Servicii de “Măsurători hidrografice” în porturile Galați, Brăila, Tulcea. Obiectul achiziției îl reprezintă serviciile de “Măsurători hidrografice” în porturile Galați, Brăila, Tulcea. Scopul achiziției este reprezentat de efectuarea de măsurători hidrografice periodic (la maxim 4 luni pe fiecare amplasament) pentru toate danele și bazinele din zona de activitate a companiei în vederea comunicării adâncimilor efective înregistrate la dane precum și înainte / după efectuarea lucrărilor de dragaj în vederea calculării volumului necesar de dragat și a celui dragat efectiv. Neexecutarea acestora la timp poate duce la producerea unor evenimente de navigaţie.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-05-08.
Achiziția publică a fost publicată pe 2025-03-31.
Furnizori
Următorii furnizori sunt menționați în deciziile de atribuire sau în alte documente de achiziții publice:
Anunţ de participare (2025-03-31) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de Măsurători hidrografice
Număr de referință: poz.6
Scurtă descriere:
Servicii de “Măsurători hidrografice” în porturile Galați, Brăila, Tulcea.
Obiectul achiziției îl reprezintă serviciile de “Măsurători hidrografice” în porturile Galați, Brăila, Tulcea.
Scopul achiziției este reprezentat de efectuarea de măsurători hidrografice periodic (la maxim 4 luni pe fiecare amplasament) pentru toate danele și bazinele din zona de activitate a companiei în vederea comunicării adâncimilor efective înregistrate la dane precum și înainte / după efectuarea lucrărilor de dragaj în vederea calculării volumului necesar de dragat și a celui dragat efectiv. Neexecutarea acestora la timp poate duce la producerea unor evenimente de navigaţie.

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de hidrografie📦 Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
C.N. A.P.D.M. S.A. Galaţi trebuie să efectueze măsurători hidrografice periodic pentru toate danele și bazinele din zona de activitate a companiei în vederea comunicării adâncimilor efective înregistrate la dane precum și înainte / după efectuarea lucrărilor de dragaj în vederea calculării volumului necesar de dragat și a celui dragat efectiv.
Estimarea cantităţii care urmează să fie utilizată pe durata contractului:
Zona Galati Cantitate minimă Acord-Cadru (mp) 150.000 - Cantitate maximă Acord-Cadru (m.p) 1.662.000
Cantitate minimă contract subsecvent sectorial (mp) - 1500 Cantitate maximă contract subsecvent sectorial (mp) 207.750
Zona Brăila Cantitate minimă Acord-Cadru (mp) 100.000 Cantitate maximă Acord-Cadru (mp) 960.000 Cantitate minimă contract subsecvent sectorial (mp) - 1500 Cantitate minimă contract subsecvent sectorial (mp) 120000
Zona Tulcea Cantitate minimă Acord-Cadru (mp) 50.000 Cantitate maximă Acord-Cadru (mp) 600. 000 Cantitate minimă contract subsecvent sectorial (mp) - 1500 Cantitate minimă contract subsecvent sectorial (mp) 75.000
conform caietului de sarcini atașat

Informații suplimentare:
pentru informații privind susținerea capacității financiare și susținerea capacității tehnice/profesionale a se vedea documentul intitulat ”susținere”.
Locul principal sau locul de desfășurare: Galati, Braila, Tulcea
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Galaţi
🏙️
Durata: 48 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (denumire): Personal calificat in domeniul topografiei masuratori hidrografice(E2) categoria D
Criteriul de calitate (pondere): 40
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Manager de Proiect - E(1)
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/25/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-05-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-05-08 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Comisia de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori ✅ Condiții de ofertare
Este necesară o garanție. ✅
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2025-05-08 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Comisia de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Condiții de ofertare
Contractul conține condiții de executare ✅
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: a) Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terțul susținător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în situatiile prevăzute de dispozițiile art. 177 din Legea nr. 99/2016 – se va completa DUAE secțiunea "Motive de excludere" - pct. A "Motive referitoare la condamnări penale".
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire:Cazierul judiciar al operatorului economic;Cazierul judiciar al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, asa cum rezulta din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv.
b) Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terțul susținător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în situațiile prevăzute de dispozițiile art. 178 din Legea nr. 99/2016 – se va completa DUAE, secțiunea "Motive de excludere" - pct. B "Motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale".
