Servicii de supervizare și consultanță a serviciilor de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiție imobiliară 2021.I.326 Buzău - „PAVILION NOU ADMINISTRATIV/ BLOC ALIMENTAR ÎN CAZARMA 326 BUZAU” pentru care s-a încheiat Acordul Contractual nr. A-1418 din 21.02.2024
Durata contractului este de 58 de luni perioadă în cadrul căreia prestatorul se obligă să efectueze serviciile prevăzute în contract, după cum urmează: -1 lună, pentru supervizarea activităților de proiectare (analiză și recepție a documentației tehnice, faza obținere avize, acorduri solicitate prin CU, D.T.A.D., D.T.A.C., D.T.O.E., P.Th. + D.D.E.). Această etapă se va derula de la data menționată în Ordinului de începere a prestării serviciilor de supervizare și consultanță (dirigenție de șantier și supraveghere) lucrări. -21 luni, interval care include perioada de la data menționată în Ordinului de începere a execuției lucrărilor emis de către autoritatea contractantă către antrepenorul general, și până la realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor. -36 luni, interval care include supervizarea pentru perioada de garanţie a lucrărilor (durata perioadei de garanţie, de la data semnării Procesului Verbal de Recepţie la terminarea lucrării până la Recepţia Finală). Prin acest contract se va achiziționa: - supervizarea activităților de proiectare (analiză și recepție a documentației tehnice, faza obținere avize, acorduri solicitate prin C.U., D.T.A.D., D.T.A.C., D.T.O.E., P.Th. + D.D.E.); - întocmirea programului de realizare a investiției; - organizarea, coordonarea și controlul realizării programului; - organizarea și controlul activității de diriginte de șantier; - efectuarea serviciului de dirigenție de șantier, conform prevederilor legale în vigoare; - verificarea asigurării resurselor financiare necesare, conform programului de realizare a investiției și a contractelor încheiate; - verificarea respectării clauzelor contractuale încheiate cu antreprenori și furnizori; - gestiunea contractelor încheiate pentru realizarea obiectivului; - organizarea și asigurarea desfășurării recepției la terminarea lucrărilor conform prevederilor legale; - întocmirea cărții tehnice a construcției conform prevederilor legale; - organizarea și efectuarea urmăririi comportării în timp a investiției pe perioada de garanție, conform prevederilor legale; - organizarea și asigurarea desfășurării recepției finale. Valoarea estimată a serviciilor de supervizare și consultanță (dirigenție de șantier și supraveghere) lucrări, pentru lucrările ce vor fi executate este de 666.729,83 lei fără T.V.A., respectiv 793.408,50 lei cu T.V.A., având ca bază valorile capitolelor 3.7.1 și 3.8.2 – Dirigenție de șantier din Devizul General pentru poziția de plan 2021.I.326 Buzău. Astfel, prețul contractului de supervizare și consultanță (dirigenție de șantier și supraveghere) lucrări se va majora cu procentul dintre valoarea contractului de servicii care va rezulta ca urmare a derulării prezentei proceduri și valoarea contractului de lucrări, aplicat la valoarea lucrărilor suplimentare. Modificarea se va face printr-un act adițional. Clarificările se pot solicita cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va comunica tuturor operatorilor economici răspunsurile la întrebările de clarificare primite – însoţite de întrebările aferente – luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, prin publicarea acestora pe site-ul www.e-licitatie.ro - SEAP - în cadrul anunțului de participare aferent prezentei proceduri în secţiunea „Documentaţii şi clarificări”. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2024-05-08.
Achiziția publică a fost publicată pe 2024-04-02.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2024-04-02) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de supervizare și consultanță a serviciilor de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiție imobiliară 2021.I.326 Buzău - „PAVILION NOU ADMINISTRATIV/ BLOC ALIMENTAR ÎN CAZARMA 326 BUZAU” pentru care s-a încheiat Acordul Contractual nr. A-1418 din 21.02.2024
Număr de referință: 4297711_2024_PAAPD1475721
Scurtă descriere:
Durata contractului este de 58 de luni perioadă în cadrul căreia prestatorul se obligă să efectueze serviciile prevăzute în contract, după cum urmează:
-1 lună, pentru supervizarea activităților de proiectare (analiză și recepție a documentației tehnice, faza obținere avize, acorduri solicitate prin CU, D.T.A.D., D.T.A.C., D.T.O.E., P.Th. + D.D.E.). Această etapă se va derula de la data menționată în Ordinului de începere a prestării serviciilor de supervizare și consultanță (dirigenție de șantier și supraveghere) lucrări.
