Obiectul contractului îl constituie furnizarea de reactivi si medii de cultura, produse necesare pentru efectuarea analizelor medicale solicitate de catre sectiile spitalului pentru pacientii internati sau din ambulatoriul de specialitate/ compartimentul primire urgente (CPU). Produselele necesar a fi achizitionate de spital in cadrul prezentei proceduri au fost impartite in 16 loturi, conform anexei nr. 1 la prezenta strategie, avandu-se in vedere: - acoperirea necesarului estimat in PAAP 2024 pentru functionarea sectiilor, necesarului de reactivi si medii de cultura care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului / CPU - achizitionarea de reactivi si medii de cultura, produse care sa fie compatibile (unde este cazul) cu aparatele din dotarea spitalului, conform solicitarilor din caietul de sarcini - achizitionarea reactivi si medii de cultura a caror folosire sa nu necesite recalibrarea aparatului si nici modificarea softului sau alte interventii suplimentare si care sa respecte solicitarile caietului de sarcini, respectiv tipul echipamentului mentionat Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 18. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare cu cel puţin 11 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor - cf art.160 alin.2 coroborat cu art. 161 alin. 1 din Legea 98/2016.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-05-07.
Achiziția publică a fost publicată pe 2024-04-01.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2024-04-01) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Furnizare reactivi si medii de cultura
Număr de referință: 11411672/2024/3
Scurtă descriere:
Obiectul contractului îl constituie furnizarea de reactivi si medii de cultura, produse necesare pentru efectuarea analizelor medicale solicitate de catre sectiile spitalului pentru pacientii internati sau din ambulatoriul de specialitate/ compartimentul primire urgente (CPU).
Produselele necesar a fi achizitionate de spital in cadrul prezentei proceduri au fost impartite in 16 loturi, conform anexei nr. 1 la prezenta strategie, avandu-se in vedere:
- acoperirea necesarului estimat in PAAP 2024 pentru functionarea sectiilor, necesarului de reactivi si medii de cultura care sa asigure buna functionalitate a aparaturii din dotarea laboratorului / CPU
- achizitionarea de reactivi si medii de cultura, produse care sa fie compatibile (unde este cazul) cu aparatele din dotarea spitalului, conform solicitarilor din caietul de sarcini
- achizitionarea reactivi si medii de cultura a caror folosire sa nu necesite recalibrarea aparatului si nici modificarea softului sau alte interventii suplimentare si care sa respecte solicitarile caietului de sarcini, respectiv tipul echipamentului mentionat
Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 18.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare/informatiilor suplimentare cu cel puţin 11 zile inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor - cf art.160 alin.2 coroborat cu art. 161 alin. 1 din Legea 98/2016.

Tipul de contract: Bunuri
Produse/servicii: Reactivi de laborator📦 Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi ✅
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 16
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 16
REACTIVI IMUNOLOGIE COMPATIBILI CU APARATUL LIAISON XL - Conform caietului de sarcini anexat
Locul principal sau locul de desfășurare: Sibiu, str. Stefan cel Mare nr. 4
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Sibiu
🏙️
Durata: 24 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅ Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
REACTIVI IMUNOLOGIE – CONTROALE INTERNE IMUNOLOGIE - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
3️⃣
Identificator intern: 3
Titlu: Seruri aglutinare e coli polivalent epec
Descrierea achiziției publice: SERURI AGLUTINARE E COLI POLIVALENT EPEC - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003
4️⃣
Identificator intern: 4
Titlu: TESTE DETECTIE IgE SPECIFICE CALITATIV SI SEMICANTITATIV – ELISA MULTIPLEX
Descrierea achiziției publice:
TESTE DETECTIE IgE SPECIFICE CALITATIV SI SEMICANTITATIV – ELISA MULTIPLEX - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004
5️⃣
Identificator intern: 5
Titlu: PACHET REACTIVI COMPATIBILI CU APARAT DE ELECTROFOREZA SEBIA HYDRASYS 2
Descrierea achiziției publice:
PACHET REACTIVI COMPATIBILI CU APARAT DE ELECTROFOREZA SEBIA HYDRASYS 2 - Conform caietului de sarcini anexat
