„Servicii de proiectare (studiu de fezabilitate/documente de avizare a lucrărilor de intervenții, inclusiv studiu topografic, studiu peisagistic, expertiză tehnică, documentații pentru obținere avize/acorduri, studiu istoric și de arhitectură, proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, proiect de organizare a execuției lucrărilor, proiect tehni [...] detalii pe www.e-licitatie.ro
Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Protoieria Bolintin Vale și-a propus punerea în valoare a potenţialului turistic al monumentului istoric Conacul „Gavril Drugănescu”, monument istoric de categoria A – de interes național, prin accesarea de fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și dotarea complexului în care este amplasat conacul. Conform atestărilor istorice, conacul este construit între anii 1710-1715 de Gavril Drugănescu. Marele vornic de Târgoviște, Gavril Drugănescu, ridică la începutul sec. al XVII-lea (1710-1715) clădirea conacului și tot el va ctitori Biserica „Buna Vestire” în anul 1725, biserică aflată la câteva sute de metri de conac. Conacul Drugănescu împreună cu biserica constituie un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească. Este greu de precizat ce adăugiri a suferit clădirea conacului pe parcursul veacurilor. Cert este faptul că în anul 1939, conacul care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, este cumpărat de Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului Grigore Știrbey. Aceasta inițiază ample lucrări de reabilitare sub coordonarea marelui arhitect G.M. Cantacuzino, lucrări ce se desfășoară între anii 1940-1942. Cu această ocazie clădirea suferă și importante adăugiri pe aripile laterale și în principal, prin foișorul adosat clădirii pe fațada de nord(spre intrare). Întreaga restaurare făcută de G.M. Cantacuzino este în spiritul brâncovenesc. Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul devine Muzeul de Etnografie și Artă Populară al Câmpiei Dunării, aici fiind expuse colecții valoroase cu privire la viața, cultura și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnazului, Văii Mostiștei și ale șesului Bărăganului. După marile inundații din anul 1971 au avut loc ample lucrări de restaurare sub coordonarea Comisiei Monumentelor Istorice. În anul 2005 imobilul a revenit proprietarilor urmașilor de drept ai Brâncovenilor. Aceștia au intenționat să vândă imobilul de arhitectură statului român, însă la acea vreme posibilitatea financiară nu a permis achiziționarea conacului de către autoritățile publice. Drept urmare, este vândut unor persoane din Italia. Se încearcă mai multe proiecte de restaurare care au fost abandonate, neintervenindu-se în niciun fel, din păcate, pentru contracararea efectelor nedorite a trecerii timpului. În aceste condiții, singura instituție care s-a arătat interesată de preluarea acestei capodopere arhitecturale românești a fost Protoeria Bolintin din cadrul Episcopiei Giurgiu care și-a propus în primul rând să-l salveze de la degradare. Astăzi clădirea conacului este un frumos edificiu construit în stil brâncovenesc care este afectat în mare măsură de intemperii și necesită lucrări urgente de reabilitare. Conacul Drugănecu este situat în intravilanul localității Stoenești, comuna Florești-Stoenești, Str. Punții nr. 2. Imobilul, alcătuit din teren și clădiri se află în proprietatea Protoeriei Bolintin. Imobilul, având numărul cadastral 32245 și intabulat în cartea funciară nr. 32245 Florești-Stoenești este compus din teren intravilan cu suprafața de 50 400 m² din acte (51 778 m² din măsurători) și construcții. Construcția C1 – Conacul Drugănescu – înscris în Lista monumentelor istorice sub codul GR-11-m-A-15085, cu regim de înălțime P + E are Sc = 496 m² și Sd = 1 268 m². În baza Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, obligația privind folosința monumentului istoric (Conacul Drugănescu) este servitute constituită în folosul imobilului și este înscrisă în cartea funciara.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2021-05-18.
Achiziția publică a fost publicată pe 2021-04-07.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2021-04-07) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice
Număr de referință: PAPPD1177116
Scurtă descriere:
Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Protoieria Bolintin Vale și-a propus punerea în valoare a potenţialului turistic al monumentului istoric Conacul „Gavril Drugănescu”, monument istoric de categoria A – de interes național, prin accesarea de fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și dotarea complexului în care este amplasat conacul. Conform atestărilor istorice, conacul este construit între anii 1710-1715 de Gavril Drugănescu. Marele vornic de Târgoviște, Gavril Drugănescu, ridică la începutul sec. al XVII-lea (1710-1715) clădirea conacului și tot el va ctitori Biserica „Buna Vestire” în anul 1725, biserică aflată la câteva sute de metri de conac.
Conacul Drugănescu împreună cu biserica constituie un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească. Este greu de precizat ce adăugiri a suferit clădirea conacului pe parcursul veacurilor. Cert este faptul că în anul 1939, conacul care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, este cumpărat de Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului Grigore Știrbey. Aceasta inițiază ample lucrări de reabilitare sub coordonarea marelui arhitect G.M. Cantacuzino, lucrări ce se desfășoară între anii 1940-1942. Cu această ocazie clădirea suferă și importante adăugiri pe aripile laterale și în principal, prin foișorul adosat clădirii pe fațada de nord(spre intrare).
