ACHIZIȚIONAREA DE ECHIPAMENTE MEDICALE PENTRU ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ ÎN CADRUL PROIECTULUI CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII DE GESTIONARE A CRIZEI SANITARE COVID 19 DE CĂTRE SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU

Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu

În data de 17.08.2020, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, în calitate de beneficiar al finanțării și lider al parteneriatului cu Municipiul Sibiu, a încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, contractul de finanțare nr. 347 având ca obiect implementarea proiectului cu cod SMIS 139478, titlu “CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII DE GESTIONARE A CRIZEI SANITARE COVID-19 DE CĂTRE SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Prioritatea de investiții 9a: Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectiv Specific 9.1: Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Prin aceasta achizitie, alaturi de celelalte proceduri de atribuire incluse in proiect, se intentioneaza a se atinge obiectivul general al proiectului, respectiv gestionarea eficienta si la timp de catre Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a crizei generate de SARS- CoV2 în rândul pacienților pediatrici din Sibiu si județele învecinate.
Obiectul contractului îl constituie furnizarea, transportul, montarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului și service în garanție pentru echipamente necesare în cadrul Sectiei de Anestezie si Terapie Intensiva ce vor permite diagnosticarea, tratamentul și controlul pacienților infectați cu noul coronavirus, precum și a celor suspecți de a fi contractat SARS-CoV-2.
Fac obiectul prezentei proceduri urmatoarele echipamente grupate in loturi:
LOT 1 – SET OTOSCOP SI OFTALMOSCOP compus din:
SET OTOSCOP SI OFTALMOSCOP - 3 bucati
LOT 2 – PATURI DE SPITAL PT. SALON ATI-SECTIA BOLI INFECTIOASE compus din:
PATURI DE SPITAL PT. SALON ATI-SECTIA BOLI INFECTIOASE - 2 bucati
LOT 3 – NOPTIERE METALICE CU EXTENSIE PT. SALON ATI - SECTIA BOLI INFECTIOASE compus din:
NOPTIERE METALICE CU EXTENSIE PT. SALON ATI - SECTIA BOLI INFECTIOASE - 2 bucati.
LOT 4 – PATURI ATI SI NOPTIERE compus din:
1. PATURI ATI - 3 bucati
2. NOPTIERE - 5 bucati.
Descrierea si valoarea loturilor se regaseste in caietele de sarcini anexate.
Echipamentele ce fac obiectul prezentei proceduri reprezinta o reluare a procedurilor de licitatii deschise nr. CN 1027595/11.01.2021 (loturile nr. 5, 6, 7 si 8) si CN1035367/02.10.2021 (loturile 1, 2 si 3) in cadrul carora, pentru echipamentele in cauza, fie au fost depuse doar oferte inacceptabile/neconforme, fie nu a fost depusa nicio oferta.
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 18.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare cu cel puţin 11 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor - cf art.160 alin.2 coroborat cu art. 161 alin. 1 din Legea 98/2016.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-03-31. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-02-22.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-02-22 Anunţ de participare
2022-09-27 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-02-22)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Paturi medicale
Număr de referință: 11411672/2020/139478/6
Scurtă descriere:
În data de 17.08.2020, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, în calitate de beneficiar al finanțării și lider al parteneriatului cu Municipiul Sibiu, a încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, contractul de finanțare nr. 347 având ca obiect implementarea proiectului cu cod SMIS 139478, titlu “CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII DE GESTIONARE A CRIZEI SANITARE COVID-19 DE CĂTRE SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Prioritatea de investiții 9a: Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectiv Specific 9.1: Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Prin aceasta achizitie, alaturi de celelalte proceduri de atribuire incluse in proiect, se intentioneaza a se atinge obiectivul general al proiectului, respectiv gestionarea eficienta si la timp de catre Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a crizei generate de SARS- CoV2 în rândul pacienților pediatrici din Sibiu si județele învecinate. Obiectul contractului îl constituie furnizarea, transportul, montarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului