Servicii de verificare conformitate (documentatie, executie si consumuri) pentru MODERNIZAREA SI REABILITAREA TERMICA a 7 unitati de invatamant din Sectorul 6 in cadrul “Programului de Eficienta Energetica a Cladirilor Publice din Sectorul 6”

Sectorul 6 al Municipiului Bucuresti

Sectorul 6 al Municipiului Bucuresti deruleaza “Programul de Eficienta Energetica a Cladirilor Publice din Sector 6 ”, avand ca obiectiv general reabilitarea termica a 7 unitati de invatamant din Sectorul 6. Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în îndeplinirea de către operatorul economic desemnat câștigător a serviciilor de verificare a conformitatii Proiectului tehnic de executie și a documentației tehnice care a stat la baza elaborării acestuia, precum și a conformității lucrărilor executate și conformității cu nivelul maxim de consum energetic. Astfel se va analiza implementarea, atingerea și respectarea parametrilor de performanţă şi exigenţă în etapele de proiectare, execuţie şi recepţie a obiectivelor de investiţii, în conformitate cu normativele naționale și internaționale și prevederile legale în vigoare (Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nr. 2641/2017 privind modificarea şi completarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor", aprobată prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 157/2007). Cerintele minime sunt prezentate in Caietul de sarcini. Valoarea estimata este de 553.737 lei, fara TVA.
In conformitate cu prevederile OUG 45/2018, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Termenul in care Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare este cu 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub).

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2022-04-27. Achiziția publică a fost publicată pe 2022-03-24.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2022-03-24 Anunţ de participare
2022-09-06 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2022-03-24)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de arhitectură, de inginerie şi de măsurare
Număr de referință: 4340730_2022_PAAPD1351444
Scurtă descriere:
Sectorul 6 al Municipiului Bucuresti deruleaza “Programul de Eficienta Energetica a Cladirilor Publice din Sector 6 ”, avand ca obiectiv general reabilitarea termica a 7 unitati de invatamant din Sectorul 6. Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în îndeplinirea de către operatorul economic desemnat câștigător a serviciilor de verificare a conformitatii Proiectului tehnic de executie și a documentației tehnice care a stat la baza elaborării acestuia, precum și a conformității lucrărilor executate și conformității cu nivelul maxim de consum energetic. Astfel se va analiza implementarea, atingerea și respectarea parametrilor de performanţă şi exigenţă în etapele de proiectare, execuţie şi recepţie a obiectivelor de investiţii, în conformitate cu normativele naționale și internaționale și prevederile legale în vigoare (Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nr. 2641/2017 privind modificarea şi completarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor", aprobată prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 157/2007). Cerintele minime sunt prezentate in Caietul de sarcini. Valoarea estimata este de 553.737 lei, fara TVA. In conformitate cu prevederile OUG 45/2018, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Termenul in care Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare este cu 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub).
Arată mai mult
Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Servicii
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Servicii de arhitectură, de inginerie şi de măsurare 📦
Cod CPV suplimentar: Servicii de asistenţă tehnică 📦
Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti 🏙️

Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic

Autoritatea contractantă
Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Autoritate regională sau locală
Numele autorității contractante: SECTORUL 6 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
Adresa poștală: Strada: Splaiul Independentei, nr. 200
Cod poștal: 060013
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.primarie6.ro 🌏
E-mail: achizitii@primarie6.ro 📧
Telefon: +40 0376204319 📞
Fax: +40 0376204446 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100139550 🌏

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-03-24 📅
Termen-limită de depunere: 2022-04-27 📅
Data publicării: 2022-03-29 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 062-163623
Număr JO-S: 62
Informații suplimentare
Departajarea ofertelor se face potrivit art. 139 alin. (3) din HG nr. 395/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza; „În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”. In conformitate cu prevederile OUG 45/2018, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Termenul in care Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare este cu 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult

Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Sectorul 6 al Municipiului Bucuresti deruleaza “Programul de Eficienta Energetica a Cladirilor Publice din Sector 6 ”, avand ca obiectiv general reabilitarea termica a 7 unitati de invatamant din Sectorul 6. Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în îndeplinirea de către operatorul economic desemnat câștigător a serviciilor de verificare a conformitatii Proiectului tehnic de executie și a documentației tehnice care a stat la baza elaborării acestuia, precum și a conformității lucrărilor executate și conformității cu nivelul maxim de consum energetic. Astfel se va analiza implementarea, atingerea și respectarea parametrilor de performanţă şi exigenţă în etapele de proiectare, execuţie şi recepţie a obiectivelor de investiţii, în conformitate cu normativele naționale și internaționale și prevederile legale în vigoare (Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene nr. 2641/2017 privind modificarea şi completarea reglementării tehnice "Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor", aprobată prin Ordinul Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 157/2007). Cerintele minime sunt prezentate in Caietul de sarcini. Valoarea estimata este de 553.737 lei, fara TVA.
Arată mai mult
In conformitate cu prevederile OUG 45/2018, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Termenul in care Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare este cu 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub).
Valoarea totală estimată: 553 737 RON 💰
Scurtă descriere:
Obiectul contractului ce urmează a fi atribuit constă în îndeplinirea de către operatorul economic desemnat câștigător a serviciilor de verificare a conformitatii Proiectului tehnic de executie și a documentației tehnice care a stat la baza elaborării acestuia, precum și a conformității lucrărilor executate și conformității cu nivelul maxim de consum energetic proiectat.
Arată mai mult
Activitatea desfășurata de către Prestator va conduce la urmatoarele rezultate masurabile:
- ETAPA 1 - Opinie tehnică/Raport privind acuratețea documentațiilor tehnico-economice;
- ETAPA 2 - Opinie tehnică/Raport privind calitatea lucrărilor executate, pentru următoarele faze determinante: construcții (arhitectură și structură), instalații electrice, instalații sanitare, instalatii HVAC. Prestatorul va verifica conformitatea punerii în operă a documentației tehnice de către executantul lucrărilor, în vederea obtinerii/atingerii indicatorilor de performanță energetică stabiliți prin documentația tehnică; Raport lunar de monitorizare a calitatii executiei lucrarilor; Raport/opinie tehnica privind Certificatul de Performanta Energetica emis la terminarea lucrarilor; Opinie tehnica/Raport privind calitatea lucrarilor executate anterior receptiei la terminarea lucrarilor, prin efectuarea de teste specifice, cum ar fi: testul usii suflante, teste ale instalatiilor pentru constructii etc;
Arată mai mult
- ETAPA 3 - Raport trimestrial analiza consumuri masurate dupa data receptiei la terminarea lucrarilor; Raport final privind valorile de consum de energie înregistrate la 18 luni de la data Recepției la terminarea lucrărilor.
Valoarea estimata este de 553.737 lei, fara TVA si este compusa din:
- Modernizarea si reabilitarea termica a Școlii
nr.117 (cu sala de sport) și Grădinița nr. 170 (în incinta Școlii nr. 117) - 164.377 lei, fara TVA
nr.309 - 81.491 lei, fara TVA
- Modernizarea si reabilitarea termica a Liceului Petru Poni - 113.033 lei, fara TVA
- Modernizarea si reabilitarea termica a Grădiniței
nr.230 - 37.937 lei, fara TVA
nr.274 - 67.273 lei, fara TVA
nr.208 - 43.043 lei, fara TVA
Paradisul Piticilor - 46.583 lei, fara TVA.
Durata: 30 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: „Elena” – Asistenta Europeana pentru Energie Locala, facilitate infiintata de Comisia Europeana, prin Programul Orizont 2020, si gestionata prin Banca Europeana de Investitii
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Sectorul 6

