Servicii de urbanism, obtinere avize si elaborare/obtinere studii de specialitate in vederea intocmirii documentatiei PUZ Zona Moara de vant pana la limita administrativa Aroneanu-Popricani
Obiectul principal al contractului este asigurarea de Servicii de urbanism, obţinere avize şi elaborare/obţinere studii de specialitate în vederea întocmirii documentaţiei „P.U.Z. Zona Moara de Vânt până la limita administrativă Aroneanu - Popricani”, aferentă obiectivului de investiţii proprii din anul 2025-“PUZ-uri şi alte studii în Municipiul Iaşi-zona Cicoarei și zona Moara de Vânt până la limita administrativă Aroneanu-Popricani”. În cadrul PUZ se vor analiza și reglementa, în principal: • armonizarea cu PUG al municipiului Iași și corelarea cu documentațiile de • urbanism aprobate în zonă (PUZ/PUD), inclusiv fundamentarea • actualizării/modificării acestora, după caz, în contextul PUZ-ului de ansamblu; • zonificarea funcțională și compatibilitatea funcțiunilor (locuire, funcțiuni mixte, servicii, dotări publice, spații verzi etc.), precum și stabilirea zonelor principale de urbanizare; • organizarea rețelei de circulații și conectivitatea (ierarhizare străzi, accesibilitate rutieră, pietonală și velo, corelări cu rețeaua majoră, acces către punctele de interes); • stabilirea indicatorilor urbanistici, a regimului de înălțime, a retragerilor și a regulilor de conformare urbanistică (RLU) pentru subzonele propuse; • echiparea edilitară (apă-canal, energie, gaze, telecom, iluminat public) și corelarea dezvoltării cu capacitățile rețelelor, inclusiv condiții de realizare etapizată; • spații publice și spații verzi: asigurarea unei rețele coerente de spații verzi și spații publice, conectate și accesibile, cu reguli pentru calitatea spațiului public; • statutul juridic și circulația terenurilor, inclusiv necesitatea unor mecanisme de corelare parcelară/reparcelare (după caz); • măsuri privind protecția mediului și gestionarea riscurilor naturale/antropice (dacă este cazul); • condiții și servituți specifice amplasamentului, inclusiv — dacă se impune prin avize — prevederi privind patrimoniul/monumentele istorice. Notă: Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări în a 11 -a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor”
Termen limită
Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-03-10.
Achiziția publică a fost publicată pe 2026-02-05.
Anunţ de participare (2026-02-05) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Servicii de urbanism, obtinere avize si elaborare/obtinere studii de specialitate in vederea intocmirii documentatiei PUZ Zona Moara de vant pana la limita administrativa Aroneanu-Popricani
Număr de referință: 4541580/168443
Scurtă descriere:
Obiectul principal al contractului este asigurarea de Servicii de urbanism, obţinere avize şi elaborare/obţinere studii de specialitate în vederea întocmirii documentaţiei „P.U.Z. Zona Moara de Vânt până la limita administrativă Aroneanu - Popricani”, aferentă obiectivului de investiţii proprii din anul 2025-“PUZ-uri şi alte studii în Municipiul Iaşi-zona Cicoarei și zona Moara de Vânt până la limita administrativă Aroneanu-Popricani”.
În cadrul PUZ se vor analiza și reglementa, în principal:
• armonizarea cu PUG al municipiului Iași și corelarea cu documentațiile de
• urbanism aprobate în zonă (PUZ/PUD), inclusiv fundamentarea
• actualizării/modificării acestora, după caz, în contextul PUZ-ului de ansamblu; • zonificarea funcțională și compatibilitatea funcțiunilor (locuire, funcțiuni mixte, servicii, dotări publice, spații verzi etc.), precum și stabilirea zonelor principale de urbanizare;
• organizarea rețelei de circulații și conectivitatea (ierarhizare străzi, accesibilitate rutieră, pietonală și velo, corelări cu rețeaua majoră, acces către punctele de interes);
• stabilirea indicatorilor urbanistici, a regimului de înălțime, a retragerilor și a regulilor de conformare urbanistică (RLU) pentru subzonele propuse;
• echiparea edilitară (apă-canal, energie, gaze, telecom, iluminat public) și corelarea dezvoltării cu capacitățile rețelelor, inclusiv condiții de realizare etapizată;
• spații publice și spații verzi: asigurarea unei rețele coerente de spații verzi și spații publice, conectate și accesibile, cu reguli pentru calitatea spațiului public;
• statutul juridic și circulația terenurilor, inclusiv necesitatea unor mecanisme de corelare parcelară/reparcelare (după caz);
• măsuri privind protecția mediului și gestionarea riscurilor naturale/antropice (dacă este cazul);
• condiții și servituți specifice amplasamentului, inclusiv — dacă se impune prin avize — prevederi privind patrimoniul/monumentele istorice.
