„Servicii de consultanță în vederea elaborării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții «Creșterea mobilității urbane prin realizarea unui hub de transport și autobază» în municipiul Buzău"

Municipiul Buzau

„Servicii de consultanță în vederea elaborării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții «Creșterea mobilității urbane prin realizarea unui hub de transport și autobază» în municipiul Buzău".
In vederea implementarii proiectului „Creșterea mobilității urbane prin realizarea unei hub de transport și autobază”, documentațiile tehnico-economice pentru care se solicită finanțare din POAT în perioada de implementare 2021-2027 pentru domeniul mobilitate urbană sunt:
— studiul de fezabilitate;
— studiul topografic;
— studiul geotehnic;
— studiul de trafic;
— studiul/calculul emisiilor de GES;
— studiul de impact arhitectural si urbanistic;
— audit energetic cladire administrativa (initial si final);
— realizare PUZ si documentatii cadastrale;
— realizarea documentatiilor privind obţinerea certificatului de urbanism;
— alte studii care decurg din reglementarile legale conform CU;
— studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu;
— documentatia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie, iluminat public;
— documentatia obţinerea avizului de protecţie civilă/PSI;
— documentatia pentru alte avize, acorduri şi autorizaţii;
— proiect tehnic şi detalii de execuţie;
— verificarea de calitate a documentatiilor faza PT (PTE+DE, PAC, POE), in conformitate cu prevederile art. 7 din HG 742/2018;
— documentații tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construcție.
Documentația va fi elaborată și predată respectând etapele de proiectare din HG 907/2016.
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) Nume, adresă şi punct(e) de contact, secțiunea -. Numărul zilelor până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 15 zile (înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor). Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Executarea contractului intra sub incidenta clauzei suspensive, in sensul in care semnarea acestuia este conditionata de semnarea contractului de finantare pentru proiectul: „Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: mobilitate urbană, regenerare urbană”, apel: „POAT/868/1/1/1/Asistenţă orizontală pentru beneficiarii FESI şi specifică pentru beneficiarii POAT, POIM şi POC, inclusiv instruire pentru aceştia şi pentru potenţialii beneficiari FESI”, cod SMIS 143538.
Ofertantii sunt obligati sa-si mentina oferta depusa in cadrul procedurii de achizitie valabila si nemodificata pana la momentul semnarii contractului.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-06-09. Achiziția publică a fost publicată pe 2021-05-04.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2021-05-04 Anunţ de participare
2021-11-11 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2021-05-04)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport
Număr de referință: 4233874_2021_PAAPD1299160
Scurtă descriere:
„Servicii de consultanță în vederea elaborării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții «Creșterea mobilității urbane prin realizarea unui hub de transport și autobază» în municipiul Buzău". In vederea implementarii proiectului „Creșterea mobilității urbane prin realizarea unei hub de transport și autobază”, documentațiile tehnico-economice pentru care se solicită finanțare din POAT în perioada de implementare 2021-2027 pentru domeniul mobilitate urbană sunt: — studiul de fezabilitate; — studiul topografic; — studiul geotehnic; — studiul de trafic; — studiul/calculul emisiilor de GES; — studiul de impact arhitectural si urbanistic; — audit energetic cladire administrativa (initial si final); — realizare PUZ si documentatii cadastrale; — realizarea documentatiilor privind obţinerea certificatului de urbanism; — alte studii care decurg din reglementarile legale conform CU; — studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu; — documentatia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie, iluminat public; — documentatia obţinerea avizului de protecţie civilă/PSI; — documentatia pentru alte avize, acorduri şi autorizaţii; — proiect tehnic şi detalii de execuţie; — verificarea de calitate a documentatiilor faza PT (PTE+DE, PAC, POE), in conformitate cu prevederile art. 7 din HG 742/2018; — documentații tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construcție. Documentația va fi elaborată și predată respectând etapele de proiectare din HG 907/2016. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) Nume, adresă şi punct(e) de contact, secțiunea -. Numărul zilelor până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 15 zile (înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor). Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Executarea contractului intra sub incidenta clauzei suspensive, in sensul in care semnarea acestuia este conditionata de semnarea contractului de finantare pentru proiectul: „Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: mobilitate urbană, regenerare urbană”, apel: „POAT/868/1/1/1/Asistenţă orizontală pentru beneficiarii FESI şi specifică pentru beneficiarii POAT, POIM şi POC, inclusiv instruire pentru aceştia şi pentru potenţialii beneficiari FESI”, cod SMIS 143538. Ofertantii sunt obligati sa-si mentina oferta depusa in cadrul procedurii de achizitie valabila si nemodificata pana la momentul semnarii contractului.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport 📦
Cod CPV suplimentar: Studii de fezabilitate, servicii de consultanţă, analize 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Buzău 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: Municipiul Buzău
Adresa poștală: Piața Daciei nr. 1
Cod poștal: 120360
Orașul poștal: Buzău
Contact
Adresă internet: http://www.primariabuzau.ro 🌏
E-mail: investitii@primariabuzau.ro 📧
Telefon: +40 238726092 📞
Fax: +40 238717950 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100119060 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-05-04 📅
Termen-limită de depunere: 2021-06-09 📅
Data publicării: 2021-05-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 089-229813
Număr JO-S: 89

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
„Servicii de consultanță în vederea elaborării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții «Creșterea mobilității urbane prin realizarea unui hub de transport și autobază» în municipiul Buzău".
