Prin modernizarea staţiei C.F. Gara de Nord Bucureşti se doreşte Reabilitarea şi modernizarea corpurilor de clădire de călători existente aferente staţiei C.F., (inclusiv consolidarea acestora, conform expertizei tehnice), mai precis corpurile A, B, C, care delimitează Piata Gării de Nord si în care se desfăsoară activitatea personalului feroviar si în care se află spatiile destinate călătorilor, cuprinzând şi spaţiile galeriilor comerciale dintre corpuri şi peroane, conform Variantei I a Studiului de Fezabilitate. Categoriile de lucrări se vor concentra pe facilităţile acordate călătorilor, reamenajarea şi reconfigurarea spaţiilor cu accent pe mobilitate urbană, reabilitarea construcţiilor monument cu valoare istorică, reamenajarea zonelor interioare sau perimetrale gării pentru îmbunătăţirea conexiunii staţiei de cale ferată la localitate, eliminarea elementelor nociv arhitecturale cu caracter provizoriu care nu îşi mai au locul în configuraţia unei gări de nivel european. Prin proiectul propus nu se va modifica regimul de înăltime existent si nu se vor face modificări ale coeficientilor urbanistici sau ale retragerilor fată de aliniament. Complexitatea lucrărilor de intervenţie impun de asemenea etapizarea realizării lucrărilor care să nu întrerupă funcţionarea terminalului Gara de Nord şi activitatea curentă a personalului feroviar din cadrul SRCF Bucureşti. Respectând concluziile din expertiza tehnică se vor executa lucrări de intervenţie care să aducă în parametrii normali de funcţionare şi siguranţă, armonizându-le cu recomandările expertului pentru monumente istorice, respectiv audit energetic. Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări/informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire pâna în a 22-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire în a 12-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări transmise după data limită stabilită. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP, semnată cu semnatură electronică extinsă. Informatii suplimentare pot fi obtinute de la: adresa mentionată mai sus. Ofertele, candidaturile sau cererile de participare trebuie depuse la: adresa mentionată mai sus.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2023-03-06.
Achiziția publică a fost publicată pe 2023-01-26.
Anunţ de participare (2023-01-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Renovare a clădirilor degradate
Număr de referință: AS / 128 / 19.01.2023
Scurtă descriere:
Prin modernizarea staţiei C.F. Gara de Nord Bucureşti se doreşte Reabilitarea şi modernizarea corpurilor de clădire de călători existente aferente staţiei C.F., (inclusiv consolidarea acestora, conform expertizei tehnice), mai precis corpurile A, B, C, care delimitează Piata Gării de Nord si în care se desfăsoară activitatea personalului feroviar si în care se află spatiile destinate călătorilor, cuprinzând şi spaţiile galeriilor comerciale dintre corpuri şi peroane, conform Variantei I a Studiului de Fezabilitate.
Categoriile de lucrări se vor concentra pe facilităţile acordate călătorilor, reamenajarea şi reconfigurarea spaţiilor cu accent pe mobilitate urbană, reabilitarea construcţiilor monument cu valoare istorică, reamenajarea zonelor interioare sau perimetrale gării pentru îmbunătăţirea conexiunii staţiei de cale ferată la localitate, eliminarea elementelor nociv arhitecturale cu caracter provizoriu care nu îşi mai au locul în configuraţia unei gări de nivel european.
Prin proiectul propus nu se va modifica regimul de înăltime existent si nu se vor face modificări ale coeficientilor urbanistici sau ale retragerilor fată de aliniament.
Complexitatea lucrărilor de intervenţie impun de asemenea etapizarea realizării lucrărilor care să nu întrerupă funcţionarea terminalului Gara de Nord şi activitatea curentă a personalului feroviar din cadrul SRCF Bucureşti.
Respectând concluziile din expertiza tehnică se vor executa lucrări de intervenţie care să aducă în parametrii normali de funcţionare şi siguranţă, armonizându-le cu recomandările expertului pentru monumente istorice, respectiv audit energetic.
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări/informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire pâna în a 22-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire în a 12-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări transmise după data limită stabilită.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP, semnată cu semnatură electronică extinsă.
Informatii suplimentare pot fi obtinute de la: adresa mentionată mai sus.
Ofertele, candidaturile sau cererile de participare trebuie depuse la: adresa mentionată mai sus.

