Durata totală a contractului (proiectare și execuție) este de 17 luni, defalcate astfel: - durata efectivă de realizare a serviciilor de proiectare este de 3 luni conform etapelor I.1, I.2, I.3 și I.5, de la data începerii serviciilor de proiectare menționată în Ordinul de începere a serviciilor de proiectare;. - durata execuție lucrări este de 14 luni calendaristice efective de la data începerii execuției lucrărilor menționată în Ordinul de începere a lucrărilor. Prin acest contract se vor achiziționa servicii şi lucrări (întocmire proiect tehnic de execuție cu detalii de execuție (P.Th.+D.D.E.), documentații tehnice pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, inclusiv obținerea acestora, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire (D.T.A.C), documentație tehnică pentru obținerea autorizației de demolare (D.T.A.D), documentație tehnică pentru organizarea execuției lucrărilor (D.T.O.E), verificare tehnică a documentațiilor tehnice, executie lucrari și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării contractului a căror valoare estimată este 85.312.790,00 lei fără T.V.A., defalcată astfel: - 2.246.691,00 lei ( proiectare) - 561.673,00 lei ( asistență tehnică din partea proiectantului) - 80.566.930,00 lei ( execuție lucrări) - 1.937.496,00 lei (organizare de șantier) Total 2021 – I – 338 FOCȘANI = 85.312.790,00 lei fără T.V.A Cheltuielile diverse și neprevăzute aferente 2021 – I – 338 FOCȘANI (10%) sunt în valoare de 8.317.805,10 lei fără TVA, nu sunt incluse în valoarea estimată și nu vor fi ofertate. Clarificările se pot solicita cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va comunica tuturor operatorilor economici răspunsurile la întrebările de clarificare primite – însoțite de întrebările aferente – luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, prin publicarea acestora pe site-ul www.e-licitatie.ro - SEAP - în cadrul anunțului de participare aferent prezentei proceduri în secţiunea „Documentaţii şi clarificări”. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-08-03.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-06-30.
Anunţ de participare (2023-06-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări de construcţii
Număr de referință: 4297711_2023_PAAPD1394157
Scurtă descriere:
Durata totală a contractului (proiectare și execuție) este de 17 luni, defalcate astfel:
- durata efectivă de realizare a serviciilor de proiectare este de 3 luni conform etapelor I.1, I.2, I.3 și I.5, de la data începerii serviciilor de proiectare menționată în Ordinul de începere a serviciilor de proiectare;.
- durata execuție lucrări este de 14 luni calendaristice efective de la data începerii execuției lucrărilor menționată în Ordinul de începere a lucrărilor.
Prin acest contract se vor achiziționa servicii şi lucrări (întocmire proiect tehnic de execuție cu detalii de execuție (P.Th.+D.D.E.), documentații tehnice pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, inclusiv obținerea acestora, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire (D.T.A.C), documentație tehnică pentru obținerea autorizației de demolare (D.T.A.D), documentație tehnică pentru organizarea execuției lucrărilor (D.T.O.E), verificare tehnică a documentațiilor tehnice, executie lucrari și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării contractului a căror valoare estimată este 85.312.790,00 lei fără T.V.A., defalcată astfel:
- 2.246.691,00 lei ( proiectare)
- 561.673,00 lei ( asistență tehnică din partea proiectantului)
- 80.566.930,00 lei ( execuție lucrări)
- 1.937.496,00 lei (organizare de șantier)
Total 2021 – I – 338 FOCȘANI = 85.312.790,00 lei fără T.V.A
Cheltuielile diverse și neprevăzute aferente 2021 – I – 338 FOCȘANI (10%) sunt în valoare de 8.317.805,10 lei fără TVA, nu sunt incluse în valoarea estimată și nu vor fi ofertate.
Clarificările se pot solicita cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractantă va comunica tuturor operatorilor economici răspunsurile la întrebările de clarificare primite – însoțite de întrebările aferente – luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, prin publicarea acestora pe site-ul www.e-licitatie.ro - SEAP - în cadrul anunțului de participare aferent prezentei proceduri în secţiunea „Documentaţii şi clarificări”.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Lucrări de construcţii📦
Cod CPV suplimentar: Lucrări de demolare📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Vrancea
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02542 FOCSANI
Adresa poștală: Strada: Bucureşti, nr. 1-3
Cod poștal: 620144
Orașul poștal: Focsani
Contact
Adresă internet: http://www.e-licitatie.ro🌏
E-mail: achizitii_cdi4@mapn.ro📧
Telefon: +40 23729403📞
Fax: +40 237213155 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100167782🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2023-06-30 📅
Termen-limită de depunere: 2023-08-03 📅
Data publicării: 2023-07-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 127-406073
Număr JO-S: 127
Informații suplimentare
Completare III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale:
1. Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip B, conform Ordinului A.N.R.E nr. 134/2021, pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4 KV, valabil la momentul prezentării acestuia;
2. Certificat de atestare pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, emis de Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. d din Metodologia aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
3. Certificat de atestare pentru activitatea de execuție sisteme și instalații de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, emis de Inspectoratul General pentru Situațiile de Urgență din cadrul Ministerului Administrației și Internelor în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. b din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
4. Autorizație pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor, emisă de Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. c din Metodologia aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
5. Autorizație pentru efectuarea lucrărilor de instalare și întreținere sisteme și instalații de limitare și stingere a incendiilor, emisă de Inspectoratul General pentru Situațiile de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. d) din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
6. Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip PDIB / EDIB conform Ordinului A.N.R.E. nr 132/2021, pentru atestarea operatorilor economici care proiectează/execută, instalații gaze naturale exterioare/interioare pentru incinte / construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, valabil la momentul prezentării acestuia;
7. Certificat de autorizare pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, emis de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în baza prevederilor Ordinului 107/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, valabil la momentul prezentării acestuia.
