Proiectare și execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiție „ÎNFIINȚARE REȚEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE ÎN COMUNA JOSENI, JUDEȚUL HARGHITA”

Comuna Joseni

Obiectivul principal al proiectului îl constituie dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în relație cu actuala configurație a sistemului național de transport al gazului, precum și la renovarea, dezvoltarea Unității Administrativ Teritoriale Joseni, îmbunătățirea și extinderea serviciilor locale de bază destinate economiei și populației locale din teritoriu. Astfel, în mod direct, locuitorilor li se vor oferi confortul de încălzire a spațiului ambiental, dar și pentru a asigura nevoia de apă caldă menajeră și gătit. În mod indirect gazul este folosit ca parte a mixului energiei electrice sau al energiei termice. Oportunitatea realizării proiectului se fundamentează prin posibilitatea îndeplinirii priorităților majore pentru dezvoltarea teritoriului: - Dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficientă în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final; - Creșterea calității vieții locuitorilor și sporirea nivelului de trai; - Îmbunătățirea infrastructurii de bază; - Dezvoltarea și diversificarea economiei rurale prin reducerea gradului de sărăcie, îmbunătățirea climatului de viață și a serviciilor oferite populației. Autoritatea contractantă stabilește 2 (două) termene limită în care va răspunde tuturor solicitărilor de clarificări/informații suplimentare, după cum urmează: - Autoritatea contractantă va răspunde într-un prim termen de 21 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor tuturor solicitărilor de clarificare adresate de operatorul economic în intervalul de la publicarea documentației de atribuire și până la data la care se împlinește termenul cu 28 de zile anterior datei limită de depunere a ofertelor; - Autoritatea contractantă va răspunde într-un al 2-lea termen de 11 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor restului de solicitări de clarificare adresate cu 18 zile anterior datei limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă își rezervă dreptul de a publica răspunsurile la clarificări în acest al 2-lea termen pentru care răspunsurile ar trebui publicate la primul termen indicat mai sus. Cele 2 (două) termene de răspuns la clarificări nu afectează dreptul operatorului economic de a adresa solicitări de clarificări pe parcursul întregii perioade care se scurge de la momentul publicării anunțului de participare și până la a 18-a zi anterior termenului limită de depunere a ofertelor stabilit de Entitatea contractantă. La solicitările adresate după acest termen entitatea contractantă nu va răspunde. CLAUZĂ SUSPENSIVĂ Contractul intră în vigoare și își produce efectele juridice la data semnării contractului de finanțare în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, cu modificările și completările ulterioare, această condiție având caracter suspensiv. Până la îndeplinirea condiției suspensive, Antreprenorul nu va începe activitățile de execuție, nu se va emite ordinul de începere a lucrărilor, nu se vor efectua plăți și nu vor curge termenele contractuale aferente execuției de lucrări. În cazul neîndeplinirii condiției suspensive, prezentul contract își încetează de drept efectele, fără a da naștere la pretenții, despăgubiri, penalități sau daune-interese din partea niciuneia dintre părți.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-03-17. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-02-05.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-02-05 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-02-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Proiectare și execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiție „ÎNFIINȚARE REȚEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE ÎN COMUNA JOSENI, JUDEȚUL HARGHITA”
Număr de referință: 4367990-2026-1
Scurtă descriere:
Obiectivul principal al proiectului îl constituie dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în relație cu actuala configurație a sistemului național de transport al gazului, precum și la renovarea, dezvoltarea Unității Administrativ Teritoriale Joseni, îmbunătățirea și extinderea serviciilor locale de bază destinate economiei și populației locale din teritoriu. Astfel, în mod direct, locuitorilor li se vor oferi confortul de încălzire a spațiului ambiental, dar și pentru a asigura nevoia de apă caldă menajeră și gătit. În mod indirect gazul este folosit ca parte a mixului energiei electrice sau al energiei termice. Oportunitatea realizării proiectului se fundamentează prin posibilitatea îndeplinirii priorităților majore pentru dezvoltarea teritoriului: - Dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficientă în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final; - Creșterea calității vieții locuitorilor și sporirea nivelului de trai; - Îmbunătățirea infrastructurii de bază; - Dezvoltarea și diversificarea economiei rurale prin reducerea gradului de sărăcie, îmbunătățirea climatului de viață și a serviciilor oferite populației. Autoritatea contractantă stabilește 2 (două) termene limită în care va răspunde tuturor solicitărilor de clarificări/informații suplimentare, după cum urmează: - Autoritatea contractantă va răspunde într-un prim termen de 21 