-21 luni, interval care include perioada de la data menționată în Ordinului de începere a execuției lucrărilor emis de către autoritatea contractantă către antrepenorul general, și până la realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor.
-36 luni, interval care include supervizarea pentru perioada de garanţie a lucrărilor (durata perioadei de garanţie, de la data semnării Procesului Verbal de Recepţie la terminarea lucrării până la Recepţia Finală).
Prin acest contract se va achiziționa:
- supervizarea activităților de proiectare (analiză și recepție a documentației tehnice, faza obținere avize, acorduri solicitate prin C.U., D.T.A.D., D.T.A.C., D.T.O.E., P.Th. + D.D.E.);
- întocmirea programului de realizare a investiției;
- organizarea, coordonarea și controlul realizării programului;
- organizarea și controlul activității de diriginte de șantier;
- efectuarea serviciului de dirigenție de șantier, conform prevederilor legale în vigoare;
- verificarea asigurării resurselor financiare necesare, conform programului de realizare a investiției și a contractelor încheiate;
- verificarea respectării clauzelor contractuale încheiate cu antreprenori și furnizori;
- gestiunea contractelor încheiate pentru realizarea obiectivului;
- organizarea și asigurarea desfășurării recepției la terminarea lucrărilor conform prevederilor legale;
- întocmirea cărții tehnice a construcției conform prevederilor legale;
- organizarea și efectuarea urmăririi comportării în timp a investiției pe perioada de garanție, conform prevederilor legale;
- organizarea și asigurarea desfășurării recepției finale.
Valoarea estimată a serviciilor de supervizare și consultanță (dirigenție de șantier și supraveghere) lucrări, pentru lucrările ce vor fi executate este de 666.729,83 lei fără T.V.A., respectiv 793.408,50 lei cu T.V.A., având ca bază valorile capitolelor 3.7.1 și 3.8.2 – Dirigenție de șantier din Devizul General pentru poziția de plan 2021.I.326 Buzău.
Astfel, prețul contractului de supervizare și consultanță (dirigenție de șantier și supraveghere) lucrări se va majora cu procentul dintre valoarea contractului de servicii care va rezulta ca urmare a derulării prezentei proceduri și valoarea contractului de lucrări, aplicat la valoarea lucrărilor suplimentare. Modificarea se va face printr-un act adițional.
Clarificările se pot solicita cu 18 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractantă va comunica tuturor operatorilor economici răspunsurile la întrebările de clarificare primite – însoţite de întrebările aferente – luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective, prin publicarea acestora pe site-ul www.e-licitatie.ro - SEAP - în cadrul anunțului de participare aferent prezentei proceduri în secţiunea „Documentaţii şi clarificări”.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.

Atribuirea contractului de prestări Servicii de supervizare și consultanță a serviciilor de proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiție imobiliară 2021.I.326 Buzău - „PAVILION NOU ADMINISTRATIV/ BLOC ALIMENTAR ÎN CAZARMA 326 BUZAU” pentru care s-a încheiat Acordul Contractual nr. A-1418 din 21.02.2024 - supervizarea activităților de proiectare (analiză și recepție a documentației tehnice, faza obținere avize, acorduri solicitate prin C.U., D.T.A.D., D.T.A.C., D.T.O.E., P.Th. + D.D.E.); întocmirea programului de realizare a investiției; organizarea, coordonarea și controlul realizării programului; organizarea și controlul activității de diriginte de șantier; efectuarea serviciului de dirigenție de șantier, conform prevederilor legale în vigoare; verificarea asigurării resurselor financiare necesare, conform programului de realizare a investiției și a contractelor încheiate; verificarea respectării clauzelor contractuale încheiate cu antreprenori și furnizori; gestiunea contractelor încheiate pentru realizarea obiectivului; organizarea și asigurarea desfășurării recepției la terminarea lucrărilor conform prevederilor legale; întocmirea cărții tehnice a construcției conform prevederilor legale; organizarea și efectuarea urmăririi comportării în timp a investiției pe perioada de garanție, conform prevederilor legale; organizarea și asigurarea desfășurării recepției finale.

