Achiziția publică de lucrări din cadrul proiectului „Consolidarea și reabilitarea energetică a Școlii Profesionale Speciale Bistrița, județul Vâlcea”.

Judetul Valcea

Obiectul achiziției îl constituie execuția Lucrărilor din cadrul proiectului „Consolidarea și reabilitarea energetică a Școlii Profesionale Speciale Bistrița, județul Vâlcea”. Lucrările de execuție aferente Acordului Contractual, stabilite prin Proiectul Tehnic includ: a) achiziționarea tuturor materialelor și produselor necesare, asigurarea tuturor utilajelor, mijloacelor și echipamentelor (inclusiv orice utilaj de ridicare sau manipulare) necesare pentru execuția lucrărilor; b) orice activitate sau lucrare provizorie necesară pentru pregătirea șantierului; c) transportul la șantier al oricăror materiale, utilaje, componente și echipamente de lucru, al oricărui mijloc normal sau extraordinar necesar pentru execuția lucrărilor; d) orice testare și teste relevante, așa cum aceste testări și teste sunt solicitate prin legislația și reglementările în domeniul sistemului de asigurare a calității în construcții; e) orice consumabile necesare pentru execuția lucrărilor și realizarea testărilor; f) întreținerea normală și extraordinară a lucrărilor până la predarea acestora către Achizitor; g) activități și consumabile necesare pentru menținerea șantierului curat și funcțional, demontarea și îndepărtarea oricăror lucrări sau activități provizorii; h) pregătirea oricărei documentații necesare Antreprenorului pentru execuția lucrărilor, documentație care include dar nu se limitează la: i) Graficele generale de realizare a investiției publice (fizic și valoric); ii) Planul calității pentru execuție; iii) Planul de control al calității; iv) certificările și rezultatele testelor materialelor; i) readucerea la forma și la structura inițială a zonelor afectate de execuția lucrărilor; j) documentarea informațiilor necesare pentru Cartea tehnică a construcției, inclusiv documentarea instrucțiunilor de exploatare; k) instruirea personalului beneficiarului final (Școala Profesională Specială Bistrița); l) punerea în funcțiune a instalațiilor și echipamentelor; m) execuția oricăror remedieri necesare în perioada de garanție. Valoarea estimată a achiziției publice de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și reabilitarea energetică a Școlii Profesionale Speciale Bistrița, județul Vâlcea”, a fost stabilită în cadrul devizului general al investiției, de către proiectantul S.C. Globexterra S.R.L., care a elaborat Proiectul Tehnic. Termenii și condițiile Acordului Contractual includ și o perioada de garanție ofertată (minimum 36 de luni - construcții având categoria de importanță C). Acordul Contractual este valabil de la data semnării lui de către părți până la data aprobării recepției la terminarea lucrărilor. Durata de execuție a Acordului Contractual este de 36 de luni de la data de începere, notificată de Supervizor. Achizitorul va asigura potențialilor ofertanți suportul și asistența necesare pentru vizita în teren. Programul vizitei în teren se va agrea/ stabili de către Achizitor în perioada de elaborare a ofertelor. Orice referire din cuprinsul prezentului Caiet de sarcini prin care se indică o anumită autorizare/ certificare/ atestare sau standard/ specificație etc. se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea „sau echivalent”. După aprobarea documentațiilor, drepturile de autor ale Antreprenorului asupra acestora se transmit Achizitorului. Achizitorul va avea dreptul de a utiliza documentațiile tehnico-economice fără acordul scris al Antreprenorului. Nota: Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informatii suplimentare, numai prin SEAP, într-un termen de cel tarziu 20 de zile inainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016 În masura în care solicitările de clarificări sau informatii suplimentare au fost adresate in termenul prevazut anterior, termenul limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare este cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.

Termen limită

Termenul de primire a ofertelor a fost de 2026-07-15. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-06-05.

Cine? Ce? Unde?
Istoricul achizițiilor
Data Document
2026-06-05 Anunţ de participare
Anunţ de participare (2026-06-05)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Achiziția publică de lucrări din cadrul proiectului „Consolidarea și reabilitarea energetică a Școlii Profesionale Speciale Bistrița, județul Vâlcea”.
