LICITATIE DESCHISA MEDICAMENTE DIVERSE NEADJUDECATE -III- 2022-2023
Penitenciar Spital Bucuresti Jilava
Autoritatea contractantă va încheia acorduri-cadru cu maxim 3 operatori economici pentru o perioadă de 15 luni. Produsele sunt destinate asigurării tratamentului corespunzător al persoanelor private de libertate custodiate. Autoritatea contractantă a optat pentru încheierea unor acorduri cadru în vederea furnizării pe o perioada de 15 luni, asigurând în acest fel medicamentele necesare desfășurării în condiții optime a activității sale specifice de spital.
În cazul în care din orice motive, operatorul economic clasat pe primul loc al acordului-cadru nu poate răspunde solicitării autorității contractante de a încheia un nou contract, aceasta își rezervă dreptul de a atribui contractul operatorului economic clasat pe locul următor, semnatar al acordului-cadru.
Constrângerile asociate achiziției sunt legate de faptul că autoritatea contractantă contribuie la asigurarea apărării, ordinii publice şi a securităţii naţionale prin organizarea pazei, escortării, însoţirii, supravegherii şi aplicării regimului de executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate care se execută în unitățile subordonate ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum şi prin activităţi de prevenire a criminalităţii şi terorismului în mediul penitenciar, desfăşurate potrivit legii.
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-03-23. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-02-16.
FurnizoriUrmătorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
- • Farmexim S.A.
- • FITERMAN DISTRIBUTION
- • FRESENIUS KABI ROMANIA
- • Mediplus Exim
- • ND Pharma S.R.L.
- • Pharma
- • ROMFARMACHIM
- • Bucureşti-Ilfov ›
| Data | Document |
|---|---|
| 2022-02-16 | Anunţ de participare |
| 2022-07-01 | Anunt de atribuire |
| 2022-07-29 | Anunt de atribuire |
| 2022-09-30 | Anunt de atribuire |
| 2022-11-25 | Anunt de atribuire |
| 2023-01-27 | Anunt de atribuire |
| 2023-03-27 | Anunt de atribuire |
| 2023-05-05 | Anunt de atribuire |
| 2023-06-29 | Anunt de atribuire |
| 2023-09-21 | Anunt de atribuire |
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Diverse medicamente
Număr de referință: 4266146/2022/23881
Scurtă descriere:
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Bunuri
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Diverse medicamente 📦
Cod CPV suplimentar: Diverse medicamente 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti-Ilfov 🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Cel mai mic preţ
Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Organism de drept public
Numele autorității contractante: Penitenciar Spital Bucuresti Jilava
Adresa poștală: Strada: SABARULUI, nr. 1
Cod poștal: 75971
Orașul poștal: Jilava
Contact
Adresă internet: http://anp.gov.ro/penitenciarul-spital-bucuresti-jilava/ 🌏
E-mail: joue@yahoo.com 📧
Telefon: +40 0214570181/212 📞
Fax: +40 0214570154 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100137114 🌏
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-02-16 📅
Termen-limită de depunere: 2022-03-23 📅
Data publicării: 2022-02-21 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 036-092292
Număr JO-S: 36
Informații suplimentare
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Numărul maxim de loturi atribuite unui singur ofertant: 170
Denumirea lotului: ALFUZOSINUM compr. film. 10mg
Numărul lotului: 58
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPR CANT MAX 900 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 008 RON 💰
Durata: 15 luni
Informații suplimentare:
Numărul lotului: 34
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPR CANT MAX 600 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 96 RON 💰
Denumirea lotului: METHYLPREDNISOLONUM compr. 16 mg
Numărul lotului: 65
Scurtă descriere: CANT MIN 375 CPR CANT MAX 1500 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 630 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - DAIVOBET unguent
Numărul lotului: 37
Scurtă descriere: CANT MIN 60 TUBURI CANT MAX 400 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 16 812 RON 💰
Denumirea lotului: MINOXIDILUM sol.cutanata 20mg/ml
Numărul lotului: 51
Scurtă descriere: CANT MIN 5 FLAC CANT MAX 100 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 5 750 RON 💰
Denumirea lotului: LEVODOPUM+CARBIDOPUM compr. 250mg/25mg
Numărul lotului: 117
Scurtă descriere: CANT MIN 100 CPR CANT MAX 3000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 980 RON 💰
Denumirea lotului: PODOPHYLLOTOXINUM sol.cutanata 5mg/ml
Numărul lotului: 53
Scurtă descriere: CANT MIN 5 TUBURI CANT MAX 100 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 5 743 RON 💰
Denumirea lotului: KALII CHLORIDUM conc.sol.perf. 74.5 mg/ml - 20 ml
Numărul lotului: 24
Scurtă descriere: CANT MIN 25 FLAC CANT MAX 100 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 163 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - TRAVOCORT crema 10mg/1mg/1g