Întreaga restaurare făcută de G.M. Cantacuzino este în spiritul brâncovenesc.
Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul devine Muzeul de Etnografie și Artă Populară al Câmpiei Dunării, aici fiind expuse colecții valoroase cu privire la viața, cultura și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnazului, Văii Mostiștei și ale șesului Bărăganului.
După marile inundații din anul 1971 au avut loc ample lucrări de restaurare sub coordonarea Comisiei Monumentelor Istorice.
În anul 2005 imobilul a revenit proprietarilor urmașilor de drept ai Brâncovenilor. Aceștia au intenționat să vândă imobilul de arhitectură statului român, însă la acea vreme posibilitatea financiară nu a permis achiziționarea conacului de către autoritățile publice. Drept urmare, este vândut unor persoane din Italia. Se încearcă mai multe proiecte de restaurare care au fost abandonate, neintervenindu-se în niciun fel, din păcate, pentru contracararea efectelor nedorite a trecerii timpului. În aceste condiții, singura instituție care s-a arătat interesată de preluarea acestei capodopere arhitecturale românești a fost Protoeria Bolintin din cadrul Episcopiei Giurgiu care și-a propus în primul rând să-l salveze de la degradare.
Astăzi clădirea conacului este un frumos edificiu construit în stil brâncovenesc care este afectat în mare măsură de intemperii și necesită lucrări urgente de reabilitare.
Conacul Drugănecu este situat în intravilanul localității Stoenești, comuna Florești-Stoenești, Str. Punții nr. 2.
Imobilul, alcătuit din teren și clădiri se află în proprietatea Protoeriei Bolintin.
Imobilul, având numărul cadastral 32245 și intabulat în cartea funciară nr. 32245 Florești-Stoenești este compus din teren intravilan cu suprafața de 50 400 m² din acte (51 778 m² din măsurători) și construcții.
Construcția C1 – Conacul Drugănescu – înscris în Lista monumentelor istorice sub codul GR-11-m-A-15085, cu regim de înălțime P + E are Sc = 496 m² și Sd = 1 268 m².
În baza Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, obligația privind folosința monumentului istoric (Conacul Drugănescu) este servitute constituită în folosul imobilului și este înscrisă în cartea funciara.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Giurgiu
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2021-04-07 📅
Termen-limită de depunere: 2021-05-18 📅
Data publicării: 2021-04-12 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 070-178454
Număr JO-S: 70
Informații suplimentare
Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Protoieria Bolintin Vale și-a propus punerea în valoare a potenţialului turistic al monumentului istoric Conacul „Gavril Drugănescu”, monument istoric de categoria A – de interes național, prin accesarea de fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și dotarea complexului în care este amplasat conacul. Conform atestărilor istorice, conacul este construit între anii 1710-1715 de Gavril Drugănescu. Marele vornic de Târgoviște, Gavril Drugănescu, ridică la începutul sec. al XVII-lea (1710-1715) clădirea conacului și tot el va ctitori Biserica „Buna Vestire” în anul 1725, biserică aflată la câteva sute de metri de conac.
Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Protoieria Bolintin Vale și-a propus punerea în valoare a potenţialului turistic al monumentului istoric Conacul „Gavril Drugănescu”, monument istoric de categoria A – de interes național, prin accesarea de fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și dotarea complexului în care este amplasat conacul. Conform atestărilor istorice, conacul este construit între anii 1710-1715 de Gavril Drugănescu. Marele vornic de Târgoviște, Gavril Drugănescu, ridică la începutul sec. al XVII-lea (1710-1715) clădirea conacului și tot el va ctitori Biserica „Buna Vestire” în anul 1725, biserică aflată la câteva sute de metri de conac.
Conacul Drugănescu împreună cu biserica constituie un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească. Este greu de precizat ce adăugiri a suferit clădirea conacului pe parcursul veacurilor. Cert este faptul că în anul 1939, conacul care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, este cumpărat de Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului Grigore Știrbey. Aceasta inițiază ample lucrări de reabilitare sub coordonarea marelui arhitect G.M. Cantacuzino, lucrări ce se desfășoară între anii 1940-1942. Cu această ocazie clădirea suferă și importante adăugiri pe aripile laterale și în principal, prin foișorul adosat clădirii pe fațada de nord(spre intrare).
Conacul Drugănescu împreună cu biserica constituie un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească. Este greu de precizat ce adăugiri a suferit clădirea conacului pe parcursul veacurilor. Cert este faptul că în anul 1939, conacul care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, este cumpărat de Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului Grigore Știrbey. Aceasta inițiază ample lucrări de reabilitare sub coordonarea marelui arhitect G.M. Cantacuzino, lucrări ce se desfășoară între anii 1940-1942. Cu această ocazie clădirea suferă și importante adăugiri pe aripile laterale și în principal, prin foișorul adosat clădirii pe fațada de nord(spre intrare).
