Acord cadru - Lucrari de extindere, consolidare, modernizare, reabilitare termica a cladirilor publice de pe raza Sectorului 4 al Municipiului Bucuresti

Sector 4 (Primaria Sectorului 4 Bucureşti)

Sectorul 4 se află în plin proces de dezvoltare urbanistică, economică şi socială, ca parte a strategiei sale de dezvoltare, care implică şi nevoia de a acţiona ca un bun administrator asupra imobilelelor administrate, în vederea menţinerii beneficiului social în raport de destinaţia fiecăruia. Sectorul 4 al Municipiului București dorește să aducă o schimbare reală spațiilor publice, în scopul de a asigura o viață mai frumoasă și mai sustenabilă, oferirea de servicii publice de calitate cetăţenilor sectorului. Aceaste măsuri, sunt necesare pentru întreținerea și repararea acestor unități, pentru a preveni deteriorarea lor, dar și pentru crearea unui mediu sigur, care răspunde nevoilor comunității din zonă, necesitatea formându-se ad-hoc pe parcursul derulării acordului cadru. Având în vedere cele sus precizate și ținând cont de responsabilitatea autorității locale de a asigura dreptul la viață și sănătate a cetățenilor, lucrările menționate sunt necesare pentru conformarea, modernizarea și extinderea facilităților. Astfel, la nivelul subunităţii administrativ teritoriale a luat naştere necesitatea efectuării de lucrări de extindere, consolidare, modernizare, reabilitare termică a clădirilor publice ce se găsesc în administrarea Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, privite ca necesităti ad hoc in contextul responsabilității privind imobilele aflate în administrare. Obiectul prezentei achizitii il reprezinta semnarea unui Acord-Cadru, care sa stabileasca termenii, conditiile precum si cadrul legal, financiar, tehnic si administrativ pentru atribuirea Contractelor subsecvente, in vederea asigurarii de catre Ofertanti, in conditii de siguranta, operativitate si eficienta financiara, a executiei lucrarilor, descrise prin caietul de sarcini. Durata contractelor subsecvente incheiate in perioada de valabilitate a acordului cadru poate depasi durata acordului cadru si se intinde pana la finalizarea completa a activitatilor ce constituie obiectul acestora, luand in calcul orice forme de prelungire, perioada de remediere a defectiunilor etc. Descrierea activitatilor este disponibila in Caietul de sarcini, anexat Documentatiei de atribuire, in care se regasesc toate documentele necesare pentru elaborarea ofertei. Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent: 352.898.320,97 lei fara TVA Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile. Clarificarile solicitate dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in cea de-a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-11-11. Achiziția publică a fost publicată pe 2025-10-02.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2025-10-02 Anunţ de participare
2025-10-02 Anunţ de participare
2025-10-02 Anunţ de participare
2025-10-02 Anunţ de participare
2025-10-02 Anunţ de participare
2025-10-02 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2025-10-02)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Acord cadru - Lucrari de extindere, consolidare, modernizare, reabilitare termica a cladirilor publice de pe raza Sectorului 4 al Municipiului Bucuresti
Număr de referință: 4316422/17/2025
Scurtă descriere:
Sectorul 4 se află în plin proces de dezvoltare urbanistică, economică şi socială, ca parte a strategiei sale de dezvoltare, care implică şi nevoia de a acţiona ca un bun administrator asupra imobilelelor administrate, în vederea menţinerii beneficiului social în raport de destinaţia fiecăruia. Sectorul 4 al Municipiului București dorește să aducă o schimbare reală spațiilor publice, în scopul de a asigura o viață mai frumoasă și mai sustenabilă, oferirea de servicii publice de calitate cetăţenilor sectorului. Aceaste măsuri, sunt necesare pentru întreținerea și repararea acestor unități, pentru a preveni deteriorarea lor, dar și pentru crearea unui mediu sigur, care răspunde nevoilor comunității din zonă, necesitatea formându-se ad-hoc pe parcursul derulării acordului cadru. Având în vedere cele sus precizate și ținând cont de responsabilitatea autorității locale de a asigura dreptul la viață și sănătate a cetățenilor, lucrările menționate sunt necesare pentru conformarea, modernizarea și extinderea facilităților. Astfel, la nivelul subunităţii administrativ teritoriale a luat naştere necesitatea efectuării de lucrări de extindere, consolidare, modernizare, reabilitare termică a clădirilor publice ce se găsesc în administrarea Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, privite ca necesităti ad hoc in contextul responsabilității privind imobilele aflate în administrare. Obiectul prezentei achizitii il reprezinta semnarea unui Acord-Cadru, care sa stabileasca termenii, conditiile precum si cadrul legal, financiar, tehnic si administrativ pentru atribuirea Contractelor subsecvente, in vederea asigurarii de catre Ofertanti, in conditii de siguranta, operativitate si eficienta financiara, a executiei lucrarilor, descrise prin caietul de sarcini. Durata contractelor subsecvente incheiate in perioada de valabilitate a acordului cadru poate depasi durata acordului cadru si se intinde pana la finalizarea completa a activitatilor ce constituie obiectul acestora, luand in calcul orice forme de prelungire, perioada de remediere a defectiunilor etc. Descrierea activitatilor este disponibila in Caietul de sarcini, anexat Documentatiei de atribuire, in care se regasesc toate documentele necesare pentru elaborarea ofertei. Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent: 352.898.320,97 lei fara TVA Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile. Clarificarile solicitate dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in cea de-a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de construcţii de clădiri 📦
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Autoritatea contractanta intentioneaza sa achizitioneze lucrări de extindere, consolidare, modernizare, reabilitare termică a clădirilor publice de pe raza Sectorului 4 al Municipiuluice urmează a se materializa in urmatoarele categorii principale: Lucrari de demolare; Lucrari de arhitectura; Lucrari de extindere; Lucrari de consolidare; Lucrari de modernizare; Lucrari reabilitare termica Estimari ale cantitatilor minime si maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord cadru si a celor care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmeaza sa fie atribuite pe durata Acordului Cadru se regasesc in cadrul anexelor caietului de sarcini Modificarea acordului-cadru/contractului de achizitie publica, in cursul perioadei sale de valabilitate, se va putea efectua in conditiile prevazute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 si al prevederilor din cadrul Instructiunii ANAP nr. 1/2021. Avand in vedere ca documentatia de atribuire contine un set minim de informatii specifice referitoare la estimari ale cantitatilor minime si maxime care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru, precum