Dotarea Spitalului Orăşenesc Regele Carol I Costeşti cu echipamente medicale pentru creşterea capacităţii de gestionare a crizei COVID-19

SPITALUL ORASANESC REGELE CAROL I COSTESTI

Obiectivul general al proiectului «Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Orăşenesc Regele Carol I Costeşti»-MySMIS 141879 îl reprezintă creşterea capacităţii de diagnosticare, tratament şi îngrijiri medicale acordate pacienţilor cu afecţiuni psihice şi suspecþi sau confirmaţi cu infecţia SARS-CoV-2 în timp util şi eficient, prin dotarea Spitalului Orăşenesc „Regele Carol I” Costeşti cu echipamente medicale şi nemedicale.
Proiectul propus contribuie la atingerea obiectivului Axei Prioritare 9 Protejarea sănătăţii populaþiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 din POIM prin achiziţia de echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecþie medicală, consumabile
medicale şi substanţe necesare pentru decontaminare/biocide necesare pentru gestionarea unui aflux mare de pacienţi cu patologie mult mai complexă, inclusiv cu potenţial de infectare COVID, în condiţiile în care alte 6 spitale din judeţul Argeş au fost desemnate spitale suport Covid, iar majoritatea pacienţilor optează pentru serviciile medicale furnizate de Spitalul Orăşenesc Carol I Costeşti.
Proiectul propus se afla în concordanţă cu Strategia Naţională de Sănătate 2014 – 2020, OG2. Reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin boli transmisibile, a impactului lor la nivel de individ şi societate, prin modernizarea infrastructurii şi îmbunătăţirea echipării Spitalului Orăşenesc Carol I Costeşti cu echipamente moderne necesare în contextul pandemiei COVID 19, respectiv prin supravegherea sicontrolul riscului infectării cu noul coronavirus a cadrelor medicale, direcţii strategice care vor fi atinse prin proiect ca urmare a:
- achiziţionării de echipamente medicale şi consumabile medicale care să trateze rapid şi eficient pacienţii spitalului, într-un număr mai mare în contextul pandemiei COVID;
- achiziţionării de materiale şi dispozitive de protecţie, substanţe biocide, într-un număr suficient, care să asigure protecţia cadrelor medicale împotriva virusului SARS-CoV-2;

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-09-15. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-08-10.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-08-10 Anunţ de participare
2021-09-10 Informaţii suplimentare
2021-12-30 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-08-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Echipamente medicale
Număr de referință: 7
Scurtă descriere:
Obiectivul general al proiectului «Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Orăşenesc Regele Carol I Costeşti»-MySMIS 141879 îl reprezintă creşterea capacităţii de diagnosticare, tratament şi îngrijiri medicale acordate pacienţilor cu afecţiuni psihice şi suspecþi sau confirmaţi cu infecţia SARS-CoV-2 în timp util şi eficient, prin dotarea Spitalului Orăşenesc „Regele Carol I” Costeşti cu echipamente medicale şi nemedicale. Proiectul propus contribuie la atingerea obiectivului Axei Prioritare 9 Protejarea sănătăţii populaþiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 din POIM prin achiziţia de echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecþie medicală, consumabile medicale şi substanţe necesare pentru decontaminare/biocide necesare pentru gestionarea unui aflux mare de pacienţi cu patologie mult mai complexă, inclusiv cu potenţial de infectare COVID, în condiţiile în care alte 6 spitale din judeţul Argeş au fost desemnate spitale suport Covid, iar majoritatea pacienţilor optează pentru serviciile medicale furnizate de Spitalul Orăşenesc Carol I Costeşti. Proiectul propus se afla în concordanţă cu Strategia Naţională de Sănătate 2014 – 2020, OG2. Reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin boli transmisibile, a impactului lor la nivel de individ şi societate, prin modernizarea infrastructurii şi îmbunătăţirea echipării Spitalului Orăşenesc Carol I Costeşti cu echipamente moderne necesare în contextul pandemiei COVID 19, respectiv prin supravegherea sicontrolul riscului infectării cu noul coronavirus a cadrelor medicale, direcţii strategice care vor fi atinse prin proiect ca urmare a: - achiziţionării de echipamente medicale şi consumabile medicale care să trateze rapid şi eficient pacienţii spitalului, într-un număr mai mare în contextul pandemiei COVID; - achiziţionării de materiale şi dispozitive de protecţie, substanţe biocide, într-un număr suficient, care să asigure protecţia cadrelor medicale împotriva virusului SARS-CoV-2;
