„Furnizare set reactivi și consumabile pentru bacteriologie”
Spitalul Judetean Satu Mare
Prin achizitionarea produselor descrise la sectiune loturi, autoritatea contractanta doreste sa raspunda necesitatilor identificate in cadrul spitalului, in baza referatului nr. 35/9.11.2020 aprobat de conducerea unitatii.
Laboratorul de analize medicale al Spitalului Judetean Satu Mare doreste achizitionarea acestor reactivi in vederea cresterii acuratetii, calitatii si rapiditatii in diagnosticarea profesionista a tuturor tipurilor de pacienti, extinderii panelului de teste pentru a putea servi unui numar cat mai mare a acestora, precum si pentru indeplinirea criteriilor in vederea obtinerii acreditarii RENAR si a contractului cu CNAS Satu Mare.
Luand in considerare obiectul achizitiei si valoarea estimata ce depaseste pragul de 1 000 557,00 RON fara TVA, se va organiza procedura de Licitatie deschisa, astfel incat se poate considera ca avem un grad inalt de complexitate.
Se va incheia acord cadru pe o perioada de 36 de luni. In intervalul unui an calendaristic se preconizeaza ca se vor incheia un numar estimativ de minimum un contract subsevent si un numar maxim de 12 contracte subsecvente. Cantitatile minime si maxime estimate ale contractelor subsecvente se regasesc in Anexa II a caietului de sarcini cat si in Anexa la strategia de contractare. Contractele subsecvente se vor incheia in functie de necesitatile autoritatii contractante, cantitatile minime si maxime fiind estimative.
Termenul-limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare va fi a 11-a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor conform art. 160 coraborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
Numar de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data-limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 de zile.
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-01-11. Achiziția publică a fost publicată pe 2020-12-02.
FurnizoriUrmătorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
- • A.M.S. 2000 Trading Impex S.R.L.
- • Avena Medica S.R.L.
- • BIOMAXIMA CLINICAL S.R.L.
- • Clini-Lab
- • DDS Diagnostic
- • DIAMEDIX IMPEX
- • Medical Psiho Grup SRL
- • Mediclim S.R.L.
- • Medist
- • Nobis Labordiagnostica
- • RAFI MEDICAL
- • SANIMED INTERNATIONAL IMPEX
- • Tody Laboratories Int
- • ZAZYRO GRUP SRL
| Data | Document |
|---|---|
| 2020-12-02 | Anunţ de participare |
| 2021-04-01 | Anunt de atribuire |
| 2021-05-04 | Anunt de atribuire |
| 2021-11-09 | Anunt de atribuire |
| 2022-05-25 | Anunt de atribuire |
| 2022-11-04 | Anunt de atribuire |
| 2023-03-10 | Anunt de atribuire |
| 2023-04-05 | Anunt de atribuire |
| 2023-09-29 | Anunt de atribuire |
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Reactivi de laborator
Număr de referință: 3963722_2020_PAAPD1156769
Scurtă descriere:
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Reactivi de laborator 📦
Cod CPV suplimentar: Reactivi de laborator 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Satu Mare 🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Spitalul Județean Satu Mare
Adresa poștală: Str. Prahova nr. 1
Cod poștal: 440192
Orașul poștal: Satu Mare
Contact
Adresă internet: http://www.sjusm.ro 🌏
E-mail: achizitiispital@yahoo.com 📧
Telefon: +40 261727259 📞
Fax: +40 261727259 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100108629 🌏
Referință
Date
Data trimiterii: 2020-12-02 📅
Termen-limită de depunere: 2021-01-11 📅
Data publicării: 2020-12-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2020/S 238-587622
Număr JO-S: 238
Informații suplimentare
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 115
Informații despre loturi:
Numărul lotului: 41
Scurtă descriere:
Durata: 36 luni
Denumirea lotului: MEDIU CROMOGENIC CRE AGAR- Mediu chromogenic pentru detectia enterobacteriaceelor carbapenem-resistente
Numărul lotului: 44
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 59000