si estimari ale cantitatilor minime si maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmeaza sa fie atribuite pe durata acordului-cadru, subliniem faptul ca aceste cantitati minime si maxime pe care autoritatea contractanta le stabileste initial in documentatia de atribuire si ulterior in acordul-cadru reprezinta estimari ale unor cantitati care ar putea fi solicitate pe durata intregului acord-cadru si nu cantitatile exacte care vor fi achizitionate, acestea din urma putand fi mai mici, egale sau mai mari raportat la cele estimate, in functie de necesitatile reale ale autoritatii contractante. In acest sens avand in vedere faptul ca efectele acordului cadru vizeaza in principal stabilirea termenilor şi condiţiilor care guvernează contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o anumită perioadă, în special în ceea ce priveşte preţul unitar şi, după caz, cantităţile avute în vedere, in baza art. 221 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016, promitentul-Achizitor îşi rezerva dreptul/opțiunea de a suplimenta cantitatea estimată la nivelul documentației de atribuire cu până la maxim 50% din cantitatea maximă estimată pentru acordul-cadru/contract subsecvent, pentru fiecare categorie de lucrare (echipament necesar) în parte. Având în vedere clauza de revizuire de mai sus, valoarea estimata a procedurii a fost exprimata sub forma de interval, valoarea minima a intervalului reprezentand valoarea estimata a prezentei proceduri in functie de care se vor evalua ofertele, iar valoarea maxima reprezinta valoarea estimata ce contine si valoarea posibilelor suplimentari in baza clauzei de revizuire cu 50%. Pretul articolelor care vor fi achizitionate suplimentar in baza clauzei de revizuire va fi cel din propunerea financiara ce sta la baza acordului-cadru/contractului subsecvent (ajustat dupa caz conform formula de ajustare), perioada de timp in care se va putea utiliza aceasta optiune de catre promitentul Achizitor: pe toata durata de valabilitate a acordului-cadru/contractului subsecvent. Modificarea de valoare scăzută prevăzută de art. 221 alin. (1), lit. f) din Legea nr. 98/2016 se trateaza si calculeaza distinct de modificarea in baza art. 221 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Locul principal sau locul de desfășurare: SECTORUL 4 AL MUNICIPIULUI BUCURESTI
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Bucureşti 🏙️
Durata: 48 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Informații despre opțiuni
Opțiuni
Descrierea opțiunilor: a se vedea clauzele de la Sectiunea II.2.4
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 90
Criteriul de calitate (denumire): Experienta detinuta de Managerul de contract
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): Performanța de mediu: Utilizarea materialor reciclate (beton și oțel)
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-11-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-11-11 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu un singur operator
Numărul maxim de participanți: 10
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2025-11-11 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința 1: Op ec ce depun oferta tb să doved o formă de înregistrare în cond legii din ţară rezidenta, să reiasă că op ec este legal constituit, că nu se afla în niciuna din situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacit profesională de a realiza activit care fac obiectul acord-cadru. Mod de îndeplin: Se va completa şi prez iniţial DUAE de op ec participanţi la proced (of/of asociat/subcontr) cu inform aferente situaţiei lor. Doc justificative care prob îndeplin celor asumate prin compl DUAE urm a fi prezentate, la solicit AC, doar de of clasaţi pe primele 10 loc, în clasament interm de la finaliz ev oferte, după aplic crit de atrib. Precizări: -în caz unei of depuse în asociere, fiecare membru al asoc tb să depună doc necesare pt demonstr fapt că este autorizat să desfăşoare partea sa din contr; -cerinţa se aplică şi pt subcontr care complet inform af situaţiei lor la nivel DUAE distinct; -în sit în care Of subcontracteaza părţi din contract, ac va prez docum care atestă forma de înregistrare şi pt Subcontr declaraţi în DUAE. -pt subcontr declaraţi în DUAE, ob de activitate înscris în docum care atestă capacit de exercitare a activit profesionale va fi în concordanţă cu partea din contr pe care ac o vor realiza; -inform cuprinse în certificat constatator tb să fie reale/actuale la mom prezentării lor. -of straini prez doc echivalente, emise conf legislatie din tara de rezidenta
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri generală anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul trebuie sa demonstreze ca cifra de afaceri anuala totala/generala din ultimii 3 ani financiari disponibili 2022, 2023 si 2024 a fost de minim 350.000.000 lei. Modalitatea de îndeplinire: În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul/ofertantul asociat/terţul susţinător vor completa şi depune DUAE. Ofertanţii clasaţi pe primele 10 locuri, în clasamentul intermediar, după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta, anterior atribuirii acordului cadru, la solicitarea Autorităţii Contractante, situaţiile financiare sau extrase din situaţiile financiare, rapoarte de audit, precum şi orice alte documente relevante, aferente anilor 2022, 2023 si 2024. Nivelul trebuie să fie atins pentru fiecare an financiar in parte. Aceste documente vor fi prezentate şi de către ofertantul asociat, în situaţia în care resursele acestuia au fost luate în considerare pentru îndeplinirea cerinţei. Pentru situaţiile financiare exprimate în alte monede decât lei, pentru calculul echivalentei se va avea în vedere cursul mediu anual în lei/valută comunicat de BNR pentru fiecare an în parte. Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerinţa se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În această situaţie şi ofertantul asociat va completa DUAE - Partea IV "Criteriile de selecţie" - Secţiunea B "Capacitatea economică şi financiară". De asemenea, împreună cu DUAE şi cu ofertă, se va încărca în SEAP şi Acordul de Asociere, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii. În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul poate beneficia de susţinerea unui/ unor terţ/terţi, sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 şi ale art. 48 din HG nr. 395/2016. Ofertantul va prezenta în ipoteza susţinerii de terta parte: I. Documente care se vor depune de terţul susţinător odată cu oferta: 1. DUAE; 2. Formulare/declaraţii solicitate prin documentaţia de atribuire; 3. Angajament ferm de susţinere; 4. Documente din care reiese că terţul dispune de resursele financiare pe care le va disponibiliza în derularea contractului (ex. flux de numerar); 5. Documente din care reiese modul efectiv prin care va transfera către contractant sumele puse la dispoziţie, atunci când va fi necesar în derularea contractului. II. Documente care se vor depune în procesul de evaluare a ofertelor, la solicitarea autorităţii contractante - documentele care