Număr de referință: 2540929_2026_PAAPD1613423
Scurtă descriere:
Obiectul achiziției îl constituie execuția Lucrărilor din cadrul proiectului „Consolidarea și reabilitarea energetică a Școlii Profesionale Speciale Bistrița, județul Vâlcea”. Lucrările de execuție aferente Acordului Contractual, stabilite prin Proiectul Tehnic includ: a) achiziționarea tuturor materialelor și produselor necesare, asigurarea tuturor utilajelor, mijloacelor și echipamentelor (inclusiv orice utilaj de ridicare sau manipulare) necesare pentru execuția lucrărilor; b) orice activitate sau lucrare provizorie necesară pentru pregătirea șantierului; c) transportul la șantier al oricăror materiale, utilaje, componente și echipamente de lucru, al oricărui mijloc normal sau extraordinar necesar pentru execuția lucrărilor; d) orice testare și teste relevante, așa cum aceste testări și teste sunt solicitate prin legislația și reglementările în domeniul sistemului de asigurare a calității în construcții; e) orice consumabile necesare pentru execuția lucrărilor și realizarea testărilor; f) întreținerea normală și extraordinară a lucrărilor până la predarea acestora către Achizitor; g) activități și consumabile necesare pentru menținerea șantierului curat și funcțional, demontarea și îndepărtarea oricăror lucrări sau activități provizorii; h) pregătirea oricărei documentații necesare Antreprenorului pentru execuția lucrărilor, documentație care include dar nu se limitează la: i) Graficele generale de realizare a investiției publice (fizic și valoric); ii) Planul calității pentru execuție; iii) Planul de control al calității; iv) certificările și rezultatele testelor materialelor; i) readucerea la forma și la structura inițială a zonelor afectate de execuția lucrărilor; j) documentarea informațiilor necesare pentru Cartea tehnică a construcției, inclusiv documentarea instrucțiunilor de exploatare; k) instruirea personalului beneficiarului final (Școala Profesională Specială Bistrița); l) punerea în funcțiune a instalațiilor și echipamentelor; m) execuția oricăror remedieri necesare în perioada de garanție. Valoarea estimată a achiziției publice de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Consolidarea și reabilitarea energetică a Școlii Profesionale Speciale Bistrița, județul Vâlcea”, a fost stabilită în cadrul devizului general al investiției, de către proiectantul S.C. Globexterra S.R.L., care a elaborat Proiectul Tehnic. Termenii și condițiile Acordului Contractual includ și o perioada de garanție ofertată (minimum 36 de luni - construcții având categoria de importanță C). Acordul Contractual este valabil de la data semnării lui de către părți până la data aprobării recepției la terminarea lucrărilor. Durata de execuție a Acordului Contractual este de 36 de luni de la data de începere, notificată de Supervizor. Achizitorul va asigura potențialilor ofertanți suportul și asistența necesare pentru vizita în teren. Programul vizitei în teren se va agrea/ stabili de către Achizitor în perioada de elaborare a ofertelor. Orice referire din cuprinsul prezentului Caiet de sarcini prin care se indică o anumită autorizare/ certificare/ atestare sau standard/ specificație etc. se va citi și interpreta ca fiind însoțită de mențiunea „sau echivalent”. După aprobarea documentațiilor, drepturile de autor ale Antreprenorului asupra acestora se transmit Achizitorului. Achizitorul va avea dreptul de a utiliza documentațiile tehnico-economice fără acordul scris al Antreprenorului. Nota: Orice operator economic are dreptul de a solicita clarificări sau informatii suplimentare, numai prin SEAP, într-un termen de cel tarziu 20 de zile inainte de data limită de depunere a ofertelor, conf art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016 În masura în care solicitările de clarificări sau informatii suplimentare au fost adresate in termenul prevazut anterior, termenul limita in care AC va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatiilor suplimentare este cu 10 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor.
