Mărirea capacităţii de transport LEA 220 kV Gutinaş-Dumbrava

COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A.prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău

Prin prezenta achiziţie Entitatea contractantă doreşte să încheie un contract de servicii de proiectare prin care să se întocmească documentele necesare realizării lucrării „Mărirea capacității de transport a LEA 220 kV Gutinaş-Dumbrava”. Prin realizarea obiectivului de investiții se aduce LEA 220 kV Gutinaş - Dumbrava la parametrii funcționali necesari asigurării serviciului de transport al energiei electrice pe axul 220 kV Gutinaș – Dumbrava – Stejaru – Gheorgheni – Fântânele, ținând cont și de trendul crescător privind injecția de energie în sistemul energetic din surse verzi nepoluante (eolian și fotovoltaic), conform normativelor TRANSELECTRICA. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor : 20 zile. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Entitatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informaţiilor suplimentare în a 11-a zi calendaristică înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016, entitatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor de clarificări adresate după termenul-limită stabilit mai sus sau solicitate prin altă modalitate de comunicare decât cea stabilită prin anunțul de participare. Notă: la calculul termenului de solicitare/răspuns clarificări exprimat în zile, data limită de depunere a ofertelor nu se ia în considerare.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-01-28. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-11-21.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2024-11-21 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2024-11-21)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Mărirea capacităţii de transport LEA 220 kV Gutinaş-Dumbrava
Număr de referință: DA_8867
Scurtă descriere:
Prin prezenta achiziţie Entitatea contractantă doreşte să încheie un contract de servicii de proiectare prin care să se întocmească documentele necesare realizării lucrării „Mărirea capacității de transport a LEA 220 kV Gutinaş-Dumbrava”. Prin realizarea obiectivului de investiții se aduce LEA 220 kV Gutinaş - Dumbrava la parametrii funcționali necesari asigurării serviciului de transport al energiei electrice pe axul 220 kV Gutinaș – Dumbrava – Stejaru – Gheorgheni – Fântânele, ținând cont și de trendul crescător privind injecția de energie în sistemul energetic din surse verzi nepoluante (eolian și fotovoltaic), conform normativelor TRANSELECTRICA. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor : 20 zile. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub). Entitatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informaţiilor suplimentare în a 11-a zi calendaristică înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă va răspunde doar la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul-limită stabilit, conform art. 29 alin (3) din HG 394/2016, entitatea contractantă urmând să nu dea curs solicitărilor de clarificări adresate după termenul-limită stabilit mai sus sau solicitate prin altă modalitate de comunicare decât cea stabilită prin anunțul de participare. Notă: la calculul termenului de solicitare/răspuns clarificări exprimat în zile, data limită de depunere a ofertelor nu se ia în considerare.
Arată mai mult
Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice 📦
Valoarea estimată fără TVA: 4 700 250 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Scopul principal al obiectului contractului este prestarea serviciilor de întocmire documentaţii de proiectare pentru mărirea capacității de transport a LEA 220 kV Gutinaş-Dumbrava, cu respectarea cerinţelor din Caietul de sarcini pus la dispoziţie de Entitatea contractantă. Conform prevederilor din Caietul de sarcini pus la dispoziţie de Entitatea contractantă serviciile ce se vor achiziţiona sunt: - Etapa I: Expertiza Tehnică (ET); - Etapa II: - Studiul de Fezabilitate și Documentație pentru obținere CU (certificat de urbanism); - Studiul de post-utilizare – recuperare – valorificare a echipamentelor, instalaţiilor, materialelor, deşeurilor recuperabile şi nerecuperabile şi neutralizarea