justifica îndeplinirea criteriului de calificare, respectiv situaţiile financiare sau extrase din situaţiile financiare pentru anii solicitaţi din care rezultă îndeplinirea nivelului minim solicitat al cifrei de afaceri. III. Documente care se vor depune la semnarea acordului cadru: -Act juridic conţinând minim clauzele de la nivelul secţiunii formulare, încheiat între terţul susţinător şi contractant (ce devine anexă). -Terţul susţinător al situaţiei economice şi financiare răspunde solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică, această răspundere angajându-se, în principiu, sub condiţia neîndeplinirii de către terţ a obligaţiilor de susţinere asumate prin angajament. În măsura în care se invoca susţinerea mai multor terţi pentru îndeplinirea criteriilor privind situaţia economică şi financiară, fiecare dintre terţii susţinători va răspunde solidar cu ofertantul pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică. Acest lucru înseamnă că autoritatea contractantă are posibilitatea de a solicita oricăruia dintre ei execuţia contractului de achiziţie publică ori daune-interese, după caz.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa nr. 1: Experiența similară Operatorii economici participanţi cu oferta la procedura de atribuire trebuie să demonstreze că în ultimii 5 ani, au executat şi dus la bun sfârşit lucrări similare în domeniul lucrărilor de construcţii civile în valoare cumulată de cel puţin 350.000.000,00 lei fără TVA. Nivelul minim al cerinţei poate fi îndeplinit prin cumularea valorii lucrărilor în cadrul a unul sau maxim 3 contracte. Prin lucrări similare, se înţeleg lucrări de construcţii civile, respectiv lucrări de construcii noi și/sau reparaţii și/sau reabilitări şi/sau renovări și/sau modernizări şi/sau extinderi executate asupra unor construcţii încadrate cel puţin în categoria de importanta "C" în conformitate cu prevederile H.G. nr. 766/1997. Ofertantul trebuie să fi executat lucrările similare în ultimii 5 ani raportaţi la data limita de depunere a ofertelor. În cazul în care autoritatea contractantă decalează termenul de depunere al ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei de 5 ani se va prelungi corespunzător cu perioada de timp aferenta decalării. Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici participanţi la procedura de atribuire vor completa şi depune DUAE cu următoarele informaţii: numărul şi data contractului/contractelor invocat/e drept experienta similară, beneficiarul acestuia şi datele sale de contact, activităţile derulate în cadrul contractului, perioada de derulare, valoarea acestora în lei fără TVA, data şi numărul documentului de recepţie, precum şi orice alte informaţii relevante care fac dovada preliminară a îndeplinirii cerinţei Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanţii clasaţi pe primele 10 locuri, după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, până la încheierea raportului procedurii de atribuire, conform prevederilor art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE sunt: -Certificate sau documente emise de beneficiar/procese verbale de recepţie emise în conformitate cu prevederile legale/părţi relevante ale contractului, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinţei privind experienta similară. Autoritatea contractantă va avea dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al contractului prezentat drept experienta similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. În cazul în care contractul/contractele prezentate ca experienţa similară au fost executate în asociere, valoarea ce va fi luată în considerare pentru îndeplinirea cerinţei minime se va calcula în conformitate cu procentul prevăzut în contractul de asociere. În cazul în care contractul/contractele prezentate ca experienţa similară au fost executate ca subcontractant, valoarea ce va fi luată în considerare pentru îndeplinirea cerinţei minime se va calcula în conformitate cu valoarea contractului de subcontractare. În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul poate beneficia de susţinerea unui/unor terţ/terţi, sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 şi ale art. 48 din HG nr. 395/2016. Terţul susţinător va completa în acest caz DUAE - secţiunea "Criteriile de selecţie" - pct. C "Capacitatea tehnică şi profesională". Ofertantul va prezenta în ipoteza susţinerii de terta parte: I. Documente care se vor depune de terţul susţinător odată cu oferta: 1. DUAE; 2. Formulare/declaraţii solicitate prin documentaţia de atribuire; 3. Angajament ferm de susţinere; 4. Documente din care reiese că terţul dispune de resursele tehnice şi profesionale pe care le va mobiliza în derularea contractului; 5. Documente din care reiese modul efectiv prin care va transfera resursele invocate către contractant, atunci când va fi necesar în derularea contractului. II. Documente care se vor depune în procesul de evaluare a ofertelor, la solicitarea autorităţii contractante: - Documentele care justifica îndeplinirea criteriului de calificare. III. Documente care se vor depune la semnarea contractului: - Act juridic conţinând minim clauzele de la nivelul secţiunii formulare, încheiat între terţul susţinător şi contractant (ce devine anexă). Pentru contractele a caror valoare este exprimata in alta valuta decat in lei, pentru calculul echivalentei se va avea in vedere cursul mediu anual in lei/valuta comunicat de BNR pentru anul finalizarii lucrarilor. Pentru anul 2025 cursul de referinta se va raporta la cursul mediu lunar BNR aferent lunii anterioare celei in care este prevazuta data limită pentru depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Tehnicieni sau organisme tehnice pentru a efectua lucrarea
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa nr. 2: Ofertantul trebuie să facă dovadă că dispune cel puţin de următorul personal: 1. Responsabil în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca care să facă dovada deţinerii de competente aferente poziţiei pentru care este propus în oferta, conform prevederilor art. 21 şi 49 din H.G. nr 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii muncii nr. 319/2006, cu modificările ulterioare. 