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în după aplicarea criteriului de atribuire
- Certificate de atestare fiscala privind plata obligațiilor restante către bugetul general consolidat de stat și bugetul local din care să reiasă faptul ca ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentării acestuia;
- pentru sediile sociale secundare „o declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate”, din care să reiasă faptul ca ofertantul nu are datorii restante la momentul prezentării acestuia
Nota:
- Persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare eliberate de instituțiile autorizate ale țării de origine (certificate de atestare fiscala, caziere judiciare, alte documente echivalente etc) prin care să dovedească faptul că și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local.
c) Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terțul susținător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în situațiile prevăzute de dispozițiile art. 180 din Legea nr. 99/2016 – va completa DUAE - secțiunea "Motive de excludere" - pct. C. "Motive legate de insolventa, conflicte de interese sau abateri profesionale.
d) Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terțul susținător trebuie să demonstreze că nu se încadrează în situațiile prevăzute de dispozițiile art. 72 si art. 73 din Legea nr. 99/2016 (conflict de interese) – se va prezenta DUAE.
Persoanele cu funcție de decizie în cadrul entității contractante, precum și cele ce participă la organizarea, derularea și finalizarea procedurii din partea entității contractante sunt:
- Măchița Mihaela , Președinte AGA
- Gîrlă Laura Diana, președinte Consiliu Administrație
- Brînza Vlăduț, membru Consiliu Administrație
- Picu Apostol Roman, membru Consiliu Administrație
- Dragomir Daniel Ionuț, membru Consiliu Administrație
- Vasilache Nicușor, membru Consiliu Administrație
- Mirică Cristian, membru Consiliu Administrație
- Munteanu Cristian, membru Consiliu Administrație
- Marcela Daniela Costea, Director General CN APDM Galati
- Tivilichi Nicolae Dan, Director General Adjunct CN APDM Galati
- Cozma Simona Adriana, Director Economic CN APDM Galati
- Gabriel Constantin, Serviciu Investiții și Proiecte Europene CN APDM Galati
- Constantin Gabriel, Serviciu Investiții și Proiecte Europene CN APDM Galati
- Badiu Irina Economist- Serviciu Financiar, Valorificari Active
- Nicolau Mihaela-Alina șef Serviciu Achiziții, Parc Auto CN APDM SA Galați
- Hirsina Maricica, viză control financiar preventiv APDM Galati
- Dantis Cezarina, Economist- Serviciu Financiar, Valorificari Active
- Vizinteanu Daniel, Compartiment Juridic CN APDM Galati
- Iscu Daniela, Compartiment Juridic CN APDM Galati
- Gheorghiu Marius, Responsabil Achizitie- Serviciul Achiziții, Parc Auto
- Ene Mihaela șef Serviciu Financiar, Valorificari Active
- Țuțu Dalila, Expert Achiziții- Serviciu Achiziții, Parc Auto
În ceea ce privește persoanele la care se face referire la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, (beneficiarii reali) cu modificările și completările ulterioare, ofertanții vor prezenta lista acestora luând în considerare prevederile Legii nr. 31/1990 , în funcție de forma juridica de organizare si de modul de administrare a operatorului economic, conform Formularului nr. 14 Declaraţie pe proprie răspundere privind beneficiarul real
Note: Ofertanții, ofertanți asociați, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situatiile prevăzute la art. 177, 178, 180 si art. 73 din Legea nr. 99/2016.
Operatorii economici care participă pe cont propriu vor depune un singur DUAE. Operatorii economici care se bazează pe capacitățiile altor entități (terți sustinatori/ subcontractanti) vor depune un DUAE propriu și câte un DUAE completat de tertul sustinator/subcontractant prin raportare la partea sustinuta/subcontractata. Operatorii economici care depun ofertă în asociere/grup vor depune câte un DUAE pentru fiecare dintre membrii asocierii/ grupului, inclusiv liderul acesteia.

III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii în țara de rezidență, de unde să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în nici una din situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Operatorii economici vor completa in DUAE “DA” sau “NU” in Partea IV, fara sa compleze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A, B, C sau D, conform art.202, alin.2 din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor:
- Persoane juridice române: Documente de confirmare - Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului. Informațiile cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale/valide la data prezentării acestuia. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul constatator emis de ORC. De asemenea, în Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie să se regăsească și următoarele informații: datele de identificare ale operatorului economic, acționarii/asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere.
