Execuție lucrări în cadrul proiectului: „Regenerarea urbană a zonei Micro 15”, Municipiul Deva, județul Hunedoara, cod SMIS 352796

Municipiul Deva

Execuție lucrări în cadrul proiectului: „Regenerarea urbană a zonei Micro 15”, Municipiul Deva, județul Hunedoara, cod SMIS 352796 Obiectivul de investiție “Regenerarea urbană a zonei Micro 15” se află pe lista de investiții prioritare a UAT Municipiul Deva și a obținut finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027, apelul de proiecte nr. PRV/7.1.A/2 aferent Obiectivului de politică 5 - O Europă mai aproape de cetățeni prin promovarea dezvoltării sustenabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și a inițiativelor locale, Prioritatea 7 - O regiune pentru cetățeni, Obiectivul specific RSO5.1 Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Intervenția regională 7.1.A. Revitalizare și regenerare urbană. Obiectivul general Obiectivul Intervenției Regionale 7.1.A Revitalizare și regenerare urbană, în cadrul căreia a fost lansat apelul de proiecte nr. PRV/7.1.A/2, este creșterea accesului populației la spații publice atractive și de calitate și redarea acestora către cetățeni, prin transformarea și reinventarea spațiului public din zonele dens populate din intravilanul localităților urbane, într-o abordare integrată. Pentru implementarea obiectivului de investiție a fost elaborat Proiectul Tehnic de Execuție de către SC AGORAPOLIS SRL, în calitate de Proiectant General și s-a emis Autorizația de Construire nr. 149/19.09.2025. Prin documentațiile tehnice elaborate s-au identificat și s-au detaliat, la nivel de proiect tehnic de execuție, toate categoriile de lucrări de construcții și instalații necesare pentru regenerarea urbană a zonei Micro 15 - Municipiul Deva, cât și a celor aferente amenajării terenului, asigurarea cu utilități și de organizare de șantier. În vederea continuării procesului investițional, se impune alegerea unui operator economic care să dispună de experiența și logistica necesară să poată executa lucrările și asigurarea utilităților pentru amenajarea spațiilor, astfel că, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și în baza Hotărârii nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică, se impune inițierea procedurii de atribuire a Contractului pentru execuție lucrări în vederea realizării obiectivului de investiție „Regenerarea urbană a zonei Micro 15”. Obiective specifice: Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane. Numarul de zile pana la care operatorii economici pot adresa intrebari/clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 20 zile. Autoritatea contractanta va raspunde tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-04-15. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-03-03.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-03-03 Anunţ de participare
2026-04-06 Anunţ de participare
2026-04-27 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-03-03)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Execuție lucrări în cadrul proiectului: „Regenerarea urbană a zonei Micro 15”, Municipiul Deva, județul Hunedoara, cod SMIS 352796
Număr de referință: 437439320261
Scurtă descriere:
Execuție lucrări în cadrul proiectului: „Regenerarea urbană a zonei Micro 15”, Municipiul Deva, județul Hunedoara, cod SMIS 352796 Obiectivul de investiție “Regenerarea urbană a zonei Micro 15” se află pe lista de investiții prioritare a UAT Municipiul Deva și a obținut finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027, apelul de proiecte nr. PRV/7.1.A/2 aferent Obiectivului de politică 5 - O Europă mai aproape de cetățeni prin promovarea dezvoltării sustenabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și a inițiativelor locale, Prioritatea 7 - O regiune pentru cetățeni, Obiectivul specific RSO5.1 Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Intervenția regională 7.1.A. Revitalizare și regenerare urbană. Obiectivul general Obiectivul Intervenției Regionale 7.1.A Revitalizare și regenerare urbană, în cadrul căreia a fost lansat apelul de proiecte nr. PRV/7.1.A/2, este creșterea accesului populației la spații publice atractive și de calitate și redarea acestora către cetățeni, prin transformarea și reinventarea spațiului public din zonele dens populate din intravilanul localităților urbane, într-o abordare integrată. Pentru implementarea obiectivului de investiție a fost elaborat Proiectul Tehnic de Execuție de către SC AGORAPOLIS SRL, în calitate de Proiectant General și s-a emis Autorizația de Construire nr. 149/19.09.2025. Prin documentațiile tehnice elaborate s-au identificat și s-au detaliat, la nivel de proiect tehnic de execuție, toate categoriile de lucrări de construcții și instalații necesare pentru regenerarea urbană a zonei Micro 15 - Municipiul Deva, cât și a celor aferente amenajării terenului, asigurarea cu utilități și de organizare de șantier. În vederea continuării procesului investițional, se impune alegerea unui operator economic care să dispună de experiența și logistica necesară să poată executa lucrările și asigurarea utilităților pentru amenajarea spațiilor, astfel că, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare și în baza Hotărârii nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică, se impune inițierea procedurii de atribuire a Contractului pentru execuție lucrări în vederea realizării obiectivului de investiție „Regenerarea urbană a zonei Micro 15”. Obiective specifice: Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane. Numarul de zile pana la care operatorii economici pot adresa intrebari/clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 20 zile. Autoritatea contractanta va raspunde tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de construcţii 📦