Metadate ale anunțului
Limba originală: română 🗣️
Tip de document: Anunţ de participare
Natura contractului: Lucrări
Reglementare: Uniunea Europeană
Vocabular comun privind achizițiile publice (CPV)
Cod: Renovare a clădirilor degradate📦 Locul de desfășurare
Regiunea NUTS: Bucureşti
🏙️
Procedura
Tip de procedură: licitaţie deschisă
Tip de ofertă: Prezentare ofertă pentru toate loturile
Criterii de atribuire
Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic
Autoritatea contractantă Identitate
Țara: România 🇷🇴
Tip de autoritate contractantă: Serviciu de utilități publice
Numele autorității contractante: C.n.c.f. "cfr" s.a-sucursala regionala c.f. bucuresti- unitate operationala
Adresa poștală: Strada: Piata Garii de Nord, nr. 1-3
Cod poștal: 010858
Orașul poștal: Bucuresti
Contact
Adresă internet: http://www.cfr.ro🌏
E-mail: liliana.lospa@cfr.ro📧
Telefon: +40 213182378📞
Fax: +40 314260088 📠
URL al documentelor: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100162007🌏
Referință Date
Data trimiterii: 2023-01-26 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-06 📅
Data publicării: 2023-01-31 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 022-063542
Număr JO-S: 22
Informații suplimentare
CLAUZA SUSPENSIVA: Procedura de atribuire se desfăsoară sub incidenta prezentei clauze suspensive, în sensul că incheierea contractului /contractelor sectoriale este conditionata de asigurarea sursei de finantare , respectiv creditele de angajament si /sau bugetare dupa caz , semnarea contracte. Avand in vedere dispoziotiile Legii 99/2016 privind achizitiile sector... detalii pe www.e-licitatie.ro

Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Prin modernizarea staţiei C.F. Gara de Nord Bucureşti se doreşte Reabilitarea şi modernizarea corpurilor de clădire de călători existente aferente staţiei C.F., (inclusiv consolidarea acestora, conform expertizei tehnice), mai precis corpurile A, B, C, care delimitează Piata Gării de Nord si în care se desfăsoară activitatea personalului feroviar si în care se află spatiile destinate călătorilor, cuprinzând şi spaţiile galeriilor comerciale dintre corpuri şi peroane, conform Variantei I a Studiului de Fezabilitate.
Prin modernizarea staţiei C.F. Gara de Nord Bucureşti se doreşte Reabilitarea şi modernizarea corpurilor de clădire de călători existente aferente staţiei C.F., (inclusiv consolidarea acestora, conform expertizei tehnice), mai precis corpurile A, B, C, care delimitează Piata Gării de Nord si în care se desfăsoară activitatea personalului feroviar si în care se află spatiile destinate călătorilor, cuprinzând şi spaţiile galeriilor comerciale dintre corpuri şi peroane, conform Variantei I a Studiului de Fezabilitate.
Categoriile de lucrări se vor concentra pe facilităţile acordate călătorilor, reamenajarea şi reconfigurarea spaţiilor cu accent pe mobilitate urbană, reabilitarea construcţiilor monument cu valoare istorică, reamenajarea zonelor interioare sau perimetrale gării pentru îmbunătăţirea conexiunii staţiei de cale ferată la localitate, eliminarea elementelor nociv arhitecturale cu caracter provizoriu care nu îşi mai au locul în configuraţia unei gări de nivel european.
Categoriile de lucrări se vor concentra pe facilităţile acordate călătorilor, reamenajarea şi reconfigurarea spaţiilor cu accent pe mobilitate urbană, reabilitarea construcţiilor monument cu valoare istorică, reamenajarea zonelor interioare sau perimetrale gării pentru îmbunătăţirea conexiunii staţiei de cale ferată la localitate, eliminarea elementelor nociv arhitecturale cu caracter provizoriu care nu îşi mai au locul în configuraţia unei gări de nivel european.
Prin proiectul propus nu se va modifica regimul de înăltime existent si nu se vor face modificări ale coeficientilor urbanistici sau ale retragerilor fată de aliniament.
Complexitatea lucrărilor de intervenţie impun de asemenea etapizarea realizării lucrărilor care să nu întrerupă funcţionarea terminalului Gara de Nord şi activitatea curentă a personalului feroviar din cadrul SRCF Bucureşti.
Respectând concluziile din expertiza tehnică se vor executa lucrări de intervenţie care să aducă în parametrii normali de funcţionare şi siguranţă, armonizându-le cu recomandările expertului pentru monumente istorice, respectiv audit energetic.
Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări/informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire pâna în a 22-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.
Entitatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire în a 12-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări transmise după data limită stabilită.
Entitatea contractantă va răspunde în mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificări/informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire în a 12-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă nu va răspunde la solicitările de clarificări transmise după data limită stabilită.
Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP, semnată cu semnatură electronică extinsă.
Informatii suplimentare pot fi obtinute de la: adresa mentionată mai sus.
Ofertele, candidaturile sau cererile de participare trebuie depuse la: adresa mentionată mai sus.
Valoarea totală estimată: 471151726.88 RON 💰
Scurtă descriere:
In cadrul lucrarilor se vor respecta cerinţele din caietul de sarcini nr. INV.3/12/09.01.2023
Valoarea estimata totala – 514.235.375,06 lei fara TVA din care :
Cheltuieli pentru executie – 432.435.195,06 lei fara TVA
Publicitate – 150.000 lei fara TVA
Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica – 38.566.531,82 lei fara TVA
Rezerve de implementare – 43.083.648,18 lei fara TVA
Durata contractului este de 116 luni, din care:
- 55 luni proiectare si executie lucrări, respectiv 9 luni proiectare si 46 luni executie lucrări,
- 1 lună pentru verificarea şi aprobarea la plată a lucrărilor şi a testelor la terminare
- 60 luni perioada de garantie.
Durata: 116 luni
Denumirea proiectului sau a programului finanțat de UE: Programul Operational Transport (POT).
Informații suplimentare:
CLAUZA SUSPENSIVA: Procedura de atribuire se desfăsoară sub incidenta prezentei clauze suspensive, în sensul că incheierea contractului /contractelor sectoriale este conditionata de asigurarea sursei de finantare , respectiv creditele de angajament si /sau bugetare dupa caz , semnarea contracte. Avand in vedere dispoziotiile Legii 99/2016 privind achizitiile sector... detalii pe www.e-licitatie.ro
CLAUZA SUSPENSIVA: Procedura de atribuire se desfăsoară sub incidenta prezentei clauze suspensive, în sensul că incheierea contractului /contractelor sectoriale este conditionata de asigurarea sursei de finantare , respectiv creditele de angajament si /sau bugetare dupa caz , semnarea contracte. Avand in vedere dispoziotiile Legii 99/2016 privind achizitiile sector... detalii pe www.e-licitatie.ro
Locul de desfășurare
Locul principal sau locul de desfășurare: Statia CF Bucuresti Nord
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Capacitatea de exercitare a activității profesionale:
III.1.1 a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului
Cerinta nr. 1.
Ofertantii, tertii sustinători si subcontractantii nu trebuie să se regăseasca în situatiile prevăzute la art. 177, 178 si 180 din Legea nr. 99/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerintei: se va completa DUAE de către operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entitătii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Aceste documente sunt:
a) certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării;
b) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
b) cazierul judiciar al operatorului economic si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
c) după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale;
d) orice document considerat edificator, în tara de origine sau în tara în care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare, sau alte documente echivalente emise de autorităti competente din tara respectivă.
În cazul în care, în tara de origine sau în tara în care ofertantul este stabilit, nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situatiile prevăzute la art.177, 178 si 180, entitatea contractantă accepta o declaratie pe propria răspundere sau, dacă în tara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaratia pe propria răspundere, se acceptă o declaratie autentică dată în fata unui notar, a unei autorităti administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente în acest sens.

