Acorduri cadru având ca obiect „Lucrări și servicii de reparare și întreținere drumuri județene aflate în administrarea Județului Gorj”, pe o perioadă de 4 ani – organizată pe 2 loturi

Consiliul Judetean Gorj

Prezenta procedura de atribuire are ca obiect „Lucrări de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Județului Gorj”, pe o perioadă de 4 ani, sectiunea II.1.1 Titlu, urmând a fi modificată corespunzător printr o clarificare din oficiu, ulterioară publicării anunțului de participare. Procedura constă în atribuirea (încheierea) unui acord-cadru cu un operator economic și cu durata de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestuia, care să stabilească: termenii, condițiile, precum și cadrul legal, financiar, tehnic, organizatoric și administrativ pentru atribuirea contractelor subsecvente. Scopul: asigurarea executării de lucrări și servicii de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean Gorj, în condiții de operativitate și eficiență financiară, în funcție de necesitățile autorității contractante și în limita bugetului alocat cu această destinație. Frecvența de atribuire a contractelor subsecvente: - -minim 4 contracte subsecvente (cel puțin câte unul pentru fiecare an) și maxim 16 de contracte subsecvente (de regulă trimestrial pe parcursul celor patru ani); - Estimări ale cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord cadru, precum și ale cantităților minime și maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent – sunt prezentate în tabelele centralizatoare din cadrul ,,Documentației tehnico-economică privind memoriu tehnic, centralizatorul cantităților de lucrări, listele cu cantitățile de lucrări, antemăsurători, caietele de sarcini, piesele desenate pentru asigurarea unei stări de viabilitate corespunzătoare pe rețeaua de drumuri publice aflate în administrarea județului Gorj, în perioada 2024-2028”, anexă la caietul de sarcini; - Estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acodului cadru – conform centralizatorului prezentat în cadrul ,,Documentație tehnico-economică privind memoriu tehnic, centralizatorul cantităților de lucrări, listele cu cantitățile de lucrări, antemăsurători, caietele de sarcini, piesele desenate pentru asigurarea unei stări de viabilitate corespunzătoare pe rețeaua de drumuri publice aflate în administrarea județului Gorj, în perioada 2024-2028”, anexă la caietul de sarcini, este de: Valoarea celui mai mare contract subsecvent 49.732.013,17 lei fără T.V.A. Se pot solicita clarificări înainte de data limita de depunere a ofertelor cu 18 zile, termen precizat și în Fișa de date la secțiunea I.3. Termenul în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet la toate solicitările de clarificări este în a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-07-23. Achiziția publică a fost publicată pe 2025-06-20.

Furnizori

Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2025-06-20 Anunţ de participare
2025-06-20 Anunţ de participare
2025-06-20 Anunţ de participare
2025-06-20 Anunţ de participare
2025-06-20 Anunţ de participare
2025-06-20 Anunţ de participare
2025-06-20 Anunţ de participare
2026-04-08 Anunt de atribuire
Anunţ de participare (2025-06-20)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Acorduri cadru având ca obiect „Lucrări și servicii de reparare și întreținere drumuri județene aflate în administrarea Județului Gorj”, pe o perioadă de 4 ani – organizată pe 2 loturi
Număr de referință: 4956057_2025_PAAPD1548932
Scurtă descriere:
Prezenta procedura de atribuire are ca obiect „Lucrări de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Județului Gorj”, pe o perioadă de 4 ani, sectiunea II.1.1 Titlu, urmând a fi modificată corespunzător printr o clarificare din oficiu, ulterioară publicării anunțului de participare. Procedura constă în atribuirea (încheierea) unui acord-cadru cu un operator economic și cu durata de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestuia, care să stabilească: termenii, condițiile, precum și cadrul legal, financiar, tehnic, organizatoric și administrativ pentru atribuirea contractelor subsecvente. Scopul: asigurarea executării de lucrări și servicii de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean Gorj, în condiții de operativitate și eficiență financiară, în funcție de necesitățile autorității contractante și în limita bugetului alocat cu această destinație. Frecvența de atribuire a contractelor subsecvente: - -minim 4 contracte subsecvente (cel puțin câte unul pentru fiecare an) și maxim 16 de contracte subsecvente (de regulă trimestrial pe parcursul celor patru ani); - Estimări ale cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord cadru, precum și ale cantităților minime și maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent – sunt prezentate în tabelele centralizatoare din cadrul ,,Documentației tehnico-economică privind memoriu tehnic, centralizatorul cantităților de lucrări, listele cu cantitățile de lucrări, antemăsurători, caietele de sarcini, piesele desenate pentru asigurarea unei stări de viabilitate corespunzătoare pe rețeaua de drumuri publice aflate în administrarea județului Gorj, în perioada 2024-2028”, anexă la caietul de sarcini; - Estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acodului cadru – conform centralizatorului prezentat în cadrul ,,Documentație tehnico-economică privind memoriu tehnic, centralizatorul cantităților de lucrări, listele cu cantitățile de lucrări, antemăsurători, caietele de sarcini, piesele desenate pentru asigurarea unei stări de viabilitate corespunzătoare pe rețeaua de drumuri publice aflate în administrarea județului Gorj, în perioada 2024-2028”, anexă la caietul de sarcini, este de: Valoarea celui mai mare contract subsecvent 49.732.013,17 lei fără T.V.A. Se pot solicita clarificări înainte de data limita de depunere a ofertelor cu 18 zile, termen precizat și în Fișa de date la secțiunea I.3. Termenul în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet la toate solicitările de clarificări este în a 11-a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de reparare a drumurilor 📦
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
„Lucrări de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Județului Gorj”, pe o perioadă de 4 ani, constă în atribuirea (încheierea) acordului cadru cu un singur operator economic, și cu durata de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestuia, care să stabilească: termenii, condițiile, precum și cadrul legal, financiar, tehnic, organizatoric și administrativ pentru atribuirea contractelor subsecvente, ale căror elemente esențiale sunt determinate de acesta, respectiv: minim 4 contracte subsecvente (cel puțin câte unul pentru fiecare an) și maxim 16 de contracte subsecvente (de regulă trimestrial pe parcursul celor patru ani) Scopul: asigurarea executării de lucrări de reparare și întreținere drumuri județene aflate în administrarea Consiliului Județean Gorj, în condiții de operativitate și eficiență financiară, în funcție de necesitățile autorității contractante și în limita bugetului alocat cu această destinație. Lucrările de reparare și întreţinere curentă se vor efectua conform prevederilor ,,Normativului privind lucrările de întreţinere şi reparare a drumurilor publice”, indicativ AND 554-2002, a reglementărilor tehnice şi standardelor din domeniu în vigoare. - I. Pentru cantitățile maxime din acordul-cadru:198.928.052,68 lei fără TVA, din care: - 198.928.052,68 lei fără T.V.A - pentru execuție lucrări de reparare și întreținere II. Pentru cel mai mare contract subsecvent: 49.732.013,17 lei fără TVA, din care: - 49.732.013,17 lei fără T.V.A - pentru execuție lucrări de reparare și întreținere III. Pentru cantitățile minime din acordul-cadru: 67.093.080,44 lei fără TVA, din care: - 67.093.080,44 lei fără T.V.A - pentru execuție lucrări de reparare și întreținere IV. Pentru cel mai mic contract subsecvent: 16.773.270,11 lei fără TVA, din care: - 16.773.270,11 lei fără T.V.A - pentru execuție lucrări de reparare și întreținere
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Lucrări de întreţinere a drumurilor 📦
Locul principal sau locul de desfășurare: GORJ
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Gorj 🏙️
Durata: 48 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 90
Criteriul de calitate (denumire): Gestionarea deșeurilor de pe șantier (GD)
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): 3. Perioada de garanție suplimentară acordată pentru lucrări, prin 2 subfactori de evaluare: 3.1 Perioada de garanție suplimentară acordată pentru lucrările de categoria C 3.2 Perioada de garanție suplimentară acordată pentru lucrările de categoria D
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-07-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-07-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): nu
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori
Condiții de ofertare
Este necesară o garanție.
