Având în vederea necesitatea executării lucrărilor de reparații și întreținere, în ceea ce privește partea carosabilă a străzilor și aleilor, precum și în cazul trotuarelor și parcărilor aflate pe raza Municipiului Caracal, autoritatea contractantă a decis lansarea unei proceduri de achiziție, în vederea încheierii unui acord-cadru, pentru o perioadă de 48 luni, având ca obiect atât executarea, cât și controlul calității și recepția lucrărilor de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor și parcărilor. Categoriile de lucrări, precum și estimările cantităților maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru sunt precizate în Caietul de Sarcini. La estimarea suprafețelor ce necesită lucrări de reparații și întreținere s-a avut în vedere starea actuală de degradare și necesitatea intervenţiei, în scopul asigurării unui trafic rutier şi pietonal, în condiţii de siguranţă. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 20 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, Autoritatea Contractanta stabileste ca va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari, in a 11-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor., in masura in care aceste solicitari vor fi adresate cu respectarea termenului stabilit la sectiunea I.3 din fisa de date, respectiv 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-12-20.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-11-11.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-11-11) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări de reparare a drumurilor
Număr de referință: 4395175_2021_PAAPD1316554
Scurtă descriere:
Având în vederea necesitatea executării lucrărilor de reparații și întreținere, în ceea ce privește partea carosabilă a străzilor și aleilor, precum și în cazul trotuarelor și parcărilor aflate pe raza Municipiului Caracal, autoritatea contractantă a decis lansarea unei proceduri de achiziție, în vederea încheierii unui acord-cadru, pentru o perioadă de 48 luni, având ca obiect atât executarea, cât și controlul calității și recepția lucrărilor de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor și parcărilor. Categoriile de lucrări, precum și estimările cantităților maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru sunt precizate în Caietul de Sarcini. La estimarea suprafețelor ce necesită lucrări de reparații și întreținere s-a avut în vedere starea actuală de degradare și necesitatea intervenţiei, în scopul asigurării unui trafic rutier şi pietonal, în condiţii de siguranţă.
In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 20 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, Autoritatea Contractanta stabileste ca va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari, in a 11-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor., in masura in care aceste solicitari vor fi adresate cu respectarea termenului stabilit la sectiunea I.3 din fisa de date, respectiv 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Lucrări de reparare a drumurilor📦
Cod CPV suplimentar: Lucrări de întreţinere a drumurilor📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Olt
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Referință Date
Data trimiterii: 2021-11-11 📅
Termen-limită de depunere: 2021-12-20 📅
Data publicării: 2021-11-16 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 222-584173
Număr JO-S: 222
Informații suplimentare
In vederea completarii de catre operatorii economici interesati, DUAE se va accesa si completa direct în SEAP, în secțiunea dedicată a procedurii de atribuire. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. Autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documente justificative actualizate, prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE.
Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP, la Sectiunea „Solicitari de clarificare/intrebari/ comunicari" din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP, in vederea asigurarii principiului transparentei cat si a trasabilitatii informatiilor in cadrul sistemului. Autoritatea contractanta nu va da curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decât cea stabilita mai sus. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentatia de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic si ca participant la procedura de atribuire. Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare în legatura cu oferta, prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (Sectiunea “„Solicitari de clarificare/intrebari/ comunicari” din detaliul procedurii de atribuire). Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP , în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa, conform Legii 455/2001. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încarcate în SEAP, este necesar ca operatorii economici sa detina/instaleze pe statia de lucru aplicatia care permite verificarea semnaturii electronice si vizualizarea documentelor semnate electronic (disponibile pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Având în vederea necesitatea executării lucrărilor de reparații și întreținere, în ceea ce privește partea carosabilă a străzilor și aleilor, precum și în cazul trotuarelor și parcărilor aflate pe raza Municipiului Caracal, autoritatea contractantă a decis lansarea unei proceduri de achiziție, în vederea încheierii unui acord-cadru, pentru o perioadă de 48 luni, având ca obiect atât executarea, cât și controlul calității și recepția lucrărilor de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor și parcărilor. Categoriile de lucrări, precum și estimările cantităților maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru sunt precizate în Caietul de Sarcini. La estimarea suprafețelor ce necesită lucrări de reparații și întreținere s-a avut în vedere starea actuală de degradare și necesitatea intervenţiei, în scopul asigurării unui trafic rutier şi pietonal, în condiţii de siguranţă.
Având în vederea necesitatea executării lucrărilor de reparații și întreținere, în ceea ce privește partea carosabilă a străzilor și aleilor, precum și în cazul trotuarelor și parcărilor aflate pe raza Municipiului Caracal, autoritatea contractantă a decis lansarea unei proceduri de achiziție, în vederea încheierii unui acord-cadru, pentru o perioadă de 48 luni, având ca obiect atât executarea, cât și controlul calității și recepția lucrărilor de reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor și parcărilor. Categoriile de lucrări, precum și estimările cantităților maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru sunt precizate în Caietul de Sarcini. La estimarea suprafețelor ce necesită lucrări de reparații și întreținere s-a avut în vedere starea actuală de degradare și necesitatea intervenţiei, în scopul asigurării unui trafic rutier şi pietonal, în condiţii de siguranţă.
In conformitate cu prevederile art. 160 alin.…
… (1) din Legea 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 20 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
… (2) din Legea 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, Autoritatea Contractanta stabileste ca va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari, in a 11-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor., in masura in care aceste solicitari vor fi adresate cu respectarea termenului stabilit la sectiunea I.3 din fisa de date, respectiv 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Valoarea totală estimată: 38 000 000 RON 💰
Scurtă descriere:
Categoriile de lucrari, precum si estimarile cantitatilor maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru sunt precizate în Caietul de Sarcini. La estimarea suprafetelor ce necesita lucrari de reparatii si întretinere s-a avut în vedere starea actuala de degradare si necesitatea interventiei, în scopul asigurarii unui trafic rutier si pietonal care să se desfășoare în conditii de siguranta.