Modalitatea de îndeplinire si aplicabilitatea în cadrul procedurii:
Se va completa în acest sens documentul DUAE de către fiecare ofertant, ofertant asociat, tert sustinător, subcontractant, cu informatiile aferente situatiei lor, urmând ca documentele justificative să fie solicitate de către entitatea contractantă doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Se va completa în acest sens documentul DUAE de către fiecare ofertant, ofertant asociat, tert sustinător, subcontractant, cu informatiile aferente situatiei lor, urmând ca documentele justificative să fie solicitate de către entitatea contractantă doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Notă: Răspunsurile la DUAE se completează, în SEAP, în mod direct, după autentificare. Necompletarea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinător/subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Corespondent DUAE: Partea III – Motive de excludere (A – Motive referitoare la condamnările penale, B – Motive legate de plata impozitelor sau a contributiilor la asigurările sociale, C – Motive legate de insolventă, conflicte de interese sau abateri profesionale).
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Corespondent DUAE: Partea III – Motive de excludere (A – Motive referitoare la condamnările penale, B – Motive legate de plata impozitelor sau a contributiilor la asigurările sociale, C – Motive legate de insolventă, conflicte de interese sau abateri profesionale).
Nota:
Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/tert sustinător/ subcontractant) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Nedepunerea acordului de asociere si/sau a acordului de subcontractare si/sau a angajamentului ferm al tertului sustinător odata cu DUAE atrage respingerea ofertei ca inacceptabilă (în temeiul art.202 din Legea nr.99/2016).
Cerinta nr. 2.
Informatii privind neîncadrarea în prevederile art.73 din Legea nr. 99/2016.
Persoanele cu functii de decizie din cadrul entitătii contractante în ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire:
Ungurean Cristian Marian – Director Regional; Pioaru Marcel – Consilier ; Cucu Viorica – Sef Divizie Economica ; Vasle Tatiana – Sef Serviciu SOF ; Robu Elena- Economist; Ratiu Iuliana- Economist; Cimpoieru Adrian – Sef Divizie Investitii ; Dragan Daniel - Sef Divizie Instalatii ;Nedelcu Camelia – Sef Divizie Tehnica ; Purcarea Gabriela - Sef UMP ; Selmereanu Dana – Sef Serviciu Asistenta Tehnica Mentenanta Cladiri ; Doditoiu - Sofa Andreea – Sef Oficiu Avizare si Reprezentare Juridica ; Radu Lucica –Sef Birou Juridic de Reprezentare ; Lospa Liliana - Sef Oficiu Achizitii Sectoriale; Floricel Caroleta- Expert Achizitii Publice ; Lulea Constanta – Expert Achizitii Publice ; Marin Andreea – Sef Serviciu VFCP ; Nistor Sorin - Economist Serviciul VFCP; Ilie Corina Petruta-Economist - Serviciul VFCP.

Se va completa în acest sens DUAE, de către fiecare ofertant, ofertant asociat, tert sustinător, subcontractant, cu informatiile aferente situatiei lor, urmând ca documentele justificative să fie prezentate de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.