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Echipamente medicale 📦
Cod CPV suplimentar: Echipamente medicale 📦
Aparate de sterilizare, de dezinfectare şi de igienizare 📦
Dezinfectanţi 📦
Consumabile medicale 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Argeş 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru un singur lot
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Altele
Numele autorității contractante: Spitalul orasanesc regele carol i costesti
Adresa poștală: Strada: INDUSTRIEI, nr. 19
Cod poștal: 115200
Orașul poștal: Costesti
Contact
Adresă internet: http://www.spitalregelecarol.ro/ 🌏
E-mail: spitalcostesti@yahoo.com 📧
Telefon: +40 0248673550 📞
Fax: +40 0248673550 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100126145 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-08-10 📅
Termen-limită de depunere: 2021-09-15 📅
Data publicării: 2021-08-13 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 156-411767
Număr JO-S: 156
Informații suplimentare
Oferta va fi detaliata in conformitate cu CENTRALIZATOR de PREŢURI – Anexă la Formularul 4 din "Sectiunea V Formulare", oferindu-se pretul individual pentru fiecare reper ofertat din cadrul lotului.

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Obiectivul general al proiectului «Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Orăşenesc Regele Carol I Costeşti»-MySMIS 141879 îl reprezintă creşterea capacităţii de diagnosticare, tratament şi îngrijiri medicale acordate pacienţilor cu afecţiuni psihice şi suspecþi sau confirmaţi cu infecţia SARS-CoV-2 în timp util şi eficient, prin dotarea Spitalului Orăşenesc „Regele Carol I” Costeşti cu echipamente medicale şi nemedicale.
Arată mai mult
Proiectul propus contribuie la atingerea obiectivului Axei Prioritare 9 Protejarea sănătăţii populaþiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 din POIM prin achiziţia de echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecþie medicală, consumabile
Arată mai mult
medicale şi substanţe necesare pentru decontaminare/biocide necesare pentru gestionarea unui aflux mare de pacienţi cu patologie mult mai complexă, inclusiv cu potenţial de infectare COVID, în condiţiile în care alte 6 spitale din judeţul Argeş au fost desemnate spitale suport Covid, iar majoritatea pacienţilor optează pentru serviciile medicale furnizate de Spitalul Orăşenesc Carol I Costeşti.
Arată mai mult
Proiectul propus se afla în concordanţă cu Strategia Naţională de Sănătate 2014 – 2020, OG2. Reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin boli transmisibile, a impactului lor la nivel de individ şi societate, prin modernizarea infrastructurii şi îmbunătăţirea echipării Spitalului Orăşenesc Carol I Costeşti cu echipamente moderne necesare în contextul pandemiei COVID 19, respectiv prin supravegherea sicontrolul riscului infectării cu noul coronavirus a cadrelor medicale, direcţii strategice care vor fi atinse prin proiect ca urmare a:
Arată mai mult
- achiziţionării de echipamente medicale şi consumabile medicale care să trateze rapid şi eficient pacienţii spitalului, într-un număr mai mare în contextul pandemiei COVID;
- achiziţionării de materiale şi dispozitive de protecţie, substanţe biocide, într-un număr suficient, care să asigure protecţia cadrelor medicale împotriva virusului SARS-CoV-2;
Valoarea totală estimată: 14230529.06 RON 💰
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 6
Denumirea lotului: LOT 4 – LABORATOR ANALIZE MEDICALE
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
Sistem modular de imunologie si chimie clinica 1 buc. 152,386.55 lei 38434580-5 Analizoare imunologice (Rev.2)
Analizor automat de hematologie 1 buc. 345,378.15 lei 38434570-2 - Analizoare hematologice
Analizor automat de coagulare 1 buc. 197,226.89 lei 38434520-7 - Analizoare de sânge
Analizor de urina 1 buc. 462,655.46 lei 33125000-2 - Aparate de examinare urologica
Analizor automat de electroforeza 1 buc. 178,991.60 lei 38430000-8 Aparate de detectare si de analiza (Rev.2)
Analizor automat de bacteorologie 1 buc. 184,873.95 lei 38434000-6 - Analizoare
RTPCR 1 buc. 382,352.94 lei 38430000-8 - Aparate de detectare si de analiza
Valoarea estimată fără TVA: 1903865.54 RON 💰
Durata: 2 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: «Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Orăşenesc Regele Carol I Costeşti»-MySMIS 141879
Informații suplimentare:
Oferta va fi detaliata in conformitate cu CENTRALIZATOR de PREŢURI – Anexă la Formularul 4 din "Sectiunea V Formulare", oferindu-se pretul individual pentru fiecare reper ofertat din cadrul lotului.