Întreaga restaurare făcută de G.M. Cantacuzino este în spiritul brâncovenesc.
Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul devine Muzeul de Etnografie și Artă Populară al Câmpiei Dunării, aici fiind expuse colecții valoroase cu privire la viața, cultura și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnazului, Văii Mostiștei și ale șesului Bărăganului.
Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul devine Muzeul de Etnografie și Artă Populară al Câmpiei Dunării, aici fiind expuse colecții valoroase cu privire la viața, cultura și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnazului, Văii Mostiștei și ale șesului Bărăganului.
După marile inundații din anul 1971 au avut loc ample lucrări de restaurare sub coordonarea Comisiei Monumentelor Istorice.
În anul 2005 imobilul a revenit proprietarilor urmașilor de drept ai Brâncovenilor. Aceștia au intenționat să vândă imobilul de arhitectură statului român, însă la acea vreme posibilitatea financiară nu a permis achiziționarea conacului de către autoritățile publice. Drept urmare, este vândut unor persoane din Italia. Se încearcă mai multe proiecte de restaurare care au fost abandonate, neintervenindu-se în niciun fel, din păcate, pentru contracararea efectelor nedorite a trecerii timpului. În aceste condiții, singura instituție care s-a arătat interesată de preluarea acestei capodopere arhitecturale românești a fost Protoeria Bolintin din cadrul Episcopiei Giurgiu care și-a propus în primul rând să-l salveze de la degradare.
În anul 2005 imobilul a revenit proprietarilor urmașilor de drept ai Brâncovenilor. Aceștia au intenționat să vândă imobilul de arhitectură statului român, însă la acea vreme posibilitatea financiară nu a permis achiziționarea conacului de către autoritățile publice. Drept urmare, este vândut unor persoane din Italia. Se încearcă mai multe proiecte de restaurare care au fost abandonate, neintervenindu-se în niciun fel, din păcate, pentru contracararea efectelor nedorite a trecerii timpului. În aceste condiții, singura instituție care s-a arătat interesată de preluarea acestei capodopere arhitecturale românești a fost Protoeria Bolintin din cadrul Episcopiei Giurgiu care și-a propus în primul rând să-l salveze de la degradare.
Astăzi clădirea conacului este un frumos edificiu construit în stil brâncovenesc care este afectat în mare măsură de intemperii și necesită lucrări urgente de reabilitare.
Conacul Drugănecu este situat în intravilanul localității Stoenești, comuna Florești-Stoenești, Str. Punții nr. 2.
Imobilul, alcătuit din teren și clădiri se află în proprietatea Protoeriei Bolintin.
Imobilul, având numărul cadastral 32245 și intabulat în cartea funciară nr. 32245 Florești-Stoenești este compus din teren intravilan cu suprafața de 50 400 m² din acte (51 778 m² din măsurători) și construcții.
Construcția C1 – Conacul Drugănescu – înscris în Lista monumentelor istorice sub codul GR-11-m-A-15085, cu regim de înălțime P + E are Sc = 496 m² și Sd = 1 268 m².
În baza Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, obligația privind folosința monumentului istoric (Conacul Drugănescu) este servitute constituită în folosul imobilului și este înscrisă în cartea funciara.
Valoarea totală estimată: 941 876 RON 💰
Scurtă descriere:
“Servicii de proiectare (Studiu de fezabilitate/Documente de avizare a lucrarilor de interventii, inclusiv studiu topografic, studiu peisagistic, expertiza tehnica, documentatii pentru obtinere avize/acorduri, studiu istoric si de arhitectura, proiect pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire, Proiect de organizare a executiei lucrarilor, Proiect tehnic si detalii de executie) si prestarea de servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de executie a lucrarilor pentru reralizarea obiectivului de investitii Valorificarea turistica durabila a Centrului Pastoral-Cultural Conacul Gavril Druganescu, pentru reabilitare, dezvoltare, modernizare si dotare”

Durata: 6 luni
Informații suplimentare: Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Consiliul Judeţean Giurgiu
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Autoritatea contractanta va aplica in conformitate cu prevederile legale, in cadrul procedurii o serie de criterii de calificare, cu respectarea principiilor nediscriminarii si proportionalitatii acestora cu obiectul contractului de proiectare.
Criteriile de calificare au ca scop demonstrarea potentialului tehnic al fiecarui operator economic participant la procedura, potential, care trebuie sa reflecte posibilitatea concreta a acestuia de a indeplini contractul de servicii.
Ofertantii participanti la procedura vor completa pe propria raspundere formulare si vor furniza dovezi cu privire la indeplinirea criteriilor de calificare referitoare la motivele de excludere si capacitatea ofertantilor.