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2025-07-23 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: nu
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Cerința: Op. ec. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care depun ofertă, trebuie să facă dovada că nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din L 98/2016 privind ach. publice. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către op. ec. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care confirmă că acesta nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din L 98/2016 privind ach. publice. Încadrarea în una din situațiile prevăzute la art. 59-60, 164, 165 si 167 din L. nr. 98/2016 atrage excluderea of. din procedura de atrib contri de ach. publică. Notă: formularea de la Sectiunea VI.3 Informații suplimentare, pct. 5, devine: ” (...)Documentul DUAE va fi însoțit de dovada constituirii garanției de participare, și, după caz de acordurile de subcontractare, Acordul de asociere și Angajamentul ferm al terțului.”, Conf. art. 196, alin. (2) din L. nr. 98/2016, of. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atrib., până la data încheierii rap. proced. de atrib., va prezenta, la solicitarea aut. contract., docum. justif., prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conf. cu inf. cuprinse în DUAE, respectiv: 1.1 Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor la bugetul local și bugetul de stat, cu privire la plata impozitelor și taxelor (pentru sediul central) și a contribuțiilor la bugetul general consolidat. Certificatele vor atesta "lipsa datoriilor restante la momentul depunerii acestora" (operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prev. art.165 alin.(1), din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice). Cerința trebuie îndeplinită și de asociați, terți susținători și subcontractanți în situația în care aceștia există. 1.2. O declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul local, pentru sediile secundare/punctele de lucru. Ofertanții străini vor depune formulare tip sau orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente din țara în care acesta sunt rezidenți, prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plată a impozitelor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. După caz, se vor depune documente care demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea nr. 98/2016. 2. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv. Persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt: Popescu Cosmin-Mihai - președinte, Cuțitoiu Marius-vicepreședinte, Bordușanu Anca-vicepreședinte, Rădulea Zamfirescu Cristina-Elena - secretar județ, Muja Nicolae -administrator public, Marcău Costel - director executiv, Stricescu Daniela - director executiv adjunct, Cimpoieru Cornel-Lucian - director executiv, Bajmatără George-Cosmin - director executiv adjunct, Ungureanu Victoria - director executiv, Giurgiulescu Ileana-Claudia - director executiv, Cămui Alexandru-Mircea - arhitect șef, Achim Florinel - șef serviciu, Isuf Leontin - șef serviciu, Vlădoescu Liliana - șef serviciu, Florescu Maria Liliana - șef serviciu, Găucă Elena-Letiția - șef serviciu, Slivilescu Lidia - șef serviciu, Blidea Mihaela - șef serviciu, Tudorescu Larisa-Cornelia - șef serviciu, Meche Carmen-Oana - șef serviciu, Lăzărescu Valeriu-Eugen-șef serviciu, Lucaciu Marius- consultant și cons. jud.: Aldescu Cristinel, Bădărău-Căruntu Andreea-Laura, Bălan Radu, , Brăilă Dumitru, Bucălăete Gheorghe, Călinoiu Ion, Ceambur Vasile-Mircea, Cornoiu Sabin, Davițoiu Dragoș-Virgil, Dodenciu Ionuț-Alin, Dolcescu Elena-Mădălina, Firan Elena-Andrada, Hanu Dorin, Iordache Adelina-Alexandra, Misăilescu Maria, Mrejeru Marcela, Nichifor Gheorghe, Niculescu Bogdan, Pavel Adi-Ștefăniță, Păsărin Ovidiu-Dragoș, Porei Andrei-Alexandru, Rușeț Ion, Sărăcin Elena-Georgiana, Semănaru Codruț-Marius, Soare Claudiu-Gabriel, Tălău Ioana, Târsu Elena-Gabriela, Zorlescu Adrian. Ofertanții străini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată. În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, art.165 și art.167, autoritatea contractanta are obligația de a accepta o declarație pe propria răspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentica data în fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult
III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Cerința: Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din doc. de atribuire de către operatorii economici participanți (lider, asociat, subcontractant) la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, ofertantul (lider, asociat, subcontractant) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv: - Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului/alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentării acestuia. Obiectul acordului cadru trebuie sa aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator. Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării acordului cadru, documentele depuse recunoscute de autoritățile române. Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
Arată mai mult
Situația economică și financiară
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Cifră de afaceri medie anuală: Cerința: Declararea mediei cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani (2022,2023, 2024). Valoarea medie a cifrei de afaceri globale a operatorului economic (individual, asociere de operatori economici sau cu susținere terț) pe ultimii trei ani, trebuie să fie de cel puțin 40.000.000 lei. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător, după caz) care confirmă media cifrei de afaceri globale a operatorului economic pe ultimii 3 ani. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate cu privire la cifra de afaceri, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: -bilanțuri contabile sau extrase de bilanț înregistrate la organele competente, raport de audit (dacă este aplicabil) iar dacă din motive obiective parte din acestea nu sunt disponibile, se vor prezenta alte documente edificatoare, aferente exercițiilor financiare 2022, 2023, 2024 prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. Valoarea în EURO pentru cifra de afaceri se va determina pe baza cursului mediu leu/euro comunicat de BNR pentru anul respectiv, după cum urmează: cursul mediu leu/euro 2022 = 4,9315 lei; cursul mediu leu/euro 2023 = 4,9465 lei; cursul mediu leu/euro 2024 = 4,9746 lei. Pentru echivalarea unei cifre de afaceri declarată în altă monedă decât leul și euro, se va utiliza cursul mediu anual leu/valută, comunicat de BNR. Se vor depune formulare tip eliberate de autoritățile competente din țara în care ofertantul este rezident - copii lizibile. Ofertanții străini pot prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți prin care să dovedească îndeplinirea cerinței privind cifra de afaceri, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Documentele se vor depune în SEAP cu semnătură electronică extinsă în copie lizibilă, iar în cazul ofertanților străini acestea vor fi însoțite de traducere autorizată. Notă: În cazul terțului/terților susținători declarați, ofertantul trebuie să prezinte, în conformitate cu prevederile art. 182(4) și art. 193(2) din L. 98/2016, respectiv: ”odata cu angajamentul de susținere ofertantul are obligația să prezinte documente transmise de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente ce vor constitui anexe la respectivul angajament” și respectiv ”În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.”