Notă:
Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor: 18 zile. Autoritatea contractantă va răspunde solicitărilor de clarificări în a 11 -a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor”

Tipul de contract: Servicii
Produse/servicii: Servicii de urbanism📦
Valoarea estimată fără TVA: 2 163 000 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Obiectul principal al contractului este asigurarea de Servicii de urbanism, obţinere avize şi elaborare/obţinere studii de specialitate în vederea întocmirii documentaţiei „P.U.Z. Zona Moara de Vânt până la limita administrativă Aroneanu - Popricani”, aferentă obiectivului de investiţii proprii din anul 2025-“PUZ-uri şi alte studii în Municipiul Iaşi-zona Cicoarei și zona Moara de Vânt până la limita administrativă Aroneanu-Popricani”.
Scopul acestor lucrări este de a elaborara documentaţia „P.U.Z. Zona Moara de Vânt până la limita administrativă Aroneanu - Popricani”, din municipiului Iaşi prin analiza situatiei existente şi stabilirea condiţiilor în care intreg arealul poate fi valorificat. Necesitatea elaborării acestei documentatiii este in conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 350 din 6 iunie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului

Locul principal sau locul de desfășurare: Municipiul Iași
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Iaşi
🏙️
Durata: 12 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 40
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică 1
Experienţa experţilor-cheie, concretizată în numărul de proiecte/contracte similare în care respectivii experţi au îndeplinit acelaşi tip de activităţi ca cele pe care urmează să le îndeplinească pentru aceste contracte
Criteriul de calitate (pondere): 8
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică 2 Experienţa experţilor-cheie, concretizată în numărul de proiecte/contracte similare în care respectivii experţi au îndeplinit acelaşi tip de activităţi ca cele pe care urmează să le îndeplinească pentru aceste contracte
Criteriul de calitate (pondere): 4
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică 3 Experienţa experţilor-cheie, concretizată în numărul de proiecte/contracte similare în care respectivii experţi au îndeplinit acelaşi tip de activităţi ca cele pe care urmează să le îndeplinească pentru aceste contracte
Criteriul de calitate (pondere): 5
Criteriul de calitate (denumire): Componenta tehnică 4 Experienţa experţilor-cheie, concretizată în numărul de proiecte/contracte similare în care respectivii experţi au îndeplinit acelaşi tip de activităţi ca cele pe care urmează să le îndeplinească pentru aceste contracte
Componenta tehnică Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a fiecărui contract, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor,

Componenta tehnică Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a fiecărui contract, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000
Procedura Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-03-10 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-03-10 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Membrii comisiei de evaluare
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-03-10 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
OOperatorii economici ce depun oferta trebuie să dovedească o forma de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în nici una dintre situațiile de anulare a constituirii precum și că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului.
Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței:
Se va completa DUAE de către ofertant (lider și asociat – după caz) si, respectiv, separat de subcontractanți cu informațiile aferente situației lor.
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE care urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor sunt următoarele:
1. Persoane juridice române: Certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului. Informațiile cuprinse în certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la momentul prezentării certificatului. Obiectul contractului trebuie sa aiba corespondent in codul CAEN din Certificatul Constatator emis de ONRC/ORC.
În cazul operatorilor economici ce participa în comun la procedura de atribuire si /sau în cazul subcontractării unei părți din contracti, fiecare membru al asocierii si/sau subcontractant trebuie sa facă dovada ca pentru partea din contract pe care o realizează are corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC/ORC. Se va depune o dată cu DUAE acord de subcontractare.
2. Persoane juridice străine: documente echivalente, emise de autoritățile competente din tara de rezidență in care își are sediul operatorul economic, care sa dovedească o forma de înregistrare si, după caz, de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, în conformitate cu cerințele legale din tara în care este stabilit operatorul economic, însoțite de o traducere autorizata a acestora în limba româna.