Denumirea lotului: LOT 2 – BLOC OPERATOR SI STERILIZARE
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
Sterilizator cu abur 2 usi 1 buc. 283,966.39 lei 33191000-5 - Aparate de sterilizare, de dezinfectare si de igienizare
Masina de spalat si dezinfectat instrumentar 1 buc. 141,983.19 lei 33191000-5 - Aparate de sterilizare, de dezinfectare si de igienizare
Sterilizator cu plasma 1 buc. 383,193.28 lei 33191100-6 Sterilizator (Rev.2)
Curatator cu ultrasunete 1 buc. 15,731.09 lei 42716110-2 Echipament de spalare (Rev.2)
Sigilator automat pentru pungi 2 buc. 12,907.56 lei 39360000-3 - Echipament de sigilare
Masa pentru control si impachetare 1 buc. 33,882.35 lei 33100000-1 Echipamente medicale (Rev.2)
Aparat anestezie 1 buc. 113,445.38 lei 33172100-7 Aparate de anestezie (Rev.2)
Masa de operatie chirurgie generala 1 buc. 154,649.58 lei 33192230-3 - Mese de operaþie
Videolaringoscop 2 buc. 38,393.28 lei 33171000-9 Instrumente pentru anestezie si pentru reanimare
Aspirator secretii mobil 1 buc. 9,449.58 lei 42999100-6 - Aspiratoare, altele decât cele de uz casnic
Defibrilator bifazic 1 buc. 33,319.33 lei 33182100-0 - Defibrilator
Paturi ATI cu saltea antiescara 2 buc. 33,504.20 lei 33192150-8 - Paturi speciale pentru terapie
Paturi ATI cu saltea antiescara si sistem de cantarire 2 buc. 51,470.59 lei 33192150-8 - Paturi speciale pentru terapie
Analizor de gaze sanguine 1 buc. 66,764.71 lei 38434520-7 Analizoare de sange (Rev.2)
Motor ortopedic pentru gaurit si alezat 1 buc. 57,436.97 lei 33141720-3 - Dispozitive ortopedice ajutatoare
Oscilant ortopedic 1 buc. 57,436.97 lei 33141720-3 - Dispozitive ortopedice ajutatoare
Targa hidraulica radiotransparenta 1 buc. 31,932.77 lei 33192160-1 - Targi
Valoarea estimată fără TVA: 1655742.85 RON 💰
Denumirea lotului: LOT 6 – CONTROL RASPANDIRE INFECTII NOSOCOMIALE
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere:
Echipament de dezinfectie prin nebulizare smart MICRODEFENDER DS 2 buc. 58,487.39 lei 33191000-5 Aparate de sterilizare, de dezinfectare si de igienizare (Rev.2)
Atomizor ceata rece 2 buc. 2,435.29 lei 42996100-5 Pulverizatoare (Rev.2)
Substanta dezinfectie prin nebulizare WPH2O2S pe baza de peroxide de hydrogen 11% si ioni de argint 100 buc. 2,436.97 lei 33631600-8 Antiseptice si dezinfectante (Rev.2)
Dezinfectant pentru suprafeţe, instrumentar si aeromicroflora 5000 buc. 165.55 lei 33631600-8 Antiseptice si dezinfectante (Rev.2)
Dispenser fotocelula cu capacitate 600 ml, compatibil pentru dezinfectant gel si lichid 50 buc. 609.24 lei 39831700-3 Distribuitoare automate de sapun (Rev.2)
Dispenser fotocelula cu capacitate 500 ml 50 buc. 547.90 lei 39831700-3 Distribuitoare automate de sapun (Rev.2)
SAPUN DEZINFECTANT 3500 buc. 184.87 lei 33741300-9 Dezinfectant pentru maini (Rev.2)
Dezinfectant aeromicroflora cu aplicare prin nebulizare (ceaţă rece) (TP2) 500 buc. 105.04 lei 33631600-8 Antiseptice si dezinfectante (Rev.2)
Gel dezinfectant pt maini (TP1) 5000 buc. 63.03 lei 33741300-9 Dezinfectant pentru maini (Rev.2)
Valoarea estimată fără TVA: 2265864.36 RON 💰
Denumirea lotului: LOT 5 – DISPOZITIVE DE PROTECTIE MEDICALA
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere:
Halat de unica folosinþa (23gr/m2) 50000 buc. 8.40 lei 33140000-3 - Consumabile medicale
Combinezon unica folosinta 50000 buc. 63.03 lei 33140000-3 - Consumabile medicale
