Soluții perfuzabile II

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov

Procedura aleasă este Acord Cadru pe 24 de luni de la semnarea acestuia, cu 2 operatori economici. S-a ales procedura de licitație deschisă, Anunț de participare, deoarece valoarea cumulată a tuturor loturilor depășește pragul valoric prevăzut la art. 7 alin.(1) lit.c) din Legea nr.98/2016 cu modificările si completările ulterioare . Având în vedere ca produsele care fac obiectul acestei achiziții sunt medicamente folosite in tratamentul pacienților, iar numărul pacienților este variabil și cantitatea exactă de medicamente nu se cunoaște la acest moment, s-a ales acordul-cadru deoarece acesta permite autorității contractante atribuirea de contracte subsecvente, lunar sau trimestrial, în funcție de necesitățile concrete si de fondurile alocate pentru achiziția acestora. Acordul cadru se încheie fără reluarea competiției. Contractul subsecvent va fi încheiat într-un termen estimat de 7 zile de la încheierea acordului cadru doar la solicitarea medicului coordonator. Contractele subsecvente se vor încheia în funcție de alocarea bugetară din Programele Naționale de Sănătate. Produsele se vor achiziționa de la primul clasat până la epuizarea cantității. Dacă ofertantul clasat pe primul loc transmite negație a produsului solicitat la momentul respectiv, produsele se vor achiziționa de la al doilea clasat, Etc....A se vedea Modelul de Acord-Cadru.

Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2025-06-23. Achiziția publică a fost publicată pe 2025-05-16.

Cine?

Ce?

Unde?

Istoricul achizițiilor
Data Document
2025-05-16 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2025-05-16)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Soluții perfuzabile II
Reference number: 4384117202508
Scurtă descriere:
“Procedura aleasă este Acord Cadru pe 24 de luni de la semnarea acestuia, cu 2 operatori economici. S-a ales procedura de licitație deschisă, Anunț de...”    Arată mai mult
Tipul de contract: supplies
Produse/servicii: Soluţii pentru perfuzii 📦
Informații despre loturi
Acest contract este împărțit în loturi
Numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui singur ofertant: 8
Ofertele pot fi depuse pentru un număr maxim de loturi: 8

1️⃣
Descrierea achiziției publice:
“GLUCOSUM SOL. PERF. 20% - 500ml buc”
Informații suplimentare:
“Cantitatea precum și valoarea celui mai mare contract subsecvent se regăsește în Caietul de sarcini. Primul contract subsecvent va fi încheiat într-un...”    Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare:
“Stationar Central Calea Bucuresti nr. 25-27 Stationar Astra Calea Bucuresti nr. 2 Stationar Marzescu Str. Cuza Voda nr. 28 Stationar Tractorul Str. Oltet nr. 2”    Arată mai mult
Locul de desfășurare: Braşov 🏙️
Durata: 24 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Criterii de atribuire
Preț
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0005

2️⃣
Descrierea achiziției publice:
“GLUCOSUM SOL. PERF. 5% - 250ml buc”
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0008

3️⃣
Descrierea achiziției publice:
“GLUCOSUM SOL. PERF. 10% - 250ml buc”
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0009

4️⃣
Descrierea achiziției publice:
“NATRII CHLORIDUM SOL. PERF. 0.9% - 100ml buc”
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0013

5️⃣
Descrierea achiziției publice:
“NATRII CHLORIDUM SOL. PERF. 0.9% - 250ml buc”
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0014

6️⃣
Descrierea achiziției publice:
“NATRII CHLORIDUM SOL. PERF. 0.9% - 500ml buc”
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0015

7️⃣
Descrierea achiziției publice:
“NATRII CHLORIDUM SOL. PERF. 0.9% - 1000ml buc”
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0016

8️⃣
Descrierea achiziției publice:
“NATRII HYDROGENI CARBONAS SOL. PERF. 8.4% - 80ml flacon”
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0017

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2025-06-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2025-06-23 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere):
“Comisia de evaluare”
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: spaniolă 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4
Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziție
Acord-cadru cu mai mulți operatori

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“III.1.1.a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului: Se va depune Declarația art. 165,167 din Legea nr.98/2016. Modalitatea prin care poate fi...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a afecțiunilor:
“III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale: Informatii si formalitati necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Se...”    Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
“Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016”

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Spitalul clinic judetean de urgenta brasov
Numărul național de înregistrare: 4384117
Adresa poștală: Strada: CALEA BUCURESTI, nr. 25-27
Cod poștal: 500326
Orașul poștal: Brasov
Regiune: Braşov 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: gabriela.stoica@spitaluljudeteanbrasov.ro 📧
Telefon: +40 724461405 📞
Fax: +40 268327998 📠
URL: https://www.hospbv.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Body governed by public law
Activitate principală
Health
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100195782 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Informații suplimentare

“Ofertele se vor depune exclusiv online, acestea trebuie transmise în SEAP în format electronic, semnate cu semnatura electronica emisă de un furnizor...”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
“11 zile din ziua Publicării Raportului Procedurii și a comunicării rezultatului”
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2025/S 095-319231 (2025-05-16)