Locul principal sau locul de desfășurare:
Localitatea Buzău, jud. Buzău
Cazarma 326 Buzău
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Buzău
🏙️
Durata: 58 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experiență profesională
Criteriul de calitate (pondere): 60
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2024-05-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2024-05-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2024-05-08 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerința nr.1
Ofertantul/ofertantul asociat/ terțul susținător/ subcontractantul nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr. 98/2016.
Modalitatea de îndeplinire a cerinței constă în prezentarea DUAE, inclusiv de asociați/ terți susținători/ subcontractanți conf. art. 193, alin. (1) din Legea nr. 98/2016 (se va consulta Ghidul de utilizare DUAE elaborat de ANAP disponibil la adresa www.anap.gov.ro) Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, împreună cu asociat, subcontractant, terț susținător, dacă este cazul.
Operatorii economici vor prezenta ca documente justificative:
- Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (bugetul local, bugetul de stat), din care să reiasă lipsa datoriilor restante, valabile la momentul prezentării acestora;
- Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor cu putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
- După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice;
- Alte documente edificatoare, după caz.
Cerința nr.2
- Declarație privind neîncadrarea in situațiile prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016. Declarația se va prezenta odată cu DUAE, de către toți participanții la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant și terț susținător).
Persoanele cu funcții de decizie în cadrul AC sunt: colonel Ovidiu GHEORGHE – șef unitate, colonel Ghiță NICOARĂ – locțiitor, mr. Daniel MĂCIUCĂ – șef birou, p.c.c. ing. Ramona-Rodica CHITIC – șef birou, col Adrian RĂDEANU – șef secție, mr. ing Ciprian MUŞESCU – șef secție, p.c.c consilier juridic Lia –Daniela NICOARĂ – șef birou, p.c.c. consilier juridic Mariana MARIN.
NOTĂ: Vor fi excluși din procedura de atribuire toți ofertanții care se afla în situațiile prevăzute la art. 60, 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016.
Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual/ofertant asociat/candidat/terț susținător/subcontractant, care nu se încadrează în definiția de la art. 3 alin. (1) lit. jj), fără a mai fi necesară verificarea încadrării în prevederile art. 164, 165 și 167.
Operatorii economici străini vor prezenta orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în țara de origine sau în țara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă. În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.
Se va permite depunerea/prezentarea documentelor solicitate in cadrul acestei secțiuni in oricare din formele: original/copie legalizata/copie lizibila cu mențiunea „conform cu originalul”.
Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv pentru asociat/subcontractant/terț susținător) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Se vor depune, odată cu DUAE, următoarele documente: angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. În cazul în care ofertantul / candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară ori privind capacitatea tehnică și profesională bazându-se pe capacitățile alor entități, invocând, după caz, susținerea unui terț, DUAE, împreună cu angajamentul de susținere, trebuie să fie completat separat și de către terțul/terții susținător(i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerinţa nr. 3
1. Operatorul economic participant la procedura de achiziție trebuie sa dovedească o forma de înregistrare in condițiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasă ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. In acest sens obiectul de activitate al operatorului economic trebuie să permită execuția/corespundă activităților ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: completarea DUAE. In cazul in care operatorul economic intenționează sa subcontracteze o parte/parți din contract, DUAE include si informațiile solicitate cu privire la subcontractanți. In cazul depunerii unei oferte in asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței pentru partea de contract pe care o realizează. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire.
Aceste documente sunt:
- certificatul constatator emis de către Oficiul National al Registrului Comerțului, din care sa rezulte obiectul de activitate al ofertantului, informațiile legate de structura acționarilor si reprezentanților legali; informațiile cuprinse in acest document vor fi reale/actuale la data prezentării acestuia.
- pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă.
1. Se va completa DUAE de către ofertant/asociat/subcontractant în spațiul destinat acestuia și descrie concret cum sunt acestea îndeplinite.
2. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta orice document prin care se susține cerința și anume copia atestatului în termen de valabilitate.
Notă:
Documentele solicitate vor fi depuse in SICAP de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, prin scanarea documentelor in oricare din variantele original/copie legalizata/copie lizibila, semnate cu semnătura electronica extinsă.
Operatorii economici nerezidenți vor prezenta atestatul corespunzător emis de țara de rezidență care confirmă posibilitatea prestării activităților în cauză.

Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Cifră de afaceri medie anuală: Ofertantul trebuie să prezinte informații aferente mediei cifrei de afaceri anuală, pentru anii 2021, 2022, 2023 care trebuie să fie cel puțin egală cu 1.000.000,00 lei.
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației acestora. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind cifra de afaceri urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Documente care dovedesc situaţia economică şi financiară:
1.1 Prezentarea oricărui document prin care operatorul economic face dovada că îndeplineşte cerinţa de calificare referitoare la: I. Cifra de afaceri (bilanţ contabil, extras de bilanţ, cont de rezultat patrimonial, raport de audit de performanţă al firmei, raport al cenzorilor, etc.), copie scanată după original.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Capacitatea tehnică și profesională
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Of trebuie să prezinte info af principalelor serv prestate din care să reiasă că au fost duse la bun sfârșit în ultimii 3 ani serv sim în valoare cumulată de minim 665.000,00 lei fără T.V.A., la nivelul unuia sau al mai multor contracte.
Exp sim trebuie să privească serv de superv și consult (dirig de șantier și suprav) lucrări. Din doc trebuie să reiasă: benef contractului, tipul serv/activ prest, per în care s-a realizat contractul.
Ultimii 3 ani se raportează la termenul limită de depunere a of, cu aplicarea coresp a Instr ANAP nr. 2/2017, art. 13.
Info privind partea din contract pe care OE are, eventual, intenţia să o subcontracteze.
Of va prezenta info privind partea din contract pe care are, eventual, intenția să o subcontracteze și datele de identificare ale subcontractanților propuși.
AC poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calif privind capac sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant.
AC respinge terțul susținător propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calif privind capac sau se încadrează printre motivele de excl și solicită of o singură dată – înlocuirea acestuia și prez unui alt terț, cu respectarea principiului trat egal.
La solicitarea AC, doar of clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra of admisibile va prezenta doc justif care probează îndeplinirea cerinței privind capac tehnică și prof.
Conf art. 193 din Lg98/2016, pentru îndeplinirea cerințelor, OE vor prezenta doar DUAE. Doc just care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea AC, doar de către of clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea ev of.
La nivelul DUAE trebuie precizate info cum ar fi: nr și data contractului invocat drept expr simr, valr, benef, data și nr docr de recepție, precum și ponderea și/sau activr pentru care a fost resp.
Ca doc justif, OE (of unic/ofe asociat/terț/terți susținători) va prezenta contracte/doc constatatoare / recomandări / pv recepție, sau părți relev ale contractului / contractelor decl, care să conțină datele de identif a contractului / contractelor decl.
Din aceste doc trebuie să reiasă: benef contractului, tipul serv/activ prestate, perioada în care s-a realizat contractul. În situația în care of a avut cal de asociat se vor prezenta doc relevante din care să reiasă calitatea de asociat, cu indicarea părții de contract îndeplinite de acesta și a val serv prest af fără TVA.
Doc sol vor fi depuse in SEAP prin scanarea doc în oricare din variantele original/copie legalizată/copie lizibilă, cu mențiunea „conf cu originalul”, semnate cu semnătură electronică.
Conf art. 193 din Lg98/2016, pentru îndeplinirea cerințelor în cazul în care OE intenționează să subcontracteze o parte/părți din contract, DUAE incl și info cu privire la subcontractanți; în cazul în care OE dem îndeplinirea crit ref la capac tehn și profes invocând susținerea unui terț, DUAE include și info cu privire la terțul susținător.
Odată cu depunerea DUAE toți OE vor preciza în ofertă, daca este cazul, următoarele:
a)categ de serv din contract pe care intenționează să le subcontracteze, precum și procentul sau val af activ indicate în of ca fiind realizate de către subcontractanți; și
b)datele de identif ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii of sau a solicitărilor de participare.
-Acord de asociere cu precizarea liderului, partea din contract și proc care va fi îndeplinit de fiecare asociat (Formular nr. 2 din secțiunea Form si mod de doc), în care sa se menționeze ca toți asoc își asuma răspunderea individual si solidar pentru îndeplinirea contractului, ca liderul asociației este împuternicit sa se oblige si sa primească instrucțiuni în numele tuturor asociaților si este răspunzător în nume propriu si în numele Asocierii pentru îndeplinirea contractului;
-Angaj OE participanți în comun la procedura de atribuire de a adopta sau constitui o anumită formă juridică în cazul în care of acestora a fost desemnată câștigătoare;
-Angaj terțului susținător, împreună cu doc anexe la angajament transmise de către terț/terți susținători din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora. Conf preved art. 184 din Lg.98/2016, prin angaj ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu of pentru exec contractului de achiziție publică. Răsp solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament.
