Servicii de proiectare (fazele D.A.L.I, Proiect Tehnic și Caiete de sarcini), precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Reducerea riscului la inundații pe râul Tazlău prin reabilitarea barajului Belci ca acumulare nepermanentă, județul Bacău"
Obiectul achizitie este de servicii de proiectare (fazele D.A.L.I, Proiect Tehnic și Caiete de sarcini), precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Reducerea riscului la inundații pe râul Tazlău prin reabilitarea barajului Belci ca acumulare nepermanentă, județul Bacău" propus spre finantare din fondurile alocate pentru România în cadrul Mecanismului de Redresare și Rezilienţă aprobat prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului - Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR)”, asa cum sunt descrise in caietul de sarcini, parte a documentatiei de atribuire. Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (D.A.L.I.), inclusiv elaborarea tuturor studiilor necesare, inclusiv documentații pentru obținerea Certificatului de urbanism, precum și a tuturor avizelor și acordurilor solicitate prin acesta: 4 luni de la data emiterii ordinului de incepere de prestări servicii; PAC, POE, P.T. + C.S.,DE: 5 luni dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici si emiterea ordinului de incepere de prestare servicii elaborare - PAC, POE, P.T. + C.S.,DE; Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor: pe intreaga perioada de execuție a lucrărilor, pănă la recepția la terminarea lucrărilor (februarie 2026).Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/ informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-01-20.
Achiziția publică a fost publicată pe 2022-12-15.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2022-12-15) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice
Număr de referință: 18264854/2022/1
Scurtă descriere:
Obiectul achizitie este de servicii de proiectare (fazele D.A.L.I, Proiect Tehnic și Caiete de sarcini), precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Reducerea riscului la inundații pe râul Tazlău prin reabilitarea barajului Belci ca acumulare nepermanentă, județul Bacău" propus spre finantare din fondurile alocate pentru România în cadrul Mecanismului de Redresare și Rezilienţă aprobat prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului - Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR)”, asa cum sunt descrise in caietul de sarcini, parte a documentatiei de atribuire. Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (D.A.L.I.), inclusiv elaborarea tuturor studiilor necesare, inclusiv documentații pentru obținerea Certificatului de urbanism, precum și a tuturor avizelor și acordurilor solicitate prin acesta: 4 luni de la data emiterii ordinului de incepere de prestări servicii; PAC, POE, P.T. + C.S.,DE: 5 luni dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici si emiterea ordinului de incepere de prestare servicii elaborare - PAC, POE, P.T. + C.S.,DE; Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor: pe intreaga perioada de execuție a lucrărilor, pănă la recepția la terminarea lucrărilor (februarie 2026).Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/ informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20.
Obiectul achizitie este de servicii de proiectare (fazele D.A.L.I, Proiect Tehnic și Caiete de sarcini), precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Reducerea riscului la inundații pe râul Tazlău prin reabilitarea barajului Belci ca acumulare nepermanentă, județul Bacău" propus spre finantare din fondurile alocate pentru România în cadrul Mecanismului de Redresare și Rezilienţă aprobat prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului - Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR)”, asa cum sunt descrise in caietul de sarcini, parte a documentatiei de atribuire. Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (D.A.L.I.), inclusiv elaborarea tuturor studiilor necesare, inclusiv documentații pentru obținerea Certificatului de urbanism, precum și a tuturor avizelor și acordurilor solicitate prin acesta: 4 luni de la data emiterii ordinului de incepere de prestări servicii; PAC, POE, P.T. + C.S.,DE: 5 luni dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici si emiterea ordinului de incepere de prestare servicii elaborare - PAC, POE, P.T. + C.S.,DE; Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor: pe intreaga perioada de execuție a lucrărilor, pănă la recepția la terminarea lucrărilor (februarie 2026).Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/ informatiilor suplimentare in a 10-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20.
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Numele autorității contractante: Administratia Nationala "Apele Romane" - Administratia Bazinala de Apa Siret
Adresa poștală: Strada: Cuza Vodă, nr. 1
Cod poștal: 600274
Orașul poștal: Bacau
Contact
Adresă internet: http://www.rowater.ro🌏
E-mail: achizitii@das.rowater.ro📧
Telefon: +40 234541646📞
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100160855🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2022-12-15 📅
Termen-limită de depunere: 2023-01-20 📅
Data publicării: 2022-12-20 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 245-707878
Număr JO-S: 245
Informații suplimentare
Finantarea achizitiei se va realiza prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), bugetul de stat si alte surse legal constituite în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație, conform programului de investiții publice aprobate potrivit legii.