Valoarea estimată fără TVA: 48155721.14 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Execuție lucrări în cadrul proiectului: „Regenerarea urbană a zonei Micro 15”,Municipiul Deva, județul Hunedoara, cod SMIS 352796 In cadrul contractului de lucrări se vor realiza urmatoarele: - Reabilitarea și modernizarea spațiilor pietonale existente (trotuare). - Amenajarea de parcaje organizate pentru autovehicule și biciclete. - Realizarea de piste pentru bicicliști. - Implementarea de măsuri de accesibilizare universală prin scări, rampe, suprafețe tactilo-vizuale de ghidaj și avertizare. - Intervenții privind spațiile publice de recreere și socializare - Intervenții privind peisajul urban și componenta ecologică - Intervenții privind infrastructura tehnică și siguranța
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Obiectivul de investiție “Regenerarea urbană a zonei Micro 15” se află pe lista de investiții prioritare a UAT Municipiul Deva și a obținut finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027, apelul de proiecte nr. PRV/7.1.A/2 aferent Obiectivului de politică 5 - O Europă mai aproape de cetățeni prin promovarea dezvoltării sustenabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și a inițiativelor locale, Prioritatea 7 - O regiune pentru cetățeni, Obiectivul specific RSO5.1 Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Intervenția regională 7.1.A. Revitalizare și regenerare urbană.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Deva
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Hunedoara 🏙️
Durata: 20 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 50
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională specifică a Coordonatorului /managerului de contract sau echivalent (responsabil de contract și coordonator al tuturor activităților de execuție de lucrări) - (Pmp)
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Durata de garanție extinsă acordată lucrărilor, utilajelor și echipamentelor tehnologice, inclusiv a dotărilor (Pg)
Componenta de mediu (Pcm)
Criteriul de calitate (pondere): 10
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-04-15 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de origine, din care sa reiasa ca operatorul economic este legal constituit, ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrata indeplinirea cerintei: se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Persoane juridice /fizice române: Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comertului, semnat cu semnatura electronica extinsa. Informatiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la data prezentarii acestuia. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC/ORC. În cazul operatorilor economici ce participa în comun la procedura de atribuire, fiecare membru al asocierii trebuie sa faca dovada ca, pentru partea din contract pe care o realizeaza, are corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC/ORC. - Persoane juridice/fizice straine: vor prezenta documente care dovedesc o forma de înregistrare / atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional în conformitate cu prevederile legale din tara în care ofertantul este rezident. Documentele justificative care probeaza indeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constator emis de ONRC, sau in cazul ofertantilor straini, documente echivalente emise in tara de rezidenta, urmeaza sa fie prezentate, la solicitarea autoritatii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.Potrivit prevederilor art.193 din Legea 98/2016, autoritatea contractanta va accepta in cadrul ofertelor DUAE (Documentul Unic de Achizitie European) in locul documentelor solicitate in vederea demonstrarii cerintelor de calificare, privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, ca dovada preliminara. Instructiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la adresa www.e-licitatie.ro.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri anuală pentru ultimele 3 exercitii financiare încheiate (respectiv 2023, 2024, 2025), care trebuie să fie cel puţin egală cu suma de 90.000.000 lei fara TVA. Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinței, pentru calculul echivalentei se va aplica cursul mediu anual lei/valută comunicat de BNR pentru fiecare an în parte (2023, 2024, 2025). Modalitatea de indeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici (ofertanţi/ofertanţi asociaţi/terţi susţinători) cu informaţiile solicitate de autoritatea contractantă. In cazul în care se demonstreaza indeplinirea cerintei invocand sustinerea acordata de catre unul sau mai multi terti, ofertantul va completa DUAE in care se vor include informatiile cu privire la terta parte, inclusiv masurile avute in vedere de acesta pentru a accesa in orice moment resursele necesare, la care se ataseaza DUAE si Angajamentul ferm al tertului sustinator din care trebuie sa rezulte modul efectiv in care tertul/tertii sustinatori vor asigura indeplinirea angajamentului. Prin angajamentul ferm, tertul/tertii se va/vor angaja ca va/vor raspunde in mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achizitie publica. Daca un grup de operatori economici depune o oferta comuna, cerinta se demonstreaza prin luarea in considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. La DUAE completat de către ofertanţii asociaţi se va anexa Acordul de asociere. Documente justificative care probează îndeplinirea cerinţei vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, și pot fi: bilanţuri contabile sau extrase de bilanţ, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în DUAE.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul va face dovada ca a dus la bun sfarsit in ultimii 5 ani, calculati de la data limita de depunere a ofertelor, lucrari similare din punct de vedere al complexitatii si/sau utilitatii, in valoare totala cumulata de minim 45.000.000 lei, la nivelul unuia sau a maxim 3 contracte. In cazul in care termenul limita stabilit pentru depunerea ofertelor se decaleaza, atunci se va extinde corespunzator (cu zilele decalate) si perioada aferenta experientei similare. Prin „lucrari similare” se inteleg: lucrări similare din punct de vedere al complexitatii si/sau utilitatii, lucrari de amenajare spații publice și/sau extindere și/sau reabilitare și/ sau modernizare spații publice (inclusiv proiecte de regenerare urbană și /sau amenajare peisagistică a spațiilor verzi) sau alte lucrări de aceeași natură și complexitate, sau superioare din punct de vedere al complexității și/sau scopului. Prin lucrari duse la bun sfarsit în cadrul perioadei de 5 ani, se inteleg cele precizate in Instructiunea nr. 2/2017, art.11 alin (3) respectiv: a) lucrări recepţionate pe obiecte, care sunt insotite de proces verbal de receptie intocmit in conformitate cu prevederile legale si tehnice din domeniul din care face parte obiectul prezentului contract sau b) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală. Modalitatea de îndeplinire Completarea DUAE in conformitate cu prev. art. 193 alin. 1 din Legea 98/2016. Documentele justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate la solicitarea autoritatii contractante doar de catre ofertantul clasat pe locul I in clasamentul intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Intra in categoria certificatelor de buna executie urmatoarele documente: procesele-verbale la terminarea lucrarilor sau procesele-verbale de receptie finala sau procese-verbale de receptie pentru parti /obiecte din/de lucrare daca acestea sunt distincte din punct de vedere functional sau documentele constatatoare sau alte documente echivalente continand informatiile solicitate pentru demonstrarea experientei similare. Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar si vor trebui sa indice: a) obiectul lucrarii astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara, beneficiarii- indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. b) perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare) in care s-a executat contractul. c) locul execuţiei lucrărilor şi sa precizeze dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit. Numarul de ani aferenti experientei similare se calculeaza prin raportare la data-limita de depunere a ofertelor, stabilita de autoritatea contractanta in anuntul de participare. NOTA: La nivelul DUAE trebuie precizate de către candidaţi/ofertanţi informaţii cum ar fi: numărul şi data contractului invocat drept experienţă similară, beneficiarul acestuia şi datele sale de contact, data şi numărul documentului de recepţie, precum şi ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA. In cazul în care mai multi operatori economici participa în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnica si profesionala se demonstreaza prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar acestia vor raspunde în mod solidar pentru executarea contractului de achizitie publica. NOTA: Pentru lucrarile similare de la nivelul contractelor care sunt intr-o alta moneda decat cea nationala, utilizate pentru indeplinirea cerintei experientei similare, cursul de referinta care va fi avut in vedere pentru calculul echivalentei este cursul mediu anual in lei/valuta comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru fiecare an in parte(conform art.4 din Instr. ANAP nr.2/2017).