8️⃣
Identificator intern: 8
Titlu: Reactivi hemoglobina glicozilata
Descrierea achiziției publice: REACTIVI HEMOGLOBINA GLICOZILATA - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008
9️⃣
Identificator intern: 9
Titlu: Pachet reactivi imunologie metoda clia
Descrierea achiziției publice: PACHET REACTIVI IMUNOLOGIE METODA CLIA - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0009
1️⃣0️⃣
Identificator intern: 10
Titlu: Pachet reactivi imunologie metoda eia
Descrierea achiziției publice: PACHET REACTIVI IMUNOLOGIE METODA EIA - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0010
PACHET REACTIVI AMPLIFICARE COVID-19/FLU A/FLU B/RSV - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0011
1️⃣2️⃣
Identificator intern: 12
Titlu: Pachet reactivi extractie arn
Descrierea achiziției publice: PACHET REACTIVI EXTRACTIE ARN - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0012
PACHET REACTIVI HEMATOLOGIE compatibili cu analizorul MINDRAY BC-6200 - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013
1️⃣4️⃣
Identificator intern: 14
Titlu: Medii turnate si kit-uri cu reactivi
Descrierea achiziției publice: MEDII TURNATE SI KIT-URI CU REACTIVI - Conform caietului de sarcini anexat
Produse/servicii: Medii de cultură📦 Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0014
1️⃣5️⃣
Identificator intern: 15
Titlu: Medii turnate si galerii de identificare si atb
Descrierea achiziției publice:
MEDII TURNATE SI GALERII DE IDENTIFICARE SI ATB - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015
1️⃣6️⃣
Identificator intern: 16
Titlu: TEST RAPID COMBO COVID-19 SI INFLUENZA A+B
Descrierea achiziției publice: TEST RAPID COMBO COVID-19 SI INFLUENZA A+B - Conform caietului de sarcini anexat
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0016
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-05-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-05-07 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅
Numărul maxim de participanți: 2
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2024-05-07 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevazute de art. 164, art. 165 si art.167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei:
Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora.
Atentie: Neprezentarea formularului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociati/terti sustinatori/ subcontractanti) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantii clasati pe locurile I si II în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
1. - Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) valabile la momentul prezentării.
Pentru sediul principal cerinta se va putea demonstra prin prezentarea certificatelor constatatoare, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, cerinta se va putea demonstra printr-o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate
2. - Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv.
3. Declaratie privind neincadrarea in prevederile referitoare la conflictul de interese din Legea nr. 98/2016 - formularul nr. 1 din Secțiunea ”Formulare” a documentației de atribuire.
Persoane cu functii de decizie in cadrul prezentei proceduri:
Comitet director: Manager - Dr. Grigore Camelia, Director Medical - Dr. Șofariu Ciprian Radu; Director Financiar Contabil - Ec. Opris Ioana Andreea
Comisia de evaluare: Ec.Haşegan Livia, Ec.Șuteu Codruta Anca, Dr. Cristea Ștefan Vasile,
Comisia de evaluare – rezerva: Jr. Cozac Alina-Mihaela, Dr.Gubernat Laura Virginia, Ec. Prodea Viviana Camelia.
Declaratia pe proprie raspundere privind conflictul de interese se va intocmi de fiecare ofertant/asociat, inclusiv de catre tertul sustinator/subcontractant, dupa caz, si va fi prezentata de toti participatii odata cu depunerea DUAE si a ofertei in SEAP.
Declaratia va contine informatii aferente situatiei acestora.
4. Documente prin care se demonstreaza faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogarile prevazute la art. 166 al.(2), art. 167 al. (2) din Legea nr. 98/2016 – daca este cazul
Cerintele privind neincadrarea in situatiile prevazute la art.164, art. 165 si art.167 se adreseaza si subcontractantilor si tertilor - conform art.170, art. 183 si art. 193 al. (2) si (3) din Legea 98/2016.
In cazul ofertantilor care sunt persoane juridice straine se vor prezenta certificate/documente echivalente care sa fie valabile la momentul prezentarii.