- persoane juridice străine:În cazul în care în ţara de origine sau în ţara în care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor de mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situaţiile prevăzute la art. 177, 178 şi 180, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta o declaraţie pe propria răspundere sau, dacă în ţara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declaraţia pe propria răspundere, o declaraţie autentică dată în faţa unui notar, a unei autorităţi administrative sau judiciare sau a unei asociaţii profesionale care are competenţe în acest sens.
Note: Toate documentele justificative care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale a operatorilor economici vor conține informații reale, valabile și actuale la data prezentării acestora.
Pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă. Documentele suport vor fi prezentate în original/copie lizibila cu mențiunea „conform cu originalul” și vor fi însoțite, dacă este cazul, de traducerea autorizată în limba română
În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atestă forma de inregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza.
În situația în care Ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontracteaza părți din contract, acesta va prezenta documentele care atestă forma de înregistrare și pentru Terții susținatori/Subcontractanții declarați în DUAE.
Pentru subcontractanții declarați în DUAE, obiectul de activitate înscris în documentele care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale va fi în concordanța cu partea din contract pe care aceștia o vor realiza.

Capacitatea tehnică și profesională
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție:
Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat: Experienta similara
Ofertantul trebuie să demonstreze ca a dus la bun sfârșit*) în ultimii 3 ani**), servicii de măsurători hidrografice efectuate în cadrul unui contract, în valoare de cel puțin 494.445 lei fără TVA.
*) prin servicii duse la bun sfârșit se înțelege: - servicii recepționate partial, cu condiția ca acestea să fi putut fi utilizate de Beneficiar ca rezultat independent; - servicii recepționate la sfârșitul prestării.
**) ultimii 3 ani se raportează la termenul limita de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzatoare a Instructiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13).
***) Se consideră îndeplinită cerința "în ultimii 3 ani servicii de masuratori hidrografice (masurarea nivelului apelor deschise, de suprafata, in bazine, acumulari hidroenergetice, rauri, lacuri, in mare) realizate anterior ultimilor 3 ani, de către același operator economic, cu condiția ca acesta să facă dovada realizării respectivului serviciu prin prezentarea de certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar și/sau procese verbale de recepție și/sau alte documente relevante.
1. Perioada” ultimii 3 ani” se calculează de la data limită de depunere a ofertelor.
2. Prin „servicii duse la bun sfârșit” se înțelege:
a) servicii recepționate parțial, cu condiția ca specificul contractului să permită elaborarea unui livrabil care să poată să fie utilizat de beneficiar ca rezultat independent;
b) servicii recepționate la sfârșitul prestării
Operatorii economici vor completa in DUAE “DA” sau “NU” in Partea IV, fara sa compleze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A, B, C sau D, conform art.202, alin.2 din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative ce pot fi prezentate de ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofer/telor, în vederea demonstrării îndeplinirii cerințelor minime impuse sunt:copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;certificate de predare-primire;recomandări;procese-verbale de recepţie;certificări de bună execuţie;certificate constatatoare.
Din documentele prezentate trebuie să rezulte cel puțin următoarele informații necesare pentru a verifica modul de îndeplinire a criteriului: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, beneficiarul acestuia și datele sale de contract, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA.
Note:
1. Numărul de ani solicitați în vederea demonstrării experienței similare se va calcula prin raportare la data limită de depunere a ofertelor.
2. Pentru calculul echivalentei se va aplica cursul mediu anual lei/alta valuta comunicat de BNR pentru fiecare an in parte.
3. În cazul în care ofertantul a participat într-o asociere sau ca subcontractant valoarea luată în considerare va cuprinde numai partea executată de operatorul economic ofertant, pentru serviciile similare. În cazul în care ofertantul a participat ca subcontractant documentele vor fi confirmate de Autoritatea Contractantă /antreprenorul general/asociat care atestă faptul că respectivul operator economic a avut calitatea de subcontractant.
4. Se atrage atenția operatorilor economici că Autoritatea Contractanta își rezervă dreptul verificarii autenticitatii informatiilor. în situatia în care nu se confirma sau se dovedesc neadevarate informatiile furnizate de operatorul economic, acesta va fi exclus din procedura si va suporta consecintele legale.
5. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta angajamentul tertului sustinator impreuna cu anexele la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori din care rezulta modul efectiv în care se va materializa sustinerea acestuia/acestora, acordul de asociere si acordul de subcontractare.
6. Dacă terţul/terţii nu îndeplineşte/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art. 177, 178 şi 180, autoritatea contractantă solicită, o singură dată, ca operatorul economic să înlocuiască terţul/terţii susţinător/susţinători, fără ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b).