Valoarea estimată fără TVA: 162 250 RON 💰
Denumirea lotului: Trusa Legionela pneumophila
Numărul lotului: 54
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Trusa Streptococ grup A
Numărul lotului: 55
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Streptococcus pneumoniae urina
Numărul lotului: 56
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Test rapid ROTA/ADENO/NORO /ASTRO
Numărul lotului: 57
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Ser aglutinare Shigella flexner
Numărul lotului: 69
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Coloratie albastru de metilen
Numărul lotului: 79
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: MEDIU CROMOGENIC MRSA 2 AGAR- Mediu chromogenic pentru detectia Stafilococului aureu meticilino-rezistent
Numărul lotului: 42
Denumirea lotului: Trusa identificare Candida
Numărul lotului: 61
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Mac Conkey
Numărul lotului: 19
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Cin agar
Numărul lotului: 22
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Mediu cromogen urina
Numărul lotului: 45
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Ser aglutinare Shigella boydi
Numărul lotului: 67
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 1920
Valoarea estimată fără TVA: 2 880 RON 💰
Denumirea lotului: Vancomicina 32(M.I.C.E)
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Fluconazol Voriconazole Nystatin
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Staphylococcus aureus ATCC 25923
Numărul lotului: 81
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Bulion selenit cisteina
Numărul lotului: 39
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Simmons citrat agar
Numărul lotului: 36
Scurtă descriere: CANTITATE MAXIMA 36 DE LUNI 14400
Denumirea lotului: Test carbapenemaza
Numărul lotului: 59
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 33600
Valoarea estimată fără TVA: 100 800 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Escherichia coli ATCC25922
Numărul lotului: 86
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 800
Valoarea estimată fără TVA: 2 400 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Candida albicans ATCC10231
Numărul lotului: 88
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 1100
Valoarea estimată fără TVA: 3 300 RON 💰
Denumirea lotului: Anse calibrate 10 microlitri
Numărul lotului: 109
Scurtă descriere:
Numărul lotului: 112
Scurtă descriere:
Numărul lotului: 37
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Eosin methilen blue agar
Numărul lotului: 102
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 1120
Valoarea estimată fără TVA: 3 360 RON 💰
Denumirea lotului: MacConkey agar
Numărul lotului: 103
Denumirea lotului: Cary blair
Numărul lotului: 105
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Enterococcus faecalis ATCC 29212
Numărul lotului: 91
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Klebsiella pneumoniae BAA1705
Numărul lotului: 89
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 1160
Valoarea estimată fără TVA: 3 480 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina Candida parapsilosis ATCC 22019
Numărul lotului: 94
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Pseudomonas aeruginosa ATCC 27853
Numărul lotului: 87
Denumirea lotului: Test rapid pt detectie rezistenta Colistin
Numărul lotului: 60
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Trusa Adenovirus
Numărul lotului: 63
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Etichete autocolante indicatoare pentru sterilizare termica uscata
Numărul lotului: 114
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 6000
Valoarea estimată fără TVA: 18 000 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Staphylococcus aureus ATCC BAA1026
Numărul lotului: 83
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 1760
Valoarea estimată fără TVA: 5 280 RON 💰
Denumirea lotului: Mueller Hinton