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Informatii privind subcontractantii /asociatii Ofertantul va completa lista cuprinzand subcontractanții, cu precizarea exactă a parților din contract care urmează a fi îndeplinite de aceștia și exprimarea procentuală a acestor părți. Ofertantul a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare are obligația de a prezenta contractul/contractele încheiat/încheiate cu subcontractantul/subcontractanții nominalizat/nominalizați în ofertă, înaintea semnării contractului cu achizitorul, cu specificarea concretă a serviciilor în exprimare fizică-valorică. Pe parcursul derulării contractului, contractantul nu are dreptul de a înlocui subcontractanții nominalizați în ofertă fără acceptul AC, iar eventuala înlocuire a acestora nu trebuie să reprezinte o modificare substanțială a contractului. În cazul unei asocieri, operatorul economic are obligația de a prezenta acordul de asociere. În cazul asocierii, operatorul economic va prezenta angajamentul cu toți asociații prin care își asumă raspunderea colectivă și solidară pentru îndeplinirea contractului. Dacă un subcontractant se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art.164, 165 și 167 din Legea 98/2016, Autoritatea Contractantă solicită, o singură dată, ca operatorul economic să înlocuiască subcontractantul fără ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal. Modalitate de indeplinire: În cazul în care ofertantul utilizează capacitățile subcontractantului/ subcontractanților pentru a îndeplini criteriile de calificare, se va prezenta câte un formular DUAE separat pentru fiecare dintre respectivii subcontractanți, completat și semnat în mod corespunzător de către fiecare dintre aceștia. Subcontractanții precizează în DUAE informațiile aferente criteriilor de calificare pe care le îndeplinește menționând numărul și data contractului/acordului de subcontractare pentru partea propusă pentru subcontractare. Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. În cazul în care ofertantul/candidatul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), art. 193 din Legea 98/2016, precum şi cele de la alin. (1) lit. b) şi c), art. 193 din Legea 98/2016 care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanţilor pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), art. 193 din Legea 98/2016. Ca dovadă preliminară pentru verificarea motivelor de excludere, Ofertantii/asociatii trebuie să completeze un DUAE separat, completat corespunzator. Instructiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la adresa www.e-licitatie.ro Informatii privind tertul/tertii sustinatori În cazul în care operatorul economic își demonstrează capacitatea tehnică și/sau profesională invocând și susținerea acordată de către unul sau mai mulți terți, atunci operatorul economic are obligația de a dovedi autorității contractante că a luat toate măsurile necesare pentru a avea acces în orice moment la resursele necesare, prezentând un angajament în acest sens din partea terțului/terților. Dacă terțul/terții nu îndeplinește/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea tehnică și/sau profesională sau se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art.164, 165 si 167 din Legea 98/2016, autoritatea contractanta solicită, o singura dată, ca operatorul economic să înlocuiască terțul/terții sustinător/susținători fără ca aceasta să aducă atingere principiului tratamentului egal. DUAE completat de ofertant în care se vor include informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte, la care se atașează angajamentul ferm ale terțului susținător/angajamentele ferme ale terților susținători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care terțul/terții susținători vor asigura îndeplinirea angajamentului. Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin indicarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Conform prevederilor art.184 din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin terti sustinatori, prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Instructiuni privind completarea DUAE sunt disponibile la adresa www.e-licitatie.ro.