2. Responsabil managementul calitatii, cu experienta profesională specifică constand in participarea pe parcursul profesional la cel putin un contract avand ca obiect lucrari de constructii civile in cadrul caruia sa fi detinut o pozitie similara celei pentru care este propus in oferta prezentata.. Modalitatea de îndeplinire: Se va prezenta DUAE de catre toti ofertantii participanti la procedura. - Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmeaza a fi prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantii clasati pe primele 10 locuri, dupa aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, pana la incheierea raportului procedurii de atribuire, conform prevederilor art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016. - Documente suport care fac dovada competentelor solicitate: diploma/certificat de absolvire; - Documentele care atesta experienta specifica solicitata: fisa post/contract de munca/recomandare sau orice alte documente similare care sa cuprinda: - titlul proiectului; - contractul cu date de identificare; - calitatea detinuta; - Documente din care reiese modalitatea de dispunere de personalul invocat (contract de munca/acord de angajare/contract de prestare servicii – caz in care devin incidente prevederile legate de subcontractare). Pentru persoanele juridice străine, există posibilitatea prezentării de documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență (acolo unde este aplicabil). In vederea indeplinirii cerintei, ofertantul poate beneficia de sustinerea unui/ unor tert/ terti, sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 si ale art. 48 din HG nr. 395/2016. Tertul sustinator va completa in acest caz DUAE - sectiunea "Criteriile de selectie" - pct. C "Capacitatea tehnica si profesionala". Ofertantul va prezenta in ipoteza sustinerii de terta parte: I. Documente care se vor depune de tertul sustinator odata cu oferta: 1. DUAE; 2. Formulare/declaratii solicitate prin documentatia de atribuire; 3. Angajament ferm de sustinere; 4. Documente din care reiese ca tertul dispune de resursele umane pe care le va mobiliza in derularea contractului si pentru care indeplineste criteriul de calificare; 5. Documente din care reiese modul efectiv prin care va transfera resursele invocate catre contractant, atunci cand va fi necesar in derularea contractului II. Documente care se vor depune in procesul de evaluare a ofertelor, la solicitarea autoritatii/ entitatii contractante: Documentele care justifica indeplinirea criteriului de calificare. III. Documente care se vor depune la semnarea acordului cadru: Act juridic continand minim clauzele de la nivelul sectiunii formulare, incheiat intre tertul sustinator si contractant (ce devine anexa).
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa nr. 1: Ofertantul trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management al calităţii conform SR EN ISO 9001 sau echivalent pentru lucrări de construcţii civile, prin prezentarea unor certificate valabile acordate de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de calitate astfel cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obţine în termenul stabilit. Nota: - Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerinţa se demonstrează individual de către fiecare membru al asocierii în parte - Cerinţa privind certificarea ISO 9001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terţ susţinător). - În cazul în care operatorul economic demonstrează că nu are acces la un certificat de calitate ori nu a avut posibilitatea de a-l obţine până la momentul solicitării, din motive care nu îi sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii, echivalent cu cel solicitat prin documentaţia de atribuire. Modalitatea de îndeplinire a cerinţei de către ofertanţi : Se va prezenta DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016, iar documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanţii clasaţi pe primele 10 de locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Documentul justificativ este Documentul de certificare a sistemului de management al calităţii emis de un organism de certificare independent sau orice alte probe sau dovezi prezentate de acesta, dacă prin aceste probe sau dovezi se confirmă autorităţii contractante asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii. Documentul justificativ (spre ex. certificatul) trebuie să fie în termen de valabilitate la data prezentării acestuia. În conformitate cu principiul recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa nr. 2: Ofertantul trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management de mediu conform SR EN ISO 14001 sau echivalent pentru lucrări de construcţii civile, prin prezentarea unor certificate valabile acordate de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător de management de mediu pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat astfel cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obţine în termenul stabilit. Nota: - Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, cerinţa se demonstrează individual de către fiecare membru al asocierii în parte - Cerinţa privind certificarea ISO 14001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terţ susţinător). - În cazul în care operatorul economic demonstrează că nu are acces la un certificat de management de mediu ori nu a avut posibilitatea de a-l obţine până la momentul solicitării, din motive care nu îi sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii, echivalent cu cel solicitat prin documentaţia de atribuire. Modalitatea de îndeplinire a cerinţei de către ofertanţi : Se va prezenta DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (1) din Legea 98/2016, iar documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanţii clasaţi pe primele 10 de locuri în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Documentul justificativ este Documentul de certificare a sistemului de management al calităţii emis de un organism de certificare independent sau orice alte probe sau dovezi prezentate de acesta, dacă prin aceste probe sau dovezi se confirmă autorităţii contractante asigurarea unui nivel corespunzător al calităţii. Documentul justificativ (spre ex. certificatul) trebuie să fie în termen de valabilitate la data prezentării acestuia. În conformitate cu principiul recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
In cazul in care Ofertantul va subcontracta o parte din contract, Ofertantul are obligatia de a completa DUAE, pentru fiecare subcontractant declarat. Autoritatea contractanta va verifica inexistenta unei situatii de excludere prevazute la art. 164, 165 si 167 in legatura cu subcontractantii propusi. In situatia in care ofertantul indeplineste cerinta de capacitate tehnica si profesionala utilizand resursele subcontractantilor, ofertantul va completa in DUAE si partea II "Informatii referitoare la operatorul economic", sectiunea C "Informații privind utilizarea capacității altor entități". Subcontractanţii pe ale căror capacităţi ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. Fiecare subcontractant va completa un formular DUAE separat care sa cuprinda informatiile solicitate in: - partea II "Informatii referitoare la operatorul economic" - sectiunea A "Informatii privind operatorul economic" si B "Informatii privind reprezentantii operatorului economic", - partea III "Motive de excludere". - partea IV "Criteriile de selectie" - Sectiunea A "Capacitatea de a corespunde cerintelor"; - partea IV "Criteriile de selectie" - Sectiunea C "Capacitatea tehnica si profesionala", in situatia in care resursele sale sunt utilizate pentru indeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si/sau profesionala. Ofertantii vor incarca in SEAP, impreuna cu DUAE si cu oferta, acordul/ acordurile de subcontractare incheiate intre ofertant si subcontractantul/ subcontractantii nominalizat / nominalizati in oferta, astfel incat activitatile ce revin acestuia/ acestora, precum si procentul aferent prestatiilor.