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală estimată: 3058823.53 RON 💰
Scurtă descriere:
Servicii de proiectare (fazele D.A.L.I, Proiect Tehnic și Caiete de sarcini), precum și asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Reducerea riscului la inundații pe râul Tazlău prin reabilitarea barajului Belci ca acumulare nepermanentă, județul Bacău". Activitățile necesare a fi realizate în cadrul contractului sunt prezentate detaliat in capitol 4. din Caietul de sarcini, astfel:

Etapa I-a Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) /Studiu de fezabilitate (după caz) Documentatii necesare pentru obtinere a avizelor/acordurilor – dupa caz Documentatii tehnice privind exproprierea pentru cauză de utilitate publica – dupa caz Documentatii in cadrul procedurii de mediu EIM si EA Documentatia pentru obținerea Avizului de Gospodărire a Apelor Evaluarea impactului asupra mediului Legislație specifică: Etapa de evaluare iniţială Etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind impactul asupra mediului

Etapa a II-a Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire ,Proiectul de organizare a execuţiei lucrărilor, Proiectul tehnic de execuție
Etapa a III –a În perioada de execuţie a lucrărilor, Prestatorul va asigura serviciile de asistenţă tehnică în vederea soluționării unor situații neprevăzute prin proiect (având în vedere natura proiectului – reabilitări ale construcțiilor existente) sau adaptări ale soluțiilor proiectate la situația din teren. Înainte de recepţia la terminarea lucrărilor, Prestatorul va prezenta în faţa comisiei de recepţie punctul de vedere privind execuţia lucrărilor.

Durata: 35 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Program/Proiect Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) Componenta 1: Managementul Apei cod C1/I.4/1
Informații suplimentare:
Finantarea achizitiei se va realiza prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), bugetul de stat si alte surse legal constituite în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație, conform programului de investiții publice aprobate potrivit legii.
Finantarea achizitiei se va realiza prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR), bugetul de stat si alte surse legal constituite în limita sumelor aprobate cu aceasta destinație, conform programului de investiții publice aprobate potrivit legii.
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare:
Barajul Belci este amplasat pe raul Tazlau(cod cadastral XII-1.69.33), rau ce face parte din bazinul de receptie al raului Trotus(cod cadastral XII-1.69).
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca în situatiile prevazute la art.164,165 si 167 din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Avand in vedere prevederile art.193 alin 6 din Legea 98/2016, operatorii economici participanti la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinatori) completeaza „Răspuns DUAE” cu DA sau NU formularul DUAE in dreptul sectiunii corespunzatoare, iar documentele/certificatele solicitate pot fi prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, după cum urmează:
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

a) certificate constatatoare privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) VALABILE la momentul prezentarii, pentru sediul principal, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate.

Fiecare ofertant, asociat, subcontractant si tert sustinator are obligatia de a prezenta…
… certificate de atestare fiscala privind obligatiile exigibile de plata catre bugetul de stat si buget local, valabile la momentul prezentarii documentelor doveditoare iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate.b)cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv.
… cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator ec, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv.
Persoana juridica straina are obligatia de a prezenta documentele prevazute la pct. a) si b) - se vor prezenta documente similare, emise de catre o entitate competenta din tara unde isi are sediul, insotite de traducere autorizata in limba romana.c) dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice; d)declaratie de neincadrare in prevederile art.60 din Legea 98/2016 odata cu „Răspuns DUAE”, de catre toti participantii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant si tert sustinator).