Numărul lotului: 104
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Enterococcus faecalis ATCC 51299
Numărul lotului: 99
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 1200
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Candida krusei ATCC 6258
Numărul lotului: 95
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 2700
Valoarea estimată fără TVA: 8 100 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Klebsiella pneumoniae ATCC 700603
Numărul lotului: 97
Denumirea lotului: Trusa aglutinare streptococi
Numărul lotului: 48
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Test PBP
Numărul lotului: 49
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 5600
Valoarea estimată fără TVA: 8 400 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Staphylococcus aureus ATCC 29213
Numărul lotului: 82
Denumirea lotului: Adcl
Numărul lotului: 106
Denumirea lotului: Mediu CLED
Numărul lotului: 107
Denumirea lotului: Reactivi control suprafete
Numărul lotului: 113
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Ser aglutinare Salmonella polivalent
Numărul lotului: 71
Valoarea estimată fără TVA: 4 800 RON 💰
Denumirea lotului: Trusa Leptospira IgM/IgG
Numărul lotului: 62
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 9720
Valoarea estimată fără TVA: 29 160 RON 💰
Denumirea lotului: Reactiv Kovacs
Numărul lotului: 80
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 80
Valoarea estimată fără TVA: 240 RON 💰
Denumirea lotului: Ser aglutinare yersinia 0-3
Numărul lotului: 76
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Tampon prelevare fara tub
Numărul lotului: 111
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Test rapid E coli O157
Numărul lotului: 66
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 5040
Valoarea estimată fără TVA: 15 120 RON 💰
Denumirea lotului: Ser aglutinare yersinia 0-9
Numărul lotului: 75
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Staphylococcus aureus ATCC BAA 977
Numărul lotului: 85
Denumirea lotului: Trusa Clostridium difficile
Numărul lotului: 52
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Trusa Campylobacter jejuni
Numărul lotului: 53
Scurtă descriere: CANTITATE MINIMA 36 DE LUNI 5760
Denumirea lotului: Test Haemophillus influenzae
Numărul lotului: 65
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Ser aglutinare Coli O157
Numărul lotului: 70
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 1800
Valoarea estimată fără TVA: 2 700 RON 💰
Denumirea lotului: Flacon hemocultura standard aerob Flacon hemocultura standard anaerob Flacon FAN aerob Flacon FAN anaerob Flacon Pedi-bact
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Pyr
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere: CANTITATE MAXIMA 36 DE LUNI 480
Denumirea lotului: Nitrocefin
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Anse calibrate 1 microlitri
Numărul lotului: 110
Denumirea lotului: Determinarea sensibilitatii enterococului Determinarea sensibilitatii speciilor de Staphylococcus Determinarea sensibilitatii speciilor de streptococi β hemolitici,streptococi viridans si Streptococcus pneumoniae Determinarea sensibilitatii speciilor de bacili gram negativi nefermentativi Determinar
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Ampicilina 32 (M.I.C.E)
Numărul lotului: 9
Denumirea lotului: Agent lichefiant secretii tract respirator
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 7680
Valoarea estimată fără TVA: 11 520 RON 💰
Denumirea lotului: Tygeciclina 25(M.I.C.E)
Numărul lotului: 14
Denumirea lotului: Meropenem/meronem+EDTA
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 3600
Valoarea estimată fără TVA: 10 800 RON 💰
Denumirea lotului: Chocolate agar
Numărul lotului: 20
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 5400
Valoarea estimată fără TVA: 12 000 RON 💰
Denumirea lotului: Hektoen agar
Numărul lotului: 23
Denumirea lotului: Dezoxicolat citrat agar
Numărul lotului: 26