In cazul in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit ofertantul/tertul sustinator/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevazute mai sus, sau respectivele documente nu vizeaza toate situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractanta are obligatia de a accepta o declaratie pe proprie raspundere sau, daca in tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declaratia pe proprie raspundere, o declaratie autentica data in fata unui notar, a unei autoritati administrative sau judiciare sau a unei asociatii profesionale care are competente in acest sens.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerinta nr. 1:
Operatorii economici participanti la procedura trebuie sa dovedeasca o forma de înregistrare în conditiile legii din tara de rezidenta, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla în niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului.
Cerinta se aplica inclusiv pentru documentatia care trebuie prezentata de subcontractanti si/sau terti sustinatori care completeaza informatiile aferente situatiei lor la nivelul unui DUAE distinct.

Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantii clasati pe locul I si locul II in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
1. - Certificat constatator emis de ONRC din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic.
Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.
Pentru persoanele juridice/fizice straine se vor prezenta documente echivalente emise in tara de rezidenta, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este stabilit, insotite de o traducere autorizata in limba romana.
In situatia in care vor fi executate parti din contract de catre subcontractanti, dovada inregistrarii si corespondenta activitatilor principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achizitiei se va prezenta obligatoriu si de catre subcontractanti, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Cerinta nr. 2:
Operatorii economici ce depun oferta, trebuie să certifice avizarea cu privire la desfășurarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale, reglementată de Legea nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 566 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale.
In baza actelor normative menționate anterior, activităţile de comercializare şi de prestări servicii în domeniul dispozitivelor medicale supuse controlului prin avizare sunt următoarele:
a) import dispozitive medicale;
b) distribuţie dispozitive medicale;
c) instalare și/sau mentenanţă dispozitive medicale.
Avizul de functionare emis de Ministerul Sanatatii conform titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale este necesar pentru a dovedi autoritatii contractante ca operatorii economici ce participa la procedura au dreptul de a importa si comercializa dispozitivele medicale pe care le ofertează în cadrul procedurii, în baza Legii nr. 95/2006.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:

Atentie: Neprezentarea formularului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociati/terti sustinatori/subcontractanti) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.

- Avizul de functionare emis de Ministerul Sanatatii - conform Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 556 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale – sau echivalent, valabil la momentul prezentării ofertelor, din care sa reiasa inclusiv ca producatorul articolelor inscrise in propunerea tehnica este inregistrat in aviz.
Avand in vedere prevederile art. 926 al. 2 din Legea nr.95/2006 potrivit caruia obligativitatea existentei avizului de functionare emis de Ministerul Sanatatii nu se aplica pentru activitatile supuse avizarii realizate de catre insusi producatorul dispozitivelor medicale, tehnologiilor si dispozitivelor asistive ce fac obiectul acestor activitati, pentru producatorii din Romania nu se solicita aviz de functionare ci:
- Certificatul de inregistrare a dispozitivului medical emis in baza OMS nr. 1009/2016 privind inregistrarea dispozitivelor medicale in baza nationala de date – sau echivalent, valabil la momentul prezentării ofertelor

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Proporția de subcontractare: Autoritatea contractanta solicita ofertantului sa precizeze in oferta partea/partile din contract pe care urmeaza sa le subcontracteze, procentul indeplinit de acestia si datele de identificare ale subcontractantilor propusi – daca este cazul.
Modalitate de indeplinire:
1. Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora.
2. Prezentarea, odata cu depunerea DUAE, a acordului de subcontractare - Formularul nr. 12 din Secțiunea ”Formulare” a documentației de atribuire.
Atentie: Neprezentarea formularului DUAE odata cu oferta (inclusiv pentru asociati/terti sustinatori/subcontractanti) atrage respingerea acesteia ca inacceptabila.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora.
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantii clasati pe locul I si locul II in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
Certificat constatator emis de ONRC din care sa rezulte obiectul de activitate al operatorului economic.
Obiectul contractului – trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC.

Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o anumită autorizație: Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora.

- Avizul de functionare emis de Ministerul Sanatatii - conform Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 556 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale – sau echivalent, valabil la momentul prezentării ofertelor, din care sa reiasa inclusiv ca producatorul echipamentelor inscrise in propunerea tehnica este inregistrat in aviz.