Arată mai mult
Tipul de contract: Lucrări
Produse/servicii: Lucrări de construcţii 📦
Valoarea estimată fără TVA: 53711162.03 RON 💰
Descriere
Identificator intern: 1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Execuția lucrărilor de construcții și instalații se va realiza în conformitate cu documentația tehnico-economică, faza Proiect Tehnic, precum și cu clauzele contractuale și cu prevederile legislației în vigoare. Antreprenorul va executa și va finaliza lucrările, va asigura garanția lucrărilor și va remedia orice defecțiune apărută în perioada de garanție, în conformitate cu prevederile Caietului de sarcini și ale documentației tehnico-economice. Prin Proiectul Tehnic s-au propus lucrări de structură, arhitectură și instalații la Corpurile C1, C3, C5 și C6 ale Școlii Profesionale Speciale Bistrița. Datele tehnice ale corpului C1 - Școala: a) Categoria de importanță: „C” (construcții de importanță normală) conform H.G. nr. 766/ 1997 și Legii nr. 10/ 1995; b) Clasa de importanță: „II”, conform Normativului P100-1/2013; c) Gradul de rezistență la foc: „II” conform normativului P 118/1999; d) Riscul de incendiu: mic. Corpul C1: a) Regimul de înălțime: S+P+3E; b) Suprafața construită (măsurată) = 1.818,17 mp; c) Suprafața desfășurată (măsurată) = 6.249,20 mp; d) Suprafața utilă desfășurată (măsurată) = 4.943,64 mp. Datele tehnice ale corpului C3 – Centrala termică: a) Categoria de importanță: „C” (construcții de importanță normală) conform H.G. nr. 766/ 1997 și Legii nr. 10/ 1995; b) Clasa de importanță: „II”, conform Normativului P100-1/2013; c) Gradul de rezistență la foc: „II” conform normativului P 118/1999; d) Riscul de incendiu: mare. Corpul C3: a) Regimul de înălțime: P; b) Suprafața construită (măsurată) = 337,87 mp; c) Suprafața desfășurată (măsurată) = 337,87 mp; d) Suprafața utilă desfășurată (măsurată) = 278,94 mp. Datele tehnice ale corpului C5 - Atelier: a) Categoria de importanță: „C” (construcții de importanță normală) conform H.G. nr. 766/ 1997 și Legii nr. 10/ 1995; b) Clasa de importanță: „II”, conform Normativului P100-1/2013; c) Gradul de rezistență la foc: „II” conform normativului P 118/1999; d) Risc de incendiu: mijlociu. Corpul C5: a) Regimul de înălțime: P+2E; b) Suprafața construită (măsurată) = 1.387,15 mp; c) Suprafața desfășurată (măsurată) = 3.686,02 mp; d) Suprafața utilă desfășurată (măsurată) = 2.823,69 mp. Datele tehnice ale corpului C6 - Club: a) Categoria de importanță: „C” (construcții de importanță normală) conform H.G. nr. 766/ 1997 și Legii nr. 10/ 1995; b) Clasa de importanță: „II”, conform Normativului P100-1/2013; c) Gradul de rezistență la foc: „II” conform normativului P 118/1999; d) Risc de incendiu: mijlociu. Corpul C6: a) Regimul de înălțime: P; b) Suprafața construită (măsurată) = 600,27 mp; c) Suprafața desfășurată (măsurată) = 600,27 mp; d) Suprafața utilă desfășurată (măsurată) = 506,92 mp. Principalele intervenții propuse prin Proiectul tehnic vizează: a) izolarea pereților exteriori cu vată bazaltică de fațadă de 15 cm grosime și polistriren extrudat de soclu de 15 cm grosime, amplasat pe suprafața exterioara a soclului, protejat cu o masa de spaclu de minim 5mm grosime și tencuiala structurata de minim 1,5mm grosime; b) înlocuirea tamplariei de lemn și PVC existente cu tamplarie cu tocuri și cercevele din aluminiu, cu geam termoizolant triplu, cu un coeficient de transfer termic U=1,1 W/m2K (R=0,91 m2K/W); c) izolarea termica a planseului inferior, placa de peste subsol, la intrados cu 15cm vata minerala bazaltica; d) izolarea termica a podului, cu 45cm vata minerala bazaltica; e) înlocuirea învelitorii din țigla metalica și refacerea șarpantei; f) realizare rampe pentru accesul în cladire a persoanelor cu