Servicii de proiectare si execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții: „EXTINDERE CORP C1 CU BLOC MATERNO INFANTIL CU HELIPORT -SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ ROMAN”
Municipiul Roman
Cladirea Spitalului Municipal de Urgenta Roman si terenul aferent apartin domeniului public al Municipiului Roman fiind inscris la pozitia 135 din Anexa 3 la Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1356 din 27.12.2001 privind atestarea domeniului public al judetului Neamt, precum si a municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Neamt si inscris in Cartea Funciara a municipiului Roman la nr. 56939. Spitalul Municipal de Urgență Roman, cea mai importantă unitate medicală din municipiu, spital de urgență, grad III, acreditat ANMCS ciclul II, în categoria a IV- a de acreditare prin Ordinul nr. 258/07.08.2024, cu 666 paturi spitalizare continuă, 33 de paturi spitalizare de zi și 20 paturi însoțitori, deservește locuitorii municipiului Roman și pe cei din zonele limitrofe (30 comune, respectiv o populatie de circa 200.000 de locuitori), precum și pacienți din județele invecinate, motivat de faptul că distanța față de acest spital este mai mică decât cea față de spitalele din județele respective (de ex.: populația din comunele Mircești, Răchiteni, Ofeleni, Iugani, Tansa, Dagâța și Butea din jud. Iași, din comunele Onișcani și Hârlești din jud. Bacău, din comunele Văleni, Băcești și altele din jud. Vaslui). Spitalul Municipal de Urgență Roman reprezintă un punct central în furnizarea de servicii medicale de urgență și specialitate pentru populația din zonă, având o infrastructură complexă formată din diverse corpuri de clădire. Această infrastructură, care include 6 tronsoane cu regimuri de înălțime variate, este utilizată pentru diverse specialități medicale, având o capacitate totală de 666 de paturi pentru spitalizare continuă și 20 de paturi pentru spitalizare de zi. Deși spitalul îndeplinește funcții esențiale, se confruntă cu o serie de provocări legate de vechimea clădirilor, structurile funcționale și cerințele actuale din domeniul sănătății. Prin Planul strategic al Spitalului Municipal Roman se urmărește îmbunătățirea continuă a serviciilor medicale acordate pacienților săi.
Termen limităTermenul de primire a ofertelor a fost de 2025-01-30. Achiziția publică a fost publicată pe 2024-12-09.
Cine? Ce?- • Lucrări de construcţii complete sau parţiale şi lucrări publice › Lucrări de construcţii de clădiri
- • România
| Data | Document |
|---|---|
| 2024-12-09 | Anunţ de participare |
| 2024-12-09 | Anunţ de participare |
| 2024-12-09 | Anunţ de participare |
| 2024-12-09 | Anunţ de participare |
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare si execuție lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții: „EXTINDERE CORP C1 CU BLOC MATERNO INFANTIL CU HELIPORT -SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ ROMAN”
Număr de referință:
29
Scurtă descriere:
Produse/servicii: Lucrări de construcţii de clădiri 📦
Valoarea estimată fără TVA: 211 090 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern:
1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Neamţ 🏙️
Durata: 14 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Calificarea și experiența profesională a personalului desemnat pentru executarea contractului pentru realizarea activităților în cadrul contractului – 50 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 50
Criteriul de calitate (denumire): Perioada de garanție acordată lucrărilor -10 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 10
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0000
Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-01-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-01-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Membrii comisiei de evaluare oferte
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 3 luni
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-01-30 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare oferte
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
+ încă 5
Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Municipiul roman
Numărul național de înregistrare:
2613583
Adresa poștală: Strada: Piața Roman-Vodă, nr. 1
Cod poștal: 611022
Orașul poștal: Roman
Regiune: Neamţ 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Vacaru Mihail
E-mail: investitii@primariaroman.ro 📧
Telefon: +4 233208608 📞
Fax: +40 233741604 📠
URL: https://www.primariaroman.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100187701 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare
Informații suplimentare
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare:
20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 241-757253 (2024-12-09)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 211 090 000 RON 💰
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-03-31 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-03-31 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-03-31 15:00:00.0000000 📅
Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0000
Valoare nouă
Text: IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de ✅
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-01-09 📅
Valoare nouă
Text: Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
La fel ca: Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Valoare nouă
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Decizia CNSC 83.410/448/C9/30.12.2024
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 3d3809bf-3980-4cb1-912c-b819d0659093-01
Sursa: OJS 2025/S 007-016227 (2024-12-09)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 211 090 000 RON 💰
Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-03-11 15:00:00.0000000 📅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii:
PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
Conform deciziei CNSC NR 14012/4448/C9/04.03.2025
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 3d3809bf-3980-4cb1-912c-b819d0659093-01
Sursa: OJS 2025/S 058-188241 (2024-12-09)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 211 090 000 RON 💰
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-06-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-06-30 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-06-30 15:00:00.0000000 📅
Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0000
Valoare nouă
Text: IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de ✅
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-03-24 📅
Valoare nouă
Text: Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
La fel ca: Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Valoare nouă
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Corectie
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 3d3809bf-3980-4cb1-912c-b819d0659093-01
Sursa: OJS 2025/S 059-192047 (2024-12-09)
- Lucrări de construcţii (>20 noi achiziții publice)
- Lucrări de construcţii complete sau parţiale şi lucrări publice (>20)
- Lucrări de construcţii de clădiri (>20)
- Lucrări de construcţii de clădiri comerciale, de antrepozite şi de clădiri industriale, de clădiri pentru activităţi de transport (1)
- Lucrări de construcţii de clădiri destinate activităţilor de recreere, sportive, culturale, de cazare şi restaurante (5)
- Lucrări de construcţii de clădiri destinate instituţiilor de ordine publică sau serviciilor de urgenţă şi clădiri militare (4)
- Lucrări de construcţii de clădiri pentru servicii sociale şi sanitare, de crematorii şi de toalete publice (4)
- Lucrări de construcţii de imobile colective şi de case individuale
- Lucrări de construcţii de instituţii de învăţământ şi centre de cercetare (3)