Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor
III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art.164, art.165 și art.167 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice cu completările și modificările ulterioare.
Ofertanții (inclusiv asociații/ subcontractanții /terții susținători) au obligația completării și prezentării inițiale a unui DUAE distinct.
ATENȚIE! Nedepunerea DUAE odată cu oferta (inclusiv asociații/ subcontractanții /terții susținători) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă.
Se vor depune odată cu DUAE, următoarele documente:
Angajamentul ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în Sistemul Electronic de Achiziții Publice care se va materializa susținerea acestuia;
Acordul de subcontractare și/sau acordul de asociere (după caz);
Declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în prevederile art.59-60 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice cu completările și modificările ulterioare (privind conflictul de interese).
Persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractante în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii sunt:
- Conf. Dr. Constantin Traian Vasile – Manager
- S.L. Dr. Aurelian Justin – Director Medical
- Ec. Lupu Adriana Ecaterina – Director Financiar Contabil
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor (inclusiv asociații/subcontractanți/terții susținători), conform art.196 alin. (2) din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice.
Aceste documente sunt:
1. Cazier judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv;
2. După caz, documente prin care se demonstrează faptul că operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 165 alin. (3), art. 166, art. 167 alin (2), art. art. 171 din Legea 98/2016 privind achizitiile publice;
3. Certificat de atestare fiscal eliberat de organul fiscal central, respective unitățile subordinate Agenției Naționale de Admnistrare Fiscală (ANAF) pe raza căreia societatea își are sediul social, din care să reiasă că ofertantul nu are datorii restante la momentul depunerii acestuia. Ofertantul clasat pe primul loc trebuie să prezinte certificate de atestare fiscal prin care să ateste lipsa datoriilor restante la momentul depunerii acestuia.
4. Certificat privind plata impozitelor și taxelor locale din care să reiasă că ofertantul clasat pe primul loc nu are datorii restante la momentul depunerii acestuia.
5. Cerința privind certificatele fiscale de către ofertanții străini, aceștia vor prezenta orice documente edificatoare, eliberate de autorități competente din țara în care aceștia sunt rezidenți prin care să dovedească îndeplinirea obligațiilor restante de plata impozitelor către bugetul de stat și bugetul local, în conformitate cu legislația din țara rezidentă (în conformitate cu prevederile art.168 alin 3 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare).
6. După caz, orice alte documente echivalente edificatoare conform prevederilor art. 168 alin. (1) din Legea 98/2016 privind achizitiile publice cu modificările ulterioare.
7. Documentele emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducere autorizată în limba română.