Continuare constituire garantie de participare
Garanţia de participare trebuie să fie constituită în suma şi pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentaţia de atribuire.
Garanția de participare emisă în altă limba decât romană va fi însoțită de traducerea autorizată in limba romană. Perioada de valabilitate a garanției de participare este cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv de 6 luni de la data limită stabilită pentru primirea ofertelor și poate fi prelungită la cererea autorității contractante. In cazul în care garanția de participare se constituie prin Scrisoare de garanție bancara, aceasta se prezinta în cuantumul și pentru perioada prevăzute în Documentația de atribuire, conform Formularului nr. 1 din Secțiunea Formulare si modele de documente. In cazul garanției constituite prin virament se prezintă ordinul de plată vizat de bancă. Pentru garanția depusă în altă monedă, echivalenta lei/altă valută se va face prin raportare la cursul BNR valabil la data publicării anunțului de participare simplificat în SEAP. Ofertanții vor depune documentele care reprezintă dovezile constituirii garanției de participare în SEAP, scanate și semnate cu semnătură electronică.
În cazul depunerii de oferte în asociere, garanția de participare trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze ca acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici. Garanția de participare va fi irevocabilă și necondiționată.
Ofertantul trebuie să transmită în SEAP dovada constituirii garanției de participare, cel mai târziu la data și ora limită de depunere a ofertelor și prezentarea în original a acesteia, în termen de 5 zile lucrătoare.
Garanţia de bună execuţie este de 10% din preţul contractului, fără T.V.A., şi se constituie prin una dintre următoarele modalități:
a) printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, care devine anexă la Contract. În acest caz, Garanția de Bună Execuție va fi emisă de o societate bancară sau de o societate de asigurări, autorizată să emită asemenea garanții pe teritoriul Uniunii Europene sau (pentru celelalte societăți) cotată cel puțin cu ratingul BBB-/Baa3 sau echivalent şi Antreprenorul va transmite documentele doveditoare în această privință. Garanția de Bună Execuție va fi irevocabilă şi va prevedea că plata Garanției de Bună Execuție se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a Beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa Antreprenorului în conformitate cu prevederile subclauzei 15.3. Garanția de Bună Execuție a unei asocieri sau a unui consorțiu va fi emisă în numele asocierii sau consorțiului;
b) dacă părțile convin, prin rețineri succesive din sumele datorate pentru Certificatele de Plată, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentația de atribuire. În acest caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea Contractului, Antreprenorul are obligația de a deschide un cont la dispoziția Beneficiarului, la o instituție de credit agreată de ambele părți sau la Trezoreria Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia. Suma inițială care se depune de către Antreprenor în contul astfel deschis nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din Prețul Contractului. Suma inițială se va depune în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării Contractului. Antreprenorul va transmite, în original, la sediul Beneficiarului prevăzut în Contract, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a sumei inițiale, dovada constituirii contului de garanție blocat în favoarea Beneficiarului, împreună cu dovada depunerii sumei inițiale. Pe parcursul îndeplinirii Contractului, Beneficiarul urmează să alimenteze acest cont prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite Antreprenorului pentru fiecare Certificat de Plată până la concurența sumei stabilite drept Garanție de Bună Execuție în contractul de achiziție publică. Beneficiarul va dispune ca instituția de credit sau Trezoreria Statului să înștiințeze Antreprenorul despre vărsământul efectuat, precum şi despre destinația lui. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea Antreprenorului. Beneficiarul se va asigura că întreaga valoare a Garanției de Bună Execuție va fi reținută până cel târziu la data emiterii Certificatului de Plată la Recepția la Terminarea Lucrărilor.
Perioada de garanţie acordată lucrărilor executate este de minim 36 de luni de la recepţia la terminarea lucrărilor după stingerea tuturor obiecțiilor constatate de comisia de recepție (dacă este cazul).
Documentaţia de atribuire va fi obținută prin accesarea site-ului www.e-licitatie.ro. Documentaţia de atribuire este atașată la anunțul de participare aferent prezentei proceduri.
DUAE completat de către autoritatea contractantă este anexat la documentația de atribuire.
Contractul poate fi modificat, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire în conformitate cu prevederile art. 221 din Legea nr. 98 din 2016.
