Autovehicule 4x4

Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A.

Reîntregirea parcului auto proprietatea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, respectiv reducerea nivelului de poluare a mediului, prin achiziția unui număr de 20 de Autovehicule 4 x 4 noi, mai performante și mai fiabile cu caracteristicile prezentate in c
Înlocuirea autovehiculelor vechi cu unele moderne se va face în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 324/2020 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024, prin care casarea unui autovehicul mai vechi de 8 ani care este recompensată cu o primă de casare în valoare de 6000 lei, la care se poate aduga un bonus de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară în momentul achiziționării unui autovehicul nou.
Valoarea primei de casare se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare al autovehiculului nou.
Cele 20 de autovehicule care vor fi casate au o vechime de peste 8 ani de la data fabricației.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). />Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor - 16.
Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare in a 11-a zi calendaristica inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-12-21. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-11-24.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-11-24 Anunţ de participare
2022-11-29 Informaţii suplimentare
2023-03-07 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-11-24)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Vehicule pentru orice tip de teren
Număr de referință: 13328043/2022/27810
Scurtă descriere:
Reîntregirea parcului auto proprietatea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, respectiv reducerea nivelului de poluare a mediului, prin achiziția unui număr de 20 de Autovehicule 4 x 4 noi, mai performante și mai fiabile cu caracteristicile prezentate in c Înlocuirea autovehiculelor vechi cu unele moderne se va face în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 324/2020 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024, prin care casarea unui autovehicul mai vechi de 8 ani care este recompensată cu o primă de casare în valoare de 6000 lei, la care se poate aduga un bonus de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară în momentul achiziționării unui autovehicul nou. Valoarea primei de casare se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare al autovehiculului nou. Cele 20 de autovehicule care vor fi casate au o vechime de peste 8 ani de la data fabricației. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor - 16. Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare in a 11-a zi calendaristica inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016.
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Vehicule pentru orice tip de teren 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Serviciu de utilități publice
Numele autorității contractante: Compania nationala de transport al energiei electrice "transelectrica" s.a.
Adresa poștală: Strada Olteni nr. 2-4.
Cod poștal: 030786
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: https://www.transelectrica.ro/ 🌏
E-mail: ovidiu.murasan@transelectrica.ro 📧
Telefon: +40 3035986 📞
Fax: +40 213035670 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100160222 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-24 📅
Termen-limită de depunere: 2022-12-21 📅
Data publicării: 2022-11-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 230-663348
Număr JO-S: 230
Informații suplimentare
Pentru stimularea operatorilor economici în vederea înlocuirii autovehiculelor vechi cu unele moderne, achizitia se va realiza în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 324/2020 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024, casarea unui autovehicul mai vechi de 8 ani este recompensată cu o primă... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Reîntregirea parcului auto proprietatea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, respectiv reducerea nivelului de poluare a mediului, prin achiziția unui număr de 20 de Autovehicule 4 x 4 noi, mai performante și mai fiabile cu caracteristicile prezentate in c
Arată mai mult
Înlocuirea autovehiculelor vechi cu unele moderne se va face în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 324/2020 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024, prin care casarea unui autovehicul mai vechi de 8 ani care este recompensată cu o primă de casare în valoare de 6000 lei, la care se poate aduga un bonus de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară în momentul achiziționării unui autovehicul nou.
Arată mai mult
Valoarea primei de casare se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare al autovehiculului nou.
Cele 20 de autovehicule care vor fi casate au o vechime de peste 8 ani de la data fabricației.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub).
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor - 16.
Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare in a 11-a zi calendaristica inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul-limita stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016.
Valoarea totală estimată: 1 913 480 RON 💰
Scurtă descriere:
Reîntregirea parcului auto proprietatea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, respectiv reducerea nivelului de poluare a mediului, prin achiziția unui număr de 20 de autovehicule noi, mai performante și mai fiabile cu caracteristicile prezentate in caietul de sarcini.
Arată mai mult
Durata: 10 luni
Informații suplimentare:
Pentru stimularea operatorilor economici în vederea înlocuirii autovehiculelor vechi cu unele moderne, achizitia se va realiza în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 324/2020 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024, casarea unui autovehicul mai vechi de 8 ani este recompensată cu o primă... detalii pe www.e-licitatie.ro
Arată mai mult
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Conform Caietului de sarcini.