Tinand cont de cuantumul valorii estimate a contractului ce urmeaza a se incheia in urma acestei proceduri, pentru evaluarea capacitatii de exercitare a activitatii profesionale, a capacitatii tehnice si profesionale, s-au propus cerinte minime de calificare a caror legatuta si proportionalitate cu nevoia de a asigura capacitatea ofertantului de a executa contractul, este prezenta in solicitarile formulate.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Astfel, pentru atribuirea contractului au fost stabilite urmatoarele criterii de calificare, in concordanta cu prevederile legale in vigoare, tinand cont de obiectul contractului ce urmeaza a fi atribuit, specificul si complexitatea acestuia:
Motive de excludere:
A: Motive referitoare la condamnari penale
Articolul 57 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE stabileste urmatoarele motive de excludere
B: Motive legate de plata impozitelor sau a contributiilor la asigurarile sociale
Articolul 57 alineatul (2) din Directiva 2014/24/UE stabileste urmatoarele motive de excludere
C: Motive legate de insolventa, conflicte de interese sau abateri profesionale
Articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24/UE stabileste urmatoarele motive de excludere
CERINTA 1
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerintei:
Ofertantii (inclusiv asociați/subcontractanți/terți susținători) au obligația completării și prezentării inițiale a DUAE ca primă dovadă a neîncadrării în situațiile de excludere și a îndeplinirii cerințelor de capacitate.
Incadrarea in situatia prevazuta la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, atrage exluderea ofertantului din procedura aplicata pentru atribuirea contractului de achizitie publica.
NOTA:
a) Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare eliberate de autoritatile din tara de origine (certificate, caziere judiciare, alte documente edificatoare) pentru a demonstra apartenenta/înregistrarea la organele din tara respectiva si pentru a dovedi indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor catre bugetul statului respectiv.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
a) Operatorii economici nerezidenti (straini) au dreptul de a prezenta orice documente edificatoare eliberate de autoritatile din tara de origine (certificate, caziere judiciare, alte documente edificatoare) pentru a demonstra apartenenta/înregistrarea la organele din tara respectiva si pentru a dovedi indeplinirea obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor catre bugetul statului respectiv.
Referitor la termenul legal de exigibilitate a datoriilor catre bugetul statului respectiv, ofertantii straini vor dovedi indeplinirea obligatiilor de plata in conformitate cu legislatia din tara de rezidenta.
(1) Autoritatea contractantă va accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul/candidatul nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
(1) Autoritatea contractantă va accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul/candidatul nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă.
(3) În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor prevăzute la alin. (1) sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, autoritatea contractantă va accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens. Referitor la termenul legal de exigibilitate a datoriilor către bugetul statului respectiv, ofertanții străini vor dovedi îndeplinirea obligațiilor de plată în conformitate cu legislația din țara de rezidență.

b) Documentele vor fi prezentate in copie legalizata sau copie lizibila semnata avand mentiunea conform cu originalul, la care se va anexa traducerea autorizata a acestora in limba romana, semnate cu semnatura electronica extinsa
c) potrivit prevederior Art. 60. - (1) din HG nr. 395/2016, Operatorul economic are obligaţia de a transmite oferta şi DUAE în format electronic şi numai până la data şi ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunţul de participare.
d) Se vor mai depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător + anexa din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
d) Se vor mai depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător + anexa din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz.
Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire.
CERINTA 2.
Conflictul de interese.
Operatorul economic (lider, asociat, subcontractant, tert sustinator, dupa caz)…
… nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 59 si art. 60 din Legea nr.98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare.
… vor completa si prezenta DUAE cu informatiile aferente situatiei lor.
In scopul evitarii conflictului de interese (Art.60 din Legea 98/2016), ofertantul va prezenta o declaratie pe propria raspundere, in acest sens, odata cu DUAE
Odata cu DUAE, operatorii economici - (lider, asociat, subcontractant, tert sustinator, dupa caz), vor face dovada neancadrarii in situatiile prevazute la art.60 din Legea nr.98/2016, prin completarea DECLARATIEI pe popria raspundere.
Persoanele care detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante, sunt urmatoarele:
13 Pana Lidia Doina Director executiv, Directia Achizitii Publice si Investitii
14 Dumitrascu Elena – Conducator compartiment Dezvoltare regionala si compartiment programe si proiecte europene.
Cerinta 1
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic (ofertant/ofertant asociat), este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic (ofertant/ofertant asociat), este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din Certificatul constatator.
Cerinta se aplica inclusiv pentru subcontractanti si/sau terti sustinatori care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitate de îndeplinire:
Se va completa DUAE in format electronic, odata cu oferta, de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire,completat cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative actualizate, valabile la momentul prezentarii care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv Certificatul constatator emis de ONRC, sau in cazul ofertantilor straini documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, pana la incheierea raportului procedurii de atribuire, conform prevederilor art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016.

Informatiile cuprinse in certificat/documentul echivalent, trebuie sa fie reale, valabile la data prezentarii acestuia.