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
Cerinţa nr. 1 - Ofertantii, asociatii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice.
Modalitatea de indeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. DUAE se va depune, dupa caz, si de catre asociati, terti sustinatori si subcontractanti.
Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmeaza a fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Aceste documente pot fi:
Arată mai mult
1) Persoanele juridice romane
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentarii;
• cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Arată mai mult
• dupa caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
• alte documente edificatoare, dupa caz.
2) Persoanele juridice straine
1. Pentru persoanele juridice straine se aplica prevederile art. 168 din Lege; Persoanele juridice straine pot prezenta o declaratie pe propria raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe propria raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens pentru situatiile descrise in art. 166, 165 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice.
Arată mai mult
Nota: Operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1), din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate.
Arată mai mult
Cerinta trebuie indeplinita si de asociati, terti sustinatori si subcontractanti in situatia in care acestia exista.
Atenționări speciale:
- Se vor depune, odata cu DUAE, urmatoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, sau acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere, după caz. Nedepunerea acestora odată cu DUAE, constituie temei pentru solicitarea de clarificări pentru eventualele inadvertențe de formă ale informațiilor cuprinse în secțiunile DUAE, atât ale ofertantului/candidatului, cât și ale subcontractantului/terțului susținător, acest lucru fiind necesar pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurii de atribuire.
Arată mai mult
- DUAE va fi configurat de către autoritatea contractantă direct în SEAP la definirea documentației de atribuire. Răspunsurile la DUAE ale operatorilor economici care participă la procedură vor fi completate în SEAP în mod direct, după autentificare, de către fiecare participant.
Arată mai mult
- Încadrarea în situaţiile prevăzute la art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice atrage excluderea ofertantului din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.
Cerinţa nr. 2 – Ofertantii, asociatii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute la art. 59 si art. 60 (evitarea conflictului de interese) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.
Arată mai mult
Modalitatea de indeplinire. Declaratia pe propria raspundere privind neincadrarea în situatiile prevazute la art. 59- 60 SE VA PREZENTA ODATA CU DEPUNEREA DUAE, de catre toti operatorii economici (Ofertanti, asociati, terti sustinatori si subcontractanti). Persoanele cu funcție de decizie în cadrul autorității contractante sunt: Ciprian Ciucu - Primar, Gâdiuță Alexandru – Valeriu – Viceprimar, Ștefan Mihaela-Ana-Maria – Viceprimar, Moldovan Paul Cristian – Administrator public, Spiridon Demirel - Secretar, Ciocîrlan Bogdan Ionuț – Director Executiv Direcția Economică, Leca Iuliana – Director Executiv Direcția Fonduri Externe, Gheorghe Iulian – Director Executiv Directia Generală Investitii Publice, Lucian Constantin Covrig – Director General Adjunct Direcția Generală Investiții Publice, Marin Petrescu Marius – Director General Directia Generală Investitii Publice, Iscoviciu Lucian – Șef Serviciu Serviciul Monitorizare Contracte, Bălan Florica – Șef Serviciu Serviciul Achiziții Publice, Cîrlogea Simona Maria – Șef Serviciu Servicul de Planificare a Investițiilor.
Arată mai mult
Cerinta 1: Operatorii economici care depun oferta trebuie sa faca dovada unei forme de inregistrare in conditiile legii, ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Arată mai mult
Modalitatea de indeplinire si aplicabilitatea in cadrul procedurii: Se va completa Documentul Unic de Achizitie Publica (DUAE) de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor, conform art.193, alin.(1) din Legea nr.98/2016, sub sanctiunea prevederilor art.137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr.395/2016.
Arată mai mult
La solicitarea autoritatii contractante se vor prezenta ca documente justificative de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, urmatoarele:
A) Persoanele juridice romane
1) Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe raza caruia este situat sediul ofertantului, valabil la data prezentarii. Din certificatul constatator/extrasul de registru prezentat trebuie sa rezulte:
a) obiectul de activitate al ofertantului; obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in CAEN din certificatul constatator emis de ONRC;
b) starea ofertantului;
c) persoanele care reprezinta ofertantul in relatia cu tertii.
Informatiile cuprinse in acest document, trebuie sa fie reale/actuale la data prezentarii.
Nota: Se permite dovedirea capacitatii de exercitare a activitatii profesionale si prin prezentarea certificatului constatator emis de catre ONRC in forma electronica, prin intermediul serviciului online InfoCert, avand incorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica extinsa.
Arată mai mult
B) Persoanele juridice straine
Ofertantul va prezenta documente edificatoare, traduse in limba romana de catre un traducator autorizat, reale/actuale la data prezentarii, care sa dovedeasca o forma de inregistrare ca persoana fizica /juridica sau de inregistrare/atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional si in care sa se mentioneze persoanele care reprezinta entitatea in relatiile cu tertii, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident. De asemenea, documentele prezentate trebuie sa dovedeasca faptul ca obiectul sau de activitate include activitati de tipul celor care fac obiectul achizitiei publice si sa contina informatii cu privire la starea ofertantului.
Arată mai mult
Nota:
In cazul unei oferte comune fiecare participant la asociere trebuie sa prezinte documentele justificative solicitate conform art. 196 din Legea nr. 98/2016 din care sa rezulte indeplinirea criteriilor de calificare privind capacitatea de exercitare a activitatii profesionale pentru partea din contract pe care o realizeaza.
Arată mai mult
Situația economică și financiară:
Specificati cifra de afaceri medie anualaOfertantul trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri globale pentru ultimele 3 exerciții financiare încheiate, respectiv 2019,2020,2021 de cel puțin: 553.737 lei.