In situatia in care ofertantul a fost infiintat sau si-a inceput activitatea economica de mai putin de 3 ani, se va lua in considerare prezentarea informatiilor corespunzatoare perioadei efective de activitate.
7. In cazul asocierii de operatori economici in vederea depunerii unei oferte comune, odata cu DUAE-ul depus de fiecare asociat se va depune si acordul de asociere, iar cerintele privind capacitatea tehnica si/sau profesionala pot fi indeplinite prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, in timp ce restul cerintelor de calificare vor fi indeplinite de fiecare asociat in parte, in conformitate cu partea/partile din contract pe care acestia o vor executa conform acordului de asociere prezentat.
8. In cazul in care anumite parti din contract vor fi indeplinite de catre unul sau mai multi subcontractanti, ofertantul are obligatia de a preciza partea/partile din contract pe care acesta urmeaza sa le subcontracteze si datele de recunoastere ale subcontractantilor propusi. Daca ofertantul va subcontracta o parte sau anumite parti din contract, la data incheierii acordului cadru de achizitie publica, sa fie prezentate contractele incheiate intre acesta si subcontractantii nominalizati in oferta.
Lista și o scurtă descriere a criteriilor de selecție

Proporția de subcontractare: Entitatea contractantă solicită ofertantului/candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare:
a) categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenţionează să le subcontracteze, precum şi procentul sau valoarea aferentă activităţilor indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanţi; şi
b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare..Modalitatea de îndeplinire: se completează DUAE, secțiunea "Criteriile de selecție"-pct. B "Capacitatea tehnica și profesională" de către fiecare subcontractant propus și se anexează în SEAP, odată cu oferta, acordul de subcontractare Formularul nr. 5 Acord de Subcontractare. Ofertantul are obligața de a preciza, în detaliu, partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze, valoarea acestora, denumirea subcontractanților, datele de contact ale acestora precum și acordul de subcontractare Formularul nr. 5 Acord de Subcontractare. Subcontractanţii pe ale căror capacităţi ofertantul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm, situație în care se va respecta modelul de Acord de Subcontractare din Documentația de Atribuire - Formularul nr. 5. Acordul/ acordurile de subcontractare va/ vor fi semnat/e cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii. Acestea trebuie să conțina cel puțin următoarele elemente: numele, datele de contact, reprezentanții legali ai subcontractantului; activitățile ce urmeaza a fi subcontractate; procentul de subcontractare; opțiunea privind realizarea plăților direct către subcontractant, contul bancar al subcontractantului în care se vor efectua plățile.
De asemenea, fiecare subcontractant va completa un formular DUAE separat care să cuprindă informațiile solicitate în Secțiunile "Motive de excludere"; "Criteriile de selecție" – pct. A „Capacitatea de a corespunde cerințelor” și C „Capacitatea tehnica și profesională” (numai în situația în care resursele sale sunt utilizate pentru îndeplinirea criteriului referitor la capacitatea tehnica și/sau profesională.
Subcontractantul nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art. 177, art.178, art.180, art. 73 din Legea nr. 99/2016.

Certificate emise de organisme independente cu privire la…
… standardele de asigurare a calității: Ofertantul trebuie să facă dovada implementării sistemului de management al calității conform SR EN ISO 9001 sau echivalent, prin prezentarea unor certificate valabile emise de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de calitate astfel cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.
Note:
1. Documentele de confirmare trebuie să fie valabile la data prezentării.
2. Dacă un grup de operatori economici depune o oferta comună, cerința se demonstrează individual de către fiecare membru în parte, pentru partea de contract pe care o realizează. În aceasta situație, și ofertantul asociat va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - pct. D "Sisteme de asigurare a calității și standarde de management de mediu". De asemenea, împreună cu oferta, se va încărca în SEAP și Acordul de Asociere, semnat cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.
3. Cerința privind certificarea ISO 9001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terț susținător).
4. În cazul în care operatorul economic demonstrează că nu are acces la un certificat de calitate ori nu a avut posibilitatea de a-l obține până la momentul solicitării, din motive care nu îi sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității, echivalent cu cel solicitat prin documentația de atribuire.Modalitatea de indeplinire: Se completează DUAE secțiunea "Criteriile de selecție" - pct. D "Sisteme de asigurare a calității și standarde de management de mediu". Înainte de a fi declarat câștigător, ofertantul clasat pe primul loc va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, după cum urmează: - Certificatul ISO 9001 sau echivalent, (copia certificată pentru conformitate cu originalul, semnată și stampilată de persoanele autorizate).