deşeurilor nerecuperabile, dacă este cazul, rezultate în urma lucrărilor; - Documentaţie pentru avizele legale cerute prin Certificatul de Urbanism; - Documentaţia necesară obţinerii altor avize şi acorduri cerute de legislaţia aplicabilă; - Documentaţia de teren - documentaţie tehnică privind terenurile (suprafeţe şi deţinători) necesare a fi ocupate temporar; - Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC/DTAC) (dacă este cazul); - Delimitarea zonelor de lucrări cu scoatere temporară din exploatare a pădurilor/terenurilor prin studii topo pentru respectarea Cerințele legislative din partea Gărzii Forestiere/UAT (dacă este cazul); - Documentații topo pe panourile de LEA pentru verificarea asigurarea coexistenței cu obiectivele existente; - Proiect pentru Autorizarea Executării lucrărilor de Desfiinţare (PAD/DTAD) (dacă este cazul). - Etapa III: Caiet de Sarcini pentru achiziție lucrări (elaborarea acestui caiet de sarcini este necesar Executantului pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție, în conformitate cu Anexa 10 din H.G. nr. 907/2016). Contractantul va elabora documentaţiile de proiectare conform solicitărilor din caietul de sarcini. Durata contractului este de 12 (doisprezece) luni de la data menţionată în ordinul de începere a contractului conform cap. 7.2 din caietul de sarcini. În durata Contractului nu sunt incluse perioadele de avizare a documentaţiilor tehnice în CTA/CTES a Achizitorului, durata aprobărilor interne ale Achizitorului, cât şi implementarea eventualelor corecții solicitate de Achizitor, dar care nu au fost generate de Prestator, conform anexei C la caietul de sarcini.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare:
LEA 220 kV Gutinaş - Dumbrava, cu o lungime de 89,744 km, şi sediul prestatorului pentru întocmirea documentaţiilor de proiectare.
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bacău 🏙️
Durata: 12 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): FE1-Numărul de proiecte/contracte a Managerului de proiect
Criteriul de calitate (pondere): 7
Criteriul de calitate (denumire): FE2-Numărul de proiecte/contracte a inginerului specialist în proiectare LEA
Criteriul de calitate (pondere): 12
Criteriul de calitate (denumire): FE3-Numărul de proiecte/contracte a inginerului specialist stații (circuite primare, staţii electrice)
FE4-Numărul de proiecte/contracte a inginerului specialist în stabilirea cerințelor tehnice pentru partea de construcții civile
FE5-Numărul de proiecte/contracte a specialistului în analize tehnico - economice
Metodologia de implementare
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-01-28 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-01-28 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 5 luni
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2025-01-28 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerinta 1: Ofertanții, terţii susţinători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 177, 178, 180 din Legea nr. 99/2016. Cerinta 2: Ofertanții, terţii susţinători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 73 din Legea nr. 99/2016. Modalitatea de îndeplinire: Fiecare operator economic va completa la nivelul DUAE, informaţiile aferente situaţiei lor. Se va completa DUAE în conformitate cu art. 202 alin. (1) din Legea 99/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante doar ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt: - certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, ofertantul va prezenta o declaratie pe propria raspundere privind indeplinirea obligatiilor de plata datorate la bugetul general consolidat; - cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; - după caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (2), art. 184 din Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale; - alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în țara de origine sau țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/ subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 177, 178 și 180, entitatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe proprie răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. Documentele vor fi postate în SEAP, semnate cu semnătură electronică extinsă. Valabilitatea acestora se va raporta la “momentul prezentării acestora” întrucât documentele va fi prezentat numai de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, conform art.205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Notă: Entitatea contractantă își rezervă dreptul de a verifica încadrarea ofertanților la art. 180 alin.