 42-44
Cod poștal: 031692
Telefon: +40 372188000📞
E-mail: rs.licitatii@medtronic.com📧
Nume: Medical technologies infinity
Numărul național de înregistrare: 33711808
Adresa poștală: Strada Calea 13 Septembrie, Nr. 206D
Cod poștal: 050751
Telefon: +40 213301130📞
E-mail: mravariu@mt-intl.ro📧
Nume: Trident medical company s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 9384088
Adresa poștală: Strada Biharia, Nr. 67-77, Sector: 1
Cod poștal: 013981
Telefon: +40 214109484📞
E-mail: office@tridentmedical.ro📧
Adresă internet: www.tridentmedical.ro🌏
Nume: Top trade medical
Numărul național de înregistrare: 24168606
Adresa poștală: Strada VIGILENTEI, Nr. 6, Sector: 5
Cod poștal: 050129
Telefon: +4 0213186775📞
E-mail: toptrademedical@gmail.com📧
Adresă internet: www.reactivi-medicali.ro🌏
Nume: Meditech s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 14779840
Adresa poștală: Strada Transilvaniei, Nr. 2A
Orașul poștal: Baia Mare
Cod poștal: 430253
Telefon: +40 262274161📞
E-mail: office@meditech.ro📧
Țara: Maramureş
🏙️ Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
4
3
2
5
6
Sursa: OJS 2021/S 041-102291 (2021-02-24)
Anunt de atribuire (2021-04-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de „Materiale sanitare Diverse pentru UPU + SMURD + spital + Medicină legală 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord-cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim trei, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 de luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/7.9.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite.
Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari.
AC: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, val. est. min. si max. a unui CS in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
Pentru fiecare lot in parte, cantitatea celui mai mare contract subsecvent = cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor-cadru se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul-limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare va fi a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor, conform art. 160, coraborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.

Valoarea totală a achiziției: 70183.74 RON 💰
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Spitalul Judeţean Satu Mare
Referință Date
Data trimiterii: 2021-04-08 📅
Data publicării: 2021-04-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 071-180602
Număr JO-S: 71

Data încheierii contractului: 2021-03-11 📅
Valoarea totală a achiziției: 3 024 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-03-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 68 RON 💰
5.70 RON 💰
255.36 RON 💰
8 440 RON 💰
15 680 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-03-17 📅
Adresă internet: WWW.NOVO.RO🌏
Valoarea totală a achiziției: 178 RON 💰
3786.10 RON 💰
5 082 RON 💰
5 920 RON 💰
480 RON 💰
1 800 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-03-02 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 840 RON 💰
Adresă internet: WWW.MEDITECH.RO🌏
Valoarea totală a achiziției: 430 RON 💰
Adresă internet: WWW.ZENMED.RO🌏
Valoarea totală a achiziției: 7 937 RON 💰
1 500 RON 💰
443.80 RON 💰
240 RON 💰
1030.40 RON 💰
Adresă internet: WWW.STRL.RO🌏
Valoarea totală a achiziției: 17.50 RON 💰
696 RON 💰
2 700 RON 💰
1337.88 RON 💰
552 RON 💰
Adresă internet: www.mwdicaltechnologiesinfinity.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 1 540 RON 💰
4 200 RON 💰
Informații complementare Revizuirea organismului
Orașul poștal: Bucureşti
Sursa: OJS 2021/S 071-180602 (2021-04-08)
Anunt de atribuire (2021-05-13) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de „Materiale sanitare diverse pentru UPU + SMURD + SPITAL + medicină legală 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord-cadru cu mai multi ofertanti, numarul maximum trei, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 de luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/7.9.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite.
Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari.
AC: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, val. est. min. si max. a unui CS in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
Pentru fiecare lot in parte, cantitatea celui mai mare contract subsecvent = cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor-cadru se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul-limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor conform art. 160 coraborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.

Data trimiterii: 2021-05-13 📅
Data publicării: 2021-05-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 095-249221
Număr JO-S: 95

