Elaborare Studiu de Fezabilitate, asistență tehnică pentru susținerea aplicației de finanțare, asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectării si execuției lucrărilor, asigurare publicitate, asigurare cameră de date pentru obiectivul de investiții ”Drum de legătură ”Descărcare trafic Șimleu Silvaniei” la autostrada A3 Brașov -Târgu Mureș – Cluj - Oradea”
Contractul de servicii pentru Elaborare Studiu de Fezabilitate, asistență tehnică pentru susținerea aplicației de finanțare, asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectării si execuției lucrărilor, asigurare publicitate, asigurare cameră de date pentru obiectivul de investiții ”Drum de legătură ”Descărcare trafic Șimleu Silvaniei” la autostrada A3 Brașov -Târgu Mureș – Cluj - Oradea”. Prin realizarea investiției care face obiectul contractului de servicii, vor fi îndeplinite obiectivele și scopul acestui proiect, astfel: OBIECTIVUL GENERAL al proiectului îl reprezintă asigurarea unei capacități de circulație și condiții corespunzătoare de circulație în ORAȘUL ȘIMLEU SILVANIEI, cu efecte negative minime la nivelul mediului și ale ocupării de terenuri. Crearea unei căi de comunicație modernă va avea implicații pozitive în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, a devierii traficului de tranzit, a creșterii siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, precum și scăderea poluării la toate nivelele în zonele tranzitate în prezent. Lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate are efecte negative asupra economiei și transportatorilor auto, prin creșterea timpilor și costurilor de transport, prin creșterea consumului de carburant, precum și prin mărirea costurilor legate de întreținerea și repararea mijloacelor de transport. SCOPUL PROIECTULUI este realizarea drumului de descărcare către autostrada A3 a traficului care tranzitează ORAȘUL ȘIMLEU SILVANIEI are un impact favorabil, întrucât se vor realiza o serie de deziderate precum: • descongestionarea traficului din orase, eliminarea blocajelor de trafic la intrarea/iesirea din localitati si cresterea vitezei de deplasare (in afara localitatilor), contribuind astfel la reducerea timpului de transport si la cresterea sigurantei; • transferul traficului national si international in afara localitatilor, ceea ce conduce la reducerea impactului transportului asupra mediului. • sporirea considerabila a capacităţii de circulaţie • reducerea degradarii şi a uzurii arterelor existente, datorită suprasolicitărilor cauzate de traficul greu • reducerea semnificativă a poluării mediului prin reducerea noxelor si zgomotului • realizarea legăturilor între reţelele de transport care atrag fluxuri de mărfuri. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/ candidaturilor: 18 zile. Termen-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informaţiilor suplimentare: 11 zile inainte de depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-04-30.
Achiziția publică a fost publicată pe 2024-03-26.
Anunţ de participare (2024-03-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Elaborare Studiu de Fezabilitate,
asistență tehnică pentru susținerea aplicației de finanțare, asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectării si execuției lucrărilor, asigurare publicitate, asigurare cameră de date pentru obiectivul de investiții ”Drum de legătură ”Descărcare trafic Șimleu Silvaniei” la autostrada A3 Brașov -Târgu Mureș – Cluj - Oradea”
Număr de referință: 4566658/2024/3
Scurtă descriere:
Contractul de servicii pentru Elaborare Studiu de Fezabilitate, asistență tehnică pentru susținerea aplicației de finanțare, asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectării si execuției lucrărilor, asigurare publicitate, asigurare cameră de date pentru obiectivul de investiții ”Drum de legătură ”Descărcare trafic Șimleu Silvaniei” la autostrada A3 Brașov -Târgu Mureș – Cluj - Oradea”.
Prin realizarea investiției care face obiectul contractului de servicii, vor fi îndeplinite obiectivele și scopul acestui proiect, astfel:
OBIECTIVUL GENERAL al proiectului îl reprezintă asigurarea unei capacități de circulație și condiții corespunzătoare de circulație în ORAȘUL ȘIMLEU SILVANIEI, cu efecte negative minime la nivelul mediului și ale ocupării de terenuri.