Arată mai mult
Capacitatea tehnică și profesională
Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat: Cerința: Lista principalelor lucrări similare obiectului acordului cadru, executate în ultimii 5 ani, raportați la data limita de depunere a ofertelor. În cazul în care termenul de depunere al ofertelor se decalează, perioada aferentă experienței similare se va extinde corespunzător cu zilele de decalare, respectiv limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării. Experiența similară trebuie să privească lucrări de reparații/ întreținere/ construcții/ consolidări/ reabilitări/ modernizări drumuri (străzi, drumuri comunale, drumuri județene,drumuri naționale, drumuri expres, autostrăzi), astfel cum sunt definite prin normativele tehnice. Valoarea cumulată a lucrărilor similare executate în ultimii cinci ani, trebuie să fie de cel puțin 20.000.000 lei fără TVA. Lista va cuprinde: denumire lucrări, valoare, perioade de execuție, beneficiari publici sau privați. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) cu informații care confirmă executarea lucrărilor similare, de tipul celor solicitate prin Fișa de date. La nivelul DUAE trebuie precizate de către ofertanți informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia, data și numărul documentului ce atestă execuția lucrărilor, valoarea, precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil. Conform art. 196, alin. 2 din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: -pentru lucrările prezentate în DUAE ca dovadă a cerinței privind experiența similară se vor prezenta: certificări de bună execuție/procese verbale de recepție parțială sau la sfârșitul execuției lucrărilor/ procese verbale de recepție finală/recomandări din partea beneficiarului/alte documente semnate de către beneficiar, ce atestă execuția lucrărilor, care să indice: denumirea, beneficiarul (indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați), valoarea, perioada de execuție și modalitatea de îndeplinire a contractului. Notă: 1. În cazul terțului/terților susținători declarați, ofertantul trebuie să prezinte, în conformitate cu prevederile art. 182(4) și art. 193(2) din L. 98/2016, respectiv: ”odata cu angajamentul de susținere ofertantul are obligația să prezinte documente transmise de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente ce vor constitui anexe la respectivul angajament” și respectiv ”În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.” 2. Dacă se vor prezenta ca experiență similară contracte care au ca obiect mai multe tipuri de execuție lucrări, atunci ofertantul are obligația să evidențieze și să dovedească în mod clar prin documentele depuse, care sunt lucrările de natură să îndeplinească cerința din Fișa de date a achiziției. Pentru echivalarea lucrărilor similare prezentate într-o altă monedă decât leul, se va utiliza cursul mediu anual leu/valută, comunicat de BNR.
Arată mai mult
Utilaje, instalații și echipament tehnic: Cerința: Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dispună de următoarele utilaje, instalații şi echipamente necesare pentru executarea contractelor subsecvente ce fac obiectul acordului-cadru, respectiv: Statie mixturi asfaltice 1buc. Statie de betone 1buc. Stație sortare-concasare 1buc. Repartizator finisor mixturi asfaltice 2buc. Repartizator pentru beton de ciment 1buc. Vibrofinisor pentru beton de ciment 1buc. Vibrator universal pentru beton de ciment 2buc. Mai mecanic 2buc. Placă vibratoare 2buc. Masina de tăiat rosturi 2buc. Cilindru compactor autopropulsat cu rulouri < 8 tf 2buc. Cilindru compactor autopropulsat cu rulouri 8 - 14 tf 2buc. Cilindru compactor autopropulsat pe pneuri 10 - 16 tf 2buc. Buldozer având putere motor 65 - 80 CP 1buc. Buldozer având putere motor 81 – 180 CP 1buc. Autogreder având putere motor min. 160 CP 2buc. Freză rutieră (asfalt și beton) 2buc. Autobetonieră 2buc. Automacara 6 - 9,9 tf 1buc. Macara 30 – 39,9 tone 1buc. Autogudronator 1buc. Autocisternă tranport carburanți 1buc. Autocisternă cu dispozitiv de stropire 1buc. Masina marcaje rutiere 1buc. Buldoexcavator cu tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8 m3 și cupă pentru excavații de min. 0,2 mc 4buc. Excavator pe pneuri cu o cupă min. 0,4 mc 1buc. Excavator pe șenile cu o cupă min. 0,7 mc 1buc. Autotractor cu semiremorcă tip trayler de min. 20 t 1buc. Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 m3 4buc. Utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală 4buc. ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg 10buc. Autoremorcher cu masa max. admisă de min. 26 t, având formula roţilor min. 8x4, dotat cu instalaţii speciale pentru tractare şi remorcare autotrenuri (cabestan, troliu și braţ special pentru ridicat cu sarcina min. 8,5 tf) 1buc. Perie mecanică frontală L = min. 2,10 m 4buc. Cositoare mecanica pentru utilaj multifuncțional 2buc. Cablu/Bară rigidă de remorcare autovehicule cu masă totală < 12 t 14buc. Autoutilitară cu cabină dublă având 5-7 locuri, sarcina utilă min. 750 kg și panou special de semnalizare pentru închiderea circulației 4buc. Autoturism de teren 4x4 4buc. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) care confirmă utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice de care dispune pentru execuția lucrărilor. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz), clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, Centralizatorul cu utilajele folosite pentru activitatea de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Județului Gorj, însoțit de documente privind deținerea, care pot fi, dar fără a se limita la acestea: - facturi de proveniență, liste de inventar, balanțe analitice etc. pentru deținerea în dotare proprie; - contracte sau convenții de închiriere; - angajament de punere la dispoziție; - contracte de leasing, concesiune, folosință gratuită. Notă: În conformitate cu prevederile art. 182(4) și art. 193(2) din L 98/2016 ”odata cu angajamentul de susținere ofertantul are obligația să prezinte documente transmise de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente ce vor constitui anexe la respectivul angajament” și respectiv ”În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.”