In vederea implementarii proiectului „Creșterea mobilității urbane prin realizarea unei hub de transport și autobază”, documentațiile tehnico-economice pentru care se solicită finanțare din POAT în perioada de implementare 2021-2027 pentru domeniul mobilitate urbană sunt:
Arată mai mult
— studiul de fezabilitate;
— studiul topografic;
— studiul geotehnic;
— studiul de trafic;
— studiul/calculul emisiilor de GES;
— studiul de impact arhitectural si urbanistic;
— audit energetic cladire administrativa (initial si final);
— realizare PUZ si documentatii cadastrale;
— realizarea documentatiilor privind obţinerea certificatului de urbanism;
— alte studii care decurg din reglementarile legale conform CU;
— studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu;
— documentatia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie, iluminat public;
— documentatia obţinerea avizului de protecţie civilă/PSI;
— documentatia pentru alte avize, acorduri şi autorizaţii;
— proiect tehnic şi detalii de execuţie;
— verificarea de calitate a documentatiilor faza PT (PTE+DE, PAC, POE), in conformitate cu prevederile art. 7 din HG 742/2018;
— documentații tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construcție.
Documentația va fi elaborată și predată respectând etapele de proiectare din HG 907/2016.
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) Nume, adresă şi punct(e) de contact, secțiunea -. Numărul zilelor până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 15 zile (înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor). Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Executarea contractului intra sub incidenta clauzei suspensive, in sensul in care semnarea acestuia este conditionata de semnarea contractului de finantare pentru proiectul: „Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: mobilitate urbană, regenerare urbană”, apel: „POAT/868/1/1/1/Asistenţă orizontală pentru beneficiarii FESI şi specifică pentru beneficiarii POAT, POIM şi POC, inclusiv instruire pentru aceştia şi pentru potenţialii beneficiari FESI”, cod SMIS 143538.
Arată mai mult
Ofertantii sunt obligati sa-si mentina oferta depusa in cadrul procedurii de achizitie valabila si nemodificata pana la momentul semnarii contractului.
Valoarea totală estimată: 4277683.49 RON 💰
Scurtă descriere:
U.A.T. Municipiul Buzău intentionează să achizitioneze Servicii de consultanta in vederea elaborarii Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investitii "CRESTEREA MOBILITATII URBANE PRIN REALIZAREA UNUI HUB DE TRANSPORT SI AUTOBAZA" in Municipiul Buzau''
Arată mai mult
In vederea implementarii proiectului „Creșterea mobilității urbane prin realizarea unei hub de transport și autobază” documentațiile tehnico-economice pentru care se solicită finanțare din POAT în perioada de implementare 2021-2027 pentru domeniul mobilitate urbană sunt: studiul de fezabilitate,studiul topografic,studiul geotehnic,studiul de trafic,studiul/calculul emisiilor de GES,studiul de impact arhitectural si urbanistic, audit energetic cladire administrativa (initial si final), realizare PUZ si documentatii cadastrale, realizarea documentatiilor privind obţinerea certificatului de urbanism, alte studii care decurg din reglementarile legale conform CU, studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu, documentatia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie, iluminat public; Documentatia obţinerea avizului de protecţie civilă/PSI; Documentatia pentru alte avize, acorduri şi autorizaţii; proiect tehnic şi detalii de execuţie;verificarea de calitate a documentatiilor faza PT (PTE+DE, PAC, POE), in conformitate cu prevederile art. 7 din HG 742/2018.documentații tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construcție,
Arată mai mult
Durata: 8 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: POAT/868/1/1/1/Asistenţă orizontală pentru beneficiarii FESI şi specifică pentru beneficiarii POAT, POIM şi POC, inclusiv instruire pentru aceştia şi pentru potenţialii beneficiari FESI, COD SMIS 143538
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Buzau

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerințe referitoare la motivele de excludere
Cerinta nr. 1 Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul declarat nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute la art. 164 din Legea nr. 98/2016.
Se va prezenta DUAE- declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016.
Urmatoarele documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul lot in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor
— Cazierul judiciar si fiscal pentru operatorul economic,
— Cazierul judiciar pentru fiecare din membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al operatorului economic si pentru persoanele care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, în conformitate cu art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.