(1) lit. g) din Legea 99/2016, accesând în acest sens https://e-licitatie.ro:8881/pub/ack-docs. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul entității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: Ștefăniță MUNTEANU - Președinte Directorat, Victor MORARU - Membru Directorat, Cătălin - Constantin NADOLU - Membru Directorat, Vasile - Cosmin NICULA - Membru Directorat, Florin - Cristian TĂTARU - Membru Directorat, Dan George ABABEI - p. Director S.T.T. Expert în informatică, Petru Marius DANCIU - Director Adjunct S.T.T., Cristian CHIRIAC - Director Tehnic S.T.T., Luminiţa POPOVICI - Contabil Şef S.T.T., Cristinel LUNGU - Consilier Juridic, Cristinel ŞERBAN - Şef Serviciu, Cătălin SIMON – Şef Centru, Cosmin Gabriel CRĂESCU - Inginer principal specialist, Delia Adina CIUHAT - p.Şef S.B.F.C. Economist principal specialist, Claudia NACU - Economist principal specialist, Irina MECHECI - Economist principal, Carmen MAZĂRE - Şef Serviciu; Violeta Elena CIOBÎCĂ - Responsabil proiect; Cristian IOAN – Şef Serviciu; Ionuţ Bogdan VERNICĂ – Inspector incidente; Marius Florinel GOGUŢĂ – Şef Centru; Doru Costel VRÎNCEANU - Inginer principal specialist recepţii PRAM; Mihăiţă DOBRANIŞ - Inginer principal specialist; Cristian STRAT - Maistru principal specialist; Gina-Larisa COJOCARU - Şef Serv. Comercial; Elena Lidia AMARIEI - Inginer principal specialist; Lăcrămioara URICARU – Inginer principal specialist, Maria COMORAŞU - Inginer principal, Laura Elena REBEGEA - Referent de specialitate principal. Cerinta 3: Ofertanţii individuali/ofertanţii asociaţi/terţii susţinători/subcontractanţii care doresc să participe la procedură nu trebuie să se încadreze în prevederile articolului 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina. Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici (ofertant individual, membru al unei asocieri, subcontractant, terţ susţinător) nu trebuie să se regăsească în situaţia prevăzută la articolul 5k a Regulamentului (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina. Fiecare op. ec. va completa la nivelul DUAE, informaţiile aferente situaţiei lui, precum şi Formularul 25 _Declaraţie privind neîncadrarea în preved. articolul 5k a Reg. (UE) 2022/576 al Consiliului din 08.04.2022 de modificare a Reg. (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, pus la dispoziţie de entitatea contractantă în Secţiunea ’’Formulare’’. Formularul se va prezenta odată cu DUAE.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerinţa 1 Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terții susținători (dacă este cazul)care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție sectorială cu informațiile solicitate de către entitatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC de pe lângă Tribunalul competent teritorial, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează a fi prezentat, la solicitarea entității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. În situația în care vor fi executate categorii de servicii din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Ofertantul (operator economic individual sau asociere de operatori economici) dovedește că a realizat în mod corespunzător: A. activităţi de prestare a serviciilor de elaborare de proiecte (documentaţii de proiectare) pentru lucrări de mentenanţă majoră (RK) LEA / LEA nouă, studiu sau analiză. B. serviciile au fost duse la bun sfârşit în ultimii 3 ani (calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor). Modul de calcul al perioadei (3 ani) nu va fi afectat de eventuale decalări ale termenului limită de depunere a ofertelor, prevăzut în anunţul de participare publicat iniţial. În cazul în care se decalează termenul limită de depunere al ofertelor, se va extinde corespunzator (cu zilele de decalare) și perioada aferentă experienței