De asemenea, se vor depune declaratii în conformitate cu art.73 din Legea nr. 99/2016 (Formularul nr.7 din sectiunea formulare si modele de documente) de către fiecare ofertant, ofertant asociat odată cu depunerea DUAE.
Se va completa în acest sens DUAE de către fiecare ofertant/ ofertant asociat/ subcontractant/ tert sustinător.
În cazul unui grup de operatori economici care îsi depun ofertă comună, fiecare membru al grupului are obligatia de a depune această declaratie (fiecare membru al asocierii cât si fiecare subcontractant propus ti/sau tert sustinător).
Notă:
1.Documentele emise în altă limbă decât limba română trebuie să fie insotite de traduceri autorizate în limba română.
2.În cazul în care există incertitudini în ceea ce priveste situatia personală a respectivilor ofertanti, entitatea contractantă are dreptul de a solicita, în mod direct, informatii de la autoritătile competente care emit documente de natura celor prevăzute.
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
2.În cazul în care există incertitudini în ceea ce priveste situatia personală a respectivilor ofertanti, entitatea contractantă are dreptul de a solicita, în mod direct, informatii de la autoritătile competente care emit documente de natura celor prevăzute.
3. De asemenea se vor depune declaratii in conformitate cu art.73 din Lg.99/2016 de catre fiecare ofertant / ofertant asociat/ tert sustinator/subcontractant (Formular 7 din Sectiunea Formulare), odata cu depunerea DUAE.
III.1.1 b) Capacitatea de exercitare a activitătii profesionale
Forma de înregistrare. Obiectul de activitate.
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în conditiile legii din tara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitătile ce fac obiectul contractului. Cerinta se aplică inclusiv pentru asociati (în cazul unei asocieri), subcontractanti sau terti sustinători care completează informatii aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct.

Se va completa în acest sens DUAE, de fiecare ofertant, ofertant asociat, tert sustinător, subcontractant cu informatiile aferente situatiei lor, urmând ca documentele justificative să fie prezentate, la solicitarea entitătii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar, întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.

Documente suport DUAE:
- Certificatul constatator emis de ONRC de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucuresti/ Teritorial in integralitate, din care sa rezulte ca activitatea principala/ secundara pe care o desfasoara conform codificarii CAEN corespunde obiectului contractului, sau document edificator. Informatiile cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la data prezentării. În cazul asocierii, fiecare membru al asocierii va prezenta certificatul constatator.

De asemenea, in Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Teritorial trebuie sa se regaseasca si urmatoarele informatii: datele de identificare ale operatorului economic, actionarii/ asociatii, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administratie, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare.

1.Documentele emise în altă limbă decât limba română trebuie să fie insotite de traduceri autorizate 2.In cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atesta forma de inregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru indeplinirea cerintei este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru al asocierii sa fie in concordanta cu partea din contract pe care o va realiza

3. Pentru persoanele fizice/juridice străine: documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică/fizica sau de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din tara în care ofertantul este rezident

4.In situatia în care vor fi executate părti din contract de către subcontractanti, dovada înregistrării si corespondenta activitătilor principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achizitiei se va prezenta obligatoriu si de către subcontractanti, pentru partea din contract pe care o vor realiza.

Declaratia DUAE se va complete, în SEAP, în mod direct, după autentificarea în sistem. Corespondent DUAE- Partea IV – Criterii de selectie – A- Capacitate de a corespunde cerintelor - Înscrierea în registrul comertului
Capacitatea tehnică și profesională:
Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat
Cerinta 1- EXECUTIE LUCRARI - Ofertantul trebuie sa faca dovada că a executat si a dus la bun sfarsit in ultimii 5 ani (perioada ce se calculeaza de la data limita de depunere a ofertelor) lucrari similare contractului ce urmeaza a fi atribuit in valoare individuala/cumulata de minim 30.000.000 lei fara TVA prin prezentarea unui contract sau cumul de mai multe contracte
Daca, ulterior iniţierii procedurii entitatea contractantă va decala data limită de depunere a ofertelor, limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada/dovezile executarii contractului/contractelor de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat.
Lucrari similare acceptate: Constructii noi /reparatii/consolidari/reabilitari constructii existente
NOTA: numarul de ani solicitati in vederea demonstrarii experientei similare se va calcula prin raportare la data limita de depunere a ofertelor. Cerinta este formulata in concordanta cu art. 191 alin. 2, art. 192 lit. a) din Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, prin raportare la valoarea estimata.

Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat
Cerinta 1: PROIECTARE.
Cerinta : Ofertantul trebuie sa faca dovada că a prestat si a dus la bun sfarsit in ultimii 3 ani (perioada ce se calculeaza de la data limita de depunere a ofertelor), servicii de proiectare în domeniul constructiilor civile in valoare cumulată de minim 2.000.000 lei fără T.V.A. prin prezentarea unui contract sau cumul de mai multe contracte
Cerinta 2 Cerinţă minimă obligatorie referitoare la atestate AFER.
Conform OMT 290/2000 ofertantul trebuie sa detina :
- Autorizatie de Furnizor Feroviar eliberata de AFER pentru lucrări de constructii, consolidari, reparatii, modernizari si intretinere cladiri cu specific feroviar si de metrou, inclusiv cele care adapostesc echipamente pentru control, conducerea si semnalizarea circulatiei feroviare(CED,CEM) si instalatiile aferente cu exceptia celor de gaze naturale, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabila la data prezentarii
- Autorizatie de Furnizor Feroviar eliberata de AFER pentru lucrări de reparatii curente la instalatii SCB, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabila la data prezentarii
- Autorizatie de Furnizor Feroviar eliberata de AFER pentru lucrări de constructii-montaj/reparatii capitale si modernizari instalatii TTR, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabila la data prezentarii
- Autorizatie de Furnizor Feroviar eliberata de AFER pentru lucrări de constructii-montaj/reparatii capitale si modernizari instalatii ELF, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabila la data prezentarii
- Agrement Tehnic Feroviar eliberat de AFER pentru lucrări de constructii, consolidari, reparatii, modernizari si intretinere cladiri cu specific feroviar si de metrou, inclusiv cele care adapostesc echipamente pentru control, conducerea si semnalizarea circulatiei feroviare(CED,CEM) si instalatiile aferente cu exceptia celor de gaze natural, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabil la data prezentarii
- Agrement Tehnic Feroviar eliberat de AFER pentru lucrări de reparatii curente la instalatii SCB, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabil la data prezentarii
- Agrement Tehnic Feroviar eliberat de AFER pentru lucrări de lucrări de constructii-montaj/reparatii instalatii TTR-TC conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabil la data prezentarii
- Agrement Tehnic Feroviar eliberat de AFER pentru lucrări de constructii-montaj/reparatii capitale si modernizari instalatii ELF, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabil la data prezentarii
- Autorizatie de Furnizor Feroviar eliberata de AFER pentru proiectare si consultanta in domeniul infrastructurii feroviare cu exceptia instalatiilor feroviare, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabila la data prezentarii
- Agrement Tehnic Feroviar eliberat de AFER pentru proiectare si consultanta in domeniul infrastructurii feroviare cu exceptia instalatiilor feroviare, conform cerintelor OMT 290/2000 art. 1 si 2 valabil la data prezentarii

Certificate emise de organisme independente cu privire la…
… standardele de asigurare a calitatii
Dovada implementării sistemului de management al calităţii în conformitate SR EN ISO 9001 sau echivalent pentru activitatea principală ce face obiectul contractului, prin prezentarea unor certificate acordate de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii.
… sistemele sau standardele de management de mediu
Dovada implementării sistemului de management al mediului în conformitate SR EN ISO 14001 sau echivalent pentru activitatea principală ce face obiectul contractului, prin prezentarea unor certificate acordate de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al managementului mediului .
Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor:
Declaratia DUAE se va completa direct în SEAP, în sectiunea dedicata a procedurii de interes (DUAE-ul deja configurat de entitatea contractanta) Corespondent DUAE - Partea IV – Criterii de selectie – C - Capacitatea tehnica si profesionala . Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire(ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator) cu informatiile aferente situatiei lor.
Pentru furnizarea informatiilor aferente fiecărui contract similar prezentat ca experientă similară, Operatorul Economic Ofertant completează în DUAE (răspuns), utilizând formatul pus la dispozitie de Entitatea Contractantă, câmpurile solicitate astfel :
- câmpul "Descriere" se vor completa , cel putin următoarele informatii:
a. obiectul contractului cu Beneficiarul lucrărilor,
b. datele de identificare ale contractului,
c. caracteristicile lucrărilor realizate pentru demonstrarea îndeplinirii cerintei minime,
d. informatiile detinute de Operatorul Economic pe care le poate prezenta Entitatii Contractante la solicitarea expresă a acesteia în aplicarea prevederilor articolelor 196, alin (1) si (2) din Legea 99/2016. Ofertantul trebuie sa nominalizeze în acest câmp documentul/documentele asa cum există acesta/acestea sub formă de dovezi în evidentele sale;
- câmpul „valoare” – valoarea contractului prezentată ca experientă similară în format de număr întreg (fără zecimale) si fără a utiliza separator între zeci, sute, mii, milioane etc.;
- câmpul "moneda", moneda în care este exprimată valoarea lucrărilor realizate asa cum este această monedă specificată în cadrul contractului dintre Operatorul Economic Ofertant si beneficiarul lucrărilor;
- selectează "data de început” ca fiind data la care a început realizarea lucrărilor prezentate ca fiind similare, conform prevederilor contractului dintre Operatorul Economic Ofertant si beneficiarul lucrărilor;
- selectează „data de sfâsit" ca fiind data la care lucrările prezentate ca fiind similare au fost finalizate si receptionate de către beneficiarul lucrărilor, conform prevederilor contractului dintre Operatorul Economic Ofertant si beneficiarul lucrărilor prezentate drept experientă similară;
- câmpul „Beneficiari”:
e. denumirea beneficiarului lucrărilor prezentate, asa cum este acesta indicat în contractul prezentat ca fundament pentru realizarea lucrărilor
f. rolul Operatorului Economic Ofertant în relatia cu beneficiarul nominalizat (contractant individual, Subcontractant sau membru al unei asocieri de Operatori Economici care au realizat lucrări în cadrul contractului pentru beneficiarul lucrărilor), asa cum este definit acest rol în contractul nominalizat la câmpul „Descriere” si proportia din contract realizată de acesta în cazul în care operatorul economic Ofertant a activat ca subcontractant sau membru în asociere.
Se va completa in acest sens DUAE, urmand ca documentele justificative sa fie prezentate de catre ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar, doar la solicitarea entitatii contractante la finalizarea evaluarii ofertelor.
Aceste documente pot fi : procese-verbale la terminarea lucrărilor, procese-verbale de receptie finală, procese-verbale de receptie pe obiect, procese verbale de bună executie sau alte dovezi nominalizate de către Ofertant în DUAE (răspuns) ca document suport pentru informatiile incluse în DUAE (răspuns) în legătură cu demonstrarea experientei similare si pe care Operatorul Economic Ofertant le propune Autoritătii Contractante ca fiind adecvate pentru a dovedi nivelul solicitat al experientei similare.