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor tuturor solicitărilor de clarificare adresate de operatorul economic în intervalul de la publicarea documentației de atribuire și până la data la care se împlinește termenul cu 28 de zile anterior datei limită de depunere a ofertelor; - Autoritatea contractantă va răspunde într-un al 2-lea termen de 11 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor restului de solicitări de clarificare adresate cu 18 zile anterior datei limită de depunere a ofertelor. Entitatea contractantă își rezervă dreptul de a publica răspunsurile la clarificări în acest al 2-lea termen pentru care răspunsurile ar trebui publicate la primul termen indicat mai sus. Cele 2 (două) termene de răspuns la clarificări nu afectează dreptul operatorului economic de a adresa solicitări de clarificări pe parcursul întregii perioade care se scurge de la momentul publicării anunțului de participare și până la a 18-a zi anterior termenului limită de depunere a ofertelor stabilit de Entitatea contractantă. La solicitările adresate după acest termen entitatea contractantă nu va răspunde. CLAUZĂ SUSPENSIVĂ Contractul intră în vigoare și își produce efectele juridice la data semnării contractului de finanțare în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, cu modificările și completările ulterioare, această condiție având caracter suspensiv. Până la îndeplinirea condiției suspensive, Antreprenorul nu va începe activitățile de execuție, nu se va emite ordinul de începere a lucrărilor, nu se vor efectua plăți și nu vor curge termenele contractuale aferente execuției de lucrări. În cazul neîndeplinirii condiției suspensive, prezentul contract își încetează de drept efectele, fără a da naștere la pretenții, despăgubiri, penalități sau daune-interese din partea niciuneia dintre părți.
Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de construcţii de conducte de alimentare cu gaz 📦
Valoarea estimată fără TVA: 36115220.7 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Contractul prevede elaborarea proiectului tehnic, prestarea serviciilor de asistenta tehnică din partea proiectantului si executarea lucrărilor aferente obiectivului de investiție „ÎNFIINȚARE REȚEA INTELIGENTĂ DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE ÎN COMUNA JOSENI, JUDEȚUL HARGHITA”. Proiectarea va cuprinde: 1. Realizarea documentației tehnico-economice, faza de documentație tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C., faza de documentație tehnică pentru autorizarea executării organizării lucrărilor - D.T.O.E. și faza de proiect tehnic de execuție - P.T. care trebuie să respecte conținutul cadru prevăzut de HG. Nr. 907/29.11.2016 cu modificările și completările ulterioare. Ca parte a proiectului tehnic de execuție documentația tehnico-economică va mai include: - Devizul general/devizele pe obiect în lei cu valorile actualizate semnate de proiectant; - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv - Formularul F1 care va fi elaborat pe tipuri de cheltuieli eligibile, neeligibile și conexe; - Centralizatoarele cheltuielilor pe obiect și categorii de lucrări - Formularul F1; - Listele cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări - Formularele F3; - Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale - Formularul F4; - Fișe tehnice utilaje/echipamente - Formularul F5; - Graficul general de realizare a investiției publice - Formularul F6. 2. Elaborarea documentației tehnice pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatele de urbanism (inclusiv scenariul de securitate la incendiu în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu, chiar dacă acesta nu este solicitat prin Certificatul de Urbanism); 3. Verificarea tehnică de calitate a proiectului - faza D.T.A.C., D.T.O.E. și PT. 4. Asistență tehnică pe toată perioada execuției lucrărilor; 5. Elaborarea Certificatului de performanță energetică la finalizarea lucrărilor; 6. Elaborarea Cărții Tehnice a construcției + elaborare documentație în vederea obținerii Autorizației de Funcționare ISU. Documentația tehnico-economică va fi realizată în conformitate cu legislația în vigoare (H.G. nr. 907/2016 cu modificările și completările ulterioare). Asistenta tehnica din partea proiectantului pe toata durata lucrărilor de execuție până la recepția la terminarea lucrărilor. Execuția de lucrări: În cadrul contractului se prevede înființare unui sistem de distribuție conducte, racorduri consumatori și realizare SRM, care presupune următoarele acțiuni: - înființarea rețelei de distribuție de gaze naturale; - realizarea unei conducte DN 150, PN 25 bar, în lungime de cca. 25 m pentru racordare modul SRM Joseni; - realizarea modului SRM având o capacitate de 5.600 m3/h; - realizarea sistemului de distribuție format din conducte de polietilenă PE 100 SDR 11 de presiune medie având lungimea totală de 52.497,00 m; - realizarea de racorduri individuale pentru fiecare imobil în parte; - realizarea unui nr. de 1.900 de racorduri, acestea fiind amplasate pe teren proprietate publică a UAT Joseni; - realizarea de racorduri la unitățile de învățământ, unitățile medicale precum și alte categorii de instituții publice; Pozarea conductelor de distribuție gaze naturale de medie presiune din polietilenă se va face numai pe domeniul public al localităților Joseni, Borzont, Bucin și pe DN 13B. Conform HG nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, obiectele obiectivului de investiție se încadrează în categoria de importanță „C” (construcții de importanță normală). Clasă de importanță a clădirii - conf. Normativ P100-1/2013 (STAS10100/0-75) este "III" – medie. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 3 ani, durată stabilită prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/1995 republicată. Conform Proiectului tehnic de execuție din cadrul documentației de atribuire, nu există obligații ale operatorului economic cu privire la organizarea lucrărilor simultan pentru toate obiectele definite ale obiectivului de investiții. La realizarea lucrărilor se vor utiliza numai materiale agrementate conform reglementărilor naționale în vigoare, precum și legislației și standardelor naționale armonizate cu legislația UE. Aceste materiale vor fi în concordantă cu prevederile H.G, nr. 766/1997 și a Legii 10/1995. cu modificările ulterioare, privind obligativitatea utilizării de materiale agrementate la execuția lucrărilor.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
CLAUZĂ SUSPENSIVĂ Contractul intră în vigoare și își produce efectele juridice la data semnării contractului de finanțare în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, cu modificările și completările ulterioare, această condiție având caracter suspensiv. Până la îndeplinirea condiției suspensive, Antreprenorul nu va începe activitățile de execuție, nu se va emite ordinul de începere a lucrărilor, nu se vor efectua plăți și nu vor curge termenele contractuale aferente execuției de lucrări. În cazul neîndeplinirii condiției suspensive, prezentul contract își încetează de drept efectele, fără a da naștere la pretenții, despăgubiri, penalități sau daune-interese din partea niciuneia dintre părți.
Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Locul principal sau locul de desfășurare: Comuna Joseni
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Harghita 🏙️
Durata: 30 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): 2.1. Experiența experților-cheie – ponderea 36% - punctaj maxim: 36 puncte
Criteriul de calitate (pondere): 36
Criteriul de calitate (denumire): 2.2. Perioada de garanție a lucrărilor – ponderea 14% - punctaj maxim: 14 puncte.
Criteriul de calitate (pondere): 14
Criteriul de calitate (denumire): 2.3. Durata de execuție a lucrărilor - ponderea 10% - punctaj maxim: 10 puncte.
Criteriul de calitate (pondere): 10
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-03-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-03-17 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-03-17 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică/sectorială. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează un DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în secțiunea CRITERII SELECȚIE, bifând „Da” sau „Nu”, fiind activată opțiunea «α: indicația globală pentru toate criteriile de selecție în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Documentul justificativ actualizat care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Autorizație sau apartenență la o organizație particulară necesară pentru contracte de servicii
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici participanți (ofertant / asociat / subcontractant, după caz) trebuie să fie autorizați de ANRE pentru desfășurarea activităților în domeniul gazelor naturale, conform Ordinului ANRE nr. 132/2021 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități în domeniul gazelor naturale, după cum urmează: - pentru activitățile de proiectare: autorizații ANRE tip PDSB, tip PDIB și PT (sau echivalente); - pentru activitățile de execuție: autorizații ANRE tip EDSB, tip EDIB și ET (sau echivalente). Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în secțiunea CRITERII SELECȚIE, bifând „Da” sau „Nu”, fiind activată opțiunea «α: indicația globală pentru toate criteriile de selecție în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Documentele justificative actualizate care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, urmează să fie prezentate, la solicitarea autorității Contractante, doar de către ofertanții clasați pe primul loc. Autorizațiile trebuie sa fie in termen de valabilitate la data prezentării lor. În cazul ofertanților străini, autoritate contractantă acceptă documente echivalente emise în țara de rezidență. Operatorul economic străin trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta la momentul semnării Contractului Subsecvent/acceptări comenzii de proiectare si începerii execuției lucrărilor autorizațiile recunoscute de autoritățile române. In cazul operatorilor economici care participă în comun la procedura de atribuire cerința se consideră îndeplinită, dacă aceștia demonstrează că unul dintre membrii asocierii deține autorizația solicitată, după caz, cu condiția ca respectivul membru să execute partea din contract pentru care este solicitată.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul va preciza cifra de afaceri medie anuală. Media cifrei de afaceri globale pentru ultimii 3 ani financiari (2022, 2023, 2024) trebuie să fie de minim 72.230.000,00 lei. Pentru calculul echivalenței euro/altă valută se va avea în vedere cursul mediu anual comunicat de BNR pentru fiecare an în parte. - Cursul mediu anual 2022 Euro: 4.9315 RON; - Cursul mediu anual 2023 Euro: 4.9465 RON; - Cursul mediu anual 2024 Euro: 4.9746 RON. Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în secțiunea CRITERII SELECȚIE, bifând „Da” sau „Nu”, fiind activată opțiunea «α: indicația globală pentru toate criteriile de selecție în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate doar de către ofertantul clasat pe locul I, după aplicarea criteriului de atribuire, anterior atribuirii contractului. Aceste documente pot fi: bilanțuri contabile sau extrase de bilanț, rapoarte de audit financiar sau alte documente emise de organisme specializate care confirmă nivelul cifrei de afaceri înscris în Fișa de date a achiziției. În cazul în care ofertantul este o asociere sau beneficiază de susținerea acordată de unul sau mai mulți terți susținători, cerința se consideră îndeplinită prin: 1. Însumarea cifrei de afaceri anuale a tuturor membrilor asocierii și/sau terțului/terților susținător(i) financiar(i), după caz, pentru anul respectiv; 2. Efectuarea mediei aritmetice a sumelor calculate la punctul 1 pentru toți anii; Operatorul economic (terțul/terții susținători financiari) are obligația să prezinte angajamentul ferm al terțului susținător, scanat după original, în conformitate cu Formularul nr. 2a însoțit de Declarația/Declarațiile terțului /terților conform Anexa la Formularul nr. 2a, din Secțiunea „Formulare” din Documentația de Atribuire, ștampilate și semnate de către reprezentantul legal/împuternicit al terțului susținător, din care să rezulte modul efectiv prin care terțul/terții susținător(i) va/vor asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere. Angajamentul ferm, împreuna cu documentele anexe la respectivul angajament, va fi încărcat in SEAP împreuna cu oferta. Bilanțurile contabile pentru ultimii 3 ani (2022, 2023, 2024) - vizate și înregistrate la organul fiscal abilitat sau documente echivalente – se vor prezenta în copie. În cazul în care, din motive justificate corespunzător, operatorul economic nu poate prezenta documentele solicitate, acesta poate prezenta și alte documente echivalente în susținerea îndeplinirii acestui criteriu minim de calificare.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre standarde de asigurare a calității
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Autoritatea contractantă va considera îndeplinite cerințele dacă operatorul economic face dovada deținerii unui certificat privind implementarea sistemului de management al calității SR EN ISO 9001.
Criteriu de selecție: Certificate emise de organisme independente despre sisteme sau standarde de management al mediului
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Modalitatea de îndeplinire: Autoritatea contractantă va considera îndeplinite cerințele dacă operatorul economic face dovada deținerii unui certificat privind implementarea unui sistem de management al mediului (EMAS sau SR EN ISO 14001).
Criteriu de selecție: Referințe despre lucrări specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Ofertantul trebuie sa facă dovada faptului ca a finalizat lucrări similare în cadrul unor contracte de execuție și / sau proiectare și execuție de natura si complexitate similara/ comparabila sau superioară cu lucrările care fac obiectul contractului/operațiuni de tipul celor precizate in obiectul contractului, în ultimii 5 ani, la nivelul a minimum 1 contract - maximum 3 contracte. Contractele ce urmează a fi prezentate ca experiență similară trebuie să fi inclus cel puțin: a) un modul SRM având capacitatea minimă de 5.600 mc/h b) o Rețea de distribuție gaze naturale funcționând in regim de presiune medie în lungime de minimum 52.400 m, c) un număr de min. 1.900 branșamente. Ultimii 5 ani se raportează la termenul limita de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13). Prin lucrări de natura si complexitate similara, comparabila cu cele ce fac obiectul prezentei achiziții, autoritatea contractanta înțelege: proiectare și execuție lucrări de înființare/ reabilitare/ modernizare rețele de gaze naturale sau superioare de transport gaze. În cazul în care se vor prezenta contracte de proiectare și execuție se va lua în considerare ca și experiență similară partea din contract care a presupus execuția de lucrări de natura celor mai sus amintite. Modalitatea de îndeplinire Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în secțiunea CRITERII SELECȚIE, bifând „Da” sau „Nu”, fiind activată opțiunea «α: indicația globală pentru toate criteriile de selecție în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței, vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor : - procesul-verbal de recepție finală / procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor / proces verbal de recepție pe obiect, întocmite în condițiile actelor normative care reglementează recepția lucrărilor, care să ateste faptul că lucrările au fost executate în conformitate cu normele legale în domeniu și că au fost duse la bun sfârșit și/sau alte documente din care sa reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea (indicatori tehnici ce caracterizează obiectul lucrării), perioada (inclusiv data încheierii contractului) și locul execuției lucrărilor.