Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor
Cerinta nr. 1:
Ofertanții trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că sunt legal constituiți, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că au capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
De asemenea, obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul emis de ONRC sau de organismul la care operatorul economic este atestat profesional, iar activitatea/activitățile în cauză trebuie să fie autorizate.
Cerința se aplică inclusiv pentru ofertanți asociați și/sau subcontractanți, pentru partea din contract pe care aceștia urmează să o realizeze, care vor completa informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct.
Modalitatea de îndeplinire:
Se va completa și prezenta DUAE de către ofertanți unici, ofertanți asociați, subcontractanți și/sau terți susținători, după caz, cu informațiile aferente situației lor, urmând ca documentele justificative/suport să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în urma clasamentului intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Documente justificative/suport DUAE:
- Certificatul constatator emis de ONRC de pe lângă Tribunalul Municipiului București/teritorial, sau document edificator valabil la momentul prezentării. De asemenea, în cadrul documentului prezentat trebuie să se regăsească și următoarele informații: datele de identificare ale operatorului economic, acționarii/asociații, organele de conducere, administratorii, membrii Consiliului de Administrație, membrii Consiliului de Supraveghere, cotele de participare, puncte de lucru și activități autorizate.
- Pentru persoanele juridice străine: documente edificatoare echivalente care să dovedească o formă de înregistrare ca persoană juridică sau de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din țara în care ofertantul este rezident.
Documentele vor fi prezentate în copie lizibilă, la care se va anexa, dacă este cazul, traducerea autorizată a acestora în limba română, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.
In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare cu obiectul achiziției se vor prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Cerinta nr. 2:
Avizul de funcționare în materie de dispozitive medicale eliberat de Ministerul Sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM) sau documente echivalente emise în țara de rezidență pentru activități de import și distribuție dispozitive medicale, precum și pentru instalare și/sau mentenanță dispozitive medicale, în acord cu dispozițiile Art. 924 – Art. 941 din cadrul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificarile si completarile ulterioare.
Modalitatea de indeplinire:
Se va completa și prezenta DUAE de către ofertanți unici, ofertanți asociați, subcontractanți și/sau terți susținători, după caz, cu informațiile aferente situației lor, urmând ca documentele justificative/suport, să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în urma clasamentului intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Documente justificative/suport DUAE: avizul de funcționare în materie de dispozitive medicale eliberat de Ministerul Sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România – ANMDMR sau, pentru ofertanții străini, documentul echivalent emis în țara de rezidență, în termenul de valabilitate.
Documentele vor fi prezentate în copie lizibilă, la care se va anexa, dacă este cazul, traducerea autorizată a acestora în limba română, semnate cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii.
În cazul în care ofertantul nu asigură serviciile de mentenanță necesare, se vor prezenta documente justificative/suport, conform precizărilor anterioare, emise pentru operatorul economic care va asigura instalarea/mentenanța, inclusiv service-ul în perioada de garanție și postgaranție, precum și un angajament al reprezentantului legal al acestuia din care să rezulte că a luat la cunoștință de cerințele documentației de atribuire și că va îndeplini integral cerințele acesteia privind instalarea, punerea în funcțiune, instruirea personalului utilizator și asigurarea mentenanței, inclusiv a service-ului în perioada de garanție și postgaranție, după caz.
În cazul unei oferte depuse de către o asociere, avand în vedere ca membrii acesteia răspund solidar în fața autorității contractante, fiecare asociat în parte are obligația de a prezenta documentele justificative/suport, anterior menționate, pentru partea din contract pe care o reprezintă.
Notă!
Nu se acceptă operatori economici care se află în proces de avizare sau care urmează a obține avizul de funcționare sau documente echivalente acestuia.