Avand in vedere prevederile art. 926 al. 2 din Legea nr.95/2006 potrivit caruia obligativitatea existentei avizului de functionare emis de Ministerul Sanatatii nu se aplica pentru activitatile supuse avizarii realizate de catre insusi producatorul dispozitivelor medicale, tehnologiilor si dispozitivelor asistive ce fac obiectul acestor activitati, pentru producatorii din Romania nu se solicita aviz de functionare ci:
- Certificatul de inregistrare a dispozitivului medical emis in baza OMS nr. 1009/2016 privind inregistrarea dispozitivelor medicale in baza nationala de date – sau echivalent, valabil la momentul prezentării ofertelor
Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o anumită autorizație: Completarea de catre operatorii economici participanti la procedura a formularului DUAE – cu informatiile aferente situatiei acestora.
Documentele justificative mentionate mai jos care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate - la solicitarea autorității contractante - doar de catre ofertantii clasati pe locul I si locul II in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
- Avizul de functionare emis de Ministerul Sanatatii - conform Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, titlul XX ” Dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive” și OMS nr. 556 / 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale – sau echivalent, valabil la momentul prezentării ofertelor, din care sa reiasa inclusiv ca producatorul echipamentelor inscrise in propunerea tehnica este inregistrat in aviz.
Avand in vedere prevederile art. 926 al. 2 din Legea nr.95/2006 potrivit caruia obligativitatea existentei avizului de functionare emis de Ministerul Sanatatii nu se aplica pentru activitatile supuse avizarii realizate de catre insusi producatorul dispozitivelor medicale, tehnologiilor si dispozitivelor asistive ce fac obiectul acestor activitati, pentru producatorii din Romania nu se solicita aviz de functionare ci:
- Certificatul de inregistrare a dispozitivului medical emis in baza OMS nr. 1009/2016 privind inregistrarea dispozitivelor medicale in baza nationala de date – sau echivalent, valabil la momentul prezentării ofertelor
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
1. CAIETUL DE SARCINI FACE PARTE INTEGRANTA DIN DOCUMENTATIA PENTRU ELABORAREA SI PREZENTAREA OFERTEI SI CONSTITUIE ANSAMBLUL CERINTELOR PE BAZA CARORA SE ELABOREAZA DE CATRE OFERTANT PROPUNEREA TEHNICA.
2. CERINTELE IMPUSE IN CAIETUL DE SARCINI VOR FI CONSIDERATE CA FIIND MINIMALE. IN ACEST SENS, ORICE OFERTA DE BAZA PREZENTATA, CARE SE ABATE DE LA PREVEDERILE CAIETULUI DE SARCINI, VA FI LUATA IN CONSIDERARE, DAR NUMAI IN MASURA IN CARE PROPUNEREA TEHNICA PRESUPUNE ASIGURAREA UNUI NIVEL CALITATIV SUPERIOR CERINTELOR MINIMALE DIN CAIETUL DE SARCINI.
3. NEINDEPLINIREA TUTUROR CERINTELOR MINIMALE MENTIONATE IN CAIETUL DE SARCINI ATRAGE DECLARAREA CA “NECONFORMA” A OFERTEI, IN CONFORMITATE CU PREVEDERILE IN BAZA ART. 137 AL. (3) LIT. A DIN HG NR.395/2016, PRODUSUL OFERTAT “NU SATISFACE ÎN MOD CORESPUNZĂTOR CERINŢELE CAIETULUI DE SARCINI” SI RESPINGEREA OFERTEI.
4. OFERTA TEHNICA SI FINANCIARA TREBUIE SA CONTINA REFERINTE LA TOATE SPECIFICATIILE TEHNICE SI DE ALTA NATURA MENTIONATE IN CAIETUL DE SARCINI, IN CAZ CONTRAR OFERTA VA FI DESCALIFICATA.
5. IN PROPUNEREA TEHNICA OFERTANTUL TREBUIE SA DECLARE CONFORMITATEA CU CERINTELE IMPUSE DE SPECIFICATIILE TEHNICE DIN CAIETUL DE SARCINI.
6. OFERTANTUL VA INCLUDE ,IN PROPUNEREA FINANCIARA, TOATE SI ORICE COSTURI LEGATE DE PROCURAREA, FURNIZAREA,TRANSPORTUL SI DEPOZITAREA PRODUSELOR OFERTATE, ASA CUM S-A CERUT PRIN CAIETUL DE SARCINI.