Arată mai mult
Proporția de subcontractare: Cerința: Informații privind partea/părțile din acordul cadru/contract subsecvent care sunt îndeplinite de subcontractanți si specializarea acestora (dacă este cazul). Ofertanții trebuie să furnizeze informații privind partea/părțile din acordul cadru/contract subsecvent care sunt îndeplinite de subcontractanți si specializarea acestora (dacă este cazul), respectiv: „Autoritatea contractantă solicită ofertantului/ candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare: a) categoriile de lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi; şi b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare”. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic care confirmă proporția de subcontractare. În secțiunea „Documente de calificare”, odată cu DUAE, se vor prezenta acordurile de subcontractare, cu precizarea părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, dacă este cazul. În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit acordul cadru a nominalizat în cadrul ofertei subcontractanţi, acesta are obligaţia de a prezenta la semnarea acordului cadru, contractul/contractele încheiate cu subcontractanţii nominalizaţi în oferta (art. 218 din Legea nr. 98/2016).
Arată mai mult
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă ca operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru/contractelor subsecvente. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: - Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului/alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentării acestuia. Obiectul acordului cadru trebuie sa aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator. Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării acordului cadru, documentele depuse recunoscute de autoritățile române. Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Consiliul judetean gorj
Numărul național de înregistrare: 4956057
Adresa poștală: Strada: Victoriei, nr. 4
Cod poștal: 210165
Orașul poștal: Targu Jiu
Regiune: Gorj 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Liliana vladoescu
E-mail: liliana@cjgorj.ro 📧
Telefon: 0253211821 📞
Fax: +40 253212023 📠
URL: https://www.cjgorj.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100197060 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
1. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obţinut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situaţia în care egalitatea se menţine, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. 2. Nu se acceptă oferte alternative. 3. Ofertanții vor specifica în cuprinsul propunerii tehnice informațiile pe care le considera confidențiale și care nu pot fi dezvăluite terților, menționând motivele pentru care aceste informații trebuie să rămână confidențiale. 4. DUAE se poate accesa, in vederea completarii de catre operatorii economici interesati, prin intermediul SEAP. 5. Operatorii economici au obligația de a completa DUAE până la data limită stabilită prntru depunerea ofertei, în caz contrar, oferta va declarată inacceptabilă conform art. 137, alin.(2), lit. b) din H.G. nr. 395/2016. Documentul DUAE va fi însoțit de dovada constituirii garanției de participare, Declarația pe propria răspundere privind neîncadrarea în prevederile art. 59-60 din Legea nr.98/2016 și, după caz de: acordurile de subcontractare, Acordul de asociere și Angajamentul ferm al terțului. 6. Specificațiile tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un produs special, o marcă de fabricație sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație, un standard sau normative, sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a tipurilor de lucrări și nu au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici. Aceste specificații vor fi considerate ca având mențiunea „sau echivalent”.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Consiliul Judetean Gorj - Directia Juridica si Dezvoltarea Capacitatii Administrative și Achizitii Publice
Numărul național de înregistrare: 4956057_3
Adresa poștală: Strada Victoriei, nr.4, județul Gorj
Cod poștal: 210165
Orașul poștal: Targu Jiu
Regiune: Gorj 🏙️
E-mail: liliana@cjgorj.ro 📧
Telefon: 0253214006 📞
URL: https://www.cjgorj.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Precizari privind termenul (termenele) pentru procedurile de contestareConform prevederilor art. 8 din Legea nr.101/2016: 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință, despre un act al autorității contractante considerat nelegal.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 118-403137 (2025-06-20)
Anunţ de participare (2025-06-20)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Acord-cadru având ca obiect: „Lucrări de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Județului Gorj”, pe o perioadă de 4 ani

Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-07-05 15:00:00.0000000 📅

Autoritatea contractantă
Comunicare
Documente URL: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text: II.1.1) Titlu achizitie
Alte informații suplimentare
Actualizare denumire obiect achiziție în conformitate cu aviz ANAP nr. 5010_25.04.2025, neefectuată anterior, din motive tehnice.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 1a171fcf-a35d-4223-bd5b-5299446ef7be-01
Sursa: OJS 2025/S 123-425059 (2025-06-20)
Anunţ de participare (2025-06-20)
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-08-05 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-08-05 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-08-05 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text: IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Documentele achiziției au fost modificate la data de
Modificarea datei în documentele privind achiziția: 2025-07-04 📅
Valoare nouă
Text: Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
La fel ca: Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Valoare nouă
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Extindere termen depunere oferte conform referat nr.13460/04.07.2025
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 1a171fcf-a35d-4223-bd5b-5299446ef7be-01
Sursa: OJS 2025/S 128-441148 (2025-06-20)
Anunţ de participare (2025-06-20)
Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-07-18 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Utilaje, instalații și echipament tehnic: „Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dispună de următoarele utilaje, instalații şi echipamente, necesare pentru executarea celui mai mare contract subsecvent, respectiv: Statie mixturi asfaltice - ”1buc.” Statie de betone - ”1buc. ” Stație sortare-concasare -”1buc. ” Repartizator finisor mixturi asfaltice - ” 2buc. ” Repartizator pentru beton de ciment - ”1buc. ” Vibrofinisor pentru beton de ciment - ”1buc. ” Vibrator universal pentru beton de ciment - ”2buc. ” Mai mecanic - ”2buc. ” Placă vibratoare - ”2buc. ” Masina de tăiat rosturi - ”2buc. ” Cilindru compactor autopropulsat cu rulouri < 8 tf - ”2buc. ” Cilindru compactor autopropulsat cu rulouri 8 - 14 tf - ”2buc. ” Cilindru compactor autopropulsat pe pneuri 10 - 16 tf - ”2buc. ” Buldozer având putere motor 65 - 80 CP - ”1buc. ” Buldozer având putere motor 81 – 180 CP - ”1buc. ” Autogreder având putere motor min. 160 CP - ”2buc. ” Freză rutieră (asfalt si beton) - ”2buc.” Autobetonieră - ”2buc.” Automacara 6 - 9,9 tf - ”1buc.” Macara 30 – 39,9 tone - ”1buc.” Autogudronator - ”1buc.” Autocisternă tranport carburanți - ”1buc.” Autocisternă cu dispozitiv de stropire - ”1buc.” Masina marcaje rutiere - ”1buc.” Buldoexcavator cu tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8 mc și cupă pentru excavații de min. 0,2 mc - ”4buc. ” Excavator pe pneuri cu o cupă min. 0,4 mc - ”1buc.” Excavator pe șenile cu o cupă min. 0,7 mc -”1buc.” Autotractor cu semiremorcă tip trayler de min. 20 t - ”1buc.” Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 mc - ”4buc.” Utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală - ”4buc.” ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg - ”10buc.” Perie mecanică frontală L = min. 2,10 m - ”4buc.” Cositoare mecanica pentru utilaj multifuncțional -” 2buc.” Autoutilitară cu cabină dublă având 5-7 locuri, sarcina utilă min. 750 kg și panou special de semnalizare pentru închiderea circulației - ”4buc.” Autoturism de teren 4x4 - ”4buc.” Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) care confirmă utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice de care dispune pentru execuția lucrărilor. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz), clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, Centralizatorul cu utilajele folosite pentru activitatea de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Județului Gorj, însoțit de documente privind deținerea, care pot fi, dar fără a se limita la acestea: - facturi de proveniență, liste de inventar, balanțe analitice etc. pentru deținerea în dotare proprie; - contracte sau convenții de închiriere; - angajament de punere la dispoziție; - contracte de leasing, concesiune, folosință gratuită. Notă: În conformitate cu prevederile art. 182(4) și art. 193(2) din L 98/2016 ”odata cu angajamentul de susținere ofertantul are obligația să prezinte documente transmise de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente ce vor constitui anexe la respectivul angajament” și respectiv ”În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.”
Arată mai mult

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala"
Alte informații suplimentare
Remediere conform Aviz ANAP 5010/9037/DGEDACMISP/CN10825553/18.07.2025
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 1a171fcf-a35d-4223-bd5b-5299446ef7be-01
Sursa: OJS 2025/S 139-481648 (2025-06-20)
Anunţ de participare (2025-06-20)
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-08-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-08-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-08-12 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
-implementarea măsurilor de remediere dispuse prin Avizul conform condiționat nr. 5010/9037/18.07.2025/DGEDACMISP -necesitatea formulării, în termenul precizat, a răspunsului consolidat la solicitările de clarificări adresate, care implică analiza acestora -asigurarea unei durate optime pentru elaborarea ofertelor
Arată mai mult
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 1a171fcf-a35d-4223-bd5b-5299446ef7be-01
Sursa: OJS 2025/S 141-487161 (2025-06-20)
Anunţ de participare (2025-06-20)
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-08-22 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-08-22 15:00:00.0000000 📅
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Numărul maxim de participanți: 1
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2025-08-22 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința: Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din doc. de atribuire de către operatorii economici participanți (lider, asociat, subcontractant) la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, ofertantul (lider, asociat, subcontractant) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv: - Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului/alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentării acestuia. Obiectul acordului cadru trebuie sa aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator. Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării acordului cadru, documentele depuse recunoscute de autoritățile române. Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința: Declararea mediei cifrei de afaceri globale pe ultimii 3 ani (2022,2023, 2024). Valoarea medie a cifrei de afaceri globale a operatorului economic (individual, asociere de operatori economici sau cu susținere terț) pe ultimii trei ani, trebuie să fie de cel puțin 40.000.000 lei. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător, după caz) care confirmă media cifrei de afaceri globale a operatorului economic pe ultimii 3 ani. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate cu privire la cifra de afaceri, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: -bilanțuri contabile sau extrase de bilanț înregistrate la organele competente, raport de audit (dacă este aplicabil) iar dacă din motive obiective parte din acestea nu sunt disponibile, se vor prezenta alte documente edificatoare, aferente exercițiilor financiare 2022, 2023, 2024 prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. Valoarea în EURO pentru cifra de afaceri se va determina pe baza cursului mediu leu/euro comunicat de BNR pentru anul respectiv, după cum urmează: cursul mediu leu/euro 2022 = 4,9315 lei; cursul mediu leu/euro 2023 = 4,9465 lei; cursul mediu leu/euro 2024 = 4,9746 lei. Pentru echivalarea unei cifre de afaceri declarată în altă monedă decât leul și euro, se va utiliza cursul mediu anual leu/valută, comunicat de BNR. Se vor depune formulare tip eliberate de autoritățile competente din țara în care ofertantul este rezident - copii lizibile. Ofertanții străini pot prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți prin care să dovedească îndeplinirea cerinței privind cifra de afaceri, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Documentele se vor depune în SEAP cu semnătură electronică extinsă în copie lizibilă, iar în cazul ofertanților străini acestea vor fi însoțite de traducere autorizată. Notă: În cazul terțului/terților susținători declarați, ofertantul trebuie să prezinte, în conformitate cu prevederile art. 182(4) și art. 193(2) din L. 98/2016, respectiv: ”odata cu angajamentul de susținere ofertantul are obligația să prezinte documente transmise de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente ce vor constitui anexe la respectivul angajament” și respectiv ”În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.”