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantul și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.177, 178 și 180 din Legea nr. 99/2016. Pentru demonstarea cerinței, documentele justificative urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente sunt sunt: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării; - cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere, de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie, de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv - se va depune cazierul pentru toate persoanele care figurează la nivelul formularului drept persoane fizice si/sau juridice împuternicite si a personelor care au putere de decizie si de control; - după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizițiile publice; - alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător / subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.177, 178 și 180, entitatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații.
Arată mai mult
Cerința 2
Ofertanții și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 73 din Legea nr. 99/2016.
Persoanele cu functie de decizie din cadrul entitatii contractante implicate în procedura de achizitie publica sunt: 1. ANDRONACHE Gabriel - Președinte Directorat, 2. TONCESCU Bogdan - Membru Directorat, 3. NADOLU Cătălin Constantin - Membru Directorat, 4. TĂTARU Florin – Cristian - Membru Directorat, 5. MUNTEANU Ștefăniță - Membru Directorat, 6. DINU Ana – Iuliana - Director UEFA, 7. STANCIU Florin - Manager DSFTM, 8. ZÎRNOVAN Cristiana - Manager DBRM, 9. PÎRVU Maria Beatrice - Specialist- responsabil CFP, 10. GAVRILESCU Rodica - Specialist- responsabil CFP , 11. DAVID Adina Georgiana - Director DJC, 12. FILIPOIU Alina Elena - Director UJCRU, 13. BUȘONIU Ioan-Adrian - Consilier juridic, 14. VLĂSCEANU Aurelia - Consilier juridic, 15. LANGER Georgiana - Consilier juridic, 16. STAN Cătălina - Mihaela - Consilier juridic, 17. BADEA Alexandra Doriana - Consilier juridic, 18. CROITORU Steliana Oana - Consilier juridic, 19. DUMITRU SERBACOV Raluca - p. Manager DAJANT Consilier juridic, 20. SANDU Eugen – Petru - Șef Serv. SSMASMI, 21. SMEEIANU ION - P. Director DMIPCEIE, 22. ARDELEAN Dan - Valeriu - p. Director DICIC, 23. SAVA Cătălin - Director UMICA, 24. RĂDESCU Cerasela Aritina - p. Director DC Manager DAIMMSP, 25. ȚONI Viorel - Lary Sef Seviciu SAI, 26. MURĂȘAN Ovidiu - Expert achiziții publice, 27 CARCALE Iulian - Manager DLA, 28. ROSOGA Jean Anghel - Şef Serviciu Auto, 29. RĂBOJ Florian - Sef coloana auto, 30. CUMPĂNĂȘOIU Dionisie Tibi.
Arată mai mult
Modalitatea de indeplinire.
Se va completa si depune Formularul 6 – Declarație privind conflictul de interese conform prevederilor art. 73 din Legea 99/2016.
Cerința 3
Ofertanţii individuali/ofertanţii asociaţi/terții susținători/subcontractanţii care doresc să participe la procedură trebuie să facă dovada prin orice mijloace că se încadrează în prevederile art. 3 alin (1) litera ii) din Legea nr. 99/2016. Art. 66 din Legea nr. 99/2016 stabileşte:
Arată mai mult
„(1) Au dreptul de a participa la procedurile de atribuire prevăzute la art. 82 alin. (1), în oricare dintre calitățile de ofertant/candidat/terț susținător/subcontractant, operatorii economici definiți la art. 3 alin. (1) lit. ii).
(2) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. ii), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 177, 178 și 180.”
Arată mai mult
Odată cu depunerea ofertei Ofertanţii individuali/ofertanţii asociaţi/terții susținători/subcontractanţii vor completa si depune Formularul 16 - Declaraţie privind încadrarea în prevederile art. 3 din Legea nr. 99/2016.
Cerința 4
Ofertanţii individuali/ofertanţii asociaţi/terții susținători/subcontractanţii care doresc să participe la procedură nu trebuie să se încadreze în prevederile articolului 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.
Arată mai mult
Mod de îndeplinire:
Odata cu depunerea ofertei Ofertanţii individuali/ofertanţii asociaţi/ terții susținători/ subcontractanţii vor depune şi o declaraţie pe propria răspundere – Formularul 18 cu privire la neîncadrarea în prevederile articolului 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina.
Arată mai mult
Cerinta 1
Operatorul economic care depune oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Arată mai mult
Modalitatea de indeplinire. Se va prezenta documentul care demonstrează indeplinirea cerinței (acesta va fi însoțit dr traducerea autorizată în limba română daca este cazul).
Cerinţa 2
Autoturismele se achizitioneaza prin Programul de stimulare a innoirii Parcului auto national, operatorii economici trebuie să fie validati de către Comitetul de avizare al Autoritatii Fondului de Mediu (Ordinul Ministerului Mediului și Apelor și Padurilor Climatice conform Ordinului nr. 324/20206 cu modificările și completările ulterioare).
Arată mai mult
Operatorii economici vor completa in DUAE îndeplinirea acestei cerinte, urmand ca operatorul economic clasat pe primul loc in clasamentul intermediar sa prezinte documentele doveditoare doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor:
Arată mai mult
1) orice document prin care vor face dovada ca au dreptul sa furnizeze autoturisme in cadrul Programului de stimularea a innoirii Parcului auto national, respectiv ca sunt validati de Comitetul de avizare al Administratiei Fondului pentru Mediu (Ordinul Ministerului Mediului si Apelor si Padurilor Climatice nr. 324/2020).
Arată mai mult
2) Declarate pe propria raspundere din care sa reiasa ca marca autovehiculului ofertat este inclusa in contractul de finantare nerambursabila incheiat intre Autoritatea Fondului de Mediu si ofertant pe anul 2022.
Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Cuantumul GP : 15.000 Lei. Valabilitate a GP: 5 luni de la primirea ofertelor. GP se constituie prin virament bancar sau printr-un instr. de garantare emis în condiţiile legii, astfel: a) SGB de o instit. de credit din România sau din alt stat; b) asig. de garanţii emisă:
Arată mai mult
- fie de o soc. de asig. care deţine autoriz. de funcţ. emisă în România sau într-un alt stat membru al UE şi/sau care este înscrisă în registrele publicate pe site-ul ASF, după caz;
– fie de o soc. de asig. dintr-un stat terţ printr-o suc. autoriz. în România de către ASF.
GP trebuie să fie irevocabilă și constituită în suma și pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentația de atribuire. Instr. de garantare sau ordinul de virament se transmite în SEAP împreună cu oferta și celelalte documente ale acesteia, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor; Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata garanției de participare se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a autorității/entității contractante, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. În cazul viramentului bancar, plata se va realiza în contul RO54RNCB0072005800630001 deschis la BCR sector 1, Bucureşti (pentru LEI); - RO14BRDE410SV18545934100 deschis la BRD Academiei, Bucureşti (pentru EURO), SWIFT BRDEROBU; Documentul de plată va fi încărcat în SEAP, semnat cu semnătură electronică, până la data limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Cuantumul garanției de bună execuție reprezintă 10% din prețul contractului și se va constitui în conformitate cu prevederile art. 46 din H.G. nr. 394/2016.
Valabilitatea garanției de bună execuție este de 11 luni, începând cu data semnării Contractului.
Garanția de bună execuție se restituie în maxim 14 zile de la semnarea Procesul Verbal de Receptie Finală a produselor, de către reprezentanții Achizitorului și Furnizorului.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-05-21 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-12-21 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Garanția autovehiculelor
Criteriul de calitate (pondere): 10
Preț (pondere): 90