Capelina 50000 buc. 2.10 lei 33140000-3 - Consumabile medicale
Botosi 100000 buc. 0.29 lei 33140000-3 - Consumabile medicale
Boneta medicala 50000 buc. 0.42 lei 33140000-3 - Consumabile medicale
Masca 3 pliuri unica folosita 300000 buc. 2.52 lei 33140000-3 - Consumabile medicale
Valoarea estimată fără TVA: 4 482 500 RON 💰
Denumirea lotului: LOT 1 – ECHIPAMENTE DE RADIOLOGIE ȘI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
Ecograf doppler color cardiologie 1 buc. 288403.36 33112340-3 Ecocardiografe (Rev.2)
Ecograf portabil ATI 1 buc. 248095.8 33112200-0 - Ecograf
Aparat radiologie mobil brat C 1 buc. 535294.12 33111000-1 - Aparate de radiologie
Aparat radiografie si radioscopie digital CPU si TBC 2 buc. 756302.52 33111000-1 - Aparate de radiologie
Container exterior 1 buc. 405882.35 44211100-3 - Construcþii modulare prefabricate
Valoarea estimată fără TVA: 2990280.67 RON 💰
Denumirea lotului: LOT 3 – DIVERSE APARATE MEDICALE
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
Ventilator pacient 1 buc. 107,563.03 lei 39717100-2 - Ventilatoare
Monitor functii vitale 10 buc. 24,806.72 lei 33195000-3 Sistem de monitorizare a pacientilor (Rev.2)
Electrocardiograf 12 canale 3 buc. 11,899.16 lei 33123200-0 - Aparate de electrocardiografie
Lampa de examinare 5 buc. 16,941.18 lei 33167000-8 - Lampi chirurgicale
Injectomat 5 buc. 7,865.55 lei 42122410-7 Pompe medicale (Rev.2)
Infuzomat 5 buc. 7,865.55 lei 42122410-7 Pompe medicale (Rev.2)
Sistem de incalzire externa a pacientului 2 buc. 12,941.18 lei 39715200-9 Echipament de incalzire (Rev.2)
Sistem de incalzire solutii perfuzabile 5 buc. 12,983.19 lei 39715200-9 Echipament de incalzire (Rev.2)
Pulsoximetru cu modul EKG inclus 5 buc. 3,277.31 lei 33195000-3 Sistem de monitorizare a pacientilor (Rev.2)
Pulsoximetru - portabil cu cabluri si senzori 5 buc. 2,605.04 lei 33195000-3 Sistem de monitorizare a pacientilor (Rev.2)
Transiluminator de vene neonatal 2 buc. 24,840.34 lei 33112320-7 Aparate Doppler (Rev.2)
Spirometru 1 buc. 14,285.71 lei 33190000-8 - Diverse aparate si produse medicale
Statie centrala de monitorizare functii vitale 1 buc. 78,151.26 lei 33195200-5 - Staþie centrala de monitorizare
Holter EKG 1 buc. 13,445.38 lei 33123210-3 - Sistem de monitorizare cardiaca
Holter Tensiune 1 buc. 10,924.37 lei 33123210-3 - Sistem de monitorizare cardiaca
Linie testare efort 1 buc. 37,815.13 lei 33190000-8 Diverse aparate si produse medicale (Rev.2)
Concentrator de oxigen 2 buc. 26,536.97 lei 42996600-0 - Echipament de oxigenare
Valoarea estimată fără TVA: 932275.64 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Jud. Arges, Oras Costesti, str. Industriei, nr.19,

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
In baza art. 163 din Legea 98/2016, autoritatea va solicita operatorilor economici (Ofertantii, ofertanții asociati, subcontractantii si tertii sustinatori) sa faca dovada neincadrarii in situatiile prevazute la art.164, 165 si 167 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
In acest sens autoritatea contractanta va solicita operatorilor economici participanti la procedura de atribuire completarea Documentului Unic de Achizitii European(DUAE), conform art.193-195 din Legea nr.98/2016.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate, doar de ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Ofertantii, ofertantii asociati, subcontractantii si tertii sustinatori nu trebuie sa se afle in situatiile potential-generatoare de conflict de interese sau in situatii care ar putea duce la aparitia unui conflict de interese prevazute de art. 60 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