și service în garanție pentru echipamente necesare în cadrul Sectiei de Anestezie si Terapie Intensiva ce vor permite diagnosticarea, tratamentul și controlul pacienților infectați cu noul coronavirus, precum și a celor suspecți de a fi contractat SARS-CoV-2. Fac obiectul prezentei proceduri urmatoarele echipamente grupate in loturi: LOT 1 – SET OTOSCOP SI OFTALMOSCOP compus din: SET OTOSCOP SI OFTALMOSCOP - 3 bucati LOT 2 – PATURI DE SPITAL PT. SALON ATI-SECTIA BOLI INFECTIOASE compus din: PATURI DE SPITAL PT. SALON ATI-SECTIA BOLI INFECTIOASE - 2 bucati LOT 3 – NOPTIERE METALICE CU EXTENSIE PT. SALON ATI - SECTIA BOLI INFECTIOASE compus din: NOPTIERE METALICE CU EXTENSIE PT. SALON ATI - SECTIA BOLI INFECTIOASE - 2 bucati. LOT 4 – PATURI ATI SI NOPTIERE compus din: 1. PATURI ATI - 3 bucati 2. NOPTIERE - 5 bucati. Descrierea si valoarea loturilor se regaseste in caietele de sarcini anexate. Echipamentele ce fac obiectul prezentei proceduri reprezinta o reluare a procedurilor de licitatii deschise nr. CN 1027595/11.01.2021 (loturile nr. 5, 6, 7 si 8) si CN1035367/02.10.2021 (loturile 1, 2 si 3) in cadrul carora, pentru echipamentele in cauza, fie au fost depuse doar oferte inacceptabile/neconforme, fie nu a fost depusa nicio oferta. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 18. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare cu cel puţin 11 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor - cf art.160 alin.2 coroborat cu art. 161 alin. 1 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Paturi medicale 📦
Cod CPV suplimentar: Noptiere 📦
Paturi medicale 📦
Aparate de diagnosticare 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Sibiu 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Organism de drept public
Numele autorității contractante: Spitalul clinic de pediatrie sibiu
Adresa poștală: Strada: Pompeiu Onofreiu, nr. 2-4
Cod poștal: 550166
Orașul poștal: Sibiu
Contact
Adresă internet: http://www.pediatriesibiu.ro 🌏
E-mail: achizitii@pediatriesibiu.ro 📧
Telefon: +40 269218349 📞
Fax: +40 269230045 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100137577 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-02-22 📅
Termen-limită de depunere: 2022-03-31 📅
Data publicării: 2022-02-25 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 040-101234
Număr JO-S: 40
Informații suplimentare
Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Prioritatea de investiții 9a: Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovâ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
În data de 17.08.2020, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, în calitate de beneficiar al finanțării și lider al parteneriatului cu Municipiul Sibiu, a încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, contractul de finanțare nr. 347 având ca obiect implementarea proiectului cu cod SMIS 139478, titlu “CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII DE GESTIONARE A CRIZEI SANITARE COVID-19 DE CĂTRE SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Prioritatea de investiții 9a: Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectiv Specific 9.1: Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Arată mai mult
Prin aceasta achizitie, alaturi de celelalte proceduri de atribuire incluse in proiect, se intentioneaza a se atinge obiectivul general al proiectului, respectiv gestionarea eficienta si la timp de catre Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a crizei generate de SARS- CoV2 în rândul pacienților pediatrici din Sibiu si județele învecinate.
Arată mai mult
Obiectul contractului îl constituie furnizarea, transportul, montarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului și service în garanție pentru echipamente necesare în cadrul Sectiei de Anestezie si Terapie Intensiva ce vor permite diagnosticarea, tratamentul și controlul pacienților infectați cu noul coronavirus, precum și a celor suspecți de a fi contractat SARS-CoV-2.
Arată mai mult
Fac obiectul prezentei proceduri urmatoarele echipamente grupate in loturi:
LOT 1 – SET OTOSCOP SI OFTALMOSCOP compus din:
SET OTOSCOP SI OFTALMOSCOP - 3 bucati
LOT 2 – PATURI DE SPITAL PT. SALON ATI-SECTIA BOLI INFECTIOASE compus din:
PATURI DE SPITAL PT. SALON ATI-SECTIA BOLI INFECTIOASE - 2 bucati
LOT 3 – NOPTIERE METALICE CU EXTENSIE PT. SALON ATI - SECTIA BOLI INFECTIOASE compus din:
NOPTIERE METALICE CU EXTENSIE PT. SALON ATI - SECTIA BOLI INFECTIOASE - 2 bucati.