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificate emise de organisme independente cu privire la standardele de asigurare a calității Ofertantul trebuie să facă dovada implementării sistemului de management al calității conform ISO 9001 sau echivalent in domeniul în care se încadrează activitățile ce fac obiectul contractului. Modalitate de indeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art.193 din Legea 98/2016, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, certificările specifice acordate de organisme independente, respectiv ISO 9001 sau echivalent sau orice alte probe sau dovezi, valabile la data-limită de depunere a ofertelor, urmează a fi prezentate doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Nota: În cazul în care operatorul economic demonstrează ca nu are acces la un certificat de calitate ori nu a avut posibilitatea de a-l obține pana la momentul solicitării, din motive care nu ii sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, în măsura in care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzător al protecției mediului, echivalent cu cel solicitat prin documentația de atribuire În cazul depunerii unei oferte comune, cerinta privind sistemul de management al calității trebuie sa fie îndeplinită de fiecare asociat pentru partea din contract pe care urmează sa o îndeplinească. Documentele solicitate se vor prezenta în limba romana/limba în care au fost emise însoţite de traducere autorizata in limba romana, după caz.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Certificate emise de organisme independente cu privire la sistemele sau standardele de management de mediu Ofertantul trebuie să facă dovada implementării sistemului de management al calității conform ISO 14001 sau echivalent in domeniul în care se încadrează activitățile ce fac obiectul contractului. Modalitate de indeplinire: Se va completa DUAE în conformitate cu prevederile art.193 din Legea 98/2016, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informatiile aferente situatiei lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, certificările specifice acordate de organisme independente, respectiv ISO 14001 sau echivalent sau orice alte probe sau dovezi, valabile la data-limită de depunere a ofertelor, urmează a fi prezentate doar la solicitarea autorității contractante, de către ofertantul aflat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile. Nota: În cazul în care operatorul economic demonstrează ca nu are acces la un certificat de calitate ori nu a avut posibilitatea de a-l obține pana la momentul solicitării, din motive care nu ii sunt imputabile, ofertantul poate prezenta orice alte probe sau dovezi, în măsura in care probele/dovezile prezentate confirma asigurarea unui nivel corespunzător al protecției mediului, echivalent cu cel solicitat prin documentația de atribuire. În cazul depunerii unei oferte comune, cerinta privind sistemul de management al calității trebuie sa fie îndeplinită de fiecare asociat pentru partea din contract pe care urmează sa o îndeplinească. Documentele solicitate se vor prezenta în limba romana/limba în care au fost emise însoţite de traducere autorizata in limba romana, după caz.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Surse de finantare PR VEST 2021-2027
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Municipiul Deva
Numărul național de înregistrare: 4374393
Adresa poștală: Strada: Unirii, nr. 4
Cod poștal: 330152
Orașul poștal: Deva
Regiune: Hunedoara 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Camelia Amzoiu
E-mail: camelia.amzoiu@primariadeva.ro 📧
Telefon: +40 254218325 📞
Fax: +40 254210072 📠
URL: https://www.primariadeva.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100205505 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
VI.3) Informații suplimentare -Ofertanții vor prezenta „Declarația de consimțământ” (formular anexat) privind procesarea datelor cu caracter personal. - Departajarea ofertelor: În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. -Ofertanților care au omis sa prezinte oricare document solicitat prin fisa de date si caietul de sarcini se vor solicita clarificări pentru eventualele inadvertente de forma ale informațiilor cuprinse în DUAE, atât ale ofertantului/candidat cât și ale subcontractantului/terțului susținător. - Dacă in documentatia tehnica, respectiv Caietele de sarcini, apar specificatii tehnice care indica o anume origine, furnizor, producator, procedeu special, marca