Nota 1:
Pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente echivalente, emise de autoritatile competente din tara in care isi are sediul operatorul economic, care sa dovedesca o forma de inregistrare, si, dupa caz, de atestare ori de apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu cerintele legale din tara in care ste stabilit operatorul economic, in original/copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea conform cu originalul, insotiet de o traducere autorizata a acestora in limba roamana.

Nota 2:
În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecărui membru sa fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza.
Informatii privind tertul sustinator, daca este cazul:.
Operatorul economic are dreptul, dacă este cazul şi în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică/acord-cadru, să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor p... detalii pe www.e-licitatie.ro
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertantul trebuie sa faca dovada ca in ultimii 3 ani a prestat servicii similare, duse la bun sfârşit in valoare cumulata de minim 940.000 RON, fara TVA. Nivelul minim al cerintei poate fi indeplinit prin cumularea valorii lucrarilor la nivelul unuia sau mai multor contracte. Se vor considera servicii similare: servicii de propiecatre (proiect tehnic de executie – PT si/sau studiu de fezabilitate – SF si/sau documentatie de avizare a lucrarilor de interventie – DALI si/sau studiul de prefezabilitate – SPF si/sau proiect pentru autorizarea - PAC/desfiinţarea executării lucrărilor) pentru restaurare si/sau consolidare si/sau constructii si/sau modernizari si/sau reabilitari si/sau extinderi de cladiri/constructii civile cuprinse cel puțin în categoria de importanță B conform prevederilor H.G. nr. 766/1997, cu mențiunea că cel puțin la nivelul unuia dintre aceste contracte să rezulte experienta in prestarea de servicii de proietare la monumente istorice sau cladiri aflate in zona de protectie a monumentelor istorice, conform grupei specifice prevăzute la art 8 din Legea nr. 422/2001 cu modificarile si completarile ulterioare Nivelul minim al cerintei poate fi indeplinit prin cumularea valorii serviciilor in cadrul a unul sau mai multor contracte. Nota: Ultimii 3 ani vor fi calculati pana la data publicarii in SEAP a anuntului de participare. Informații privind subcontractarea. Operatorii economici participanţi la procedură trebuie să prezinte INFORMAŢII PRIVIND SUBCONTRACTANŢII (dacă este cazul) În conformitate cu prevederile Art. 55 (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, se solicită ofertanților să precizeze în ofertă: a) partea/părțile din contract pe care intenționează să o/le subcontracteze; și b) datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare.” În conformitate cu prevederile Art. 218 (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, subcontractanții au dreptul de a opta pentru a fi plătiți în mod direct de către autoritatea contractantă. Opțiunea se va manifesta la semnarea contractului. Conform prevederilor art. 170 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, niciun subcontractant nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art.165, art.167 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, subcontractanții au obligația depunerii declarației cu privire la neîncadrarea în prevederile art. 60 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Pentru persoane juridice străine documentele se vor prezenta în limba de origine și în traducere autorizată. - Potrivit prevederilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care ofertantul/candidatul intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată, și va avea anexat acordul de subcontractare. În cazul în care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta cate un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti, completat si semnat în mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia. Informatii privind asocierea, daca este cazul: Dreptul ofertantului de a participa la procedura prin asociere este prevazut la Art. 53 din Legea nr. 98/2016,actualizata, in care se mentioneaza ca Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alți operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de atribuire, în condițiile prevăzute de prezenta lege. În cazul depunerii unei oferte comune,

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Operatorii economici participanti la procedura de atribuire vor completa si depune DUAE in format electronic, odata cu oferta, completat obligatoriu cu urmatoarele informatii/mentiuni: - numarul, data si obiectul contractului invocat drept experienta similara, beneficiarul (denumirea) acestuia si datele sale de contact (adresa) - valoarea acestora in lei, fara TVA - data si numarul documentului de receptie a serviciilor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, pana la incheierea raportului procedurii de atribuire, conform prevederilor art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentele justificative, actualizate la momentul prezentarii care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt, fara a se limita la acestea: Certificate sau documente emise de beneficiar/ procese verbale de receptie/parti relevante ale contractului de servicii, din care sa reiasa toate elementele necesare pentru confirmarea indeplinirii cerintei privind experienta similara. Prin sintagma ”SERVICII duse la bun sfarsit” se intelege: a) servicii receptionate partial, cu conditia ca specificul contractului/activitatilor ce reprezinta experienta similara sa permita elaborarea unui livrabil care sa poata fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; servicii receptionate însotite de proces-verbal de receptie finala; sau b) servicii receptionate la sfarsitul prestarii; sfarsitul prestarii nu presupune expirarea perioadei de garantie, respectiv a perioadei de notificare a defectelor in cadrul contractelor de tip FIDIC -Autoritatea contractanta va avea dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al serviciilor care fac obiectul contractului prezentat drept experienta similara, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant.;-In cazul in care contractul/contractele prezentate ca experienta similara au fost executate ca subcontractant, experienta similara luata in considerare va fi cea raportata la contractul de subcontractare.