ACORD CADRU LUCRARI REPARATII CURENTE TR.8

Ministerul Apararii Unitatea Militara 02033 Iasi

Lucrări reparaţii curente la construcţii interioare, la instalația sanitară, la instalația de canalizare, la instalația de încălzire, la instalația electrică și la instalația de hidranți a pavilionului A, din cazarma 2824 Iași.
NOTA 1: Modificarea contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se face în condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile legii.
NOTA 2: În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de maxim 17 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
NOTA 3: În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţilor suplimentare în a 11–a zi dinainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, ţinând cont şi de prevederile Notificării ANAP cu privire la modalitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.
Orice solicitare de clarificare transmisă după data menţionată la nota 2, va pune autoritatea contractantă în imposibilitatea de a oferi un răspuns în termenul menţionat la nota 3 şi drept urmare solicitarea se va considera TARDIVĂ.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-07-04. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-05-27.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-05-27 Anunţ de participare
2022-09-29 Anunt de atribuire
2023-02-21 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-05-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări de tencuire
Număr de referință: 14593609_2021_PAAPD1324982
Scurtă descriere:
Lucrări reparaţii curente la construcţii interioare, la instalația sanitară, la instalația de canalizare, la instalația de încălzire, la instalația electrică și la instalația de hidranți a pavilionului A, din cazarma 2824 Iași. NOTA 1: Modificarea contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se face în condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile legii. NOTA 2: În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de maxim 17 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. NOTA 3: În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţilor suplimentare în a 11–a zi dinainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, ţinând cont şi de prevederile Notificării ANAP cu privire la modalitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Orice solicitare de clarificare transmisă după data menţionată la nota 2, va pune autoritatea contractantă în imposibilitatea de a oferi un răspuns în termenul menţionat la nota 3 şi drept urmare solicitarea se va considera TARDIVĂ.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Lucrări de tencuire 📦
Cod CPV suplimentar: Hidranţi 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Iaşi 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: MINISTERUL APARARII UNITATEA MILITARA 02033 IASI
Adresa poștală: Strada: Peneş Curcanul, nr. 2
Cod poștal: 700473
Orașul poștal: Iasi
Contact
Adresă internet: http://www.e-licitatie.ro 🌏
E-mail: achizitii.02033@forter.ro 📧
Telefon: +40 232214636 📞
Fax: +40 232215927 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100145777 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-05-27 📅
Termen-limită de depunere: 2022-07-04 📅
Data publicării: 2022-06-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 105-292489
Număr JO-S: 105

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Lucrări reparaţii curente la construcţii interioare, la instalația sanitară, la instalația de canalizare, la instalația de încălzire, la instalația electrică și la instalația de hidranți a pavilionului A, din cazarma 2824 Iași.
NOTA 1: Modificarea contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se face în condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decât în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispoziţiile legii.
Arată mai mult
NOTA 2: În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, termenul limită până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de maxim 17 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
NOTA 3: În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţilor suplimentare în a 11–a zi dinainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor, ţinând cont şi de prevederile Notificării ANAP cu privire la modalitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.
Arată mai mult
Orice solicitare de clarificare transmisă după data menţionată la nota 2, va pune autoritatea contractantă în imposibilitatea de a oferi un răspuns în termenul menţionat la nota 3 şi drept urmare solicitarea se va considera TARDIVĂ.
Valoarea totală estimată: 4608999.86 RON 💰
Durata: 24 luni
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Loc. Iasi, jud Iasi