LOT 4 – PATURI ATI SI NOPTIERE compus din:
1. PATURI ATI - 3 bucati
2. NOPTIERE - 5 bucati.
Descrierea si valoarea loturilor se regaseste in caietele de sarcini anexate.
Echipamentele ce fac obiectul prezentei proceduri reprezinta o reluare a procedurilor de licitatii deschise nr. CN 1027595/11.01.2021 (loturile nr. 5, 6, 7 si 8) si CN1035367/02.10.2021 (loturile 1, 2 si 3) in cadrul carora, pentru echipamentele in cauza, fie au fost depuse doar oferte inacceptabile/neconforme, fie nu a fost depusa nicio oferta.
Arată mai mult
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 18.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare cu cel puţin 11 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor - cf art.160 alin.2 coroborat cu art. 161 alin. 1 din Legea 98/2016.
Arată mai mult
Valoarea totală estimată: 102595.02 RON 💰
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 4
Numărul maxim de loturi pe ofertant: 4
Informații despre loturi: OPERATORII ECONOMICI POT DEPUNE OFERTA PENTRU UNUL SAU MAI MULTE LOTURI
Denumirea lotului: Noptiere metalice cu extensie pt. salon ati - sectia boli infectioase
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere:
NOPTIERE METALICE CU EXTENSIE PT. SALON ATI - SECTIA BOLI INFECTIOASE
compus din:
- 2 bucati -conform descrierii din caietul de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 2402.38 RON 💰
Durata: 60 zile
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Proiectul cu titlul „CONSOLIDAREA CAPACITĂȚII DE GESTIONARE A CRIZEI SANITARE COVID-19 DE CĂTRE SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU”, Cod SMIS 139478.
Informații suplimentare:
Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Prioritatea de investiții 9a: Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovâ... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Denumirea lotului: Paturi de spital pt. salon ati-sectia boli infectioase
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere:
PATURI DE SPITAL PT. SALON ATI-SECTIA BOLI INFECTIOASE
compus din:
- 2 bucati - conform descrierii din caietul de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 4000.73 RON 💰
Denumirea lotului: Set otoscop si oftalmoscop
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere:
SET OTOSCOP SI OFTALMOSCOP - 3 bucati - conform descrierii din caietul de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 8718.30 RON 💰
Denumirea lotului: Paturi ati si noptiere
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere:
PATURI ATI - 3 bucati -conform descrierii din caietul de sarcini anexat
NOPTIERE - 5 bucati -conform descrierii din caietul de sarcini anexat
Valoarea estimată fără TVA: 87473.61 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Sibiu, Str. Transilvaniei nr. 2-4, Jud. Sibiu
Sibiu, Str. Ghe. Baritiu nr. 1-3, Jud. Sibiu

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora.
Atentie: Neprezentarea formularului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociati/terti sustinatori/subcontractanti) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
Arată mai mult
1. Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării.
Pentru sediul principal cerinta se va putea demonstra prin prezentarea certificatelor constatatoare, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, cerinta se va putea demonstra printr-o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.
Arată mai mult
2. - Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
Arată mai mult
3. Declaratie privind neincadrarea in prevederile referitoare la conflictul de interese din Legea nr. 98/2016 - formularul nr. 1 din Secțiunea ”Formulare” a documentației de atribuire.
Persoane cu functii de decizie in cadrul prezentei proceduri:
Comitet director: Manager - Dr. Grigore Camelia, Director Medical - Dr. Șofariu Ciprian Radu; Director Financiar Contabil - Ec. Opriș Ioana Andreea
Comisia de evaluare: Dr. Șofariu Ciprian Radu, Dr. Dima Cosmin Dumitru, Ec. Prodea Viviana Camelia, Jr. Cozac Alina-Mihaela, Jr. Popescu Emilia Elizabeta
Comisia de evaluare – rezerva: Dr. Cristea Ștefan Vasile, Haşegan Livia, Șuteu Codruța Anca, Ec. Opriș Ioana Andreea.