dizabilitati; g) refacerea trotuarului perimetral de protectie în scopul eliminarii infiltratiilor la infrastructura cladirii; h) refacerea finisajelor interioare în zonele de interventie: zonele în care se intervine asupra tamplariei exterioare (uși și ferestre), în zona grupului sanitar pentru persoane cu dizabilitati, precum și reafcerea finisajelor în care se intervine asupra circuitelor electrice și a instalatiei termice; i) propunere suprafete tactilovizuale; j) înlocuirea centralei termice pe gaze naturale cu pompe de caldura; k) instalarea unor sisteme alternative de producere a energie, panouri fotovoltaice; l) utilizarea surselor de iluminat artificial de tip LED; m) refacerea instalatiei electrice unde aceasta este deteriorata; n) repararea/ refacerea instalatiei de distributie a agentului termic; o) înlocuirea/ dotarea cu corpuri de încalzire cu radiatoare/ ventiloconvectoare; p) lucrări de consolidare a clădirilor pentru încadrarea imobilelor din gradul seismic II (RS II) în gradul seismic IV (RS IV). Principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ”, respectiv DNSH este interpretat în sensul articolului 17 din Regulamentul (UE) 2020/ 852 privind instituirea unui cadru de facilitare a investițiilor durabile (Regulamentul privind Taxonomia), care definește noțiunea de „prejudiciere în mod semnificativ” pentru șase obiective de mediu. În scopul realizării activităților ce țin de îndeplinirea celor 6 obiective menționate, Antreprenorul trebuie să asigure îndeplinirea tuturor obligațiilor care îi revin din documentația tehnică pusă la dispoziție și din prevederile Acordului Contractual.
Arată mai mult
Informații suplimentare:
Sursa de finanțare: FEDR + Bugetul de stat + Bugetul local Valoarea estimată a Contractului este cuprinsă în Lista de dotări independente și alte cheltuieli de investiții pe anul 2026 cu finanțare parțială sau integrală de la bugetul local, la Cap. 65 - Învățământ, punctul C - Alte cheltuieli de investiții, poziția d - Cheltuieli privind consolidările și intervențiile pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale și calamități naturale - cutremure, inundații, alunecări, prăbușiri și tasări de teren, incendii, accidente tehnice, precum și alte cheltuieli asimilate investițiilor - poziția 3, aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 60 din 08.05.2026, cu modificările și completările ulterioare.
Arată mai mult
Locul principal sau locul de desfășurare:
Lucrările se vor executa la Școala Profesională Specială Bistrița, situată în comuna Costești, sat Bistrița, județul Vâlcea. Imobilul (teren și construcții) se află în domeniul public al județului Vâlcea și este dat în administrarea Școlii Profesionale Speciale Bistrița.
Arată mai mult
Țara: România 🇷🇴
Locul de desfășurare: Vâlcea 🏙️
Durata: 120 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț
Preț (pondere): 75
Criteriul de calitate (denumire): Garanția acordată lucrării: 20% - P2
Criteriul de calitate (pondere): 20
Criteriul de calitate (denumire): Gestionarea deșeurilor de construcții și demolări generate de execuție/ reutilizată: 5% - P3
Criteriul de calitate (pondere): 5
Titlu
Numărul de identificare a lotului: LOT-0000

Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-07-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-07-15 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Condiții de deschidere a ofertelor (Informații privind persoanele autorizate și procedura de deschidere): Membrii comisiei de evaluare.
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 6 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică
Data deschiderii: 2026-07-15 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Informații suplimentare: Membrii comisiei de evaluare.