Cerinta 1- Declaratia DUAE se va completa direct în SEAP, în sectiunea dedicata a procedurii de interes (DUAE-ul deja configurat de entitatea contractanta) Corespondent DUAE - Partea IV – Criterii de selectie – C - Capacitatea tehnica si profesionala . Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire(ofertant/ofertant asociat/subcontractant/tert sustinator) cu informatiile aferente situatiei lor.
Nota:
1. Prin sintagma servicii duse la bun sfârşit se înţelege (conf art. 9 alin. (3) din Instructiunea ANAP nr. 2/2017):
a) Servicii recepţionate parţial, cu condiţia ca specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţă similară să permita elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent;
b) Servicii recepţionate la sfârşitul prestării; sfârşitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanţie, respectiv a perioadei de notificare a defectelor în cadrul contractelor.
2. Pentru contractele a caror valoare este exprimata in alta valuta decat in lei, cursul de referinta care va fi avut in vedere pentru calculul echivalentei este cursul mediu anual in lei/alta valuta comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru anul respectiv.
Daca, ulterior iniţierii procedurii entitatea contractantă va decala data limită de depunere a ofertelor, limita inferioară a perioadei de 3 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada prestarii serviciilor in cadrul contractului/lor de experienţă similară în intervalul de timp nou rezultat
Cerinta - În conformitate cu prevederilor Ordinului MT nr. 290/2000 privind admiterea tehnică a produselor si/sau serviciilor destinate utilizării în activitătile de construire, modernizare, întretinere si de reparare a infrastructurii feroviare si a materialului rulant, pentru transportul feroviar si cu metroul pentru servicii de proiectare si executie lucrări în domeniul infrastructurii feroviare, operatorii economici vor prezenta autorizatii/ agremente AFER valabile la momentul prezentării. Operatorii economici străini care nu detin autorizatii/ agremente AFER, vor prezenta documente echivalente eliberate de autoritătile relevante din tările de origine valabile la momentul prezentarii (documentele vor fi traduse de un traducător autorizat).
Ofertantii care detin autorizatii/agremente AFER a caror valabilitate expira înainte de încetarea contractului vor depune un angajament ferm ce va stipula ca în cazul în care va fi declarat câstigator va obtine prelungirea valabilitatii acestora pe toata durata contractului
• Autorizatiile, agrementele AFER pentru lucrarile executate - valabile la momentul prezentarii.
Se recomanda consultarea site-ului www.afer.ro.
Nota:
1. Documentele emise in alta limba, trebuie sa fie insotite de traducerea autorizata in limba romana.
2. In cazul asocierii mai multor operatori economici care participa în comun la procedura de atribuire, cerintele privind capacitatea tehnica si profesionala se considera îndeplinite daca acestia demonstreaza ca dispun de respectivele documente si/sau ca unul dintre membrii asocierii detine autorizatia solicitata, dupa caz, cu conditia ca respectivul membru sa execute partea din contract pentru care este solicitata autorizatia respectiva (art. 58, alin. (1) din HG 394/2016).
3. În cazul în care ofertantul/candidatul sau operatorii economici care participa în comun la procedura de atribuire subcontracteaza o parte din contractul sectorial care urmeaza sa fie atribuit, in cadrul criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si profesionala, cerinta referitoare la prezentarea unor autorizatii specifice se considera indeplinita daca subcontractantul nominalizat detine autorizatia solicitata prin documentatia de atribuire, cu conditia ca acesta sa execute partea din contract pentru care este solicitata autorizatia respectiva (art. 58, alin. (2) din HG 394/2016).