Arată mai mult
Cerinţa: Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condiţiile legii din ţară rezidenta, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se afla în niciuna dintre situaţiile de anulare a constituirii, precum şi faptul că are capacitatea profesională de a realiza activităţile care fac obiectul acordului-cadru. Modalitate prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei: Se va completa şi prezenţa iniţial DUAE de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire (ofertant/ofertant asociat/subcontractant) cu informaţiile aferente situaţiei lor. Documentele justificative actualizate care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanţii clasaţi pe primele 10 locuri, în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire, asupra ofertelor admisibile. Precizări: - în cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului că este autorizat să desfăşoare partea sa din contract; - cerinţa se aplică şi pentru subcontractantii care completează informaţiile aferente situaţiei lor la nivelul DUAE distinct; - în situaţia în care Ofertantul subcontracteaza părţi din contract, acesta va prezenta documentele care atestă forma de înregistrare şi pentru Subcontractanţii declaraţi în DUAE. - pentru subcontractanţii declaraţi în DUAE, obiectul de activitate înscris în documentele care atestă capacitatea de exercitare a activităţii profesionale va fi în concordanţă cu partea din contract pe care aceştia o vor realiza; - informaţiile cuprinse în certificatul constatator trebuie să fie reale/actuale la momentul prezentării lor. - ofertantii straini prezinta documente echivalente, emise in conformitate cu legislatia aplicabila in tara de rezidenta
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 6
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Motive referitoare la situația operatorului economic
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Cerinta nr.1: Of (în sens Lg 98/2016 orice op ec care a depus o of într-o proced de atrib, care include si asociații), tertii sustinatori si subcontr nu tb sa se regas in sit prevaz la art.164,165,167 Lg.98/2016. Mod de indeplinire: Op.ec. participanti la procedura (of/of asociat/subcontr/tert sustinator) vor completa si prez initial DUAE cu inform af situatiei lor. Doc justif actualizate care prob indeplin celor asumate prin complet DUAE urm a fi prezentate la solicit AC doar de of clasati pe prim 10 loc, in clasam interm de la finaliz ev ofertelor, dupa aplic crit de atribuire. Ac doc justificative actualizate sunt: 1. Certif constatatoare privind lipsa datoriilor rest la plata impozit, taxelor, a contrib la buget general consolidat (buget local, buget de stat, etc). Nota: Op ec participanti la proced tb sa prez certif in termen de valab la mom prezentarii. In caz of-pers juridice straine se vor prez certif echiv valab la mom prezentarii. In etapa prevaz la art.196 alin.(2), op ec prez pt sediul principal docum din care sa reiasa neincadrarea in preved art.165 alin.(1) iar pt sediile secund/pcte de lucru, o declaratie pe propria raspund privind indeplin oblig de plata scadente. 2. Cazier judiciar al op ec, al membrilor organ de administrare, de conducere sau supraveghere al op ec sau a celor cu putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul acestuia, asa cum rez din certif constatator emis de ONRC/act constitutiv; 3. Daca este cazul, docum prin care se demonstr faptul ca op ec poate beneficia de derogari prevaz la art.166, alin.2, art.167, alin.2, art.171 Lg 98/2016 . 4. Alte doc edificatoare, dupa caz. Nota: In caz in care in tara de origine sau in tara in care este stabilit of, nu se emit doc de natura celor anterior prevăzute sau respectiv docum nu vizează toate sit prevaz la art.164, 165 şi 167, AC are oblig de a accepta o declar pe propria raspundere sau daca in tara respectiva nu exista preved legale ref la declar pe propria raspund, o declar autentica data in fata unui notar, a unei autorit administrative sau jud sau a unei asociatii profesionale care are competente in ac sens. Notă: Prin complet DUAE in ce priv conflict de interese, op ec isi asuma incadr în preved art. 60 din Lg 98/2016, completarea facandu-se prin raportare la urm pers: - Pers cu funcţie de decizie din cadrul AC implicate în procedura sunt următoarele: Daniel BALUTA-PRIMAR Andrei George TROCAN-VICEPRIMAR Mihai Daniel ISTODORESCU-DIR.EX-DIRECTIA JURIDICA Doru Adrian GHITCUTA - DIRECTOR GENERAL - DIR GENERALA ECONOMICA Florina CHITULESCU-DIR.EX.ADJ-DIR DE DEZVOLTARE Alexandra TURCU-DIR.TEHNIC-DIR DE DEZVOLTARE Remus Daniel VLADAIANU-DIR.GEN.ADJ-DIR GENERALA ECONOMICA Paul PETREA–SEF SERV ACHIZ PUBLICE SI URMARIRE INVESTITII-DIR DE DEZVOLTARE Andrei NADEJDE–SEF SERV IMPLEMENT SI MONITORIZ DERUL PROIECTE SI PROGR FINANTATE-DIR DE DEZVOLTARE Emil PERNES–CONS gr.I -SERV IMPLEMENT SI MONITORIZ DERUL PROIECTE SI PROGR FINANTATE-DIR DE DEZVOLTARE Iordana HUDISTEANU–Cons achiz publice–SERV ACHIZ PUBLICE SI URMARIRE INVEST-DIR DE DEZVOLTARE Alexandra MIHAI–Pers cu putere de reprez din cadrul furnizor de serv de achiz implicat în proced de atribuire: PROCUREMENT ADVISORS reprez prin Mihai Alexandra. Cerinţa nr. 2: Declaraţie pe proprie răspundere conform Regulament (UE) 2022/2560 Datorita spatiului limitat in SEAP, aceasta cerinta este detaliata la cap.VI.3 Informatii suplimentare.
