Servicii de proiectare – pentru obiectivul revitalizarea turismului din Galați, prin valorificarea durabilă a elementelor de patrimoniu cultural și natural de pe faleza Dunării
Se vor realiza servicii de proiectare – elaborare DALI, proiect tehnic de execuție și proiect pentru autorizația de construire.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, Axa prioritară 1 – „Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”, Obiectivul Specific 1.1 „Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti și de a implementa proiecte mature”, Acțiunea 1.1.1 – „Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare si/sau drumuri de legătură, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare)”.
Termenul de realizare al contractului: opt luni.
Numarul de zile pâna la care se pot solicita clarificari înainte de data-limita de depunere a ofertelor: 18. In conformitate cu prevederile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta va raspunde în mod clar si complet solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in doua termene, după cum urmează:
— primul termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 23-a zi inainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor;
— cel de-al doilea termen în care autoritatea contractantă va răspunde la clarificări este a 11-a zi înainte de termenul-limita stabilit pentru depunerea ofertelor in anunțul de participare.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-07-19.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-06-12.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-06-12) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Pregătire de proiecte şi proiectare, estimare a costurilor
Număr de referință: 3814810202157
Scurtă descriere:
“Se vor realiza servicii de proiectare – elaborare DALI, proiect tehnic de execuție și proiect pentru autorizația de construire.” Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Pregătire de proiecte şi proiectare, estimare a costurilor📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de asistenţă tehnică📦 Locul de desfășurare
NUTS region: Galaţi🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2021-06-12 📅
Termen-limită de depunere: 2021-07-19 📅
Data publicării: 2021-06-17 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 116-303701
Număr JO-S: 116
Informații suplimentare
“Procedura este initiată sub incidența prezentei clauze suspensive: Având în vedere dispozițiile Legii nr.98/2016 și H.G. nr.395/2016, autoritatea...”
Procedura este initiată sub incidența prezentei clauze suspensive: Având în vedere dispozițiile Legii nr.98/2016 și H.G. nr.395/2016, autoritatea contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare între Municipiul Galați și ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Sursa: OJS 2021/S 116-303701 (2021-06-12)
Informaţii suplimentare (2021-07-10) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
“Se vor realiza servicii de proiectare – elaborare DALI, Proiect tehnic de execuție și proiect pentru autorizația de construire.” Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Autoritatea contractantă Identitate
Adresa poștală: Str. Domnească nr. 54, sector: -, județ Galați
Referință Date
Data trimiterii: 2021-07-10 📅
Termen-limită de depunere: 2021-07-26 📅
Data publicării: 2021-07-15 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 135-358200
Se referă la anunț: 2021/S 116-303701
Număr JO-S: 135
Sursa: OJS 2021/S 135-358200 (2021-07-10)
Anunt de atribuire (2022-01-10) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
“Se vor realiza servicii de proiectare – elaborare DALI, Proiect tehnic de execuție și Proiect pentru Autorizația de Construire.”
Total value of the procurement: 1 621 038 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Municipiul Galati
Adresa poștală: Strada: Domnească, nr. 54, Sector: -, Judet: Galati
Orașul poștal: Galati
Contact
Fax: +40 236461460 📠
Referință Date
Data trimiterii: 2022-01-10 📅
Data publicării: 2022-01-14 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 010-020448
Număr JO-S: 10
Sursa: OJS 2022/S 010-020448 (2022-01-10)