Numărul lotului: 40
Scurtă descriere: CANT MIN 60 TUBURI CANT MAX 300 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 6 153 RON 💰
Denumirea lotului: GLIBENCLAMIDUM compr. 5mg
Numărul lotului: 6
Scurtă descriere: CANT MIN 60 compr CANT MAX 600 compr
Valoarea estimată fără TVA: 94.20 RON 💰
Denumirea lotului: METFORMINUM compr. 1000mg
Numărul lotului: 8
Scurtă descriere: CANT MIN 2 000 compr CANT MAX 20 000 compr
Valoarea estimată fără TVA: 12 600 RON 💰
Denumirea lotului: ISOCONAZOLUM crema 1%
Numărul lotului: 42
Valoarea estimată fără TVA: 5 480 RON 💰
Denumirea lotului: INSULINE UMANE-INSULATARD FLEXPEN susp.inj. 100U/ml - cartus 3ml
Numărul lotului: 13
Scurtă descriere: CANT MIN 25 cartuse CANT MAX 100 cartuse
Valoarea estimată fără TVA: 3 800 RON 💰
Denumirea lotului: SODIUM VALPROATE mini-cpr.elib.prel. 500mg
Numărul lotului: 110
Scurtă descriere: CANT MIN 250 PLICURI CANT MAX 3000 PLICURI
Valoarea estimată fără TVA: 4 800 RON 💰
Denumirea lotului: MAPROTILINUM compr. 10mg
Numărul lotului: 144
Valoarea estimată fără TVA: 540 RON 💰
Denumirea lotului: MIRTAZAPINUM compr. 30mg
Numărul lotului: 145
Scurtă descriere: CANT MIN 30 CPR CANT MAX 900 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 342 RON 💰
Denumirea lotului: NICERGOLINUM cpr.film. 30mg
Numărul lotului: 149
Scurtă descriere: CANT MIN 30 CPR CANT MAX 1500 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 620 RON 💰
Denumirea lotului: CLEMASTINUM compr. 1mg
Numărul lotului: 163
Scurtă descriere: CANT MIN 20 CPR CANT MAX 600 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 360 RON 💰
Denumirea lotului: NATRII CHLORIDUM solv.pt.uz.parenteral 0.9% - 250ml
Numărul lotului: 167
Scurtă descriere: CANT MIN 20 FLAC CANT MAX 400 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 1 556 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII (SACUBITRILUM+VALSARTANUM) compr.film. 49mg/51mg
Numărul lotului: 32
Scurtă descriere: CANT MIN 56 CPR CANT MAX 1400 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 13 202 RON 💰
Denumirea lotului: MINOXIDILUM sol.cutanata 50mg/ml
Numărul lotului: 52
Valoarea estimată fără TVA: 6 650 RON 💰
Denumirea lotului: ROPINIROLUM compr. 2mg
Numărul lotului: 122
Scurtă descriere: CANT MIN 28 CPR CANT MAX 1400 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 330 RON 💰
Denumirea lotului: TIAPRIDUM sol.inj. 100mg/2ml
Numărul lotului: 137
Scurtă descriere: CANT MIN 5 FIOLE CANT MAX 100 FIOLE
Valoarea estimată fără TVA: 200 RON 💰
Denumirea lotului: CEFTAZIDIMUM+AVIBACTAMUM pulb.pt.conc.pt.sol.perf. 2g/0.5g
Numărul lotului: 83
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FLAC CANT MAX 50 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 23625.50 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - ACNATAC gel 10mg/g + 0.25mg/g
Numărul lotului: 45
Scurtă descriere: CANT MIN 10 TUBURI CANT MAX 100 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 6 841 RON 💰
Denumirea lotului: KETOCONAZOLUM gel capilar 1g/20g
Numărul lotului: 48
Scurtă descriere: CANT MIN 10 TUBURI CANT MAX 400 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 4 596 RON 💰
Denumirea lotului: INSULINE UMANE-HUMULIN M3 susp.inj. 100U/ml - cartus 3ml
Numărul lotului: 12
Scurtă descriere: CANT MIN 35 cartuse CANT MAX 150 cartuse
Valoarea estimată fără TVA: 3133.50 RON 💰
Denumirea lotului: NAPROXENUM compr. 275mg
Numărul lotului: 54
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPR CANT MAX 1800 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 576 RON 💰
Denumirea lotului: NATRII CHLORIDUM solv.pt.uz.parenteral 0.9% - 100ml
Numărul lotului: 166
Valoarea estimată fără TVA: 800 RON 💰
Denumirea lotului: BARII SULFAS pulb. 88.9g/100mg
Numărul lotului: 168
Scurtă descriere: CANT MIN 1 FLAC CANT MAX 50 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 550 RON 💰
Denumirea lotului: NYSTATINUM 500000UI compr.fil.
Numărul lotului: 170
Scurtă descriere: CANT MIN 100 CPR CANT MAX 2000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 700 RON 💰
Denumirea lotului: SULTAMICILLINUM compr. 375mg
Numărul lotului: 71
Scurtă descriere: CANT MIN 24 CPR CANT MAX 900 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 998 RON 💰
Denumirea lotului: SOLIFENACINUM compr. 5mg
Numărul lotului: 60
Scurtă descriere: CANT MIN 30 CPR CANT MAX 300 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 735 RON 💰
Denumirea lotului: OXYCODONUM cpr.elib.prel./modif. 20mg
Numărul lotului: 105
Scurtă descriere: CANT MIN 20 CPR CANT MAX 180 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 183.60 RON 💰
Denumirea lotului: PRAMIPEXOLUM compr.elib.prel. 0.26mg
Numărul lotului: 118
Scurtă descriere: CANT MIN 30 CPR CANT MAX 1200 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 816 RON 💰
Denumirea lotului: PRAMIPEXOLUM compr.elib.prel. 0.52mg
Numărul lotului: 119
Valoarea estimată fără TVA: 1 800 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - BERODUAL aerosol sol.inh.