Se va completa cerinţa corespunzătoare in formularul DUAE. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Aceste documente pot fi:
- un certificat acordat de un organism independent care atesta ca acesta are implementat si menţine, conform seriei de standarde ISO…
… 9001 un sistem de management al calităţii pentru activitatea principală ce face obiectul contractului sau
- orice alte probe/dovezi prin care să confirme asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii în cazul în care se poate demonstra că operatorul economic nu a avut acces la un astfel de certificat sau nu are posibilitatea de a-l obţine în termenele stabilite, din motive care nu îi sunt imputabile. Valabilitatea documentului se va raporta la momentul prezentării acestuia. Ofertantii straini vor prezenta documentul in traducere in limba romana.
Pentru situaţiile în care se depun oferte în asociere, cerinta trebuie îndeplinită de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o execută.
… 14001 un sistem de management al mediului pentru activitatea principală ce face obiectul contractului sau
- orice alte probe/dovezi prin care să confirme asigurarea unui nivel corespunzător al managementului mediului în cazul în care se poate demonstra că operatorul economic nu a avut acces la un astfel de certificat sau nu are posibilitatea de a-l obţine în termenele stabilite, din motive care nu îi sunt imputabile. Valabilitatea documentului se va raporta la momentul
Pentru situaţiile în care se depun oferte în asociere, cerinta trebuie îndeplinită de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o execută.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
(1) Operatorul economic are dreptul, dacă este cazul să recurgă la susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între operatorul economic şi terţul/terţii respectiv/respectivi
(2) În ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la calificările educaţionale şi profesionale prevăzute la art. 192 lit. g) sau la experienţa profesională relevantă, operatorul economic poate să se bazeze pe capacitatea terţului susţinător doar atunci când acesta va desfăşura efectiv lucrările sau serviciile în legătură cu care sunt necesare respectivele calificări
Modalitatea de indeplinire si aplicabilitatea în cadrul procedurii:
Declaratia DUAE se va completa direct în SEAP, în sectiunea dedicata a procedurii de interes (DUAE-ul deja configurat de entitatea contractanta) . Se va completa initial DUAE de ofertanti in care se vor include informatiile cu privire la existenta unei sustineri de terta parte, la care se ataseaza DUAE si angajamentul ferm al tertului sustinator,(impreuna cu documente anexe la angajament) din care să rezulte modul efectiv prin care terţul va asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere
Documentele justificative care probeaza îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

(1) Entitatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului/candidatului să transmită informaţii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să le îndeplinească efectiv.
(2) În cazul în care din informaţiile şi documentele prezentate potrivit alin. (1) nu rezultă că subcontractantul propus are capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să le îndeplinească efectiv, entitatea contractantă respinge subcontractantul propus şi solicită ofertantului/candidatului o singură dată înlocuirea acestuia şi prezentarea unui alt subcontractant care să aibă capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să le îndeplinească efectiv.

Declaratia DUAE se va completa direct în SEAP, în sectiunea dedicata a procedurii de interes (DUAE-ul deja configurat de entitatea contractanta) . Se va completa initial DUAE de ofertanti in care se vor include informatiile cu privire la Subcontractantii propusi la care se ataseaza DUAE si acordul de subcontractare.

Inainte de semnarea contractului, ofertantul declarat castigator va prezenta contractul/contractele incheiat(e) cu subcontractantii sai, în original sau în copie legalizata.

În cazul în care mai multi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică si profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar entitatea contractantă poate solicita ca acestia să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului sectorial/acordului-cadru
Oferta trebuie semnata legal de catre toti asociatii iar structura asocierii nu va fi modificata , pe durata executarii contractul
În cazul în care mai multi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, acestia pot beneficia de sustinerea unui tert în ceea ce priveste îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică si profesională, în conditiile legii.
In situatia in care ofertă depusa de catre o asocire a fost desemnată castigătoare acordul de asociere va fi prezentat in forma legalizata

Declaratia DUAE se va completa direct în SEAP, în sectiunea dedicata a procedurii de interes (DUAE-ul deja configurat de entitatea contractanta).Ofertantii vor prezenta pentru fiecare asociat cate un formular DUAE separat completat si semnat in mod corespunzator de catre fiecare dintre acestia Odata cu depunerea DUAE se va prezenta si acordul de asociere

Executarea contractului
Depozite și garanții solicitate:
Garantia de participare se constituie conform art.164 , alin (4) din Legea 99/2016
Valoarea garantiei de participare : 2.000.000 lei
In cazul depunerii prin virament bancar în favoarea entitatii contractante, CUI 15548207 ; cont nr. RO 76WBAN009948500011RO02 deschis la Banca Comerciala Intesa Sanpaolo Romania SA – Agentia Bucuresti Mihalache , confirmat de banca emitentă până la data limita de depunere a ofertelor . Perioada de valabilitate a garantiei de participare este cel putin egala cu cea a ofertei si anume 12 luni, de la termenul limita de primire a ofertelor

Orice prelungire a perioadei de valabilitate a Ofertei solicitată de către Entitatea Contractantă si acceptată de către Ofertant presupune o prelungire a perioadei de valabilitate a garantiei de participare. Garanţia trebuie să fie irevocabilă, neconditionata