-In situaţia în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experienţă, a prestat servicii în calitate de subcontractant în contractul prezentat drept experienţă similară pentru un antreprenor general, condiţia este ca respectivele servicii să fie confirmate de antreprenorul general, iar beneficiarul final a atestat faptul că respectivul operator economic a avut calitatea de subcontractor conform prevederilor Instructiunii nr.2/2017 - Experienta similara a subcontractantilor va fi luata in considerare pentru partea lor de implicare in contractul care urmeaza a fi atribuit.-In cazul in care contractul/contractele prezentate ca experienta similara au fost prestate in asociere, experienta similara va calcula in conformitate cu procentul prevazut in contractul de asociere. - In situatia in care contractele au fost semnate inainte de perioada de 3 ani, dupa caz, anterioara datei de publicare a anuntului de participare simplificat, odata ce a fost prezentat documentul care confirma receptionarea respectivelor servicii în perioada de referinta, se va lua în calcul toata valoarea/cantitatea care face obiectul respectivului document. Modalitatea de indeplinire Operatorii economici participanti la procedura de atribuire vor completa si depune DUAE in format electronic, odata cu oferta, completat obligatoriu cu urmatoarele informatii/mentiuni: - numarul, data si obiectul contractului invocat drept experienta similara, beneficiarul (denumirea) acestuia si datele sale de contact (adresa) - valoarea acestora in lei, fara TVA - data si numarul documentului de receptie a serviciilor. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante,

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2021-10-18 📅
Data deschiderii ofertelor: 2021-05-18 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică
Criteriul de calitate (pondere): 20
8
Preț (pondere): 40
Operatorii economici participanţi la procedură trebuie să prezinte INFORMAŢII PRIVIND SUBCONTRACTANŢII (dacă este cazul) În conformitate cu prevederile Art. 55 (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, se solicită ofertanților să precizeze în ofertă: a) partea/părțile din contract pe care intenționează să o/le subcontracteze; și b) datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare.” În conformitate cu prevederile Art. 218 (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, subcontractanții au dreptul de a opta pentru a fi plătiți în mod direct de către autoritatea contractantă. Opțiunea se va manifesta la semnarea contractului. Conform prevederilor art. 170 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, niciun subcontractant nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 164, art.165, art.167 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, subcontractanții au obligația depunerii declarației cu privire la neîncadrarea în prevederile art. 60 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Pentru persoane juridice străine documentele se vor prezenta în limba de origine și în traducere autorizată. - Potrivit prevederilor art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care ofertantul/candidatul intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE include și informații privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată, și va avea anexat acordul de subcontractare. În cazul în care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta cate un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti, completat si semnat în mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia.Odata cu depunerea DUAE se va prezenta si acordul de subcontractare conform modelului orientativ pus la dispozitie si care trebuie sa contina cel putin informatii referitoare la procentul de subcontractare si la responsabilitatile/activitatile subcontractate Astfel, subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informațiile menționate la art.193 alin. (1) lit. a), precum și cele de la alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, care prezintă relevanță din perspectiva capacităților subcontractanților pe care se bazează ofertantul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. Subcontractanții vor preciza în DUAE și informațiile aferente criteriilor de calificare pe care le îndeplinește menționând numărul și data contractului/acordului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare. În cazul subcontractanților pe a căror capacități ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conține numai informațiile menționate la alin. (1) lit. a), respectiv, va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în niciuna din situaţiile de excludere menţionate la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ofertantului o singură dată– înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant. În conformitate cu Notificarea 256/2016 se va de... detalii pe www.e-licitatie.ro

Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucureşti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Sursa: OJS 2021/S 070-178454 (2021-04-07)
Anunt de atribuire (2021-08-02) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Protoieria Bolintin Vale și-a propus punerea în valoare a potenţialului turistic al monumentului istoric Conacul „Gavril Drugănescu”, monument istoric de categoria A – de interes național, prin accesarea de fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și dotarea complexului în care este amplasat conacul.Conform atestărilor istorice, conacul este construit între anii 1710-1715 de Gavril Drugănescu. Marele vornic de Târgoviște, Gavril Drugănescu, ridică la începutul sec. al XVII-lea (1710-1715) clădirea conacului și tot el va ctitori Biserica „Buna Vestire” în anul 1725, biserică aflată la câteva sute de metri de conac.
Conacul Drugănescu împreună cu biserica constituie un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească.Este greu de precizat ce adăugiri a suferit clădirea conacului pe parcursul veacurilor. Cert este faptul că în anul 1939, conacul care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, este cumpărat de Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului Grigore Știrbey. Aceasta inițiază ample lucrări de reabilitare sub coordonarea marelui arhitect G.M.Cantacuzino, lucrări ce se desfășoară între anii 1940-1942. Cu această ocazie clădirea suferă și importante adăugiri pe aripile laterale și în principal, prin foișorul adosat clădirii pe fațada de nord(spre intrare).
Întreaga restaurare făcută de G.M.Cantacuzino este în spiritul brâncovenesc.
Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul devine Muzeul de etnografie și artă populară al Câmpiei Dunării, aici fiind expuse colecții valoroase cu privire la viața, cultura și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnazului, Văii Mostiștei și ale șesului Bărăganului.
După marile inundații din anul 1971 au avut loc ample lucrări de restaurare sub coordonarea Comisiei Monumentelor Istorice.
În anul 2005 imobilul a revenit proprietarilor urmașilor de drept ai Brâncovenilor. Aceștia au intenționat să vândă imobilul de arhitectură statului român, însă la acea vreme posibilitatea financiară nu a permis achiziționarea conacului de către autoritățile publice. Drept urmare este vândut unor persoane din Italia. Se încearcă mai multe proiecte de restaurare care au fost abandonate, neintervenindu-se în nici un fel, din păcate, pentru contracararea efectelor nedorite a trecerii timpului. În aceste condiții, singura instituție care s-a arătat interesată de preluarea acestei capodopere arhitecturale românești a fost Protoeria Bolintin din cadrul Episcopiei Giurgiu care și-a propus în primul rând să-l salveze de la degradare.
Astăzi clădirea conacului este un frumos edificiu construit în stil brâncovenesc care este afectat în mare măsură de intemperii și necesită lucrări urgente de reabilitare.
Conacul Drugănecu este situat în intravilanul localității Stoenești, comuna Florești-Stoenești, str.Punții, nr.2.
Imobilul, alcătuit din teren și clădiri se află în proprietatea Protoeriei Bolintin.
Imobilul, având numărul cadastral 32245 și intabulat în cartea funciară nr.32245 Florești-Stoenești este compus din teren intravilan cu suprafața de 50.400 mp din acte (51.778 mp din măsurători) și construcții.
Construcția C1 – Conacul Drugănescu – înscris în Lista monumentelor istorice sub codul GR-11-m-A-15085, cu regim de înălțime P+E are Sc=496 mp și Sd=1268 mp.

Valoarea totală a achiziției: 742 500 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Autoritatea contractantă Identitate
Numele autorității contractante: Judetul giurgiu
Adresa poștală: Strada: Bucureşti, nr. 10
Contact
Telefon: +40 0372462642📞
Fax: +40 0372462666 📠
Referință Date
Data trimiterii: 2021-08-02 📅
Data publicării: 2021-08-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2021/S 151-401786
Se referă la anunț: 2021/S 070-178454
Număr JO-S: 151
Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Protoieria Bolintin Vale și-a propus punerea în valoare a potenţialului turistic al monumentului istoric Conacul „Gavril Drugănescu”, monument istoric de categoria A – de interes național, prin accesarea de fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și dotarea complexului în care este amplasat conacul.Conform atestărilor istorice, conacul este construit între anii 1710-1715 de Gavril Drugănescu. Marele vornic de Târgoviște, Gavril Drugănescu, ridică la începutul sec. al XVII-lea (1710-1715) clădirea conacului și tot el va ctitori Biserica „Buna Vestire” în anul 1725, biserică aflată la câteva sute de metri de conac.
Consiliul Judeţean Giurgiu în parteneriat cu Protoieria Bolintin Vale și-a propus punerea în valoare a potenţialului turistic al monumentului istoric Conacul „Gavril Drugănescu”, monument istoric de categoria A – de interes național, prin accesarea de fonduri externe nerambursabile în perioada de programare 2021-2027, pentru reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și dotarea complexului în care este amplasat conacul.Conform atestărilor istorice, conacul este construit între anii 1710-1715 de Gavril Drugănescu. Marele vornic de Târgoviște, Gavril Drugănescu, ridică la începutul sec. al XVII-lea (1710-1715) clădirea conacului și tot el va ctitori Biserica „Buna Vestire” în anul 1725, biserică aflată la câteva sute de metri de conac.
Conacul Drugănescu împreună cu biserica constituie un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească.Este greu de precizat ce adăugiri a suferit clădirea conacului pe parcursul veacurilor. Cert este faptul că în anul 1939, conacul care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, este cumpărat de Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului Grigore Știrbey. Aceasta inițiază ample lucrări de reabilitare sub coordonarea marelui arhitect G.M.Cantacuzino, lucrări ce se desfășoară între anii 1940-1942. Cu această ocazie clădirea suferă și importante adăugiri pe aripile laterale și în principal, prin foișorul adosat clădirii pe fațada de nord(spre intrare).
Conacul Drugănescu împreună cu biserica constituie un ansamblu arhitectural, pictural și decorativ foarte important în rândul monumentelor brâncovenești din Țara Românească.Este greu de precizat ce adăugiri a suferit clădirea conacului pe parcursul veacurilor. Cert este faptul că în anul 1939, conacul care ajunsese într-un stadiu avansat de degradare, este cumpărat de Marina Știrbey-Brâncoveanu, fiica prințului Grigore Știrbey. Aceasta inițiază ample lucrări de reabilitare sub coordonarea marelui arhitect G.M.Cantacuzino, lucrări ce se desfășoară între anii 1940-1942. Cu această ocazie clădirea suferă și importante adăugiri pe aripile laterale și în principal, prin foișorul adosat clădirii pe fațada de nord(spre intrare).