Declaratia pe proprie raspundere privind conflictul de interese se va intocmi de fiecare ofertant/asociat, inclusiv de catre tertul sustinator/subcontractant, dupa caz, si va fi prezentata de toti participatii odata cu depunerea DUAE si a ofertei in SEAP. Declaratia va contine informatii aferente situatiei acestora.
Arată mai mult
4. Documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 al.(2), art. 167 al. (2) din Legea nr. 98/2016 – daca este cazul
Cerintele privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.164, art. 165 si art.167 se adreseaza si subcontractantilor si tertilor - conform art.170, art. 183 si art. 193 al. (2) si (3) din Legea 98/2016.
In cazul ofertantilor care sunt persoane juridice straine se vor prezenta certificate/documente echivalente care sa fie valabile la momentul prezentarii.
In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit ofertantul/tertul sustinator/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevazute mai sus, sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta are obligatia de a accepta o declaratie pe proprie raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe proprie raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens.
Arată mai mult
Cerinta nr. 1:
Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Cerinta se aplica inclusiv pentru documentatia care trebuie prezentata de subcontractanti si/sau terti sustinatori care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
Arată mai mult
1. - Certificat constatator emis de ONRC din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic.
Obiectul contractului – trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.
Pentru persoanele juridice/fizice straine se vor prezenta documente echivalente emise in tara de rezidenta, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, insotite de o traducere autorizata in limba romana.
In situatia in care vor fi executate parti din contract de catre subcontractanti, dovada inregistrarii si corespondenta activitatilor principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achizitiei se va prezenta obligatoriu si de catre subcontractanti, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Cerinta nr. 2:
Operatorii economici ce depun oferta, trebuie să certifice avizarea cu privire la desfășurarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale, reglementată de Legea nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 556 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale.
Arată mai mult
In baza actelor normative menționate anterior, activităţile de comercializare şi de prestări servicii în domeniul dispozitivelor medicale supuse controlului prin avizare sunt următoarele:
a) import dispozitive medicale;
b) distribuţie dispozitive medicale;
c) instalare și/sau mentenanţă dispozitive medicale.
Avizul de functionare emis de Ministerul Sanatatii conform titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale este necesar pentru a dovedi autoritatii contractante ca operatorii economici ce participa la procedura au dreptul de a importa, comercializa si efectua service asupra dispozitivelor medicale pe care le ofertează în cadrul procedurii, în baza Legii nr. 95/2006.
Arată mai mult
Potrivit art.926 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
„Activitatile de comercializare, de distributie si de prestari de servicii in domeniul dispozitivelor medicale, tehnologiilor si dispozitivelor asistive se desfasoara cu respectarea prevederilor prezentului titlu si ale normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului sanatatii.
Arată mai mult
Activitatile prevazute la alin. (1) sunt supuse controlului prin avizare. Exceptie de la aceasta cerinta fac activitatile care se realizeaza de catre insusi producatorul dispozitivelor medicale, tehnologiilor si dispozitivelor asistive ce fac obiectul acestor activitati.
Arată mai mult
Avizul prevazut la alin. (2) se emite de ANMDMR, cu respectarea normelor metodologice aplicabile, in baza evaluarii competentei si a capabilitatii persoanelor fizice sau juridice, dupa caz, de a realiza activitatile pentru care solicita avizul.”
Ordinul nr. 566/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, referitoare la avizarea activitatilor in domeniul dispozitivelor medicale, emis de Ministerul Sănătăţii, stabileşte la
Arată mai mult
art. 2 şi 4 din norme:
” ART.2 Activităţile de comercializare şi de prestări servicii în domeniul dispozitivelor medicale supuse controlului prin avizare sunt următoarele:
c) instalare si/sau mentenanţă dispozitive medicale.