Solicitările de clarificări şi răspunsurile la acestea pe toată durata de desfăşurare a procedurii vor fi transmise doar utilizând SEAP şi vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii, fără a fi criptate.
Modalitatea de departajare, în cazul în care 2 oferte sunt la egalitate:
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
”VI.3 Informatii suplimentare” urmatorul text: ”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Durata totală a contractului (proiectare și execuție) este de 17 luni, defalcate astfel:
- durata efectivă de realizare a serviciilor de proiectare este de 3 luni conform etapelor I.1, I.2, I.3 și I.5, de la data începerii serviciilor de proiectare menționată în Ordinul de începere a serviciilor de proiectare;.
- durata execuție lucrări este de 14 luni calendaristice efective de la data începerii execuției lucrărilor menționată în Ordinul de începere a lucrărilor.
Prin acest contract se vor achiziționa servicii şi lucrări (întocmire proiect tehnic de execuție cu detalii de execuție (P.Th.+D.D.E.), documentații tehnice pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, inclusiv obținerea acestora, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire (D.T.A.C), documentație tehnică pentru obținerea autorizației de demolare (D.T.A.D), documentație tehnică pentru organizarea execuției lucrărilor (D.T.O.E), verificare tehnică a documentațiilor tehnice, executie lucrari și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării contractului a căror valoare estimată este 85.312.790,00 lei fără T.V.A., defalcată astfel:
Prin acest contract se vor achiziționa servicii şi lucrări (întocmire proiect tehnic de execuție cu detalii de execuție (P.Th.+D.D.E.), documentații tehnice pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, inclusiv obținerea acestora, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire (D.T.A.C), documentație tehnică pentru obținerea autorizației de demolare (D.T.A.D), documentație tehnică pentru organizarea execuției lucrărilor (D.T.O.E), verificare tehnică a documentațiilor tehnice, executie lucrari și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării contractului a căror valoare estimată este 85.312.790,00 lei fără T.V.A., defalcată astfel:
- 2.246.691,00 lei ( proiectare)
- 561.673,00 lei ( asistență tehnică din partea proiectantului)
- 80.566.930,00 lei ( execuție lucrări)
- 1.937.496,00 lei (organizare de șantier)
Total 2021 – I – 338 FOCȘANI = 85.312.790,00 lei fără T.V.A
Cheltuielile diverse și neprevăzute aferente 2021 – I – 338 FOCȘANI (10%) sunt în valoare de 8.317.805,10 lei fără TVA, nu sunt incluse în valoarea estimată și nu vor fi ofertate.
Clarificările se pot solicita cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractantă va comunica tuturor operatorilor economici răspunsurile la întrebările de clarificare primite – însoțite de întrebările aferente – luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, prin publicarea acestora pe site-ul www.e-licitatie.ro - SEAP - în cadrul anunțului de participare aferent prezentei proceduri în secţiunea „Documentaţii şi clarificări”.
Autoritatea contractantă va comunica tuturor operatorilor economici răspunsurile la întrebările de clarificare primite – însoțite de întrebările aferente – luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, prin publicarea acestora pe site-ul www.e-licitatie.ro - SEAP - în cadrul anunțului de participare aferent prezentei proceduri în secţiunea „Documentaţii şi clarificări”.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Valoarea totală estimată: 85 312 790 RON 💰
Scurtă descriere:
Contract de lucrări pentru obiectivul cod 2021 – I – 338 FOCȘANI - „LUCRĂRI DE INVESTIȚII ȘI INTERVENȚIE ÎN CAZARMA 338 FOCȘANI”- întocmire proiect tehnic de execuție cu detalii de execuție (P.Th.+D.D.E.), documentații tehnice pentru obținerea avizelor și autorizațiilor, inclusiv obținerea acestora, documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire (D.T.A.C), documentație tehnică pentru obținerea autorizației de demolare (D.T.A.D), documentație tehnică pentru organizarea execuției lucrărilor (D.T.O.E), verificare tehnică a documentațiilor tehnice, executie lucrari și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada derulării contractului.

Durata: 17 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Cazarma 338 Focșani
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantul/ofertantul asociat/ terțul susținător/ subcontractantul nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire a cerinței constă în prezentarea DUAE, inclusiv de asociați/ terți susținători/ subcontractanți conf. art. 193, alin. 1 din Legea nr. 98/2016 (se va consulta Ghidul de utilizare DUAE elaborat de ANAP disponibil la adresa www.anap.gov.ro) Documentele just. care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea AC, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile , împreună cu asociat, subcontractant, terț susținător, dacă este cazul.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Op ec vor prezenta ca doc. just.:
- Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (bugetul local, bugetul de stat), din care să reiasă lipsa datoriilor restante, valabile la momentul prezentării acestora;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (bugetul local, bugetul de stat), din care să reiasă lipsa datoriilor restante, valabile la momentul prezentării acestora;
- Cazier judiciar al op. ec. și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului op ec, sau a celor cu putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
- Cazier judiciar al op. ec. și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului op ec, sau a celor cu putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
- După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- Alte documente edificatoare, după caz.
