DEZVOLTAREA REȚELELOR INTELIGENTE DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE ÎN VEDEREA CREȘTERII NIVELULUI DE FLEXIBILITATE, SIGURANȚĂ, EFICIENTĂ ÎN OPERARE, PRECUM ȘI DE INTEGRARE A ACTIVITĂȚILOR DE TRANSPORT, DISTRIBUȚIE SI CONSUM IN COMUNA SIRINEASA, PESCEANA, GLAVILE, SCUNDU CU LOCALITATILE APARTINATOARE JUDET VALCEA
ADI GAZE Parteneriat în Șirineasa, Pesceana, Scundu și Glăvile, cu localitățile aferente acestora, județul Vâlcea
Prezenta strategie detaliază cerințele pentru achiziționarea de Servicii de Elaborare PTE, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficientă în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție si consum final in comuna Sirineasa, Pesceana, Glavile, Scundu cu localitatile apartinatoare, jud Valcea”.Proiectul are ca obiect dezvoltarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale pentru comunele Șirineasa, Pesceana, Glăvile și Scundu, iar implementarea este prevăzută pe 48 de luni, din care 12 luni pentru studii de teren și proiectare și 36 de luni pentru execuție. În strategia de implementare din SF sunt enumerate distinct etapele de studii, documentații-suport pentru avize/acorduri/autorizări, proiectare, organizarea procedurilor de achiziție, consultanță și asistență tehnică. Solutia propusa consta in o statie de reglare masurare si predare gaze naturale (SRMP) cu capacitatea de Q= 9.000 Smc/h, cu posibilitatea de marire la aparitia de noi consumatori. Trei statii de masurare gaze naturale (SMGN) cu capacitatile de Q= 7.000 Smc/h, Q= 2.200 Smc/h, Q= 2.500 Smc/h cu posibilitatea de marire la aparitia de noi consumatori. Reteaua de distributie a gazelor naturale va fi realizata din conducte PEHD SDR11 PE100 cu diametrele de Dn 63mm, Dn 90mm, Dn 110mm, Dn 125mm, Dn 140mm, Dn 160mm, Dn 180mm, Dn 200mm, Dn 225mm, Dn 280mm, Dn 315mm si DN 32 mm. O retea de distributie gaze naturale functionand in regim de presiune medie amplasata pe teritoriul U.A.T. Sirineasa, Pesceana. Glavile, Scundu, la intrarea in localitate. Reteaua de distributie gaze naturale propusa pentru comuna Sirineasa, Pesceana. Glavile, Scundu si localitatile apartinatoare se va realiza din conducte PEHD SDR11 PE100 cu diametrele de Dn 63mm, Dn 90mm, Dn 110mm, Dn 125mm, Dn 140mm, Dn 160mm, Dn 180mm, Dn 200mm, Dn 225mm, Dn 280mm, Dn 315mm si DN 32 mm. Se respecta distantele de siguranta cuprinse in Anexa 10 la Normele tehnico pentru proiectarea si executia conductelor de alimentare din amonte si de transport al gazelor naturale. Se vor respecta cerintele din S.F.
Termen limităTermenul de primire a ofertelor a fost de 2026-06-26. Achiziția publică a fost publicată pe 2026-05-20.