Arată mai mult
Cerinta nr. 2 Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul declarat nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 165 din Legea nr. 98/2016.
Se va prezenta DUAE- Declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016.
Urmatoarele documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul lot in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
— Certificatul eliberat de Administrația Finanțelor Publice precum si Certificatul/ certificatele eliberate de Autoritățile Publice Locale din care sa rezulte faptul ca operatorul economic/operatorul economic asociat nu are datorii restante către bugetul de stat si bugetul/ bugetele locale la momentul prezentării acestora.
Arată mai mult
Cerinta nr. 3 Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul declarat nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 98/2016.
Se va prezenta DUAE- Declarație privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016.
Cerinta nr. 4 Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, tertul sustinator, subcontractantul declarat nu trebuie să se încadreze în situatiile prevăzute de art. 59 si art. 60, lit. d) şi e) din Legea nr. 98/2016. Până la data limită de depunere a ofertelor. Se va prezenta Declaratie pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59 si art. 60, lit. d) şi e) din Legea nr. 98/2016.
Arată mai mult
Ofertantul sau după caz, ofertantul asociat, terțul susținător, subcontractantul declarat nu trebuie să se încadreze în situațiile prevăzute de art. 59 si art. 60, lit. d) și e) din Legea nr. 98/2016.
Se va prezenta Declarație pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59 si art. 60, lit. d) și e) din Legea nr. 98/2016.
Nota 1:La termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor, operatorii economici participanti vor depune in SEAP DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) atasat documentatiei de atribuire completat în mod corespunzator de fiecare entitate participanta în parte (dupa caz,ofertant, ofertant asociat, tert sustinator, subcontractant declarat), în scopul de a face dovada preliminara a îndeplinirii cerintelor mentionate anterior.
Arată mai mult
Înainte de atribuirea contractului autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte documentele justificative prin care confirma îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerintele stabilite prin DUAE si prin documentatia de atribuire.
Arată mai mult
Nota nr. 2 Prin excepție de la prevederile Notei nr. 1, la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, împreună cu DUAE, operatorii economici participanți vor depune și declaratia privind neîncadrarea în prevederile art. 59 si art. 60, lit. d) si e) din Legea nr. 98/2016– Formularul nr. 4. În acest sens, ofertantul,ofertantul asociat, tertul sustinator si subcontractantul nu trebuie sa se afle în conflict de interese cu urmatoarele persoane cu functie de decizie din cadrul autoritatii contractante si a furnizorului de servicii auxiliare achizitiei, implicate în organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuirii: Toma Constantin –primar, Cirstea Petrica Irinel – consilier local, Cojocaru Teodor – consilier local, Dobre Cristinel – consilier local, Dragu Valentin Marian – consilier local, Serban Nicolae– consilier local, Dumitru Gheorghe – consilier local, Gheorghiu Oana Ramona Catalina – consilier local, Gubandru Aurel – consilier local, Suditu Marius – consilier local, Huditoiu Bogdan Florin– consilier local, Matache Oana – viceprimar, Artene Florinel George– consilier local, Apostu Ionut Sorin –viceprimar, Florescu Constantin– consilier local, Neder Andrei – consilier local, Tăndărescu Ștefan – consilier local, Murgulet Vasile– consilier local, Olariu Vasile – consilier local, Sangiu Florin – consilier local, Rosioru Silviu Laurentiu– consilier local, Vlad George Aurelian –consilier local, Ceausel Cristian Stefan -director economic, Gogea Mariana Daniela –director executiv, Turcoman Aurelia – Sef Seviciul Investitii, Achizitii Publice, Raileanu Laura- Serviciul Investitii, Achizitii Publice, Iancu Elena Alice–Serviciul Investitii, Achizitii Publice,Voicu Alina Lorena –Serviciul Investitii, Achizitii Public,Dima Viorel-Serviciul Juridic, Stirbat Doina-Mihaela-Inspector Serviciul Investitii, Achizitii Public, Colteanu Luminita Daniela- consilier Serviciul Dezvoltare si Implementare Proiecte, -, Ileana Banucu- Director Tehnic,
Arată mai mult
Potrivit prevederilor art. 164 și art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare autoritatea contractantă are obligația de a exclude operatorii economici cu privire la care a stabilit, în urma analizei informațiilor și documentelor prezentate de acesta, sau a luat cunoștință în orice alt mod că a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești, pentru comiterea anumitor infracțiuni și se încadrează în categoriile specificate la 167 alin. (1) respectiv art. 59 si 60 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare.
Arată mai mult
Totodată, autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care are cunoștință că și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv și obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectivul operator economic este înființat.
Arată mai mult
De asemenea, potrivit prevederilor art. 137 alin. (2) lit. h) din HG 395/2016, autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic care depune ofertă cu nerespectarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. d) și e) din Lege, raportat la data limită stabilită pentru depunerea cererilor de participare/ofertelor și/sau oricând pe parcursul evaluării acestora.