- Declarație privind neîncadrarea in situațiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016. Declarația se va prezenta odată cu DUAE, de către toți participanții la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant și terț susținător)
Persoanele cu funcții de decizie în cadrul AC sunt: colonel Ovidiu Florian GHEORGHE – șef unitate , cpt. Daniel MĂCIUCĂ – șef birou, p.c.c. Ramona – Rodica CHITIC – șef birou , col Ghiță NICOARĂ – locțiitor , lt. col Adrian RĂDEANU – șef secție, cpt. Ciprian MUŞESCU – șef birou, p.c.c jurist Lia –Daniela NICOARĂ – șef birou, p.c.c. Mariana Mihaela MARIN-consilier juridic.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Persoanele cu funcții de decizie în cadrul AC sunt: colonel Ovidiu Florian GHEORGHE – șef unitate , cpt. Daniel MĂCIUCĂ – șef birou, p.c.c. Ramona – Rodica CHITIC – șef birou , col Ghiță NICOARĂ – locțiitor , lt. col Adrian RĂDEANU – șef secție, cpt. Ciprian MUŞESCU – șef birou, p.c.c jurist Lia –Daniela NICOARĂ – șef birou, p.c.c. Mariana Mihaela MARIN-consilier juridic.
NOTĂ: Vor fi excluși din procedura de atribuire toți ofertanții care se afla în situațiile prevăzute la art. 60, 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016.
Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 și 167.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 și 167.
Op ec străini vor prezenta orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în țara de origine sau în țara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă. În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.

Se va permite depunerea/prezentarea documentelor solicitate in cadrul acestei secțiuni in oricare din formele: original/copie legalizata/copie lizibila cu mențiunea „conform cu originalul”.
Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/subcontractant/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. În cazul în care ofertantul / candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară ori privind capacitatea tehnică și profesională bazându-se pe capacitățile alor entități, invocând, după caz, susținerea unui terț, DUAE, împreună cu angajamentul de susținere, trebuie să fie completat separat și de către terțul/terții susținător(i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul.

1. Operatorul economic participant la procedura de achiziție trebuie sa dovedească o forma de înregistrare in condițiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasă ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. In acest sens obiectul de activitate al operatorului economic trebuie să permită execuția/corespundă activităților ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.

Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: completarea DUAE. In cazul in care operatorul economic intenționează sa subcontracteze o parte/parți din contract, DUAE include si informațiile solicitate cu privire la subcontractanți. In cazul depunerii unei oferte in asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței pentru partea de contract pe care o realizează. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire.

Aceste documente sunt:
- certificatul constatator emis de către ONRC din care sa rezulte obiectul de activitate al ofertantului, informațiile legate de structura acționarilor si reprezentanților legali; informațiile cuprinse in acest document vor fi reale/actuale la data prezentării acestuia.

- pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă.

2. Pentru implementarea tuturor operațiunilor aferente obiectivului de investiții, ofertanții trebuie să dețină următoarele atestate în conformitate cu reglementările legale aplicabile, astfel:
1.Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip B, conform Ordinului A.N.R.E nr. 134/2021.
2.Certificat de atestare pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu.
3.Certificat de atestare pentru activitatea de execuție sisteme și instalații de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu.
4.Autorizație pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor.
5.Autorizație pentru efectuarea lucrărilor de instalare și întreținere sisteme și instalații de limitare și stingere a incendiilor.
6.Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip PDIB / EDIB conform Ordinului A.N.R.E. nr 132/2021.
7.Certificat de autorizare pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei.
Topografii autorizați ANCPI nu pot angajați ai unei persoane juridice neautorizate ANCPI, iar colaborarea cu aceștia nu poate îmbrăca decât forma subcontractării.
Informatii suplimetare cu privire la emitenții certificatelor/autorizațiilor de mai sus se regăsesc la VI.3 Informatii suplimentare.
Modalitatea de îndeplinire:
1. Se va completa DUAE de către ofertant/asociat/terț/subcontractant în spațiul destinat acestuia și descrie concret cum sunt acestea îndeplinite.
2. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta orice document prin care se susține cerința și anume copia autorizației/atestatului în termen de valabilitate.
ATENȚIE!!!!!
Documentele cerute la secțiunea III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, Cerinţa nr. 3, punctul 2 din Fişa de date a achiziţiei, se vor evidenția la nivelul DUAE la Secțiunea Criterii de selecție, Punctul A: Pentru contractele de achiziții de servicii: este necesară o anumită autorizație, unde se va bifa ”DA”.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele cerute la secțiunea III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, Cerinţa nr. 3, punctul 2 din Fişa de date a achiziţiei, se vor evidenția la nivelul DUAE la Secțiunea Criterii de selecție, Punctul A: Pentru contractele de achiziții de servicii: este necesară o anumită autorizație, unde se va bifa ”DA”.