… sistemele sau standardele de management de mediu: Ofertantul trebuie să facă dovada implementării sistemului de management de mediu în conformitate cu SR EN ISO14001 sau echivalent.
Ofertantul trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management de mediu în conformitate cu SR EN ISO14001 sau echivalent, prin prezentarea unor certificate valabile emise de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al sistemului de management de mediu pentru cazurile în care operatorul economic nu a avut acces la un certificat de calitate astfel cum a fost solicitat ori nu a avut posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.
Modalitatea de îndeplinire: Se completează DUAE, sectiunea "Criteriile de selecție" - pct. D "Sisteme de asigurare a calității și standarde de management de mediu". Documentele justificative vor fi prezentate, doar la solicitarea autorității contractante, la finalizarea evaluării ofertelor, doar de ofertantul clasat pe primul loc în după aplicarea criteriului de atribuire.
Ofertantul va prezenta dovada implementării sistemului de management de mediu conform SR EN ISO 14001, prin prezentarea unor certificate valabile la data prezentării acestora, acordate de organisme independente sau alte probe/dovezi care confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al standardului de mediu pentru cazurile în care operatorul economic nu are acces la un certificat de mediu astfel cum a fost solicitat ori nu are posibilitatea de a-l obține în termenul stabilit.
Ofertantul va prezenta un certificat valid sau alte documente echivalente, care atestă că acesta are implementat, conform ISO 14001, un sistem de management de mediu pentru activități în domeniul în care se încadrează activitatea/activitățile principală (e) ce fac obiectul contractului.
Note:
1. Documentele de confirmare trebuie să fie valabile la data prezentării.
2. Dacă un grup de operatori economici depune o oferta comună, cerința se demonstrează individual de către fiecare membru în parte, pentru partea de contract pe care o realizează. În aceasta situație, și ofertantul asociat va completa DUAE - secțiunea "Criteriile de selecție" - pct. D "Sisteme de asigurare a calității și standarde de management de mediu". De asemenea, împreună cu oferta, se va încărca în SEAP și Acordul de Asociere, semnat cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.
3. Cerința privind certificarea SR EN ISO14001 sau echivalent nu poate fi îndeplinită prin intermediul unei alte persoane (terț susținător).
4. În cazul în care operatorul economic demonstreaza că nu are acces la un certificat de calitate ori nu a avut posibilitatea de a-l obține până la momentul solicitării, din motive care nu îi sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității, echivalent cu cel solicitat prin documentația de atribuire.
Situația economică și financiară
Specificați cifra de afaceri medie anuală: Ofertantul să dețină o medie a cifrei de afaceri anuale pentru ultimile 3 exerciții financiare (2022, 2023, 2024) trebuie sa fie de minim 494.445 lei. Pentru conversia în lei, daca situatiile financiare sunt întocmite în alta moneda, se va lua în considerare cursul mediu comunicat de Banca Centrala Europeana pentru anul respectiv.Operatorii economici vor completa in DUAE “DA” sau “NU” in Partea IV, fara sa compleze nicio alta sectiune din partea IV, sectiunile A, B, C sau D, conform art.202, alin.2 din Legea nr. 99/2016. De asemenea, se va prezenta angajamentul tertului sustinator pana la termenul limita de depunere a ofertelor, daca este cazul.
In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand sustinerea acordata de catre un tert, atunci ofertantul are obligatia de a dovedi entitatii contractante ca a luat toate masurile necesare pentru a avea acces in orice moment la resursele necesare, prezentand odata cu oferta un angajament in acest sens din partea tertului – Formularul nr.3 ANGAJAMENT ferm privind sustinerea financiara a ofertantului/grupului de operatori economici.
Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamentul ferm vor fi solicitate doar ofertantului clasat pe locul 1 dupa aplicarea criteriului de atribuire, la solicitarea autoritatii contractante. : bilantul contabil sau extrase de bilant înregistrat la organele competente, raport de audit sau orice alte documente echivalente acestora in tara de origine a ofertantului.
În măsura în care se invocă susținerea mai multor terți pentru îndeplinirea criteriilor privind situația economică și financiară, fiecare dintre terții susținători va răspunde solidar cu ofertantul pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică/sectorial. Acest lucru înseamnă că autoritatea/entitatea contractantă are posibilitatea de a solicita oricăruia dintre ei execuția contractului de achiziție publică/sectorial ori daune-interese, după caz. În formularul de angajament ferm de susținere, precum și în actul juridic încheiat de fiecare terț cu ofertantul, terțul va menționa că renunță la beneficiile de diviziune și de discuțiune.