7. PROPUNEREA TEHNICA TREBUIE SA CORESPUNDA CERINTELOR MINIME PREVAZUTE IN CAIETUL DE SARCINI, CONFORM ART. 133 AL. (2) DIN HG NR.395/2016.
8. OFERTELE INCOMPLETE, CARE NU CONTIN TOATE ELEMENTELE PROPUNERII TEHNICE/FINANCIARE, POT FI CONSIDERATE NECONFORME IN BAZA ART. 137 AL. (3) LIT. A DIN HG NR.395/2016 SI POT FI RESPINSE.
9. ÎN CAZUL ÎN CARE, PE PARCURSUL EXECUTĂRII ACORDULUI-CADRU SE CONSTATĂ CĂ ANUMITE ELEMENTE ALE PROPUNERII TEHNICE SUNT INFERIOARE SAU NU CORESPUND CERINŢELOR PREVĂZUTE ÎN CAIETUL DE SARCINI, PREVALEAZĂ PREVEDERILE CAIETULUI DE SARCINI, CONFORM ART. 147 (2) DIN HG. NR. 395/2016.
10. OFERTANTII POT DEPUNE OFERTA PENTRU UNUL SAU MAI MULTE LOTURI, AVAND OBLIGATIA SA INCARCE OFERTA SI TOATE DOCUMENTELE ACESTEIA (GARANTIE DE PARTICIPARE, DUAE, PROPUNERE TEHNICA SI PROPUNERE FINANCIARA) LA FIECARE LOT LA CARE PARTICIPA, IN CAZ CONTRAR OFERTA VA FI NECONFORMA.
11. ÎN CAZUL ÎN CARE DOUA SAU MAI MULTE OFERTE CLASATE PE PRIMUL LOC AU ACELASI PRET, ATUNCI, ÎN VEDEREA INCHEIERII ACORDULUI CADRU, SE VA PROCEDA LA REOFERTARE IN SECTIUNEA DEDICATA DIN SEAP.
12. CERINTELE TEHNICE DEFINITE LA NIVELUL ANUNTULUI DE PARTICIPARE, CAIETULUI DE SARCINI SAU ALTOR DOCUMENTE COMPLEMENTARE, PRIN TRIMITEREA STANDARDELOR, LA UN ANUMIT PRODUCATOR, LA MARCI, BREVETE, TIPURI, LA O ORIGINE SAU LA O PRODUCTIE/METODA SPECIFICA DE FABRICATIE/PRESTARE/EXECUTIE, VOR FI INTELESE CA FIIND INSOTITE DE MENTIUNEA ”SAU ECHIVALENT”.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu - Compartiment Juridic
Numărul național de înregistrare: 11411672_3
Adresa poștală: Str. Stefan cel Mare, nr. 4
Cod poștal: 550283
Orașul poștal: Sibiu
Regiune: Sibiu
🏙️
E-mail: juridic@pediatriesibiu.ro📧
Telefon: +40 269230260📞
Fax: +40 269230045 📠
URL: https://www.pediatriesibiu.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare: Conform Legii nr. 101/2016
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 066-195550 (2024-04-01)
Anunt de atribuire (2026-04-22) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 3 836 454 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 1087704.62 RON 💰
Valoarea maximă a acordurilor-cadru referitoare la acest anunț: 2772701.68 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 72 679 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 72 679 💰
Descriere
Valoarea estimată fără TVA: 690 940 RON 💰
11 340 RON 💰
5 400 RON 💰
392 000 RON 💰
156 100 RON 💰
36 330 RON 💰
47 500 RON 💰
43 820 RON 💰
883 850 RON 💰
63 340 RON 💰
74 300 RON 💰
44 600 RON 💰
331 380 RON 💰
721 424 RON 💰
259 130 RON 💰
75 000 RON 💰
Atribuirea contractului
1️⃣
Se atribuie un contract/lot ✅
Numărul de identificare a lotului: LOT-0001
Numărul contractului: 1909
Data încheierii contractului: 2026-03-09 📅
Contractul este atribuit în baza unui acord-cadru ✅ Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 1
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 1
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 72 679 💰
Cea mai mică ofertă: 72 679 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 689 786 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 690 940 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 72 679 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0001/CIF: RO 6220293
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0001 Numele și adresa contractantului
Nume: Novaintermed S.R.L.