Arată mai mult
Prin urmare, cerințele stabilite de autoritatea contractantă la această secțiune rezidă din obligațiile de excludere a operatorilor economici participanți la procedura de atribuire Secțiunea a 6-a Criterii de calificare și selecție Paragraful 2 Motive de excludere a candidatului/ofertantului din Legea nr. 98/2016.
Arată mai mult
Nota 3 - Informatii cu privire la tertii sustinatori (daca este cazul). Se va solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu depunerea DUAE si a ofertei pana la data limita a depunerii ofertelor, sa prezinte angajamentul tertului sustinator (împreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materialize sustinerea acestuia/acestora)-Formular nr. 8.
Arată mai mult
Nota 4 - Informatii privind asociatii (daca este cazul).
Se va solicita tuturor ofertantilor sa prezinte acordul de asociere (se va completa Formular nr.7) odata cu oferta si DUAE pana la data limita a depunerii ofertelor. Documentele justificative care probeaza cele asumate in acordul de asociere vor fi solicitate doar ofertantului declarat câstigator la solicitarea autoritatii contractante.
Arată mai mult
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Se vor prezenta:
Documente care dovedesc forma de înregistrare a operatorului economic, respectiv Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în raza căruia este situat sediul ofertantului din care sa rezulte cel puțin informațiile legate de structura acționarilor, reprezentanților legali, obiectul de activitate, modul de organizare si funcționare al operatorului economic. Certificatul constatator trebuie sa conțină date actuale/ reale la momentul prezentării.
Arată mai mult
Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC. În cazul persoanelor fizice autorizate se va prezenta autorizația de funcționare sau alte documente echivalente din care sa rezulte competenta acestora de a realiza activitățile care fac obiectul prezentului contract.
Arată mai mult
Nota nr. 1: Operatorii economici participanti vor depune in SEAP D.U.A.E. (Documentul Unic de Achizitie European) atasat documentatiei de atribuire, conform art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016, completat în mod corespunzător de fiecare entitate participantă în parte (după caz, ofertant, ofertant asociat, subcontractant declarat, tert sustinator, daca este cazul), în scopul de a face dovada preliminară a îndeplinirii cerintelor mentionate anterior. Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe pri... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anuala Se va prezenta cifra de afaceri medie anuala in ultimii 3 ani, in valoare de minim 8.000.000 lei
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Documente de confirmare/ justificative privind cifra totală de afaceri declarată: - formular 11 (informaţii generale cu cifra totala de afaceri pentru ultimele trei exerciții financiare încheiate/disponibile); - bilanțuri contabile/extrase de bilanț, raport de audit (după caz) sau orice alte documente echivalente (declarație fiscală, balanță de verificare, etc.), relevante în susținerea îndeplinirii cerinței de capacitate, întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare ale țării în care este stabilit operatorul economic, depuse și înregistrate la organele competente (după caz), din ultimele 3 exerciții financiare încheiate/disponibile, în funcție de data înființării sau începerii activității operatorului economic. Ofertantul/ofertantul în comun cu alți operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară / terțul susținător (după caz) participant la procedura de atribuire, va completa DUAE în mod corespunzator, conform art. 193-197 din Legea nr. 98/2016 Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante inainte de atribuirea contractului, de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire și finalizarea evaluării ofertelor, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertantul va demostra ca in ultimii 3 ani a finalizat contracte similare in valoare minima de 4.000.000 RON (fara TVA) al nivelul a maxim 5 contracte. Experienta similara trebuie sa priveasca servicii de proiectare faza Studiu de Fezabilitate/DALI/Proiect tehnic aferente unor proiecte de infrastructura de transport. Ultimii 3 ani vor fi calculati prin raportare la data-limita de depunere a ofertelor, cu mentiunea ca modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalari ale termenului limita prevazut in anuntul de participare publicat.
Arată mai mult
Tehnicieni sau organisme tehnice pentru controlul de calitate certificare ANRE- CA1; certificare IGPR pentru realizarea de sisteme de supraveghere video, control al accesului sau similar.