ART.4 Avizul de funcţionare şi anexele acestuia se emit de către ANMDM, în conformitate cu prevederile titlului XX din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
Cerinta se aplica pentru loturile - nr. 1, 2 si 4 (doar pentru pozitia 1. Paturi ATI din cadrul lotului)
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
- Avizul de functionare (insotit de anexe) emis de Ministerul Sanatatii (ANMDMR) - conform Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 566 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale – sau echivalent - valabil la momentul prezentării ofertel... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Loturile: 1,2,3Proportia de subcontractareInformatii privind partea/partile din contract pe care operatorul intentioneaza sa o/le subcontracteze – daca este cazul Autoritatea contractanta solicita ofertantului sa precizeze in oferta partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze, procentul indeplinit de acestia si datele de identificare ale subcontractantilor propusi – daca este cazul.
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
1. Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora. 2. Prezentarea, odata cu depunerea DUAE, a acordului de subcontractare - Formularul nr. 14 din Secțiunea ”Formulare” a documentației de atribuire.Documentele justificative care probeaza cele asumate in formularul DUAE si acordurile de subcontractare se vor prezenta - la solicitarea autoritatii contractante - doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.Atentie: Neprezentarea formularului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociati/terti sustinatori/subcontractanti) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-07-01 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-03-31 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 11411672
Contact
Punct de contact: Cozac alina mihaela
Adresă internet: www.pediatriesibiu.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100137577 🌏

Referință
Informații suplimentare
1. CAIETUL DE SARCINI FACE PARTE INTEGRANTA DIN DOCUMENTATIA PENTRU ELABORAREA SI PREZENTAREA OFERTEI SI CONSTITUIE ANSAMBLUL CERINTELOR PE BAZA CARORA SE ELABOREAZA DE CATRE OFERTANT PROPUNEREA TEHNICA.
2. CERINTELE IMPUSE IN CAIETUL DE SARCINI VOR FI CONSIDERATE CA FIIND MINIMALE. IN ACEST SENS, ORICE OFERTA DE BAZA PREZENTATA, CARE SE ABATE DE LA PREVEDERILE CAIETULUI DE SARCINI, VA FI LUATA IN CONSIDERARE, DAR NUMAI IN MASURA IN CARE PROPUNEREA TEHNICA PRESUPUNE ASIGURAREA UNUI NIVEL CALITATIV SUPERIOR CERINTELOR MINIMALE DIN CAIETUL DE SARCINI.
Arată mai mult
3. NEINDEPLINIREA TUTUROR CERINTELOR MINIMALE MENTIONATE IN CAIETUL DE SARCINI ATRAGE DECLARAREA CA “NECONFORMA” A OFERTEI, IN CONFORMITATE CU PREVEDERILE IN BAZA ART. 137 AL. (3) LIT. A DIN HG NR.395/2016, PRODUSUL OFERTAT “NU SATISFACE ÎN MOD CORESPUNZĂTOR CERINŢELE CAIETULUI DE SARCINI” SI RESPINGEREA OFERTEI.
Arată mai mult
4. OFERTA TEHNICA SI FINANCIARA TREBUIE SA CONTINA REFERINTE LA TOATE SPECIFICATIILE TEHNICE SI DE ALTA NATURA MENTIONATE IN CAIETUL DE SARCINI, IN CAZ CONTRAR OFERTA VA FI DESCALIFICATA.
5. IN PROPUNEREA TEHNICA OFERTANTUL TREBUIE SA DECLARE CONFORMITATEA CU CERINTELE IMPUSE PRIN DESCRIEREA PRODUSELOR DIN CAIETUL DE SARCINI.
6. OFERTANTUL VA INCLUDE IN PROPUNEREA FINANCIARA, TOATE SI ORICE COSTURI LEGATE DE PROCURAREA, FURNIZAREA SI TRANSPORTUL PRODUSELOR.
7. PROPUNEREA TEHNICA TREBUIE SA CORESPUNDA CERINTELOR MINIME PREVAZUTE IN CAIETUL DE SARCINI, CONFORM ART. 133 AL. (2) DIN HG NR.395/2016.
8. OFERTELE INCOMPLETE, CARE NU CONTIN TOATE ELEMENTELE PROPUNERII TEHNICE/FINANCIARE, POT FI CONSIDERATE NECONFORME IN BAZA ART. 137 AL. (2) LIT. A DIN HG NR.395/2016 SI POT FI RESPINSE.