Data încheierii contractului: 2021-04-19 📅
2021-05-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 33 600 RON 💰
1 680 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-04-12 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 536 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 095-249221 (2021-05-13)
Anunt de atribuire (2021-05-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de „materiale sanitare diverse pentru UPU + SMURD + spital + medicină legală 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord-cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim trei, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 de luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/7.9.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite.
Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari.
AC: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, val. est. min. si max. a unui CS in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
Pentru fiecare lot in parte, cantitatea celui mai mare contract subsecvent = cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor-cadru se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul-limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare va fi a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor, conform art. 160, coraborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 de zile.
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de „materiale sanitare diverse pentru UPU + SMURD + spital + medicină legală 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord-cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim trei, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 de luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/7.9.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite.
Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari.
AC: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
CS: pentru fiecare lot in parte, val. est. min. si max. a unui CS in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
Pentru fiecare lot in parte, cantitatea celui mai mare contract subsecvent = cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor-cadru se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul-limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare va fi a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor, conform art. 160, coraborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 de zile.
Valoarea totală a achiziției: 2 840 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2021-05-26 📅
Data publicării: 2021-05-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 103-270740
Număr JO-S: 103
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de „materiale sanitare diverse pentru UPU + SMURD + spital + medicină legală 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de „materiale sanitare diverse pentru UPU + SMURD + spital + medicină legală 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-05-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 10 800 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-05-17 📅
Valoarea totală a achiziției: 3005.28 RON 💰
16 880 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 103-270740 (2021-05-26)
Anunt de atribuire (2021-07-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de materiale sanitare diverse pentru UPU-SMURD-spital-medicină legala 2020”. In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord-cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim 3, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 de luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/7.9.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite:
— frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari;
— AC: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini;
— CS: pentru fiecare lot in parte, cant. est. min. si cant. est. max. in conformitate cu prevederile caietului de sarcini;
— CS: pentru fiecare lot in parte, val. est. min. si max. a unui CS in conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
Pentru fiecare lot in parte, cantitatea celui mai mare contract subsecvent=cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor-cadru se regasesc in anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul-limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare va fi a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor, conform art. 160 coraborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.

Data trimiterii: 2021-07-27 📅
Data publicării: 2021-07-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 146-386600
Număr JO-S: 146

Data încheierii contractului: 2021-06-28 📅
2021-06-25 📅
2021-06-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 420 RON 💰
61.25 RON 💰
1553.30 RON 💰
20 720 RON 💰
3606.40 RON 💰
1 932 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-06-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 17 787 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-07-06 📅
Valoarea totală a achiziției: 10517.50 RON 💰
5 250 RON 💰
238 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-05-31 📅
Valoarea totală a achiziției: 16 800 RON 💰
24 612 RON 💰
893.76 RON 💰
4 260 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 146-386600 (2021-07-27)
Anunt de atribuire (2021-11-09) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de "Materiale sanitare Diverse pentru UPU-SMURD-SPITAL-MEDICIN LEGALA 2020” . In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Autoritatea contractanta a decis ca pentru fiecare lot in parte, procedura sa se finalizeze prin incheierea unui acord cadru cu mai multi ofertanti, numarul maxim 3, fara reluarea competitiei, pentru o perioada de 36 luni.
Pentru achizitia acestor produse s-a primit referatul de necesitate cu nr. 15179/07.09.2020 apobat de conducerea SJUSM, prin care se solicita achizitionarea de materiale sanitare necesare tratarii pacientilor internati in spital.
Frecventa si valoarea contractelor ce vor fi atribuite:
Frecventa CS: anual sau ori de cate ori este necesar, in functie de numarul de internari.
AC: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
CS: Pentru fiecare lot in parte, cant est min si cant est max in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
CS: Pentru fiecare lot in parte, val est min si max a unui CS in conformitate cu prevederile Caietului de sarcini;
Pentru fiecare lot in parte, Cantitatea celui mai mare contract subsecvent=cantitatea maxima pe 12 luni.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor cadru se regasesc in Anexa la caietul de sarcini.
Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari /informatii suplimentare va fi a 11 a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor conform art.160 coraborat cu art.161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor : 20 zile.