In sensul prevederilor art.63, alin.(1) din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice, persoanele ce detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire fata de care se vor raporta ofertantii, ofertantii asociati, subcontractantii si tertii sustinatori sunt:
Arată mai mult
POPESCU MIRCEA -MANAGER
CIOBANU EDUARD – DIRECTOR MEDICAL
BARBULESCU VASILICA – DIRECTOR FINANCIAR CONTABIL
BOLOVAN ANDREEA ADELAIDA – CONSILIER JURIDIC;
PAVEL MARCEL – CONSILIER JURIDIC;
VASILESCU MIHAELA RAMONA– ECONOMIST
GHEBARU RAMONA MARIANA – ECONOMIST;
GHEORGHE ELENA LILIANA – ECONOMIST;
Modalitate de indeplinire : Se va completa Documentul Unic de Achizitii European(DUAE), conform art.193-195 din Legea nr.98/2016, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire(ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator) cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Arată mai mult
Se va depune, o data cu DUAE , Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 60 referitoare la conflictul de interese din Legea nr. 98/2016 ( Formularul din Sectiunea Formulare) ,
Cerintele privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din Legea 98/2016 se adreseaza si subcontractantilor si tertilor sustinatori conform art. 170 alin (1) si 183 alin (1) din Legea 98/2016, acestia completand un DUAE distinct.
Arată mai mult
Ofertantantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor va prezenta, la solicitarea autoritatii contractante, urmatoarele documente justificative actualizate :
1. Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributilor la bugetul consolidat (buget local, buget de stat, etc.) la momentul prezentarii;
Documentele constatatoare trebuie sa ateste ca obiectul contractului are corespondenta in activitatea ofertantului, ofertantului asociat, subcontractantului si/sau a tertului sustinator, pentru partea lor de implicare in contract.
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC.
Informatiile din documentele constatatoare trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii acestuia.
2. Cazier judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de aministrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Arată mai mult
3. Dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.166, alin.(2), art.167, alin.(2), art.171 din Legea nr.98/2016 privind achzitiile publice;
4. Alte documente edificatoare, dupa caz.
Pentru operatorii economici straini: Se vor depune documente in conformitate cu prevederile art.168 din Legea nr.98/2016. In cazul documentelor emise de institutii/organisme oficiale abilitate in acest sens, documentele respective trebuie sa fie semnate si parafate conform prevederilor legale.
Arată mai mult
Documentele vor fi scanate, astfel incat sa fie lizibile si vor fi semnate, in conformitate cu prevederile art.60, alin.(4) din HG nr.395/2016, cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traducere autorizata in limba romana.
Arată mai mult
- Forma de inregistrare si de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu cerintele legale din tara in care este stabilit operatorul economic.