Persoanele cu functii de decizie în cadrul autoritatii contractante:
Director A.B.A. SIRET - drd. ing. ec. Relu ADAM; Director Tehnic M.E.I. - R.A. - ing. Irina LUCAVEȚCHI Director Tehnic E.M.I.N.S.G.A.I. - ing. Cosmin Georgian MUSCALU; Director Economic - ec. Camelia ARDELEANU; Șef Serviciu Financiar - ec. Aina DARABAN; Compartiment Juridic - c.j. Elena ANDRIEȘ;Șef Serviciu E.M.I.S.N.G.A. - ing. Cezar GALAN; Serviciul E.M.I.S.N.G.A. - ing. Daniel PASCARU;Șef Birou U.I.P. - ing. Mihai TALPĂU;Biroul U.I.P. - ing. Alis BUGEANU; Biroul A.M.L.S. - ing. Roxana GROSARU; Biroul A.M.L.S. - c.j. Cristina MACSIM; Serviciul F.S.T.U.I.C.I - ing. Alina COCHIORCA; Biroul M.E.S.E.-Control financiar preventiv- ec. Claudia ȘTEFĂNICĂ; Serviciul Financiar-Contabilitate - ec. Danu Bogdan Ștefan DANU.

Operatorii economici participanti la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinatori) completeaza„Răspuns DUAE” cu DA sau NU formularul DUAE in dreptul sectiunii corespunzatoare, iar documentele/certificatele solicitate pot fi prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Avand in vedere Notificarea nr.256/08.12.2016, se solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu depunerea ,,Răspuns DUAE” sa prezinte angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora)/acordul de asociere/acordul de subcontractare. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc la solicitarea autoritatii contractante. În cazul în care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/ subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un ,,Răspuns DUAE” separate pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti cat si acordul de subcontractare, completate si semnate în mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia.

Cerinta 1: Ofertantii trebuie sa prezinte dovada din care rezulta o forma de inregistrare ca persoana juridica sau de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu prevederile legale din Romania si ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului ce formeaza obiectul procedurii de atribuire.

Ofertantul după înscrierea în SEAP în procedură completează completeaza „Răspuns DUAE” cu DA sau NU formularul DUAE in dreptul sectiunii corespunzatoare , iar documentele/certificatele solicitate pot fi prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.

Documentele care atesta indeplinirea cerintei sunt:
I. Pentru persoane juridice romane:
1. Certificat constatator (original /copie lizibila) VALABIL la momentul prezentarii, detaliat, emis de Oficiul Registrului Comertului din Bucuresti sau al judetului unde firma isi are sediul, privind date de identificare ale societatii; filiale; sucursale; puncte de lucru; administratori; reprezentanti; imputerniciti; durata societatii; asociati/actionari; obiect activitate (COD CAEN), etc,
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
1. Certificat constatator (original /copie lizibila) VALABIL la momentul prezentarii, detaliat, emis de Oficiul Registrului Comertului din Bucuresti sau al judetului unde firma isi are sediul, privind date de identificare ale societatii; filiale; sucursale; puncte de lucru; administratori; reprezentanti; imputerniciti; durata societatii; asociati/actionari; obiect activitate (COD CAEN), etc,
II. Pentru persoane juridice straine:
1. Documente edificatoare care sa dovedeasca o forma de inregistrare ca persoana juridica, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident.
Documentele trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii: - o forma de inregistrare ca persoana juridica; - actionari/asociati; - obiect de activitate prin care se atesta dreptul ofertantului de a presta serviciile solicitate prin prezenta documentatie de atribuire: - administratori/imputernicitii legali sa reprezinte societatea; - capitalul social; - filiale/sucursale/puncte de lucru; - durata societatii; - original /copie lizibila insotite de traduceri autorizate in limba romana.

Nota:1.Conform Instrucțiunii MIPE nr.6/30.08.2022, pentru a fi valabile, certificatele constatatoare vor fi prezentate în original/copie lizibila, iar informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la momentul prezentarii. În cazul în care până la data semnării contractului, are loc o modificare a informatiilor cuprinse in certificatul constatator,ofertantul declarat câștigător ARE OBLIGAȚIA de a transmite Certificat constatator actualizat corespunzător noilor informații precum și o Declarație pe propria răspundere conf. articolului 326 din Codul Penal privind falsul în declarații ce va conține datele privind beneficiarii reali ( nume, prenume, data nașterii), actualizata de fiecare data cand are loc o modificare până la data semnării contractului.