Valoarea totală a achiziției: 5 680 RON 💰
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Spitalul judetean satu mare
Adresa poștală: Strada: Prahova, nr. 1
Contact
Telefon: +40 0261727259📞
Fax: +40 0261727259 📠
Referință Date
Data trimiterii: 2021-11-09 📅
Data publicării: 2021-11-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 220-577935
Număr JO-S: 220
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de "Materiale sanitare Diverse pentru UPU-SMURD-SPITAL-MEDICIN LEGALA 2020” . In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Spitalul judetean de urgenta Satu Mare doreste achizitionarea de "Materiale sanitare Diverse pentru UPU-SMURD-SPITAL-MEDICIN LEGALA 2020” . In realizarea obiectivelor specifice ale institutiei este indispensabil rolul materialelor sanitare, deoarece influențează în mod direct actul medical, gradul de satisfacție al pacientului și rezultatele obținute. Nu ne putem permite punerea in pericol a sanatatii si vietii pacientilor prin expunerea la riscurile asociate lipsei materialelor sanitare.
Cantitatile minime si maxime estimate ale acordurilor cadru se regasesc in Anexa la caietul de sarcini.
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor : 20 zile.
Denumirea lotului: Cutit oftalmologic ptr incizii 2,3mm; Cutit oftalmologic ptr. incizii1,1 mm; Cutit oftalmologic ptr incizii 2,2 mm
Scurtă descriere:
Cutit oftalmologic ptr incizii 2,3mm
Cutit oftalmologic ptr. incizii1,1 mm
Cutit oftalmologic ptr incizii 2,2 mm
Denumirea lotului: Pansament hemostatic noncompresiv ptr interventii chiruirgicale5x5cm; Pansament hemostatic noncompresiv ptr interventii chiruirgicale5x7.5cm; Pansament hemostatic noncompresiv ptr interventii chiruirgicale10x10cm; Pansament hemostatic noncompresiv pentru tarumatisme 8x20 cm
Scurtă descriere:
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI…
… 1260 RON
… 43680 RON
Denumirea lotului: Fir acid poliglicolic USP 0 ; Fir acid poliglicolic USP 1; Fir acid poliglicolic USP 2
Scurtă descriere:
CANT MIN/36 LUNI 36 SET A 2 BUC
CANT.MAX/36 LUNI 72 SET A 2 BUC
Denumirea lotului: Catetere pentru punctie sinusala; Tub pentru lavaj sinusal
Ace Seringa Subcutanate (Hipodermice) Unica Folosinta , marime 24G (0.55mm x 25mm), mov
Seringa goala cu tub de umplere Hand-FilTM , pentru injectomatele CT tip OptiOne, CT9000ADV, Optivantage DH Racord de joasa presiune , spiralat sau drept, pentru seringa compatibila cu injectomatele pentru CT tip Optivantage Dual Head, CT9000ADV, OptiOne Conector in Y cu doua supape de unic sens
Scurtă descriere:
Seringa goala cu tub de umplere Hand-FilTM , pentru injectomatele CT tip OptiOne, CT9000ADV, Optivantage DH
Racord de joasa presiune , spiralat sau drept, pentru seringa compatibila cu injectomatele pentru CT tip Optivantage Dual Head, CT9000ADV, OptiOne
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 234000 RON
Conector in Y cu doua supape de unic sens
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 6240 RON
Denumirea lotului: Ventuze cauciuc set a 12 buc
Scurtă descriere: VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI 18480 RON
Denumirea lotului: Lanceta laser ; Capac UF pentru protectia lancetei laser
Fir autostatic USP 0 polidioxanona Fir autostatic USP 2/0 polidioxanona ac dublu Fir autostatic USP 2/0 polidioxanona ac simplu Fir autostatic USP 3/0 polidioxanona Fir autostatic USP 0 polipropilena Fir autostatic USP 2/0 polipropilena
Scurtă descriere:
CANT MAX/36 LUNI 432 BUC
Fir autostatic USP 3/0 polidioxanona
CANT MAX/36 LUNI 216 BUC
Fir autostatic USP 0 polipropilena
Fir autostatic USP 2/0 polipropilena
VAL CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT/12 LUNI…
… 2880 RON
… 2604 RON
… 1041,60 RON
CANT MIN/36 LUNI 360 BUC
Denumirea lotului: Fir de sutura monofilemant lent resorbabil 5/0; Fir de sutura monofilemant lent resorbabil 6/0
Fixator ptr doua catetere nou nascuti
Scurtă descriere: CANT MIN/36 LUNI 3600 BUC
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-08-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 5 680 RON 💰
Telefon: +40 0269253078📞
: +40 0212424477📞
Nume: CO&CO Consumer 2002 S.R.L.
Adresa poștală: Strada Str. Atelierului , Nr. 5
Strada Splaiul Unirii , Nr. 86, Sector: 4
Telefon: +40 0213313333📞
Data încheierii contractului: 2021-10-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 10 584 RON 💰
Autoritatea contractantă Contact
Punct de contact: Sabo coman ioana
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Sursa: OJS 2021/S 220-577935 (2021-11-09)
Anunt de atribuire (2022-02-28) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 7513.20 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-02-28 📅
Data publicării: 2022-03-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 045-114774
Număr JO-S: 45
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-01-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 7513.20 RON 💰
Data încheierii contractului: 2021-12-10 📅
2022-01-05 📅
2022-02-11 📅
Valoarea totală a achiziției: 16 200 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-01-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 600 RON 💰
12 660 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 045-114774 (2022-02-28)
Anunt de atribuire (2022-07-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 9 072 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-07-26 📅
Data publicării: 2022-07-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 145-413276
Număr JO-S: 145
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-03-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 9 072 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 156 RON 💰
35 160 RON 💰
7 500 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-03-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 21 000 RON 💰
2 400 RON 💰
3 864 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-07 📅
Valoarea totală a achiziției: 17207.40 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-27 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 420 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-02-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 532.56 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-04-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 21748.80 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 145-413276 (2022-07-26)
Anunt de atribuire (2022-08-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 12 660 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-08-03 📅
Data publicării: 2022-08-08 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 151-432028
Număr JO-S: 151
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-07-19 📅
2022-07-25 📅
Valoarea totală a achiziției: 2253.96 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 104 RON 💰
13 552 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-07-01 📅
Valoarea totală a achiziției: 1597.68 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-06-28 📅
Valoarea totală a achiziției: 6 762 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 151-432028 (2022-08-03)
Anunt de atribuire (2022-09-29) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1502.64 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-09-29 📅
Data publicării: 2022-10-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 191-540582
Număr JO-S: 191
Informații suplimentare
Documentatia va fi descarcata de pe site-ul www.e-licitatie.ro.
Acordul cadru se incheie cu 3 operatori economici fara reluarea competitiei.
Modalitatea de departajare a ofertantilor clasati pe acelasi loc, cu preturi egale , conform prevederilor HG NR. 395/2016.
În cazul în care criteriul utilizat este "preţul cel mai scăzut"
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă solicită ofertanţilor o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.La solicitarea Autoritatii contractante ,operatorii economici vor transmite raspunsul lor online in SICAP. Iar pentru ofertantii clasati pe acelasi loc ( cu referire la locurile 2-3) se va solicita reofertare a pretului online in SICAP, putand fi efectuata pana la limita ofertei clasate pe locul anterior, operatorii economici transmitand raspunsul lor in rubrica REOFERTARE din SICAP.