Numărul lotului: 155
Scurtă descriere: CANT MIN 5 FLAC CANT MAX 60 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 1538.40 RON 💰
Denumirea lotului: FLUTICASONUM PROPIONAT pulb.inh. 250 mcg/doza
Numărul lotului: 157
Valoarea estimată fără TVA: 2 688 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII (SACUBITRILUM+VALSARTANUM) compr.film. 24mg/26mg
Numărul lotului: 31
Valoarea estimată fără TVA: 13 692 RON 💰
Denumirea lotului: CEFADROXILUM caps 500mg
Numărul lotului: 78
Scurtă descriere: CANT MIN 10 caps CANT MAX 200 caps
Valoarea estimată fără TVA: 222 RON 💰
Denumirea lotului: CEFACLORUM caps 250mg
Numărul lotului: 79
Valoarea estimată fără TVA: 250 RON 💰
Denumirea lotului: DOXEPINUM sol.inj. 2.5mg/2ml
Numărul lotului: 143
Scurtă descriere: CANT MIN 20 FIOLE CANT MAX 600 FIOLE
Valoarea estimată fără TVA: 720 RON 💰
Denumirea lotului: CHLORAMPHENICOLUM sol.oft. 0.4%
Numărul lotului: 153
Valoarea estimată fără TVA: 894 RON 💰
Denumirea lotului: RIVAROXABANUM compr. film. 20 mg
Numărul lotului: 21
Scurtă descriere: CANT MIN 90 CPR CANT MAX 1200 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 9 744 RON 💰
Denumirea lotului: HEPARINUM sol.inj. 5000UI/ML - 1 ML
Numărul lotului: 18
Valoarea estimată fără TVA: 154 RON 💰
Denumirea lotului: PRAZOSINUM compr. 1mg
Numărul lotului: 30
Valoarea estimată fără TVA: 120 RON 💰
Denumirea lotului: ZUCLOPENTIXOLUM compr. film. 10mg
Numărul lotului: 129
Scurtă descriere: CANT MIN 50 CPR CANT MAX 900 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 252 RON 💰
Denumirea lotului: OLANZAPINUM compr. 15mg
Numărul lotului: 133
Scurtă descriere: CANT MIN 28 CPR CANT MAX 2800 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 18 676 RON 💰
Denumirea lotului: FONDAPARINUX SODIUM sol.inj. 5mg/0,4ml
Numărul lotului: 17
Scurtă descriere: CANT MIN 30 seringi preumplute CANT MAX 120 seringi preumplute
Denumirea lotului: VERAPAMILUM compr. film. 40mg
Numărul lotului: 35
Valoarea estimată fără TVA: 116.40 RON 💰
Denumirea lotului: OLANZAPINUM sol.inj. 10mg/flac
Numărul lotului: 132
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FLAC CANT MAX 400 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 5 400 RON 💰
Denumirea lotului: CLOZAPINUM compr. 25mg
Numărul lotului: 138
Valoarea estimată fără TVA: 261 RON 💰
Denumirea lotului: RISPERIDONUM sol.orala 1mg/ml
Numărul lotului: 135
Valoarea estimată fără TVA: 1 430 RON 💰
Denumirea lotului: INSULINUM DEGLUDEC - TRESIBA 100U/ml SOL.INJ. - cartus 3ml
Numărul lotului: 15
Scurtă descriere: CANT MIN 10 cartuse CANT MAX 150 cartuse
Valoarea estimată fără TVA: 8056.50 RON 💰
Denumirea lotului: BUSPIRONUM compr. 5mg
Numărul lotului: 134
Valoarea estimată fără TVA: 108 RON 💰
Denumirea lotului: OXYCODONUM cpr.elib.prel./modif. 40mg
Numărul lotului: 106
Scurtă descriere: CANT MIN 20 CPR CANT MAX 240 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 403.20 RON 💰
Denumirea lotului: TRAMADOLUM compr. 100mg
Numărul lotului: 108
Scurtă descriere: CANT MIN 10 CPR CANT MAX 2000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 040 RON 💰
Denumirea lotului: DOXAZOSINUM compr. 4 mg
Numărul lotului: 29
Valoarea estimată fără TVA: 456 RON 💰
Denumirea lotului: FLUPENTIXOLUM sol.inj. 20mg/ml - 1 ml
Numărul lotului: 128
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FIOLE CANT MAX 600 FIOLE
Valoarea estimată fără TVA: 3 540 RON 💰
Denumirea lotului: NATRII CHLORIDUM conc.sol.perf. 5.85% - 100 ml
Numărul lotului: 25
Scurtă descriere: CANT MIN 20 FLAC CANT MAX 200 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 706 RON 💰
Denumirea lotului: VANCOMYCINUM pulb.liof. 500mg
Numărul lotului: 92
Scurtă descriere: CANT MIN 60 FLAC CANT MAX 400 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 6 912 RON 💰
Denumirea lotului: VANCOMYCINUM pulb.liof. 1000mg
Numărul lotului: 93
Valoarea estimată fără TVA: 10 480 RON 💰
Denumirea lotului: TELITROMICINUM compr. 400mg
Numărul lotului: 72
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPR CANT MAX 300 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 740 RON 💰
Denumirea lotului: CABERGOLINUM compr. 0.5 mg
Numărul lotului: 116
Scurtă descriere: CANT MIN 8 CPR CANT MAX 1200 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 12 720 RON 💰
Denumirea lotului: RASAGILINUM compr. 1mg
Numărul lotului: 121
Valoarea estimată fără TVA: 4 956 RON 💰
Denumirea lotului: CEFTAROLINA FOSAMIL pulb.pt.conc.sol.perf. 600mg
Numărul lotului: 85
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FLAC CANT MAX 100 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 22 097 RON 💰
Denumirea lotului: LEVODOPUM+CARBIDOPUM+ENTACAPONUM compr. 150mg/37.5mg/200mg
Numărul lotului: 125
Scurtă descriere: CANT MIN 100 CPR CANT MAX 1500 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 710 RON 💰
Denumirea lotului: BUTYLSCOPOLAMMONII BROMIDUM sol.inj. 20 mg/ml
Numărul lotului: 4