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința: Lista principalelor lucrări similare obiectului acordului cadru, executate în ultimii 5 ani, raportați la data limita de depunere a ofertelor. În cazul în care termenul de depunere al ofertelor se decalează, perioada aferentă experienței similare se va extinde corespunzător cu zilele de decalare, respectiv limita inferioară a perioadei de 5 ani se extinde cu perioada de timp aferentă decalării. Experiența similară trebuie să privească lucrări de reparații/ întreținere/ construcții/ consolidări/ reabilitări/ modernizări drumuri (străzi, drumuri comunale, drumuri județene,drumuri naționale, drumuri expres, autostrăzi), astfel cum sunt definite prin normativele tehnice. Valoarea cumulată a lucrărilor similare executate în ultimii cinci ani, trebuie să fie de cel puțin 20.000.000 lei fără TVA. Lista va cuprinde: denumire lucrări, valoare, perioade de execuție, beneficiari publici sau privați. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) cu informații care confirmă executarea lucrărilor similare, de tipul celor solicitate prin Fișa de date. La nivelul DUAE trebuie precizate de către ofertanți informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia, data și numărul documentului ce atestă execuția lucrărilor, valoarea, precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil. Conform art. 196, alin. 2 din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: -pentru lucrările prezentate în DUAE ca dovadă a cerinței privind experiența similară se vor prezenta: certificări de bună execuție/procese verbale de recepție parțială sau la sfârșitul execuției lucrărilor/ procese verbale de recepție finală/recomandări din partea beneficiarului/alte documente semnate de către beneficiar, ce atestă execuția lucrărilor, care să indice: denumirea, beneficiarul (indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați), valoarea, perioada de execuție și modalitatea de îndeplinire a contractului. Notă: 1. În cazul terțului/terților susținători declarați, ofertantul trebuie să prezinte, în conformitate cu prevederile art. 182(4) și art. 193(2) din L. 98/2016, respectiv: ”odata cu angajamentul de susținere ofertantul are obligația să prezinte documente transmise de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente ce vor constitui anexe la respectivul angajament” și respectiv ”În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.” 2. Dacă se vor prezenta ca experiență similară contracte care au ca obiect mai multe tipuri de execuție lucrări, atunci ofertantul are obligația să evidențieze și să dovedească în mod clar prin documentele depuse, care sunt lucrările de natură să îndeplinească cerința din Fișa de date a achiziției. Pentru echivalarea lucrărilor similare prezentate într-o altă monedă decât leul, se va utiliza cursul mediu anual leu/valută, comunicat de BNR.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Unelte, instalații sau echipamente tehnice
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
„Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dispună de următoarele utilaje, instalații şi echipamente, necesare pentru executarea celui mai mare contract subsecvent, respectiv: Statie mixturi asfaltice - ”1buc.” Statie de betone - ”1buc. ” Stație sortare-concasare -”1buc. ” Repartizator finisor mixturi asfaltice - ” 2buc. ” Repartizator pentru beton de ciment - ”1buc. ” Vibrofinisor pentru beton de ciment - ”1buc. ” Vibrator universal pentru beton de ciment - ”2buc. ” Mai mecanic - ”2buc. ” Placă vibratoare - ”2buc. ” Masina de tăiat rosturi - ”2buc. ” Cilindru compactor autopropulsat cu rulouri < 8 tf - ”2buc. ” Cilindru compactor autopropulsat cu rulouri 8 - 14 tf - ”2buc. ” Cilindru compactor autopropulsat pe pneuri 10 - 16 tf - ”2buc. ” Buldozer având putere motor 65 - 80 CP - ”1buc. ” Buldozer având putere motor 81 – 180 CP - ”1buc. ” Autogreder având putere motor min. 160 CP - ”2buc. ” Freză rutieră (asfalt si beton) - ”2buc.” Autobetonieră - ”2buc.” Automacara 6 - 9,9 tf - ”1buc.” Macara 30 – 39,9 tone - ”1buc.” Autogudronator - ”1buc.” Autocisternă tranport carburanți - ”1buc.” Autocisternă cu dispozitiv de stropire - ”1buc.” Masina marcaje rutiere - ”1buc.” Buldoexcavator cu tracţiune integrală, dotat cu cupă frontală de min. 0,8 mc și cupă pentru excavații de min. 0,2 mc - ”4buc. ” Excavator pe pneuri cu o cupă min. 0,4 mc - ”1buc.” Excavator pe șenile cu o cupă min. 0,7 mc -”1buc.” Autotractor cu semiremorcă tip trayler de min. 20 t - ”1buc.” Încărcător frontal pe pneuri, având cupa de min. 2 mc - ”4buc.” Utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală - ”4buc.” ATB având formula roţilor 4x4, 6x4 sau 8x4 şi sarcina utilă de min. 10.000 kg - ”10buc.” Perie mecanică frontală L = min. 2,10 m - ”4buc.” Cositoare mecanica pentru utilaj multifuncțional -” 2buc.” Autoutilitară cu cabină dublă având 5-7 locuri, sarcina utilă min. 750 kg și panou special de semnalizare pentru închiderea circulației - ”4buc.” Autoturism de teren 4x4 - ”4buc.” Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic (lider, asociat, terț susținător) care confirmă utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice de care dispune pentru execuția lucrărilor. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, terț susținător, după caz), clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, Centralizatorul cu utilajele folosite pentru activitatea de reparare și întreținere pe timp de vară a drumurilor județene aflate în administrarea Județului Gorj, însoțit de documente privind deținerea, care pot fi, dar fără a se limita la acestea: - facturi de proveniență, liste de inventar, balanțe analitice etc. pentru deținerea în dotare proprie; - contracte sau convenții de închiriere; - angajament de punere la dispoziție; - contracte de leasing, concesiune, folosință gratuită. Notă: În conformitate cu prevederile art. 182(4) și art. 193(2) din L 98/2016 ”odata cu angajamentul de susținere ofertantul are obligația să prezinte documente transmise de către terțul/terții susținător/susținători, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător/susținători va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere, documente ce vor constitui anexe la respectivul angajament” și respectiv ”În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective.”