Obiectul contractului trebuie sa aibă corespondent în domeniile de activitate înscrise în documentele prezentate. Informațiile cuprinse în aceste documente trebuie sa fie reale/valide la data prezentării acestora.
În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat sa prezinte documentele solicitate la acest capitol pentru partea din contract pe care o realizeaza. Persoanele juridice străine pot prezenta documente echivalente, emise în conformitate cu legislația aplicabilă în țara de rezidenta (acolo unde este aplicabila).
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor

Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Se precizează partea/părțile din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, dacă este cazul.
Potrivit art. 172 alin (4) din Legea nr 98/2016 se va lua în considerare capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși pentru partea lor de implicare în contractul ce urmează să fie îndeplinit, dacă sunt prezentate documente relevante în acest sens. În cazul în care este identificată o situație de excludere, cu aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor art.171 din Legea nr. 98/2016, Autoritatea Contractantă solicită ofertantului o singură dată să înlocuiască un subcontractant în legătură cu care a rezultat, în urma verificării, ce se află în această situație. Potrivit art. 55 alin (1) din Legea nr. 98/2016 se vor indica partea/părțile din contract care urmează să fie subcontractate.
Ofertanții trebuie să declare toți subcontractanții și toate datele de recunoaștere a subcontractanților. În cazul în care un ofertant subcontractează o parte/ părți din contract și este declarat câștigător al procedurii de atribuire, va depune înainte de încheierea contractului cu Autoritatea Contractantă, contractul încheiat între ofertant și subcontractant, care se constituie anexă la contractul de achiziție publică. Înlocuirea sau introducerea unui subcontractant după încheierea contractului, se poate face numai cu acordul Autorității Contractante.
Modalitatea de îndeplinire:
Declarația DUAE se completează online direct in SEAP in secțiunea dedicată procedurii, pe formularul DUAE deja configurat de autoritatea contractantă.
Se va solicita tuturor ofertanților, ca odată cu completarea DUAE să prezinte acordul de subcontractare. Nedepunerea acordului de subcontractare odată cu DUAE atrage respingerea ofertei ca inacceptabilă (în temeiul art. 193 din Legea nr. 98/2016).Documentele justificative care probează cele asumate în acorduri vor fi solicitate de către Autoritatea Contractantă, ofertantului clasat pe locul I în clasamentul intermediar la finalizarea evaluării ofertelor.
Se va preciza partea/părțile din contract pe care operatorul economic intenționează să o/le subcontracteze, cu indicarea procentului de subcontractare sau a valorii subcontractate.

Criteriu de selecție: Referințe despre servicii specificate
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
CERINTA 1: Ofertanţii vor face dovada ca au prestat şi dus la bun sfârşit servicii similare de urbanism, obţinere avize şi elaborare/obţinere studii de specialitate în vederea întocmirii de documentaţii de tip P.U.G. sau P.U.Z.C.P. sau P.U.Z. in valoare cumulată de:
- cel putin 2.163.000,00 lei, la nivelul unuia sau a mai multor contracte, prin prezentarea unei liste a servicilor prestate in cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor si a beneficiarilor publici sau privati, conform exemplului de buna practica din Instructiunea ANAP nr. 2/2017;
Prin sintagma „servicii similare” din punct de vedere al complexitatii cu cele care fac obiectul achizitiei se va întelege servicii de urbanism pentru documentaţii de tip P.U.G. / P.U.Z.C.P./ P.U.Z.
la nivelul unuia sau mai multor contracte.
Toate contractele prezentate să conţină servicii de elaborare şi/sau coordonare pentru documentaţii de tip – P.U.G. / P.U.Z.C.P. / P.U.Z., inclusiv studiile de fundamentare de specialitate aferente. Mentionam ca nu se accepta prezentarea ca experienta similara a contractelor ce au ca obiect obtinere avize pentru documentaţiile menţionate anterior deoarece gradul de complexitate la elaborare acestora este redus raportat la complexitatea serviciilor solicitate in cadrul prezentei achizitii.
Justificarea cerintei privind experienta similara:
Experienta similara trebuie sa priveasca servicii de elaborare si/sau coordonare pentru documentaţii de tip – P.U.G. / P.U.Z.C.P. / P.U.Z., care au fost avizate de forurile competente. Toate contractele prezentate să conţină servicii de elaborare şi/sau coordonare pentru documentaţii de tip – P.U.G. / P.U.Z.C.P. / P.U.Z., inclusiv studiile de fundamentare de specialitate aferente.