Întreaga restaurare făcută de G.M.Cantacuzino este în spiritul brâncovenesc.
Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul devine Muzeul de etnografie și artă populară al Câmpiei Dunării, aici fiind expuse colecții valoroase cu privire la viața, cultura și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnazului, Văii Mostiștei și ale șesului Bărăganului.
Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul devine Muzeul de etnografie și artă populară al Câmpiei Dunării, aici fiind expuse colecții valoroase cu privire la viața, cultura și arta populară de pe meleagurile Vlăsiei și Burnazului, Văii Mostiștei și ale șesului Bărăganului.
În anul 2005 imobilul a revenit proprietarilor urmașilor de drept ai Brâncovenilor. Aceștia au intenționat să vândă imobilul de arhitectură statului român, însă la acea vreme posibilitatea financiară nu a permis achiziționarea conacului de către autoritățile publice. Drept urmare este vândut unor persoane din Italia. Se încearcă mai multe proiecte de restaurare care au fost abandonate, neintervenindu-se în nici un fel, din păcate, pentru contracararea efectelor nedorite a trecerii timpului. În aceste condiții, singura instituție care s-a arătat interesată de preluarea acestei capodopere arhitecturale românești a fost Protoeria Bolintin din cadrul Episcopiei Giurgiu care și-a propus în primul rând să-l salveze de la degradare.
În anul 2005 imobilul a revenit proprietarilor urmașilor de drept ai Brâncovenilor. Aceștia au intenționat să vândă imobilul de arhitectură statului român, însă la acea vreme posibilitatea financiară nu a permis achiziționarea conacului de către autoritățile publice. Drept urmare este vândut unor persoane din Italia. Se încearcă mai multe proiecte de restaurare care au fost abandonate, neintervenindu-se în nici un fel, din păcate, pentru contracararea efectelor nedorite a trecerii timpului. În aceste condiții, singura instituție care s-a arătat interesată de preluarea acestei capodopere arhitecturale românești a fost Protoeria Bolintin din cadrul Episcopiei Giurgiu care și-a propus în primul rând să-l salveze de la degradare.
Conacul Drugănecu este situat în intravilanul localității Stoenești, comuna Florești-Stoenești, str.Punții, nr.2.
Imobilul, având numărul cadastral 32245 și intabulat în cartea funciară nr.32245 Florești-Stoenești este compus din teren intravilan cu suprafața de 50.400 mp din acte (51.778 mp din măsurători) și construcții.
Construcția C1 – Conacul Drugănescu – înscris în Lista monumentelor istorice sub codul GR-11-m-A-15085, cu regim de înălțime P+E are Sc=496 mp și Sd=1268 mp.
“Servicii de proiectare (Studiu de fezabilitate/Documente de avizare a lucrarilor de interventii, inclusiv studiu topografic, studiu peisagistic, expertiza tehnica, documentatii pentru obtinere avize/acorduri, studiu istoric si de arhitectura, proiect pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire, Proiect de organizare a executiei lucrarilor, Proiect tehnic si detalii de executie) si prestarea de servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de executie a lucrarilor pentru reralizarea obiectivului de investitii Valorificarea turistica durabila a Centrului Pastoral-Cultural Conacul Gavril Druganescu, pentru reabilitare, dezvoltare, modernizare si dotare”
“Servicii de proiectare (Studiu de fezabilitate/Documente de avizare a lucrarilor de interventii, inclusiv studiu topografic, studiu peisagistic, expertiza tehnica, documentatii pentru obtinere avize/acorduri, studiu istoric si de arhitectura, proiect pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire, Proiect de organizare a executiei lucrarilor, Proiect tehnic si detalii de executie) si prestarea de servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de executie a lucrarilor pentru reralizarea obiectivului de investitii Valorificarea turistica durabila a Centrului Pastoral-Cultural Conacul Gavril Druganescu, pentru reabilitare, dezvoltare, modernizare si dotare”
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2021-07-20 📅
Nume: Popp & asociatii
Numărul național de înregistrare: 14770662
Adresa poștală: Strada Aleea Barajul Cucuteni , Nr. 2
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 032752
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +402 13178828📞
E-mail: office@p-a.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.p-a.ro🌏
Nume: Popaescu & co
Numărul național de înregistrare: RO 15247573
Adresa poștală: Strada Mihai Bravu, Nr. 108, Sector: 2
Cod poștal: 021332
Telefon: +40 722564352📞
E-mail: silviu@popaescu.ro📧
Valoarea totală a achiziției: 742 500 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Autoritatea contractantă Contact
Punct de contact: Lidia pana
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Orașul poștal: Bucuresti
Sursa: OJS 2021/S 151-401786 (2021-08-02)