Autoritatea Contractantă uzeaza de dreptul prevăzut la art. 173, alin. (1) din Legea 98/2016, respectiv de a solicita prezentarea de documente relevante care să dovedească forma de înregistrare, si dupa caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din țara în care este stabilit operatorul economic, atât pentru verificarea înregistrării ofertantului ca persoană juridică, conform legii, cât şi pentru evidenţierea obiectului de activitate al ofertantului care trebuie să includă lucrările ce fac obiectul achiziţiei, precum şi pentru a verifica dacă nu sunt înscrise menţiuni cu privire la aplicarea Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei si de insolventa, cu modificările ulterioare. În concluzie, prin intermediul acestui document se vor verifica informaţiile referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale a ofertantului, la data solicitată.
Arată mai mult
1. Informatii privind subcontractantii/asociatii – daca este cazul.
Informatii privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intentia sa o subcontracteze.
In cazul in care ofertantul are subcontractanti, la nivelul DUAE, va declara partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze, precum si datele de identificare ale subcontractantilor propusi. De asemenea ofertantul va transmite informatii si documente relevante referitoare la capacitatea tehnica si profesionala a subcontractantilor propusi, cu privire la partea/partile din contract pe care acestia urmeaza sa o/le indeplineasca efectiv. In cazul în care din informatiile si documentele prezentate potrivit prevederilor de mai sus nu rezulta ca subcontractantul propus are capacitatea tehnica si profesionala necesara pentru partea/partile din contract pe care acesta urmeaza sa o/le îndeplineasca efectiv, autoritatea contractanta respinge subcontractantul propus si solicita ofertantului/candidatului o singura data inlocuirea acestuia si prezentarea unui alt subcontractant care sa aiba capacitatea tehnica si profesionala necesara pentru partea/partile din contract pe care acesta urmeaza sa o/le îndeplineasca efectiv.
Arată mai mult
Daca o asociere de operatori economici depune o oferta comuna, atunci indeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza potrivit dispozitiilor art.185 din Legea 98/2016. In cazul in care doi sau mai multi operatori economici se vor asocia cu scopul de a depune oferta comuna, se va prezenta Acordul de asociere semnat de catre parti, acesta urmand sa fie legalizat, doar in situatia in care oferta comuna a acestora va fi declarata castigatoare, inainte de data semnarii contractului.
Arată mai mult
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Se va completa DUAE de catre subcontractantii/asociatii participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente, după caz : Acordul de asociere (Formular 5 - Acord de asociere) şi/sau acordul de subcontractare. Documentele justificative care probează cele asumate in angajamente/acorduri vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire.
Arată mai mult
2. Informatii privind tertul sustinator (daca este cazul).
Capacitatea tehnica si/sau profesionala a operatorului economic poate fi sustinuta in conformitate cu art.182-183 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței : Se va completa DUAE de catre ofertant, în care se vor include informatiile cu privire la existenta unei sustineri de terta parte, inclusiv masurile avute în vedere de acesta pentru a accesa în orice moment resursele necesare, la care se ataseaza DUAE si angajamentul ferm ale tertului sustinator/angajamentele ferme ale tertilor sustinatori din care trebuie sa rezulte modul efectiv în care tertul/tertii sustinatori vor asigura îndeplinirea angajamentului. Tertul/tertii sustinatori vor completa DUAE cu informatii privind nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzator sustinerii acordate.
Arată mai mult
3. Informatii privind experienta similara
Pentru contractele de achizitie de bunuri: livrarea de produse de tipul specificat
Lot 1: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani a livrat produse similare sau superioare (echipamente medicale) cu indicarea valorilor,datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Nu se solicita indeplinirea unui nivel valoric.