Utilaje, instalatii si echipament tehnic 1.Software specializat si licentiat pentru proiectare de tip CAD sau similar pentru predarea tuturor pieselor desenate in format digital editabil in vederea consultarii beneficiarului si efectuarea de modificari intr-un timp redus pentru adaptarea la cerintele ghidului de finantare. 2.Software specializat si licentiat pentru elaborarea de devize inr-un mediu agregat si structurat pentru interventii la nivelul unor baze de date editabile. 3.Statii/echipamente/ orice alte dispozitive electronice de monitorizare a datelor de trafic in timp real pentru elaborarea studiului de trafic si analizelor de circulatie. Monitorizarea cel putin 24 de ore in minim 3 locatii simultan cu echipamente care sa colecteze urmatorele date: numar, viteza, traiectorie pentru vehicule in cel putin 5 clase/categorii, precum si pentru biciclisti, respectiv in mod distinct pentru mopede si motociclete. 4.Software specializat si licentiat pentru modelare computerizata a solutiilor de transport si sistematizare rutiera si prezentarea acestora spre avizare catre beneficiar (model de transport), pentru elaborarea studiului de trafic la nivel de proiect si arie de impact a proiectului. Ofertantul va prezenta beneficiarului harta electronica cu zona de impact a proiectului si simulari privind parametrii de trafic in cel putin doua scenarii care includ obiectivul de investiti. 5.Software specializat si licentiat pentru managementul proiectului in vederea urmaririi in timp real a fiecarei activitati si subactivitati. Oricand pe paracursul proiectului beneficiarul poate solicita stadiul proiectului in format electronic pentru monitlrizarea acestuia.
Arată mai mult
Proportia de subcontractare Informatii privind partea din contract pe care operatorul economic are eventual, intentia sa o subcontracteze. Ofertantul are obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE, respectiv ofertantul/ ofertantul asociat/ tertul sustinator va completa DUAE – Partea IV „Criteriile de selectie” – Sectiunea C „Capacitatea tehnica si profesionala”, indicand in mod explicit, pentru fiecare contract prezentat, cel putin urmatoarele informatii necesare pentru a verifica modul de indeplinire a criteriului: obiectul contractului, Beneficiarul, tipul serviciilor executate, valoarea serviciilor duse la bun sfarsit* de ofertant in ultimii 3 ani raportat la data limita de depunere a ofertelor. Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, la solicitarea autoritatii contractante, certificate / documente (din cadrul cărora să rezulte natura, complexitatea și volumul serviciilor) emise sau contrasemnate de o autoritate ori de catre clientul beneficiar / proces verbal la terminarea serviciilor sau proces verbale de recepţie finală sau p.v. de recepţie pe obiecte cu conditia ca acestea sa fi putut fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent, alte documente constatatoare emise de autoritatile contractate / Certificari de buna executie, din care sa reiasa toate elementele necesare pentru confirmarea indeplinirii cerintei de capacitate tehnica, respectiv serviciile executate, perioada de realizare si valoarea acestora. După caz, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare nominalizată isi rezervă dreptul de a solicita referințe oficiale cu privire la respectivele servicii de la beneficiar și/sau autoritățile competente. In cazul in care mai multi operatori economici participa in comun la procedura de atribuire se va completa DUAE si se va prezenta actul de asociere. - Alte documente solicitate referitoare la asociere (daca este cazul) vor fi prezentate,la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. In cazul in care operatorul economic/ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala invocand si sustinerea acordata, de catre o alta persoana se va completa DUAE si se va prezenta angajamentul ferm al tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora). - Alte documente aferente situatiei tertilor sustinatori, precum si documentele justificative care probeaza cele asumate in angajament vor fi prezentate, la...
Arată mai mult
Ofertantii vor prezenta certificatul C1A emis de ANRE sau echivalent la nivel international pentru proiectarea de instaltii electrice. De asemenea se va prezenta certificarea emisa de IGPR sau echivalent pentru realizarea de sisteme de supraveghere video, control al accesului sau similar.
Arată mai mult
Se va completa DUAE, respectiv ofertantul/ ofertantul asociat/ tertul sustinator va completa DUAE cu resursele tehnice solicitate. Documentele justificative care probeaza modul de deținere al capacității tehnice declarate vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. In cazul in care operatorul economic/ofertantul isi demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala invocand si sustinerea acordata, de catre o alta persoana se va completa DUAE si se va prezenta angajamentul ferm al tertului sustinator. Alte documente aferente situatiei tertilor sustinatori, precum si documentele justificative care probeaza cele asumate in angajament vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.
Arată mai mult
Modalitate de îndeplinire: Se va completa Formular 6. In DUAE completat de ofertant se vor include si informatiile solicitate cu privire la subcontractanti. În cazul în care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/ subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti, completat si semnat în mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia. Urmatoarele documente justificative care probeaza îndeplinirea cerintei vor fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor: -documente justificative ale subcontractantului/ subcontractantilor; Se va solicita tuturor ofertantilor, sa prezinte acordul de subcontractare odata cu oferta si DUAE pana la data limita a depunerii ofertelor (se va completa - Formularul nr.6).
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-10-09 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-06-09 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Expert sisteme de iluminat public Calificarea profesională: Specialist in iluminat conform COR 214237 sau echivalent la nivel international, Atestat ANRE IIA sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert iluminat public la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv sisteme integrate de transport.
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): e. Expert eficienta energetica Calificarea profesională: Posesor certificare ANRE, auditor energetic clasa I conform art. 3 alin 4 al legii 121/2014 sau echivalent la nivel international. Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert eficienta energetica la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții, care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: sisteme integrate de transport/autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.