Conform sumelor extrase din referatul de necesitate si din anexele la acesta, valoarea totala estimata a lucrarilor ce fac obiectul acordului cadru este de 38.000.000,00 lei fara TVA
Durata: 48 luni Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Caracal, judetul Olt
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinta nr. 1
Operatorii economici participanți la procedură – ofertant, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător nu trebuie sa se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va completa formularul DUAE din documentatia de atribuire, cu informatiile aferente situatiei sale.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Cerinta nr. 2
Operatorii economici participanți la procedură – ofertant, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător nu trebuie sa se regăsească în situațiile prevăzute la art. 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice coroborat cu art. 166(2) din acelasi act normativ. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va completa formularul DUAE din documentatia de atribuire cu informatiile aferente situatiei sale.

Cerinta nr. 3
Operatorii economici participanți la procedură – ofertant, ofertant asociat, subcontractant, terț susținător nu trebuie sa se regăsească în situațiile prevăzute la art.art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va completa formularul DUAE din documentatia de atribuire cu informatiile aferente situatiei sale.

Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele trei locuri, in clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Aceste documente pot fi:
• certificate constatatoare care sa ateste lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), la momentul prezentarii;
• dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art.166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
• cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
• cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
• cazierul fiscal al operatorului economic;
• alte documente edificatoare, dupa caz.
In cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare asociat are obligatia de a demonstra îndeplinirea cerintei. Operatorul economic (lider, asociat , tert sustinator, subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare, in formularul DUAE din documentatia de atribuire, cu informatiile aferente situatiei sale.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
In cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare asociat are obligatia de a demonstra îndeplinirea cerintei. Operatorul economic (lider, asociat , tert sustinator, subcontractant) va completa cerinta corespunzatoare, in formularul DUAE din documentatia de atribuire, cu informatiile aferente situatiei sale.
Cerinta nr. 4
Declaratie privind neîncadrarea in situatii de conflict de interese conf. art. 59-60 din Legea 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va completa formularul DUAE din documentatia de atribuire cu informatiile aferente situatiei sale.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Declaratie privind neîncadrarea in situatii de conflict de interese conf. art. 59-60 din Legea 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei: Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant) va completa formularul DUAE din documentatia de atribuire cu informatiile aferente situatiei sale.
• Odata cu DUAE, va fi prezentata declaratia pe propria raspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59 si 60 din Legea 98/2016, de catre toti participantii la procedura de atribuire (lider, asociat, tert sustinator, subcontractant). Ofertantul nu trebuie să se afle în conflict de interese cu niciuna dintre persoanele cu funcție de decizie, din cadrul autorității contractante, implicate in procedura de achizitie publica: Doldurea Ion - Primar, Samiee Marina - Viceprimar, Cernat Răzvan - Președinte comisie evaluare, Matei Iulian Alexandru - Membru comisie evaluare, Băloi Ecaterina - Membru comisie evaluare, Mogoșanu Gabriel - Membru comisie evaluare, Popescu Raluca Mihaela - Membru comisie evaluare, Scheiber Dana – Membru de rezervă comisie evaluare, Tudor Cătălin Ionuț - Membru de rezervă comisie evaluare. Se va prezenta Declarație pe propria răspundere. În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței. Declarația va fi depusă și de terțul susținător și de subcontractant. Operatorul economic (lider, asociat, terț susținător, subcontractant) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire.