Scurtă descriere: CANT MIN 40 fiole CANT MAX 3 000 fiole
Valoarea estimată fără TVA: 6 000 RON 💰
Denumirea lotului: QUETIAPINUM compr. 50mg
Numărul lotului: 136
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPR CANT MAX 2400 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 792 RON 💰
Denumirea lotului: FLUOCINOLONI ACETONIDUM unguent 0.025%
Numărul lotului: 41
Valoarea estimată fără TVA: 2 428 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - DIPROGENTA unguent
Numărul lotului: 38
Scurtă descriere: CANT MIN 60 TUBURI CANT MAX 600 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 6 162 RON 💰
Denumirea lotului: MORPHYNUM cpr.elib.prel./modif. 30mg
Numărul lotului: 103
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPR CANT MAX 240 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 132 RON 💰
Denumirea lotului: OXYCODONUM cpr.elib.prel./modif. 80mg
Numărul lotului: 107
Valoarea estimată fără TVA: 842.40 RON 💰
Denumirea lotului: MIDAZOLAMUM compr. 7.5mg
Numărul lotului: 139
Denumirea lotului: CINOLAZEPAMUM compr. 40 mg
Numărul lotului: 141
Denumirea lotului: COMBINATII - BIORINIL susp. nazala
Numărul lotului: 162
Valoarea estimată fără TVA: 1846.80 RON 💰
Denumirea lotului: DIHYDROCODEINUM cpr.elib.prel./modif. 90mg
Numărul lotului: 99
Scurtă descriere: CANT MIN 56 CPR CANT MAX 224 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 235.20 RON 💰
Denumirea lotului: FENTANYLUM plast.transderm. 25 mcg/h
Numărul lotului: 100
Scurtă descriere: CANT MIN 5 PLAST CANT MAX 80 PLAST
Valoarea estimată fără TVA: 568.80 RON 💰
Denumirea lotului: AMANTADINUM compr. 100mg
Numărul lotului: 114
Scurtă descriere: CANT MIN 50 CPR CANT MAX 1200 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 480 RON 💰
Denumirea lotului: PRAMIPEXOLUM compr.elib.prel. 1.05 mg
Numărul lotului: 120
Valoarea estimată fără TVA: 2 328 RON 💰
Denumirea lotului: ROPINIROLUM compr. 4mg
Numărul lotului: 123
Valoarea estimată fără TVA: 2 450 RON 💰
Denumirea lotului: LEVODOPUM+CARBIDOPUM+ENTACAPONUM compr. 100mg/25mg/200mg
Numărul lotului: 124
Durata: 18 luni
Denumirea lotului: ARIPIPRAZOLUM sol.inj. 7.5mg/ml - 1.3 ml
Numărul lotului: 127
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FLAC CANT MAX 600 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 7 512 RON 💰
Denumirea lotului: ZUCLOPENTIXOLUM compr. film. 25mg
Numărul lotului: 130
Valoarea estimată fără TVA: 504 RON 💰
Denumirea lotului: CEFOTAXIMUM pulb.pt.sol.inj./perf. 1g
Numărul lotului: 80
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FLAC CANT MAX 200 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 1 728 RON 💰
Denumirea lotului: FERROSI SULFAS compr. film. 105 mg
Numărul lotului: 22
Valoarea estimată fără TVA: 528 RON 💰
Denumirea lotului: NITROGLYCERINUM plasturi - sist. transdermal 25mg
Numărul lotului: 28
Scurtă descriere: CANT MIN 10 PLASTURI CAT MAX 50 PLASTURI
Valoarea estimată fără TVA: 61 RON 💰
Denumirea lotului: BENZYLUM BENZOICUM crema 25%
Numărul lotului: 36
Scurtă descriere: CANT MIN 60 TUBURI CANT MAX 200 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 1 348 RON 💰
Denumirea lotului: ZUCLOPENTIXOLUM sol.inj. 50mg/ml
Numărul lotului: 131
Valoarea estimată fără TVA: 2 186 RON 💰
Denumirea lotului: ZOPICLONUM compr. 7.5mg
Numărul lotului: 140
Scurtă descriere: CANT MIN 20 CPR CANT MAX 900 CPR
Denumirea lotului: SALBUTAMOLUM compr. 4mg
Numărul lotului: 158
Scurtă descriere: CANT MIN 20 CPR CANT MAX 1200 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 348 RON 💰
Denumirea lotului: METFORMINUM compr. 500mg
Numărul lotului: 9
Scurtă descriere: CANT MIN 120 compr CANT MAX 9 000 compr
Valoarea estimată fără TVA: 2 097 RON 💰
Denumirea lotului: LEVAMISOLUM compr. 150 mg
Numărul lotului: 164
Scurtă descriere: CANT MIN 1 CPR CANT MAX 300 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 840 RON 💰
Denumirea lotului: MEBENDAZOLUM compr. 100 mg
Numărul lotului: 165
Scurtă descriere: CANT MIN 6 CPR CANT MAX 300 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 180 RON 💰
Denumirea lotului: FENTANYLUM plast.transderm. 50 mcg/h
Numărul lotului: 101
Valoarea estimată fără TVA: 974.40 RON 💰
Denumirea lotului: ESOMEPRAZOLUM liof.sol.inj. 40mg
Numărul lotului: 2
Scurtă descriere: CANT MIN 90 F CANT MAX 420 F
Valoarea estimată fără TVA: 7 728 RON 💰
Denumirea lotului: CLOMIPRAMINUM compr. 25 mg
Numărul lotului: 142
Valoarea estimată fără TVA: 333 RON 💰
Denumirea lotului: FENOTEROLUM aerosol sol.inh. 100 mcg/doza
Numărul lotului: 156
Valoarea estimată fără TVA: 685.80 RON 💰
Denumirea lotului: INSULINE UMANE-MIXTARD 30 PENFILL susp.inj. 100U/ml - cartus 3ml
Numărul lotului: 14
Valoarea estimată fără TVA: 2046.80 RON 💰
Denumirea lotului: MOMETASONUM spray nazal susp. 50mcg/doza
Numărul lotului: 161
Valoarea estimată fără TVA: 1217.40 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - SOLUTIE AURICULARA CLORAMFENICOL SI FLUOCINOLON sol. otica.