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Bulion tioglicolat
Numărul lotului: 38
Scurtă descriere:
Numărul lotului: 40
Scurtă descriere: CANTITATE MINIMA 36 DE LUNI 1800
Valoarea estimată fără TVA: 21 600 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina de referinta E Coli ATCC 35218
Numărul lotului: 96
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Haemophyllus influenzae ATCC 49766
Numărul lotului: 100
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Streptococcus pneumoniae ATCC 49619
Numărul lotului: 101
Denumirea lotului: Placi petri
Numărul lotului: 108
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Bila esculina agar
Numărul lotului: 27
Denumirea lotului: Ss agar
Numărul lotului: 29
Denumirea lotului: MULLER HINTON AGAR +5 % sange de cal
Numărul lotului: 33
Valoarea estimată fără TVA: 27 000 RON 💰
Denumirea lotului: Sabouraud dextroza+chloramphenicol+gentamicina
Numărul lotului: 30
Denumirea lotului: Muller hinton agar
Numărul lotului: 31
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: MULLER HINTON AGAR +5 % sange de berbec
Numărul lotului: 32
Valoarea estimată fără TVA: 16 200 RON 💰
Denumirea lotului: T.s.i agar
Numărul lotului: 34
Denumirea lotului: Bulion uree
Numărul lotului: 35
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 9600
Valoarea estimată fără TVA: 28 800 RON 💰
Denumirea lotului: Meropenem 32(M.I.C.E)
Numărul lotului: 11
Denumirea lotului: MEDIU CROMOGENIC VRE AGAR - Mediu chromogenic pentru detectia enterococilor rezistenti la vancomicina
Numărul lotului: 43
Denumirea lotului: Teste pentru determinarea oxidazei
Numărul lotului: 46
Scurtă descriere: CANTITATE MAXIMA 36 DE LUNI 2000
Valoarea estimată fără TVA: 5 000 RON 💰
Denumirea lotului: Trusa testare coagulaza
Numărul lotului: 47
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Trusa latex meningita
Numărul lotului: 50
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Trusa Rotavirus
Numărul lotului: 64
Denumirea lotului: Agar chocolate pentru Haemophyllus
Numărul lotului: 21
Valoarea estimată fără TVA: 16 000 RON 💰
Denumirea lotului: CLED Agar (Cystine Lactose-Electrolyte-Deficient Agar
Numărul lotului: 24
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 14000
Valoarea estimată fără TVA: 40 000 RON 💰
Denumirea lotului: Emb levine agar
Numărul lotului: 25
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 25500
Valoarea estimată fără TVA: 90 000 RON 💰
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Klebsiella pneumoniae BAA1706
Numărul lotului: 90
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Streptococcus pyogenes ATCC 19615
Numărul lotului: 98
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Staphylococcus aureus ATCC BAA976
Numărul lotului: 84
Denumirea lotului: Standard Mc farland
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Penicilina 32(M.I.C.E)
Numărul lotului: 12
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Shigella flexner ATCC 12022
Numărul lotului: 92
Denumirea lotului: Tulpina de referinta Salmonella enterica ATCC 13076
Numărul lotului: 93
Denumirea lotului: Indicatori biologici pentru sterilizare uscata
Numărul lotului: 115
Denumirea lotului: ACID NALIDIXIC 30 micrograme AMIKACIN 30 micrograme Amoxicilina + Acid clavulanic 20/10 microgram Amoxicilina + Acid clavulanic 2/1 microgram Azlocilina75 micrograme Ampicilina 2 micrograme Ampicilina 10 micrograme Ampicilina /Sulbactam 10/10microgram Azitomicina15 microgram Aztreonam30 micrograme
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Discuri X DIscuri V DiscuriXV
Numărul lotului: 6
Denumirea lotului: Ceftriaxon 32(M.I.C.E)
Numărul lotului: 13
Denumirea lotului: Geloza Agar Columbia+ sange de berbec 5 %
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Trusa Cryptococcus neoformans
Numărul lotului: 51
Valoarea estimată fără TVA: 9 000 RON 💰
Denumirea lotului: EHEC VT1+VT2 SHIGA TOXIN
Numărul lotului: 58
Scurtă descriere: CANTITATE MAXIMA 36 DE LUNI 720