2.În situația în care ofertantul declarat câștigător are în structura acționariatului entități juridice străine, acesta va prezenta o declarație privind beneficiarii reali care trebuie să conțină datele acelor persoane fizice (cel puțin nume, prenume, data nașterii) în conformitate cu prevederile Legii nr.129/2019, cu completările și modificările ulterioare.

3.Documentele emise in alta limba trebuie sa fie insotite de traduceri autorizate in limba romana;
4.În cazul în care exista incertitudini în ceea ce priveste situatia personala a respectivilor candidati/ofertanti, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita în mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente de natura celor prevazute.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
4.În cazul în care exista incertitudini în ceea ce priveste situatia personala a respectivilor candidati/ofertanti, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita în mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente de natura celor prevazute.
Ofertantul după înscrierea în SEAP în procedură completează cu DA sau NU formularul DUAE in dreptul sectiunii corespunzatoare, iar documentele/certificatele solicitate pot fi prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Avand in vedere Notificarea nr.256/08.12.2016, se solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu «Raspuns DUAE» cu DA sau NU sa prezinte angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora)/acordul de asociere/acordul de subcontractare. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc la solicitarea autoritatii contractante. În cazul în care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/ subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un „Răspuns DUAE” separate pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti cat si acordurile de subcontractare, completate si semnate în mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia.

Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaMedia cifrei de afaceri globale pe ultimii trei ani financiari (2019, 2020, 2021) a ofertantului trebuie sa fie de cel putin 6.000.000 lei (sau echivalent). Se vor prezenta situatiile financiare sau extrase din situatiile financiare aferente anilor 2019, 2020, 2021 din care sa rezulte indeplinirea nivelului minim solicitat al cerintei privind capacitatea economica si financiara originale/copii lizibile - cu conditia ca acestea sa contina informatiile relevante prin care ofertantul face dovada ca detine capacitatea economico-financiara solicitata. Pentru calculul cifrelor de afaceri exprimate în lei sau în alte monede se va folosi cursul mediu comunicat de catre Banca Nationala a României pentru anii indicati, respectiv: pentru anul 2019, pentru anul 2020 si pentru anul 2021.

Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Avand in vedere Notificarea nr. 256/08.12.2016, se solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu „Răspuns DUAE” cu DA sau NU formularul DUAE in dreptul sectiunii corespunzatoare, sa prezinte angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora) acordul de asociere/acordul de subcontractare. La solicitarea autoritatii contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul intermediar realizat dupa evaluarea tuturor ofertelor depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, in vederea probarii celor asumate prin «Raspuns DUAE» urmatoarele documente:- Bilanturile contabile aferente exercitiilor financiare incheiate pe ultimii 3 ani (2019,2020,2021) sau extrase de bilant inregistrate la organele competente sau alte documente edificatoare (de ex. rapoarte de audit), din care sa rezulte cifra de afaceri medie globala. In cazul in care un grup de operatori economici depune oferta comuna, atunci indeplinirea cerintei se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În acest caz, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele doveditoare. De asemenea, se vor prezenta documentele din partea tertului sustinator/tertilor sustinatori din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul sustinator/tertii sustinatori vor asigura îndeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament. În masura în care publicarea bilanturilor contabile nu este prevazuta de legislatia tarii de origine/tarii în care este stabilit ofertantul, atunci acesta va prezenta alte documente edificatoare care sa reflecte o imagine fidela a situatiei economice si financiare a operatorului economic, conform celor aratate mai sus. Documentele doveditoare vor fi prezentate în copie lizibila si vor fi însotite, daca este cazul, de traducere autorizata în limba româna.

Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat
Se solicita în cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, raportati la termenul limita de depunere a ofertelor, ofertantul sa fi prestat servicii similare, de proiectare în domeniul constructiilor hidrotehnice, în valoare cumulata de minimum 3.000.000,00 lei fara TVA, la nivelul a cel putin 1 contract sau maxim 5 contracte.
Prin servicii similare se intelege servicii de proiectare pentru realizarea de constructii hidrotehnice.
Constructiile hidrotehnice sunt clasificate conform conform cap.1.4) din H.G nr. 2139/2004, cu modificările și completările ulterioare

Diplome de studii si calificari profesionale
Ofertantul va prezenta Certificat de atestare pentru elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizului/autorizației de gospodărire a apelor. Certificatul de atestare trebuie să fie în termen de valabilitate pentru întocmirea și elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizului/autorizației de gospodărire a apelor, eliberat in conformitate cu prevederile: Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare; Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ale Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1230/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activității de atestare a instituțiilor publice sau private specializate în elaborarea documentațiilor pentru fundamentarea solicitării avizului de gospodărire a apelor și a autorizației de gospodărire a apelor; Ordinului Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1287/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea activităţii de atestare a instituţiilor publice sau private specializate în elaborarea documentaţiilor pentru fundamentarea solicitării avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor, a studiilor hidrologice, hidrogeologice, de gospodărire a apelor şi de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă; Ordinului nr. 828 din 4 iulie 2019 privind aprobarea Procedurii și competențelor de emitere, modificare și retragere a avizului de gospodărire a apelor, inclusiv procedura de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, a Normativului de conținut al documentației tehnice supuse avizării, precum și a Conținutului-cadru al Studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă sau echivalent*).
Se acceptă și certificate de atestate emise în baza legislatiei anterioare Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 și a O.M.M.A.P. nr. 1230/2020 sau echivalent*) aflate în perioada de valabilitate.
*) Prin sintagma "sau echivalent" se inteleg documente emise de organisme stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are încheiate acorduri pentru recunoaşterea şi echivalarea certificărilor/autorizaţiilor în cauză.
Ofertanții nerezidenți în România din țările nemembre U.E. vor prezenta documente echivalente emise de autorități din țările de origine, însoțite de traduceri autorizate în limba română.

Proportia de subcontractare
Ofertantul are obligatia de a prezenta:
a) categoriilor de servicii din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi;
şi
b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei.
In cazul in care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/subcontractantilor pentru a indeplini criteriile de calificare completeaza „Răspuns DUAE” cu DA sau NU formularul DUAE in dreptul sectiunii corespunzatoare, separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti,completat si semnat in mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia.

Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calitatii

Dovada implementării sistemului de management al calităţii pentru activităţile care fac obiectul contractului, în conformitate cu SREN ISO 9001 sau echivalent.
In cazul unei asocieri, cerinta va fi îndeplinită de fiecare membru al asocierii, pentru partea din contract pe care o realizeaza.
Cerinta privind certificarea ISO 9001 sau echivalent nu poate fi indeplinita prin intermediul unei alte persoane (tertul sustinator).