Tertul sustinator va completa campurile corespunzatoare din DUAE cu privire la capacitatea economica si financiara. Persoana ce asigura sustinerea financiara nu trebuie sa se afle in situatia care determina excluderea din procedura de atribuire conform prevederilor art 177, art. 178, art. 180, art. 73 din Legea nr. 99/2016. Odata cu depunerea DUAE se va prezenta angajamentul tertului sustinator impreuna cu anexele la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora, acordul de asociere si acordul de subcontractare.
Potrivit prevederilor art. 196 din legea nr. 99/2016 coroborat cu Îndrumarea emisă de ANAP în 25.01.2022 cu privire la terțul susținător, în cazul în care ofertantul beneficiază de susținerea unui terț, și este desemnat câștigător, la semnarea contractului cu autoritatea contractantă, se va prezenta contract sau o convenție în care să se prevadă în mod expres obligațiile pe care terțul și le asumă cu privire la susținerea acordată, precum și drepturile ofertantului, dar și faptul că terțul își asumă răspunderea în fața autorității/entității contractante (în funcție de tipul de susținere acordată).
În actul juridic dintre terț si ofertant se vor include cel puțin următoarele clauze:
1. Terțul susținător se obligă să pună la dispoziția Contractantului: [se vor insera toate resursele puse la dispoziție de către terțul susținător]
2. Resursele prevăzute la art. 1 de mai sus se vor pune la dispoziția Contractantului în conformitate cu următoarele termene: [se vor insera termenele în care resursele vor fi puse la dispoziție de către terțul susținător].
3. Terțul susținător va asigura punerea la dispoziția Contractantului a resurselor menționate la art. 1 de mai sus, după cum urmează [se va insera modalitatea în care Terțul susținător pune la dispoziția Contractantului resursele].
4. Resursele menționate la art. 1 de mai sus sunt puse la dispoziția Contractantului cu titlu gratuit/Pentru resursele menționate la art. 1 de mai sus, Contractantul va achita Terțului susținător suma de: […]/dobânzi în cuantum de […].
5. În situația în care Terțul susținător nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în prezentul act juridic, va datora Contractantului daune-interese în cuantum de: […].
6. Terțul susținător înțelege și este de acord că răspunde solidar cu Contractantul pentru executarea contractului de achiziție publică/sectorial, înțelegând că Autoritatea/Entitatea Contractantă poate să îi ceară oricând și necondiționat de neîndeplinirea obligațiilor Contractantului, executarea lucrărilor/serviciilor din contractul de achiziție publică/sectorial. „Răspunderea solidară a Terțului susținător se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta a obligațiilor de susținere asumate prin angajamentul de susținere prezentat în cadrul ofertei și prin prezentul.
7. Terțul susținător se obligă să despăgubească direct Autoritatea/Entitatea Contractantă pentru orice prejudiciu cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute în prezentul act juridic.
8. Terțul susținător are cunoștință și este de acord cu cesionarea de către Contractant către Autoritatea/Entitatea Contractantă a oricărei creanțe cu privire la daune pe care Contractantul ar putea să o aibă împotriva sa pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin angajamentul ferm depus în cadrul Ofertei și/sau prin prezentul act juridic.
9. Terțul susținător renunță irevocabil prin prezentul act juridic, la orice beneficiu de diviziune și discuțiune, precum și la invocarea oricărei excepții de neexecutare, atât în raport cu Contractantul, cât și cu Autoritatea/Entitatea Contractantă.

Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
Înscrierea în registrul comerțului: Cerinta 1: Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii în țara de rezidență, de unde să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în nici una din situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/Terțul susținător/Subcontractantul completează DUAE secțiunea "Criteriile de selectie" - pct. A "Capacitatea de a corespunde cerințelor", conform art.202, alin.(1), lit. a din Legea nr. 99/2016.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
Persoane juridice române: Documente de confirmare - Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului. Informațiile cuprinse în Certificatul constatator trebuie să fie reale/valide la data prezentării acestuia. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din Certificatul constatator emis de ORC. De asemenea, în Certificatul Constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teritorial trebuie să se regăsească și următoarele informații: datele de identificare ale operatorului economic, acționarii/asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere.