Numărul lotului: 151
Valoarea estimată fără TVA: 684 RON 💰
Denumirea lotului: TOLPERISONUM compr. 150mg
Numărul lotului: 57
Scurtă descriere: CANT MIN 90 CPR CANT MAX 3000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 200 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - KLION compr. vaginale
Numărul lotului: 59
Scurtă descriere: CANT MIN 7 CPR CANT MAX 300 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 285 RON 💰
Denumirea lotului: DEXAMETHASONUM compr. 4 mg
Numărul lotului: 62
Scurtă descriere: CANT MIN 600 CPR CANT MAX 6000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 9 000 RON 💰
Denumirea lotului: DEXAMETHASONUM compr. 20 mg
Numărul lotului: 63
Scurtă descriere: CANT MIN 20 CPR CANT MAX 3000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 25 260 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - AMINOPLASMAL HEPA sol.perf. 10% - 500ml
Numărul lotului: 23
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FLAC CANT MAX 80 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 2245.60 RON 💰
Denumirea lotului: METHYLPREDNISOLONUM compr. 4 mg
Numărul lotului: 64
Scurtă descriere: CANT MIN 225 CPR CANT MAX 900 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 270 RON 💰
Denumirea lotului: ACIDUM NALIDIXICUM caps. 500mg
Numărul lotului: 66
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPS CANT MAX 300 CPS
Valoarea estimată fără TVA: 210 RON 💰
Denumirea lotului: METRONIDAZOLUM compr. 250mg
Numărul lotului: 68
Scurtă descriere: CANT MIN 1000 CPR CANT MAX 9000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 2 610 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII (SACUBITRILUM+VALSARTANUM) compr.film. 97mg/103mg
Numărul lotului: 33
Denumirea lotului: CARBAMAZEPINUM compr.elib.prel. 300mg
Numărul lotului: 112
Scurtă descriere: CANT MIN 50 CPR CANT MAX 3000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 990 RON 💰
Denumirea lotului: DEXPANTENOLUM gel.oft. 5%
Numărul lotului: 154
Scurtă descriere: CANT MIN 5 TUBURI CANT MAX 60 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 1 230 RON 💰
Denumirea lotului: TOLPERISONUM compr. 50mg
Numărul lotului: 56
Scurtă descriere: CANT MIN 120 CPR CANT MAX 2700 CPR
Denumirea lotului: NADROPARINUM sol.inj. 2850UI/ML - 0,3 ML
Numărul lotului: 19
Scurtă descriere: CANT MIN 60 SERINGI PREUMPLUTE CANT MAX 2000 SERINGI PREUMPLUTE
Valoarea estimată fără TVA: 14 400 RON 💰
Denumirea lotului: RIVAROXABANUM compr. film. 15 mg
Numărul lotului: 20
Scurtă descriere: CANT MIN 90 CPR CANT MAX 1500 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 12 180 RON 💰
Denumirea lotului: NAPROXENUM compr. 550mg
Numărul lotului: 55
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPR CANT MAX 3600 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 1 548 RON 💰
Denumirea lotului: AMPICILLINUM+SULBACTAM pulb.pt.sol.inj./perf. 1g/0.5g
Numărul lotului: 76
Scurtă descriere: CANT MIN 10 FLAC CANT MAX 300 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 5 130 RON 💰
Denumirea lotului: LINEZOLIDUM sol.perf. 2mg/ml - 300 ml
Numărul lotului: 87
Scurtă descriere: CANT MIN 20 FLAC CANT MAX 350 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 42 420 RON 💰
Denumirea lotului: DALBAVANCINUM pulb.pt.conc.sol.perf. 500mg
Numărul lotului: 90
Scurtă descriere: CANT MIN 1 FLAC CANT MAX 10 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 35409.80 RON 💰
Denumirea lotului: TOCILIZUMABUM sol.inj. 400mg/20ml
Numărul lotului: 97
Valoarea estimată fără TVA: 252 319 RON 💰
Denumirea lotului: ACETAZOLAMIDUM compr. 250mg
Numărul lotului: 152
Denumirea lotului: THEOPHYLLINUM cps.elib.prel. 350mg
Numărul lotului: 159
Scurtă descriere: CANT MIN 1200 CPS CANT MAX 6000 CPS
Denumirea lotului: ISOSORBIDI DINITRAS compr. 20mg
Numărul lotului: 26
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPS CANT MAX 360 CPS
Valoarea estimată fără TVA: 18 RON 💰
Denumirea lotului: CEFIXIMUM compr. 200 mg
Numărul lotului: 81
Scurtă descriere: CANT MIN 10 CPR CANT MAX 200 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 774 RON 💰
Denumirea lotului: NITROGLYCERINUM sol.inj. 1mg/ml - 10ml
Numărul lotului: 27
Scurtă descriere: CANT MIN 15 FIOLE CANT MAX 60 FIOLE
Valoarea estimată fără TVA: 444 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINAŢII - MAALOX compr. mast.