În cazul în care ofertantul/subcontractantul/asociatul va bifa în acest câmp mențiunea ”NU”, chiar dacă va anexa copii ale acestor autorizări / atestate / certificări, autoritatea contractantă va respinge oferta ca fiind inacceptabilă.
Notă:
Documentele solicitate vor fi depuse in SICAP de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, prin scanarea documentelor in oricare din variantele original/copie legalizata/copie lizibila, semnate cu semnătura electronica extinsă.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Documentele solicitate vor fi depuse in SICAP de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, prin scanarea documentelor in oricare din variantele original/copie legalizata/copie lizibila, semnate cu semnătura electronica extinsă.
Operatorii economici nerezidenți vor prezenta certificatele / autorizațiile corespunzătoare emise de țara de rezidență care confirmă posibilitatea prestării / executării activităților în cauză.
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaOfertantul trebuie să prezinte informații aferente mediei cifrei de afaceri anuală, pentru anii 2020, 2021, 2022 care trebuie să fie de cel puțin egală cu 128.000.000,00 lei.Justificare: - Cerința s-a stabilit în conformitate cu art. 172 alin. (1) litera b) din Legea nr. 98/2016 cu scopul de a obține o confirmare că operatorii economici care demonstrează că au media cifrei de afaceri globale anuală conform solicitării au capacitatea de a gestiona și duce la bun sfârșit contractul de achiziție ce urmează a fi atribuit

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației acestora. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind cifra de afaceri urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Documente care dovedesc situaţia economică şi financiară:1.1 Prezentarea oricărui document prin care operatorul economic face dovada că îndeplineşte cerinţa de calificare referitoare la: I. Cifra de afaceri (bilanţ contabil, extras de bilanţ, cont de rezultat patrimonial, raport de audit de performanţă al firmei, raport al cenzorilor, etc.), copie scanată după original.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat
Experiența similară
Ofertantul trebuie să prezinte informații aferente principalelor lucrări executate din care să reiasă că au fost duse la bun sfârșit în ultimii 5 ani lucrări similare în valoare cumulată de minim 85.000.000,00 lei, fără TVA, la nivelul a maximum 5 contracte de lucrări de aceeași natură (ce au inclus proiectarea și execuția lucrărilor).
Nu se vor accepta contracte care au ca obiect doar servicii de proiectare, sau contracte care au ca obiect doar execuție lucrări, ci se vor accepta contracte ce includ servicii de proiectare și execuție lucrări la pachet.
Pentru îndeplinirea cerinței ofertanții vor prezenta lucrări de construcții noi și/sau de modernizare și/sau de reabilitare de construcții civile și / sau reparații capitale construcții civile încadrate cel puțin din categoria de importanță C, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare sau realizarea de clădiri similare din punctul de vedere al complexității cu cea care face obiectul achiziției.
Ultimii 5 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017, art. 13, cu mențiunea că în situația în care autoritatea contractantă decalează data limită de depunere a ofertelor cu un nou termen limită, publicând astfel un anunț de tip erată, limita perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii economici care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat.
Informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze.
Ofertantul va prezenta informații privind partea din contract pe ca are, eventual, intenția să o subcontracteze și datele de identificare ale subcontractanților propuși.
Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.
Autoritatea contractantă respinge terțul susținător propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt terț, cu respectarea principiului tratamentului egal.
La solicitarea autorității contractante, doar ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va prezenta documente justificative care probează îndeplinirea cerinței privind capacitatea tehnică și profesională.

Certificate emise de organisme independente cu privire la…
… sistemele sau standardele de management de mediu
Respectarea de către ofertant a unor standarde minime privind sistemul de management de mediu bazate pe seriile de standarde relevante în legislaţia comunitară, certificate de organisme conforme cu seriile de standarde comunitare privind sistemul de management de mediu - certificat SR EN ISO 14001/2005, emis de organisme independente, conforme cu legislaţia comunitară privind certificarea corespunzătoare categoriilor lucrărilor care formează obiectul contractului
… standardele de asigurare a calitatii
Respectarea de către ofertant a unor standarde minime de asigurare a calităţii, care să se raporteze la sistemele de asigurare a calităţii bazate pe seriile de standarde relevante în legislaţia comunitară, certificate de organisme conforme cu seriile de standarde comunitare privind certificarea calităţii – certificat SR EN ISO 9001 sau echivalente, emise de organisme independente, conforme cu legislaţia comunitară privind certificarea calităţii, pentru lucrările care fac obiectul contractului.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Conform art. 193 din Legea 98/2016, pentru îndeplinirea cerințelor, operatorii economici vor prezenta doar DUAE. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, valoarea, beneficiarul, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil.
Documentele justificative care pot fi prezentate la solicitarea autorității contractante sunt:
-procesul verbal de recepție finală/ procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor/ procesul verbal pe obiect care să ateste faptul că lucrările au fost executate în conformitate cu normele legale în domeniu și că au fost duse la bun sfârșit și/sau alte documente din care să reiasă: beneficiarul, cantitatea (indicatori tehnici ce caracterizează obiectul lucrării), perioada (inclusiv data încheierii contractului) și locul execuției lucrărilor.