similare, conform prevederile art. 13 alin. (2) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017. C. serviciile similare au fost prestate în cadrul unuia sau mai multor contracte a căror valoare să fie de minim 1.800.000 lei, reprezentând valoarea calculată cumulativ din cadrul unuia sau mai multor contracte, din care, cel puţin la nivelul unui contract să fi prestat servicii de elaborare de proiecte (documentaţii de proiectare) pentru lucrări de mentenanţă majoră (RK) LEA / LEA nouă, cu tensiunea de minim 110kV. În cazul în care valoarea acestora este exprimată în altă valută, pentru calculul echivalenţei se va aplica cursul mediu anual lei/altă valută comunicat de BNR. Prin servicii duse la bun sfârşit se întelege: a) servicii recepționate parțial, cu condiţia ca specificul contractului/activitatilor ce reprezintă experiența similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; b) servicii recepționate la sfârşitul prestării. Ofertantul poate prezenta unul sau mai multe contracte pentru îndeplinirea acestei cerințe. Declaraţia va fi însotită de Certificate/Documente emise sau contrasemnate de o autoritate (minimum 1) referitoare la contractele mentionate mai sus. În cazul în care pentru demonstrarea experienţei similare se va prezenta recomandarea aceasta va cuprinde: - modul de îndeplinire al obligațiilor; - neconformităţi care au condus la refaceri parțiale sau totale de servicii, dacă este cazul. Experiența similară solicitată pentru proiectare nu este identică cu cea a obiectului Contractului de 220kV, entitatea contractanta permițând ca ofertanţii să își dovedească experiența similară prin servicii similare și nu identice, la 110kV (nivel inferior de tensiune), cum ar fi: servicii de proiectare pentru lucrări de mentenanţă majoră (RK) LEA / LEA nouă, studiu sau analiză. Solicitarea unui nivel de tensiune de minim 110 kV este datorată specificului activităţii TRANSELECTRICA, precum şi a particularităţilor LEA de înaltă tensiune destinat transportului energiei electrice: 110kV, 220kV şi 400KV, care diferă radical de cele de medie tensiune (20 kV). Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de catre toţi operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător cerințelor entității contractante. La nivelul DUAE trebuie precizate informații cum ar fi: • numărul și data contractului invocat drept experiența similară, • denumirea/tipul/categoriile de servicii, • perioada aferentă experienței similare, • valoarea contractului/valoarea parțială a contractului îndeplinită până la data limită de depunere a ofertelor, • procentul aferent ofertantului, • numele beneficiarului si adresa, dupa caz, • data și numărul documentului de recepție. DUAE va fi completat, astfel încât să rezulte clar îndeplinirea criteriilor de calificare solicitate în anunțul de participare. În DUAE se vor completa clar toate informațiile necesare, astfel încât să poată fi identificate parțile din contract ce pot fi luate în considerare pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similara, așa cum s-a solicitat prin fișa de date. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor: - procesul-verbal de recepție sau orice alte documente din care sa reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea/valoarea, perioada și locul prestării; - recomandări; - contracte/certificate/documente/certificări de bună execuție/procese verbale de recepție a punerii în funcțiune (PIF)/procese-verbale la terminarea lucrărilor/procese-verbale de recepție finală/procese-verbale de recepție pe obiect/ procese de bună execuție sau alte dovezi ca document suport pentru informațiile incluse în DUAE în legătură cu demonstrarea experienței similare și pe care Operatorul Economic Ofertant le propune Entității Contractante ca fiind adecvate pentru a dovedi nivelul solicitat al experienței similare; - alte documente echivalente. Din documentele prezentate va rezulta clar valoarea de contract executată de către ofertant (inclusiv în cazul prezentării unor contracte îndeplinite în asociere (ca asociat sau subcontractant)) și categoriile de activități pe care le-a asigurat în cadrul contractului/contractelor prezentate (proiectare, execuție, livrari).