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)

Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: Operatorii economici vor completa DUAE, având în vedere că vor trebui să completeze câmpul α:Indicaţia globală pentru toate criteriile de selecţie (respectiv „DA” sau „NU”) în conformitate cu prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisie de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți și/sau terți susținători care completează informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului sau pentru persoane juridice/fizice străine, documente echivalente emise în țara de rezidență vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Pentru persoane juridice/fizice străine documentele care dovedesc o formă de înregistrare/testare vor fi prezentate în traducere autorizată în limba română. De asemenea, operatorul economic va depune împreună cu DUAE documente care să conțină informații cu privire la beneficiarul real al fondurilor alocate, în înțelesul art. 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, al art. 4 din Legea nr. 129 din 11 iulie 2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative si astfel cum sunt ele reglementate de obligațiile impuse de art. 22 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și a Consiliului, prin transmiterea unei DECLARAŢII PE PROPRIE RĂSPUNDERE PRIVIND BENEFICIARUL REAL. În vederea îndeplinirii cerinței, se va completa DUAE integrat în SEAP, Partea IV - ”CRITERII DE SELECȚIE”, de către operatorii economici (Ofertantul unic/Ofertantul asociat/Subcontractantul/Terțul susținător) participanți la procedura de atribuire, însoțit de o DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE PRIVIND BENEFICIARUL REAL, în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea de îndeplinire: La solicitarea autorității contractante, urmează să fie prezentate, doar de către ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, documente justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv extras ONRC privind Furnizare informații privind beneficiarii reali, eliberat cu cel mult 30 de zile înainte de data prezentării acestuia.
Arată mai mult
Criteriu de selecție: Proporția subcontractării
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
În cazul în care ofertantul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se bazează ofertantul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informaţiile menţionate la art. 193 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi cele de la alin. (1) lit. b) şi c) din același act normativ, care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanţilor pe a căror capacităţi ofertantul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile menţionate la art. 193 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Modalitatea de îndeplinire: În cazul subcontractării unor părți din contract, ofertantul are obligația de a cuprinde în oferta sa denumirea subcontractanților și datele de contact ale acestora, partea/părțile din contract care urmează a fi îndeplinite de către aceștia, valoarea la care se ridică partea/părțile respective, precum și acordul subcontractanților cu privire la aceste aspecte. Se consideră subcontractare orice tip de raport juridic între ofertantul care prezintă o ofertă individuală sau comuna, pe de o parte, și un alt operator economic ori un profesionist, în înțelesul Codului Civil, pe de altă parte, prin care acesta din urmă realizează pentru primul orice activitate (servicii) legate de îndeplinirea contractului de furnizare care va fi încheiat prin finalizarea procedurii de atribuire. Dacă prin subcontractare nu se îndeplinește o cerință de calificare, atunci acesta va prezenta DUAE doar în scopul demonstrării neîncadrării în motivele de excludere. Operatorul economic clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, va face dovada îndeplinirii cerințelor de calificare pentru subcontractanți, prin prezentarea de documente justificative ale acestora, la solicitarea autorității contractante. Acordul de subcontractare, va fi depus prin mijloace electronice împreună cu oferta și DUAE, fiind semnat de reprezentantul împuternicit al subcontractantului, cu semnătură electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii. Nota: subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/ serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie publică nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi (legea nr. 98/2016);
Arată mai mult
Forma juridică pe care trebuie să o adopte grupul de operatori economici căruia urmează să i se atribuie contractul: Asociere conform art. 53. din Legea privind achizitiile publice nr 98/2016
Motiv de excludere:
Abaterea profesională gravă
Acorduri cu alți operatori economici care vizează denaturarea concurenței
Active administrate de lichidator
+ încă 21
Activitățile economice sunt suspendate
Combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului
Concordat
Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice
Corupție
Faliment
Frauda
Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste
Insolvență
Interpretare eronată, nedivulgare de informații, incapacitate de a furniza documentele necesare sau obținere de informații confidențiale referitoare la această procedură
Motive referitoare la situația operatorului economic
Munca copiilor și alte forme de trafic de persoane
Participarea la o organizație criminală
Situații similare, în temeiul legislației naționale, cum ar fi falimentul
Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile
Încălcarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale
Încălcarea obligației de plată a impozitelor
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației de mediu
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației muncii
Încălcarea obligațiilor în domeniile legislației sociale
Descrierea motivelor de excludere:
Operatorul economic sau o persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru participarea la o organizație criminală.