Numărul național de înregistrare: RO 6220293
Adresa poștală: Strada Drumul Potcoavei, Nr. 5A
Cod poștal: 077190
Orașul poștal: Voluntari
Regiune: 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: licitatii-team@novaintermed.ro📧
Telefon: +40 314011090📞
Fax: +40 314011089 📠
URL: https://www.novaintermed.ro🌏
Dimensiunea operatorului economic: Mare
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 81 662 RON 💰
135 982 RON 💰
171 787 RON 💰
689 786 RON 💰
2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 1
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 42 500 💰
Cea mai mică ofertă: 42 500 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 331 380 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 331 380 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 42 500 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0013/CIF: RO 3102218
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0013 Numele și adresa contractantului
Nume: Clini-lab
Numărul național de înregistrare: RO 3102218
Adresa poștală: Strada STR. RODNEI, Nr. 15
Cod poștal: 540342
Orașul poștal: Targu Mures
Regiune: Mureş
🏙️
E-mail: oferte@clinilab.ro📧
Telefon: +40 265218784📞
Fax: +40 265218407 📠
URL: https://www.clinilab.ro🌏
Dimensiunea operatorului economic: Medie
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 41 958 RON 💰
53152.5 RON 💰
331 380 RON 💰
3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005
Cea mai mare ofertă: 25 755 💰
Cea mai mică ofertă: 25 755 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 156 100 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 156 100 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 25 755 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0005/CIF: RO 8529458
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0005 Numele și adresa contractantului
Nume: Diamedix impex
Numărul național de înregistrare: RO 8529458
Adresa poștală: Strada Fabrica de Glucoza, Nr. 15A, Sector: 2
Cod poștal: 020331
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Punct de contact: Vasilis chrelias
E-mail: tenders.ro@diamedix.com📧
Telefon: +40 216688866📞
Fax: +40 216688867 📠
URL: https://www.diamedix.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 19 835 RON 💰
156 100 RON 💰
25 885 RON 💰
4️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0009 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 732 994 💰
Cea mai mică ofertă: 49 460 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 883 850 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 883 850 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 49 460 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0009/CIF: RO 5126701
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0009 Numele și adresa contractantului
Nume: Bio service
Numărul național de înregistrare: RO 5126701
Adresa poștală: Strada Pasarani, Nr. 56B, Sector: 2
Cod poștal: 023046
E-mail: nicoleta@bioservice.ro📧
Telefon: +40 214575425📞
Fax: +40 214575357 📠 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 57 905 RON 💰
79 760 RON 💰
883 850 RON 💰
5️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0016 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 4
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 4
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 4
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 66 750 💰
Cea mai mică ofertă: 13 050 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 67 500 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 75 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 050 RON 💰
Locul pe lista câștigătorilor: 2
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0016/CIF: RO41024228
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0016 Numele și adresa contractantului
Nume: S.C. Medplaza Health S.R.L.
Numărul național de înregistrare: 41024228
Adresa poștală: Strada: SOSEAUA DE CENTURA, nr. 27-28, Sector: -, Judet: Ilfov, Localitate: Chiajna, Cod postal: 077040
Cod poștal: 077040
Orașul poștal: Chiajna
E-mail: licitatii@medplaza.ro📧
Telefon: +40 726359377📞
Fax: +40 371610230 📠
URL: https://medplaza.ro/🌏
Dimensiunea operatorului economic: Mică
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 22 250 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0016/CIF: RO 4134935 Numele și adresa contractantului
Nume: SC Tody Laboratories Int SRL
Numărul național de înregistrare: RO 4134935
Adresa poștală: Strada Vadul Moldovei, Nr. 0212690000
Cod poștal: 014033
E-mail: andra.plaiasu@todylaboratories.com📧
Telefon: +40 212690000📞
Fax: +40 212690641 📠
URL: https://www.todylaboratories.com🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 18 000 RON 💰
27 000 RON 💰
66 750 RON 💰
67 500 RON 💰
6️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008
Cea mai mare ofertă: 14 200 💰
Cea mai mică ofertă: 14 200 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 43 820 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 43 820 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 14 200 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0008/CIF: RO 3210015
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0008 Numele și adresa contractantului
Nume: Sante International S.A.