Denumirea lotului: SER AGL EPEC O26, O103, O111, O157, O145
Numărul lotului: 72
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 10800
Valoarea estimată fără TVA: 32 400 RON 💰
Denumirea lotului: SER AGL EPEC O86, O114, O121, O126, O142
Numărul lotului: 73
Valoarea estimată fără TVA: 36 000 RON 💰
Denumirea lotului: SORBITOL MACCONKEY AGAR (SMAC) sau echivalent
Numărul lotului: 28
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Ser aglutinare Shigella sonne
Numărul lotului: 68
Denumirea lotului: Chapman agar
Numărul lotului: 18
Scurtă descriere:
Numărul lotului: 74
Denumirea lotului: Solutie Lugol
Numărul lotului: 77
Scurtă descriere:
Denumirea lotului: Coloratie Gram
Numărul lotului: 78
Scurtă descriere: VALOAREA CELUI MAI MARE CS 320
Valoarea estimată fără TVA: 960 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: SJUSM
Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-06-11 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-01-11 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare:
Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 3963722
Alt tip de autoritate contractantă: Spital
Contact
Punct de contact: Marcus Violeta Fabiola
Adresă internet: www.sjusm.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100108629 🌏
Referință
Informații suplimentare
Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Spitalul Judeţean Satu Mare
Referință
Date
Data trimiterii: 2021-04-01 📅
Data publicării: 2021-04-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 066-171052
Se referă la anunț: 2020/S 238-587622
Număr JO-S: 66
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-03-02 📅
Nume: Zazyro grup srl
Numărul național de înregistrare: RO15315929
Adresa poștală: Strada Postăvarul, Nr. 4, Sector: 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 032424
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213302950 📞
E-mail: office@zazyro.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Nume: Clini-lab
Numărul național de înregistrare: RO 3102218
Adresa poștală: Strada STR. RODNEI, Nr. 15
Orașul poștal: Targu Mures
Cod poștal: 540342
Telefon: +40 265218784 / 218785 📞
E-mail: oferte@clinilab.ro 📧
Țara: Mureş 🏙️
Adresă internet: www.clinilab.ro 🌏
Nume: Tody Laboratories Int
Numărul național de înregistrare: RO 4134935
Adresa poștală: Strada Vadul Moldovei, Nr. 0212690000
Cod poștal: 014033
Telefon: +40 212690033/+40 212690000/+40 212690645 📞
E-mail: comenzi@todylaboratories.com 📧
Adresă internet: www.todylaboratories.com 🌏
Nume: Biomaxima clinical s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 28399247
Adresa poștală: Strada Onciul Dimitrie, Nr. 21C
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400449
Telefon: +40 371187339 📞
E-mail: office@biomaxima.ro 📧
Țara: Cluj 🏙️
Nume: A.M.S. 2000 TRADING IMPEX S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 9603757
Adresa poștală: Strada Turturelelor, Nr. 62
Cod poștal: 030882
Telefon: +40 213247050 📞
E-mail: sales@ams.ro 📧
Adresă internet: www.ams.ro 🌏
Nume: Mediclim s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 6300279
Adresa poștală: Strada Basarab Matei, Nr. 47
Cod poștal: 030671
Telefon: +40 213225998 📞
E-mail: elicitatie@mediclim.ro 📧
Adresă internet: www.mediclim.ro 🌏
Nume: Avena medica s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 24684380
Adresa poștală: Strada SOS.BANATULUI, Nr. 147C
Orașul poștal: Chitila
Cod poștal: 70000
Telefon: +40 314054210 📞
E-mail: avenamedicalicitatii@gmail.com 📧
Țara: 🏙️
Adresă internet: www.avena-medica.com 🌏
Nume: Medical psiho grup srl
Numărul național de înregistrare: RO 14873552
Adresa poștală: Strada Gheorghe Lazar, Nr. 12
Orașul poștal: Deva
Cod poștal: 330044
Telefon: +40 354881399 📞
E-mail: office@mediiturnate.ro 📧
Țara: Hunedoara 🏙️
Adresă internet: www.mediiturnate.ro 🌏
Nume: Diamedix impex
Numărul național de înregistrare: RO 8529458
Adresa poștală: Strada Fabrica de Glucoza, Nr. 15A, Sector: 2
Cod poștal: 012902
Telefon: +40 021/6688866 📞