Operatorul economic sau orice persoană care este membru al organelor sale de conducere a fost condamnată definitiv pentru corupție, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau pentru care perioada de excludere prevăzută în hotărâre este încă aplicabilă.
Arată mai mult
Operatorul economic sau un membru al organelor sale de conducere a fost condamnat definitiv pentru fraudă, printr-o hotărâre pronunțată în ultimii cinci ani sau cu perioadă de excludere încă valabilă.
Operatorul economic sau un membru al conducerii a fost condamnat pentru infracțiuni teroriste sau activități conexe.
Operatorul economic sau orice persoană din conducerea sa a fost condamnată pentru spălare de bani sau finanțarea terorismului.
Operatorul economic a fost condamnat pentru utilizarea muncii copiilor sau alte forme de trafic de persoane.
Operatorul economic nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor.
Operatorul economic nu este considerat suficient de sigur pentru a evita riscuri privind securitatea națională.
Operatorul economic a încălcat legislația privind protecția mediului.
Operatorul economic se află în stare de insolvență, faliment sau lichidare.
Descriere momentan indisponibilă – necesită completare manuală.
Operatorul economic a comis o abatere profesională gravă.
Operatorul economic a oferit informații false, a ascuns informații sau nu a furnizat documente relevante.
Operatorul economic a încălcat legislația privind securitatea socială.
Operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese legată de participarea la această procedură.
Operatorul economic a încălcat legislația privind dreptul muncii.
Of. individual/of. asociat/subcontractantul propus/terțul susținător nu trebuie să se regăsească în situațiile prev. la art. 164, 165, 167 din Lg 98/2016. Se va compl. DUAE direct în SEAP în conf. cu art. 193 alin. (1) din Lg 98/2016 de către op. ec. participanți la proced.cu informațiile aferente situației lor, respectiv cu mențiunea că îndepl. toate criteriile de selecție impuse/indicate în anunțul de participare și în doc. achiziției. Doc. justific. actualizate care probează îndepl. celor asumate prin compl. DUAE, urmează a fi prezentate, la solicit. AC, de către of. clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, conf. art.196 alin. (2) din Lg 98/2016. Op. ec. prezintă pt sediul principal doc. din care să reiasă neîncadrarea în prev. art. 165 alin. (1) din lege, iar pt sediile secundare/punctele de lucru, o decl. pe propria răspundere priv. îndepl. obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate. Cerința trebuie îndepl. și de asociați, terți susținători și subcontractanți în situația în care aceștia există. Aceste doc. pot fi: certif. constatatoare care atestă îndepl. obligaţiilor privind plata impozitelor, taxelor sau a contributiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat) valabile la momentul prezentării acestora, sau, în cazul of. străini, doc. echivalente emise în țara de rezidență; cazierul judiciar al op. ec. si al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului op. ec, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certif. constatator emis de ONRC/actul constitutiv, sau, în cazul ofertanților străini, doc. echiv. emise în țara de rezidență; după caz, doc. prin care se demonstrează faptul că op. ec. poate beneficia de derogările prev. la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Lg 98/2016; alte doc. edificatoare, dupa caz. Of. individual/of.asociat/subcontractantul propus/terțul susținător - după caz, nu trebuie să se încadreze în prev. art. 60 din Lg 98/2016. Precizăm că pers. care dețin funcții de decizie în cadrul CJ VL, se reg. în capitolul VI.3 Informatii suplimentare din Fisa de date. Op. ec. (of./membrii asocierii/terții susținători/ subcontractanții) vor compl. Cerința corespunz. în DUAE din doc. de atribuire. Semnarea cu semnătura electronică a doc. se va face în mod corespunz. de către of./membrii asocierii/terții susținători/subcontractanții. Note: 1. Necompl. DUAE direct în SEAP odată cu oferta (inclusiv pt asociat/terț susținător/subcontractantul propus) atrage respingerea acesteia ca inacceptabilă. 