Expert tehnologia informatiilor in transporturi Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă sau echivalent, emise de autorități competente din Romania sau din țara de origine, in domeniul automatica/calculatoare sau echivalent la nivel international. Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert tehnologia informatiilor la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale
Subfactor 1: Abordarea propusa se bazeaza in mare masura pe o serie de metodologii, metode si/sau instrumente testate recunoscute si care demonstreaza o foarte buna intelegere a contextului, respectiv a particularitatii sarcinilor stabilite in caietul de sarcini, in corelatie cu aspectele-cheie
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Expert sisteme electronice de management a transportului public Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine, în domeniul in domeniul transporturilor, sistemelor electronice de transport sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii inteligente de prioritizarea a transportului public la nivelul solutiilor de semaforizare.
Expert infrastructura transport Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine in domeniul constructiilor civile/cai ferate drumuri si poduri sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert infrastructura de transport la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.
Subfactor 2 Resursele (umane şi materiale) şi rezultatele corespunzătoare fiecărei activităţi, realizarea unei planificari adecvate a activitatilor in corelare cu metodologia de proiectare si descrirea responsabilitatilor membrilor echipei in implementarea activitatilor prin detalierea contribuitiei, distribuirea si interactiunea sarcinilor pentru fiecare membru al operatorului economic
Expert modelare solutii de transport Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine, in domeniul transporturilor, sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert la elaborarea a cel puțin unui studiu de trafic care a avut ca scop fundamentarea investitiei pentru introducerea de solutii intermodale de transport respectiv autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.
Manager de Proiect Coordonator/Manager de Proiect Calificarea profesională: Studii universitare absolvite cu diplomă de licență, diplomă de absolvire sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine în domeniul transporturilor sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de manager de proiect/coordonator de proiect la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.
Preț (pondere): 40

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4233874
Contact
Punct de contact: Aurelia Turcoman
Adresă internet: www.primariabuzau.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100119060 🌏

Referință
Informații suplimentare
Orice referire din cuprinsul prezentei documentatii de atribuire (inclusiv a caietului de sarcini, fisa de date), prin care se indică o anumită atestare/autorizare/certificare, origine, sursă, productie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comert, un brevet de inventie si/sau o licenta de fabricatie se va citi si interpreta ca fiind însotită de mentiunea „sau echivalent”.
Arată mai mult
1. Pentru vizualizarea documentației de atribuire încarcată în SEAP, operatorii economici trebuie să aibă un program necesarvizualizării fișierelor semnate electronic (acest program fiind disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnătură electronică). 2. Toate răspunsurile la solicitările de clarificări aferente documentației de atribuire vor fi publicate în SEAP atașat anunțului de participare,la secțiunea „Listă clarificări, notificări și decizii" la adresa de internet www.e-licitatie.ro. 3. Potrivit prevederilor art.193 din Legea 98/2016, autoritatea contractantă va accepta, în cadrul ofertelor, DUAE (Documentul Unic deAchizitie European) în locul documentelor solicitate în vederea demonstrării cerințelor de calificare, inclusiv a capacității de exercitare, cadovadă preliminara. Pentru îndeplinirea obligației referitoare la modul de transmitere a DUAE de către operatorii economici participanți la procedura deatribuire, prevăzută la art. 60 alin. (1) și (4), art. 69 alin. (1) și (3), art. 123 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 395/2016, aceștia vor completa direct înSEAP, în secțiunea dedicată a procedurii de interes, DUAE-ul deja configurat de autoritatea contractantă. Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare,de către fiecare participant. Pentru cazurile în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile în care ofertantul are subcontractanți sau terțisusținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire de interes în vederea completării DUAE în calitatea în care a fost inclus în respectiva procedură (asociat, subcontractant, terț susținător). Este necesar ca toți cei care trebuie să răspundă la DUAE să fie înregistrați ca utilizatori ai sistemului. Detalii cu privire la întocmirea DUAE veți regăsi, după autentificarea în sistem, în secțiunea „Informații DUAE” – Ghid de completareDUAE. 4. Autoritatea Contractantă are dreptul de a solicita ofertanţilor, în circumstanţeexcepţionale, înainte de expirarea perioadei devalabilitate a ofertei, prelungirea acestei perioade, iar ofertantul are obligaţia de a comunica entităţii contractante dacă este sau nu estede acord cu prelungirea perioadei de valabilitate a ofertei. Ofertantul care nu este de acord cu prelungirea perioadei de valabilitate aofertei se consideră că și-a retras oferta, fără ca acest fapt să atragă pierderea garanției de participare. În cazul în care ofertantul îsi extinde perioada de valabilitate a ofertei, perioada de valabilitate a garanției de participare va fi prelungită înmod corespunzător. 5. Toate certificatele și documentele emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducerea autorizata a acestora în limba romana. 6. Fără a aduce atingere prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare,operatorul economic va preciza în oferta depusă acele informații cuprinse în propunerea tehnică și în propunerea financiară considerate afi confidențiale, clasificate, protejate de un drept de proprietate intelectuala in masura in care, in mod obiectiv, dezvăluirea acestorinformații ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, in special in ceea ce priveste secretul comercial si proprietateaintelectuala.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: București