E-mail: licitatii@diamedix.ro 📧
Adresă internet: www.diamedix.ro 🌏
Nume: Medist
Numărul național de înregistrare: RO 6705884
Adresa poștală: Strada Urdăreanu Ion, Nr. 34A, Sector: 5
Cod poștal: 050688
Telefon: +40 214115003 📞
E-mail: licitatii@medist.ro 📧
Adresă internet: www.medist.ro 🌏
Nume: Nobis labordiagnostica
Numărul național de înregistrare: RO 6542221
Adresa poștală: Strada EROILOR, Nr. 21
Orașul poștal: Floresti
Telefon: +40 264403515 📞
E-mail: office@nobissystems.com 📧
Adresă internet: www.nobissystems.com 🌏
Nume: Rafi medical
Numărul național de înregistrare: RO 9245101
Adresa poștală: Strada Foişorului, Nr. 9, Sector: 3
Cod poștal: 031173
Telefon: +40 213227121 📞
E-mail: achizitii.rg@rafi.ro 📧
Adresă internet: www.rafi.ro 🌏
Nume: Sanimed international impex
Numărul național de înregistrare: RO 15995515
Adresa poștală: Strada Bucureşti-Măgurele, Nr. 70F
Cod poștal: 051434
Telefon: +40 214205493 📞
E-mail: office@sanimed.ro 📧
Adresă internet: www.sanimed.ro 🌏
Data încheierii contractului: 2021-03-11 📅
Nume: DDS Diagnostic
Numărul național de înregistrare: 14688172
Adresa poștală: Strada Segovia, Nr. 1, Sector: 3
Cod poștal: 032032
Telefon: +40 213440771 📞
E-mail: office@ddsdiagnostic.ro 📧
Adresă internet: www.ddsdiagnostic.ro 🌏
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6
2
3
1
7
5
4
9
8
Informații complementare
Revizuirea organismului
Orașul poștal: Bucureşti
Sursa: OJS 2021/S 066-171052 (2021-04-01)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Referință
Date
Data trimiterii: 2021-05-04 📅
Data publicării: 2021-05-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 089-228838
Număr JO-S: 89
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-04-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 950 RON 💰
375 RON 💰
12 600 RON 💰
Adresă internet: www.zazyro.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 855 RON 💰
7 000 RON 💰
157 RON 💰
60 RON 💰
1 700 RON 💰
887.25 RON 💰
2 420 RON 💰
175.30 RON 💰
140.10 RON 💰
4 980 RON 💰
6 390 RON 💰
975 RON 💰
12 480 RON 💰
Adresă internet: www.biomaxima.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 41.34 RON 💰
14 400 RON 💰
2 850 RON 💰
147 RON 💰
1949.40 RON 💰
117.45 RON 💰
6 405 RON 💰
16859.65 RON 💰
105 283 RON 💰
600 RON 💰
1 800 RON 💰
2 300 RON 💰
700 RON 💰
1 058 RON 💰
151.20 RON 💰
8 700 RON 💰
960 RON 💰
1 180 RON 💰
110 000 RON 💰
9 500 RON 💰
3 600 RON 💰
16 200 RON 💰
2 180 RON 💰
11 600 RON 💰
1912.50 RON 💰
54 RON 💰
25 950 RON 💰
10 680 RON 💰
6 950 RON 💰
144.10 RON 💰
Sursa: OJS 2021/S 089-228838 (2021-05-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Spitalul judetean satu mare
Adresa poștală: Strada: Prahova, nr. 1
Contact
Telefon: +40 0261727259 📞
Fax: +40 0261727259 📠
Referință
Date
Data trimiterii: 2021-11-09 📅
Data publicării: 2021-11-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 220-577898
Număr JO-S: 220
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
MULLER HINTON AGAR +5% sange de berbec
MULLER HINTON AGAR +5% sange de cal
MEDIU CROMOGENIC VRE AGAR - Mediu chromogenic pentru detectia enterococilor rezistenti la vancomicina
Tulpina de referinta Salmonella enterica ATCC 13076
ACID NALIDIXIC 30 micrograme AMIKACIN 30 micrograme Amoxicilina + Acid clavulanic 20/10 microgram Amoxicilina + Acid clavulanic 2/1 microgram Azlocilina75 micrograme Ampicilina 2 micrograme Ampicilina 10 micrograme Ampicilina /Sulbactam 10/10microgram Azitomicina15 microgram Aztreonam30 micrograme
Scurtă descriere:
SER AGL EPEC O26, O103, O111, O157, O145
SER AGL EPEC O86, O114, O121, O126, O142
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 1 320 RON 💰
Telefon: +40 0213302950 📞
Valoarea totală a achiziției: 6 850 RON 💰
500 RON 💰
Telefon: +40 265218784/218785 📞
Valoarea totală a achiziției: 2 360 RON 💰
1 728 RON 💰
10 010 RON 💰
1 630 RON 💰
8 000 RON 💰
155 RON 💰
1 555 RON 💰
490 RON 💰
594 RON 💰
350 RON 💰
172 RON 💰
830 RON 💰
235.50 RON 💰
161 RON 💰
820 RON 💰
105.90 RON 💰
Telefon: +40 0264403515 📞
Valoarea totală a achiziției: 176.50 RON 💰