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertanţii, terţii susţinători şi subcontractanţii nu trebuie să se regăsească în situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167 din Legea 98/2016.
Pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor/cerinţelor de calificare se vor prezenta:
a) Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016. În acest sens, Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător va completa DUAE – "Motive de excludere" – Secţiunea A "Motive referitoare la condamnările penale" în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016 referitoare la Ghidul de utilizare al DUAE (operatori economici).
Arată mai mult
Modalitatea de îndeplinire:
Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta, la solicitarea autorităţii contractante, următoarele documente edificatoare, actualizate/ la zi, care probează/confirmă neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 164 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, atât pentru Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător declaraţi în ofertă:
Arată mai mult
1. Cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/ actul constitutiv, valabil/e la momentul depunerii acestuia/acestora;
Arată mai mult
2. după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (1) şi art. 171 din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice;
3. Alte documente edificatoare, după caz.
b) Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016, cu completările ulterioare. În acest sens, Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător va completa DUAE – "Motive de excludere" – Secţiunea B "Motive legate de plata impozitelor sau a contribuţiilor la asigurările sociale" în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016 referitoare la Ghidul de utilizare al DUAE (operatori economici).
Arată mai mult
Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta la solicitarea autorităţii contractante următoarele documente edificatoare, actualizate /la zi, care probează/confirmă neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 165 din Legea nr. 98/2016, cu completările ulterioare, atât pentru Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător declaraţi în ofertă:
Arată mai mult
1. Persoanele juridice române trebuie să prezinte Certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat), din care să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestuia.
Arată mai mult
2. Persoanele juridice străine vor prezenta documente edificatoare eliberate de instituţiile autorizate ale ţării de origine (certificate de atestare fiscală, caziere judiciare, alte documente echivalente, etc.), prin care să dovedească faptul ca şi–a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat, în conformitate cu legislaţia naţională a ţării de rezidenţă a Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător sau a ţării în care Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător este stabilit. Din documentele edificatoare prezentate trebuie să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestora. Documentele edificatoare vor fi însoţite de traducerea autorizată în limba română. În cazul în care în ţara de origine sau ţara în care este stabilit Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta o declaraţie pe proprie răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.
Arată mai mult
3. După caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2).
c) Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016, cu completările ulterioare. În acest sens, Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător va completa DUAE – "Motive de excludere" – Secţiunea C "Motive legate de insolvenţă, conflicte de interese sau abateri profesionale" în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016 referitoare la Ghidul de utilizare al DUAE (operatori economici).
Arată mai mult
Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta la solicitarea autorităţii contractante următoarele documente edificatoare, actualizate /la zi, care probează/confirmă neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016, cu completările ulterioare, atât pentru Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător declaraţi în ofertă:
Arată mai mult
1. certificate, caziere;
2. documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 167 alin. (2) şi art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare;
3. alte documente edificatoare, după caz.
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Aioanei Iftimi, Zaharia Petrică, Colescu Gheorghe, Buruiană Dănuţ, Patraşcu Violeta, Arcadie Octav Nestor, Achirecesei Iustin, Oprişan Marius, Ciolac Paul-Ionel, Scripca Sabina, Ignea Gabrie-Constantin, Baciu Iulian, Samoil Ludmila.
Arată mai mult
Nota 1: Persoanele juridice străine vor prezenta certificatele/ documentele edificatoare în copie lizibilă cu menţiunea “conform cu originalul” însoţite de traducere autorizată în limba română.
Nota 2: Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al tețului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire.
Arată mai mult
Operatorii economici (Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător) ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, care să ateste că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
În vederea demonstrării îndeplinirii criteriului de capacitate de exercitare a activităţii profesionale, Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător va completa DUAE – "Criteriile de selecţie" – Secţiunea A "Capacitatea de a corespunde cerinţelor" – subsecţiunile: "Înscrierea în Registrul Comerţului" în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016 referitoare la Ghidul de utilizare al DUAE (operatori economici), urmând ca documentul justificativ/documentele justificative actualizat/e, să fie prezentat/e doar la solicitarea autorităţii contractante la finalizarea evaluării ofertelor, de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.
Arată mai mult
Documentele edificatoare care probează/confirmă îndeplinirea criteriului cu privire la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, atât pentru Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător declaraţi în ofertă sunt:
Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teritorial, din care să rezulte că activitatea principală/secundară pe care o desfăşoară conform codificării CAEN corespunde obiectului contractului.
De asemenea, în Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie să se regăsească şi următoarele informaţii: datele de identificare ale operatorului economic, acţionarii/asociaţii, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administraţie, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare. Informaţiile cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la data prezentării certificatului respectiv.
Arată mai mult
Nota 1: Persoanele juridice străine, operatori economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Nota 2: Persoanele juridice străine vor prezenta certificatele/ documentele edificatoare în copie lizibilă cu menţiunea “conform cu originalul” însoţite de traducere autorizată în limba română.
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificatOperatorul economic trebuie să facă dovada că a realizat în ultimii 5 ani, în cadrul a minimum un contract –maximum 3 contracte, lucrări similare contractului/lucrări ce au ca obiect de activitate lucrări de construcţii civile cel puţin din categoria de importantă C, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 766 / 1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare cumulată de cel puţin:• 4.608.999,86 lei fără TVA; Pentru înţelegerea cerinţei, prin construcţii din categoria C se va înţelege:“Construcţii cu funcţii obişnuite, a căror neîndeplinire nu implică riscuri majore pentru societate şi natură. (a) Clădiri de locuinţe cu mai mult de două niveluri; construcţii industriale şi agrozootehnice curente; clădiri cu funcţiuni comerciale, construcţii social–culturale care nu intră în categoriile de importantă A şi B.(b) Clădiri cu caracteristici şi funcţiuni obişnuite, dar cu valori de patrimoniu: clădiri de cult; muzee de importantă locală.”
Arată mai mult
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
În vederea demonstrării îndeplinirii criteriului de capacitate tehnică şi/sau profesională Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terţul susţinător va completa DUAE – "Criteriile de selecţie" – Secţiunea C "Capacitatea tehnică şi profesională" în conformitate cu Notificarea ANAP nr. 240/2016 referitoare la Ghidul de utilizare al DUAE (operatori economici), iar pentru valorile contractelor menţionate în DUAE se va specifica dacă acestea conţin sau nu TVA. Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile face dovada îndeplinirii cerinţei de capacitate tehnică şi profesională, prin prezentarea, la solicitarea autorităţii contractante, a următoarelor documente edificatoare, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă: – copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le–au îndeplinit;– certificate de predare–primire;– recomandări;– procese–verbale de recepţie;– certificări de bună execuţie;– certificate constatatoare.Nota 1 În cazul în care este depusă o ofertă de către operatori economici care participă în comun la procedura de atribuire, fiecare dintre aceştia trebuie să demonstreze îndeplinirea unui nivel al criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară şi capacitatea tehnică şi profesională proporţional cu cota de implicare în executarea viitorului contract.Nota 2 Persoanele juridice străine vor prezenta certificatele/ documentele edificatoare în copie lizibilă cu menţiunea “conform cu originalul” însoţite de traducere autorizată în limba română.Nota 3 Pentru documentele edificatoare în care valoarea este exprimată în altă unitate monetară, alta decât leul, de se va folosi pentru conversie rata medie lunară de schimb comunicată de către Banca Centrală Europeană pe site–ul http://ec.europa.eu/budget/contracts_grants/info_contracts/inforeuro/index_en.cfm
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-12-04 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-07-04 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 14593609
Contact
Punct de contact: Paul-Ionel CIOLAC
Adresă internet: www.e-licitatie.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100145777 🌏