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform prevederilor Legii nr.101/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: UAT Municipiul Buzău – Serviciul juridic
Adresa poștală: Piața Daciei nr. 1, localitate Buzău
Orașul poștal: Buzău
Cod poștal: 120360
Telefon: +40 238726092 📞
Fax: +40 238717950 📠
Adresă internet: www.primariabuzau.ro 🌏
Sursa: OJS 2021/S 089-229813 (2021-05-04)
Anunt de atribuire (2021-11-11)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
,,Servicii de consultanta in vederea elaborarii Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investitii "CRESTEREA MOBILITATII URBANE PRIN REALIZAREA UNUI HUB DE TRANSPORT SI AUTOBAZA" in Municipiul Buzau'' In vederea implementarii proiectului „Creșterea mobilității urbane prin realizarea unei hub de transport și autobază” documentațiile tehnico-economice pentru care se solicită finanțare din POAT în perioada de implementare 2021-2027 pentru domeniul mobilitate urbană sunt: • studiul de fezabilitate • studiul topografic • studiul geotehnic • studiul de trafic • studiul/calculul emisiilor de GES • studiul de impact arhitectural si urbanistic • audit energetic cladire administrativa (initial si final) • realizare PUZ si documentatii cadastrale • realizarea documentatiilor privind obţinerea certificatului de urbanism, • alte studii care decurg din reglementarile legale conform CU • studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu • documentatia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie, iluminat public; • Documentatia obţinerea avizului de protecţie civilă/PSI; • Documentatia pentru alte avize, acorduri şi autorizaţii; • proiect tehnic şi detalii de execuţie; • verificarea de calitate a documentatiilor faza PT (PTE+DE, PAC, POE), in conformitate cu prevederile art. 7 din HG 742/2018. • documentații tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construcție, Documentația va fi elaborată și predată respectând etapele de proiectare din HG 907/2016 Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documetatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) NUME, ADRESĂ ŞI PUNCT(E) DE CONTACT, secțiunea - Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 15 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor). Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Executarea contractului intra sub incidenta clauzei suspensive, in sensul in care semnarea acestuia este conditionata de semnarea contractului de finantare pentru proiectul: Sprijin la nivelul Regiunii Sud - Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: mobilitate urbană, regenerare urbană, Apel : POAT/868/1/1/1/Asistenţă orizontală pentru beneficiarii FESI şi specifică pentru beneficiarii POAT, POIM şi POC, inclusiv instruire pentru aceştia şi pentru potenţialii beneficiari FESI, COD SMIS 143538 Ofertantii sunt obligati sa-si mentina oferta depusa in cadrul procedurii de achizitie valabila si nemodificata pana la momentul semnarii contractului.
Arată mai mult
Valoarea totală a achiziției: 3 950 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Autoritatea contractantă
Identitate
Numele autorității contractante: Municipiul buzau
Adresa poștală: Strada: Piata Daciei, nr. 1
Orașul poștal: Buzau

Referință
Date
Data trimiterii: 2021-11-11 📅
Data publicării: 2021-11-16 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 222-585312
Se referă la anunț: 2021/S 089-229813
Număr JO-S: 222

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
,,Servicii de consultanta in vederea elaborarii Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic pentru obiectivul de investitii "CRESTEREA MOBILITATII URBANE PRIN REALIZAREA UNUI HUB DE TRANSPORT SI AUTOBAZA" in Municipiul Buzau''
In vederea implementarii proiectului „Creșterea mobilității urbane prin realizarea unei hub de transport și autobază” documentațiile tehnico-economice pentru care se solicită finanțare din POAT în perioada de implementare 2021-2027 pentru domeniul mobilitate urbană sunt:
Arată mai mult
• studiul de fezabilitate
• studiul topografic
• studiul geotehnic
• studiul de trafic
• studiul/calculul emisiilor de GES
• studiul de impact arhitectural si urbanistic
• audit energetic cladire administrativa (initial si final)
• realizare PUZ si documentatii cadastrale
• realizarea documentatiilor privind obţinerea certificatului de urbanism,
• alte studii care decurg din reglementarile legale conform CU
• studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu
• documentatia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie, iluminat public;
• Documentatia obţinerea avizului de protecţie civilă/PSI;
• Documentatia pentru alte avize, acorduri şi autorizaţii;
• proiect tehnic şi detalii de execuţie;
• verificarea de calitate a documentatiilor faza PT (PTE+DE, PAC, POE), in conformitate cu prevederile art. 7 din HG 742/2018.