Documentele solicitate vor fi depuse in SEAP prin scanarea documentelor in oricare din variantele original/copie legalizata/copie lizibila, cu mențiunea „conform cu originalul”, semnate cu semnătura electronica.
Conform art. 193 din Legea 98/2016, pentru îndeplinirea cerințelor în cazul în care operatorul economic intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informațiile cu privire la subcontractanți; în cazul în care operatorul economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și profesională invocând susținerea unui terț, DUAE include și informațiile cu privire la terțul susținător.
Odată cu depunerea DUAE toți operatorii economici vor
preciza în ofertă, daca este cazul, următoarele:
a)categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenționează să le subcontracteze, precum și procentul sau valoarea aferentă activităților indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanți; și
b)datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau a solicitărilor de participare.
-Acord de asociere cu precizarea liderului, partea din contract și procentul care va fi îndeplinit de fiecare asociat (Formular nr. 2 din secțiunea Formulare si modele de documente), în care sa se menționeze ca toți asociații își asuma răspunderea individual si solidar pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asociației este împuternicit sa se oblige si sa primească instrucțiuni în numele tuturor asociaților si este răspunzător în nume propriu si în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului;
-Angajamentul operatorilor economici participanți în comun la procedura de atribuire de a adopta sau constitui o anumită formă juridică în cazul în care oferta acestora a fost desemnată câștigătoare;
-Angajamentul terțului susținător, împreună cu documente anexe la angajament transmise de către terț/terți susținători din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora. Conform prevederilor art. 184 din Legea nr. 98/2016, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
În cazul unei asocieri va fi prezentat DUAE și de către asociat/asociați completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia.
În cazul unui acord de subcontractare va fi prezentat DUAE și de către subcontractant/subcontractanți completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia.
În cazul unui angajament de susținere va fi prezentat DUAE și de către terțul/terții susținător/susținători completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia.
În cazul în care autoritatea contractantă poate obține documentele justificative prin accesarea unei baze de date, DUAE cuprinde, de asemenea, informațiile solicitate în acest scop, cum ar fi adresa de internet a bazei de date, orice dată de identificare și, dacă este cazul, declarația necesară de acordare a consimțământului.

Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației acestora. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind respectare unor standarde de asigurare a calității urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Se vor prezenta următoarele documente:
Certificate emise de organisme independente, prin care se atestă faptul că operatorul economic respectă standardele de asigurare a calității pentru lucrările care fac obiectul contractului.
NOTĂ: În cazul unei asocieri, aceste documente se vor prezenta de fiecare membru al asociaţiei pentru partea din contract pe care o realizează.
Documentele se vor prezenta sub formă de copie scanată după original, copie scanată după copie legalizată, lizibilă cu menţiunea „conform cu originalul”.
Se acceptă şi alte probe/dovezi, în măsura în care aceste probe/dovezi confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al sistemului calităţii şi de protecție a mediului.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-02-03 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-08-03 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică Calificarea şi experiența profesionala specifica a personalului cheie
Criteriul de calitate (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și a planificării adecvate a resurselor umane și materiale
Criteriul de calitate (pondere): 20
Preț (pondere): 40
Completare III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale:
1. Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip B, conform Ordinului A.N.R.E nr. 134/2021, pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4 KV, valabil la momentul prezentării acestuia;
1. Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip B, conform Ordinului A.N.R.E nr. 134/2021, pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4 KV, valabil la momentul prezentării acestuia;
2. Certificat de atestare pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, emis de Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. d din Metodologia aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
2. Certificat de atestare pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, emis de Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. d din Metodologia aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
3. Certificat de atestare pentru activitatea de execuție sisteme și instalații de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, emis de Inspectoratul General pentru Situațiile de Urgență din cadrul Ministerului Administrației și Internelor în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. b din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
3. Certificat de atestare pentru activitatea de execuție sisteme și instalații de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, emis de Inspectoratul General pentru Situațiile de Urgență din cadrul Ministerului Administrației și Internelor în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. b din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
4. Autorizație pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor, emisă de Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. c din Metodologia aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
4. Autorizație pentru activitatea de proiectare sisteme şi instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor, emisă de Inspectoratul General pentru Situaţiile de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. c din Metodologia aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
5. Autorizație pentru efectuarea lucrărilor de instalare și întreținere sisteme și instalații de limitare și stingere a incendiilor, emisă de Inspectoratul General pentru Situațiile de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. d) din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
5. Autorizație pentru efectuarea lucrărilor de instalare și întreținere sisteme și instalații de limitare și stingere a incendiilor, emisă de Inspectoratul General pentru Situațiile de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în baza prevederilor art. 1 alin (2) lit. d) din Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor aprobată prin Ordinul 87/06.04.2010 publicat în Monitorul Oficial nr. 238/2010, valabil la momentul prezentării acestuia;
6. Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip PDIB / EDIB conform Ordinului A.N.R.E. nr 132/2021, pentru atestarea operatorilor economici care proiectează/execută, instalații gaze naturale exterioare/interioare pentru incinte / construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, valabil la momentul prezentării acestuia;
6. Atestatul eliberat de A.N.R.E. de tip PDIB / EDIB conform Ordinului A.N.R.E. nr 132/2021, pentru atestarea operatorilor economici care proiectează/execută, instalații gaze naturale exterioare/interioare pentru incinte / construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, valabil la momentul prezentării acestuia;
7. Certificat de autorizare pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, emis de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în baza prevederilor Ordinului 107/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, valabil la momentul prezentării acestuia.