Numărul lotului: 1
Scurtă descriere: CANT MIN 120 CPR CANT MAX 2400 CPR
Denumirea lotului: MORPHYNUM cpr.elib.prel./modif. 60mg
Numărul lotului: 104
Valoarea estimată fără TVA: 450 RON 💰
Denumirea lotului: TACROLIMUSUM unguent 0.1%
Numărul lotului: 43
Scurtă descriere: CANT MIN 25 TUBURI CANT MAX 100 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 2 832 RON 💰
Denumirea lotului: ACARBOSUM compr. 50mg
Numărul lotului: 5
Scurtă descriere: CANT MIN 60 cpr CANT MAX 600 cpr
Valoarea estimată fără TVA: 158.40 RON 💰
Denumirea lotului: METFORMINUM compr. 850mg
Numărul lotului: 10
Scurtă descriere: CANT MIN 120 compr CANT MAX 8 000 compr
Denumirea lotului: PRAMIRACETAMUM cpr. 600mg
Numărul lotului: 150
Scurtă descriere: CANT MIN 20 CPR CANT MAX 1500 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 4 650 RON 💰
Denumirea lotului: CALCII SI MAGNESII GLUCONOLACTATAS sol.inj. 2ml
Numărul lotului: 16
Scurtă descriere: CANT MIN 60 fiole CANT MAX 900 fiole
Valoarea estimată fără TVA: 1279.80 RON 💰
Denumirea lotului: IVERMECTINUM crema 10mg/g
Numărul lotului: 46
Scurtă descriere: CANT MIN 10 TUB CANT MAX 100 TUB
Valoarea estimată fără TVA: 8 130 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - ZINERYT pulb+solv.sol.cut. 40mg/12mg/ml
Numărul lotului: 50
Valoarea estimată fără TVA: 2 146 RON 💰
Denumirea lotului: VENLAFAXINUM cps.elib.prel. 37.5 mg
Numărul lotului: 146
Scurtă descriere: CANT MIN 30 CPS CANT MAX 900 CPS
Valoarea estimată fără TVA: 594 RON 💰
Denumirea lotului: VINPOCETINUM compr. 10mg
Numărul lotului: 148
Scurtă descriere: CANT MIN 30 CPR CANT MAX 1500 cpr
Valoarea estimată fără TVA: 465 RON 💰
Denumirea lotului: HYDROCHLOROTHIAZIDUM compr. 25mg
Numărul lotului: 169
Scurtă descriere: CANT MIN 200 CPR CANT MAX 2500 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 675 RON 💰
Denumirea lotului: MINOCYCLINUM compr. 100mg
Numărul lotului: 73
Valoarea estimată fără TVA: 490 RON 💰
Denumirea lotului: ACIDUM VALPROICUM caps. 500mg
Numărul lotului: 109
Scurtă descriere: CANT MIN 600 CPS CANT MAX 6000 CPS
Valoarea estimată fără TVA: 1 440 RON 💰
Denumirea lotului: CARBAMAZEPINUM compr.elib.prel. 600mg
Numărul lotului: 113
Denumirea lotului: THEOPHYLLINUM cps.elib.prel. 200mg
Numărul lotului: 160
Scurtă descriere: CANT MIN 1200 CPS CANT MAX 10000 CPS
Valoarea estimată fără TVA: 1 900 RON 💰
Denumirea lotului: CEFOPERAZONUM+SULBACTAMUM pulb.pt.sol.inj./perf. 1g/1g
Numărul lotului: 84
Valoarea estimată fără TVA: 2 655 RON 💰
Denumirea lotului: METHYLPREDNISOLONUM ACEPONAT crema 1%
Numărul lotului: 49
Valoarea estimată fără TVA: 2 913 RON 💰
Denumirea lotului: CEFAZOLINUM pulb.pt.sol.inj. 1g
Numărul lotului: 77
Valoarea estimată fără TVA: 648 RON 💰
Denumirea lotului: CEFOPODOXIMUM compr. 100 mg
Numărul lotului: 82
Valoarea estimată fără TVA: 388 RON 💰
Denumirea lotului: COMBINATII - DIPROSALIC unguent
Numărul lotului: 39
Valoarea estimată fără TVA: 2 084 RON 💰
Denumirea lotului: IMIQUIMODUM crema 5%
Numărul lotului: 47
Scurtă descriere: CANT MIN 10 PLICURI CANT MAX 100 PLICURI
Valoarea estimată fără TVA: 1 877 RON 💰
Denumirea lotului: OFLOXACINUM compr. 200mg
Numărul lotului: 89
Scurtă descriere: CANT MIN 10 CPR CANT MAX 400 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 660 RON 💰
Denumirea lotului: BRIVUDINUM compr. 125mg
Numărul lotului: 94
Valoarea estimată fără TVA: 7583.40 RON 💰
Denumirea lotului: ZANAMIVIRUM pulb.inh. 5 mg
Numărul lotului: 95
Scurtă descriere: CANT MIN 20 FLAC CANT MAX 180 FLAC
Valoarea estimată fără TVA: 9205.20 RON 💰
Denumirea lotului: CEFTOLOZANUM+TAZOBACTAMUM pulb.pt.conc.sol.perf. 1g/0.5g
Numărul lotului: 86
Valoarea estimată fără TVA: 39 475 RON 💰
Denumirea lotului: ACIDUM AZELAICUM gel 15%
Numărul lotului: 44
Valoarea estimată fără TVA: 3 967 RON 💰
Denumirea lotului: SOLIFENACINUM compr. 10mg
Numărul lotului: 61
Valoarea estimată fără TVA: 906 RON 💰
Denumirea lotului: CLINDAMYCINUM caps. 300mg
Numărul lotului: 67
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPS CANT MAX 1600CPS
Valoarea estimată fără TVA: 1 120 RON 💰
