Servicii de actualizare a Expertizelor tehnice şi refacere, DALI precum și servicii de elaborare PAEL, a PTE, asistenţă tehnică pe durata execuţiei şi până la recepţia finală a lucrărilor și servicii conexe în vederea reabilitării și modernizării sau după caz, consolidării a 11 unități de învățământ din Sectorul 1 al Municipiului București
Având în vedere necesitatea promovării unor investiții la nivelul următoarelor faze de proiectare (Proiect Tehnic de Execuție) și execuție lucrări, au fost selectate 11 documentații tehnico-economice preluate de la entitatea menționată mai sus, cele la care rapoartele de expertiză indică riscul seismic II.
În baza viitorului contract se vor elabora documentații tehnice și economice privind:
• Actualizarea expertizelor tehnice
• Actualizarea studiilor geotehnice, a studiilor topografice,
• Elaborarea auditurilor energetice,
• Studiu privind utilizarea unor sisteme alternative de eficiență ridicată în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător – potrivit art. 9 din Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare
• Elaborarea documentației pentru obținerea avizului de la comisia de cultură (dacă este cazul)
• Întocmire Temă de proiectare
• Actualizarea Documentaţiilor de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie/ Studiului de fezabilitate (după caz),
• Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor (PAEL),
• Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE)
• Asigurarea asistenţei tehnice din partea proiectantului pe durata execuţiei şi până la recepţia finală a lucrărilor
Elemente descriptive ale celor 11 unități de învățământ, necesare pentru intelegerea nevoii de actualizare a documentatiilor pentru fiecare obiectiv in parte, sunt prevazute in detaliu in cadrul caietului de sarcini, parte din documentatia de achizitie.
Termenul limita pana la care un operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari in legatura cu documentatia de atribuire este de 18 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari in a 11-a zi inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-08-08.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-06-30.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-06-30) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice
Număr de referință: 4505359_2022_S21
Scurtă descriere:
“Având în vedere necesitatea promovării unor investiții la nivelul următoarelor faze de proiectare (Proiect Tehnic de Execuție) și execuție lucrări, au fost...”
Scurtă descriere
Având în vedere necesitatea promovării unor investiții la nivelul următoarelor faze de proiectare (Proiect Tehnic de Execuție) și execuție lucrări, au fost selectate 11 documentații tehnico-economice preluate de la entitatea menționată mai sus, cele la care rapoartele de expertiză indică riscul seismic II.
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Referință Date
Data trimiterii: 2022-06-30 📅
Termen-limită de depunere: 2022-08-08 📅
Data publicării: 2022-07-05 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 127-361939
Număr JO-S: 127
Sursa: OJS 2022/S 127-361939 (2022-06-30)
Informaţii suplimentare (2022-07-29) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de asistenţă tehnică📦
Referință Date
Data trimiterii: 2022-07-29 📅
Termen-limită de depunere: 2022-08-22 📅
Data publicării: 2022-08-03 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 148-424708
Se referă la anunț: 2022/S 127-361939
Număr JO-S: 148
Sursa: OJS 2022/S 148-424708 (2022-07-29)
Anunt de atribuire (2023-02-07) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 3 546 426 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-02-07 📅
Data publicării: 2023-02-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 030-088964
Număr JO-S: 30
Informații suplimentare
“1.Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la...”
1.Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2023/S 030-088964 (2023-02-07)
Anunt de atribuire (2025-09-03) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de actualizare a Expertizelor tehnice şi refacere, DALI precum și servicii de elaborare PAEL, a PTE, asistenţă tehnică pe durata execuţiei şi până la recepţia finală a lucrărilor și servicii conexe în vederea reabilitării și modernizării sau după caz, consolidării a 11 unități de învățământ din Sectorul 1 al Municipiului București
Scurtă descriere:
“Având în vedere necesitatea promovării unor investiții la nivelul următoarelor faze de proiectare (Proiect Tehnic de Execuție) și execuție lucrări, au fost...”
Scurtă descriere
Având în vedere necesitatea promovării unor investiții la nivelul următoarelor faze de proiectare (Proiect Tehnic de Execuție) și execuție lucrări, au fost selectate 11 documentații tehnico-economice preluate de la entitatea menționată mai sus, cele la care rapoartele de expertiză indică riscul seismic II.