de fabrica, brevet de inventie, licenta de fabricatie sau alte asemenea, se va adauga sintagma SAU ECHIVALENT. - Garanţia de participare emisă în altă limbă se va încărca în SEAP, însoţită de traducerea autorizată în limba română, urmând ca ulterior, la solicitarea autorității contractante, să fie prezentată în forma originală emisă în statul de reședință. NOTA: Daca un operator economic considera ca anumite clauze contractuale obligatorii ii sunt in defavoare, va solicita autoritatii contractante clarificari, inclusiv modificarea lor, cu cel putin 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, astfel incat daca aceste clauze vor fi amendate/ modificate ele sa fie aduse la cunostinta tuturor operatorilor economici interesati, inainte de data limita de depunere a ofertelor. Ofertantul isi asuma răspunderea exclusivă pentru legalitatea si autenticitatea tuturor documentelor prezentate în original si/sau copie in vederea participarii la procedura. Având în vedere prevederile art.123, alin (1), din HG 395/2016, în cadrul ofertei să se menționeze documentele considerate confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. În conformitate cu art.57, alin. (4) din Legea 98/2016 documentele care sunt considerate confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le confera caracterul de confidentialitate. În caz contrar, declarația privind confidențialitatea nu va fi luată în considerare. Detalii - https://anap.gov.ro/web/wp-content/uploads/2023/03/Indrumare-privind-analiza-confidentialitatii-ofertelor.pdf -Documentele prezentate in alta limba decat limba romana vor fi depuse doar in traducere autorizata. In vederea evitarii conflictului de interese, informam ofertantii ca persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: Rus Lucian Ioan – Primar, Lavu Sorin Tudor - Viceprimar, Faur Irinel Ioan – Viceprimar, Luca Ciprian Florin - Administrator public, Visirin Florina Doris – Secretar General al Municipiului, Stoica Claudia Maria – Director executiv-Direcția Economică. Presedinte fara drept de vot: Stanciu Manuela Elena Membrii comisie de evaluare: Amzoiu Camelia Gabriela, Poanta Bianca Cristiana, Radu Luminița, Igreți Alexandru Vlad, Lupașcu Marius Vasile. Membrii de rezervă comisia de evaluare: Kiss Laura Bianca, Fântână Florina, Codrin Mariana, Suciu Andreea Consilieri: Bădin Ion, Bălan Jean Florin, Clej Ioan Emanuel, Drăgan Dacian Ciprian, Gligor Cătălin Viorel, Grecu Marcela Georgeta, Hurgoiu Luminița Dana, Ilieș Florin Marin, Indrei Alexandra Andreea, Ionașcu Gabriel, Ludoșean Gheorghe, Mara Lucian Marius, Moraru Călin Constantin, Mareș Cosmin Răzvan, Petrui Ioan Dorin, Pogocsan Ferdinand Zoltan, Roman Ciprian Nicolae, Tabac Octavian Cristinel.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40213104641 📞
Fax: +40 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Municipiul Deva
Numărul național de înregistrare: 4374393_3
Adresa poștală: Piața Unirii 4
Cod poștal: 330154
Orașul poștal: Deva
Regiune: Hunedoara 🏙️
E-mail: camelia.amzoiu@primariadeva.ro 📧
Telefon: +40371459892 📞
URL: www.primariadeva.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Eventualele contestații se pot depune, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fie pe cale administrativ-jurisdicțională, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, fie pe cale judiciară, la instanța de judecată, și vor fi soluționate potrivit Legii nr. 101/2016. Termenul de depunere al contestației: în conformitate cu Legea nr. 101/2016.
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 044-151777 (2026-03-03)
Anunţ de participare (2026-04-06)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 48155721.14 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Prelungire termen de depunere oferte
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 4642f381-4fa0-4fde-8301-89ae37326d3c-01
Sursa: OJS 2026/S 068-236616 (2026-04-06)
Anunţ de participare (2026-04-27)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 48155721.14 RON 💰

Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-05-12 15:00:00.0000000 📅

Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
Prelungire termen perioada de depunere oferte
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 4642f381-4fa0-4fde-8301-89ae37326d3c-01
Sursa: OJS 2026/S 082-289608 (2026-04-27)