Arată mai mult
Proporția de subcontractare: In conformitate cu prevederile art. 68 alin.(1) din Legea nr. 99/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, se solicita ofertantilor să precizeze în ofertă: a) categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi; și b) datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare. Subcontractanţii propuşi în ofertă sau implicaţi/declaraţi ulterior semnării contractului trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca şi ofertanţii, în domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire potrivit art. 64 alin. (1). In conformitate cu prevederile art. 232 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, subcontractantii au dreptul de a opta pentru a fi platiti in mod direct de catre entitatea contractanta. Optiunea se va manifesta la semnarea contractului sau la momentul introducerii acestora în contractul de achiziţie publică, după caz. Ofertantul va menționa pentru fiecare subcontractant categoriile de servicii din contract pe care acesta are intenția să le subcontracteze (dacă este cazul) - se vor indica activitățile subcontractate cât și valoarea sau procentul subcontractat. Subcontractarea se va face în condițiile Capitolului VI - Secțiunea I - Subcontractarea din Legea nr.99/2016 privind achizițiile sectoriale și cu respectarea Condițiilor contractuale. Subcontractanţii pe a căror capacităţi ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu art. 202-204 din Legea nr. 99/2016 și cu Notificarea ANAP nr. 240/2016. Odată cu depunerea DUAE se va depune și Acordul de subcontractare, urmând ca documentele justificative care probează cele asumate în acord să fie solicitate ofertantului clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Notă : În situația în care ofertantul nu are capacitate tehnică sau profesională de a presta toate serviciile de proiectare cuprinse în contract, are dreptul de a încheia contracte cu subcontractanții desemnați, în aceleași condiții în care el a semnat contractul cu achizitorul. Lista subcontractanților, cu datele de recunoaștere ale acestora, cât și contractele încheiate cu aceștia se constituie în anexe la contractul cu achizitorul.
Arată mai mult
Diplome de studii și calificări profesionale: Operatorul economic ce depune oferta trebuie să deţină atestate A.N.R.E. conform Ordin A.N.R.E nr. 134/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalații electrice, valabile la data prezentării: - de tip D1 - Proiectare de linii electrice aeriene și subterane cu orice tensiuni nominale standardizate, - de tip E1 - Proiectare de posturi de transformare, staţii electrice şi de instalaţii aparţinând părţii electrice a centralelor cu orice tensiuni nominale standardizate. Atestatele ANRE tip D1 şi tip E1 sunt în conformitate cu prevederile art. 9 alin.(1) lit.m) şi lit.o) din Ordin A.N.R.E. nr. 134/2021 şi art. 93 alin. (1) punctul 2 din Legea Energiei Electrice şi a Gazelor Naturale nr. 123/2012, cu completările şi modificările ulterioare (informaţii pe site ANRE: www.anre.ro). Modalitatea de îndeplinire: Pentru demonstrarea cerinţei, entitatea contractantă solicită operatorilor economici participanţi la procedura de atribuire să completeze DUAE, în conformitate cu art. 202-204 din Legea nr. 99/2016, cu informaţiile aferente situaţiei lor, urmând ca documentul justificativ care probează îndeplinirea cerinţei, respectiv atestatele A.N.R.E. sau în cazul ofertanţilor străini documentul echivalent emis în ţara de rezidenţă însoţit de confirmarea emisă de ANRE conform Ordinului nr. 134/2021, valabil la data prezentării, să fie prezentat, la solicitarea entităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Notă: În cazul în care o asociere de operatori economici depune o ofertă comună criteriile de calificare referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, trebuie demonstrate de fiecare asociat în parte pentru partea din contract pe care o va realiza, conform art. 67 din Legea nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale. În cazul în care operatorul economic are subcontractanţi, atestatul/atestatele ANRE va/vor fi prezentată/prezentate şi de aceştia, pentru partea lor de implicare. În cazul operatorilor economici care nu deţin un atestat ANRE ci deţin un atestat ce ar putea fi considerat echivalent conform Ordinului ANRE nr. 134/2021, aceştia au obligaţia ca la etapa DUAE, să aibă depusă la ANRE solicitare de confirmare a atestatelor, conform Ordinului ANRE nr. 134/2021, iar în DUAE se va completa nr. şi data cererii depuse la ANRE, iar cererea va fi depusă în cadrul ofertei, ca anexă a DUAE. Pe parcursul perioadei de evaluare, ofertantul are obligaţia, ca în cazul în care primeşte un răspuns din partea ANRE, să transmită răspunsul primit comisiei de evaluare, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la momentul la care a luat la cunoştinţă. În cazul în care, operatorul economic clasat pe primul loc în clasament este un operator ce deţine un atestat posibil echivalent cu atestatul ANRE solicitat, atunci acesta la momentul solicitării documentelor suport DUAE, este obligat să prezinte atât atestatul echivalent cât şi confirmarea emisă de ANRE prin care se recunoaşte acestuia dreptul conferit de atestatul ANRE, în conformitate cu Ordinul nr. 134/2021. În cazul în care nu depune documentul anterior menţionat, oferta va fi declarată inacceptabilă în baza art. 143 alin. (2) lit. b) şi respinsă în baza art. 143 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016, actualizată. Ofertantul câştigător va avea obligaţia reînnoirii atestatului, dacă acesta expiră pe parcursul derulării procedurii, precum şi a prestării serviciilor.