Persoane juridice străine: Documente de confirmare – Prezentarea de documente care dovedesc o formă de înregistrare/atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, conform legii țării de rezidență a operatorului economic, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Note: Toate documentele justificative care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale a operatorilor economici vor conține informații reale, valabile și actuale la data prezentării acestora.
Pentru persoanele juridice străine, se vor prezenta documente edificatoare care dovedesc o formă de înregistrare în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este stabilit, din care să reiasă informațiile solicitate de către Autoritatea Contractantă. Documentele suport vor fi prezentate în original/copie lizibila cu mențiunea „conform cu originalul” și vor fi însoțite, dacă este cazul, de traducerea autorizată în limba română
În cazul unei asocieri, se vor prezenta documente care atestă forma de inregistrare pentru fiecare dintre membrii asocierii. Pentru îndeplinirea cerinței este suficient ca obiectul de activitate al fiecarui membru să fie în concordanță cu partea din contract pe care o va realiza.
În situația în care Ofertantul beneficiază de susținere din partea unor terți sau în situația în care subcontracteaza părți din contract, acesta va prezenta documentele care atestă forma de înregistrare și pentru Terții susținatori/Subcontractanții declarați în DUAE.
Pentru subcontractanții declarați în DUAE, obiectul de activitate înscris în documentele care atestă capacitatea de exercitare a activității profesionale va fi în concordanța cu partea din contract pe care aceștia o vor realiza.
În cazul unui grup de operatori economici care depun oferta comună, această cerinţă este considerată îndeplinită individual de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care s-a angajat în acordul de asociere că o va executa, dacă partea respectivă necesită această certificare. Terţul nu poate susţine prin prezentarea autorizaţiilor necesare, din considerentul ca acest gen de autorizare se poate utiliza numai în nume propriu, nefiind o resursă transferabilă.
Certificat de autorizare A.N.C.P.I. pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei – Clasa de autorizare I, valabil la data prezentării.Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/Terțul susținător/Subcontractantul completează DUAE secțiunea "Criteriile de selectie" - pct. A "Capacitatea de a corespunde cerințelor", conform art.202, alin.(1), lit. a din Legea nr. 99/2016.Note:
1. În cazul unui grup de operatori economici care depun oferta comună, această cerinţă este considerată îndeplinită individual de fiecare membru al asocierii pentru partea din contract pe care s-a angajat în acordul de asociere că o va executa, dacă partea respectivă necesită această certificare. Terţul nu poate susţine prin prezentarea autorizaţiilor necesare, din considerentul că acest gen de autorizare se poate utiliza numai în nume propriu, nefiind o resursă transferabilă.
2. În cazul în care valabilitatea Certificatului de autorizare A.N.C.P.I. nu este valabil pe toata durata de derulare a contractului de servicii, la solicitarea entităţii contractante, ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, va depune un angajament prin care se angajează că va prelungi Certificatul de autorizare A.N.C.P.I. pe toată durata de derulare a contractului şi va depune la entitatea contractantă prelungirea valabilitătii acestora.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinţei:Se va completa DUAE de către operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informaţiile aferente situaţiei lor, conform Notificării nr. 240/2016 şi Notificare ANAP din data de 08.04.2019 privind utilizarea DUAE. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv Certificat de autorizare A.N.C.P.I. după caz, urmează a fi prezentate, la solicitarea entităţii contractante de către ofertantul clasat pe primul loc.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 66. din Legea privind achizitiile sectoriale nr 99/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Nu e cazul
Condiții legate de contract
Condiții de executare a contractului:
2. Cerinţa 2: - Certificat de autorizare A.N.C.P.I. pentru realizarea lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei – Clasa de autorizare I, valabil la data prezentării.
Note:
Condiții de participare
Motiv de excludere:
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Corupție
Frauda
+ încă 5
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Plata contribuțiilor la asigurările sociale
Plata impozitelor
Descrierea motivelor de excludere:
Participare la o organizatie criminala
Coruptie
Frauda
Infractiuni teroriste sau infractiuni legate de activitati teroriste
Spalare de bani sau finantarea terorismului
Exploatarea prin munca a copiilor si alte forme de trafic de persoane
Plata impozitelor
Plata asigurarilor sociale
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime SA
Numărul național de înregistrare: 11776466
Adresa poștală: Strada: Portului, nr. 34
Cod poștal: 800025
Orașul poștal: Galati
Regiune: Galaţi
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Mihaela-Alina Nicolau
E-mail: achizitii@apdmgalati.ro📧
Telefon: +40 0236460660📞
Fax: +40 236460140 📠
URL: http://www.apdmgalati.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Activități portuare / Căi navigabile maritime și interioare
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100193438🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Termenul până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătura cu documentația de atribuire este de 21 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor.