În cazul unei asocieri va fi prezentat DUAE și de către asociat/asociați compl și semnat în mod coresp de către fiecare dintre aceștia.
În cazul unui acord de subcontractare va fi prezentat DUAE și de către subcontractant/subcontractanți completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia.
În cazul unui angajament de susținere va fi prezentat DUAE și de către terțul/terții susținător/susținători completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia.
În cazul în care AC poate obține documentele justificative prin accesarea unei baze de date, DUAE cuprinde, de asemenea, informațiile solicitate în acest scop, cum ar fi adresa de internet a bazei de date, orice dată de identificare și, dacă este cazul, declarația necesară de acordare a consimțământului.

Certificate emise de organisme independente cu privire la…
… standardele de asigurare a calității: Respectarea de către ofertant a unor standarde minime de asigurare a calităţii, care să se raporteze la sistemele de asigurare a calității bazate pe seriile de standarde relevante în legislația comunitară, certificate de organisme conforme cu seriile de standarde comunitare privind certificarea calității – certificat SR EN ISO 9001 sau echivalente, emise de organisme independente, conforme cu legislația comunitară privind certificarea calității, pentru serviciile care fac obiectul contractului.
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației acestora. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind respectare unor standarde de asigurare a calității și privind sistemul de management de mediu urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Se vor prezenta următoarele documente:
Certificate emise de organisme independente, prin care se atestă faptul că operatorul economic respectă standardele de asigurare a calităţii pentru lucrările care fac obiectul contractului.
NOTĂ: În cazul unei asocieri, aceste documente se vor prezenta de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o realizează.
Documentele se vor prezenta sub formă de copie scanată după original, copie scanată după copie legalizată, lizibilă cu menţiunea „conform cu originalul”.
Se acceptă şi alte probe/dovezi, în măsura în care aceste probe/dovezi confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al sistemului calității şi de protecție a mediului.
… sistemele sau standardele de management de mediu: Respectarea de către ofertant a unor standarde minime privind sistemul de management de mediu bazate pe seriile de standarde relevante în legislația comunitară, certificate de organisme conforme cu seriile de standarde comunitare privind sistemul de management de mediu - certificat SR EN ISO 14001/2005, emis de organisme independente, conforme cu legislația comunitară privind certificarea corespunzătoare categoriilor serviciile care formează obiectul contractului.
Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației acestora. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind respectare unor standarde de asigurare a calității și privind sistemul de management de mediu urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Se vor prezenta următoarele documente:
Certificate emise de organisme independente, prin care se atestă faptul că operatorul economic respectă standardele de asigurare a calităţii pentru lucrările care fac obiectul contractului.
NOTĂ: În cazul unei asocieri, aceste documente se vor prezenta de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care o realizează.
Documentele se vor prezenta sub formă de copie scanată după original, copie scanată după copie legalizată, lizibilă cu menţiunea „conform cu originalul”.
Se acceptă şi alte probe/dovezi, în măsura în care aceste probe/dovezi confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al sistemului calității şi de protecție a mediului.
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorul economic participant la procedura de achiziție trebuie sa dovedească o forma de înregistrare in condițiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasă ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. In acest sens obiectul de activitate al operatorului economic trebuie să permită execuția/corespundă activităților ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: completarea DUAE. In cazul in care operatorul economic intenționează sa subcontracteze o parte/parți din contract, DUAE include si informațiile solicitate cu privire la subcontractanți. In cazul depunerii unei oferte in asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței pentru partea de contract pe care o realizează. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire.
Aceste documente sunt:
- certificatul constatator emis de către Oficiul National al Registrului Comerțului, din care sa rezulte obiectul de activitate al ofertantului, informațiile legate de structura acționarilor si reprezentanților legali; informațiile cuprinse in acest document vor fi reale/actuale la data prezentării acestuia.
- pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă.
1. Se va completa DUAE de către ofertant/asociat/subcontractant în spațiul destinat acestuia și descrie concret cum sunt acestea îndeplinite.
2. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta orice document prin care se susține cerința și anume copia atestatului în termen de valabilitate.
Notă:
Documentele solicitate vor fi depuse in SICAP de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, prin scanarea documentelor in oricare din variantele original/copie legalizata/copie lizibila, semnate cu semnătura electronica extinsă.
Operatorii economici nerezidenți vor prezenta atestatul corespunzător emis de țara de rezidență care confirmă posibilitatea prestării activităților în cauză.
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorul economic participant la procedura de achiziție trebuie sa dovedească o forma de înregistrare in condițiile legii din tara de rezidenta din care sa reiasă ca este legal constituit, ca nu se afla in niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. In acest sens obiectul de activitate al operatorului economic trebuie să permită execuția/corespundă activităților ce fac obiectul contractului. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: completarea DUAE. In cazul in care operatorul economic intenționează sa subcontracteze o parte/parți din contract, DUAE include si informațiile solicitate cu privire la subcontractanți. In cazul depunerii unei oferte in asociere, fiecare asociat are obligația de a demonstra îndeplinirea cerinței pentru partea de contract pe care o realizează. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire.
Aceste documente sunt:
- certificatul constatator emis de către Oficiul National al Registrului Comerțului, din care sa rezulte obiectul de activitate al ofertantului, informațiile legate de structura acționarilor si reprezentanților legali; informațiile cuprinse in acest document vor fi reale/actuale la data prezentării acestuia.
- pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă.
1. Se va completa DUAE de către ofertant/asociat/subcontractant în spațiul destinat acestuia și descrie concret cum sunt acestea îndeplinite.
2. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire va prezenta orice document prin care se susține cerința și anume copia atestatului în termen de valabilitate.
Notă:
Documentele solicitate vor fi depuse in SICAP de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, prin scanarea documentelor in oricare din variantele original/copie legalizata/copie lizibila, semnate cu semnătura electronica extinsă.
Operatorii economici nerezidenți vor prezenta atestatul corespunzător emis de țara de rezidență care confirmă posibilitatea prestării activităților în cauză.
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
În conformitate cu art. 53 din Legea nr. 98/2016 orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alţi operatori economici.
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Documentaţia de atribuire va fi obținută prin accesarea site-ului www.e-licitatie.ro. Documentaţia de atribuire este atașată la anunțul de participare aferent prezentei proceduri.
DUAE completat de către autoritatea contractantă este anexat la documentația de atribuire.
Contractul poate fi modificat, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire în conformitate cu prevederile art. 221 din Legea nr. 98 din 2016.
Solicitările de clarificări şi răspunsurile la acestea pe toată durata de desfăşurare a procedurii vor fi transmise doar utilizând SEAP şi vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.
Modalitatea de departajare, în cazul în care 2 oferte sunt la egalitate:
În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
Continuare GP
Garanția de participare emisă în altă limba decât romană va fi însoțită de traducerea autorizată in limba romană. Perioada de valabilitate a garanției de participare este cel puțin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv de 4 luni de la data limită stabilită pentru primirea ofertelor și poate fi prelungită la cererea autorității contractante. In cazul în care garanția de participare se constituie prin Scrisoare de garanție bancara, aceasta se prezinta în cuantumul și pentru perioada prevăzute în Documentația de atribuire, conform Formularului nr. 1 din Secțiunea Formulare si modele de documente. In cazul garanției constituite prin virament se prezintă ordinul de plată vizat de bancă. Pentru garanția depusă în altă monedă, echivalenta lei/altă valută se va face prin raportare la cursul BNR valabil la data publicării anunțului de participare în SEAP. Ofertanții vor depune documentele care reprezintă dovezile constituirii garanției de participare în SEAP, scanate și semnate cu semnătură electronică.
În cazul depunerii de oferte în asociere, garanția de participare trebuie constituită în numele asocierii și să menționeze ca acoperă în mod solidar toți membrii grupului de operatori economici. Garanția de participare va fi irevocabilă și necondiționată.
