Descrierea achiziției publice
Scopul urmărit prin inițierea procedurii de atribuire a contractului de lucrǎri este semnarea unui contract de lucrǎri cu un operator economic specializat în vederea executării lucrărilor pentru obiectivul de investiții: „Regenerare urbană zona CET Zalău”.
Obiectivul general îl reprezintă reconversia și refuncționalizarea terenului degradat și neutilizat din zona CET Zalău, zona fostei Centrale Electrice de Termoficare Zalău, într-un spațiu amenajat și recreativ pentru locuitorii municipiului Zalău.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- realizare alei pietonale și a accesului rutier și pietonal;
- amenajare spații verzi (defrișarea vegetației existente degradate, modelarea terenului, plantare arbori și arbuști și însămânțarea cu gazon a terenului);
- dotare cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, rastel);
- împrejmuirea terenului;
- realizarea sistemului de iluminat;
- realizarea sistemului de irigații;
- realizarea sistemului de supraveghere video;
- realizare rețea de date (access point wireless);
- racordarea la utilitățile publice a terenului obiect al investiției;
- crearea de facilități pentru recreere pe terenul amenajat (echipamente joacă, sport și fitness);
- amplasare toalete;
- montarea echipamentelor pentru agrement.
Prin proiectul tehnic și documentații s-au propuns următoarele categorii de lucrări:
− Demolarea clădirilor propuse;
− Terasamente;
− Desfacerea gardului din metal existent;
− Amenajarea unui loc de fitness pentru adolescenți și adulți;
− Amenajarea unui loc de joacă pentru copii;
− În perimetrul destinat copiilor se vor monta pavele din cauciuc sintetic;
− Amenajare terenuri de sport;
− Amplasarea unei pumptrack;
− Amplasarea unei platforme subterane de colectare deșeuri;
− Realizarea aleilor din asfalt cu borduri;
− Realizare de pistă de alergat din asfalt și pistă de bicicletă;
− Amenajare acces carosabil;
− Montare bănci;
− Amplasare cișmea de apă potabilă, din inox;
− Amplasare coșuri de gunoi menajere selective;
− Amenajare spații verzi;
− Vegetația va fi formată din pâlcuri de arbori foioși, arbuști de talie mare și mică dispuse în așa fel încât să fie decorative tot timpul anului;
− Gazonarea terenului;
− Extindere rețea de apă PEHD PE100 SDR17 Dn160 PN10 L=386 ml;
− Pe extindere s-a prevăzut 1 buc. cămin de vane și golire, 1 buc. cămin de vane și 4 buc. hidranți supraterani;
− Branșament de apă complet echipat Dn32 – 1 buc.;
− Realizarea unui sistem de irigații prin aspersiune automatizat;
− Canalizare menajeră toalete PVC SN8 Dn160 L=198 ml;
− Cămine de vizitare PVC Dn600 L=5 buc;
− Racord de canalizare PVC DN315 – 1 buc.;
− Colectare apă uzată de la cișmele PEHD DN32 L=49 ml;
− Colectare apă pluvială de pe amplasament prin drenuri;
− Realizarea împrejmuirii terenului, amenajarea accesului auto și poartă pentru acces auto;
− Realizarea sistemului de iluminat pe terenul studiat;
− Realizare sisteme de supraveghere video;
− Realizare rețea de date (access point wireless);
− realizarea rețelelor electrice pentru consumatori de forță;
− Racordarea la utilitățile publice a terenului obiect al investiției;
− Crearea de facilități pentru recreere pe terenul amenajat.
Prin lucrările de amenajare propuse rezultă următoarele suprafețe amenajate și dotări:
− Suprafața amenajată – 34.723,00 mp
− Pământ vegetal substrat – 10.416,90 mc
− Alei/piste de bicilete asfaltate de 1 m lățime – 1.007,21 m
− Piste de alergat din asfalt de 1 m lățime – 441,79 m
− Alee înierbată de 1.50 lățime –580,53 m
− Amenajare acces carosabil de 8 m lățime – 16 m
− Accese carosabile exterior 195,86 mp
− Imprejmuire metalică h=2m – 836 ml
− Poartă acces auto h=2m – 2 buc
− Poartă pietonală h=2m – 1 buc
− Imprejmuire lemn h=1m – 213 ml
− Arbori, arbuști și plante perene – 321,40 buc
− Dale de cauciuc – 324 mp
− Bănci cu spătar – 129 buc
− Masă pentru picnic cu înscripție laser de tablă de șah – 16 buc
− Masă cu două bănci – 17 buc
− Coș de gunoi triplu colectare selectivă – 28 buc
− Cișmea de apă – 6 buc
− Toaletă – 2 buc
− Aparate de joacă – 30 buc
− Aparate de fitness – 23 buc
− Pumptrack – 1 buc
− Teren de baschet – 611 mp
− Teren de tenis – 657 mp
− Stâlpi de iluminat pietonal – 150 buc
− Stâlpi de iluminat teren de sport – 12 buc
− Camere de supraveghere IP – 9 buc
− Access point internet – 9 buc.
Lucrările de amenajare a terenului se vor realiza în etape, conform proiectului tehnic și constau în lucrări de demolare și desființare a clădirilor existente, de nivelare a terenului și completare cu pământ vegetal, urmat de plantarea unor specii de plante autohtone. În paralel se vor derula lucrări de construire a infrastructurii necesare pentru un parc (alei, sistem de alimentare cu apă potabilă, instalație de irigat, sistem de iluminat, amplasare toalete).
Apa uzată provenită de la toalete va fi colecată de rețeaua de canalizare interioară PVC SN8 Dn160 și va fi dirijată în canalizarea existentă din apropierea amplasamentului PVC Dn315 printr-un cămin de racord PVC Dn315. Pentru scurgerea apelor meteorice de pe amplasament se va proiecta un sistem de drenuri, iar apa colectată din drenuri și de la cișmele va fi dirijată spre canalizarea pluvială din apropriere.
De asemenea, în cadrul proiectului, pe spațiul amenajat vor fi plantate diferite specii de arbori, arbuști și plante autohtone aclimatizate zonei, cu funcţie decorativă şi de protecţie.