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cerința: Informații privind partea/părțile din acordul cadru/contract subsecvent care sunt îndeplinite de subcontractanți si specializarea acestora (dacă este cazul). Ofertanții trebuie să furnizeze informații privind partea/părțile din acordul cadru/contract subsecvent care sunt îndeplinite de subcontractanți si specializarea acestora (dacă este cazul), respectiv: „Autoritatea contractantă solicită ofertantului/ candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare: a) categoriile de lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi; şi b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare”. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorul economic care confirmă proporția de subcontractare. În secțiunea „Documente de calificare”, odată cu DUAE, se vor prezenta acordurile de subcontractare, cu precizarea părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, dacă este cazul. În cazul în care ofertantul căruia i s-a atribuit acordul cadru a nominalizat în cadrul ofertei subcontractanţi, acesta are obligaţia de a prezenta la semnarea acordului cadru, contractul/contractele încheiate cu subcontractanţii nominalizaţi în oferta (art. 218 din Legea nr. 98/2016).
Arată mai mult
Operatorii economici care depun oferta trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, respectiv, să dețină documente din care să reiasă ca operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul acordului-cadru/contractelor subsecvente. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Conform art. 196, alin.(2) din Legea nr. 98/2016, ofertantul (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, până la data încheierii raportului procedurii de atribuire, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, documentele justificative actualizate, prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: - Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului/alte documente de înregistrare sau înființare/acte constitutive, sau, în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la data prezentării acestuia. Obiectul acordului cadru trebuie sa aibă corespondent în coduri CAEN din certificatul constatator. Persoanele juridice străine pot depune documente echivalente, însă ofertantul trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta până cel târziu la momentul semnării acordului cadru, documentele depuse recunoscute de autoritățile române. Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată.
Arată mai mult
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 6
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Motive referitoare la situația operatorului economic
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Cerința: Op. ec. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care depun ofertă, trebuie să facă dovada că nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din L 98/2016 privind ach. publice. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către op. ec. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care confirmă că acesta nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din L 98/2016 privind ach. publice. Încadrarea în una din situațiile prevăzute la art. 59-60, 164, 165 si 167 din L. nr. 98/2016 atrage excluderea of. din procedura de atrib contri de ach. publică. Notă: formularea de la Sectiunea VI.3 Informații suplimentare, pct. 5, devine: ” (...)Documentul DUAE va fi însoțit de dovada constituirii garanției de participare, și, după caz de acordurile de subcontractare, Acordul de asociere și Angajamentul ferm al terțului.”, Conf. art. 196, alin. (2) din L. nr. 98/2016, of. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atrib., până la data încheierii rap. proced. de atrib., va prezenta, la solicitarea aut. contract., docum. justif., prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conf. cu inf. cuprinse în DUAE, respectiv: 1.1 Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor la bugetul local și bugetul de stat, cu privire la plata impozitelor și taxelor (pentru sediul central) și a contribuțiilor la bugetul general consolidat. Certificatele vor atesta "lipsa datoriilor restante la momentul depunerii acestora" (operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prev. art.165 alin.(1), din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice). Cerința trebuie îndeplinită și de asociați, terți susținători și subcontractanți în situația în care aceștia există. 1.2. O declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul local, pentru sediile secundare/punctele de lucru. Ofertanții străini vor depune formulare tip sau orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente din țara în care acesta sunt rezidenți, prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plată a impozitelor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. După caz, se vor depune documente care demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea nr. 98/2016. 2. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv. Persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt: Popescu Cosmin-Mihai - președinte, Cuțitoiu Marius-vicepreședinte, Bordușanu Anca-vicepreședinte, Rădulea Zamfirescu Cristina-Elena - secretar județ, Muja Nicolae -administrator public, Marcău Costel - director executiv, Stricescu Daniela - director executiv adjunct, Cimpoieru Cornel-Lucian - director executiv, Bajmatără George-Cosmin - director executiv adjunct, Ungureanu Victoria - director executiv, Giurgiulescu Ileana-Claudia - director executiv, Cămui Alexandru-Mircea - arhitect șef, Achim Florinel - șef serviciu, Isuf Leontin - șef serviciu, Vlădoescu Liliana - șef serviciu, Florescu Maria Liliana - șef serviciu, Găucă Elena-Letiția - șef serviciu, Slivilescu Lidia - șef serviciu, Blidea Mihaela - șef serviciu, Tudorescu Larisa-Cornelia - șef serviciu, Meche Carmen-Oana - șef serviciu, Lăzărescu Valeriu-Eugen-șef serviciu, Lucaciu Marius- consultant și cons. jud.: Aldescu Cristinel, Bădărău-Căruntu Andreea-Laura, Bălan Radu, , Brăilă Dumitru, Bucălăete Gheorghe, Călinoiu Ion, Ceambur Vasile-Mircea, Cornoiu Sabin, Davițoiu Dragoș-Virgil, Dodenciu Ionuț-Alin, Dolcescu Elena-Mădălina, Firan Elena-Andrada, Hanu Dorin, Iordache Adelina-Alexandra, Misăilescu Maria, Mrejeru Marcela, Nichifor Gheorghe, Niculescu Bogdan, Pavel Adi-Ștefăniță, Păsărin Ovidiu-Dragoș, Porei Andrei-Alexandru, Rușeț Ion, Sărăcin Elena-Georgiana, Semănaru Codruț-Marius, Soare Claudiu-Gabriel, Tălău Ioana, Târsu Elena-Gabriela, Zorlescu Adrian. Ofertanții străini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată. În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, art.165 și art.167, autoritatea contractanta are obligația de a accepta o declarație pe propria răspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentica data în fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Conform referat nr. 15631/04.08.2025 pentru completarea de către Autoritatea Contractantă a răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, publicat în SICAP în data de 01.08.2025, prin atașarea fișierului cu rețetele articolelor proprii/asimilate.