Arată mai mult
Lot 2: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultim... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,2,3,4,5,6Pentru contractele de achizitie de bunuri: executarea de livrari de tipul specificatPentru contractele de achizitie de bunuri: livrarea de produse de tipul specificatLot 1: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani a livrat produse similare sau superioare (echipamente medicale) cu indicarea valorilor,datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Nu se solicita indeplinirea unui nivel valoric.Lot 2: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani a livrat produse similare sau superioare (echipamente medicale) cu indicarea valorilor,datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Nu se solicita indeplinirea unui nivel valoric.Lot 3: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani a livrat produse similare sau superioare (echipamente medicale) cu indicarea valorilor,datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Nu se solicita indeplinirea unui nivel valoric.Lot 4: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani a livrat produse similare sau superioare (echipamente de protectie) cu indicarea valorilor,datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Nu se solicita indeplinirea unui nivel valoric.Lot 5: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani a livrat produse similare sau superioare (masti chirurgicale) cu indicarea valorilor,datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Nu se solicita indeplinirea unui nivel valoric.Lot 6: Operatorul economic va face dovada îndeplinirii cerinţelor , conform art. 179, lit b) din Legea 98/2016, prin prezentarea Listei principalelor livrari de produse similare sau superioare , din care sa rezulte ca in ultimii 3 ani a livrat produse similare sau superioare (masti chirurgicale) cu indicarea valorilor,datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Nu se solicita indeplinirea unui nivel valoric.Nota: In cazul in care mai multi operatori economici participa in comun la procedura de atribuire, indeplinirea cerintelor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractanta solicita ca acestia sa raspunda in mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței : Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, Ofertantul trebuie să completeze DUAE-" Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională în DUAE, rubrica "Pentru contractele de achiziție de bunuri: executarea de livrări de tipul specificat"cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante, urmând ca documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței sa fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelorJustificare
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-12-15 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-09-15 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: nu este cazul
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Punctajul Duratei de livrare si punere in functiune se va calcula dupa urmatoarea formula: Dlpif= Dmin/ Dofertat *30 Dlpif :punctajul obținut de către Oferta admisibila aflată sub evaluare; Dmin :cea mai mica durata de livrare si punere in functiune dintre duratele Ofertelor admisibile; Dofertat: durata de livrare si punere in functiune propusa in oferta aflata sub evaluare Punctaj maxim 30 pct.
Criteriul de calitate (pondere): 30
Preț (pondere): 70

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 5172597
Alt tip de autoritate contractantă: Spital
Contact
Punct de contact: Mircea Popescu
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100126145 🌏

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform LEGE nr. 101 din 19 mai 2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2021/S 156-411767 (2021-08-10)
Informaţii suplimentare (2021-09-10)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Pompe medicale 📦

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-09-10 📅
Termen-limită de depunere: 2021-09-21 📅
Data publicării: 2021-09-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 179-466020
Se referă la anunț: 2021/S 156-411767
Număr JO-S: 179
Sursa: OJS 2021/S 179-466020 (2021-09-10)
Anunt de atribuire (2021-12-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 11929340.38 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-12-30 📅
Data publicării: 2022-01-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 002-002832
Număr JO-S: 2

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-12-16 📅
Nume: Axioma medical s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 43152371
Adresa poștală: Strada Cameliei, Nr. 28
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 010854
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 721400406 📞
E-mail: office@axiomamedical.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 4 135 000 RON 💰
Nume: Irika knitting
Numărul național de înregistrare: RO34571079
Adresa poștală: Strada Bună Ziua, Nr. 12
Orașul poștal: Cluj-Napoca
Cod poștal: 400498
Telefon: +40 751840051 📞
E-mail: knit.happens@irika.ro 📧
Țara: Cluj 🏙️
Adresă internet: www.irika.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 2217125.60 RON 💰
Nume: Editronic international
Numărul național de înregistrare: RO 7524568
Adresa poștală: Strada Patinoarului, Nr. 7, Sector: 3
Cod poștal: 030354
Telefon: +40 213243772 📞
E-mail: office@editronic.ro 📧
Adresă internet: www.editronic.ro 🌏
Nume: Bpm tehnologica
Numărul național de înregistrare: 34613689
Adresa poștală: Strada Botorani, Nr. 2, Sector: 5
Cod poștal: 050814
Telefon: +40 314379348 📞
E-mail: office@bpmtehnologica.ro 📧
Adresă internet: www.bpmtehnologica.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 2 989 700 RON 💰
Nume: Integra Medical Business
Numărul național de înregistrare: RO 18315311
Adresa poștală: Strada Solidaritatii, Nr. 5
Orașul poștal: Bragadiru
Cod poștal: 077025
Telefon: +40 0735050002 📞
E-mail: office@integramedical.ro 📧
Țara: 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 932 015 RON 💰
1655499.78 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2022/S 002-002832 (2021-12-30)