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Completarea DUAE in conformitate cu prev. art. 193 alin. 1 din Legea 98/2016. Se va completa in DUAE media cifrei de afaceri globale pentru ultimele 3 exerciții financiare încheiate, respectiv 2019, 2020, 2021, inclusiv cifra de afaceri pentru fiecare an mentionat. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Documente justificative: - declaraţii sau extrase bancare corespunzătoare;- prezentarea situatiilor financiare sau a extraselor din situatiile financiare, in cazul in care publicarea situatiilor financiare este prevazuta de legislatia tarii in care este stabilit operatorul economic.- În cazul în care, din motive obiective şi justificate, operatorul economic nu este în măsură să prezinte una sau mai multe dintre informaţiile şi documentele solicitate, operatorul economic este autorizat să facă dovada situaţiei sale economice şi financiare prin orice alt document pe care autoritatea contractantă îl consideră adecvat.- În cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind situația economică și financiară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.Note: 1) Pentru conversia în RON, daca situatiile financiare sunt întocmite în alta moneda, se va lua în considerare cursul mediu anual lei/alta valuta comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru fiecare an în parte. 2) In situatia in care ofertantii nu au depus bilantul contabil aferent anului 2021, acestia vor putea depune in locul bilantului contabil aferent ultimului an financiar orice documente disponibile lor, din care sa rezulte îndeplinirea nivelului cifrei de afaceri;3) In situatia in care ofertantul a fost infiintat sau si-a inceput activitatea economica de mai putin de 3 ani, se solicita prezentarea datelor privind cifra de afaceri, corespunzator perioadei efective de activitate. 4) Documentele se vor depune in copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul" cu semnatura si stampila ofertantului.5) Ofertantii straini vor putea prezenta documente echivalente, emise in conformitate cu legislatia aplicabila in tara de rezidenta, in copie lizibila cu mentiunea ,,conform cu originalul’’, insotite de traducere autorizata.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificatOfertantul trebuie sa faca dovada faptului ca a prestat servicii similare/de natura si complexitate similara/comparabila, in ultimii 3 ani, in valoare cumulata de minim 553.737 lei, fara TVA la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin servicii similare/de natura si complexitate similara/comparabila se întelege servicii desfasurate in cadrul unui contract/mai multe contracte, indeplinite in oricare dintre urmatoarele variante:1. contracte de servicii (elaborare si/sau actualizare si/sau revizuire de Studii de Fezabilitate si/sau DALI si/sau expertize/studii tehnice si/sau Proiecte Tehnice si Detalii de Execuție pentru lucrări de construcții civile), sau contracte de servicii supervizare a contractelor de lucrări pentru lucrări de construcții civile si/sau contracte de lucrări (proiectare și execuție) pentru lucrări de construcții civile (construcții noi/ consolidări/reabilitări/modernizare/extindere, reparatii capitale), cel putin din categoria de importanta C care sa fi indeplinit una dintre urmatoarele conditii: a. sa fi inclus componente de energie din surse regenerabile (definitie Energie din surse regenerabile: energie din surse regenerabile nefosile, precum energia eoliană, solară (termală și fotovoltaică), aerotermală, geotermală, hidrotermală, căldura ambientală, energia mareelor, a valurilor și alte tipuri de energie a oceanelor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz).b. construcții civile din categoria de importanta C/ proiecte de arhitectură si instalații (climatizare, încălzire, instalații electrice,curenți slabi, apa calda de consum si ventilare mecanica) pentru cladiri care au devenit cladiri certificate BREEAM/LEED nivel excellent sau outstanding;c. construcții civile din categoria de importanta C construite conform principiilor de eficienta energetica Nzeb.**) ultimii 3 ani se raporteaza la termenul limita de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzatoare a Instructiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13).
Arată mai mult
Proportia de subcontractareSe vor declara informații privind partea/părţile din contract pe care operatorul economic intenţioneazăsă o/le subcontracteze
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile ce descriu nivelul lor de experienta, corespunzator cerintei autoritatii contractante. La nivelul DUAE trebuie precizate urmatoarele informatii: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, tipul/categoriile de servicii prestate, valoarea in lei fara TVA, beneficiarul, data si numarul documentului de receptie, precum si ponderea si activitatile pentru care a fost responsabil in prestarea serviciilor.Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Documente justificative: - contracte/certificate/documente emise sau contrasemnate de beneficiarii serviciilor din care sa rezulte tipul serviciilor prestate, perioada în care s-au prestat si beneficiarii;- Recomandari;- Procese verbale de receptie/acceptanta;- Documente constatatoare.În situaţia în care ofertantul a avut calitatea de subcontractant/asociat se vor prezenta documente relevante din care să reiasă calitatea de subcontractant/asociat, cu indicarea părţii de contract îndeplinite de acesta şi a valorii serviciilor prestate fără TVA.Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul legal de a verifica informatiile direct la beneficiarii finali ai lucrarilor prezentate .În caz de asociere, documentele solicitate vor fi prezentate de fiecare asociat în parte, iar cerinţa minimă se va considera îndeplinita în mod cumulativ.Note: 1) Daca se vor prezenta ca experienta similara contracte care au ca obiect prestarea mai multor tipuri de servicii, atunci ofertantul are obligatia sa evidentieze si sa dovedeasca in mod clar in documentele reprezentand acceptanta/receptia serviciilor, care sunt activitatile de natura a indeplini solicitarile autoritatii contractante.2) Pentru contractele exprimate în euro/alta valuta se va folosi pentru conversie Cursul mediu anual în lei/valută comunicat de Banca Naţională a României pentru fiecare an în parte.3) Operatorii economici nerezidenti (straini): vor prezenta copii ale documentelor insotite de traducerea autorizata a acestora in limba romana.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic poate fi susținută în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016. Ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei si va prezenta Acordul de subcontractare odată cu depunerea Ofertei – Documente de calificare. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.Operatorul economic are dreptul sa invoce sustinerea unui/unor tert/terti in ceea ce priveste indeplinirea criteriilor de calificare referitoare capacitatea economica si financiara/tehnica si profesionala, indiferent de natura relatiilor juridice existente intre operatorul economic si tertul/tertii respectiv/respectivi.In situatia in care autoritatea contractanta identifica o situatie de excludere, in urma verificarilor efectuate in temeiul art. 183 alin 1 din Lege, va solicita, o singura data, inlocuirea tertului sau subcontractantului in cauza.Odată cu depunerea Ofertei – Documente de calificare se prezintă Angajamentul terțului susținător împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora. Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă, faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin identificarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru).Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.Subcontractanţii pe ale căror capacităţi ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. Autoritatea contractantă va lua în considerare această susţinere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentaţiei de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: a) tertul/tertii susţinător(i) pot dovedi ca detin resursele invocate ca element de sustinere a ofertantului/candidatului; b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităţilor ce acordă susţinerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terţul susţinător nu este declarat subcontractant.
Arată mai mult