Arată mai mult
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 1a171fcf-a35d-4223-bd5b-5299446ef7be-01
Sursa: OJS 2025/S 149-515574 (2025-06-20)
Anunţ de participare (2025-06-20)
Procedura
Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2025-08-04 15:00:00.0000000 📅

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Descrierea motivelor de excludere:
Cerința: Op. ec. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care depun ofertă, trebuie să facă dovada că nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din L 98/2016 privind ach. publice. Modalitate de îndeplinire: Completare DUAE din documentația de atribuire de către op. ec. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător) care confirmă că acesta nu se află în niciuna din situațiile de excludere menționate la art. 59-60, 164, 165 și 167 din L 98/2016 privind ach. publice. Încadrarea în una din situațiile prevăzute la art. 59-60, 164, 165 si 167 din L. nr. 98/2016 atrage excluderea of. din procedura de atrib contri de ach. publică. Notă: formularea de la Sectiunea VI.3 Informații suplimentare, pct. 5, devine: ” (...)Documentul DUAE va fi însoțit de dovada constituirii garanției de participare, și, după caz de acordurile de subcontractare, Acordul de asociere și Angajamentul ferm al terțului.”, Conf. art. 196, alin. (2) din L. nr. 98/2016, of. (lider, asociat, subcontractant, terț susținător, după caz) clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atrib., până la data încheierii rap. proced. de atrib., va prezenta, la solicitarea aut. contract., docum. justif., prin care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție în conf. cu inf. cuprinse în DUAE, respectiv: 1.1 Certificate constatatoare privind lipsa datoriilor la bugetul local și bugetul de stat, cu privire la plata impozitelor și taxelor (pentru sediul central) și a contribuțiilor la bugetul general consolidat. Certificatele vor atesta "lipsa datoriilor restante la momentul depunerii acestora" (operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prev. art.165 alin.(1), din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice). Cerința trebuie îndeplinită și de asociați, terți susținători și subcontractanți în situația în care aceștia există. 1.2. O declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul local, pentru sediile secundare/punctele de lucru. Ofertanții străini vor depune formulare tip sau orice documente edificatoare eliberate de autoritățile competente din țara în care acesta sunt rezidenți, prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plată a impozitelor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. După caz, se vor depune documente care demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166, alin. 2, art. 167, alin. 2 și art. 171 din Legea nr. 98/2016. 2. Cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv. Persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante, în ceea ce privește organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt: Popescu Cosmin-Mihai - președinte, Cuțitoiu Marius-vicepreședinte, Bordușanu Anca-vicepreședinte, Rădulea Zamfirescu Cristina-Elena - secretar județ, Muja Nicolae -administrator public, Marcău Costel - director executiv, Stricescu Daniela - director executiv adjunct, Cimpoieru Cornel-Lucian - director executiv, Bajmatără George-Cosmin - director executiv adjunct, Ungureanu Victoria - director executiv, Arcanu Catinca-Director executiv, Giurgiulescu Ileana-Claudia - director executiv, Cămui Alexandru-Mircea - arhitect șef, Achim Florinel - șef serviciu, Isuf Leontin - șef serviciu, Vlădoescu Liliana - șef serviciu, Florescu Maria Liliana - șef serviciu, Găucă Elena-Letiția - șef serviciu, Slivilescu Lidia - șef serviciu, Blidea Mihaela - șef serviciu, Tudorescu Larisa-Cornelia - șef serviciu, Meche Carmen-Oana - șef serviciu, Lăzărescu Valeriu-Eugen-șef serviciu, Lucaciu Marius- consultant și cons. jud.: Aldescu Cristinel, Bădărău-Căruntu Andreea-Laura, Bălan Radu, , Brăilă Dumitru, Bucălăete Gheorghe, Călinoiu Ion, Ceambur Vasile-Mircea, Cornoiu Sabin, Davițoiu Dragoș-Virgil, Dodenciu Ionuț-Alin, Dolcescu Elena-Mădălina, Firan Elena-Andrada, Hanu Dorin, Iordache Adelina-Alexandra, Misăilescu Maria, Mrejeru Marcela, Nichifor Gheorghe, Niculescu Bogdan, Pavel Adi-Ștefăniță, Păsărin Ovidiu-Dragoș, Porei Andrei-Alexandru, Rușeț Ion, Sărăcin Elena-Georgiana, Semănaru Codruț-Marius, Soare Claudiu-Gabriel, Tălău Ioana, Târsu Elena-Gabriela, Zorlescu Adrian. Ofertanții străini vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți, în conformitate cu legislația din țara de rezidență. Notă: Documentele de calificare prezentate pentru îndeplinirea cerințelor trebuie să fie valabile la data depunerii acestora și se vor depune în noul SEAP/SICAP cu semnătură electronică extinsă – copii lizibile, iar în cazul prezentării documentelor redactate în altă limbă decât română, acestea vor fi însoțite de traducere autorizată. În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevăzute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 164, art.165 și art.167, autoritatea contractanta are obligația de a accepta o declarație pe propria răspundere sau, daca în tara respectiva nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentica data în fata unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.
Arată mai mult

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE
Valoare nouă
Text:
Descriere modalitate de indeplinire la "III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului"
Descriere motiv (criteriu) de excludere lot
Alte informații suplimentare
Lista cu persoanele cu funcții de decizie s-a completat cu d-na Arcanu Catinca - director executiv în cadrul Consiliului Județean Gorj.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 1a171fcf-a35d-4223-bd5b-5299446ef7be-01
Sursa: OJS 2025/S 152-524080 (2025-06-20)
Anunt de atribuire (2026-04-08)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 198928052.68 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 1958780.16 RON 💰
Valoarea maximă a acordurilor-cadru referitoare la acest anunț: 166098230.68 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 191455103.77 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 1958780.16 💰

Atribuirea contractului
Se atribuie un contract/lot
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 5967
Data încheierii contractului: 2026-03-27 📅
Contractul este atribuit în baza unui acord-cadru
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 6
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 6
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 5
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 1
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 191455103.77 💰
Cea mai mică ofertă: 1958780.16 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 166098230.68 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 198928052.68 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 1958780.16 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1164047/CIF: RO4851522
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000
Numele și adresa contractantului
Nume: Secol romania
Numărul național de înregistrare: RO4851522
Adresa poștală: Strada Golescu Dinicu, Nr. 36, Sector: 1
Cod poștal: 010873
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: secolromania@adslexpress.ro 📧
Telefon: +40 212601494 📞
Fax: +40 213179168 📠
URL: https://www.secolromania.com 🌏
Dimensiunea operatorului economic: Medie
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 166098230.68 RON 💰

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Cod poștal: 210191
Telefon: +40 253214006 📞

Informații complementare
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Adresa poștală: Strada Tudor Vladimirescu, nr. 19,21-23,25A,25, județul Gorj
Fax: 0253212023 📠
Sursa: OJS 2026/S 070-244951 (2026-04-08)