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Se vor preciza părții/părților din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, dacă este cazul. Modalitate de îndeplinire Ofertantul are obligația de a preciza informațiile cu privire la subcontractare ținând cont prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) Autoritatea contractantă solicită ofertantului/candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare: a) categoriile de servicii/lucrări din contract pe care intenționează să le subcontracteze, precum și procentul sau valoarea aferentă activităților indicate în ofertă ca fiind realizate de către subcontractanți; şi b) datele de identificare ale subcontractanților propuși, dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare." Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în secțiunea CRITERII SELECȚIE, bifând „Da” sau „Nu”, fiind activată opțiunea «α: indicația globală pentru toate criteriile de selecție în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr.98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Oferta va avea anexat acordul de subcontractare (model orientativ Formular nr. 3). În acordul de subcontractare menționat la art. 3 se va specifica procentul cât va reprezenta valoarea lucrărilor subcontractate din valoarea ofertei. Subcontractanții pe a căror capacități se bazează ofertantul vor completa la rândul lor un DUAE separat, incluzând informațiile referitoare la situațiile de excludere astfel cum acestea sunt menționate la art.164, 165 și 167 din Legea nr.98/2016 precum și cele care prezintă relevanță din perspectiva capacităților pe care se bazează ofertantul. Dacă prin subcontractant nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare prin subcontractanți prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea AC. Autoritatea contractantă poate respinge subcontractantul propus dacă acesta nu îndeplinește cerințele de calificare privind capacitatea sau se încadrează printre motivele de excludere și solicită candidatului/ ofertantului o singură dată – înlocuirea acestuia și prezentarea unui alt subcontractant. III. Capacitatea tehnică și/sau profesională a operatorului economic susținută în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 98/2016. Cerințe specifice: DUAE completat de ofertant în care va include și informațiile cu privire la existența unei susțineri de terță parte, precum și celelalte aspecte solicitate prin formatul standard al DUAE. Terțul/terții susținători vor completa DUAE cu informații privind nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut, corespunzător susținerii acordate. Odată cu depunerea DUAE se prezintă angajamentul terțului susținător (model orientativ Formularul nr.2b) împreună cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora. Prin angajamentul ferm, terțul/terții confirmă, faptul că va/vor sprijini ofertantul în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pentru a duce la îndeplinire respectivele activități pentru care a acordat susținerea, fie prin identificarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție ofertantului (descriind modul concret în care va realiza acest lucru). Totodată, prin angajamentul ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor răspunde în mod solidar cu ofertantul pentru executarea contractului de achiziţie publică. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament. După caz, odată cu depunerea DUAE, se prezintă pe lângă angajamentul terțului susținator (impreună cu documente anexe la angajament, transmise acestora de către terț/terții susținători, din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia/acestora) și acordul de asociere. Subcontractanții pe a căror capacităţi ofertantul/ candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare şi selecţie sunt consideraţi şi terţi susţinători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în acelaşi timp, şi angajamentul ferm. Autoritatea contractantă va lua în considerare această susținere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentaţiei de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: a) terțul/terții susținător(i) pot dovedi că dețin resursele invocate ca element de susținere a ofertantului/candidatului; b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităților ce acordă susținerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terțul susținător nu este declarat subcontractant.
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind
protecția mediului.
securitatea socială.
dreptul muncii.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Comuna Joseni
Numărul național de înregistrare: 4367990
Adresa poștală: Joseni nr. 666
Cod poștal: 537130
Orașul poștal: Joseni
Regiune: Harghita 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Szabolcs Gall
E-mail: gall_sz@yahoo.com 📧
Telefon: +40 741412221 📞
Fax: +40 266364498 📠
URL: https://gyergyoalfalu.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100204668 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Eventualele contestații se pot depune la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța competentă și vor fi soluționate potrivit Legii nr. 101/2016. Termenul de depunere al contestației: 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în conformitate cu Art. 8 alin. (1) lit.a) din Legea nr.101/2016 cu modificările și completările ulterioare.
Arată mai mult
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 027-091245 (2026-02-05)