Potrivit prevederilor art.193 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă va accepta, în cadrul ofertelor depunerea DUAE (Documentul Unic de Achiziție European), în locul documentelor solicitate, în vederea demonstrării cerințelor de calificare, inclusiv a capacității de exercitare, ca dovadă preliminară. Documentele justificative care probeaza cele asumate in DUAE vor fi prezentate doar de ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar, la solicitarea autoritatii contractante.

Nota: In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit operatorul economic nu se emit documente de natura celor prevazute mai sus, sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167, se vor accepta declaratii pe propria raspundere sau daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, declaratii autentice date in fata unui notar sau a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens. Orice operator economic aflat in oricare dintre situatiile prevazute la art.164 si 167 care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care sa arate ca masurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-si demonstra in concret credibilitatea, prin raportare la motivele de excludere.

- Alte documente edificatoare dupa caz.
DUAE poate fi accesat in SEAP, in sectiunea dedicata a procedurii de atribuire, unde operatorii economici vor completa documentul DUAE care constituie parte a ofertei lor.
Documentul DUAE va fi completat de fiecare membru al asocierii, inclusiv terti sustinatori sau subcontractanti, daca este cazul.
Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente : angajamentul ferm al tertului sustinator din care rezulta modul efectiv în care se va materializa sustinerea acestuia, acordul de subcontractare si/sau a acordul de asociere, dupa caz. Nedepunerea acestora odata cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificari pentru eventualele inadvertente de forma ale informatiilor cuprinse în sectiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât si ale subcontractantului/tertului sustinator, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfasurarea corespunzatoare a procedurii de atribuire.

Informatiile cuprinse in documentele justificative trebuie sa fie reale/actuale/valabile la momentul depunerii acestora. Pentru persoanele fizice/juridice straine se vor prezenta documentele echivalente, emise în conformitate cu legislatia aplicabila în tara de rezidenta si vor fi traduse in limba română- traducere autorizata.

În cazul depunerii unei oferte în asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerințelor.
Operatorul economic (lider, asociat, terț susținător, subcontractant) va completa cerința corespunzătoare în formularul DUAE din documentația de atribuire.
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare, in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului . Modalitatea de indeplinire: se va completa DUAE de catre toti operatorii economici participanti la procedura de atribuire, cu informatiile aferente situatiei lor, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea Autoritatii Contractante, doar de catre ofertanții clasați pe primele trei locuri, in clasamentul intermediar, intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Documentele pot fi depuse in SEAP, in una din formele: copie legalizata, copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”.

Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti si/sau terti sustinatori care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct.
Ofertanții vor prezenta:
- Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului, prezentat in copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea „conform cu originalul”. Din Certificatul Constatator trebuie sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic. Obiectul contractului/acordului-cadru trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator. Informatiile din acest document trebuie sa fie reale/actuale/valabile la momentul prezentarii certificatului.

Persoane juridice străine – cerinta obligatorie: Ofertantul trebuie sa fie abilitat sa execute lucrări de constructii/modernizare/reabilitare/reparatii drumuri/strazi/alei/parcari/trotuare. Ofertantul va prezenta documente edificatoare care sa dovedeasca o forma de inregistrare ca persoana juridica, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident, fiind traduse in limba romana- traducere autorizata;

Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaOfertanţii trebuie sa facă dovada unui nivel minim al cifrei medii de afaceri anuale, pe ultimii 3 ani financiari încheiați. Pentru a fi considerat calificat operatorul economic trebuie sa faca dovada unui nivel minim al cifrei de afaceri medii anuale de 5.000.000 lei, (media cifrelor de afaceri din ultimii 3 ani financiari încheiati - 2018, 2019, 2020).In cazul in care un operator economic demonstreaza indeplinirea criteriilor referitoare la situatia economica si financiara invocand sustinerea unui/unor tert/terti, autoritatea contractanta solicita ca operatorul economic si tertul/tertii sustinator/sustinatori sa raspunda in mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica/acordului- cadru. Raspunderea solidara a tertului/tertilor sustinator/sustinatori se va angaja sub conditia neindeplinirii de catre acesta/acestia a obligatiilor de sustinere asumate prin angajament.În cazul în care mai multi operatori economici participa în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea cerintelor privind capacitatea economica si financiara se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractanta solicita ca acestia sa raspunda în mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica.Pentru cifrele de afaceri exprimate in alta moneda, pentru echivalenta, se va aplica cursul mediu anual lei/valuta comunicat de BNR, pentru fiecare an în parte.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de catre toti operatorii economici participanti la procedura de atribuire, cu informatiile aferente situatiei lor, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea Autoritatii Contractante, doar de catre ofertanții clasați pe primele trei locuri, in clasamentul intermediar, intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificatExperienta similara - ofertantii vor face dovada experientei similare, în conformitate cu prevederile art. 179, lit. a, din Legea nr. 98/2016, prin prezentarea listei principalelor lucrări similare celor ce fac obiectul acordului cadru (însoţită de certificări de bună execuţie pentru cele mai importante lucrări), executate în ultimii 5 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi. Prin lucrari similare se intelege lucrari de construire/ reabilitare / modernizare /reparatii curente /reparatii capitale la drumuri, străzi, autostrăzi. Ofertantul trebuie sa faca dovada ca în ultimii 5 ani (pâna la data limita de depunere a ofertelor), a executat si dus la bun sfârsit, la nivelul unuia sau al mai multor contracte, lucrari similare celor ce fac obiectului contractului, în valoare/valoare cumulata de cel putin 5.000.000,00 lei fără TVA.Experienta similara se probeaza prin prezentarea de certificari de buna executie pentru cele mai importante lucrari. Respectivele certificari indica beneficiarii, indiferent daca acestia sunt autoritati contractante sau clienti privati, valoarea, perioada si locul executiei lucrarilor si precizeaza daca lucrarile au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu si daca au fost duse la bun sfârsit. Daca un grup de operatori economici depune oferta comuna, experienta similara se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.

Pentru contractele de achizitie de lucrari: tehnicieni sau organisme tehnice pentru executarea lucrarilorPersonalul responsabil cu gestionarea contractului trebuie sa acopere cel putin urmatoarele functii, în cadrul proiectului:- Manager de proiect/ director tehnic/director de productie – Inginer studii superioare în specialitatea drumuri si poduri, angajat al ofertantului sau al carui angajament de participare a fost obtinut, cu experienta specifica în realizarea unor activitati similare celor pe care le va desfasura in cadrul acordului - cadru ce urmeaza a fi atribuit, activitati care sa fi fost efectuate in cadrul a cel putin un proiect/contract de lucrari de drumuri. - Coordonator în materie de SSM, conf. prevederilor Legii 319/2006, angajat al ofertantului sau al carui angajament de participare a fost obtinut, atestat/calificat pentru domeniul SSM sau echivalent.

Utilaje, instalatii si echipament tehnicDeclaratie privind utilajele, instalatiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic din dotare proprie, în leasing, închiriere, necesare pentru îndeplinirea corespunzatoare a contractului de lucrari.Ofertantii vor prezenta lista cu echipamentele detinute, pe care le considera strict necesare pentru executia lucrarilor în bune conditii.Se vor prezenta documentele care atesta detinerea (dotarea proprie/ închirierea sau alte forme de punere la dispozitie) a utilajelor, instalatiilor, echipamentelor tehnice.Comisia de evaluare are dreptul de a verifica cele declarate de ofertant, eventualele neconcordante între cele declarate si ceea ce exista putând duce la descalificarea ofertantului.Ofertantii au obligatia de a prezenta lista utilajelor si echipamentelor necesare la îndeplinirea integrala a contractului, în functie de tehnologia proprie de executie propusa si în concordanta cu documentele prezentate în oferta tehnica si financiara.Cerintele privind echipamentele tehnice, utilajele, instalatiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor contractuale au fost elaborate în conformitate cu art. 179 din Legea nr. 98/2016. Daca un grup de operatori economici depune oferta comuna, îndeplinirea acestei cerinte se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.