7. Certificat de autorizare pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei, emis de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în baza prevederilor Ordinului 107/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoașterea autorizării persoanelor fizice și juridice române, valabil la momentul prezentării acestuia.
Continuare constituire garantie de participare
Garanţia de participare trebuie să fie constituită în suma şi pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentaţia de atribuire.
Garanția de participare emisă în altă limba decât romană va fi însoțită de traducerea autorizată in limba romană. Perioada de valabilitate a garanției de participare este cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv de 6 luni de la data limită stabilită pentru primirea ofertelor și poate fi prelungită la cererea autorității contractante. In cazul în care garanția de participare se constituie prin Scrisoare de garanție bancara, aceasta se prezinta în cuantumul și pentru perioada prevăzute în Documentația de atribuire, conform Formularului nr. 1 din Secțiunea Formulare si modele de documente. In cazul garanției constituite prin virament se prezintă ordinul de plată vizat de bancă. Pentru garanția depusă în altă monedă, echivalenta lei/altă valută se va face prin raportare la cursul BNR valabil la data publicării anunțului de participare simplificat în SEAP. Ofertanții vor depune documentele care reprezintă dovezile constituirii garanției de participare în SEAP, scanate și semnate cu semnătură electronică.
Garanția de participare emisă în altă limba decât romană va fi însoțită de traducerea autorizată in limba romană. Perioada de valabilitate a garanției de participare este cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv de 6 luni de la data limită stabilită pentru primirea ofertelor și poate fi prelungită la cererea autorității contractante. In cazul în care garanția de participare se constituie prin Scrisoare de garanție bancara, aceasta se prezinta în cuantumul și pentru perioada prevăzute în Documentația de atribuire, conform Formularului nr. 1 din Secțiunea Formulare si modele de documente. In cazul garanției constituite prin virament se prezintă ordinul de plată vizat de bancă. Pentru garanția depusă în altă monedă, echivalenta lei/altă valută se va face prin raportare la cursul BNR valabil la data publicării anunțului de participare simplificat în SEAP. Ofertanții vor depune documentele care reprezintă dovezile constituirii garanției de participare în SEAP, scanate și semnate cu semnătură electronică.
În cazul depunerii de oferte în asociere, garanția de participare trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze ca acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici. Garanția de participare va fi irevocabilă și necondiționată.
În cazul depunerii de oferte în asociere, garanția de participare trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze ca acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici. Garanția de participare va fi irevocabilă și necondiționată.
Ofertantul trebuie să transmită în SEAP dovada constituirii garanției de participare, cel mai târziu la data și ora limită de depunere a ofertelor și prezentarea în original a acesteia, în termen de 5 zile lucrătoare.
Garanţia de bună execuţie este de 10% din preţul contractului, fără T.V.A., şi se constituie prin una dintre următoarele modalități:
a) printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, care devine anexă la Contract. În acest caz, Garanția de Bună Execuție va fi emisă de o societate bancară sau de o societate de asigurări, autorizată să emită asemenea garanții pe teritoriul Uniunii Europene sau (pentru celelalte societăți) cotată cel puțin cu ratingul BBB-/Baa3 sau echivalent şi Antreprenorul va transmite documentele doveditoare în această privință. Garanția de Bună Execuție va fi irevocabilă şi va prevedea că plata Garanției de Bună Execuție se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a Beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa Antreprenorului în conformitate cu prevederile subclauzei 15.3. Garanția de Bună Execuție a unei asocieri sau a unui consorțiu va fi emisă în numele asocierii sau consorțiului;
a) printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări, care devine anexă la Contract. În acest caz, Garanția de Bună Execuție va fi emisă de o societate bancară sau de o societate de asigurări, autorizată să emită asemenea garanții pe teritoriul Uniunii Europene sau (pentru celelalte societăți) cotată cel puțin cu ratingul BBB-/Baa3 sau echivalent şi Antreprenorul va transmite documentele doveditoare în această privință. Garanția de Bună Execuție va fi irevocabilă şi va prevedea că plata Garanției de Bună Execuție se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a Beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa Antreprenorului în conformitate cu prevederile subclauzei 15.3. Garanția de Bună Execuție a unei asocieri sau a unui consorțiu va fi emisă în numele asocierii sau consorțiului;
b) dacă părțile convin, prin rețineri succesive din sumele datorate pentru Certificatele de Plată, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentația de atribuire. În acest caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea Contractului, Antreprenorul are obligația de a deschide un cont la dispoziția Beneficiarului, la o instituție de credit agreată de ambele părți sau la Trezoreria Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia. Suma inițială care se depune de către Antreprenor în contul astfel deschis nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din Prețul Contractului. Suma inițială se va depune în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării Contractului. Antreprenorul va transmite, în original, la sediul Beneficiarului prevăzut în Contract, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a sumei inițiale, dovada constituirii contului de garanție blocat în favoarea Beneficiarului, împreună cu dovada depunerii sumei inițiale. Pe parcursul îndeplinirii Contractului, Beneficiarul urmează să alimenteze acest cont prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite Antreprenorului pentru fiecare Certificat de Plată până la concurența sumei stabilite drept Garanție de Bună Execuție în contractul de achiziție publică. Beneficiarul va dispune ca instituția de credit sau Trezoreria Statului să înștiințeze Antreprenorul despre vărsământul efectuat, precum şi despre destinația lui. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea Antreprenorului. Beneficiarul se va asigura că întreaga valoare a Garanției de Bună Execuție va fi reținută până cel târziu la data emiterii Certificatului de Plată la Recepția la Terminarea Lucrărilor.