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
COMPARTIMENTUL JURIDIC / UM 02033 IAŞI
Adresa:Peneş Curcanu nr. 2, Localitate:Iasi (Iasi), Cod Postal:00473, Tara:Romania, E-mail:achizitii.02033@forter.ro, Telefon:+40 232214636, Fax:+40 232214636, Adresa web a sediului principal al autoritatii/entitatii contractante(URL)https://sicap-prod.e-licitatie.ro.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2022/S 105-292489 (2022-05-27)
Anunt de atribuire (2022-09-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 3440243.51 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-29 📅
Data publicării: 2022-10-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 191-539777
Se referă la anunț: 2022/S 105-292489
Număr JO-S: 191

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-28 📅
Nume: Heavy duty construct
Numărul național de înregistrare: RO38368922
Adresa poștală: Strada Tabacului, Nr. 30
Orașul poștal: Iasi
Cod poștal: 700445
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 332881021 📞
E-mail: manuel.enea@gmail.com 📧
Țara: Iaşi 🏙️
Adresă internet: https://e-licitatie.ro/ 🌏
Valoarea totală a achiziției: 3440243.51 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Sursa: OJS 2022/S 191-539777 (2022-09-29)
Anunt de atribuire (2023-02-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 3440243.51 RON 💰

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-02-21 📅
Data publicării: 2023-02-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 040-118611
Număr JO-S: 40

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-01-30 📅
Valoarea totală a achiziției: 1707958.95 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 040-118611 (2023-02-21)