• documentații tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construcție,
Documentația va fi elaborată și predată respectând etapele de proiectare din HG 907/2016
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documetatia de atribuire. În măsura în care solicitările de clarificare sunt solicitate în termenul prevăzut la Cap. I.1) NUME, ADRESĂ ŞI PUNCT(E) DE CONTACT, secțiunea - Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, respectiv 15 zile (înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor). Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificare cu 10 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Executarea contractului intra sub incidenta clauzei suspensive, in sensul in care semnarea acestuia este conditionata de semnarea contractului de finantare pentru proiectul: Sprijin la nivelul Regiunii Sud - Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: mobilitate urbană, regenerare urbană, Apel : POAT/868/1/1/1/Asistenţă orizontală pentru beneficiarii FESI şi specifică pentru beneficiarii POAT, POIM şi POC, inclusiv instruire pentru aceştia şi pentru potenţialii beneficiari FESI, COD SMIS 143538
Arată mai mult
In vederea implementarii proiectului „Creșterea mobilității urbane prin realizarea unei hub de transport și autobază” documentațiile tehnico-economice pentru care se solicită finanțare din POAT în perioada de implementare 2021-2027 pentru domeniul mobilitate urbană sunt: studiul de fezabilitate,studiul topografic,studiul geotehnic,studiul de trafic,studiul/calculul emisiilor de GES,studiul de impact arhitectural si urbanistic, audit energetic cladire administrativa (initial si final), realizare PUZ si documentatii cadastrale, realizarea documentatiilor privind obţinerea certificatului de urbanism, alte studii care decurg din reglementarile legale conform CU, studii pentru obținerea acordurilor/avizelor de mediu, documentatia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie, iluminat public; Documentatia obţinerea avizului de protecţie civilă/PSI; Documentatia pentru alte avize, acorduri şi autorizaţii; proiect tehnic şi detalii de execuţie;verificarea de calitate a documentatiilor faza PT (PTE+DE, PAC, POE), in conformitate cu prevederile art. 7 din HG 742/2018.documentații tehnice pentru obținerea autorizațiilor de construcție,
Arată mai mult

Procedura
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Expert sisteme de iluminat public Calificarea profesională: Specialist in iluminat conform COR 214237 sau echivalent la nivel international, Atestat ANRE IIA sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert iluminat public la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv sisteme integrate de transport.
e. Expert eficienta energetica Calificarea profesională: Posesor certificare ANRE, auditor energetic clasa I conform art. 3 alin 4 al legii 121/2014 sau echivalent la nivel international. Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert eficienta energetica la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții, care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: sisteme integrate de transport/autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.
Expert tehnologia informatiilor in transporturi Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă sau echivalent, emise de autorități competente din Romania sau din țara de origine, in domeniul automatica/calculatoare sau echivalent la nivel international. Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert tehnologia informatiilor la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale
Expert sisteme electronice de management a transportului public Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine, în domeniul in domeniul transporturilor, sistemelor electronice de transport sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii inteligente de prioritizarea a transportului public la nivelul solutiilor de semaforizare.
Expert infrastructura transport Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine in domeniul constructiilor civile/cai ferate drumuri si poduri sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert infrastructura de transport la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.
Expert modelare solutii de transport Calificarea profesională: Studii superioare absolvite cu diplomă sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine, in domeniul transporturilor, sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de expert la elaborarea a cel puțin unui studiu de trafic care a avut ca scop fundamentarea investitiei pentru introducerea de solutii intermodale de transport respectiv autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.
Manager de Proiect Coordonator/Manager de Proiect Calificarea profesională: Studii universitare absolvite cu diplomă de licență, diplomă de absolvire sau echivalent, emise de autorități competente din România sau din țara de origine în domeniul transporturilor sau echivalent la nivel international Cerințe impuse privind experiența profesională: Participarea in calitate de manager de proiect/coordonator de proiect la proiectarea a cel puțin unui obiectiv de investiții care a avut ca scop modernizarea transportului public prin introducerea de solutii intermodale de transport respectiv: autobaze/depouri/centre de transport/terminale intermodale.

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-11-01 📅
Nume: Urban scope
Numărul național de înregistrare: 35752863
Adresa poștală: Strada Soseaua Pipera, Nr. 14, Sector: 1
Orașul poștal: Bucuresti
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 728999588 📞
E-mail: office@urbanscope.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.urbanscope.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 3 950 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: UAT MUNICIPIUL BUZAU -Serviciul Juridic
Adresa poștală: Piata Daciei, nr. 1, Localitate:Buzau,
Orașul poștal: Buzau
Sursa: OJS 2021/S 222-585312 (2021-11-11)