2. Se vor depune, odată cu DUAE, urm. doc: angaj. ferm al terțului susținător din care rezultă modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere, după caz. Nedep. angaj. ferm al terțului susținător din care să rezulte modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia, a acordului de subcontractare și/sau a acordului de asociere odată cu oferta va conduce la declararea acesteia ca inacceptabilă, acest lucru fiind necesar pt a asigura desfasurarea corespunzatoare a proced. 3. În cazul în care of. demonstrează îndepl. criteriilor referitoare la capac. tehnică şi profesională bazându-se pe capac. altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capac.se bazează of. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător(i) va include toate informaţiile menţionate la art. 193 alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) din același art. din Lg 98/2016, care prezintă relevanţă pt susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective. În acest caz of. va completa DUAE direct în SEAP, în situația în care susținerea acordată se referă la îndepl. criteriilor referitoare la capac. tehnică și sau profesională. Angaj. ferm al terțului susținător/ angajamentele ferme ale terților susținători din care trebuie să rezulte modul efectiv în care terțul/terții susținători vor asigura îndepl. angaj. va fi depus prin mijloace electronice împreună cu oferta și DUAE, fiind semnat de reprezentantul împuternicit al terțului susținător cu semnatură electronică extinsă. Prin angajamentul ferm, terțul/terții susținători confirmă faptul că va/vor sprijini of. în vederea îndepl. oblig. contractuale, fie prin precizarea modului în care va interveni concret, pt a duce la îndepl. respectivelor activități pt care a acordat susținerea, fie prin indicarea resurselor tehnice și profesionale pe care le va pune la dispoziție of. (descrierea modului efectiv în care va realiza acest lucru). Conf. prev. art. 184 din Lg 98/2016, prin angaj. ferm, terțul/terții se va/vor angaja că va/vor respecta în mod solidar cu ofertantul pt executarea contractului. Răspunderea solidară a terțului/terților susținător/susținători se va angaja sub condiția neîndeplinirii de către acesta/aceștia a obligațiilor de susținere asumate prin angajament. 4. În cazul în care mai multi op. ec. participă în comun la proced. de atribuire, îndepl. criteriilor privind capac. tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, iar aceștia răspund în mod solidar pt executarea contractului. În cazul în care oferta este depusă de către un grup de op., aceasta va cuprinde și Acordul de asociere. Complet. DUAE este obligatorie pt toți participanții la procedură, iar prezentarea doc. doved. este obligatorie doar of. clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, la solicitarea AC, conf. art. 196 alin. (2) din Lg 98/2016. Pt pers. juridice străine, doc. prezentate vor fi însoțite de traducere autorizată în lb. română.
Arată mai mult

Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: Judetul valcea
Numărul național de înregistrare: 2540929
Adresa poștală: Strada: Praporgescu, general, nr. 1
Cod poștal: 240595
Orașul poștal: Ramnicu Valcea
Regiune: Vâlcea 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Gabriel tufeanu
E-mail: consiliu@cjvalcea.ro 📧
Telefon: +40 250732901 📞
Fax: +40 0250735617 📠
URL: https://www.cjvalcea.ro 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100208594 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie

Informații complementare
Informații suplimentare
Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea „sau echivalent”. Potrivit art. 196 alin. (2) din Legea 98/2016, AC solicită ofertantului clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE, acordând ofertantului un termen de până la 7 zile lucrătoare pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancţiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă. Acest termen poate fi prelungit la solicitarea justificată a ofertantului/candidatului, cu cel mult 3 zile lucrătoare. Operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (1) din lege, iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate. Precizăm că persoanele care dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante, inclusiv persoanele care aprobă bugetul aferent Consiliul Județean Vâlcea sunt: Președinte Constantin Radulescu, Vicepreședinte Iliescu Ion-Adrian, Vicepreședinte