Data încheierii contractului: 2022-09-13 📅
Valoarea totală a achiziției: 1502.64 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-09-23 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 100 RON 💰
Referință
Modalitatea de departajare a ofertantilor clasati pe acelasi loc, cu preturi egale , conform prevederilor HG NR. 395/2016.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă solicită ofertanţilor o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.La solicitarea Autoritatii contractante ,operatorii economici vor transmite raspunsul lor online in SICAP. Iar pentru ofertantii clasati pe acelasi loc ( cu referire la locurile 2-3) se va solicita reofertare a pretului online in SICAP, putand fi efectuata pana la limita ofertei clasate pe locul anterior, operatorii economici transmitand raspunsul lor in rubrica REOFERTARE din SICAP.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt situate pe primul loc, autoritatea contractantă solicită ofertanţilor o nouă propunere financiară, iar contractul va fi atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.La solicitarea Autoritatii contractante ,operatorii economici vor transmite raspunsul lor online in SICAP. Iar pentru ofertantii clasati pe acelasi loc ( cu referire la locurile 2-3) se va solicita reofertare a pretului online in SICAP, putand fi efectuata pana la limita ofertei clasate pe locul anterior, operatorii economici transmitand raspunsul lor in rubrica REOFERTARE din SICAP.
Sursa: OJS 2022/S 191-540582 (2022-09-29)
Anunt de atribuire (2022-10-19) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 16 800 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2022-10-19 📅
Data publicării: 2022-10-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 205-584339
Număr JO-S: 205
Anunt de atribuire (2023-03-27) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 9 720 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-03-27 📅
Data publicării: 2023-03-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 065-194377
Număr JO-S: 65
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 9 720 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-03-14 📅
Valoarea totală a achiziției: 14 400 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-02-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 1065.12 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-01-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 50 400 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 065-194377 (2023-03-27)
Anunt de atribuire (2023-05-08) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 700 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-05-08 📅
Data publicării: 2023-05-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 092-282412
Număr JO-S: 92
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-04-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 700 RON 💰
1276.80 RON 💰
22560.20 RON 💰
26757.60 RON 💰
144.78 RON 💰
30 000 RON 💰
2 150 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-04-10 📅
Valoarea totală a achiziției: 12 096 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-03-03 📅
Sursa: OJS 2023/S 092-282412 (2023-05-08)
Anunt de atribuire (2023-05-18) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 700 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-05-18 📅
Data publicării: 2023-05-23 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 098-306604
Număr JO-S: 98
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-04-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 219 RON 💰
42 600 RON 💰
2 175 RON 💰
30 800 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 098-306604 (2023-05-18)
Anunt de atribuire (2023-11-17) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 700 RON 💰
Referință Date
Data trimiterii: 2023-11-17 📅
Data publicării: 2023-11-22 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 225-708165
Număr JO-S: 225
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-26 📅
2023-10-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 200 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-10-13 📅
2023-11-13 📅
2023-07-26 📅
Valoarea totală a achiziției: 6 230 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 225-708165 (2023-11-17)