Crearea unei căi de comunicație modernă va avea implicații pozitive în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, a devierii traficului de tranzit, a creșterii siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, precum și scăderea poluării la toate nivelele în zonele tranzitate în prezent.
Lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate are efecte negative asupra economiei și transportatorilor auto, prin creșterea timpilor și costurilor de transport, prin creșterea consumului de carburant, precum și prin mărirea costurilor legate de întreținerea și repararea mijloacelor de transport.
SCOPUL PROIECTULUI este realizarea drumului de descărcare către autostrada A3 a traficului care tranzitează ORAȘUL ȘIMLEU SILVANIEI are un impact favorabil, întrucât se vor realiza o serie de deziderate precum:
• descongestionarea traficului din orase, eliminarea blocajelor de trafic la intrarea/iesirea din localitati si cresterea vitezei de deplasare (in afara localitatilor), contribuind astfel la reducerea timpului de transport si la cresterea sigurantei;
• transferul traficului national si international in afara localitatilor, ceea ce conduce la reducerea impactului transportului asupra mediului.
• sporirea considerabila a capacităţii de circulaţie
• reducerea degradarii şi a uzurii arterelor existente, datorită suprasolicitărilor cauzate de traficul greu
• reducerea semnificativă a poluării mediului prin reducerea noxelor si zgomotului
• realizarea legăturilor între reţelele de transport care atrag fluxuri de mărfuri.
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/ candidaturilor: 18 zile.
Termen-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informaţiilor suplimentare: 11 zile inainte de depunerea ofertelor.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Studii de fezabilitate, servicii de consultanţă, analize📦
Valoarea estimată fără TVA: 4 829 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectul contractului de servicii constă în elaborarea documentației tehnico-economice faza SF, documentațiile cadastrale, stabilirea/identificarea culoarului de expropriere, elaborarea raportului de evaluare, obținerea cerificatului de urbanism însoțit de avize și acorduri, în conformitate cu HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.
Documentele tehnice solicitate de Autoritatea Contractantă în cadrul contractului vor fi întocmite și predate în maxim 9 luni de la data emiterii ordinului de începere a prestării serviciilor după cum urmează:
Etapa I: Elaborarea analizei multicriteriale – Etapa I – AMC1 - în termen de 1 lună de la data prevăzută în Ordinul de începere
Etapa II: Elaborarea analizei multicriteriale – Etapa II – AMC2 - în termen de 1 lună de la finalizarea AMC1
Etapa III: Elaborare Studiul de Fezabilitate – în termen de 7 luni de la predarea AMC 2
Studiu de Fezabilitate, care va cuprinde:
Studiu de Fezabilitate;
Analiza Cost - Beneficiu;
Studiul Topografic;
Studiul Geotehnic;
Studiul Arheologic;
Documentatie Ocupari Terenuri;
Documentatia de mediu;
Analiza necesității de a reloca utilități
Obținere Certificat de Urbanism (C.U.);
Obținere avize și acorduri solicitate prin C.U.;
Etapa IV: Asistenta tehnica acordata Beneficiarului:
Asistenta tehnica acordata Beneficiarului pentru sustinerea aplicatiei de finantare;
Asistenta tehnica acordata Beneficiarului pentru procedura de atribuire a proiectarii si executiei lucrarilor;
Asigurare publicitate;
Asigurarea unei camere de date.
Valoarea estimata a achizitiei( 4.829.000,00 lei fără TVA) include urmatoarele activitati:
Cap. 3.1 Studii = 2.000.000,00 lei;
Cap. 3.2 Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii
= 190.000,00 lei;
Cap. 3.3 Expertizare tehnică = 200.000,00 lei ;
Cap. 3.5.3. Elaborare Studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii şi
deviz general = 2.000.000,00 lei;
Cap. 4 Rezerve de implementare (10%) = 439.000 lei.