Nivelul minim valoric a fost stabilit cu respectarea principiului proportionalitatii, respectiv nu depaseste valoarea estimata a contractelor ce urmeaza a fi atribuit.
Perioada de 3 ani se va raporta la data limita de depunere a ofertelor stabilita prin anuntul de participare, iar in situatia in care termenul limita de depunere a ofertelor se modifica, perioada de raportare a ultimilor trei ani se va extinde corespunzator cu perioada decalarii.
Prin sintagma „servicii duse la bun sfârşit” se înţelege (conf art. 9 alin. 3 din Instructiunea ANAP nr. 2/2017): a) servicii recepţionate parţial, cu condiţia ca specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţă similară să permita elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; b) servicii recepţionate la sfârşitul prestării; sfârşitul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanţie, respectiv a perioadei de notificare a defectelor în cadrul contractelor.
In cadrul acestei sectiuni se solicita documente care sa sustina situatia operatorului economic privind capacitatea tehnica de a derula contractul. Acest criteriu ofera asigurari ca serviciile ce urmeaza a fi prestate conform celor solicitate prin caietul de sarcini si fisa de date, acestea protejand autoritatea contractanta de o eventuala atribuire a contractului unui operator economic care nu poseda experienta. Luând în considerare experiențele anterioare în implementarea diverselor tipuri de contracte de servicii, Municipiul Iasi consideră că are obligația luării oricăror măsuri privind diminuarea riscurilor de neexecutare sau de prevenire a unor întârzieri nejustificate din cauza incapacității sau a lipsei de expertiză tehnică/profesională relevantă a ofertanților, scopul fiind realizarea investiției la parametrii cantitativi şi calitativi solicitați prin caietul de sarcini în termenul impus. Experienta minima pentru servicii de urbanism, obţinere avize şi elaborare/obţinere studii de specialitate în vederea întocmirii, documentaţiilor de tip P.U.G. / P.U.Z.C.P. / P.U.Z., este necesara deoarece documentatiile ce urmeaza a fi elaborate prezinta particularitati in comparatie cu alte lucrari publice, cu functiuni distincte, ceea ce presupune o experienta dobandita anterior pentru servicii similare. Pe de alta parte, operatorii economici se pot asocia sau pot beneficia de asociere in vederea indeplinirii cerintelor din documentatia de atribuire.
Modalitatea de indeplinire:
Se va completa si se va depune:
- se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile ce descriu nivelul lor de experiență, prin raportare la contractele prestate în trecut, corespunzător cerințelor autorității contractante. La nivelul DUAE trebuie precizate informatii referitoare la: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, valoarea fara TVA, beneficiarul, data si numarul documentului de receptie, precum si ponderea si/sau activitatile pentru care a fost responsabil.
Următoarele documente justificative care probează îndeplinirea cerinței vor fi prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc in clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor:
Documentele prin care operatorii economici pot indeplini cerinta privind experienta similara sunt urmatoarele, fara a se limita la, enumerarea nefiind cumulativa:
- Certificate/ procese verbale de predare-primire;
- Recomandari;
- Certificate constatoare, alte documente relevante.

Criteriu de selecție: Cifra de afaceri medie anuală
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 ani (2022, 2023, 2024) să fie:
egala sau mai mare de 2.163.000,00 lei
Prin criteriile de mai sus se asigura protejarea autoritatii contractante, in sensul evitarii atribuirii contractului unui operator economic al carui volum de activitate nu corespunde cu dimensiunile contractului supus atribuirii sau indicatorii economici din activitatea acestora nu garanteaza buna executia a contractului.
Modalitatea de indeplinire:
Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinței: completare DUAE.
Documentele justificative care demonstrează solicitarea cerinței (cum ar fi bilanțuri contabile, audituri financiare sau alte documente, în măsura în care acestea reflectă o imagine fidelă a situației economice și financiare a ofertantului) se vor prezenta numai de ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Pentru conversia lei/altă valută, se va lua în considerare cursul mediu anual comunicat de B.N.R. pentru fiecare an.