Ofertantul după înscrierea în SEAP în procedură…
… completează cu DA sau NU formularul DUAE, iar documentele solicitate pot fi prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.
Dovada indeplinirii Experientei Similare se face prin prezentarea unor certificate/documente emise de beneficiari (in conformitate cu art.179 lit.b) din Legea 98/2016, cu modificarile şi completările ulterioare, semnate si stampilate de beneficiari (indiferent daca acestia sunt autoritate contractanta sau client privat) – original/copie cu mentiunea „conform cu originalul” lizibile.
Lasam la latitudinea operatorilor economici ce documente vor prezenta, atata timp cat din aceste documente vor rezulta: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, numele beneficiarilor, obiectul contractului de servicii, valoarea fără TVA, perioada si locul prestarii serviciilor si modul de îndeplinire a obligatiilor contractuale cu precizarea daca au fost sau nu au fost duse la bun sfarsit, precum si ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil operatorul economic.
Precizam ca documentele solicitate in sustinerea experientei similare (certificari din care sa reiasa: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, numele beneficiarilor, obiectul contractului de servicii de proiectare, valoarea fără TVA, perioada si locul prestarii serviciilor si modul de îndeplinire a obligatiilor contractuale cu precizarea daca au fost sau nu au fost duse la bun sfarsit, precum si ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil operatorul economic) vor fi prezentate doar de ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile
Tertul/tertii sustinatori vor completa „Răspuns DUAE”, respectiv cu DA sau NU formularul DUAE, cu informatii privind nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzator sustinerii acordate. In cazul depunerii unei oferte comune, fiecare operator economic membru al asocierii va prezenta DUAE.
Avand in vedere Notificarea nr.256/08.12.2016, se solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu «Raspuns DUAE» sa prezinte angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documente anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora)/acordul de asociere/acordul de subcontractare. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc la solicitarea autoritatii contractante. În cazul în care ofertantul utilizeaza capacitatile subcontractantului/ subcontractantilor pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un «Raspuns DUAE» separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanti cat si acordul/acordurile de subcontractare, completate si semnate în mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia.
Operatorul economic clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerintelor de calificare prin subcontractanti prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea autoritatii contractante.
… completeaza „Răspuns DUAE” cu DA sau NU formularul DUAE iar documentele/certificatele solicitate pot fi prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. De asemenea, se vor prezenta documentele din partea asociatului/tertului sustinator/subcontractantului.
Nota:
1. Pentru a fi valabile, certificatele de atestare vor fi prezentate în original/copie lizibilă iar informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la momentul prezentarii.
2. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traduceri autorizate in limba romana. Toate documentele vor avea, pe langa semnatura, mentionat in clar numele intreg al persoanei semnatare;
3. În cazul în care exista incertitudini în ceea ce priveste situatia personala a respectivilor ofertanti, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita în mod direct informatii de la autoritatile competente care emit documente de natura celor prevazute.
In scopul verificarii capacitatii tehnice si sau profesionale, ofertantul are obligatia de a prezenta:
a) categoriile de servicii din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi;
și
b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei, precum si acordul subcontractantului/ subcontractantilor cu privire la aceste aspecte.
La momentul depunerii ofertei subcontractantii vor prezenta separat, fiecare cate un „Răspuns DUAE”, conform art. 193 alin. (3) din Legea nr.98/2016 completat si semnat in mod corespunzator.
Odata cu „Răspuns DUAE” se va prezenta si acordul/acordurile de subcontractare.
Documentele justificative care probeaza cele asumate in acord vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe locul 1 dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traduceri autorizate in limba romana.

Ofertantul după înscrierea în SEAP în procedură completeaza „Răspuns DUAE” cu DA sau NU formularul DUAE in dreptul sectiunii corespunzatoare (pentru fiecare operator economic, in cazul unei asocieri) iar documentele/certificatele solicitate pot fi prezentate doar la solicitarea autoritatii contractante, la finalizarea evaluarii ofertelor, de catre ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile.
Certificatele sau documentele echivalente trebuie sa ateste ca ofertantul are implementat un sistem de management al calitatiipentru activitati in domeniul in care se incadreaza activitatea/activitatile principala/e care fac obiectul contractului.
Documentele doveditoare vor fi prezentate în original sau copie lizibilă.
In conformitate cu principiul recunoasterii reciproce, autoritatea contractanta are obligatia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite in alte state ale Uniunii Europene. Ofertantii straini vor prezenta documentul in traducere autorizata in limba romana.
Nu se accepta adeverinte din care rezulta ca operatorul economic este în curs de certificare. Se accepta un document, emis de organismul de certificare, în care se precizeaza ca operatorul economic a finalizat auditul de certificare, urmând sa primeasca în curând certificarea propriu-zisa, sau orice alte inscrisuri care atesta cele precizate mai sus.
Precizam ca documentele solicitate in sustinerea cerintei vor fi prezentate de catre ofertantul clasat pe locul 1 dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, la solicitarea autoritatii contractante. Documentele emise in alta limba decat limba romana trebuie sa fie insotite de traduceri autorizate in limba romana.

Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2023-05-20 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-01-20 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională specifică a personalului desemnat pentru executarea contractului – ȘEF/MANAGER DE PROIECT- subfactor tehnic
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Organizarea și personalul- subfactor tehnic
Criteriul de calitate (pondere): 8
Criteriul de calitate (denumire): Planul de lucru- subfactor tehnic
Criteriul de calitate (pondere): 6
Criteriul de calitate (denumire): Metodologia pentru realizarea serviciilor ce fac obiectul contractului- subfactor tehnic
Criteriul de calitate (pondere): 15
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională specifică a personalului desemnat pentru executarea contractului EXPERT ECHIPAMENTE HIDROMECANICE ACȚIONARI ȘI AUTOMATIZARI- subfactor tehnic
Criteriul de calitate (pondere): 7
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională specifică a personalului desemnat pentru executarea contractului INGINER CONSTRUCTII HIDROTEHNICE- subfactor tehnic
Experiența profesională specifică a personalului desemnat pentru executarea contractului - EXPERT MEDIU- subfactor tehnic
Preț (pondere): 40
Oferta câștigătoare este oferta clasată pe primul loc (punctajul cel mai mare). În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant. În cazul în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în sistem și va accesa procedura de atribuire, în vederea completării DUAE în calitatea în care participă la respectiva procedură (asociat, subcontractant, terț susținător). Este necesar ca toți cei care trebuie să răspundă la DUAE să fie înregistrați ca utilizatori ai sistemului. La procedura de atribuire se înscrie și depune ofertă unul dintre membrii asocierii sau operatorul economic care participă cu ofertă individuală iar ceilalți participanți completează direct în sistem doar DUAE și nu pot modifica oferta. În vederea evaluării răspunsurilor DUAE ale operatorilor economici, autoritatea contractanta va vizualiza direct în SEAP ceea ce a completat fiecare participant. Detalii cu privire la completarea DUAE sunt disponibile, după autentificarea în sistem, în „Informații DUAE” – Ghid de completare DUAE.

Solicitarile de clarificari ale potentialilor ofertanti, semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la Sectiunea ”Intrebari” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice. Raspunsurile la acestea vor fi publicate in SEAP, la Sectiunea ”Documentatie si Clarificari” din cadrul anuntului de participare. Autoritatea contractanta nu va da curs solicitarilor de clarificare adresate prin alte modalitati de comunicare. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificare in legatura cu Documentatia de atribuire, operatorii economici trebuie sa se inregistreze in SEAP (sicap-prod.e-licitatie.ro): - ca operator economic; - ca participant la procedura de atribuire.

Ofertantul, înainte de a depune oferta va putea vizita şi inspecta amplasamentul astfel încât să obţină toate informaţiile necesare în scopul ofertării. Nu se admite nici o reclamaţie pentru nici o problemă pe care ofertantul ar fi putut să o constata înainte de depunerea ofertei. Vizitarea amplasamentului nu este obligatorie.

In cazul în care operatorii economici sunt interesaţi, vizitarea amplasamentului se va efectua în prezenţa reprezentantului autorităţii contractante, Administraţia Bazinală de Apă SIRET - Serviciul Exploatare - tel 0234 541 646 int 140
Participanţii la vizitarea amplasamentelor vor prezenta delegaţii sau documente de reprezentare din partea ofertantului cu semnătura şi ştampila acestuia. Ofertanţii vor suporta toate costurile legate de vizitarea amplasamentelor.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Conform prevederilor Legii nr. 101/2016, cu completarile si modificarile ulterioare
Sursa: OJS 2022/S 245-707878 (2022-12-15)
Informaţii suplimentare (2023-01-13) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de asistenţă tehnică📦
Referință Date
Data trimiterii: 2023-01-13 📅
Termen-limită de depunere: 2023-01-30 📅
Data publicării: 2023-01-18 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 013-034488
Se referă la anunț: 2022/S 245-707878
Număr JO-S: 13
Informații suplimentare
Au fost aduse modificari la documentatia de atribuire prin Clarificarea din oficiu publicata in SEAP
Sursa: OJS 2023/S 013-034488 (2023-01-13)
Anunt de atribuire (2023-03-09) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 3 040 000 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire
Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică
Referință Date
Data trimiterii: 2023-03-09 📅
Data publicării: 2023-03-14 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 052-154252
Număr JO-S: 52
Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2023-03-06 📅
Nume: Aquaproiect
Numărul național de înregistrare: RO 448510
Adresa poștală: Strada Splaiul Independentei, Nr. 294
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 060031
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +4 0213160035📞
E-mail: licitatii@aquaproiect.ro📧
Țara: Bucureşti
🏙️
Adresă internet: www.aquaproiect.ro🌏
Valoarea totală a achiziției: 3 040 000 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2023/S 052-154252 (2023-03-09)