Autoritatea Contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări în a 11 a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor (conf. Art. 173, alin 1 din Legea 99/2016).
În cazul în care în urma clasamentului întocmit conform criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate – preț dintre ofertele admisibile se constată existența a 2 sau mai multe oferte cu același punctaj, oferta declarată câștigătoare va fi cea a ofertantului care a obținut cel mai bun punctaj aferent factorului de evaluare ”prețul ofertei” care are ponderea cea mai mare. Dacă și în acest caz există doi sau mai mulți operatori care au obținut același punctaj aferent factorilor de evaluare ”prețul ofertei”, autoritatea contractantă va departaja ofertanții luând în considerare punctajul aferent celui de-al doilea factor de evaluare ”experiența experților”.
În cazul în care nu va putea realiza departajarea comisia de evaluare va solicita clarificări în SEAP, în sensul reofertării prețurilor, înainte de finalizarea evaluării ofertelor.Clasamentul final se va face luând în considerare prețul reofertat. Dimensiunea maximă permisă a fișierelor încărcate în SEAP este de maxim 40 MB, numărul acestora fiind nelimitat.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
10 zile, Conform art/ 8 din Legea nr.101/2016 modificarile si completarile in vigoare
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 064-208084 (2025-03-31)
Anunt de atribuire (2026-05-06) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 7 668 360 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA): 238700.52 RON 💰
Valoarea maximă a acordurilor-cadru referitoare la acest anunț: 5 219 640 RON 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mare): 6 594 790 💰
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) (oferta cea mai mică): 5 219 640 💰
Atribuirea contractului
Se atribuie un contract/lot ✅
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Numărul contractului: 1672
Data încheierii contractului: 2026-02-10 📅
Informații despre licitații
Numărul de oferte primite: 3
Numărul de oferte primite prin mijloace electronice: 3
Numărul de oferte primite de la IMM-uri: 3
Numărul de oferte primite de la ofertanți din state care nu sunt membre ale UE: 0
Numărul de oferte primite de la ofertanți din alte state membre ale UE: 0
Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Cea mai mare ofertă: 6 594 790 💰
Cea mai mică ofertă: 5 219 640 💰
Valoarea maximă a acordului-cadru: 5 219 640 RON 💰
Valoarea recalculată a acordului-cadru: 7 668 360 RON 💰
Valoarea totală a contractului/lotului: 5 219 640 RON 💰
Oferta a fost poziționată în clasament
Locul pe lista câștigătorilor: 1
Identificatorul ofertei: REF_OF: CAN1151635/CIF: 37665780
Responsabil parte ofertantă ✅
Identificatorul lotului sau al grupului de loturi: LOT-0000 Informații despre licitații
Contractul a fost atribuit unui grup de operatori economici ✅ Numele și adresa contractantului
Nume: Stereogis proiect srl
Numărul național de înregistrare: 37665780
Adresa poștală: Strada Rezervelor, Nr. 64
Cod poștal: 077041
Orașul poștal: Dudu
Regiune: 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: stereogisproiect@gmail.com📧
Telefon: 0765487674📞
Dimensiunea operatorului economic: Mică
Nume: Terra advanced technologies
Numărul național de înregistrare: 41557808
Adresa poștală: Strada Bolintineanu Dimitrie, Nr. 37
Cod poștal: 100147
Orașul poștal: Ploiesti
Regiune: Prahova
🏙️
E-mail: office@terra-adv.ro📧
Telefon: 0727981034📞
URL: https://terra-adv.ro🌏 Informații privind valoarea contractului/lotului (fără TVA)
Valoarea totală a contractului/lotului: 238700.52 RON 💰
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Telefon: +40 236460660📞 Activitate principală
Afaceri economice şi financiare
Informații complementare Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime SA
Numărul național de înregistrare: 11776466_3
Adresa poștală: Str. Portului nr 34
Cod poștal: 800025
Orașul poștal: Galati (Galati)
Regiune: Galaţi
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: achizitii@apdmgalati.ro📧
Telefon: +04 0236460660📞
URL: http://www.apdmgalati.ro🌏
Sursa: OJS 2026/S 088-314961 (2026-05-06)