b) dacă părțile convin, prin rețineri succesive din sumele datorate pentru Certificatele de Plată, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentația de atribuire. În acest caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea Contractului, Antreprenorul are obligația de a deschide un cont la dispoziția Beneficiarului, la o instituție de credit agreată de ambele părți sau la Trezoreria Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia. Suma inițială care se depune de către Antreprenor în contul astfel deschis nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din Prețul Contractului. Suma inițială se va depune în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării Contractului. Antreprenorul va transmite, în original, la sediul Beneficiarului prevăzut în Contract, în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a sumei inițiale, dovada constituirii contului de garanție blocat în favoarea Beneficiarului, împreună cu dovada depunerii sumei inițiale. Pe parcursul îndeplinirii Contractului, Beneficiarul urmează să alimenteze acest cont prin rețineri succesive din sumele datorate și cuvenite Antreprenorului pentru fiecare Certificat de Plată până la concurența sumei stabilite drept Garanție de Bună Execuție în contractul de achiziție publică. Beneficiarul va dispune ca instituția de credit sau Trezoreria Statului să înștiințeze Antreprenorul despre vărsământul efectuat, precum şi despre destinația lui. Contul astfel deschis este purtător de dobândă în favoarea Antreprenorului. Beneficiarul se va asigura că întreaga valoare a Garanției de Bună Execuție va fi reținută până cel târziu la data emiterii Certificatului de Plată la Recepția la Terminarea Lucrărilor.
Perioada de garanţie acordată lucrărilor executate este de minim 36 de luni de la recepţia la terminarea lucrărilor după stingerea tuturor obiecțiilor constatate de comisia de recepție (dacă este cazul).
Documentaţia de atribuire va fi obținută prin accesarea site-ului www.e-licitatie.ro. Documentaţia de atribuire este atașată la anunțul de participare aferent prezentei proceduri.
DUAE completat de către autoritatea contractantă este anexat la documentația de atribuire.
Contractul poate fi modificat, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire în conformitate cu prevederile art. 221 din Legea nr. 98 din 2016.
Solicitările de clarificări şi răspunsurile la acestea pe toată durata de desfăşurare a procedurii vor fi transmise doar utilizând SEAP şi vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii, fără a fi criptate.
Solicitările de clarificări şi răspunsurile la acestea pe toată durata de desfăşurare a procedurii vor fi transmise doar utilizând SEAP şi vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii, fără a fi criptate.
Modalitatea de departajare, în cazul în care 2 oferte sunt la egalitate:
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
”VI.3 Informatii suplimentare” urmatorul text: ”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
”VI.3 Informatii suplimentare” urmatorul text: ”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute la art. 8 si art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: UNITATEA MILITARĂ 02542 FOCŞANI - BIROUL JURIDIC
Adresa poștală: Bulevardul Bucureşti, nr. 1-3
Orașul poștal: Focsani
Cod poștal: 620144
Telefon: +40 237219405📞
E-mail: achizitii_cdi4@mapn.ro📧
Fax: +40 237213155 📠
Adresă internet: www.e-licitatie.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 127-406073 (2023-06-30)
Informaţii suplimentare (2023-07-13) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de asistenţă tehnică📦
Referință Date
Data trimiterii: 2023-07-13 📅
Termen-limită de depunere: 2023-08-21 📅
Data publicării: 2023-07-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 136-433315
Se referă la anunț: 2023/S 127-406073
Număr JO-S: 136
Sursa: OJS 2023/S 136-433315 (2023-07-13)
Informaţii suplimentare (2023-08-01) Referință Date
Data trimiterii: 2023-08-01 📅
Termen-limită de depunere: 2023-09-18 📅
Data publicării: 2023-08-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 149-473757
Număr JO-S: 149
Sursa: OJS 2023/S 149-473757 (2023-08-01)