Servicii de proiectare, verificare documentație tehnică, elaborare studiu de imunizare la schimbările climatice, asistență tehnică și execuție de lucrări cu dotări incluse pentru Obiectivul ,, Subunitate de Pompieri Murighiol in cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgentă DELTA Tulcea" P.D.D.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta al Județului Tulcea

Obiectul contractului îl constituie Servicii de proiectare pentru întocmirea documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (D.T.A.C.), organizare a execuţiei lucrărilor (D.T.O.E.), Proiect tehnic de execuţie (P.Th.) + Detalii de execuție (D.E.), acordare asistenţă tehnică din partea proiectantului și respectiv Execuție lucrări de construire + dotare obiectiv+realizarea studiului de imunizare la schimbările climatice pentru „Subunitate de Pompieri Murighiol în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea” și elaborarea analizelor privind respectarea principiului DNSH („Do No Significant Harm”) conform cerințelor Programului Dezvoltare Durabilă 2021–2027, aferente obiectivului de investiții ,,Subunitate de Pompieri Murighiol în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea” cu finanţare din fondurile Europene aferente Programului Dezvoltare Durabilă (P.D.D.) 2021-2027, Prioritatea 3 - Promovarea adaptării la schimbările climatice şi managementul riscurilor, Acțiunea 3.2 Îmbunătățirea sistemului de răspuns la risc în vederea îmbunătățirii timpilor de răspuns în situații de urgență, pentru imobilul analizat este amplasat în comuna Murighiol, județul Tulcea. Numărul zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 20 zile. Termenul-limită în care Autoritatea Contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări sau informațiilor suplimentare: în a 10-a zi înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Solicitările de clarificare în legatură cu documentația de atribuire se vor transmite doar prin intermediul SEAP (https://e-licitatie.ro), prin accesarea secțiunii dedicate „Întrebări” din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfășurare. ATENTIE!!! Pentru respectarea principiului tratamentului egal, operatorii economici interesati vor respecta prevederile notificarii ANAP nr. 247 cu privire la modalitatea de transmitere a solicitarilor de clarificari si a informatiilor suplimentare la documentatiile de atribuire /raspunsurile formulate in cazul desfasurarii procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica prin intermediul mijloacelor electronice (online), in sensul ca documentele atasate la sectiunea "Intrebari" NU VOR CONTINE DATELE DE IDENTIFICARE ALE ACESTORA , intrucat acestea vor deveni publice in momentul transmiterii raspunsului de catre autoritatea contractanta! Pentru verificarea statusului procedurii (suspendata/in derulare) si a noilor termene de depunere va rugam sa consultati platforma electronica SEAP.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-04-27. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-03-10.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-03-10 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-03-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de proiectare, verificare documentație tehnică, elaborare studiu de imunizare la schimbările climatice, asistență tehnică și execuție de lucrări cu dotări incluse pentru Obiectivul ,, Subunitate de Pompieri Murighiol in cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgentă DELTA Tulcea" P.D.D.
Număr de referință: 4321542/2026/2
Scurtă descriere:
“Obiectul contractului îl constituie Servicii de proiectare pentru întocmirea documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire...”    Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de construcţii de instituţii de ordine publică 📦
Valoarea estimată fără TVA: 3986250.34 RON 💰
Descriere
Descrierea achiziției publice:
“Servicii de proiectare pentru întocmirea documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (D.T.A.C.), organizare a execuţiei...”    Arată mai mult
Informații suplimentare:
“Procedura de atribuire este inițiată sub incidența prezentei clauzei suspensive, în sensul că încheierea angajamentului legal este condiționată de alocarea...”    Arată mai mult
Produse/servicii suplimentare: Echipament de reţea 📦
Produse/servicii suplimentare: Echipament de reţea telefonică 📦
Produse/servicii suplimentare: Echipament de telecomunicaţii 📦
Produse/servicii suplimentare: Mobilier 📦
Produse/servicii suplimentare: Diverse echipamente 📦
Produse/servicii suplimentare: Echipamente industriale 📦
Produse/servicii suplimentare: Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice 📦
Produse/servicii suplimentare: Servicii de asistenţă de proiectare 📦
Locul principal sau locul de desfășurare:
“Sat Murighiol, comuna Murighiol, Jud. Tulcea”
Locul de desfășurare: Tulcea 🏙️
Durata: 20 (MONTH)
Perioada de timp de mai jos este exprimată în număr de luni.
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesionala a persoanei nominalizata in calitatea de MANAGER PROIECT
Criteriul de calitate (pondere): 10
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesionala a persoanei nominalizate in calitate de SEF PROIECT TEHNIC
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesionala a persoanei nominalizata in calitate de ARHITECT CU DREPT DE SEMNATURA
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): Experienta profesionala a persoanei nominalizate in calitate de INGINER PROIECTANT CONSTRUCTII CIVILE SI INDUSTRIALE
Criteriul de calitate (denumire): Garantie extinsa a lucrarii
Criteriul de calitate (denumire): Gradul de adecvare al planului de lucru (durata, succesiunea activităților și inter-relaționarea acestora), raportat la abordarea și metodologia în cadrul contractului
Criteriul de calitate (denumire): Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-04-27 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că...”    Arată mai mult
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
“Modalitatea de indeplinire: Autoritatea contractantă solicită operatorilor economici să precizeze partea/părțile din contract pe care intentionează să o/le...”    Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul:
“Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016”
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează:
“Finanţare din fondurile Europene aferente Programului Dezvoltare Durabilă (P.D.D.) 2021-2027, Prioritatea 3 - Promovarea adaptării la schimbările climatice...”    Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Inspectoratul pentru situatii de urgenta delta al judetului tulcea
Numărul național de înregistrare: 4321542
Adresa poștală: Strada: 1848, nr. 16
Cod poștal: 820190
Orașul poștal: Tulcea
Regiune: Tulcea 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: pompiertl@yahoo.com 📧
Telefon: +40 040524301 📞
Fax: +40 240523700 📠
URL: https://www.isudelta.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Minister sau orice altă autoritate naţională sau federală
Activitate principală
Ordine și siguranță publică
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100205750 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏

Informații complementare
Informații suplimentare

“A. În ceea ce privește persoanele la care se face referire la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin...”    Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Inspectoratul pentru situatii de urgenta delta al judetului tulcea
Numărul național de înregistrare: 4321542_3
Adresa poștală: Strada: 1848, nr. 16
Cod poștal: 820190
Orașul poștal: Tulcea
Regiune: Tulcea 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: pompiertl@yahoo.com 📧
Telefon: +40 040524301 📞
Fax: +40 240523700 📠
URL: https://www.isudelta.ro 🌏
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 049-170361 (2026-03-10)