Achiziția ”Lucrări privind Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire” vizează implementarea măsurii active prevăzută în proiect MA.2. Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire și contribuie la îndeplinirea obiectivului specific 1 în cadrul proiectului „Conservarea biodiversității din Parcul Național Călimani și din siturile ROSCI0019 Călimani-Gurghiu, ROSCI0051 Cușma și ROSPA0133 Munții Călimani prin implementarea măsurilor prevăzute în Planul de management”, cod SMIS 338636 Fundamentarea activității MA.2. Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire s-a realizat prin ”Proiect tehnic de impadurire pentru reconstructia ecologica a habitatului forestier 9410 Păduri acidofile cu Picea abies din regiunea montană (Vaccinio – Piceetea), pe o suprafață totală de 32,89 ha din Parcul Național Călimani” elaborat de S.C. PRO BIODIVERSITAS S.R.L.
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-03-20.
Achiziția publică a fost publicată pe 2026-02-12.
Anunţ de participare (2026-02-12) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Lucrări privind Reconstrucția ecologică a
habitatului forestier 9410 prin împădurire 2026 APN Calimani
Număr de referință: 1
Scurtă descriere:
Achiziția ”Lucrări privind Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire” vizează implementarea măsurii active prevăzută în proiect MA.2. Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire și contribuie la îndeplinirea obiectivului specific 1 în cadrul proiectului „Conservarea biodiversității din Parcul Național Călimani și din siturile ROSCI0019 Călimani-Gurghiu, ROSCI0051 Cușma și ROSPA0133 Munții Călimani prin implementarea măsurilor prevăzute în Planul de management”, cod SMIS 338636
Fundamentarea activității MA.2. Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire s-a realizat prin ”Proiect tehnic de impadurire pentru reconstructia ecologica a habitatului forestier 9410 Păduri acidofile cu Picea abies din regiunea montană (Vaccinio – Piceetea), pe o suprafață totală de 32,89 ha din Parcul Național Călimani” elaborat de S.C. PRO BIODIVERSITAS S.R.L.

Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de ameliorare a mediului📦
Valoarea estimată fără TVA: 6832452.6 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Se propune refacerea habitatului 9410 prin impaduriri pe o suprafata de 32,89 ha, conform Proiectului tehnic de împădurire, în unitatile de producție: UP I Monor, u.a.: 61D%, 63F, 67E, 75F, 76F, 99B, 100C; UP VI Haita, u.a.: 101B%, 102A%, 102B%, 102C%; UP I PF Șaru Dornei, u.a.: 103B%, 103C%; UP VII Sărișoare, u.a.: 9D% UP II Călimani, u.a: 601A, 601B, 602. Terenurile propuse pentru refacerea habitatului forestier sunt amplasate pe raza teritorial-administrativă a comunei Șaru Dornei din județul Suceava.
Reconstrucția ecologică a habitatului 9410 prin împădurire se va realiza cu speciile caracteristice tipului de habitat vizat 9410 Păduri acidofile cu Picea abies din regiunea montană (Vaccinio – Piceetea), respectiv: 80% molid și 20 % paltin de munte. Etapele de lucru pentru reconstrucția ecologică sunt:
● Asigurarea materialului forestier de plantat la șantierele de plantare: pentru inființarea plantațiilor și pentru completări;
● Pregătirea terenului și solului;
● Efectuarea plantatiilor;
● Lucrări de intreținere a plantațiilor (3 lucrări de intreținere);
● Lucrări de completare a plantațiilor (2 lucrări de completare);
● Amplasarea rețelei de inventariere și efectuare control anual al plantațiilor.
Pe lângă lucrările de reconstructie ecologica a habitatului forestier, Prestatorul va avea obligatia monitorizarii eficienței măsurilor active, care va permite cuantificarea efectului aplicarii acestor masuri asupra starii de conservare a habitatului vizat. Pentru monitorizarea eficientei lucrarilor de reconstructie ecologica a habitatului forestier 9410, rezultatele vor fi evaluate periodic printr-un sistem de monitorizare, prin comparatie cu starea de referinta (inainte de interventie - pentru primul an), imagini istorice ale sitului (harti, aerofotograme), prin strategii de interventie pentru corectarea in timpul implementarii a efectelor nedorite.