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: SECTOR 4 (PRIMARIA SECTORULUI 4 BUCURESTI)
Numărul național de înregistrare: RO 4316422
Adresa poștală: Strada: Coşbuc George, poet, nr. 6-16
Cod poștal: 040532
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Iordana hudisteanu
E-mail: achizitiipublice@ps4.ro 📧
Telefon: +40 733200457 📞
Fax: +40 213360360 📠
URL: https://www.ps4.ro 🌏
Lider de grup
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Informații privind achizițiile publice comune
Contractul presupune achiziții comune
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100200961 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Pt indeplin oblig referit la mod transmitere DUAE de op ec participanti la proced de atrib, prevaz la art.60 alin.(1) si (4), art.69 alin.(1) si (3), art.123 alin.(2) si (3) din HG 395/2016, acestia vor completa direct in SEAP, in sect dedicata procedurii, DUAE-ul deja configurat de AC. DUAE, astfel completat, va putea fi vizualizat si analizat de AC in sect dedicata acestuia. De asemenea, raspunsurile la DUAE ale op ec participanti la proced vor fi completate in SEAP direct, dupa autentificare de fiecare participant. Pt caz in care of este o asociere de op.ec sau pt caz in care of are subcontr sau terti sustinatori, fiecare op ec se va autentifica in sistem si va accesa proced de atrib in ved complet DUAE in calitatea in care a fost inclus in procedura (asociat, subcontr, tert sustinator). Este necesar ca toti cei care tb sa rasp la DUAE sa fie inregistrati ca utilizatori ai sistem. Detalii cu priv la intocm DUAE veti regasi, dupa autentific in sistem, in sect „Informatii DUAE” – Ghid complet DUAE. Corespond si toate doc depuse de op ec vor fi in lb rom sau insotite de traducere autoriz in lb rom. Solicit de clarific ale potentialilor of se vor adresa in mod exclusiv in SEAP la Sect ”Intrebari” din cadrul proced de atrib derulate prin mijl electron. Raspuns la solicit de clarific se vor posta in termen legal la rubrica "Docum, clarificari si decizii" a anunt de participare publicat pe site–ul www.e-licitatie.ro. AC nu va da curs solicit adresate prin alta mod de comunicare. AC nu este obligata sa dea curs solicit depuse dupa data limita de solicit clarificari. Comisia de evaluare va transmite solicit de clarif priv of depuse in SEAP la Sect “Intrebari”. Op ec vor transmite raspuns la clarific si eventualele docum solicitate pe parcurs evaluarii of prin interm SEAP (Sect “Intrebari”), integral in sect coresp respectivei solicitari, sub forma unuia sau a mai multor doc/fisiere distincte semnate cu semnatura electronica. In situatia in care 2 sau mai multe of sunt clasate pe acelasi loc (in primele 10), cu pct egale, departajarea se va face având în ved pctajul obţinut la factorii de eval, în ordinea descrescătoare a ponderilor ac. În sit în care egalit se menţine, AC are dreptul să solicite noi propuneri financ şi of câştigătoare va fi desemnată cea cu prop financ cea mai mică. Reluarea competitiei va avea la baza criteriul de atribuire af atribuirii acord-cadru, urmand a se reoferta pretul. Acordul cadru se va incheia cu mai multi op ec. Nr maxim preconizat de participanti la acordul-cadru: 10 Contr subsecvente se atrib prin reluarea competitiei. Depun de of in cadrul reluarii competitiei se va face la sediul AC, cf informatii comunicate la nivel invitatie de depun of in cadrul proces de reofertare. La nivel reofert, pret unitar ce a stat la baza declararii of ca fiind castigatoare va putea fi pastrat sau imbunatatit, si nu va putea fi marit. Pt contr subsecvente, incheiate in derul acordului cadru, a caror nivel valoric obtinut urmare a proces de reofertare, este mai mic decât val prev la art.7 alin.(1) lit.a) din Lg 98/2016, se va folosi model de contr subsecvent specific, astfel cum este atasat anunt participare. Pt contr subsecvente, incheiate in derul acordului cadru, a caror nivel valoric obtinut urmare a proces de reofertare, este egal sau mai mare decât val prev la art. 7 alin.(1) lit.a) din Lg 98/2016, se va folosi model de contr subsecvent specific, care contine clauze obligatorii cf HG 1/2018, astfel cum este atasat anunt particip. Cerintele tehnice definite la nivel anunt participare, caiet de sarcini sau altor doc complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Cerinţa nr. 2 de la cap.III.1.1.a) Situaţia personală a ui sau ofertantului: Declaraţie pe proprie răspundere conform Regulament (UE) 2022/2560 Prezenta procedură este supusa obligației de notificare prealabilă/declarare a contribuțiilor financiare străine în condițiile art. 28 alin (1) și (2), în conformitate cu art. 29 din Regulamentul (UE) 2022/2560 precum și cu art. 5 și Anexa II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1441. Începând cu data de 12 octombrie 2023 devin aplicabile prevederile art. 29 din Regulamentul (UE) 2022/2560 privind subvențiile străine care denaturează piața internă. Operatorii economici care participă la această achiziție analizează strategia de ofertare pentru fiecare și toate loturile la care depun Ofertă prin prisma prevederilor Regulamentului (UE) 2022/2560 și a Regulamentului de Punere în Aplicare (UE) 2023/1441 și fiecare operator economic decide prin raportare la situația specifică: i. fie include într-o declarație comună (pentru oferta la care participă) toate contribuțiile financiare străine primite și confirmă că acestea nu sunt supuse obligației de notificare în conformitate cu articolul 28 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (UE) 2022/2560, ii. fie notifică autorității contractante, prin intermediul unei notificări comune (pentru oferta la care participă), toate contribuțiile financiare străine, așa cum sunt acestea definite la articolul 28 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (UE) 2022/2560, atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile pentru notificarea contribuțiilor financiare în conformitate cu articolul 28 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2022/2560, iii. fie precizează, prin intermediul Formularului de Ofertă motivele pentru care Oferta nu este însoțită de o forma specifică și corespunzătoare a Formularului FS-PP de notificare a contribuțiilor financiare în contextul procedurilor de achiziții publice în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2560. Notificarea/declarația se transmite împreună cu DUAE, cu utilizarea instrucțiunilor asociate Formularului atașat la Secțiunea Formulare, iar conținutul acesteia trebuie să se refere la op ec: Of individual, of asociat, subco principali și la furnizorii principali. Responsabilitatea transmiterii notificării/declarației aparține operatorului economic ofertant unic sau operatorului economic lider de asociere. Cu toate acestea, operatorul economic Ofertant individual sau operatorul economic lider de asociere este responsabil numai