În baza viitorului contract se vor elabora documentații tehnice și economice privind:
• Actualizarea expertizelor tehnice
• Actualizarea studiilor geotehnice, a studiilor topografice,
• Elaborarea auditurilor energetice,
• Studiu privind utilizarea unor sisteme alternative de eficiență ridicată în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător – potrivit art. 9 din Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare
• Elaborarea documentației pentru obținerea avizului de la comisia de cultură (dacă este cazul)
• Întocmire Temă de proiectare
• Actualizarea Documentaţiilor de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie/ Studiului de fezabilitate (după caz),
• Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor (PAEL),
• Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE)
• Asigurarea asistenţei tehnice din partea proiectantului pe durata execuţiei şi până la recepţia finală a lucrărilor
Elemente descriptive ale celor 11 unități de învățământ, necesare pentru intelegerea nevoii de actualizare a documentatiilor pentru fiecare obiectiv in parte, sunt prevazute in detaliu in cadrul caietului de sarcini, parte din documentatia de achizitie.
Termenul limita pana la care un operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari in legatura cu documentatia de atribuire este de 18 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractanta va raspunde la toate solicitarile de clarificari in a 11-a zi inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice📦
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 4 023 762 RON 💰
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Având în vedere necesitatea promovării unor investiții la nivelul următoarelor faze de proiectare (Proiect Tehnic de Execuție) și execuție lucrări, au fost...”
Descrierea achiziției publice
Având în vedere necesitatea promovării unor investiții la nivelul următoarelor faze de proiectare (Proiect Tehnic de Execuție) și execuție lucrări, au fost selectate 11 documentații tehnico-economice preluate de la entitatea menționată mai sus, cele la care rapoartele de expertiză indică riscul seismic II.
În baza viitorului contract se vor elabora documentații tehnice și economice privind:
• Actualizarea expertizelor tehnice
• Actualizarea studiilor geotehnice, a studiilor topografice,
• Elaborarea auditurilor energetice,
• Studiu privind utilizarea unor sisteme alternative de eficiență ridicată în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător – potrivit art. 9 din Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare
• Elaborarea documentației pentru obținerea avizului de la comisia de cultură (dacă este cazul)
• Întocmire Temă de proiectare
• Actualizarea Documentaţiilor de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie/ Studiului de fezabilitate (după caz),
• Elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor (PAEL),
• Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE)
• Asigurarea asistenţei tehnice din partea proiectantului pe durata execuţiei şi până la recepţia finală a lucrărilor
Elemente descriptive ale celor 11 unități de învățământ, necesare pentru intelegerea nevoii de actualizare a documentatiilor pentru fiecare obiectiv in parte, sunt prevazute in detaliu in cadrul caietului de sarcini, parte din documentatia de achizitie.
Atribuirea contractului
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: J-AC/281
Data încheierii contractului: 2022-12-23 📅
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 023 762 RON 💰
Informații despre licitații
Contractul a fost atribuit unui grup de operatori economici ✅ Numele și adresa contractantului
Nume: Popaescu & co
Numărul național de înregistrare: RO 15247573
Adresa poștală: Strada Mihai Bravu, Nr. 108, Sector: 2
Cod poștal: 021332
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: silviu@popaescu.ro📧
Telefon: +40 722564352📞
Fax: +40 212523279 📠
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Sector 1 (Sectorul 1 al municipiului Bucuresti)
Numărul național de înregistrare: RO 4505359
Adresa poștală: Strada: Banul Manta, nr. 9
Cod poștal: 011222
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitiipublice@primarias1.ro📧
Telefon: +40 213191013📞
Fax: +40 213191027 📠
URL: https://www.primariasector1.ro🌏
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Sector 1 (Sectorul 1 al municipiului Bucuresti)
Numărul național de înregistrare: RO 4505359_3
Adresa poștală: Strada: Banul Manta, nr. 9
Cod poștal: 011222
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitiipublice@primarias1.ro📧
Telefon: +40 213191013📞
Fax: +40 213191027 📠
URL: https://www.primariasector1.ro🌏
Modificări Valoare nouă
Text:
“Suplimentarea valorii contractului ca urmare a modificării suprafețelor inițiale și a extinderilor unităților de învățământ”
Sursa: OJS 2025/S 170-581410 (2025-09-03)