Informații suplimentare:
Achiziția ”Lucrări privind Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire” vizează implementarea măsurii active prevăzută în proiect MA.2. Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire și contribuie la îndeplinirea obiectivului specific 1 în cadrul proiectului „Conservarea biodiversității din Parcul Național Călimani și din siturile ROSCI0019 Călimani-Gurghiu, ROSCI0051 Cușma și ROSPA0133 Munții Călimani prin implementarea măsurilor prevăzute în Planul de management”, cod SMIS 338636
Fundamentarea activității MA.2. Reconstrucția ecologică a habitatului forestier 9410 prin împădurire s-a realizat prin ”Proiect tehnic de impadurire pentru reconstructia ecologica a habitatului forestier 9410 Păduri acidofile cu Picea abies din regiunea montană (Vaccinio – Piceetea), pe o suprafață totală de 32,89 ha din Parcul Național Călimani”

Locul principal sau locul de desfășurare:
conform Proiectului tehnic de împădurire, în unitatile de producție: UP I Monor, u.a.: 61D%, 63F, 67E, 75F, 76F, 99B, 100C; UP VI Haita, u.a.: 101B%, 102A%, 102B%, 102C%; UP I PF Șaru Dornei, u.a.: 103B%, 103C%; UP VII Sărișoare, u.a.: 9D% UP II Călimani, u.a: 601A, 601B, 602. Terenurile propuse pentru refacerea habitatului forestier sunt amplasate pe raza teritorial-administrativă a comunei Șaru Dornei din județul Suceava.

Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Suceava
🏙️
Durata: 29 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională specifică a experților:
2.1. Șef de echipă
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Experiența profesională specifică a experților: Expert inginer silvic
Experiența profesională specifică a experților: Expert habitate forestiere de interes comunitar
Abordarea propusă
Modul de utilizare a resurselor
Încadrarea în timp
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-03-20 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-03-20 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-03-20 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care va fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa DUAE pentru cerințele solicitate, având în vedere selecția: ”A: indicația globală pentru toate criteriile de selecție” din DUAE. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Documentele emise în altă limbă vor fi insoțite de traducerea autorizată în limba română.
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Autorizație sau apartenență la o organizație particulară necesară pentru contracte de servicii
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul sau in cazul unei asocieri – cel putin unul dintre membrii asocierii, sa detina atestarea competentelor de proiectare/executare/prestare a serviciilor/lucrarilor solicitate, confirmata prin certificate de atestare prevazute conform OM 1763/2015, pentru domeniul prevăzut la art.5 lit. b) executia - efectuarea lucrarilor și pentru grupele de lucrari prevăzute la art 6 lit. a) regenerarea padurilor - lucrarile sau prestarile de servicii pentru favorizarea instalarii semintisului pe cale naturala, pregatirea terenului si a solului si instalarea vegetatiei lemnoase pe cale artificiala prin impaduriri propriu-zise si reimpaduriri și lit. b) intretinerea semintisurilor si plantatiilor forestiere.
Ofertantul sau, în cazul unei asocieri, cel puțin unul dintre membrii asocierii trebuie să dispună de minimum 1 expert atestat ca persoană fizică conform Ordinului nr. 1763/2015, implicat în mod permanent în realizarea lucrărilor, în calitate de personal propriu (angajat sau persoană care a încheiat cu ofertantul un contract/raport juridic care să le asigure disponibilitatea pe întreaga durată a contractului). Domeniul de atestare sa fie in conformitate cu art 5, lit. b (executie - efectuarea lucrarilor) al Ordinului ministrului mediului, apelor si padurilor nr. 1763/2015. Grupele de lucrari pentru care expertul silvic trebuie sa fie atestat sunt reprezentate de:
a) regenerarea padurilor - lucrarile sau prestarile de servicii pentru favorizarea instalarii semintisului pe cale naturala, pregatirea terenului si a solului si instalarea vegetatiei lemnoase pe cale artificiala prin impaduriri propriu-zise si reimpaduriri.
b) intretinerea semintisurilor si plantatiilor forestiere.
Modalitatea prin care va fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul de atestare, din care să reiasă cele declarate, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidentă, care urmează să fie prezentate, la solicitarea autoritătii contractante, doar de catre ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor. Documentele emise în altă limbă vor fi insoțite de traducerea autorizată în limba română.
Inainte de atribuirea contractului, autoritatea contractanta solicita, potrivit art.196 din Legea 98/2016, ofertantului clasat pe primul loc, dupa aplicarea criteriului de atribuire sa prezinte urmatoarele documente justificative actualizate, prin care sa demonstreze indeplinirea tuturor criteriilor de calificare, in conformitate cu informatiile cuprinse in DUAE:
Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului, din care sa rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic; obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/actuale la momentul prezentarii;
In situatia in care ofertantul clasat pe primul loc nu demonstreaza in mod corespunzator indeplinirea criteriilor de calificare autoritatea contractanta va solicita ofertantului clasat pe locul urmator sa depuna documentele justificative.
Operatorii economici stabiliti in alte state pot prezenta orice document edificator care sa demonstreze forma de inregistrare ori apartenenta din punct de vedere profesional in conformitate cu prevederile din tara in care ofertantul este stabilit.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorul economic ofertant trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management al calității prin prezentarea unor certificate valabile, emise de organisme de certificare acreditate, după cum urmează:
• ISO 9001 – Sistem de management al calității, pentru activități relevante domeniului lucrărilor de reconstrucție ecologică / lucrări de mediu;
Îndeplinirea cerinței se demonstrează prin prezentarea:
• copie a certificatului ISO 9001 – Sistem de management al calității , valabil la data-limită de depunere a ofertelor, emisede organisme de certificare acreditate, pentru activități relevante domeniului lucrărilor de reconstrucție ecologică / lucrări de mediu.

Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorul economic ofertant trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management de mediu, prin prezentarea unor certificate valabile, emise de organisme de certificare acreditate, după cum urmează:
• ISO 14001 – Sistem de management de mediu, pentru activități relevante domeniului lucrărilor de reconstrucție ecologică / lucrări de mediu.
Certificatele trebuie să fie valabile la data-limită de depunere a ofertelor.
Modalitatea de îndeplinire a cerinței
Îndeplinirea cerinței se demonstrează prin prezentarea:
• copiei certificatului ISO 14001 – Sistem de management de mediu, valabil la data-limită de depunere a ofertelor, emis de organisme de certificare acreditate, pentru activități relevante domeniului lucrărilor de reconstrucție ecologică / lucrări de mediu.

Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul trebuie să facă dovada că, în ultimii 5 ani calculați până la data-limită de depunere a ofertelor, a finalizat unul sau mai multe lucrări/servicii care au avut ca obiect reconstrucție ecologică a habitatelor, cu o valoare cumulată de minimum 6.000.000 lei fără TVA, demonstrată la nivelul unuia sau a cel mult 5 contracte.
Pentru asigurarea conformității cu obiectul contractului, experiența similară solicitată se referă la lucrări de reconstrucție ecologică a habitatelor de interes comunitar, înțelese ca intervenții orientate către refacerea structurii, compoziției și funcțiilor ecologice ale habitatului forestier, nu doar la instalarea unei regenerări forestiere. În acest sens, experiența relevantă trebuie să includă activități integrate de restaurare, conform proiectelor tehnice de reconstrucție ecologică, precum: aplicarea compozițiilor specifice tipului natural de pădure, lucrări de instalare, întreținere și completare a plantațiilor necesare refacerii structurii habitatului, precum și activități de monitorizare ecologică și evaluare a stării de conservare. Aceste elemente sunt intrinseci procesului de reconstrucție ecologică și diferențiază acest tip de lucrări de împăduririle standard.
Notă:
Prin sintagma ”a dus la bun sfârşit” se înţelege:
- lucrări recepţionate, care sunt însoţite de proces-verbal de recepţie întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau
- lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau
- lucrări recepţionate însoţite de proces-verbal de recepţie finală.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Se va prezenta DUAE în conformitate cu prevederile art. 193 alin. 1 din Legea nr. 98/2016. La nivelul DUAE trebuie precizate de către candidați/ofertanți următoarele informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, obiectul contractului cu detalierea categoriilor de lucrari/servicii realizate, valoare fără TVA, perioada de execuție a contractului, beneficiarul acestuia, data și numărul documentului de recepție. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor.
Documentele prin care operatorii economici pot îndeplini cerința privind experiența similară sunt următoarele, fără a se limita la, enumerarea nefiind cumulativă:
- copii ale unor părți relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit;
- certificate de predare-primire;
-certificate de bună execuție;
- recomandări;
- procese-verbale de recepție;
- certificate constatatoare
- orice alte documente emise sau contrasemnate de către o autoritate sau de către clientul beneficiar, din care să reiasă că lucrările au fost duse la bun sfârșit precum și informații privind: obiectul, perioada de execuție a contractului, beneficiarul.
Documentele emise în altă limbă vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română.
Autoritatea contractantă are dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al lucrărilor care fac obiectul contractului prezentat drept experiență similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant.
Cursul de referinţă care va fi avut în vedere pentru calculul echivalenţei pentru contractele a căror valoare este exprimată în altă valută decât în lei este cursul mediu comunicat de BNR pentru fiecare an în parte.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
Cuantumul garantiei de buna executie este de 10 % din valoarea fără TVA a contractului si se constituie in termen de 5 zile lucratoare de la semnarea contractului sectorial/contractului subsecvent. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăși 15 zile de la data semnării contractului de ambele părți. Garanția de bună execuție se va constitui prin una din următoarele modalități:
a). virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii astfel; Prin scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit din România sau din alt stat;Asigurare de garanții emisă;b) Prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale; c)Prin depunerea la casierie a unor sume în numerar, în cazul în care valoarea garanției de bună execuție este mai mică de 5.000 de lei.
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează
Cuantumul garantiei de buna executie este de 10 % din valoarea fără TVA a contractului si se constituie in termen de 5 zile lucratoare de la semnarea contractului sectorial/contractului subsecvent. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a contractantului, fără a depăși 15 zile de la data semnării contractului de ambele părți. Garanția de bună execuție se va constitui prin una din următoarele modalități:
a). virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii astfel; Prin scrisoare de garanție emisă de o instituție de credit din România sau din alt stat;Asigurare de garanții emisă;b) Prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale; c)Prin depunerea la casierie a unor sume în numerar, în cazul în care valoarea garanției de bună execuție este mai mică de 5.000 de lei.
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 18
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Administratia Parcului National Calimani RA
Numărul național de înregistrare: RO25614391
Adresa poștală: Strada: Saru Dornei, nr. 54c
Cod poștal: 727515
Orașul poștal: Saru Dornei
Regiune: Suceava
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Liviu Marian Hutanu
E-mail: calimanipark@gmail.com📧
Telefon: +40 746341605📞
Fax: +40 230374197 📠
URL: https://www.calimani.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Organism de drept public
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100204843🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Instrumentul de achiziție URL: www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 218900745 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare La fel ca: Nume și adrese Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare: Conform prevederilor art.8 din Legea nr. 101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 031-106375 (2026-02-12)
Anunţ de participare (2026-03-02) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 6832452.6 RON 💰
Procedura Condiții de ofertare
Termenul-limită pentru solicitarea de informații suplimentare: 2026-03-07 15:00:00.0000000 📅
1.Solicitările de clarificări ale potențialilor ofertanți privind documentația de atribuire publicată și răspunsurile la acestea se vor adresa
prin SEAP. Autoritatea contractantă va transmite solicitările de clarificare privind ofertele depuse prin SEAP. Operatorii economici vor
transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP, sub forma
unuia sau a mai multor documente/fișiere distincte semnate cu semnatura electronică.
2. Cerințele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimitere la
standarde, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de
fabricatie/prestare/excutie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
3. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări sau informații suplimentare în a 11-a zi
înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, în măsura în care aceste solicitări vor fi adresate în termenul prevăzut la secțiunea I din
Fișa de Date.

Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul secțiunii: PROCEDURE Valoare nouă
Text: VI.3) Informatii suplimentare
Alte informații suplimentare
Autoritatea Contractanta a omis precizarea anumitor aspecte legate de comunicare.
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 5512d5ad-da20-4e06-ae03-42750f2023e2-01
Sursa: OJS 2026/S 043-146659 (2026-03-02)
Anunţ de participare (2026-03-09) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 6832452.6 RON 💰
Criterii de atribuire
Criteriul de calitate (pondere): 15
7
11
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text:
Pondere la "Experiența profesională specifică a experților:
2.1. Șef de echipă"
Algoritm de calcul la "Experiența profesională specifică a experților:
2.1. Șef de echipă"
Pondere la "Experiența profesională specifică a experților: Expert inginer silvic"
Algoritm de calcul la "Experiența profesională specifică a experților: Expert inginer silvic"
Pondere la "Experiența profesională specifică a experților: Expert habitate forestiere de interes comunitar"
Algoritm de calcul la "Experiența profesională specifică a experților: Expert habitate forestiere de interes comunitar"
Pondere la "Încadrarea în timp"
Algoritm de calcul la "Încadrarea în timp"
Alte informații suplimentare
Clarificare neconcordanta
Principalul motiv al modificării: Corectare cumpărător
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 5512d5ad-da20-4e06-ae03-42750f2023e2-01
Sursa: OJS 2026/S 049-169695 (2026-03-09)