pentru veridicitatea datelor legate de propriile sale contribuții financiare străine. Astfel, fiecare parte (operator economic) la care notificarea/declarația face referire este responsabil(ă) numai pentru corectitudinea informațiilor legate de contribuțiile financiare străine care i-au fost acordate. La elaborarea notificării/declarației conform formularului FS-PP din Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1441 și în baza prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) și a art. 29 alin. (1) și (5) din Regulamentul (UE) 2022/2560, operatorul economic Ofertant individual sau fiecare operator economic membru în asociere are în vedere inclusiv (în mod cumulativ): i. filialele sale fără autonomie comercială, holdingurile sale și, după caz, ii. principalii subcontractanți și principalii furnizori (implicați în aceeași ofertă și) cunoscuți la momentul depunerii notificării/declarației. Conform art. 29, alin. (5), teza a II-a din Regulamentul (UE) 2022/2560: „În sensul prezentului regulament, se consideră că un subcontractant sau un furnizor este principal atunci când, prin participarea sa, se asigură elementele esențiale ale executării contractului și, în orice caz, atunci când ponderea economică a contribuției sale depășește 20 % din valoarea ofertei depuse”. Autoritatea Contractantă va transmite Comisiei Europene notificările/declarațiile primite, va interacționa cu Comisia Europeană în conformitate cu prevederile regulamentelor menționate și va aplica întru totul prevederile relevante ale regulamentelor menționate în ceea ce privește procesul de examinare/evaluare a ofertelor și atribuire a contractelor. Operatorii economici implicați în Ofertă, inclusiv subcontractanții sau furnizorii, sunt încurajați să contacteze (pe bază voluntară) serviciul relevant de contacte prealabile al Comisiei Europene – la adresa de email: GROW-FSR-PP-NOTIFICATIONS@ec.europa.eu – și/sau să se implice în discuții prealabile cu acest serviciu al Comisiei Europene, cu suficient timp înaintea depunerii notificării/declarației (Ofertei), în ceea ce privește: i. întrebări în legătură cu aplicarea Regulamentului (EU) 2022/2560 ii. informații în legătură cu subvenții ce pot cauza o denaturare a pieței interne a UE în contextul achizițiilor publice ori sectoriale; iii. pre-notificarea unei proceduri de achiziție publică; iv. pregătirea notificării, „de preferat, pe baza unui proiect de formular FS-PP” (a se vedea în acest sens, punctul 6”Contacte prelabile și notificări și cereri de exceptare” (alin. 12-15) din Introducerea la Anexa II din Regulamentului pe punere în aplicare (UE) 2023/1441”. A se vedea și secțiunea de ”Întrebări și răspunsuri” disponibile în secțiunea relevantă pe site-ul Comisiei Europene – https://single-market-economy.ec.europa.eu/single-market/public-procurement/foreign-subsidies-regulation/questions-and-answers_en – în special secțiunea ”Practical issues”, întrebările 12-16.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 190-650279 (2025-10-02)
Anunţ de participare (2025-10-02)
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-11-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-11-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-11-17 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Decalare termen depunere oferte ca urmare a solicitarilor de clarificari.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 657f2e98-2e87-42e6-9c1d-aa05d9be2021-01
Sursa: OJS 2025/S 208-714717 (2025-10-02)
Anunţ de participare (2025-10-02)
Procedura
Condiții de ofertare
Trebuie să fie specificate numele și calificările profesionale ale personalului însărcinat cu executarea contractului
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-10-30 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerinţa nr. 2: Ofertantul trebuie să facă dovadă că dispune cel puţin de următorul personal: 1. Responsabil în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca care să facă dovada efectuării cursului de specialiate in domeniul securitatii si sanatatii in munca, conform prevederilor art. 49 din H.G. nr 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii muncii nr. 319/2006, cu modificările ulterioare. 2. Responsabil managementul calității cu experienta profesională specifică constand in participarea pe parcursul profesional la cel putin un contract avand ca obiect lucrari de constructii civile in cadrul caruia sa fi detinut o pozitie similara celei pentru care este propus in oferta prezentata. Modalitatea de îndeplinire: Se va prezenta DUAE de către toţi ofertanţii participanţi la procedură. - Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertanţii clasaţi pe primele 10 locuri, după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, până la încheierea raportului procedurii de atribuire, conform prevederilor art.196 alin (2) din Legea nr.98/2016. - Documente suport care fac dovada competentelor solicitate: diploma/certificat de absolvire;- -Documentele care atestă experienta generală şi specifică solicitată: fisa post/contract de muncă/recomandare sau orice alte documente similare care să cuprindă: - titlul proiectului; - contractul cu date de identificare; - calitatea deţinută; - Documente din care reiese modalitatea de dispunere de personalul invocat (contract de muncă/acord de angajare/contract de prestare servicii – caz în care devin incidente prevederile legate de subcontractare). Pentru persoanele juridice străine, există posibilitatea prezentării de documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidență (acolo unde este aplicabil). În vederea îndeplinirii cerinţei, ofertantul poate beneficia de susţinerea unui/ unor terţ/ terţi, sens vor fi respectate prevederile art. 182 din Legea nr. 98/2016 şi ale art. 48 din HG nr. 395/2016. Terţul susţinător va completă în acest caz DUAE - secţiunea "Criteriile de selecţie" - pct. C "Capacitatea tehnică şi profesională". Ofertantul va prezenta in ipoteza sustinerii de terta parte: I. Documente care se vor depune de tertul sustinator odata cu oferta: 1. DUAE; 2. Formulare/declaratii solicitate prin documentatia de atribuire; 3. Angajament ferm de sustinere; 4. Documente din care reiese ca tertul dispune de resursele umane pe care le va mobiliza in derularea contractului si pentru care indeplineste criteriul de calificare; 5. Documente din care reiese modul efectiv prin care va transfera resursele invocate catre contractant, atunci cand va fi necesar in derularea contractului II. Documente care se vor depune in procesul de evaluare a ofertelor, la solicitarea autoritatii/ entitatii contractante: Documentele care justifica indeplinirea criteriului de calificare. III. Documente care se vor depune la semnarea acordului cadru: Act juridic continand minim clauzele de la nivelul sectiunii formulare, incheiat intre tertul sustinator si contractant (ce devine anexa).