Procedura
Temeiul juridic: 32014L0024
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2022-08-27 📅
Data deschiderii ofertelor: 2022-04-27 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Operator echipamente de termografie
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): Auditor energetic grd I, I+C
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Inginer instalatii
Arhitect cu drept de semnatura
Preț (pondere): 65

Autoritatea contractantă
Identitate
Numărul național de înregistrare: 4340730
Contact
Punct de contact: Marius Marin Petrescu
Adresă internet: www.primarie6.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: www.e-licitatie.ro 🌏
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100139550 🌏

Referință
Informații suplimentare
Departajarea ofertelor se face potrivit art. 139 alin. (3) din HG nr. 395/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa cum urmeaza; „În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică”.
Arată mai mult
In conformitate cu prevederile OUG 45/2018, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 15 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Termenul in care Autoritatea Contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare este cu 10 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub).
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult

Informații complementare
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641 📞
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul, în termen de 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante, conform art. 8 alin. (1) lit. a din Legea nr. 101/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
Arată mai mult
Sursa: OJS 2022/S 062-163623 (2022-03-24)
Anunt de atribuire (2022-09-06)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției: 553 737 RON 💰
Metadate ale anunțului
Tip de document: Anunt de atribuire

Procedura
Tip de ofertă: Nu se aplică

Referință
Date
Data trimiterii: 2022-09-06 📅
Data publicării: 2022-09-09 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2022/S 174-492652
Se referă la anunț: 2022/S 062-163623
Număr JO-S: 174

Atribuirea contractului
Data încheierii contractului: 2022-08-19 📅
Nume: Vitastal consulting
Numărul național de înregistrare: RO 17119899
Adresa poștală: Strada Codrii Neamţului, Nr. 7E, Sector: 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 032435
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 212520022 📞
E-mail: office@vitastal.ro 📧
Țara: Bucureşti 🏙️
Adresă internet: http://www.vitastal.ro/ 🌏
Valoarea totală a achiziției: 553 737 RON 💰
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Sursa: OJS 2022/S 174-492652 (2022-09-06)