Cine? Ce?- • Lucrări de construcţii de oleoducte şi de gazoducte › Lucrări de construcţii de gazoducte › Lucrări auxiliare pentru distribuirea gazului
- • Lucrări de construcţii de oleoducte şi de gazoducte › Lucrări de construcţii de gazoducte › Lucrări de construcţii de conducte de alimentare cu gaz
- • Lucrări de instalare de gaz › Lucrări de instalare de contoare de gaz
- • Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice › Servicii de proiectare a conductelor
- • Servicii tehnice › Servicii de asistenţă tehnică
| Data | Document |
|---|---|
| 2026-05-20 | Anunţ de participare |
| 2026-07-10 | Anunţ de participare |
| 2026-07-20 | Anunţ de participare |
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Titlu: Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficientă în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție si consum in comuna sirineasa, pesceana, glavile, scundu cu localitatile apartinatoare judet valcea
Număr de referință:
01
Scurtă descriere:
Produse/servicii: Lucrări de construcţii de conducte de alimentare cu gaz 📦
Valoarea estimată fără TVA: 55409324.66 RON 💰
Descriere
Identificator intern:
1
Titlu: Default lot
Descrierea achiziției publice:
Locul de desfășurare: Vâlcea 🏙️
Durata: 48 luni
Numărul maxim de reînnoiri: 0
Criterii de atribuire
Preț ✅
Preț (pondere): 55
Criteriul de calitate (denumire): Termenul de execuție
Criteriul de calitate (pondere): 25
Criteriul de calitate (denumire): Experiența experților cheie
Criteriul de calitate (pondere): 20
Titlu
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0000
Procedura
Tipul de procedură
Procedura deschisă ✅
Temeiul juridic: Directiva 2014/24/UE
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-06-26 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-06-26 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor (locul): In SEAP
Limbile în care pot fi prezentate ofertele sau cererile de participare: română 🗣️
Perioada minimă de timp în care ofertantul trebuie să mențină oferta: 4 luni
Condiții de ofertare
Un grup de ofertanți căruia i se atribuie un contract trebuie să adopte o anumită formă juridică ✅
Data deschiderii: 2026-06-26 15:00:00.0000000 📅
Locul: In SEAP
Facturare electronică: Obligatorie
Criterii de atribuire
Tip de pondere: Ponderare (procentaj, valoare exactă)
Informații juridice, economice, financiare și tehnice
Condiții de participare
Criteriu de selecție: Înregistrare într-un registru comercial
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Lista și o scurtă descriere a normelor și criteriilor:
Principalele condiții de finanțare și modalități de plată și/sau trimitere la dispozițiile relevante care le reglementează: Clauza Suspensiva
Motiv de excludere:
+ încă 20
Autoritatea contractantă
Nume și adrese
Nume: ADI GAZE Parteneriat în Șirineasa, Pesceana, Scundu și Glăvile, cu localitățile aferente acestora, județul Vâlcea
Numărul național de înregistrare:
51137143
Adresa poștală: Strada: -, nr. 1
Cod poștal: 247680
Orașul poștal: Sirineasa
Regiune: Vâlcea 🏙️
Țara: România 🇷🇴
Punct de contact: Ioan Diaconu
E-mail: adigazesirineasa@yahoo.com 📧
Telefon: +40 766336508 📞
URL: https://adigazesirineasa.com 🌏
Adresa profilului de cumpărător: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Tipul autorității contractante
Autoritate regională sau locală
Activitate principală
Servicii publice generale
Comunicare
Documente URL: https://e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100208086 🌏
URL de participare: https://www.e-licitatie.ro 🌏
Depunere electronică: Obligatorie
Informații complementare
Informații suplimentare
Nume: Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
Numărul național de înregistrare:
20329980
Adresa poștală: Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3
Cod poștal: 030084
Orașul poștal: Bucuresti
Regiune: Bucureşti 🏙️
Țara: România 🇷🇴
E-mail: office@cnsc.ro 📧
Telefon: +40 213104641 📞
Fax: +40 213104642 📠
URL: http://www.cnsc.ro 🌏
Serviciul de la care se pot obține informații privind procedura de reexaminare
La fel ca: Nume și adrese
Procedura de revizuire
Informații precise cu privire la termenul (termenele) limită pentru procedurile de reexaminare:
Facturarea electronică va fi acceptată
Sursa: OJS 2026/S 097-349791 (2026-05-20)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 55409324.66 RON 💰
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-07-24 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-07-24 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-07-24 15:00:00.0000000 📅
Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0000
Valoare nouă
Text:
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: e66c735b-6180-42f4-9321-352f847c635b-01
Sursa: OJS 2026/S 132-479793 (2026-07-10)
Obiect
Domeniul de aplicare al achiziției
Valoarea estimată fără TVA: 55409324.66 RON 💰
Procedura
Informații administrative
Termenul de primire a ofertelor sau a cererilor de participare: 2026-08-03 15:00:00.0000000 📅
Condiții de deschidere a ofertelor: 2026-08-03 15:00:00.0000000 📅
Condiții de ofertare
Data deschiderii: 2026-08-03 15:00:00.0000000 📅
Modificări
Textul care trebuie corectat în anunțul inițial
Numărul de identificare a lotului:
LOT-0000
Valoare nouă
Text:
extindere termen depunere oferta
Principalul motiv al modificării: Informații actualizate
Informații privind modificările
Versiunea anunțului anterior care urmează să fie modificată: e66c735b-6180-42f4-9321-352f847c635b-01
Sursa: OJS 2026/S 138-503599 (2026-07-20)