Denumirea lotului: NITROFURANTOINUM compr. 100mg
Numărul lotului: 69
Scurtă descriere: CANT MIN 150 CPR CANT MAX 600 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 336 RON 💰
Denumirea lotului: SPIRAMYCINUM compr.film. 3 Mil. UI
Numărul lotului: 70
Scurtă descriere: CANT MIN 100 CPR CANT MAX 400 CPR
Denumirea lotului: STREPTOMYCINUM pulb.pt.sol.inj. 1g
Numărul lotului: 88
Valoarea estimată fără TVA: 1 722 RON 💰
Denumirea lotului: NITROXOLINUM caps. 250mg
Numărul lotului: 91
Scurtă descriere: CANT MIN 10 CAPS CANT MAX 200 CAPS
Valoarea estimată fără TVA: 624 RON 💰
Denumirea lotului: ACITRETINUM caps. 10 mg
Numărul lotului: 96
Scurtă descriere: CANT MIN 60 CPS CANT MAX 600 CPS
Valoarea estimată fără TVA: 1 110 RON 💰
Denumirea lotului: DIHYDROCODEINUM cpr.elib.prel./modif. 60mg
Numărul lotului: 98
Scurtă descriere: CANT MIN 5 CPR CANT MAX 240 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 156 RON 💰
Denumirea lotului: PHENYTOINUM compr. 100mg
Numărul lotului: 111
Scurtă descriere: CANT MIN 300 CPR CANT MAX 3000 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 330 RON 💰
Denumirea lotului: BROMOCRIPTINUM compr. 2.5 mg
Numărul lotului: 115
Scurtă descriere: CANT MIN 40 CPR CANT MAX 1200 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 900 RON 💰
Denumirea lotului: SELEGININUM compr. 5mg
Numărul lotului: 126
Scurtă descriere: CANT MIN 50 CPR CANT MAX 1500 CPR
Valoarea estimată fără TVA: 885 RON 💰
Denumirea lotului: GLICLAZIDUM compr. 80mg
Numărul lotului: 7
Scurtă descriere: CANT MIN 60 compr CANT MAX 960 compr
Valoarea estimată fără TVA: 345.60 RON 💰
Denumirea lotului: PHENOXYMETHYLPENICILLINUM compr. 1 000 000 UI
Numărul lotului: 75
Scurtă descriere: CANT MIN 10 CPR CANT MAX 1200 CPR
Denumirea lotului: FLUOXETINUM compr.disp. 20mg
Numărul lotului: 147
Scurtă descriere: CANT MIN 28 CPR CANT MAX 1400 cpr
Valoarea estimată fără TVA: 1 470 RON 💰
Denumirea lotului: CHLORAMPHENICOLUM caps. 250 mg
Numărul lotului: 74
Scurtă descriere: CANT MIN 10 CPS CANT MAX 200 CPS
Valoarea estimată fără TVA: 68 RON 💰
Denumirea lotului: MORPHYNUM cpr.elib.prel./modif. 20mg
Numărul lotului: 102
Valoarea estimată fără TVA: 384 RON 💰
Denumirea lotului: SITAGLIPTINUM/METFORMINUM compr. 50/1000 mg
Numărul lotului: 11
Denumirea lotului: FUCIDIN H cremă 20mg/10mg
Numărul lotului: 3
Scurtă descriere: CANT MIN 100 TUBURI CANT MAX 600 TUBURI
Valoarea estimată fără TVA: 10 002 RON 💰
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: PENITENCIARUL SPITAL BUCURESTI JILAVA, STRADA SABARULUI NR.1
Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Numărul de participanți care trebuie avuți în vedere: 3
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-06-23 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-03-23 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4266146
Contact
Punct de contact: Georgeta BRATU
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100137114 🌏
Referință
Informații suplimentare
Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Sursa: OJS 2022/S 036-092292 (2022-02-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-07-01 📅
Data publicării: 2022-07-06 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 128-364369
Se referă la anunț: 2022/S 036-092292
Număr JO-S: 128
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-06-20 📅
Nume: Fiterman distribution
Numărul național de înregistrare: RO 27216082
Adresa poștală: Strada SOSEAUA PACURARI, Nr. 127
Orașul poștal: Iasi
Cod poștal: 700544
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 232252800 📞
E-mail: licitatii@fitermandistribution.ro 📧
Țara: Iaşi 🏙️
Valoarea totală a achiziției: 1 388 RON 💰
Nume: Fresenius kabi romania
Numărul național de înregistrare: RO 3391027
Adresa poștală: Strada Henri Coanda, Nr. 2
Orașul poștal: Ghimbav
Telefon: +40 268406260 📞
E-mail: licitatii-ro@fresenius-kabi.com 📧
Țara: Braşov 🏙️
Adresă internet: www.fresenius-kabi.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 17 500 RON 💰
Nume: Farmexim s.a.