Proportia de subcontractareOfertantii vor prezenta subcontractantii utilizati, precum si lucrarile ce vor fi executate de acestia: se vor prezenta subcontractantii, inclusiv acordurile preliminare de subcontractare.În cazul în care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, DUAE va include si informatiile solicitate, cu privire la subcontractanti.Autoritatea contractanta solicita ofertantului sa precizeze in oferta, in conformitate cu art. 150 din HG 395/2016, datele de identificare ale subcontractantilor propusi, partea/partile din contract care urmeaza a fi indeplinite de catre subcontractanti, valoarea la care se ridica partea/partile respective, precum si acordul subcontractantilor cu privire la aceste aspecte. Autoritatea contractanta va verifica inexistenta unei situatii de excludere prevazute la art. 164, 165 si 167, în legatura cu subcontractantii propusi.

Certificate emise de organisme independente cu privire la…
… sistemele sau standardele de management de mediuOfertanții vor prezenta dovada implementarii Sistemului de Management al Mediului conform SR EN ISO 14001 (sau echivalent), prin prezentarea unor certificate valabile, emise de organisme de certificare acreditate, care sa ateste faptul ca operatorul economic are implementat un sistem de management al mediului pentru domeniul lucrari de constructii/modernizare/reabilitare/reparatii drumuri/strazi/alei/ parcari/trotuare. Operatorii economici pot prezenta alte probe/dovezi care confirma asigurarea unui nivel corespunzator din punct de vedere al managementului mediului, pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de mediu, asa cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obtine în termenul stabilit.
… standardele de asigurare a calitatiiOfertanții vor prezenta dovada implementarii Sistemului de Management al Calității, conform SR EN ISO 9001 (sau echivalent), prin prezentarea unor certificate valabile, emise de organisme de certificare acreditate, care sa ateste faptul ca operatorul economic are implementat un Sistem de Management al Calitatii pentru domeniul lucrari de constructii/modernizare/reabilitare/reparatii drumuri/strazi/alei/ parcari/trotuare. Operatorii economici pot prezenta alte probe/dovezi care confirma asigurarea unui nivel corespunzator al calitatii, pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de calitate, asa cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obtine în termenul stabilit.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Completare DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire…
… (inclusiv eventualii asociati, terti sustinatori) cu informatiile aferente situatiei lor. Doar ofertanții clasați pe primele trei locuri, in clasamentul intermediar, intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, vor fi obligati sa prezinte documentele doveditoare, in vederea sustinerii experientei similare, la solicitarea autoritatii contractante.La nivelul DUAE trebuie precizate informatii cum ar fi: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, valoarea, beneficiarul, data si numarul documentului de receptie, precum si ponderea si/sau activitatile pentru care operatorul economic a fost responsabil.Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerinta privind experienta similara sunt urmatoarele, fara a se limita la, enumerarea nefiind cumulativa:- copii ale unor parti relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;- recomandari;- procese-verbale de receptie;- certificari de buna executie;- documente constatatoare;- orice alte documente care atesta executarea lucrarilor.
… cu informatiile aferente situatiei lor. Doar ofertanții clasați pe primele trei locuri, in clasamentul intermediar, intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, vor fi obligati sa prezinte documentele doveditoare, la solicitarea autoritatii contractante.Pentru specialistii nominalizati, se vor prezenta diplome, atestate, CV-uri, angajamente de participare si declaratii de disponibilitate.Toate documentele care probeaza îndeplinirea cerintelor de experienta/studii/ calificare/ certificare/ autorizare/ atestare vor fi prezentate în copie lizibila, certificata "conforma cu originalul". CV-urile vor fi prezentate cu semnatura titularului pe fiecare pagina. Operatorul economic are dreptul sa invoce sustinerea unui/unor tert/terti în ceea ce priveste îndeplinirea criteriilor referitoare la calificarile educationale si profesionale doar daca tertul va desfasura efectiv lucrarile în legatura cu care sunt necesare respectivele calificari.Pentru operatorii economici care prezintă experţi străini se vor prezenta documente echivalente emise in statul de reşedinţă, in termen de valabilitate la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor, urmând ca urmând ca, la solicitarea autoritatii contractante, ofertantii clasati pe primele trei locuri, sa prezinte documentele recunoscute de autoritatile romane. Acestea se vor prezenta în copie, cu mentiunea conform cu originalul, însoţite de traduceri autorizate în limba română.
… cu informatiile aferente situatiei lor. Doar ofertanții clasați pe primele trei locuri, in clasamentul intermediar, intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, vor fi obligati sa prezinte documentele doveditoare, la solicitarea autoritatii contractante.
… (inclusiv eventualii asociati) cu informatiile aferente situatiei lor. Doar ofertanții clasați pe primele trei locuri, în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, va fi obligat sa prezinte documentele doveditoare, la solicitarea autoritatii contractante.Odata cu DUAE, se va depune acordul de subcontractare
Se va completa DUAE de catre toti operatorii economici participanti la procedura de atribuire, cu informatiile aferente situatiei lor, pana la data si ora limita de depunere a ofertelor. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea Autoritatii Contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele trei locuri in clasamentul intermediar, intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.

Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-04-20 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-12-20 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
In vederea completarii de catre operatorii economici interesati, DUAE se va accesa si completa direct în SEAP, în secțiunea dedicată a procedurii de atribuire. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. Autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documente justificative actualizate, prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE.
In vederea completarii de catre operatorii economici interesati, DUAE se va accesa si completa direct în SEAP, în secțiunea dedicată a procedurii de atribuire. In cazul in care operatorul economic intentioneaza sa subcontracteze o parte/parti din contract, DUAE include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. Autoritatea contractanta solicita ofertantului clasat pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire, sa prezinte documente justificative actualizate, prin care sa demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selectie, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE.
Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP, la Sectiunea „Solicitari de clarificare/intrebari/ comunicari" din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP, in vederea asigurarii principiului transparentei cat si a trasabilitatii informatiilor in cadrul sistemului. Autoritatea contractanta nu va da curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decât cea stabilita mai sus. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentatia de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic si ca participant la procedura de atribuire. Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare în legatura cu oferta, prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (Sectiunea “„Solicitari de clarificare/intrebari/ comunicari” din detaliul procedurii de atribuire). Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP , în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa, conform Legii 455/2001. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încarcate în SEAP, este necesar ca operatorii economici sa detina/instaleze pe statia de lucru aplicatia care permite verificarea semnaturii electronice si vizualizarea documentelor semnate electronic (disponibile pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
Reguli de comunicare si transmitere a datelor: solicitarile de clarificari referitoare la prezenta documentatie de atribuire, se vor adresa în mod exclusiv în SEAP, la Sectiunea „Solicitari de clarificare/intrebari/ comunicari" din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice, iar raspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP, in vederea asigurarii principiului transparentei cat si a trasabilitatii informatiilor in cadrul sistemului. Autoritatea contractanta nu va da curs solicitarilor adresate prin alta modalitate de comunicare decât cea stabilita mai sus. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentatia de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic si ca participant la procedura de atribuire. Pentru comunicarile ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite solicitarile de clarificare în legatura cu oferta, prin utilizarea facilitatilor tehnice disponibile în SEAP (Sectiunea “„Solicitari de clarificare/intrebari/ comunicari” din detaliul procedurii de atribuire). Operatorii economici vor transmite raspunsurile la clarificari si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluarii ofertelor prin intermediul SEAP , în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa, conform Legii 455/2001. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire încarcate în SEAP, este necesar ca operatorii economici sa detina/instaleze pe statia de lucru aplicatia care permite verificarea semnaturii electronice si vizualizarea documentelor semnate electronic (disponibile pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica).
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Sursa: OJS 2021/S 222-584173 (2021-11-11)
Anunt de atribuire (2022-02-23) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 36536151.90 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2022-02-23 📅
Data publicării: 2022-02-28 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 041-105339
Se referă la anunț: 2021/S 222-584173
Număr JO-S: 41
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-02-22 📅
Nume: Bebe trans rom
Numărul național de înregistrare: RO 1547171
Adresa poștală: Strada Libertăţii, Nr. 5
Orașul poștal: Slatina
Cod poștal: 230026
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 249415961📞
E-mail: bebe_trans@yahoo.com📧
Țara: Olt
🏙️
Nume: Panadria s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO15926477
Adresa poștală: Strada VALCEI, Nr. 5
Orașul poștal: Ganeasa
Cod poștal: 237185
Telefon: +40 371193899📞
E-mail: panadria2009@gmail.com📧
Valoarea totală a achiziției: 36536151.90 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Sursa: OJS 2022/S 041-105339 (2022-02-23)