Garantia de buna executie se constituie conform art.164 , alin (4) din Legea 99/2016
Contractantul se obligă să constituie garanţia de bună execuţie a contractului în cuantum de 10 % din preţul contractului fără TVA, în termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea contractului de ambele părţi.
Garanţia de buna executie devine anexa la contract.
Garanţia trebuie să fie irevocabilă, neconditionata
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Procedura
Temeiul juridic: 32014L0025
Ora de primire a ofertelor: 15:00
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioadă de valabilitate a ofertei: 2024-03-06 📅
Data deschiderii ofertelor: 2023-03-06 📅
Ora deschiderii ofertelor: 15:00
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): P.t.1.2 Expert principal / cheie nr. 2 – Sef proiect complex – expert atestat Ministerul Culturii ( arhitect cu drept de semnatura|) si membru OAR(atestat)
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): P.t.1.1 Expert principal / cheie nr. 1 – Managerul de Proiect
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): P.t.1.3 Expert principal / cheie nr. 3 – Sef proiect specializarea rezistenta/ structuri istorice
P.t.1.5 Restaurator/ restauratori componente artistice(lemn,piatra,metal) atestat Ministerul Culturii
P.t.1.4 Expert principal / cheie nr. 4– Sef proiect specialitate instalatii atestat Ministerul Culturii
Preț (pondere): 60
Un operator economic poate participa la procedură numai dacă este înregistrat în SEAP.
2. Corespondenta si toate documentele depuse de operatorii economici vor fi în limba română, sau însotite de traducere autorizată în limba română.
3. Documentatia de atribuire se postează integral în cadrul anuntului de participare publicat pe site–ul www.e-licitatie.ro.
4. Solicitările de clarificări ale potentialilor ofertanti se vor adresa în mod exclusiv în SEAP în cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice.
5. Răspunsurile la solicitările de clarificări se vor posta în termenul legal (conf. art.29 alin. (3) din H.G. nr.394/2016) în cadrul anuntului de participare publicat pe site–ul www.e-licitatie.ro. Entitatea contractantă nu va da curs solicitărilor adresate prin altă modalitate de comunicare.

6. Comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare privind ofertele depuse prin intermediul SEAP. Ofertantii vor transmite răspunsurile la clarificări si eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP, integral în sectiunea corespunzătoare respectivei solicitări, sub forma unuia sau a mai multor documente/fisiere distincte semnate cu semnatură electronică.

7. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face conform prevederilor art.146 alin.(3) din H.G. nr.394/2016 cu modificările si completările ulterioare.
În continuarea sectiunii III.1.6.a) - Restituirea garantiei de participare se realizează potrivit art 164 indice 2 din Legea 99/2016 , în baza cererii scrise, conform Formularului nr. 5 din sectiunea formulare si modele de documente.
În cazul depunerii de oferte de către o asociere de operatori economici, garantia de participare trebuie constituită în numele asocierii si să se mentioneze că acoperă în mod solidar toti membrii grupului de operatori economici. În cazul constituirii garantiei de participare sub formă de scrisoare de garantie de participare/ OP/ orice alt instrument de garantare emis în conditiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări, se va transmite în SEAP, în format electronic, semnată cu semnatură electronică, până la termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.

In cazul in care garantia de participare va fi constituita cu instrument de garantare, se va se transmite in SEAP si dovada platii
Garantia de participare emisă în altă limbă se va încarca în SEAP însotită de traducere autorizată în limba română.
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Orașul poștal: Bucuresti
Cod poștal: 030084
Țara: România 🇷🇴
Telefon: +40 213104641📞
E-mail: office@cnsc.ro📧
Fax: +40 213104642 / +40 218900745 📠
Adresă internet: http://www.cnsc.ro🌏
Informații privind termenele de introducere a căilor de atac:
Termenele de exercitare a căilor de atac sunt cele prevazute la art. 8 din Legea nr.101/2016 cu modificările si completările ulterioare.
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Oficiul Avizare si Reprezentare Juridica al Sucursalei Regionala CF Bucuresti
Adresa poștală: Str. Piata Garii de Nord, nr.1-3 , sector 1
Cod poștal: 010858
Telefon: +40 213199539/133100📞
Fax: +40 213182378 📠
Adresă internet: www.cfr.ro🌏
Sursa: OJS 2023/S 022-063542 (2023-01-26)
Informaţii suplimentare (2023-02-06) Obiect Metadate ale anunțului
Tip de document: Informaţii suplimentare
Referință Date
Data trimiterii: 2023-02-06 📅
Data publicării: 2023-02-10 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 030-084466
Se referă la anunț: 2023/S 022-063542
Număr JO-S: 30
Sursa: OJS 2023/S 030-084466 (2023-02-06)
Informaţii suplimentare (2023-02-21) Referință Date
Data trimiterii: 2023-02-21 📅
Termen-limită de depunere: 2023-03-16 📅
Data publicării: 2023-02-24 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 040-115271
Număr JO-S: 40
Sursa: OJS 2023/S 040-115271 (2023-02-21)
Informaţii suplimentare (2023-03-02) Referință Date
Data trimiterii: 2023-03-02 📅
Data publicării: 2023-03-07 📅
Identificatori
Numărul anunțului: 2023/S 047-137836
Număr JO-S: 47
Informații suplimentare
Se modifica ion parte Cerinta 2 Cerinte minime obligatorii referitoare la atestate AFER