Numărul național de înregistrare: RO 335278
Adresa poștală: Strada Rosenthal Constantin Daniel, pictor, Nr. 14
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 011934
Telefon: +40 213082500 📞
E-mail: elicitatie@farmexim.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: http://www.farmexim.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 91641.30 RON 💰
Nume: Mediplus exim
Numărul național de înregistrare: RO 9311280
Adresa poștală: Strada Ciobanului, Nr. 133
Orașul poștal: Mogosoaia
Cod poștal: 077135
Telefon: +40 213017464 📞
E-mail: licitatii@adpharma.com 📧
Țara: 🏙️
Adresă internet: http://www.mediplus.ro/ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 128728.50 RON 💰
Nume: Pharma
Numărul național de înregistrare: RO 13591928
Adresa poștală: Strada BUCIUM, Nr. 73E
Cod poștal: 700552
Telefon: +40 232218396 📞
E-mail: licitatii@pharmaiasi.ro 📧
Valoarea totală a achiziției: 55 038 RON 💰
Nume: Romfarmachim
Numărul național de înregistrare: RO 14927997
Adresa poștală: Strada Negri Costache, Nr. 11, Sector: 5
Cod poștal: 050554
Telefon: +40 214106661 📞
E-mail: romfarmachim@rdsmail.ro 📧
Adresă internet: www.romfarmachim.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 1 200 RON 💰
Nume: Nd pharma s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 22082443
Adresa poștală: Strada Moldovei, Nr. 197
Orașul poștal: Bacau
Cod poștal: 600352
Telefon: +40 234514808 📞
E-mail: office@ndpharma.ro 📧
Țara: Bacău 🏙️
Adresă internet: www.ndpharma.ro 🌏
Valoarea totală a achiziției: 17 184 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
13
10
4
11
Sursa: OJS 2022/S 128-364369 (2022-07-01)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-07-29 📅
Data publicării: 2022-08-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 148-423406
Număr JO-S: 148
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-06-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 52 RON 💰
36 RON 💰
3901.38 RON 💰
Adresă internet: WWW.PHARMA.RO 🌏
Valoarea totală a achiziției: 180 RON 💰
197 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
6
Sursa: OJS 2022/S 148-423406 (2022-07-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-30 📅
Data publicării: 2022-10-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 192-543554
Număr JO-S: 192
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-09-22 📅
Valoarea totală a achiziției: 87.60 RON 💰
2 716 RON 💰
78 RON 💰
383 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 192-543554 (2022-09-30)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2022-11-25 📅
Data publicării: 2022-11-30 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 231-666206
Număr JO-S: 231
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-11-09 📅
Valoarea totală a achiziției: 64 RON 💰
116.10 RON 💰
Sursa: OJS 2022/S 231-666206 (2022-11-25)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-01-27 📅
Data publicării: 2023-02-01 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 023-066489
Număr JO-S: 23
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-01-19 📅
Valoarea totală a achiziției: 380 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-01-18 📅
Valoarea totală a achiziției: 4 179 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-01-20 📅
Valoarea totală a achiziției: 1069.50 RON 💰
243.35 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Sursa: OJS 2023/S 023-066489 (2023-01-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-03-27 📅
Data publicării: 2023-03-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 065-193282
Număr JO-S: 65
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-02-08 📅
Valoarea totală a achiziției: 6616.75 RON 💰
Data încheierii contractului: 2023-03-03 📅
Valoarea totală a achiziției: 2493.20 RON 💰
1025.40 RON 💰
223.20 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 065-193282 (2023-03-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-05-05 📅
Data publicării: 2023-05-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 090-276732
Număr JO-S: 90
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-04 📅
Valoarea totală a achiziției: 3482.50 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 090-276732 (2023-05-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-06-29 📅
Data publicării: 2023-07-04 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 126-400496
Număr JO-S: 126
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-05-15 📅
Valoarea totală a achiziției: 1415.30 RON 💰
538.70 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 126-400496 (2023-06-29)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 312679.80 RON 💰
Referință
Date
Data trimiterii: 2023-09-21 📅
Data publicării: 2023-09-26 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 185-577650
Număr JO-S: 185
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-08-24 📅
Valoarea totală a achiziției: 23.74 RON 💰
Sursa: OJS 2023/S 185-577650 (2023-09-21)
- Echipamente medicale, produse farmaceutice şi produse de îngrijire personală (>20 noi achiziții publice)
- Produse farmaceutice (>20)
- Diverse medicamente (>20)
- Agenţi diagnostici (1)
- Preparate medicale, cu excepţia consumabilelor pentru stomatologie
- Produse antiparazitare, insecticide şi insectifuge (3)
- Produse pentru uz clinic (3)
- Reactivi şi produse de contrast (>20)
- Soluţii medicamentoase (10)
- Toate celelalte produse neterapeutice
- Toate celelalte produse terapeutice (1)