În cazul in care beneficiază de susținere din partea unui terț, ofertantul va prezenta:
1 - Angajamentul ferm privind susținerea economică și financiară acordată de terțul susținător. Angajamentul ferm va fi încarcat in SEAP/SICAP, în mod obligatoriu, împreună cu DUAE cu semnatură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in condițiile legii.
Angajamentul trebuie să fie explicit, scris și neconditionat, precizând fără echivoc cerința pentru care terțul întelege să acorde susținerea, precum și modalitatea concreta de acordare a sustinerii, în conditiile legii. Odata cu angajamentul de sustinere, ofertantul are obligația să prezinte documente transmise acestuia de catre tertul/tertii sustinator/sustinatori, din care sa rezulte modul efectiv prin care tertul/tertii sustinator/sustinatori va/vor asigura indeplinirea propriului angajament de sustinere, documente care se vor constitui ca anexe la respectivul angajament.
Angajamentul ferm prezentat de ofertant trebuie sa prevadă care sunt resursele care sunt aduse în sustinere și sa evidentieze faptul ca disponibilizarea acestora se va realiza neconditionat în functie de necesitatile care apar pe parcursul indeplinirii contractului în cauza, în conditiile și în termenele acestuia. Se vor respecta prevederile art 182 și urmatorele din Legea 98/2016 privind tertul sustinator.
2 - Situatiile financiare sau extrase din situatiile financiare aferente ultimilor 3 ani din care rezulta indeplinirea nivelului minim solicitat al cerintei privind situatia economică și financiară.
Atunci când un grup de operatori economici depune ofertă comună, capacitatea economică și financiară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului.
Ofertanții vor completa DUAE, urmând ca documentele justificative să fie prezentate doar la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor conform art.193 – 196 din Legea nr.98/2016 și art.104 alin.3 coroborat cu art.65 din H.G.395/2016.

Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 20
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.

Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind…
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Autoritatea contractantă Nume și adrese
Nume: Municipiul Iasi
Numărul național de înregistrare: 4541580
Adresa poștală: Strada: Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11, Sector: -, Judet: Iasi
Cod poștal: 700064
Orașul poștal: Iasi
Regiune: Iaşi
🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Gabriela Badarau
E-mail: licitatii@primaria-iasi.ro📧
Telefon: +40 232258190📞
Fax: +40 0232258190 📠
URL: https://www.primaria-iasi.ro🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro🌏 Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100204638🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare Informații suplimentare
Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metoda specifica de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea ”sau echivalent”.
1. Un operator economic poate participa la procedura numai dacă este înregistrat în SEAP.
2. Corespondența și toate documentele depuse de operatorii economici vor fi în limba română, sau însoțite de traducere autorizată în limba română.
3. Documentația de atribuire se postează integral în cadrul anunțului de participare publicat pe site–ul http://www.e-licitatie.ro/pub.
4. Solicitările de clarificări ale potențialilor ofertanți se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea „SOLICITĂRI DE CLARIFICARE/ÎNTREBĂRI” din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace electronice.
5. Răspunsurile la solicitările de clarificări se vor posta în termen legal în cadrul anunțului de participare publicat pe site–ul: http://www.elicitatie.ro/pub.
6. Comisia de evaluare va transmite solicitările de clarificare privind ofertele depuse, în SEAP la Secțiunea „SOLICITĂRI DE CLARIFICARE/ÎNTREBĂRI”. Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea “SOLICITĂRI DE CLARIFICARE/ ÎNTREBĂRI”), integral în secțiunea corespunzătoare
respectivei solicitări, sub forma unuia sau a mai multor documente/ fișiere distincte semnate cu semnătura electronică.
"7. Declarația DUAE se completează direct în SEAP, iar depunerea acesteia odată cu oferta este obligatorie, în caz contrar, oferta va fi respinsă ca inacceptabilă în conformitate cu art. 137, alin.(2), lit.b) din HG nr. 395/2016.
8. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare, în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă va solicita noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică. Pentru prezentarea unei noi propuneri financiare, autoritatea contractanta va solicita reofertare prin intermediul platformei SEAP.
9. Modificările aduse Contractului fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, aferente opțiunilor de revizuire cuprinse în clauzele contractuale se fac prin Act Adițional cu respectarea legislației în vigoare. Părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, în condițiile prevăzute la art. 221 - 222 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare
10. În cazul în care oferta desemnată câștigătoare este o asociere, înainte de încheierea contractului se va prezenta acordul de asociere în forma autentificată.