9. ÎN CAZUL ÎN CARE DOUA SAU MAI MULTE OFERTE CLASATE PE PRIMUL LOC AU ACELASI PRET, ATUNCI, ÎN VEDEREA INCHEIERII CONTRACTULUI DE FURNIZARE, LA SOLICITAREA SCRISA A COMISIEI DE EVALUARE, TRANSMISA ON LINE IN SEAP, SECTIUNEA „INTREBARI”/LOT, SE VA RASPUNDE CU O NOUA OFERTA ONLINE SAU, DUPA CAZ, CONFIRMAREA CA SE MENTINE PRETUL INITIAL. DUPA O NOUA EVALUARE SI APLICAREA CRITERIULUI DE ATRIBUIRE, VA FI DECLARAT CASTIGATOR OFERTANTUL CARE A AVUT PRETUL CEL MAI MIC.
Arată mai mult
10. DURATA CONTRACTULUI DE FURNIZARE: MAXIM 60 ZILE CALENDARISTICE DE LA SEMNAREA CONTRACTULUI
TERMEN DE LIVRARE SI PUNERE IN FUNCTIUNE A ECHIPAMENTULUI : MAXIM 60 ZILE CALENDARISTICE DE LA SEMNAREA CONTRACTULUI
DURATA CONTRACTULUI DE FURNIZARE VA PUTEA FI MODIFICATA, PRIN ACTE ADIȚIONALE, EXCLUSIV IN CAZUL APARIȚIEI UNOR SITUAȚII EXCEPȚIONALE CE NU AU PUTUT FI PREVAZUTE LA DATA INTOCMIRII DOCUMENTAȚIEI DE ATRIBUIRE / DATA INCHEIERII CONTRACTULUI.
11. CERINTELE TEHNICE DEFINITE LA NIVELUL ANUNTULUI DE PARTICIPARE, CAIETULUI DE SARCINI SAU ALTOR DOCUMENTE COMPLEMENTARE, PRIN TRIMITEREA STANDARDELOR, LA UN ANUMIT PRODUCATOR, LA MARCI, BREVETE, TIPURI, LA O ORIGINE SAU LA O PRODUCTIE/METODA SPECIFICA DE FABRICATIE/PRESTARE/EXECUTIE, VOR FI INTELESE CA FIIND INSOTITE DE MENTIUNEA ”SAU ECHIVALENT”.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Conform Legii nr. 101/2016, cu modificarile si completarile ulterioare
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compartiment Juridic
Adresa poștală: Str. Stefan cel Mare
Orașul poștal: Sibiu
Cod poștal: 550283
Telefon: +40 269230260 📞
E-mail: juridic@pediatriesibiu.ro 📧
Fax: +40 269230045 📠
Adresă internet: www.pediatriesibiu.ro 🌏
Sursa: OJS 2022/S 040-101234 (2022-02-22)
Anunt de atribuire (2022-09-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 38 485 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-27 📅
Data publicării: 2022-09-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 189-533150
Se referă la anunț: 2022/S 040-101234
Număr JO-S: 189
Informații suplimentare
Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Prioritatea de investiții 9a: Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectiv Specific 9.1: Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, Prioritatea de investiții 9a: Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectiv Specific 9.1: Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19.
Arată mai mult

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-05 📅
Nume: Medical Corp S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 10770287
Adresa poștală: Strada Lazăr Gheorghe, Nr. 8
Orașul poștal: Sibiu
Cod poștal: 550165
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 269232673-11/ +40 728030738 📞
E-mail: office@medicalcorp.ro 📧
Țara: Sibiu 🏙️
Adresă internet: www.medicalcorp.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 5 097 RON 💰
Nume: S.c. neomed s..r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 8728108
Adresa poștală: Strada Horea nr.1
Orașul poștal: Oradea
Telefon: +40 259435571 📞
E-mail: info@neomed.ro 📧
Țara: Bihor 🏙️
Adresă internet: www.neomed.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 33 388 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
9
Sursa: OJS 2022/S 189-533150 (2022-09-27)