Continuare GBE
Garanţia de bună execuţie este de 10% din preţul contractului, fără T.V.A., şi se constituie prin:
a) virament bancar în contul RO19TREZ6915005XXX000089 deschis la Trezoreria Focșani;
b) instrumente de garantare emise în condiţiile legii astfel:
(i) scrisori de garanţie emise de instituţii de credit bancare din România sau din alt stat;
(ii) scrisori de garanţie emise de instituţii financiare nebancare din România sau din alt stat pentru achiziţiile de lucrări a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 40.000.000 lei fără TVA şi respectiv pentru achiziţiile de produse sau servicii a căror valoare estimată este mai mică sau egală cu 7.000.000 lei fără TVA;
(iii) asigurări de garanţii emise:
- fie de societăţi de asigurare care deţin autorizaţii de funcţionare emise în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi/sau care sunt înscrise în registrele publicate pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, după caz;
- fie de societăţi de asigurare din state terţe prin sucursale autorizate în România de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
c) depunerea la casierie a unor sume în numerar dacă valoarea este mai mică de 5.000 lei;
d) reţineri succesive din sumele datorate pentru facturi parţiale, în cazul garanţiei de bună execuţie;
În cazul constituirii garanției prin rețineri succesive, contractantul are obligaţia de a deschide contul la dispoziţia autorităţii contractante, prevăzut la art. 40, alin (5) din HG 395/2016, la unitatea Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestuia. Suma iniţială care se depune de către contractant în contul de disponibil astfel deschis potrivit art. 40, alin. (4) şi (5) din HG 395/2016, nu trebuie să fie mai mică de 0,5% din preţul contractului de achiziţie publică, fără TVA. Pe parcursul îndeplinirii contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă urmează să alimenteze contul de disponibil prevăzut la art. 40, alin. (4) şi (5) prin reţineri succesive din sumele datorate şi cuvenite contractantului până la concurenţa sumei stabilite drept garanţie de bună execuţie în contractul de achiziţie publică şi va înştiinţa contractantul despre vărsământul efectuat, precum şi despre destinaţia lui. Contul de disponibil este purtător de dobândă în favoarea contractantului.
e) combinarea a două sau mai multe dintre modalitățile de constituire prevăzute la lit. a)-c), în cazul garanţiei de bună execuţie.
Garanţia de bună execuţie se constituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului de achiziţie publică. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăşi 15 zile de la data semnării contractului de achiziție publică.
Perioada de garanție acordată serviciilor prestate trebuie să acopere întreaga durată a contractului de lucrări (21 luni execuție+36 luni perioada de garanție acordată lucrărilor executate).

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: UNITATEA MILITARĂ 02542 FOCŞANI - BIROUL JURIDIC
Numărul național de înregistrare: 4297711_3
Adresa poștală: Bulevardul Bucureşti, nr. 1-3
Orașul poștal: Focsani
Regiune: Vrancea
🏙️
E-mail: achizitii_cdi4@mapn.ro📧
Telefon: +40 237219405📞
Fax: +40 237213155 📠
URL: https://www.e-licitatie.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Precizări privind termenul (termenele) de exercitare a căilor de atac:
Termenele de exercitare a căii de atac sunt cele prevăzute la art. 8 si art. 29 din Legea nr. 101/2016
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2024/S 066-193725 (2024-04-02)
Anunt de atribuire (2026-06-05) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 643012.71 RON 💰
Atribuirea contractului
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: A-5533
Data încheierii contractului: 2024-07-29 📅
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 643012.71 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1131215/CIF: 45668396
Responsabil parte ofertantă ✅
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000 Informații despre licitații
Contractul a fost atribuit unui grup de operatori economici ✅ Numele și adresa contractantului
Nume: Ghallard sys s.r.l.
Numărul național de înregistrare: 45668396
Adresa poștală: Strada Tomeşti, Nr. 10A, Sector: 4
Cod poștal: 042144
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@ghallard.ro📧
Telefon: +40 726762667📞
URL: https://www.ghallard.ro🌏
Nume: Secunet project srl
Numărul național de înregistrare: RO 35612240
Adresa poștală: Strada STRADA MILETIN, Nr. 49, Sector: 3
Cod poștal: 030952
E-mail: office@secunet.ro📧
Telefon: +40 744688982📞
Informații complementare Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Cod poștal: 0
Modificări Alte informații suplimentare
Modificari nesubstantiale
Principalul motiv al modificării: Modificări care nu sunt substanțiale.
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: Result
Valoare nouă
Text: AA3 - Majorare conform centralizator, prelungire.
Sursa: OJS 2026/S 109-392253 (2026-06-05)