11. Toate specificațiile, serviciile și cerințele menționate și solicitate în cadrul documentației de atribuire (inclusiv caietul de sarcini) sunt însoțite de mențiunea “sau echivalent”.
Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal Municipiului Iași colectează și prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentului U.E. nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
Prin acest document, Municipiul Iași informează persoanele vizate, ale căror date sunt colectate, cu privire la modul în care sunt utilizate aceste date și, în același timp, informează persoanele vizate despre drepturile care li se cuvin.
Autoritatea contractantă informează în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de următoarele:
Prin semnarea contractului se consideră că toate persoanele fizice nominalizate în ofertă/ documentele ce însoțesc oferta respectivă au fost informate de Municipiul Iași cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și sunt de acord în condițiile menționate mai jos:
Scopul și destinatarii prelucrării datelor cu caracter personal sunt cele reglementate de Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice; Legea nr.101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de achiziții publice și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor; Legea nr.184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziției publice și Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Destinatari ai datelor cu caracter personal:
În fluxul de procesare și stocare, datele cu caracter personal ar putea fi transferate, după caz, următoarelor categorii de destinatari:
• Autorități și Instituții ale Statului și/sau autorități/instituții internaționale, având desemnate atribuții/drepturi de verificare/control, etc.;
• Instanțe Judecătorești;
• Destinatari care cer informații pe baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Transferul datelor în afara țării:
Datele cu caracter personal colectate de către Municipiul Iași pot fi transmise în afara țării, către Direcțiile din cadrul Comisiei Europene, localizate în Bruxelles (Belgia) și utilizate de acestea în scopurile prelucrării menționate mai sus și a Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ.
Perioada stocării datelor:
Datele dumneavoastră personale vor fi păstrate pentru întreaga perioadă de timp în care contractul de achiziție publică produce efecte juridice, incluzând perioada de garanție a contractului respectiv, la care se adaugă o perioadă suplimentară de minim 5 ani după ce contractul respectiv nu mai produce efecte.
Drepturile persoanei vizate:
Aveți următoarele drepturi asupra datelor cu caracter personal, care vă aparțin, și care sunt prelucrate de către Municipiul Iași:
• dreptul de a solicita accesul la datele cu caracter personal;
• dreptul de a solicita rectificarea datele cu caracter personal, inexacte sau incomplete;
• dreptul de a depune o plângere în față Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Temeiul legal pentru prelucrarea datelor personale, pentru fiecare din scopurile definite mai sus, este:
- încheierea și executarea Contractului de Achiziție Publică, la care persoana vizată este parte;
- obligațiile legale ce îi revin Municipiului Iași conform prevederilor legale aplicabile, dintre care menționăm: Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Legea 98/2016 privind achizițiile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziției publică, Ordonanța de Urgență nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.
Termenul legal de prelucrarea a datelor cu caracter personal, cât și perioada de stocare a datelor sunt cele reglementate de Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice; Legea nr.101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de achiziții publice și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor; Legea 184/2016 privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziției publică și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: București
Regiune: Bucureşti
🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro📧
Telefon: +40 213104641📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro🌏 Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Municipiul Iasi - Serviciul Achizitii Publice
Numărul național de înregistrare: 4541580_3
Adresa poștală: BL. Stefan Cel Mare si Sfant nr. 11
Cod poștal: 700064
Orașul poștal: Iasi (Iasi)
Regiune: Iaşi
🏙️
E-mail: licitatii@primaria-iasi.ro📧
Telefon: +40232267582📞
Fax: +40 0258190 📠
URL: https://www.primaria-iasi.ro🌏 Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Termenele de exercitare a cailor de atac sunt cele prevazute la art. 8 din Legea nr.101/2016.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 027-090085 (2026-02-05)
Anunţ de participare (2026-02-26) Obiect Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 2 163 000 RON 💰
Procedura Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-03-20 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-03-20 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-03-20 15:00:00.0000000 📅
Modificări Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000 Valoare nouă
Text:
IV.2.2) Termen limita pentru primirea ofertelor - data
Oferta trebuie sa fie valabila pana la data de
Data deschiderii
Alte informații suplimentare
La solicitarea operatorilor economici interesati sa participe la prezenta procedura
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: 37618ba6-7100-481d-afdb-b3387b20b33a-01
Sursa: OJS 2026/S 041-140877 (2026-02-26)