Arată mai mult
In cazul in care Ofertantul va subcontracta o parte din contract, Ofertantul are obligatia de a completa DUAE, pentru fiecare subcontractant declarat. Autoritatea contractanta va verifica inexistenta unei situatii de excludere prevazute la art. 164, 165 si 167 in legatura cu subcontractantii propusi. In situatia in care ofertantul indeplineste cerinta de capacitate tehnica si profesionala utilizand resursele subcontractantilor, ofertantul va completa in DUAE si partea II "Informatii referitoare la operatorul economic", sectiunea C "Informații privind utilizarea capacității altor entități". Subcontractanţii pe ale căror capacităţi ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. Fiecare subcontractant va completa un formular DUAE separat care sa cuprinda informatiile solicitate in: - partea II "Informatii referitoare la operatorul economic" - sectiunea A "Informatii privind operatorul economic" si B "Informatii privind reprezentantii operatorului economic", - partea III "Motive de excludere". - partea IV "Criteriile de selectie" - Sectiunea A "Capacitatea de a corespunde cerintelor"; - partea IV "Criteriile de selectie" - Sectiunea C "Capacitatea tehnica si profesionala", in situatia in care resursele sale sunt utilizate pentru indeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si/sau profesionala. Ofertantii vor incarca in SEAP, impreuna cu DUAE si cu oferta, acordul/ acordurile de subcontractare incheiate intre ofertant si subcontractantul/ subcontractantii nominalizat / nominalizati in oferta, astfel incat activitatile ce revin acestuia/ acestora, precum si procentul aferent prestatiilor. Se solicita a se completa partea/părțile care se subcontractează, procentul aferent care se subcontracteaza, precum şi activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi și datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei.
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Directia Generala de Administrare a Unitatilor de Invatamant, a Sportului si Culturii Sector 4
Numărul național de înregistrare: 38248861
Adresa poștală: Strada Coşbuc George, poet, Nr. 6-16, Sector: 4
Punct de contact: Florina-Aurelia Enache
E-mail: office@dgauis.ro 📧
Telefon: +40 786883180 📞
URL: https://www.dgauis.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.dgauis.ro 🌏
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Precizări privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestare: Termenele de contestare şi exercitare a căilor de atac sunt cele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 101/2016.

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Descriere factor evaluare la "Performanța de mediu: Utilizarea materialor reciclate (beton și oțel)"
Algoritm de calcul la "Performanța de mediu: Utilizarea materialor reciclate (beton și oțel)"
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
VI.4.3) Procedura de contestare
Alte informații suplimentare
Conform aviz ANAP si Adresa implementare masuri (AIM)
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 657f2e98-2e87-42e6-9c1d-aa05d9be2021-01
Sursa: OJS 2025/S 215-739199 (2025-10-02)
Anunţ de participare (2025-10-02)
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-12-09 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-12-09 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-12-09 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Solicitari de clarificari
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 657f2e98-2e87-42e6-9c1d-aa05d9be2021-01
Sursa: OJS 2025/S 217-746227 (2025-10-02)
Anunţ de participare (2025-10-02)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Scurtă descriere:
Sectorul 4 se află în plin proces de dezvoltare urbanistică, economică şi socială, ca parte a strategiei sale de dezvoltare, care implică şi nevoia de a acţiona ca un bun administrator asupra imobilelelor administrate, în vederea menţinerii beneficiului social în raport de destinaţia fiecăruia. Sectorul 4 al Municipiului București dorește să aducă o schimbare reală spațiilor publice, în scopul de a asigura o viață mai frumoasă și mai sustenabilă, oferirea de servicii publice de calitate cetăţenilor sectorului. Aceaste măsuri, sunt necesare pentru întreținerea și repararea acestor unități, pentru a preveni deteriorarea lor, dar și pentru crearea unui mediu sigur, care răspunde nevoilor comunității din zonă, necesitatea formându-se ad-hoc pe parcursul derulării acordului cadru. Având în vedere cele sus precizate și ținând cont de responsabilitatea autorității locale de a asigura dreptul la viață și sănătate a cetățenilor, lucrările menționate sunt necesare pentru conformarea, modernizarea și extinderea facilităților. Astfel, la nivelul subunităţii administrativ teritoriale a luat naştere necesitatea efectuării de lucrări de extindere, consolidare, modernizare, reabilitare termică a clădirilor publice ce se găsesc în administrarea Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, privite ca necesităti ad hoc in contextul responsabilității privind imobilele aflate în administrare. Obiectul prezentei achizitii il reprezinta semnarea unui Acord-Cadru, care sa stabileasca termenii, conditiile precum si cadrul legal, financiar, tehnic si administrativ pentru atribuirea Contractelor subsecvente, in vederea asigurarii de catre Ofertanti, in conditii de siguranta, operativitate si eficienta financiara, a executiei lucrarilor, descrise prin caietul de sarcini. Durata contractelor subsecvente incheiate in perioada de valabilitate a acordului cadru poate depasi durata acordului cadru si se intinde pana la finalizarea completa a activitatilor ce constituie obiectul acestora, luand in calcul orice forme de prelungire, perioada de remediere a defectiunilor etc. Descrierea activitatilor este disponibila in Caietul de sarcini, anexat Documentatiei de atribuire, in care se regasesc toate documentele necesare pentru elaborarea ofertei. Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent: 352912383.57 lei fara TVA Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor: 18 zile. Clarificarile solicitate dupa acest termen nu vor mai fi luate in considerare. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificare /informatii suplimentare, in cea de-a 11-a zi inainte de termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-11-21 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
II.1.4) Descriere succinta
Valoare totala estimata minima
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-11-25 📅
Valoare nouă
Text: Valoare totala estimata maxima
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text: Valoare estimata minima
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
La fel ca: Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Valoare nouă
Valoare estimata maxima
Valoare estimata a celui mai mare subsecvent
Alte informații suplimentare
Conform raspunsurilor la solicitarile de clarificari
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 657f2e98-2e87-42e6-9c1d-aa05d9be2021-01
Sursa: OJS 2025/S 230-792245 (2025-10-02)
Anunţ de participare (2025-10-02)
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-12-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-12-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-12-23 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Avand in vedere avizele conditionate emise de ANAP nu mai poate fi respectat termenul de depunere oferte de 09.12.2025.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 657f2e98-2e87-42e6-9c1d-aa05d9be2021-01
Sursa: OJS 2025/S 233-803555 (2025-10-02)