Rezerva de implementare, în valoare de 439.000,00 lei fără TVA, va fi inclusă de către toți ofertanții în propria propunere financiară, la valoarea impusă anterior. (regulile referitoare la rezerva de implementare sunt prezentate în cadrul caietului de sarcini)
CLAUZA SUSPENSIVA:
Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că semnarea contractului de achiziție publică-servicii este conditionată de semnarea contractului de finanțare cu această destinație, prin Programul Transport 2021-2027.
Autoritatea Contractantă va încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care va avea la dispozitie fondurile necesare realizarii investitiei care face obiectul prezentei proceduri de achizitie, asigurate prin semnarea contractului de finanțare cu unul din organismele finantatoare.
Ofertanții din cadrul acestei proceduri înțeleg că, Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzătoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și chiar dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenței unui asemenea prejudiciu.
Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condițiilor speciale de mai sus, respectiv a clauzei suspensive, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.
Perioada maximă pentru care operează clauza suspensiva este de 12 luni, astfel încât, în cazul în care condiția semnării contractului de finanțare nu este îndeplinita, procedura de atribuire este anulată, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c.) teza 2 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare.
Efectul conditiei suspensive este acela de a preveni piata (potentialii participanti la procedura) cu privire la un nivel de risc aferent sursei de finantare.

Informații suplimentare:

Produse/servicii suplimentare: Servicii de asistenţă tehnică📦
Locul principal sau locul de desfășurare: UAT ORAȘUL ȘIMLEU SILVANIEI
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Sălaj
🏙️
Durata: 13 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experiența Specifica Expert Cheie - Coordonator de proiect/ Manager de proiect
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Experiența Specifica Expert Cheie - echipa 5 ingineri proiectanți drumuri
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Experiența Specifica Expert Cheie - Inginer proiectant poduri
Demonstrarea unei metodologii adecvate de prestare a serviciilor
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-04-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-04-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): COMISIA DE EVALUARE A OFERTELOR
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2024-04-30 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: COMISIA DE EVALUARE A OFERTELOR
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerința nr. 1 - Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016.
Modalitatea de îndeplinire: Până la data limită de depunere a ofertelor Operatorii economici vor completa D.U.A.E., iar ulterior, in baza art.196, alin. (2) din Legea 98/2016, doar ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar al ofertelor admisibile va prezenta documentele suport doveditoare, astfel:
• certificatul constatator emis de ONRC;
• certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentarii;
• pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate;
• cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv;
• după caz, documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; alte documente edificatoare, după caz.
NOTA:
În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art.164, 165 și 167, autoritatea contractantă va a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere,o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Cerința nr. 2 - Lipsa conflictului de interese - Operatorul economic (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, susținător de terță parte) nu trebuie sa se incadreze in prevederile art. 60 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
Mentionam ca persoanele ce detin functii de decizie in cadrul autoritatii contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire in sensul articolului mentionat sunt urmatoarele:
Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt:
Lazar Mihai Cristian Primar
Man Cosmin Calin Viceprimar
Gal Luminița Nicoleta Secretar general al orasului
Kun Bernadett Șef birou financiar, contabilitate, buget și CFP
Szabo Erno-Csaba Administrator public
Nicoriciu Lucia-Daniela Consilier achizitii publice
Blaga Andreea-Roxana Consilier
Ghilea Alexandra Consilier juridic
Sale Finela Mariana Consilier juridic
Busuioc Emilia Consilier
Balog Crina Georgiana Consilier
Pop-Gale Mihai Consilier
Balog Claudiu- Gabriel Sef birou cadastru fond funciar
Câmpan Luminița-Maria Consilier
Galea Georgiana Rodica Consilier
Comisia de evaluare:
Szabo Erno-Csaba - Președinte cu drept de vot
Nicoriciu Lucia-Daniela - Membru comisie de evaluare
Ghilea Alexandra - Membru comisie de evaluare
Balog Crina Georgiana - Membru supleant comisie de evaluare
Valea Florin - Expert cooptat din partea furnizorului de servicii auxiliare.