Numărul național de înregistrare: RO 3210015
Adresa poștală: Strada Mihai Bravu, Nr. 7, Sector: 2
Cod poștal: 021303
E-mail: contact@sante.ro📧
Telefon: +40 212525543📞
Fax: +40 212523177 📠
URL: https://www.sante.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 43 820 RON 💰
7️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0002
Cea mai mare ofertă: 3 780 💰
Cea mai mică ofertă: 3 780 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 11 340 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 11 340 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 3 780 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0002/CIF: RO 23818271
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0002 Numele și adresa contractantului
Nume: Dialab solutions
Numărul național de înregistrare: RO 23818271
Adresa poștală: Strada Albac, Nr. 11, Sector: 1
Cod poștal: 011607
E-mail: licitatii@dialabsolutions.ro📧
Telefon: +40 213322534📞
Fax: +40 213322292 📠
URL: https://www.dialabsolutions.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 11 340 RON 💰
8️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0003
Cea mai mare ofertă: 1 800 💰
Cea mai mică ofertă: 1 800 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 5 400 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 5 400 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1 800 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0003/CIF: RO 23818271
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0003
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 400 RON 💰
9️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0004
Cea mai mare ofertă: 39 200 💰
Cea mai mică ofertă: 39 200 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 392 000 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 392 000 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 39 200 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0004/CIF: RO 8529458
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0004
Valoarea totală a contractului/lotului: 392 000 RON 💰
29 400 RON 💰
1️⃣0️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0010
Cea mai mare ofertă: 13 430 💰
Cea mai mică ofertă: 13 430 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 63 320 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 63 340 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 13 430 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0010/CIF: RO 5126701
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0010
Valoarea totală a contractului/lotului: 63 320 RON 💰
1️⃣1️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0012
Cea mai mare ofertă: 4 458 💰
Cea mai mică ofertă: 4 458 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 44 580 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 44 600 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 4 458 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0012/CIF: RO 27344880
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0012 Numele și adresa contractantului
Nume: Elta 90 Medical Research SRL
Numărul național de înregistrare: RO 27344880
Adresa poștală: Strada Nicolae G.Caramfil, Nr. 22 A, Sector: 1
Cod poștal: 014143
Punct de contact: Bogdan Mihai Tudor
E-mail: office@elta90mr.ro📧
Telefon: +40 212322694📞
Fax: +40 212322696 📠
URL: https://www.elta90mr.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 44 580 RON 💰
2 229 RON 💰
1️⃣2️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0007 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 2
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 2
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 2
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 10 790 💰
Cea mai mică ofertă: 10 790 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 47 300 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 47 500 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 10 790 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0007/CIF: RO 3102218
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0007
Valoarea totală a contractului/lotului: 47 300 RON 💰
1️⃣3️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0006
Cea mai mare ofertă: 12108.56 💰
Cea mai mică ofertă: 12108.56 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 36325.68 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 36 330 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 12108.56 RON 💰
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1129366/LOT-0006/CIF: RO 6300279
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0006 Numele și adresa contractantului
Nume: Mediclim s.r.l.
Numărul național de înregistrare: RO 6300279
Adresa poștală: Strada Basarab Matei, Nr. 47
Cod poștal: 030671
Punct de contact: Mihaela dana trufas
E-mail: elicitatie@mediclim.ro📧
Telefon: +40 213225998📞
Fax: +40 213200660 📠
URL: https://www.mediclim.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 36325.68 RON 💰
1️⃣4️⃣ Informații privind neremunerarea
Nu s-a primit nicio ofertă sau cerere de participare sau toate au fost respinse
Motivul pentru care nu a fost ales un câștigător: Nu a fost primit(ă) nicio ofertă, nicio cerere de participare și niciun proiect
Numărul de identificare a lotului: LOT-0011 Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 0
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 0
1️⃣5️⃣ Informații privind neremunerarea
Motivul pentru care nu a fost ales un câștigător: Decizie a cumpărătorului, nu în urma unei cereri a ofertantului de soluționare a căilor de atac privind atribuirea, datorată unor erori tehnice sau procedurale
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015
1️⃣6️⃣
Numărul de identificare a lotului: LOT-0014
Sursa: OJS 2026/S 079-276877 (2026-04-22)