Arată mai mult
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţara de rezidenţă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți (dacă este cazul) care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție sectorială cu informațiile solicitate de către entitatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC de pe lângă Tribunalul competent teritorial, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează a fi prezentat, la solicitarea entității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. În situația în care vor fi executate categorii de servicii din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru categoria de servicii din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016, actualizată.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Condiții de finanțare: fonduri proprii; Modalitati de plata: conform draft contract.
Condiții legate de contract
Condiții de executare a contractului:
Prestatorul să deţină atestate A.N.R.E. conform Ordin A.N.R.E nr. 134/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalații electrice, valabile la data prezentării.
Condiții de participare
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A.prin Sucursala Teritorială de Transport Bacău
Numărul național de înregistrare: RO13328043
Adresa poștală: Strada: Oituz, nr. 41
Cod poștal: 600266
Orașul poștal: Bacau
Regiune: Bacău 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Larisa Gina Cojocaru
E-mail: larisa.cojocaru@transelectrica.ro 📧
Telefon: +40234207165 📞
Fax: +40 234517456 📠
URL: https://www.transelectrica.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Electricitate
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100187114 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
1. Vizita la amplasament. Operatorul economic care îşi exprimă în scris intenţia de a vizita amplasamentul poate participa la vizita organizată de Entitatea Contractantă în cea de-a 5-a zi, a 6-a zi şi a 7-a zi lucrătoare de la data publicării anunţului de participare, între orele 9–15. Pentru a participa la vizita amplasamentului, operatorul economic trebuie să remită EC o solicitare scrisă în acest sens. Solicitarea trebuie să fie primită de EC cu cel puţin 1 zi înainte de data vizitei. Solicitarea constă în transmiterea pe adresele de email: maricica.juncu@transelectrica.ro şi, secretariat.Bacau@transelectrica.ro a Formularului 15 „Autorizaţie de acces” din Secţiunea III-Formulare (completat, ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al societăţii). În anexa la formularul 15 „Autorizaţie de acces” se va menţiona numele complet al persoanelor care vor participa la vizită. De asemenea se va remite împreună cu Formularul „Autorizaţie de acces” şi o copie a actului de identitate (CI sau paşaport) ale persoanelor nominalizate în anexă. La vizitarea Amplasamentului vor putea participa numai persoanele nominalizate în solicitarea menţionată anterior. Costurile ocazionate de vizita la Amplasament (transport, cazare, etc.) pentru persoanele care vor participa din partea operatorului economic vor fi suportate de către aceştia. 2. Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metoda specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea ”sau echivalent”. 3. În sensul art.II din Ordonanţa nr. 3 din 25 august 2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice, care modifică şi completează Legea nr.99/2016: - alin.(1) sintagma „subcontractant” are următoarea definiţie: „subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie sectorială şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui Contract de achiziţie sectorială nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi”, -alin.(2) entitatea contractantă solicită ofertantului să precizeze în Acordul de subcontractare (Formular nr.5) ”categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi”. 4. Pentru instrucţiuni suplimentare necesare ofertanţilor vă rugăm să accesaţi ANEXA INSTRUCŢIUNI PENTRU OFERTANŢI la prezentul anunţ.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare: Termenele conform Legii nr.101/2016, actualizată.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 228-715301 (2024-11-21)