145 RON 💰
496 RON 💰
2 160 RON 💰
119 RON 💰
10 500 RON 💰
189 RON 💰
320 RON 💰
434 RON 💰
202.50 RON 💰
186 RON 💰
1 408 RON 💰
380 RON 💰
Autoritatea contractantă
Contact
Punct de contact: Marcus violeta fabiola
Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Sursa: OJS 2021/S 220-577898 (2021-11-09)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 988 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-05-25 📅
Data publicării: 2022-05-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 103-288921
Număr JO-S: 103
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-02-02 📅
Valoarea totală a achiziției: 2 988 RON 💰
735 RON 💰
1 230 RON 💰
525 RON 💰
750 RON 💰
107 605 RON 💰
852 RON 💰
950 RON 💰
2 100 RON 💰
21 000 RON 💰
280.20 RON 💰
1 425 RON 💰
105 800 RON 💰
4 500 RON 💰
3 300 RON 💰
218 RON 💰
880 RON 💰
900 RON 💰
9 747 RON 💰
69 200 RON 💰
1 245 RON 💰
135 RON 💰
288.20 RON 💰
15 600 RON 💰
300 RON 💰
744 RON 💰
302.40 RON 💰
480 RON 💰
2 700 RON 💰
4 350 RON 💰
70.60 RON 💰
1 980 RON 💰
2 400 RON 💰
217 RON 💰
392.50 RON 💰
396 RON 💰
2 860 RON 💰
622 RON 💰
815 RON 💰
2 295 RON 💰
22474.85 RON 💰
8 540 RON 💰
20 850 RON 💰
205.20 RON 💰
170 RON 💰
234 RON 💰
1 080 RON 💰
Data încheierii contractului: 2022-05-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 370 RON 💰
137 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 103-288921 (2022-05-25)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 800 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-04 📅
Data publicării: 2022-11-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 216-620549
Număr JO-S: 216
Informații suplimentare
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-07-25 📅
2022-11-02 📅
Valoarea totală a achiziției: 528 RON 💰
540 RON 💰
3 870 RON 💰
359.40 RON 💰
5 400 RON 💰
1 350 RON 💰
Referință
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 950 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-10 📅
Data publicării: 2023-03-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 053-156682
Număr JO-S: 53
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-02-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 3 960 RON 💰
162 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-02-16 📅
Valoarea totală a achiziției: 188.40 RON 💰
17 280 RON 💰
142.80 RON 💰
285 RON 💰
4 590 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-02-21 📅
Valoarea totală a achiziției: 1 260 RON 💰
322 RON 💰
15 120 RON 💰
1 740 RON 💰
1 183 RON 💰
1 000 RON 💰
432 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 053-156682 (2023-03-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 2 058 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-04-05 📅
Data publicării: 2023-04-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 070-211904
Număr JO-S: 70
Atribuirea contractului
Valoarea totală a achiziției: 2 058 RON 💰
314 RON 💰
1 992 RON 💰
36 RON 💰
28 000 RON 💰
141.20 RON 💰
34 750 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-03-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 211 600 RON 💰
3 200 RON 💰
1 280 RON 💰
2 740 RON 💰
13 050 RON 💰
5 720 RON 💰
120 465 RON 💰
3 400 RON 💰
4 360 RON 💰
10 440 RON 💰
3 000 RON 💰
12 816 RON 💰
2 760 RON 💰
472 RON 💰
27 000 RON 💰
4 025 RON 💰
3119.04 RON 💰
7 500 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 070-211904 (2023-04-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 7 968 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-09-29 📅
Data publicării: 2023-10-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 191-599009
Număr JO-S: 191
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 7 968 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-09-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 11907.40 RON 💰
648 RON 💰
708 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 191-599009 (2023-09-29)
- Echipamente medicale, produse farmaceutice şi produse de îngrijire personală (>20 noi achiziții publice)
- Produse farmaceutice (>20)
- Diverse medicamente (>20)