Modalitatea de îndeplinire: Până la data limită de depunere a ofertelor Operatorii economici vor completa D.U.A.E., iar ulterior, in baza art.196, alin. (2) din Legea 98/2016, doar ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar al ofertelor admisibile va prezenta, sub sanctiunile prevederilor legale privind falsul in declaratii, o declaratie pe propria raspundere privind neincadrarea in prevederile legale anterior mentionate ( Formular nr. 2 din sectiunea “Modele de formulare”).

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerința nr. 3 - Operatorii economici (ofertant unic, asociat, subcontractant) trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara rezidenta, sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile ce fac obiectul contractului.

- Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului în raza căruia este situat sediul ofertantului, valabil la data prezentarii;
- alte documente similare.
In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Nota nr 1.: Operatorii economici străini vor transmite documente echivalente emise în țara de rezidență insotite de traducerea autorizata.
Nota nr 2: Precizări privind susţinerea (dacă este cazul)
Capacitatea economică și financiară respectiv capacitatea tehnica şi/sau profesionala pot fi dovedite prin susţinere, în conformitate cu prevederile art. 182 din Legea 98/2016, în cazul în care ofertantul îsi demonstrează capacitatea invocând şi susţinerea acordată de către o alta persoanǎ, atunci acesta are obligaţia de a dovedi autorităţii contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament în acest sens din partea terţului/terţilor.
Persoana care asigurǎ susţinerea şi/sau susţinerea tehnicǎ şi profesionalǎ nu trebuie sǎ se afle în situaţia care determinǎ excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.164, art.165, art.167, art. 59-60 din Legea nr.98/2016 respectiv dacă terțul îndeplinește criteriile privind capacitatea pentru care acordă susținere.
Atunci când ofertantul demonstrează îndeplinirea cerinţei de calificare legată de capacitatea tehnică si/sau profesională prin invocarea susţinerii acordate de unul sau mai mulţi terti, capacitatea acestuia/acestora se va cumula cu cea a ofertantului în ceea ce priveşte respectiva/respectivele cerinţe.
În cazul în care operatorul economic îşi demonstrează situaţia economică şi financiară şi/sau capacitatea tehnică şi/sau profesională invocând şi susţinerea acordată de către unul sau mai mulţi terţi, atunci operatorul economic are obligaţia de a dovedi autorităţii contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament în acest sens din partea terţului/terţilor.
Odată cu angajamentul de susţinere, ofertantul/candidatul are obligaţia să prezinte documente transmise acestuia de către terţul/terţii susţinător/susţinători, din care să rezulte modul efectiv prin care terţul/tertii susţinător/susţinători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susţinere, documente care se vor constitui anexe la respectivul angajament.
În cazul în care un operator economic demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară invocând susţinerea unui/unor terţ/terţi, autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic şi terţul/terţii susţinător/susţinători să răspundă în mod solidar pentru executarea contractului de achiziţie publică.
Nota nr 3: Precizări privind asocierea (dacă este cazul).
Forma juridica pe care o va lua grupul de operatori economici caruia i se atribuie contractul va fi asociere conform art. 53 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Se va prezenta Acordul de asociere, semnat si stampilat de către fiecare asociat în parte. Acesta trebuie sa fie în concordanta cu oferta si se va constitui în anexa la contractul de achiziţie publică.
Asociatul/asociaţii nu trebuie sǎ se afle în situaţia care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art.164, art.165, art.167, art. 59-61 din Legea nr. 98/2016.
În cazul în care mai mulţi operatori economici participă în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind Capacitatea economică și financiară respectiv capacitatea tehnica şi/sau profesionala se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar autoritatea contractantǎ solicitǎ ca aceştia să răspundă în mod solidar pentru realizarea/executarea contractului de achiziţie publică.

Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Media cifrei de afaceri globala a ofertantului pe ultimii trei ani (2021, 2022, 2023) trebuie sa fie cel putin egala cu valoarea de 8.000.000 lei sau echivalent valuta. Pentru calculul cifrelor de afaceri exprimate în lei sau în alte monede se va folosi cursul mediu comunicat de către Banca Națională a României pentru anii indicați.: Potrivit art. 193 din Legea 98/2016, ca dovada preliminara in ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de capacitate, operatorul economic va complete initial DUAE configurat de autoritatea contractanta prin utilizarea Indicației Globale.
Înainte de atribuirea contractului, autoritatea contractantă va solicita ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar al ofertelor admisibile să prezinte documentele justificative actualizate prin care confirmă îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare, în conformitate cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire, precum: bilanțuri/ balanțe contabile din care rezultă cifra de afaceri globală, rapoarte anuale emise de auditori financiari sau societăți specializate, scrisori de bonitate din partea băncilor sau alte documente edificatoare, cu condiția ca acestea să conțină informațiile relevante prin care ofertantul face dovada că deține capacitatea economico-financiară solicitată precum și alte dovezi din care să rezulte posibilitatea certă a operatorului economic de a susține din punct de vedere financiar execuția lucrărilor ce fac obiectul contractului.În măsura în care publicarea bilanțurilor contabile nu este prevăzută de legislația tării de origine/ tării în care este stabilit ofertantul, atunci acesta va prezenta alte documente edificatoare care să reflecte o imagine fidelă a situației economice si financiare a operatorului economic, conform celor arătate mai sus.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Capacitatea tehnică și profesională
Experiența similară: 4.000.000,00 lei fara TVA, la nivelul a cel mult 3 contracte.: Pentru contractele de achiziție de servicii, ofertantul trebuie să prezinte/demonstreze/facă dovada că a prestat și a dus la bun sfârșit* în ultimii 3 ani**, Studii de Fezabilitate sau DALI pentru lucrări de construire sau modernizare sau lărgire aferente autostrăzilor sau drumurilor expres și/sau drumurilor naționale sau variantelor de ocolire la nivel de drum național sau drumuri județene, care au inclus minim un pod cu deschiderea de 35 metri, în valoare cumulată de minim 4.000.000,00 lei fara TVA, la nivelul a cel mult 3 contracte. Prin servicii duse la bun sfârșit se înțelege:
- servicii receptionate parțial, cu condiția ca acestea să fi putut fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent;
- servicii receptionate la sfârșitul prestării.Ultimii 3 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor.
Pentru calculul prețului contractelor exprimat în euro sau în alte monede se va folosi cursul stabilit de către părți în respectivele contracte (dacă este cazul) sau, în absența acestuia, cursul mediu comunicat de către Banca Națională a României pentru anii în care au fost recepționate contractele în cauză.

Condiții de participare
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Orașul Șimleu Silvaniei
Numărul național de înregistrare: 4566658_3
Adresa poștală: Libertatii, nr. 3
Cod poștal: 455300
Orașul poștal: simleu Silvaniei
Regiune: Sălaj
🏙️
E-mail: achizitii.primarie@simleusilvaniei.ro📧
Telefon: +40 0260678622📞
Fax: +40 0260679220 📠
URL: http://www.simleusilvaniei.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a caii de atac sunt cele prevazute la art. 8 din Legea nr. 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 063-187855 (2024-03-26)
Anunţ de participare (2024-03-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 4 829 000 RON 💰
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2024-04-12 15:00:00.0000000 📅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Autoritatea contractantă solicită ofertantului să precizeze în ofertă categoriile de servicii din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi; şi datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei.: Potrivit art. 193 din Legea 98/2016, ca dovada preliminara in ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de capacitate, ofertantul va complete initial DUAE configurat de autoritatea contractanta prin utilizarea Indicației Globale și va prezenta acordurile de subcontractare cu subcontractanții cunoscuți.
Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul vor completa la rândul lor un DUAE separat, incluzând informațiile referitoare la situațiile de excludere astfel cum acestea sunt menționate la art.164, 165 și 167 din Legea nr.98/2016 precum și cele care prezintă relevanță din perspectiva capacităților pe care se bazează ofertantul.
Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE.doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere.
Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant. Nota : Subcontractanții propuși în ofertă sau implicați/declarați ulterior semnării contractului trebuie să respecte aceleași obligații ca ofertanții, în domeniul mediului, social și al relațiilor de muncă, stabilite prin legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene, legialația națională, prin acorduri colective sau prin tratatele și acordurile internaționale în aceste domenii, prevăzute în documentația de atribuire potrivit art. 51 alin.(1) din lege

Ofertantul trebuie să facă dovada că a detinut în structura sa organizatorică un număr mediu anual al personalului de minim 20 de lucratori (personal administrativ + ingineri), in fiecare din anii 2021, 2022,2023.: Pentru scopul acestei proceduri de atribuire, efectivul (numărul) mediu de personal include personalul specializat pentru obiectul prezentului contract, astfel:
• Coordonator de proiect/ Manager de proiect
• Inginer proiectant drumuri
• Inginer proiectant poduri
• Specialist în domeniul protecției mediului
• Specialist în topografie și cadastru
• Expert Evaluator Imobile, membru ANEVAR
• Expert Studii de trafic și colectare date
• Specialist geotehnică și fundații
• Inginer Instalatii
• Inginer Instalatii electrice autorizat ANRE
• Specialist cantități/devize
• Arhitect cu drept de semnatura
• Expert Analiza Cost-Beneficiu și modelare financiară
• Expert Tehnic Drumuri
• Expert Geotehnic
• Inginer AFER
Pentru scopul acestei proceduri de atribuire, efectivul (numărul) mediu de personal pentru fiecare an se stabilește ca medie aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor lunare de personal din categoriile solicitate din anul respectiv împărțită la numărul de luni calendaristice. Pentru fiecare lună se va lua în calcul efectivul/numărul de personal din categoriile sus menționate care a desfășurat o activitate permanentă cu operatorul economic respectiv, indiferent dacă această activitate este desfășurată pe perioadă determinată sau nedeterminată, cu normă întreagă sau cu fracțiuni de normă în ultima zi lucrătoare a lunii calendaristice în cauză.
În cazul în care pentru orice motiv obiectiv un operator economic nu poate furniza dovezi pentru cei trei ani (adică operatorul economic are data de înființare mai recentă decât ultimii 3 ani), acesta va prezenta informatii pentru perioada în care a realizat activitatea economica.
Pana la data limită de depunere a ofertelor ofertantul va completa D.U.A.E. configurat de autoritatea contractantă prin utilizarea Indicației Globale, iar ulterior, in baza art.196, alin. (2) din Legea 98/2016, doar ofertantul clasat pe locul 1 în clasamentul intermediar al ofertelor admisibile va prezenta dovada îndeplinirii cerinței prin prezentarea unor documente de confirmare fara a se limita la: a) Extras din Registrul general de evidență al salariaților sau din orice alt sistem de planificare a resurselor (Enterprise Resource Planning) utilizat de operatorul economic, din care să reiasă personalul mediu ; b) organigrama operatorului economic cu indicarea numărului de personal al operatorului economic din structura organizatorică și denumirea fiecărei structuri organizatorice ; c) o declarație cu privire la numărul mediu anual de personal al operatorului economic.
Nota nr 1.: Documentele în alte limbi vor fi prezentate in traducere autorizata.

1. Departajarea ofertelor cu preturi egale clasate pe primul loc: În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora.
2. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
3. Pentru documentele emise într-o limba straina se vor prezenta traduceri efectuate de un traducator autorizat.
4. Documentatia de atribuire va fi publicata atasata la anuntul de participare iar depunerea ofertei/ ofertelor are loc dupa însusirea continutul acesteia. Toate întrebarile adresate de operatorii economici / raspunsurile formulate de autor. contr. / eratele / notificarile / contestatiile / masurile de remediere / deciziile CNSC, etc., se vor transmite EXCLUSIV prin SEAP. Autoritatea contractanta nu va da curs unor solicitari primite altfel decât cea anterior stabilita.
5. Operatorii economici vor depune oferta pentru toate serviciile menționate în caietul de sarcini. Ofertele care nu cuprind toate serviciile, vor fi considerate oferte alternative si vor fi respinse.
6. Ofertantii vor completa DUAE conform NOTIFICARII ANAP referitoare la utilizarea Documentului Unic de Achiziții European (DUAE), astfel cum a fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP)/02.07.2019. A se utiliza si manualul DUAE operatori economici.
7. Prin depunerea ofertei se asumă acceptarea prelucrarii datelor cu caracter personal.
8. Prin depunerea ofertei ofertanții asumă acceptarea clauzelor contractuale postate in SEAP.
”Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”

Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE Valoare nouă
Text:
Denumire criteriu selectie la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Criteriul de selecție este utilizat pentru invitarea la etapa a doua a procedurii la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Alte informații suplimentare
Informațiile au fost cuprinse in cadrul documentelor de atribuire incarcate in cadrul procedurii, însă nu au fost preluate în cadrul anunțului.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 92ee19b5-81bb-4e87-92f9-ae393c353aae-01
Sursa: OJS 2024/S 074-221352 (2024-03-26)
Anunţ de participare (2024-03-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 4 829 000 RON 💰
Procedura Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-05-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-05-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2024-05-08 15:00:00.0000000 📅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Plata serviciilor se va face se va face în raport cu etapele proiectului, pe baza procesului -verbal de recepție a livrabilelor, după cum urmeaza:
- plata 1- după avizarea in CTE CNAIR a analizei multicriteriale etapa 1
- plata 2- după avizarea in CTE CNAIR a analizei multicriteriale etapa 2
- plata 3- dupa avizarea in CTE CNAIR a studiului de fezabilitate.
Achizitorul se obligă să plătească prețul convenit în prezentul contract pentru serviciile prestate în termen de 30 zile de la emiterea facturii în baza procesului-verbal de recepție a documentației tehnice fără obiecțiuni, însușit de autoritatea contractantă şi a aprobării in cadrul CTE-CNAIR S.A respectiv prin Hotărâre a Consiliului Local al UAT Orașul Șimleu Silvaniei, sub condiția obținerii fondurilor de la autoritatea de management.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
Plata serviciilor se va face se va face în raport cu etapele proiectului, pe baza procesului -verbal de recepție a livrabilelor, după cum urmeaza:
- plata 1- după avizarea in CTE CNAIR a analizei multicriteriale etapa 1
- plata 2- după avizarea in CTE CNAIR a analizei multicriteriale etapa 2
- plata 3- dupa avizarea in CTE CNAIR a studiului de fezabilitate.
Achizitorul se obligă să plătească prețul convenit în prezentul contract pentru serviciile prestate în termen de 30 zile de la emiterea facturii în baza procesului-verbal de recepție a documentației tehnice fără obiecțiuni, însușit de autoritatea contractantă şi a aprobării in cadrul CTE-CNAIR S.A respectiv prin Hotărâre a Consiliului Local al UAT Orașul Șimleu Silvaniei, sub condiția obținerii fondurilor de la autoritatea de management.
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Având in vedere că au fost aduse completări anunțului de participare, comisia de evaluare a stabilit extinderea termenului de depunere a ofertelor, conform:
Articolul 153 (1)Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri:
b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei.
Având in vedere că au fost aduse completări anunțului de participare, comisia de evaluare a stabilit extinderea termenului de depunere a ofertelor, conform:
Articolul 153 (1)Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri:
b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 92ee19b5-81bb-4e87-92f9-ae393c353aae-01
Sursa: OJS 2024/S 080-239941 (2024-03-26)