Grigorescu Remus, Administrator Public Adrian Mihăilă, Secretar General al Județului Daniela Calianu, Director General Vasilica Mazilu, Director General Andreea Popescu, Director General Bogdan-Paul Lăstun, Director Executiv Ioan-Sebastian Tămaș, Director General Adjunct Elena Ramona Constantinescu, Director General Adjunct Adinița Oprescu, Director General Adjunct Monica Gutău, Arhitect Șef Elena Dana Petrescu, Șef Serviciu Emilia Carmen Dima, Șef Serviciu Elena-Simona Predescu, Șef serviciu Andreea Vîrtej, Șef Serviciu Adrian Pădurețu, Șef Serviciu Marius Scarlaciuc, Șef Serviciu Anamaria Văduva, Șef Serviciu Rodica Pistol, Șef Serviciu Laurențiu-Mihail Vîrtej, Șef Serviciu Liviu Constantinescu, Șef Serviciu Elena Gabriela Pavelescu, Șef Serviciu Ana Gheorghe-Moraru, Șef Serviciu Camelia Stoica, Control Financiar Preventiv Violeta-Maria Gheorghe, Control Financiar Preventiv Georgeta Pripas. Consilierii județeni care aprobă bugetul județului: Andreianu Mihaela, Argeșanu Irina-Maria, Belciu Ion, Bobocea Gheorghe, Bușu Adrian, Ciocan Vetuța, Cantoriu Viorica, Dima Adrian-Cosmin, Dobrete Florentina-Adina, Fârtat Ilie, Folea Gheorghe, Grigorie Laura-Alexandra, Iordache Dănuț, Lupu Alina, Mirea Mihaela, Moise Iuliana, Mutuligă Florin-Nicolae, Nicolăescu Ion, Nuică Ionuț-Eduard, Poenaru Constantin-Mircea, Popa Ovidiu, Popa Remus-Marian, Popescu Victor-George, Roșu-Călina Roxana-Laura, Sitaru Mihai-Dragoș, Stan Narcisa-Mihaela, Stănică Mihai-Cătălin, Stroescu Ion, Tîrlea Alina-Eugenia, Voiculeț Costinel-Alin. Pentru transmiterea solicitarilor de clarificari privind documentatia de atribuire, operatorii economici se vor înregistra în SEAP (www.elicitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor art.5 alin.(1) din H.G. nr.395/2016 si vor transmite solicitarile avand în vedere termenul prevazut la punctul I.1). Deoarece procedura aleasa se desfasoara integral prin mijloace electronice, eventualele clarificari solicitate de operatorii economici se vor posta numai in SEAP la sectiunea "Intrebari", iar raspunsurile la clarificarile solicitate vor fi transmise de autoritatea contractanta in termenul prevăzut la cap. II.1.4, numai prin intermediul SEAP. Riscurile neaccesarii clarificarilor postate, revin operatorului economic. În cazul în care comisia de evaluare a ofertelor va solicita prezentarea anumitor clarificari/completari, atât solicitarea, cât si raspunsul ofertantului se transmit în SEAP în format electronic, semnate cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. Operatorilor economici ofertanti li se reaminteste faptul ca orice informatie falsa furnizata de acestia in procedura de achizitie publica conduce la excluderea acestora de la participarea la procedura de atribuire organizata de autoritatea contractanta. Pentru vizualizarea documentatiei de atribuire incarcate in SEAP operatorul economic trebuie sa detina un program necesar vizualizarii fisierelor semnate electronic (acest program este disponibil gratuit pe site-urile furnizorilor de semnatura electronica). Conform art. 123 alin.1 din Normele aporobate prin HG nr. 395/2016, ofertantul elaboreaza oferta în conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire si indica, motivat, în cuprinsul acesteia care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala. Pentru persoanele juridice straine, documentele prezentate vor fi însotite de traducere autorizata în limba româna.
Arată mai mult
Revizuirea organismului
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare: 20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: 0 213104641 📞
Fax: 0 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
Nume: Serviciul Juridic, Contencios, Coordonare din cadrul CONSILIULUI JUDETEAN VÂLCEA
Numărul național de înregistrare: 2540929_3
Adresa poștală: str. General Praporgescu nr.1
Cod poștal: 240595
Orașul poștal: Ramnicu Valcea
Regiune: Vâlcea 🏙️
E-mail: consiliu@cjvalcea.ro 📧
Telefon: 0250732901 📞
Fax: 0 250735617 📠
URL: https://www.cjvalcea.ro 🌏
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Conform art. 8 alin.(1) lit. a) din Legea nr.101/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.
Informații despre fluxurile de lucru electronice
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 108-391070 (2026-06-05)