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: RO13328043
Contact
Punct de contact: Ovidiu Murasan
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100160222 🌏

Referință
Informații suplimentare
In conformitate cu Ordinul ANAP nr. 1017/2019 (ca urmare a numarului limitat de caractere de la nivelul prezentului anunt), pentru instructiuni suplimentare necesare ofertantilor va rugam sa accesati anexa la prezentul anunt, denumita: ANEXA INSTRUCTIUNI PENTRU OFERTANTI
Arată mai mult
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac: Termenul de contestare este conform art. 8 al Legii nr. 101/2016
Sursa: OJS 2022/S 230-663348 (2022-11-24)
Informaţii suplimentare (2022-11-29)
Obiect
Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-29 📅
Termen-limită de depunere: 2023-01-03 📅
Data publicării: 2022-12-02 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 233-673568
Se referă la anunț: 2022/S 230-663348
Număr JO-S: 233
Sursa: OJS 2022/S 233-673568 (2022-11-29)
Anunt de atribuire (2023-03-07)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 1 856 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-07 📅
Data publicării: 2023-03-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 050-143488
Număr JO-S: 50
Informații suplimentare
Pentru stimularea operatorilor economici în vederea înlocuirii autovehiculelor vechi cu unele moderne, achizitia se va realiza în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 324/2020 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024, casarea unui autovehicul mai vechi de 8 ani este recompensată cu o primă de casare în valoare de 6000 lei, la care se poate adăuga un bonus de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară în momentul achiziționării unui autovehicul nou. Valoarea primei de casare se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare al autovehiculului nou.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Pentru stimularea operatorilor economici în vederea înlocuirii autovehiculelor vechi cu unele moderne, achizitia se va realiza în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 324/2020 privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024, casarea unui autovehicul mai vechi de 8 ani este recompensată cu o primă de casare în valoare de 6000 lei, la care se poate adăuga un bonus de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară în momentul achiziționării unui autovehicul nou.
Arată mai mult
Valoarea primei de casare se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare al autovehiculului nou.

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-07 📅
Nume: Renault commercial roumanie
Numărul național de înregistrare: RO 13943110
Adresa poștală: Strada Preciziei, Nr. 3G, Sector: 6
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 062202
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 748031774 📞
E-mail: mihai-gabriel.farcau@dacia.com 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: www.renault.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 1 856 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 050-143488 (2023-03-07)